DECIZIE nr. 820 din 3 iulie 2008
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 16 iulie 2008



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Simona Ricu - procuror
    Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a format obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 931 D/2008 şi a fost ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 146/88/2008 al Tribunalului Tulcea Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 1 iulie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată. În urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 iulie 2008.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 5 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 146/88/2008, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ministerul Justiţiei într-o cauză civilă având ca obiect acţiunea intentată de reclamanţii Cornea Adina şi alţii, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Tulcea, împotriva pârâţilor Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Tulcea, Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a cerut obligarea pârâţilor la acordarea creşterilor salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 pentru alte categorii de salariaţi. În motivarea acţiunii s-a arătat că prin mai multe acte normative s-au prevăzut creşteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, creându-se însă o discriminare prin neincluderea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor printre categoriile de personal care au beneficiat de aceste creşteri salariale. Temeiul de drept al acţiunii reclamanţilor îl constituie prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
    În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că instanţele de judecată, "prin reexaminarea soluţiilor legislative alese de legiuitor", pot acorda despăgubiri ca urmare a reţinerii unei stări de discriminare între categorii profesionale distincte, în speţă, între personalul din sistemul justiţiei şi alte categorii de bugetari. Se arată că se nesocoteşte, astfel, rolul de unic organ legiuitor al Parlamentului, iar consecinţa o constituie încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
    Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră, în esenţă, că posibilitatea acordării de către instanţele judecătoreşti a unor drepturi neprevăzute în legislaţia specifică unei categorii profesionale reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi ale puterii executive.
    Avocatul Poporului consideră că prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt constituţionale, necontravenind, sub niciun aspect, principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, care au următorul conţinut:
    - Art. 27 alin. (1): "(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4), care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi la art. 61 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    Dosarul în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare are ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale, în care nu sunt cuprinşi şi reclamanţii din aceste cauze, în temeiul actului normativ menţionat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda şi lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii şi normelor comunitare.
    Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a mai fost examinată de Curtea Constituţională, care, prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, a respins excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei, invocată şi susţinută prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi art. 51 din Constituţie. În considerentele deciziei, Curtea a reţinut, între altele:
    "Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
    Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată.
    Actul normativ criticat nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
    De altfel, actul normativ criticat stabileşte în cap. I "Principii şi definiţii", în art. 1 alin. (3), că "Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile", iar art. 3, că "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice [...]".
    Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
    Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiţie prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată" de a formula, "în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului." (cap. III "Dispoziţii procedurale şi sancţiuni", art. 27).
    Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte în mod expres faptul că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". [cap. II "Dispoziţii speciale", secţiunea a VI-a: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii"."
    Soluţia Curţii îşi păstrează în întregime valabilitatea, în raport cu textele constituţionale menţionate.
    Totodată, Curtea Constituţională constată că unele dispoziţii ale ordonanţei, şi anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.
    Astfel, după ce în art. 1 al ordonanţei se enunţă principiile constituţionale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetăţeni şi se enumeră principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile şi discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele:
    "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare."
    Prin art. 27 alin. (1) al ordonanţei, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare.
    Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
    Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.
    Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
    În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
    În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi să se constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
    Controlul constituţionalităţii art. 1 şi art. 2 alin. (3) din ordonanţă, neprevăzute în încheierea de sesizare a Curţii, se efectuează în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 146/88/2008 al Tribunalului Tulcea Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ şi constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    -------