ORDIN nr. 1.082/97/1.112/2020privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII ȘI COMUNICAȚIILOR Nr. 1.082 din 18 iunie 2020
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nr. 97 din 18 iunie 2020
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII Nr. 1.112 din 18 iunie 2020
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iunie 2020
    Având în vedere necesitatea stabilirii măsurilor și regulilor ce se impun a fi implementate în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, în condițiile ridicării progresive a restricțiilor,
    ținând cont de prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 30/2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
    în temeiul prevederilor art. 32-37 și ale art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 8 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrul afacerilor interne și ministrul sănătății emit următorul ordin:

    Articolul 1

    Pe durata stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au următoarele obligații:
    a) să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane, de cel puțin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/ debarcare, terminale de aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, precum și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/ stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară;
    b) să ia măsuri pentru informarea pasagerilor, prin afișe sau mijloace de comunicare sonore sau video cu privire la măsurile de protecție sanitară;
    c) să efectueze dezinfecția periodică a zonelor cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/ debarcare, terminale de aeroporturi și stații de metrou, precum și a mijloacelor de transport în comun.


    Articolul 2

    Pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/ debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport persoane.


    Articolul 3

    Măsurile pentru fiecare tip de transport, terestru, subteran, aerian și naval, sunt prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 4

    Operatorii economici cu atribuții în domeniul transporturilor și administratorii de infrastructură din domeniul transporturilor duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 5

    Pentru reluarea/desfășurarea activităților specifice, instituțiile și autoritățile publice aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor elaborează și aprobă proceduri de sistem corelate cu restricțiile impuse de autoritățile statului român, în contextul manifestării pandemiei generate de COVID-19.


    Articolul 6

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor nr. 79/988/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 22 mai 2020, se abrogă.


    Articolul 7

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
    Lucian Nicolae Bode
    Ministrul afacerilor interne,
    Marcel Ion Vela
    Ministrul sănătății,
    Nelu Tătaru


