ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 7 septembrie 2011
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 9 septembrie 2011



    În vederea eficientizării activităţii instituţiilor din domeniul sanitar şi a funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate, în acord cu priorităţile Guvernului de reformă în administraţia publică,
    ţinând cont de urgenţa stabilirii unor măsuri economico-financiare, ca urmare a recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economică a României, şi pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2011,
    având în vedere continuarea strategiei de reformă unitară în domeniul sanitar, precum şi complexitatea activităţii medicale şi a surselor de finanţare, neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor specifice şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţilor din domeniul sanitar.
    În considerarea faptului că elementele sus-menţionate trebuie luate în calcul la fundamentarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se impune adoptarea unor măsuri imediate, în vederea stabilirii cadrului legislativ optim de funcţionare.
    Întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la dificultăţi atât din punctul de vedere al organizării şi funcţionării, cât şi din punct de vedere financiar, în ceea ce priveşte încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat,
    având în vedere necesitatea coordonării tuturor activităţilor şi măsurilor care vizează sistemul de sănătate din România asumate cu FMI şi care trebuie puse în aplicare până la următoarea vizită din luna septembrie 2011,
    în considerarea faptului că este necesară asigurarea elaborării coordonate a bugetului pentru sistemul sanitar (bugetul Ministerului Sănătăţii şi bugetul FNUASS) - proiect care se înaintează Ministerului Finanţelor Publice până la data de 15 septembrie 2011,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 208, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Ministerul Sănătăţii, ca autoritate naţională în domeniul sănătăţii, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor şi programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, şi realizează coordonarea funcţionării eficiente a sistemului de asigurări sociale de sănătate organizat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate."
    2. La articolul 209, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) CNAS propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru proiectele de acte normative care au incidenţă asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, elaborate de ministere şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, este obligatorie obţinerea avizului conform al CNAS."
    3. La articolul 266, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 266. - (1) CNAS, instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3.
    ..................................................................................................
    (3) CNAS funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Sănătăţii. Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care trebuie să respecte prevederile statutului-cadru şi care se aprobă de consiliul de administraţie al CNAS, cu avizul Ministerului Sănătăţii, iar în cazul Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu avizul conform al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii."
    4. La articolul 266, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) În domeniul sanitar, CNAS asigură aplicarea politicilor şi programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătăţii."
    5. La articolul 270 alineatul (1), literele d), f), n) şi r) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "d) elaborează şi publică raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii;
    ...............................................................................................
    f) răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în faţa Guvernului, a ministrului sănătăţii şi a asiguraţilor;
    ...............................................................................................
    n) organizează licitaţii naţionale pe domeniul de competenţă şi participă la licitaţii naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii pentru achiziţia de medicamente şi materiale specifice pentru realizarea obiectivelor proprii;
    ...............................................................................................
    r) iniţiază, negociază şi încheie cu instituţii similare documente de cooperare internaţională în domeniul său de activitate, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii."
    6. La articolul 278, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
    "(6) Ministrul Sănătăţii are calitatea de invitat permanent la şedinţele consiliului de administraţie al CNAS şi prezidează, fără a avea drept de vot, şedinţele la care participă."
    7. La articolul 281 alineatul (1), literele g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "g) solicită avizul Ministerului Sănătăţii înaintea depunerii proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a proiectului de rectificare bugetară la Ministerul Finanţelor Publice;
    h) prezintă Ministerului Sănătăţii trimestrial şi anual, precum şi în cadrul unor analize funcţionale, activităţile realizate de CNAS cu privire la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate, contractarea, decontarea şi finanţarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi execuţia bugetului."
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul sănătăţii,
    Ritli Ladislau
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Preşedintele Casei Naţionale
    de Asigurări de Sănătate,
    Nicolae-Lucian Duţă
    Bucureşti, 7 septembrie 2011.
    Nr. 73.
    ----------