LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice**)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1197 din 14 decembrie 2004
    **) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    Prezenta lege reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și al personalului de specialitate criminalistică și al personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.
    -------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 2
    (1) În înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești constituie un sprijin pentru judecători și procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.(2) Activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice dispuse de instanțele judecătorești sau de organele de urmărire penală, realizată de personalul care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, constituie un factor important în sporirea eficienței activității organelor judiciare, în cadrul procesului de înfăptuire a justiției.
    -------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 3
    (1) Personalul auxiliar de specialitate funcționează în cadrul compartimentelor auxiliare ale instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, organizate potrivit art. 116-118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.(3) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.(4) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
    -------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 3^1
    (1) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor interjudețene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC, organizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 368/1998 privind înființarea Institutului Național de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., cu modificările ulterioare.(2) Personalul de specialitate criminalistică este format din experți criminaliști și asistenți criminaliști.(3) Personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminaliști și secretari-dactilografi laborator expertize criminalistice.
    -------------
    Art. 3^1 a fost introdus de pct. 5 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 4

    Personalul prevăzut la art. 3 și 3^1 este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei și să participe la formarea profesională continuă.
    -------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Capitolul II Recrutarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Secţiunea 1 Recrutarea grefierilor

    Articolul 5

    Recrutarea grefierilor se face, de regula, prin Școala Națională de Grefieri.


    Articolul 6
    (1) Concursul de admitere în Școala Națională de Grefieri se organizează anual, la nivel național, de către Școala Națională de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Numărul de locuri se stabilește în funcție de necesarul de personal calificat al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.(3) Concursul se desfășoară separat, pentru posturile de grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.


    Articolul 7

    Modul de organizare și desfășurare a concursului de admitere se stabilește prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Secţiunea a 2-a Recrutarea informaticienilor
    Recrutarea grefierilor informaticieni
    ------------
    Titlul Secțiunii a 2-a din Cap. II a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 8
    (1) Grefierii informaticieni se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
    ------------
    Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".
    (2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul fiecărei curți de apel sau fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel ori, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Parchetul Național Anticorupție, cu sprijinul Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției, care coordonează din punct de vedere profesional activitatea grefierilor informaticieni, sau al compartimentului informatic din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al Direcției Naționale Anticorupție, după caz.
    ------------
    Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (3) Concursul se desfășoară potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiției, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție.
    -------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Secţiunea a 3-a Recrutarea grefierilor arhivari, a registratorilor și a personalului conex
    Recrutarea grefierilor arhivari, a grefierilor registratori și a personalului conex
    -------------
    Titlul Secțiunii a 3-a din Cap. II a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 9
    (1) Grefierii arhivari, grefierii registratori și personalul conex se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.
    -------------
    Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizează la nivelul fiecărei curți de apel sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție, cu sprijinul Școlii Naționale de Grefieri, potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    ------------
    Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 10

    Grefierii arhivari și grefierii registratori care promovează concursul prevăzut la art. 9 vor efectua un stagiu de specializare de doua luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri.
    -------------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Capitolul III Școala Națională de Grefieri

    Secţiunea 1 Organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Grefieri

    Articolul 11
    (1) Școala Națională de Grefieri este o instituție publică, cu personalitate juridica, aflata în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea inițială a grefierilor și a celuilalt personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și formarea profesională continuă a acestora, în condițiile legii.(2) Școala Națională de Grefieri nu face parte din sistemul național de învățământ și educație și nu este supusă dispozițiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituțiilor de învățământ și recunoașterea diplomelor.(3) Școala Națională de Grefieri are sediul în municipiul București.(4) Școala Națională de Grefieri își poate desfășura activitatea și în teritoriu, în centre și puncte zonale de formare profesională, organizate potrivit legii.


    Articolul 12
    (1) Școala Națională de Grefieri este condusă de consiliul de conducere, care este format din 9 membri, astfel:
    a) un judecător și un procuror desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii;
    b) 2 reprezentanți aleși din cadrul personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri;
    c) directorul Institutului Național al Magistraturii;
    d) un reprezentant al Direcției organizarea instanțelor și resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) 2 reprezentanți ai cursanților, unul dintre cursanții cu studii superioare și unul dintre cursanții cu studii medii, aleși pe durata cursurilor;
    f) directorul Școlii Naționale de Grefieri, care face parte de drept din consiliul de conducere și prezidează ședințele acestuia.
    (2) Mandatul membrilor consiliului de conducere este de 4 ani, cu excepția mandatului reprezentanților cursanților, care sunt aleși pe durata studiilor.


    Articolul 13

    Consiliul de conducere propune proiectul de buget și hotărăște asupra problemelor care privesc organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Grefieri, la propunerea directorului acestei instituții.


    Articolul 14
    (1) Școala Națională de Grefieri este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii.(2) Directorul Școlii Naționale de Grefieri este ordonator terțiar de credite.


