DECIZIA nr. 806 din 6 decembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, ale art. 2-6, art. 9, art. 13 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 14 martie 2019

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Daniel-Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Patricia Marilena Ionea

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportat la dispozițiile art. 2-6, art. 9, art. 13 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepția a fost ridicată de Dumitru Abrudan, Gheorghe Gh. Pop și alții în Dosarul nr. 2.109/111/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.581D/2017.2. La apelul nominal se prezintă Gheorghe Gh. Pop. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.582D/2017 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale, excepție ridicată de Gheorghe Bogheraș și alții în Dosarul nr. 2.320/111/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.209D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, excepție ridicată de Daniel Bongioianu și alții în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.6. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.7. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.581D/2017, nr. 1.582D/2017 și nr. 1.209D/2018, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Partea prezentă și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.582D/2017 și nr. 1.209D/2018 la Dosarul nr. 1.581D/2017, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției prezent, domnul Gheorghe Gh. Pop, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că până în anul 2001 locul său de muncă a fost încadrat în grupă superioară de muncă, însă, ulterior, nu s-a mai păstrat aceeași încadrare, deși condițiile de muncă au rămas aceleași. În anul 2003 au mai fost adăugați noi factori de risc la locul de muncă, dar acești factori nu sunt recunoscuți în fapt. În susținerea celor arătate depune la dosar acte doveditoare ale condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea.9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepție de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu ar trebui să mai existe locuri de muncă în condiții speciale, angajatorii având obligația de a înlătura factorii de risc. Eventuala neîndeplinire a acestei obligații urmează să fie sancționată pe altă cale. În susținerea concluziilor sale, invocă și deciziile nr. 198 din 3 aprilie 2018 și nr. 686 din 2 noiembrie 2017, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:10. Prin încheierile din 20 februarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 2.109/111/2014 și nr. 2.320/111/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la dispozițiile art. 2-6, art. 9 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepția a fost ridicată de Dumitru Abrudan și alții și Gheorghe Bogheraș și alții cu prilejul soluționării unor litigii de muncă în care au solicitat încadrarea în condiții speciale de muncă.11. Prin Încheierea din 7 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Daniel Bongioianu și alții în cadrul unei acțiuni în care au solicitat să se constate încadrarea activității desfășurate în condiții speciale de muncă.12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 din Constituție. În acest sens arată că, în măsura în care s-ar avea o interpretare strictă a acestor dispoziții de lege, s-ar cenzura accesul la justiție al angajaților, prin exceptarea de la controlul de legalitate a acțiunilor sau inacțiunilor unui angajator care nu parcurge procedura prevăzută de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale. De asemenea s-ar crea o discriminare în raport cu angajații cărora li s-a recunoscut încadrarea în condiții speciale de muncă, anterior pronunțării Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Mai arată că angajații nu pot fi făcuți culpabili pentru pasivitatea angajatorului care nu a făcut demersurile necesare pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale. 13. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile de lege criticate contravenind prevederilor art. 16 din Constituție. În acest sens arată că există posibilitatea ca unor persoane aflate în situații similare să li se aplice un tratament juridic diferit. De asemenea consideră că este încălcat și dreptul de acces liber la justiție, întrucât, după data de 1 aprilie 2001, salariații nu se mai pot adresa instanțelor de judecată pentru a se constata încadrarea locurilor lor de muncă în condiții deosebite sau speciale, deși anterior acestei date au fost încadrate în grupe superioare de muncă. Negarea dreptului celor angajați sau foștilor angajați de a contesta în instanță condițiile locului de muncă pe care îl ocupă ori acordarea acestui drept doar sindicatelor, în numele salariaților, reprezintă o îngrădire a dreptului de acces la instanță. Instanța de judecată arată că, potrivit art. 11 alin. (6) din Directiva Consiliului 89/391/CEE, salariații au dreptul să recurgă la autorități dacă apreciază că angajatorul nu își îndeplinește obligațiile, iar prin autorități se impune a se înțelege și instanțele de judecată. De asemenea susține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 contravine art. 41 alin. (2) din Constituție, cât timp interzice instanțelor de judecată să verifice, în concret, dacă activitatea unui angajat se desfășoară în condiții ce justifică o protecție sporită a acestuia prin includerea locului de muncă în condiții speciale sau deosebite.14. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției.15. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.16. Guvernul, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 259/2014, arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție. Cu privire la critica raportată la prevederile art. 21 din Constituție invocă cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016, în care se arată că nu a fost încălcat dreptul de acces liber la justiție. 17. Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,

    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, ale art. 2-6, art. 9 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Autorii excepției critică aceste dispoziții de lege așa cum au fost interpretate de Înalta Curtea de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000:(2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.(3) Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.“;– Art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006:(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.“;– Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006: „(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.“;– Art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010:(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: […]
    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;“.