    Anexa nr. 1

    MĂSURI ȘI REGULI
    în domeniul transportului aerian pentru prevenirea răspândirii COVID-19
    I. Măsuri și reguli la nivelul operatorilor aerieni1. Pasagerii sunt îndrumați să efectueze operațiunile de check-in on-line.2. Pasagerii vor fi informați în momentul efectuării rezervării/achiziționării biletelor cu privire la faptul că li se poate refuza intrarea în terminalul aeroportului/îmbarcarea în cazul în care prezintă simptome ale îmbolnăvirii cu noul coronavirus și care este procedura aplicată de operatorul aerian într-o asemenea situație.3. În situația în care operatorul decide să efectueze triajul epidemiologic al pasagerilor conform propriilor proceduri, va informa în mod corespunzător pasagerii în momentul rezervării/achiziționării biletelor, inclusiv cu privire la procedura aplicată. Triajul va fi efectuat obligatoriu înainte de efectuarea operațiunilor de check-in pe aeroport. 4. Operatorii aerieni asigură echipamente de protecție pentru membrii echipajelor.5. Piloții sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în cazul părăsirii cabinei de pilotaj, și să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după terminarea sarcinilor în afara cabinei de pilotaj.6. Operatorii aerieni sunt obligați să doteze aeronavele cu substanțe dezinfectante și echipamente de protecție de rezervă.7. Personalul navigant este obligat să își igienizeze mâinile, prin spălare cu apă și săpun sau dezinfectare cu dezinfectanți pe bază de alcool, după fiecare interacțiune cu pasagerii sau bunurile acestora.8. Accesul în aeronavă al personalului de sol de la escală este interzis, cu excepția celui dedicat pentru curățenie și dezinfecție sau a personalului tehnic.9. Accesul în cabina de pilotaj este interzis oricărei persoane care nu este membră a echipajului de zbor.10. Mișcările în aeronavă în timpul zborului vor fi reduse la un minim necesar.11. Se interzice utilizarea echipamentelor sau materialelor de protecție care ar putea obstrucționa accesul la echipamentele de urgență, ar împiedica accesul la măștile de oxigen, ar împiedica accesul la căile de evacuare de urgență sau ar limita contactul vizual sau auditiv cu echipajul de cabină.12. Serviciul la bord va fi suspendat/limitat pe rute/destinații în funcție de nivelul de risc declarat de autorități.13. Pasagerii vor fi grupați pe familii, cât mai distanțați, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.14. Aeronava trebuie să fie dezinfectată după fiecare rotație.15. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea la bordul aeronavelor, precum și pe toată durata călătoriei.16. Pasagerii vor fi informați cu privire la regulile de igienă și la consecințele nerespectării acestora.17. Accesul la bord este permis cu un singur bagaj de mână. Pasagerii vor fi informați în momentul rezervării/cumpărării biletelor cu privire la dimensiunea acestui bagaj.18. Materialele printate vor fi eliminate de la bord, cu excepția instrucțiunilor de salvare, a pungii și a documentelor cerute de autoritatea de sănătate publică a statului de destinație și care pot fi completate în timpul zborului.19. Pasagerii vor fi instruiți, după caz, cu privire la completarea înaintea sau în timpul zborului a documentelor solicitate de autoritatea competentă în domeniul sănătății publice din statul de destinație și predarea acestora la debarcare conform procedurilor stabilite.20. Pasagerii vor fi informați cu privire la regimul care le va fi aplicat la sosirea în statul de destinație.21. Operatorul va aplica procedurile stabilite pentru cazurile în care la bordul aeronavei sunt identificați pasageri simptomatici.22. Pasagerii vor fi instruiți cu privire la procedurile de debarcare, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare socială.II. Măsuri și reguli la nivelul aeroporturilor1. Pentru a evita aglomerările, companiile aeriene/agenții de handling informează pasagerii să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare.2. Accesul în terminalele aeroporturilor (sosiri și plecări) va fi limitat la pasageri, membrii echipajelor și lucrătorii de pe aeroporturi. Persoanelor care însoțesc pasagerii li se va permite accesul în terminale numai în situații excepționale (de exemplu: însoțitorii persoanelor cu mobilitate redusă, însoțitorii minorilor etc.), afișate în mod vizibil la intrarea în terminal și publicate și pe site-ul aeroporturilor. 3. În vederea asigurării distanței de protecție între persoane se reconfigurează atât traseele de deplasare a persoanelor, cât și suprafețele de staționare temporară în zonele nerestricționate, cum sunt parcările publice din fața terminalelor de pasageri, peroanele de la intrarea în terminalele de pasageri, sălile de așteptare din interiorul terminalelor de pasageri, ghișeele de înregistrare (check-in, ticketing), zonele de alimentație publică, birourile de informare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului accesului, zonele de îmbarcare, zonele de ridicare a bagajelor și zonele pentru efectuarea evaluării epidemiologice, precum și zonele de control trecere frontieră.4. Procesul de verificare a temperaturii și gestionarea persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de sănătate în vederea efectuării călătoriei, prin raportare la prevederile legale și normele sanitare, sunt în sarcina instituțiilor/agențiilor statului care au competențe legale în acest sens.5. Pentru a asigura măsurile de menținere a distanțării sociale se creează culoare în interiorul cărora se marchează pe pardoseală, cu autocolante, linii de demarcație pentru păstrarea distanței minime de siguranță între pasageri (față-spate și lateral).6. Ghișeele de check-in se deschid cu cel puțin 3 ore înainte de ora programată pentru decolarea aeronavei.7. Pentru fiecare cursă se asigură un efectiv suficient de angajați care să realizeze procedurile la ghișeele check-in.8. Vor fi luate măsuri privind adaptarea semnalisticii și mesajelor video care rulează pe monitoarele din zona de control de securitate, astfel încât să fie prezentate instrucțiuni cu privire la menținerea distanțării de protecție.9. Administratorii aeroporturilor stabilesc împreună cu agenții de handling proceduri pentru asigurarea transportului pasagerilor spre/dinspre aeronavă în grupuri care să asigure distanțe minime de siguranță între pasageri.10. În zonele critice identificate (spații cu utilizare intensă, cum ar fi zonele de control de securitate, zonele de control trecere frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic, grupuri sanitare) va crește frecvența de realizare a operațiunilor de dezinfecție a suprafețelor și volumelor pentru eliminarea riscului de contaminare, după cum urmează: dezinfecție aer/suprafețe cu substanță biocidă - cel puțin la 4 ore, dacă există activitate de zbor; dezinfectarea tăvilor de la filtrele de securitate - cel puțin o dată pe tură; dezinfecția grupurilor sanitare - cel puțin la 2 ore.11. Totodată se asigură următoarele măsuri:
    a) vor fi amplasate covoare cu soluție dezinfectantă pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului;
    b) vor fi amplasate dozatoare cu dezinfectant sau cu șervețele dezinfectante pe fluxurile de circulație a pasagerilor și personalului, în special la intrarea în terminale și în zona porților de îmbarcare.
    12. Ventilarea naturală va fi îmbunătățită pe cât posibil în terminale, în timp ce recircularea aerului va fi redusă.13. Având în vedere că măsurile de protecție sanitară afectează capacitatea de procesare a pasagerilor, administratorul aeroportului, după consultare cu transportatorii aerieni și celelalte autorități cu atribuții în punctele de trecere a frontierei, va corela programul de zbor cu noile capacități de procesare rezultate din aplicarea măsurilor de protecție sanitară.14. Operatorii economici care desfășoară activități în perimetrul aeroporturilor vor efectua zilnic triajul epidemiologic al propriilor angajați.
    III. Operatorii aerieni care efectuează zboruri pe/de pe aeroporturile din România, administratorii aeroporturilor și ceilalți furnizori de servicii de pe aeroporturi vor dispune și orice alte măsuri necesare, inclusiv elaborarea de proceduri, acolo unde este cazul, pentru implementarea recomandărilor aplicabile, prevăzute în Ghidul operațional privind managementul pasagerilor și al personalului din transportul aerian în contextul pandemiei COVID-19 (COVID-19 Aviation Health Safety Protocol^1/Operational Guidelines for the management of air passengers and aviation personnel in relation to the COVID-19 pandemic), dezvoltat de Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației și Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (European Centre for Disease Prevention and Control - ECDC), publicat pe site-ul Agenției Europene pentru Siguranța Aviației.
    ^1 https://www.easa.europa.eu/document-library/general-publications/covid-19-aviation-health-safety-protocol