    Articolul 15
    (1) Numărul maxim de posturi pentru Școala Națională de Grefieri este stabilit prin hotărâre a Guvernului.(2) Structura organizatorica, statele de funcții și statele de personal ale Școlii Naționale de Grefieri se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 16
    (1) Conducerea curenta a Școlii Naționale de Grefieri este asigurată de director, 2 directori adjuncți și un director economic.(2) Directorul și directorii adjuncți sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii din rândul personalului de instruire care are calitatea de judecător sau procuror, pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singura data.
    -------------
    Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) Directorul economic se recrutează prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    -------------
    Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 17

    Organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Grefieri se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 18
    (1) Personalul de instruire al Școlii Naționale de Grefieri este numit de Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecători sau procurori, grefieri cu studii superioare ori alți specialiști.
    -------------
    Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit de Consiliul Superior al Magistraturii și prin detașare în cadrul Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii.


    Articolul 19
    (1) Salarizarea personalului de conducere și de instruire se face potrivit legii de salarizare a personalului din cadrul organelor autorității judecătorești.(2) Salarizarea personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri la plata cu ora se face în funcție de numărul de ore de seminar sau de curs susținute, de indemnizația bruta lunară a funcției de judecător de curte de apel și de norma didactica stabilită conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, pentru formatorii care desfășoară activitate didactica în cadrul formării inițiale a grefierilor cu studii superioare juridice și conform art. 43 lit. c) din aceeași lege pentru formatorii care desfășoară activități didactice în cadrul formării inițiale a grefierilor fără studii superioare juridice sau în cadrul formării continue*).
    -------------
    Alin. (2) al art. 19 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    Notă
    Legea nr. 128/1997 a fost abrogată de alin. (2) al art. 361 din LEGEA nr. 1 din 5 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 10 ianuarie 2011.


    Articolul 20
    (1) Cadrele didactice din învățământul superior juridic care dețin funcții de conducere sau de execuție în cadrul Școlii Naționale de Grefieri sunt asimilate judecătorilor și procurorilor, pe perioada exercitării funcțiilor.
    -------------
    Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Grefierii cu studii superioare care desfășoară activități de instruire în cadrul Școlii Naționale de Grefieri sunt încadrați potrivit funcției corespunzătoare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.


    Secţiunea a 2-a Formarea inițială a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 21
    (1) Formarea inițială se desfășoară diferit pentru grefierii cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare de alta specialitate și grefierii cu studii medii.(2) Pentru grefierii cu studii superioare juridice, durata cursurilor este de 6 luni și consta în pregătirea teoretică și stagiu practic.
    -------------
    Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) Pentru grefierii cu studii superioare de alta specialitate sau studii medii, durata cursurilor este de un an și include pregătire teoretică și stagiu practic.
    -------------
    Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (4) Stagiile practice se desfășoară la instanțele judecătorești și la parchetele de pe lângă acestea.


    Articolul 22
    (1) La absolvirea cursurilor Școlii Naționale de Grefieri cursanții vor susține un examen final.(2) Media de absolvire a Școlii Naționale de Grefieri este cel puțin 6.(3) Cursanților care au promovat examenul de absolvire a Școlii Naționale de Grefieri li se eliberează atestate.


    Articolul 23

    Absolvenții cu atestat ai Școlii Naționale de Grefieri vor fi repartizați, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori la Direcția Națională Anticorupție, pentru care au susținut concursul de admitere.
    ------------
    Art. 23 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 24
    (1) Absolvenții care au obținut media de absolvire cel puțin 7 vor fi încadrați în treapta profesională imediat superioară celei de debutant.(2) Absolvenții care au obținut medii intre 6 și 7 vor fi încadrați ca debutanți.(3) Persoanele încadrate în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin un an de la numirea în funcție.
    -----------
    Alin. (3) al art. 24 a fost introdus de pct. 1 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.


    Articolul 25
    (1) În perioada studiilor, Școala Națională de Grefieri acorda cursanților o indemnizație lunară de cursant, în cuantum egal cu salariul de baza brut pentru funcția de grefier debutant, în raport cu nivelul studiilor absolvite.(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se plătește din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.


    Articolul 26
    (1) Perioada în care o persoana a avut calitatea de cursant al Școlii Naționale de Grefieri, dacă a promovat examenul de absolvire a Școlii Naționale de Grefieri, constituie vechime în munca și vechime în specialitate.(2) Atestatul eliberat absolvenților Școlii Naționale de Grefieri constituie actul doveditor pentru vechimea în munca.
    -------------
    Alin. (2) al art. 26 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) Perioada de școlarizare prevăzută în contractul de școlarizare va fi asimilată vechimii în specialitate, în raport cu nivelul studiilor de absolvire.
    -------------
    Alin. (3) al art. 26 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 27
    (1) Absolvenții Școlii Naționale de Grefieri au obligația de a rămâne 5 ani în cadrul instituțiilor autorității judecătorești.(2) În cazul în care un absolvent al Școlii Naționale de Grefieri este eliberat din funcție înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din inițiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, acesta este obligat să restituie indemnizația de cursant și cheltuielile de școlarizare efectuate cu formarea sa, proporțional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).


    Articolul 28

    Stagiul de specializare prevăzut la art. 10 are loc în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pentru care au susținut concursul, sub îndrumarea personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri.