    21. Dispozițiile art. 2-6, art. 9, art. 13 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 reglementează metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.22. Prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.“23. Curtea constată că dispozițiile criticate ale Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate prin art. 196 lit. a) și m) din Legea nr. 263/2010. Având în vedere însă cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate și dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 226/2006.24. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 și art. 21 din Constituție, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, respectiv accesul liber la justiție. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă invocă și încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituție, privind protecția socială a muncii.25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018, paragrafele 44 și 45, Curtea, analizând parcursul legislativ al reglementărilor privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, a reținut că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiții deosebite și condiții speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 și Legea nr. 263/2010. Astfel, dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiții deosebite, iar art. 20 din aceeași lege a enumerat acele locuri de muncă ce erau încadrate în condiții speciale, deschizând însă posibilitatea nominalizării și a altora, prin lege, ceea ce a condus la adoptarea Legii nr. 226/2006. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiții deosebite și a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condițiile de muncă în condiții speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Cu toate acestea, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condițiile mai sus amintite și care vizau nu doar tipul activității, ci și elemente concrete, precum prezența la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securității și sănătății în muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securității și sănătății în muncă și altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operațiuni tehnice și administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile și metodologia acestei proceduri.26. Curtea observă că, având în vedere complexitatea și specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care inițiativa aparținea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii [art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], iar evaluările se realizau de către autoritățile administrative cu atribuții specifice în domeniu. Astfel, inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare au realizat verificarea locurilor de muncă din punctul de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori de normele fundamentale de securitate radiologică [art. 3 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Expertiza tehnică a fost realizată de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii sau Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă - INSEMEX, după caz, respectiv laboratoarele de igiena radiațiilor din cadrul direcțiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în baza unei metodologii proprii, adaptată locurilor de muncă și riscurilor specifice existente, avizată, după caz, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare [art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003], în timp ce expertiza medicală a fost realizată de către institutele de sănătate publică, direcțiile de sănătate publică, structurile medicale de medicina muncii și centrele de medicină preventivă, în conformitate cu o metodologie proprie stabilită de Ministerul Sănătății pe baza riscurilor existente și a efectului determinat de manifestarea acestora [art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. Acordarea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale s-a realizat de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale [art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003]. În cazul în care avizul nu era acordat, se putea formula plângere la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar decizia acestuia putea fi atacată în fața instanței de judecată. Instanțele de judecată erau, de asemenea, competente să constate perioada lucrată în condiții speciale, atunci când dovedirea acestor perioade nu mai era posibilă din cauza distrugerii arhivelor.27. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenței de a evalua îndeplinirea condițiilor speciale ale unor locuri de muncă instanțelor de judecată, ci unor autorități administrative, specializate. Numai în mod excepțional, atunci când din motive obiective dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în condiții speciale nu era posibilă, ca urmare a distrugerii arhivelor, instanțele de judecată, potrivit art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, aveau posibilitatea de a se pronunța cu privire la reconstituirea perioadei lucrate în condiții speciale.28. Faptul că dispozițiile de lege criticate nu au reglementat competența instanțelor de judecată de a încadra unele locuri de muncă în condiții speciale, ci au stabilit că „Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS“ [art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000], iar această procedură s-a realizat prin intermediul autorităților administrative mai sus arătate, nu poate avea, per se, semnificația încălcării dreptului de acces la