    Anexa nr. 2

    MĂSURI ȘI REGULI
    care se impun a fi implementate pentru derularea operațiunilor de transport rutier de persoane,
    transport rutier de mărfuri, transport în regim de taxi, transport în regim de închiriere cu șofer
    și transport alternativ, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
    I. În domeniul transportului rutier de persoane se aplică următoarele măsuri:1. În zona ușii de acces al pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curățare umedă.2. Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul.3. Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.4. Pentru transportul rutier internațional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligația de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3ºC și li se va recomanda să consulte de urgență medicul de familie.5. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.6. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, în timpul pauzelor pe drum, și să evite contactul cu alte persoane.7. La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.8. Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte ușă/uși, dacă aceasta/acestea există.9. Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.II. În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ și transportului în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.3. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.4. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze zilnic interiorul vehiculului.7. Se utilizează cu precădere plățile electronice.III. În domeniul transportului rutier de mărfuri se aplică următoarele măsuri:1. Interiorul mijlocului de transport trebuie igienizat înainte de plecarea în fiecare cursă.2. Conducătorul mijlocului de transport va fi dotat cu mască de protecție și dezinfectant pe bază de alcool, iar mijlocul de transport va fi dotat cu coșuri de colectare a gunoiului/saci de gunoi securizați.3. În interacțiunea cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să poarte masca de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul.4. Se utilizează cu precădere documente digitale. În cazul manipulării documentelor în format hârtie, conducătorul mijlocului de transport este obligat să poarte masca de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, să utilizeze mănuși, pe care le depozitează într-o pungă special destinată după utilizare, și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea mănușilor.