    Secţiunea a 3-a Formarea profesională continua

    Articolul 29
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are obligația de a participa cel puțin o data la 5 ani la o forma de pregătire profesională continua, organizata de Școala Națională de Grefieri.(2) În cazul grefierilor informaticieni, pregătirea profesională continuă se realizează prin participarea, cel puțin o data pe an, la cursuri de specialitate organizate la instituții de profil, pe baza convențiilor de colaborare încheiate cu curțile de apel ori cu parchetele de pe lângă curțile de apel sau, după caz, cu Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori cu Direcția Națională Anticorupție.
    ------------
    Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 30
    (1) Formarea continuă se desfășoară sub forma de seminarii, sesiuni de pregătire, conferințe, vizite de lucru, stagii de formare în străinătate.(2) Seminariile și sesiunile de formare continuă a grefierilor care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se realizează pe baza unui program anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care este comunicat tuturor instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea în luna decembrie a anului anterior.(3) Grefierii vor avea posibilitatea să opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activitățile de formare continuă care îi interesează.


    Articolul 31
    (1) La sfârșitul fiecărui seminar sau fiecărei sesiuni de formare continua, organizata potrivit art. 30, personalul primește o adeverință în care sunt consemnate și rezultatele obținute în urma evaluării cunoștințelor acumulate.(2) Absolvirea oricărei forme de pregătire continua, organizata de Școala Națională de Grefieri sau, după caz, de instituțiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuala a personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
    -------------
    Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 32

    În completarea formării continue organizate de Școala Națională de Grefieri, la nivelul fiecărei instanțe și al fiecărui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregătire profesională a personalului auxiliar de specialitate, sub îndrumarea unui judecător sau procuror desemnat de conducătorul fiecărei instanțe judecătorești, respectiv al fiecărui parchet de pe lângă aceasta.
    -------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 32^1
    (1) Cheltuielile de cazare și masă ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale cursanților și ale personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituții.(2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Școlii Naționale de Grefieri.(3) Cheltuielile de transport al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul instituțiilor unde îndeplinesc funcția de bază.(4) Cheltuielile de transport al cursanților și al personalului de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Școala Națională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituții.(5) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cursanții, precum și personalul de instruire al Școlii Naționale de Grefieri, care participă la activitățile de formare organizate de Școala Națională de Grefieri, nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază.(6) Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului de conducere al Școlii Naționale de Grefieri care nu au domiciliul în municipiul București se suportă din bugetul Școlii Naționale de Grefieri.
    --------------
    Art. 32^1 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, care completează art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, cu pct. 1^1.


    Capitolul IV Numirea, promovarea, suspendarea și eliberarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Secţiunea 1 Numirea în funcție

    Articolul 33
    (1) Poate fi numită în funcția de grefier persoana care îndeplinește următoarele condiții:
    a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
    b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
    c) cunoaște limba română;
    d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției;
    e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere;
    f) este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri.
    (2) La numirea în funcția de grefier, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de altă specialitate, altele decât cele prevăzute la alin. (3) și (4), sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.
    -------------
    Alin. (2) al art. 33 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) Pentru numirea în funcția de grefier statistician, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare economice, studii superioare juridice sau studii medii economice.(4) Pentru numirea în funcția de grefier documentarist, pentru îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice, studii superioare de administrație publică sau filologice ori studii medii.


    Articolul 34

    Pentru numirea în funcția de grefier informatician sunt necesare îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d) și absolvirea de studii superioare de specialitate.
    ------------
    Art. 34 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 35

    Funcțiile de grefier informatician pot fi nominalizate potrivit nomenclatorului de funcții de specialitate prevăzute de lege pentru funcțiile de specialitate informatică.
    ------------
    Art. 35 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 36
    (1) În cazul în care activitatea instanțelor sau parchetelor nu se poate desfășura în condiții normale din cauza numărului mare de posturi vacante, recrutarea grefierilor se poate realiza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Concursul se desfășoară la nivelul curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    -------------
    Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (2) Posturile de grefieri vacante temporar pot fi ocupate prin concurs organizat de către instanțele și parchetele prevăzute la alin. (1), potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.(3) La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-e).
    -------------
    Art. 36 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 37

    Grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.
    ------------
    Art. 37 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 38
    (1) Poate fi numita în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d).
    -------------
    Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Numirea pe posturile prevăzute la alin. (1) se face pe baza de concurs, organizat la nivelul curților de apel, al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție.
    ------------
    Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (3) Modul de organizare și desfășurare a concursului se stabilește prin regulamentul prevăzut la art. 9 alin. (2).
    -------------
    Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 39

    Grefierii arhivari, grefierii registratori, agenții procedurali, aprozii și șoferii sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.
    -------------
    Art. 39 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 40
    (1) Înainte de a începe să își exercite funcția, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea depune jurământul în fața conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, la care este numit.(2) Dispozițiile art. 34 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se aplica în mod corespunzător.
    -------------
    Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 41

    Grefierii informaticieni sunt subordonați, din punct de vedere administrativ, conducătorului instanței sau parchetului din care fac parte și, din punct de vedere profesional, Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, compartimentului corespunzător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori Direcției Naționale Anticorupție.
    ------------
    Art. 41 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Secţiunea a 2-a Promovarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 42
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, încadrat pentru prima data după terminarea studiilor, are calitatea de debutant o perioada de 6 luni de la încadrare, fiind definitivat în funcție pe baza de examen, cu excepția absolvenților prevăzuți la art. 24 alin. (1).(2) În cazul nepromovării examenului de definitivare în funcție, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu încă 6 luni. Nepromovarea pentru a doua oara a examenului de definitivare atrage eliberarea din funcție ca necorespunzător profesional.


