LEGE nr. 218 din 5 iulie 2005 (*actualizată*)
privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare
(actualizată până la data de 2 februarie 2006*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 610 din 14 iulie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 2 februarie 2006, cu modificările şi completările aduse de ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) În scopul garantarii instrumentelor financiare pe care instituţiile de credit le pun la dispoziţie producătorilor agricoli, procesatorilor de produse agricole şi, după caz, autorităţilor publice centrale şi locale, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor realizate din fonduri SAPARD, se constituie la dispoziţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Fondul de garantare a creditelor pentru realizarea proiectelor din cadrul Programului SAPARD, denumit în continuare fond.
    ----------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.
    (2) Fondul se gestionează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
    (3) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale aloca Fondului de Garantare a Creditului Rural - S.A. şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A., denumite în continuare fonduri de garantare, sume din fond, în scopul acordării de garanţii instituţiilor de credit.
    (4) Acordarea sumelor din fond se efectuează pe bază de convenţii încheiate între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi fondurile de garantare.


    Articolul 2

    Sumele alocate şi dobânzile aferente acestora vor fi prevăzute distinct în evidentele contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate împrumuturi subordonate, acordate pe durata derulării creditelor angajate pentru finanţarea beneficiarilor Programului SAPARD.


    Articolul 3

    Dobânda încasată de fondurile de garantare, ca venit financiar din plasarea în depozite bancare a sumelor alocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, conform art. 1, este venit neimpozabil pentru acestea şi va reintregi suma alocata.


    Articolul 4

    Sumele alocate şi dobânzile aferente acestora sunt utilizate de fondurile de garantare pentru:
    a) constituirea plafonului anual de garantare, cu o expunere a acestuia de până la 5 ori;
    b) acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanţiile acordate pe seama fondului, prin plata soldului garanţiei, în cazul contractelor de garantare executate de instituţiile de credit pentru imprumutatii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractele de credit;
    c) acoperirea comisioanelor datorate fondurilor de garantare de către persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale constituite conform legii, acestea fiind scutite de la plata comisionului de garantare. Nivelul comisioanelor de garantare se aproba anual, diferenţiat, în funcţie de tipul de credit şi de tipul de proiect, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.


    Articolul 5

    Beneficiarii garanţiilor acordate de fondurile de garantare sunt:
    a) societăţi comerciale constituite conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată;
    b) asociaţii agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura şi Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004;
    c) persoane fizice autorizate şi asociaţii de fermieri, constituite conform legii.
    d) consiliile locale şi asociaţii ale consiliilor locale, pentru proiecte de infrastructura rurală: tehnico-edilitara şi drumuri forestiere;
    ----------
    Lit. d) a art. 5 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.
    e) Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare, pentru infrastructura de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor;
    ----------
    Lit. e) a art. 5 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.
    f) direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, pentru extinderea, modernizarea construcţiilor şi dotarea laboratoarelor şi pentru reţeaua informationala naţionala;
    ----------
    Lit. f) a art. 5 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.
    g) persoane fizice şi juridice private, pentru proiecte din domeniul silviculturii.
    ----------
    Lit. g) a art. 5 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.


    Articolul 6

    (1) Creditele acordate beneficiarilor prevăzuţi la art. 5 sunt garantate astfel:
    a) până la 100% de Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A..
    ----------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANTA nr. 10 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 83 din 30 ianuarie 2006.
    b) până la 70% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A.
    (2) Dobânda aferentă creditului este garantată de împrumutat.


    Articolul 7

    Prin derogare de la prevederile art. 3 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. acorda garanţii pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 5 din prezenta lege.


    Articolul 8

    Comisioanele de garantare datorate de instituţiile de credit pentru garanţiile emise în favoarea beneficiarilor prevăzuţi la art. 5 sunt venituri ale fondurilor de garantare.


    Articolul 9

    În situaţia în care riscul de neplata înregistrat depăşeşte nivelul sumelor alocate fondurilor de garantare şi al dobânzilor acumulate, diferenţa se acoperă din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.


    Articolul 10

    Creanţele fondurilor de garantare rezultate din contractele de garantare, executate de instituţiile de credit, au regim de creanta bugetară şi sunt executate în condiţiile legislaţiei în vigoare.


    Articolul 11

    Eventualele sume restituite de instituţiile de credit fondurilor de garantare, ca urmare a executării celorlalte garanţii prevăzute în contractele de credit şi a acoperirii debitelor înregistrate de acestea, vor reintregi sursa din care s-a efectuat plata.


    Articolul 12

    Sumele rămase după finalizarea Programului SAPARD şi a contractelor de credite garantate de fondurile de garantare, în baza prezentei legi, se vor vira Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu excepţia sumelor aferente contractelor de garantare existente în derulare.


    Articolul 13

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernul va adopta normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    DAN RADU RUSANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 5 iulie 2005.
    Nr. 218.
    _____________