    Anexa nr. 3

    MĂSURI ȘI REGULI
    în domeniul transportului de persoane la bordul navelor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
    I. Măsuri luate de administratorul locului de îmbarcare/ debarcare pasageri1. Este obligatorie igienizarea locurilor de îmbarcare/debarcare pasageri.2. Este obligatorie dezinfecția spațiilor închise din locurile de îmbarcare/debarcare pasageri cu substanță biocidă.3. La grupurile sanitare se asigură în permanență săpun și dezinfectant de mâini pe bază de alcool și se afișează postere cu modul corect de spălare a mâinilor.4. În zonele de acces pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor este obligatorie montarea dozatoarelor cu dezinfectanți de mâini pe bază de alcool.5. La îmbarcare este obligatorie informarea pasagerilor cu privire la documentele/formularele care trebuie completate și măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație.6. Angajatorul este obligat să asigure verificarea temperaturii lucrătorilor, la intrarea acestora în tură.7. Angajatorul este obligat să asigure echiparea lucrătorilor din locul de îmbarcare/debarcare cu măști de protecție și mănuși.8. Pe cât este posibil, se utilizează documentele digitale.II. Măsuri luate de operatorul economic care desfășoară transport de pasageri și/sau mărfuri1. Sunt obligatorii igienizarea și dezinfecția navei cu substanță biocidă.2. Operatorul economic stabilește frecvența igienizării și a dezinfecției navei, în funcție de caracteristicile tehnice ale acesteia și durata cursei, având obligația de a informa pasagerii și autoritățile în acest sens.3. Operatorul economic este obligat să asigure verificarea temperaturii membrilor de echipaj, la intrarea în tură.4. Operatorul economic este obligat să doteze membrii de echipaj cu măști de protecție și mănuși.5. Operatorul economic este obligat să instruiască membrii de echipaj cu privire la modul de interacționare cu pasagerii, în sensul păstrării distanței minime de siguranță între pasageri.6. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru interzicerea accesului la bord al pasagerilor care nu dețin mască de protecție.7. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru monitorizarea respectării cerinței privind purtarea măștii de protecție de către pasageri pe toată durata cursei.8. Operatorul economic este obligat să ia măsuri pentru informarea periodică, pe durata cursei, cu privire la regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la bordul navei (purtarea măștii, spălarea frecventă a mâinilor, respectarea distanței minime de siguranță între pasageri).9. Operatorul economic trebuie să monteze, în locuri vizibile destinate pasagerilor, postere/autocolante/afișe care să cuprindă recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19.10. Operatorul economic este obligat să doteze nava cu dozatoare cu dezinfectanți și echipamente de protecție de rezervă.11. La grupurile sanitare se va asigura în permanență săpun și dezinfectant de mâini pe bază de alcool și se vor monta postere cu modul corect de spălare a mâinilor.12. Se asigură ventilarea naturală la bordul navei, pe cât posibil, iar recircularea aerului va fi redusă.13. Operatorul economic va informa pasagerii cu privire la documentele/formularele care trebuie completate și măsurile pe care aceștia trebuie să le respecte pentru a fi admiși în statul de destinație și, după caz, pune la dispoziție aceste documente/ formulare.