    Articolul 43

    Promovarea în funcții de execuție se face prin concurs sau examen, în funcția imediat superioară.


    Articolul 44
    (1) Promovarea în funcții de execuție în grade sau trepte profesionale superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, se face prin examen.(2) Promovarea la instanțe sau parchete superioare se face numai prin concurs, organizat la nivelul curților de apel ori al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori la Direcția Națională Anticorupție, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care are o vechime de cel puțin 3 ani în funcția în care este încadrat și calificativul "foarte bine" în aceasta perioada.
    ------------
    Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (3) Modul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului se stabilește prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.(4) Pentru promovarea în funcții de execuție în cazul grefierilor informaticieni, la elaborarea regulamentului prevăzut la alin. (3) vor fi avute în vedere, după caz, și propunerile ministrului justiției, ale președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
    ------------
    Alin. (4) al art. 44 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 45
    (1) Promovarea în funcții de conducere de prim-grefier, de grefier-sef, grefier sef secție sau de grefier informatician-sef se face prin concurs de verificare a pregătirii profesionale și a aptitudinilor manageriale ale candidaților. Concursul se organizează la nivelul curților de apel, al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    -------------
    Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (2) La concursul pentru promovarea în funcții de conducere a grefierilor și grefierilor informaticieni se are în vedere îndeplinirea următoarelor criterii:
    a) o vechime de minimum 3 ani în funcția de grefier, respectiv de grefier informatician. În cazul grefierilor cu studii superioare juridice este necesara o vechime de minimum 6 luni în funcția de grefier;
    b) activitate profesională deosebita, evaluată cu calificativul «Foarte bine» în ultimii 3 ani, respectiv 6 luni.
    -------------
    Art. 45 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 46
    (1) Numirea în funcția de prim-grefier, grefier-sef, grefier sef secție se face pentru o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singura data, prin decizie a președintelui curții de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta instanță.
    -------------
    Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (1^1) În cazul în care nu sunt candidați care să întrunească condițiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispozițiile alin. (1), persoanele numite în funcțiile de prim-grefier, grefier-sef, grefier sef secție pot fi reinvestite în funcție, pe durata a încă unui mandat, prin decizie a președintelui curții de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta instanță.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 46 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Numirea în funcția de grefier informatician-sef se face pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singura data, prin decizie a președintelui curții de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta instanță.
    -------------
    Alin. (2) al art. 46 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2^1) În cazul în care nu sunt candidați care să întrunească condițiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispozițiile alin. (1), persoana numita în funcția de grefier informatician-sef poate fi reinvestită în funcție pe durata a încă unui mandat, prin decizie a președintelui curții de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta instanță.
    -------------
    Alin. (2^1) al art. 46 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) În cazul numirii în funcția de grefier informatician-sef la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este necesar avizul prevăzut la alin. (2).
    ------------
    Alin. (3) al art. 46 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".
    (4) La încetarea mandatului funcției de conducere, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea poate ocupa, în condițiile prevăzute la art. 45, o funcție de conducere la aceeași instanță sau la același parchet ori la alta instanță sau parchet ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin ori la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.
    -------------
    Alin. (4) al art. 46 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 47

    Dispozițiile art. 45 și 46 se aplica în mod corespunzător și în cazul promovării în funcția de grefier arhivar-sef, în cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea la care aceasta funcție se impune.
    -------------
    Art. 47 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Secţiunea a 3-a Suspendarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 48
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcție în următoarele cazuri:
    a) încetat efectele juridice;
    ---------
    Lit. a) a alin. (1) al art. 48 și-a încetat efectele juridice, începând cu data de 28 iulie 2015, conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 12 iunie 2015.

    b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să își exercite funcția în mod corespunzător;
    c) când săvârșește o abatere disciplinară gravă, în condițiile art. 88.
    (2) Suspendarea din funcție se dispune de președintele curții de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, în a cărui circumscripție teritorială își desfășoară activitatea persoana în cauza. Pentru personalul auxiliar de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție, suspendarea din funcție se dispune de conducătorii acestora.
    -------------
    Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (3) În perioada suspendării din funcție, potrivit alin. (1) lit. a) și c), celui suspendat nu i se plătesc drepturile salariale. Aceasta perioada nu constituie vechime în munca și în specialitate.


    Articolul 49
    (1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a), președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție, președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta comunica de îndată persoanei în cauza și conducerii instanței sau parchetului unde aceasta funcționează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție.
    -------------
    Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (2) Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana în cauza, suspendarea din funcție încetează, iar aceasta este repusă în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsită pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în muncă și în specialitate pentru aceasta perioada.(3) Prevederile alin. (2) se aplica în mod corespunzător și în cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. c), dacă se constata nevinovăția persoanei în cauza.


