LEGE nr. 61 din 1 aprilie 2009privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 157/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 8 aprilie 2009
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 157 din 19 decembrie 2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2007, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul I punctul 3, litera b) a alineatului (1) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice române care dețin vehicule înmatriculate în România sau în alte state, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice străine care dețin vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;
    2. La articolul I punctul 4, litera e) a alineatului (1) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) tarif de utilizare - o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.;
    3. La articolul I punctul 5, litera b) a alineatului (1^1) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stîngă-jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea, care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face potrivit prevederilor lit. a) pct. (i) și (îi).
    4. La articolul I, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 5^1, cu următorul cuprins:5^1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:(2^1) Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, definită la art. 1 alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum pentru care se vor aplica tarife de concesiune.(2^2) Sectoarele de drum pentru utilizarea cărora se vor percepe tarife de concesiune și care vor fi exceptate de la plata tarifului de utilizare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.5. La articolul I, după punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 11^1, cu următorul cuprins:11^1. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Tariful de utilizare se aplică în mod nediscriminatoriu pentru utilizatorii români și utilizatorii străini ai rețelei de drumuri naționale din România, concesionate Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.6. La articolul I punctul 13, articolele 1^1 și 1^2 se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 1^1
    (1) Stabilirea nivelului tarifelor de trecere și al tarifelor de concesiune are la bază principiul recuperării costurilor de construcție, de operare și de întreținere.(2) Aplicarea și colectarea tarifelor de trecere și de utilizare, precum și urmărirea plății acestora se fac în așa fel încât fluxul liber de trafic să fie perturbat cât se poate de puțin și să se evite controalele și verificările obligatorii exercitate la granițele interne ale Comunității Europene. În acest scop, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. va coopera cu celelalte autorități similare din statele membre ale Uniunii Europene pentru a stabili metode care să permită transportatorilor rutieri să plătească tarifele de utilizare 24 de ore pe zi, cel puțin la punctele de vânzare importante, utilizând toate mijloacele obișnuite de plată, în interiorul și exteriorul statelor membre în care se aplică acestea. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. va dispune măsurile necesare în vederea asigurării facilităților adecvate la punctele de încasare a tarifelor de trecere și de utilizare, astfel încât să se mențină siguranța rutieră normală.(3) Tarifele de utilizare și tarifele de trecere nu pot fi impuse în același timp unei categorii de vehicule pentru utilizarea unui singur sector de drum.(4) Pe rețeaua unde este perceput tariful de utilizare se poate aplica și tariful de trecere numai pentru utilizarea podurilor, tunelurilor și trecătorilor de munte.


    Articolul 1^2
    (1) Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. va monitoriza aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pentru a se asigura că aceasta funcționează în mod transparent și nediscriminatoriu.(2) Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. are dreptul de a monitoriza aplicarea și colectarea tarifelor de concesiune în conformitate cu prevederile contractelor de concesiune la care este parte.
    7. La articolul I punctul 15, articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3

    Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele deținute în proprietate de unitățile Ministerului Apărării Naționale, de unitățile Ministerului Administrației și Internelor, de serviciile de ambulanță, de serviciile publice comunitare pentru situații de urgență, astfel cum au fost reglementate în Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare, vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități, vehiculele istorice, vehiculele deținute în proprietate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., precum și mașinile și utilajele agricole neînmatriculate, mai puțin tractoarele rutiere.
    8. La articolul I punctul 17, articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 7

    Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
    9. La articolul I punctul 18, alineatul (4) al articolului 8 se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezentul act normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.10. Anexa nr. 1 se modifică după cum urmează:

    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002)
    NIVELUL
    tarifului de utilizare a drumurilor naționale

     

    Tipul vehiculului

    Durata de
    utilizare a
    rețelei de drumuri
    naționale din
    România

    Tariful
    [euro]
    (TVA inclus)

    A

    Autoturisme

    -

    -

    7 zile

    3

    30 de zile

    7

    12 luni

    28

    B

    Vehicule de transport marfă cu
    0,0 t <MTMA ≤3,5 t

    -

    -

    7 zile

    6

    30 de zile

    16

    12 luni

    96

    C

    a) vehicule de transport marfă cu
    3,5 t <MTMA≤7,5 t
    b) vehicule de transport persoane cu mai
    mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv
    conducătorul auto) și maximum 23 de
    locuri pe scaune (inclusiv conducătorul
    auto)

    1 zi

    4

    7 zile

    20

    30 de zile

    52

    12 luni

    320

    D

    a) vehicule de transport marfă cu
    7,5 t <MTMA<12,0 t
    b) vehicule de transport persoane cu mai
    mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv
    conducătorul auto)

    1 zi

    7

    7 zile

    35

    30 de zile

    91

    12 luni

    560

    E

    Vehicule de transport marfă cu
    MTMA≥12,0 t, cu maximum 3 axe (inclusiv)

    1 zi

    9

    7 zile

    45

    30 de zile

    117

    12 luni

    720

    F

    Vehicule de transport marfă cu
    MTMA≥12,0 t, cu minimum 4 axe (inclusiv)

    1 zi

    11

    7 zile

    55

    30 de zile

    143

    12 luni

    1.210

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ

    București, 1 aprilie 2009.
    Nr. 61.
    -----