    Anexa nr. 4

    MĂSURI ȘI REGULI
    în domeniul transportului feroviar și cu metroul, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
    I. Măsuri și reguli la nivelul operatorilor de transport feroviar1. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pentru accesul la bordul trenurilor și pe toată durata călătoriei.2. Șeful de tren/Conductorul are obligația să vizualizeze biletul de călătorie, fără să îl atingă.3. Este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, pentru comercializarea cu amănuntul a produselor preambalate.4. Garniturile de tren trebuie salubrizate și igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă.5. Operatorii feroviari promovează vânzarea on-line a biletelor și utilizează cu prioritate biletele electronice.6. Operatorii feroviari pun în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs, acolo unde este tehnic posibil și eficient din punct de vedere economic.7. Operatorii feroviari stabilesc și aduc la cunoștința publicului măsurile organizatorice impuse de specificul activității și de zona de desfășurare a acesteia.II. Măsuri și reguli la nivelul administratorilor stațiilor de cale ferată1. Administratorii stațiilor de cale ferată montează dozatoare cu dezinfectant pe bază de alcool în punctele de acces în stație.2. Zonele de preluare a călătorilor (stații de taxi, parcări) vor fi amplasate față de zona de acces/ieșire la o distanță care să nu determine aglomerarea de persoane.3. Este permisă funcționarea spațiilor comerciale situate în spațiul stației de cale ferată, atât în clădirea stației, cât și la peron, în care se vând produse ambalate, fără a fi permis consumul în interiorul acestora; operatorii economici au obligația de a lua măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în interiorul spațiilor comerciale.4. Administratorii stațiilor de cale ferată organizează fluxuri de îmbarcare/debarcare distincte, pe care le semnalizează de la intrarea în gară până pe peron, cu separatoare sau benzi aplicate pe pardoseală.5. Administratorii stațiilor de cale ferată iau măsuri pentru ca funcționarea caselor de bilete să se realizeze pe principiul un ghișeu deschis, unul închis, dacă poziționarea ghișeelor nu permite din construcție asigurarea distanței sociale; fluxurile de acces la ghișeu/plecare de la ghișeu vor fi marcate cu separatoare. Administratorii stațiilor de cale ferată prevăd fluxuri de acces/plecare și la ghișeele de informații, automatele de vânzare a titlurilor de călătorie și zonele de depunere a bagajelor.6. În stațiile de cale ferată dotate cu instalații de sonorizare, periodic vor fi făcute anunțuri cu recomandări referitoare la noul coronavirus.7. Pe fiecare flux din stație se vor monta pe pardoseală autocolante care să atenționeze cu privire la distanța minimă de siguranță ce trebuie respectată.8. În spațiul stației de cale ferată, inclusiv în toaletele publice, se fac periodic acțiuni de dezinfecție. În zonele intens circulate, operațiunile de dezinfecție se fac la intervale de cel mult 4 ore.9. Pe scaunele existente în stația de cale ferată se vor semnaliza prin aplicarea de autocolante locurile unde se pot așeza persoanele - de preferat, un loc ocupat, unul liber.10. Pe peron se va permite doar accesul persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziționării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, acestea vor anunța reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenței pentru persoanele respective.11. În stațiile cu mai multe peroane comune se va evita, dacă este posibil, alocarea aceluiași peron pentru două trenuri, indiferent dacă trenurile pleacă sau sosesc în gară.III. Măsuri și reguli pentru transportul cu metroul1. Pentru accesul în stațiile de metrou, pe durata șederii în aceste stații și pe toată durata călătoriei cu metroul este obligatorie purtarea măștii de protecție.2. Vor fi expuse afișe de tip ghid cu regulile de bază ce trebuie respectate pe timpul călătoriei cu metroul.3. Se vor amplasa autocolante de avertizare pentru distanțare socială la cabinele de acces metrou.4. În dreptul punctelor de vânzare titluri de călătorie și în dreptul automatelor de vândut cartele se vor amplasa autocolante de avertizare pentru păstrarea de către călători a distanțării sociale.5. În stațiile de metrou, prin intermediul instalațiilor de sonorizare, se vor face anunțuri cu privire la păstrarea distanței și a respectării măsurilor impuse de autorități.6. Pe magistralele 1 + 3 vor circula 32 de trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 6 minute, iar pe distanța comună a celor două magistrale, Nicolae Grigorescu-Eroilor, se va asigura un interval minim de 2-3 minute.7. Pe Magistrala 2 vor circula 21 de trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 3 minute.8. Pe Magistrala 4 vor circula 4 trenuri în perioadele de vârf de trafic, la interval minim de 11 minute, până la punerea în funcțiune a sistemului de siguranță a traficului pe distanța parc Bazilescu-Străulești.9. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare, cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța minimă de siguranță între pasageri.10. Trenurile de metrou vor fi igienizate zilnic, prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare.11. Atât spațiile publice, cât și suprafețele comune cu care călătorii intră în contact pe timpul călătoriei cu metroul se igienizează prin utilizarea de soluții biocide pentru dezinfectat suprafețe.

    -----