    Articolul 50
    (1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea președintelui instanței sau, după caz, a conducătorului parchetului, iar suspendarea din funcție se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate. Comisia medicală de specialitate, precum și condițiile concrete de expertizare a persoanelor care suferă de o boală psihică se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății.
    -----------
    Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 214 din 28 iunie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 28 iunie 2013, care introduce art. XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 30 ianuarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013.
    (2) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a persoanei în cauza, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, o eliberează din funcție.(3) În perioada suspendării, persoanei în cauza i se plătesc drepturile de asigurări sociale pentru boala, potrivit legii.


    Articolul 51

    Decizia de suspendare din funcție poate fi contestată la tribunalul de muncă și asigurări sociale în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.


    Secţiunea a 4-a Eliberarea din funcție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 52

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este eliberat din funcția de execuție sau de conducere în următoarele cazuri:
    a) demisie;
    b) pensionare, în condițiile legii;
    c) constatarea nepregătirii profesionale corespunzătoare sau, după caz, îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere;
    d) neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile prevăzute pentru numirea în funcție;
    e) ca sancțiune disciplinară;
    f) condamnarea definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură a aduce atingere profesiei.
    -------------
    Lit. f) a art. 52 a fost modificată de art. 78 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013.


    Articolul 53
    (1) Eliberarea din funcție se dispune prin decizie a conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, care a dispus numirea în funcție.(2) Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care a urmat cursurile Școlii Naționale de Grefieri, decizia de eliberare din funcție prevăzută la alin. (1) se aduce la cunoștință Școlii Naționale de Grefieri, în termen de 30 de zile de la emitere, dacă eliberarea din funcție are loc înainte de împlinirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 27 alin. (1).(3) Pentru grefierii informaticieni, în cazul prevăzut de art. 52 lit. c), decizia de eliberare din funcție se emite cu avizul compartimentului de specialitate informatica din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al Direcției Naționale Anticorupție.
    ------------
    Alin. (3) al art. 53 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 54

    Decizia de eliberare din funcție prevăzută pentru cazurile menționate la art. 52 lit. c)-f) poate fi contestată la tribunalul de muncă și asigurări sociale în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.


    Capitolul V Delegarea, detașarea și transferul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 55
    (1) În cazul în care o instanță judecătorească sau un parchet nu poate funcționa normal datorita lipsei temporare a unor categorii de personal auxiliar de specialitate, a existentei de posturi vacante ori a altor asemenea cauze, președintele curții de apel sau procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta instanță, la propunerea conducătorului instanței ori al parchetului de pe lângă aceasta, poate delega personal auxiliar de specialitate din circumscripția teritorială a aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă aceasta instanță.(2) Delegarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se poate face pe o perioada de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită, cu acordul persoanei delegate, cel mult 60 de zile într-un an.(3) Delegarea grefierilor informaticieni se poate dispune cu avizul prealabil al compartimentului de specialitate informatică din cadrul Ministerului Justiției, respectiv al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
    ------------
    Alin. (3) al art. 55 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noțiunii de "informatician" cu noțiunea de "grefier informatician".


    Articolul 56
    (1) Președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, cu avizul conducătorului instanței judecătorești ori al parchetului de pe lângă aceasta, poate dispune detașarea personalului auxiliar de specialitate în cadrul altor instanțe judecătorești sau parchete de pe lângă acestea, în cadrul Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii ori al unităților subordonate acestora sau al celor aflate în coordonarea acestora.
    -------------
    Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Durata detașării este de cel mult un an. În mod excepțional, durata detașării poate fi prelungită, pentru motive obiective, din 6 în 6 luni, cu respectarea acelorași condiții.


    Articolul 57

    Pe perioada delegării și detașării, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru personalul din unitățile bugetare. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este detașat personalul auxiliar de specialitate sunt inferioare celor de care acesta beneficiază la instanță judecătorească sau la parchetul de pe lângă aceasta, la care este încadrat, acesta își păstrează salariul de încadrare și celelalte drepturi bănești ale funcției pe care o deține.


    Articolul 58

    Transferul personalului auxiliar de specialitate intre instanțele judecătorești sau parchetele de pe lângă acestea se aproba, la cererea acestuia ori a unităților interesate, de președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instanțe.


    Capitolul VI Drepturile și îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Secţiunea 1 Dispoziții generale

    Articolul 59

    Stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate în instituțiile publice.


    Secţiunea a 2-a Drepturile personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 60
    (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.(2) Abrogat.
    ------------
    Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.
    (3) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de salarii de baza, spor de vechime, prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii.(4) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul Ministerului Justiției, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege speciala.
    -------------
    Alin. (4) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (5) Până la intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare, rămân aplicabile în continuare dispozițiile legale referitoare la salarizarea personalului prevăzut la alin. (4).
    -------------
    Alin. (5) al art. 60 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 61

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este liber să se asocieze ori să adere la organizații sindicale, precum și la organizații profesionale, locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării intereselor sale profesionale, sociale și economice.


    Articolul 62
    (1) Personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea îi este recunoscut dreptul la greva, în condițiile legii, cu respectarea principiilor continuității și al celerității activității de justiție.(2) În timpul grevei se vor asigura serviciile esențiale, nu mai puțin de o treime din activitatea normală, asigurându-se participarea grefierilor la ședințele de judecata sau, după caz, la activitățile de urmărire penală pentru soluționarea cauzelor cu arestați în materie penală și în alte materii, pentru cauzele privind obligațiile de întreținere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluționarea cererilor de ordonanță președințială, precum și în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanță.