justiție, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiții corespunde obiectivelor avute în vedere și organele cele mai competente să realizeze această evaluare.29. Din această perspectivă, Curtea apreciază că interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o dispozițiilor de lege criticate prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, în sensul că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare“, este în acord cu conținutul acestor dispoziții. Din contră, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Curtea Constituțională ar interpreta textele de lege supuse analizei de constituționalitate în sensul că dau dreptul salariaților de a se adresa în mod direct justiției, în alte situații decât cele prevăzute în mod distinct în ipoteza art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, pentru a obține recunoașterea condițiilor speciale, fără respectarea condițiilor cumulative mai sus arătate, s-ar substitui legiuitorului, fapt interzis de principiul separației puterilor în stat.30. Argumentul invocat de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, potrivit căruia art. 11 alin. (6) din Directiva Consiliului 89/391/CEE dă dreptul salariaților să recurgă la autorități dacă apreciază că angajatorul nu își îndeplinește obligațiile, iar prin autorități se impune a se înțelege și instanțele de judecată, nu este de natură să modifice concluziile mai sus reținute. Astfel, Curtea reține că, prin Hotărârea din 21 martie 2018, pronunțată în cauzele conexate C 133/17 și C 134/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 114 alineatul (3) și articolele 151 și 153 TFUE, precum și Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care stabilește termene stricte și proceduri care nu permit instanțelor naționale să reexamineze sau să stabilească încadrarea activităților desfășurate de lucrători în diferite grupe de risc, pe baza căreia se calculează pensiile pentru limită de vârstă ale acestor lucrători.“31. Curtea nu ignoră aspectul că în critica pe care o formulează în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție autorii excepției invocă și faptul că, în procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, salariații nu au avut dreptul de a se adresa în mod individual justiției pentru apărarea drepturilor lor. Astfel, Curtea observă că, în cadrul procedurii mai sus amintite, sindicatele și reprezentanții salariaților au fost parteneri activi în inițierea și desfășurarea etapelor acesteia, putând interveni atunci când angajatorul era pasiv. În acest sens, art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 prevede: „În cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c).“ De asemenea, art. 13 alin. (1) din același act normativ prevede că „Angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă.“ Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, această decizie putea fi contestată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.32. În același timp, Curtea constată că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 nu au prevăzut posibilitatea salariaților de a interveni, în mod individual, în cadrul procedurii de încadrare în condiții speciale, ci doar prin intermediul sindicatului ori al reprezentanților salariaților. Această reglementare a urmărit facilitarea procedurii, astfel încât interesele salariaților să fie reprezentate în mod unitar și coerent. În consecință, atât accesul salariaților la procedura de încadrare în condiții speciale, cât și accesul la justiție s-au realizat indirect, prin intermediul reprezentanților. Curtea observă însă că analizarea constituționalității acestei reglementări ar reprezenta o depășire a competențelor instanței de contencios constituțional care, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.“ Or, Curtea observă că dispozițiile de lege care reglementează accesul la justiție al salariaților în cadrul procedurii privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale fac parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, act de reglementare secundară, și nu din dispozițiile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 226/2006 sau ale Legii nr. 263/2010, criticate, de asemenea, în cadrul excepției de neconstituționalitate, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu pot forma obiect al analizei de constituționalitate. Acesta este motivul pentru care această din urmă critică, raportată la prevederile art. 21 din Constituție, precum și celelalte critici de neconstituționalitate care privesc dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 sunt inadmisibile.33. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea constată că autorii excepției invocă situații diferite rezultând dintr-o interpretare și aplicare diferite a textelor de lege de către instanțele de judecată. Or, Curtea apreciază că aceasta relevă o problemă de aplicare a legii, soluționată, de altfel, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, în sensul mai sus amintit.34. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Abrudan și alții, respectiv de Gheorghe Bogheraș și alții în dosarele nr. 2.109/111/2014 și nr. 2.320/111/2014 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, precum și de Daniel Bongioianu și alții în Dosarul nr. 20.876/3/2015 (număr vechi 2.596/2017) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. (2) alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2-6, art. 9, art. 13 și art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea

    ----