ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 16 mai 2012 (*actualizată*)
privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale
(actualizată până la data de 1 ianuarie 2013*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------------
    *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 ianuarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 182 din 24 octombrie 2012; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    Luând în considerare faptul că salariile şi alte drepturi de care beneficiază angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parţială a acestor diminuări,
    având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul iniţial al acestor drepturi,
    ţinând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010,
    întrucât, potrivit Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, nu se pot promova acte normative care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
    în considerarea faptului că elementele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1*)

    (1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
    a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
    b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
    (2) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
    (3) Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
    (4) În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcţiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.
    ------------
    *) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
    Potrivit art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012, în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.


    Articolul 2

    (1) Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, care în anul 2012 are salariile stabilite potrivit art. 4 alin. (3) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se majorează potrivit art. 1 alin. (1), fără a depăşi nivelul stabilit potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
    (2) Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.


    Articolul 3*)

    (1) Cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (4) şi la art. 13 lit. b) şi c) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează potrivit art. 1 alin. (1).
    (2) Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 2,3% faţă de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.
    ------------
    *) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
    Potrivit art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012, în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.


    Articolul 4*)

    Cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează potrivit art. 1 alin. (1), fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.
    ------------
    *) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
    Potrivit art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012, în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.


    Articolul 5*)

    Începând cu luna iunie 2012, contribuţia lunară de care beneficiază personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se majorează potrivit art. 1 alin. (1), fără a depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010.
    ------------
    *) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
    Potrivit art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012, în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.


    Articolul 6

    Personalul din instituţiile publice care a intrat sub incidenţa Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, şi ale cărui venituri de natură salarială nu au fost diminuate potrivit Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de majorările salariale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul 7

    (1) În anul 2012, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010
    , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011
    , se pot acorda premii, în condiţiile legii, sportivilor şi colectivelor tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şi concursurile internaţionale pe obiecte de învăţământ, precum şi profesorilor care i-au pregătit pe aceştia*).
    (2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la competiţiile de nivel olimpic în anul 2008 şi care nu au fost premiaţi, până la această dată, la nivelul cuantumului maxim al sumelor care le puteau fi acordate de cluburile sportive de care aparţin.
    ----------
    Art. 7 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 182 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 25 octombrie 2012.
    ------------
    *) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA-NEAMŢ:
    Potrivit art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 decembrie 2012, prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ──────────────
    Ministrul muncii,
    familiei şi protecţiei sociale,
    Mariana Câmpeanu
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanţelor publice,
    Florin Georgescu
    Bucureşti, 16 mai 2012.
    Nr. 19.
    _________