    Articolul 63
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională.(2) Pe perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea urmează forme de perfecționare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea sunt:
    a) organizate la inițiativa ori în interesul instanței sau parchetului la care este încadrat;
    b) urmate la inițiativa personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu acordul președintelui curții de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta, în a căror circumscripție teritorială funcționează;
    c) organizate de Școala Națională de Grefieri, de centrele zonale de formare continua, în condițiile legii, sau de alte instituții specializate din țară sau din străinătate.
    (3) În cazul în care formarea și perfecționarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se organizează în afara localității în care își are sediul instanța sau parchetul, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de drepturile de delegare, în condițiile art. 57.(4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare și perfecționare profesională a personalului auxiliar de specialitate, organizate în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și c), curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, precum și, după caz, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Școala Națională de Grefieri au obligația să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective*).
    -------------
    Alin. (4) al art. 63 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (5) Cheltuielile privind masa și cazarea personalului care participa la cursurile de perfecționare profesională, organizate în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. c), se suporta de Școala Națională de Grefieri, iar cheltuielile de transport, de către instanța sau parchetul al cărui angajat este.
    -------------
    Alin. (5) al art. 63 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 64

    Instanțele și parchetele au obligația să asigure personalului auxiliar de specialitate condiții normale de muncă și igiena, de natura să le asigure sănătatea și integritatea fizica și psihica.


    Articolul 65
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihna plătit de 30 de zile lucrătoare.(2) În perioada concediului de odihna personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază, o singura data pe an, de transport gratuit dus-întors intre localitatea de domiciliu și localitatea din țară în care își petrece concediul de odihna.(3) Condițiile de efectuare și de plata a concediului de odihna se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare.


    Articolul 66
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la concedii fără plata, pentru studii sau pentru alte evenimente, în condiții stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 65 alin. (3).(2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la concedii medicale, potrivit legislației în vigoare.


    Articolul 67
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate sau pensionari, precum și soțul/soția și copiii aflați în întreținerea acestuia beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.(2) Condițiile de acordare în mod gratuit a asistentei medicale, a medicamentelor și protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 67^1
    (1) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, acesta, soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lui nu beneficiază de locuință proprietate personală ori nu i s-a atribuit o locuință de către autoritățile administrației publice locale.(2) Personalul prevăzut la alin. (1), căruia nu i s-a acordat locuință de serviciu de către ordonatorii principali de credite, are dreptul, în condițiile alin. (1), la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii. Acest drept nu are caracter salarial și nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situații excepționale, determinate de inexistența unui fond locativ adecvat în localitatea unde își desfășoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuință situată în altă localitate din circumscripția aceleiași curți de apel.
    -----------
    Alin. (2) al art. 67^1 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 214 din 28 iunie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 388 din 28 iunie 2013, care introduce art. XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 30 ianuarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013.
    (3) Plafonul în limita căruia se poate deconta chiria în condițiile alin. (2) se stabilește anual, pe localități, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
    --------------
    Alin. (3) al art. 67^1 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, care modifică pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.
    (4) Au dreptul la locuință de serviciu potrivit alin. (1) sau, după caz, la compensarea chiriei în condițiile alin. (2) și (3) și cei delegați, detașați sau transferați în altă localitate decât cea de domiciliu, dacă ei, soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lor nu au în proprietate o locuință în localitatea în care sunt delegați, detașați sau transferați.(5) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori căruia nu i s-a acordat locuință de serviciu în condițiile alin. (1) sau compensarea chiriei în condițiile alin. (2) și (3), în localitatea în care își desfășoară activitatea, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își are domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității. În situația în care deplasarea se face cu autoturismul, acesta beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care a lucrat efectiv.(6) Locuințele de serviciu nu pot fi vândute personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.(7) Dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, inclusiv soțul/soția acestuia sau copiii aflați în întreținerea lor, au înstrăinat o locuință proprietate personală după data numirii în funcție în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (1)-(4), nu mai beneficiază de aceste drepturi.(8) În cazul pensionării, titularul contractului de închiriere și soțul ori soția acestuia își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.
    -----------
    Art. 67^1 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.


    Articolul 68

    Abrogat.
    --------------
    Art. 68 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.


    Articolul 68^1
    (1) Executorii judecătorești, pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.(2) Abrogat.
    ------------
    Alin. (2) al art. 68^1 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.
    ------------
    Art. 68^1 a fost modificat de pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.


    Articolul 68^2

    Abrogat.
    ----------
    Art. 68^2 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.


    Articolul 68^3

    Abrogat.
    ---------
    Art. 68^3 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.


    Articolul 68^4

    Abrogat.
    ----------
    Art. 68^4 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.


    Articolul 68^5
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 3^1, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.(2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.(3) Pentru fiecare an care depășește vechimea în specialitate prevăzută la alin. (1), la cuantumul pensiei se adaugă 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăși.(4) Pensia se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă.(5) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, potrivit legislației în vigoare privind sistemul de pensii publice.(6) În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform prezentei legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice se acordă cuantumul cel mai avantajos.(7) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vârstă și de vechime prevăzute la alin. (1) numai în funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică și de personal care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum și în cea de tehnician criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupație. În acest caz, baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media salariilor de bază brute lunare, inclusiv sporurile, în procent, din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă și nivel al instanței ori parchetului sau INEC unde a funcționat solicitantul înaintea eliberării din funcția de personal auxiliar de specialitate.(8) De prevederile alin. (7) pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică, de personal care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC, precum și de tehnician criminalist din cadrul parchetelor, din motive neimputabile acestora.(9) Soțul supraviețuitor, copiii minori, precum și copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ai personalului de specialitate criminalistică, ai personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică și ai tehnicianului criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de urmaș în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul de pensii publice, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.(10) Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.
    (la 07-08-2017, Alineatul (10) din Articolul 68^5 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost modificat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 59 din 4 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 07 august 2017 )
    (11) Se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:
    a) partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul de pensii publice, precum și pensia de serviciu în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă din sistemul de pensii publice;
    b) partea din pensia de urmaș, calculată din pensia de serviciu, care depășește nivelul pensiei din sistemul de pensii publice, precum și pensia de urmaș calculată din pensia de serviciu, în cazul susținătorilor care nu îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă din sistemul de pensii publice.
    (12) Pensia prevăzută de prezentul articol, cu excepția pensiei prevăzute la alin. (9), are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.(13) Elementele necesare stabilirii pensiilor prevăzute de prezenta lege referitoare la vechimea în specialitate, vechimea în funcție și baza de calcul al pensiei se dovedesc cu document eliberat de instanța judecătorească competentă, de parchetul de pe lângă aceasta sau de INEC, pe răspunderea acestora.(14) Plata pensiei prevăzute de prezenta lege se face astfel:
    a) de la data eliberării din funcție, prevăzută în decizia conducătorului instanței judecătorești, al parchetului de pe lângă aceasta, al directorului INEC, în situația personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, a personalului de specialitate criminalistică și personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, precum și a tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor, aflați în activitate la data depunerii cererii de pensionare;

    b) de la data acordării pensiei, în situația persoanelor prevăzute la alin. (7) și (9).(15) Prevederile prezentei legi, referitoare la pensii, se completează cu cele ale legislației privind pensiile din sistemul public de pensii cu privire la modalitățile de stabilire și plată, precum și cele referitoare la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicția.
    ----------
    Art. 68^5 a fost introdus de art. I din LEGEA nr. 130 din 3 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2015.


    Articolul 69
    (1) Personalul auxiliar de specialitate cu o vechime continuă în justiție de 25 de ani la data pensionarii sau a eliberării din funcție pentru motive neimputabile beneficiază de o indemnizație egala cu 3 salarii de baza de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
    -------------
    Alin. (1) al art. 69 a fost modificat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se acorda o singura data în decursul activității de personal auxiliar de specialitate și se înregistrează în dosarul personal, potrivit legii.(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și în cazul decesului personalului auxiliar de specialitate aflat în activitate. În acest caz indemnizația se acorda soțului sau, după caz, soției și copiilor care se aflau în întreținerea persoanei în cauza la data decesului.


    Articolul 70

    Grefierii cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate juridica, pentru perioada în care desfășoară aceasta activitate.


    Articolul 71
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate, cu o vechime de 25 de ani și, respectiv, 20 de ani, poate fi distins cu Diploma Meritul judiciar clasele II și III, prevăzută de Legea nr. 303/2004, pentru merite deosebite în activitate, respectarea în mod exemplar a îndatoririlor de serviciu și obținerea în decursul întregii activități numai a calificativului "foarte bine".(2) Modalitatea de propunere și condițiile concrete pentru acordarea Diplomei Meritul judiciar clasele II și III se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 72

    Grefierii de ședința au dreptul la asigurarea în mod gratuit a ținutei vestimentare corespunzătoare instanței la care funcționează, potrivit legii.


    Articolul 73

    Pe lângă drepturile prevăzute de prezenta lege, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază și de alte drepturi prevăzute de legislația muncii și de legislația asigurărilor sociale.


    Articolul 74
    (1) Activitatea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este evaluată anual de către conducătorul instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta în care își desfășoară activitatea, prin acordarea calificativelor "foarte bine", "bine", "satisfăcător" și "nesatisfăcător".(2) Evaluările și calificativele anuale se păstrează la dosarul profesional personal.(3) În cazul grefierilor informaticieni, evaluarea se realizează cu sprijinul compartimentului de specialitate informatica din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori din cadrul Parchetului Național Anticorupție și se semnează atât de președintele curții de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta instanță, cât și de către seful compartimentului informatic din cadrul Ministerului Justiției, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau al Direcției Naționale Anticorupție.
    ------------
    Alin. (3) al art. 74 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 75
    (1) Evoluția activității personalului de la intrarea în justiție și până la încetarea funcției se consemnează în fisa profesională aprobata de Consiliul Superior al Magistraturii, aflata la dosarele profesionale care se întocmesc și se păstrează de curtea de apel sau parchetul de pe lângă aceasta instanță, în a cărui circumscripție teritorială își desfășoară activitatea ori, după caz, la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau la Direcția Națională Anticorupție.
    ------------
    Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (2) Datele conținute în dosarul profesional sunt confidențiale, în condițiile prevăzute de lege.(3) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are acces la propriul dosar profesional și poate obține copii ale actelor existente în dosar.


    Secţiunea a 3-a Îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 76

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are obligația să își îndeplinească îndatoririle de serviciu cu profesionalism, imparțialitate și celeritate, în conformitate cu legea, și să se abțină de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiției.


    Articolul 77
    (1) Funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice.
    -------------
    Alin. (1) al art. 77 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Grefierilor le este interzis:
    a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
    b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de alta natura;
    c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv la bănci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome;
    d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
    (3) Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masa.


    Articolul 78
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.(2) Personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis să comenteze sau să justifice în presa ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau soluțiile date în dosarele despre care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.


    Articolul 79

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să respecte programul de lucru și să rezolve lucrările în termenele stabilite.


    Articolul 80
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să aibă, în timpul ședințelor de judecata, ținută vestimentara corespunzătoare instanței la care funcționează.(2) Ținută vestimentara se stabilește prin hotărâre a Guvernului și se asigura potrivit art. 72.


    Articolul 81

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interes.


    Capitolul VII Răspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

    Articolul 82

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea răspunde civil, disciplinar, administrativ și penal, după caz, în condițiile legii.


    Articolul 83

    Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea răspunde disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportările care dăunează intereselor serviciului sau prestigiului justiției.


    Articolul 84

    Constituie abateri disciplinare:
    a) întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor;
    b) absentele nemotivate de la serviciu, precum și încălcarea dispozițiilor din regulamentele privind organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, referitoare la programul de lucru;
    c) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri privind satisfacerea unor interese personale, ale membrilor familiilor lui sau ale altor persoane, precum și orice ale imixtiuni în activitatea judecătorilor sau a procurorilor;
    d) atitudinile ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de judecători și procurori, față de colegi, avocați, experți, martori, justițiabili sau orice alta persoana cu care intră în relații;
    e) nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter;
    f) nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează modul de comunicare față de terțe persoane a datelor și informațiilor referitoare la activitatea instanțelor judecătorești;
    g) manifestări care aduc atingere demnității sau probității profesionale;
    h) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce îi revine potrivit legii și regulamentelor privind organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea ori alte atribuții stabilite de conducătorii instanțelor judecătorești sau ai parchetelor de pe lângă acestea;
    i) neglijenta grava ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor;
    j) încălcarea incompatibilităților și a interdicțiilor prevăzute de lege;
    k) omisiunea grava de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii;
    l) nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.


    Articolul 85
    (1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
    a) avertismentul;
    b) reducerea cu 5-15% a salariului și/sau a indemnizației de conducere, pe o durata de 1-3 luni;
    c) retrogradarea în gradul profesional sau treapta profesională în cadrul aceleiași funcții, pe o durata de 1-3 luni;
    d) revocarea din funcția de conducere ocupată;
    e) mutarea disciplinara la o alta instanță sau parchet din circumscripția teritorială a aceleiași curți de apel sau, după caz, a aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel, pe o durata de 1-3 luni;
    f) excluderea din profesie.
    (2) În cazul nerespectării prevederilor cuprinse în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, conducătorul instanței sau al parchetului care aplica sancțiunea poate dispune ca, pe lângă sancțiunea disciplinara aplicata, acesta să urmeze cursuri de deontologie a profesiei organizate de Școala Națională de Grefieri.


    Articolul 86
    (1) Sancțiunea prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a) se aplica de conducătorul instanței sau al parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea cel sancționat.(2) Sancțiunile prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b)-f) se aplica de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau al Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, de președintele curții de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție teritorială își desfășoară activitatea cel sancționat.
    -------------
    Alin. (2) al art. 86 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 87
    (1) În cazul în care exista indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, conducătorii instanțelor judecătorești sau ai parchetelor de pe lângă acestea, prevăzuți la art. 86, vor dispune efectuarea cercetării prealabile.(2) Cercetarea prealabila este obligatorie în toate cazurile și se efectuează prin judecători sau procurori desemnați de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție ori, după caz, de președintele curții de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Cercetarea prealabila se finalizează printr-un act de constatare.
    -------------
    Alin. (2) al art. 87 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".
    (3) Abrogat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 87 a fost abrogat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (4) În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existenta sau inexistenta vinovăției, precum și orice date concludente.(5) Citarea și ascultarea persoanei în cauza și verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii.(6) Refuzul persoanei cercetate de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constata prin proces-verbal și nu împiedică finalizarea cercetării.


    Articolul 88
    (1) Pe perioada cercetării prealabile, conducătorul instanței sau parchetului prevăzut la art. 86 va putea dispune, în raport cu gravitatea faptei, suspendarea din funcție a persoanei în cauza.
    -------------
    Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (2) Persoana cercetată poate contesta aceasta măsură în termen de 30 de zile de la data comunicării, la tribunalul de muncă și asigurări sociale în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul.


    Articolul 89
    (1) Sancțiunile disciplinare se aplica în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanței sau al parchetului competent să aplice sancțiunea, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.(2) Sancțiunile disciplinare se aplica prin decizie emisa în forma scrisă, în termenul prevăzut la alin. (1), și se comunica persoanei sancționate în cel mult 5 zile de la data emiterii; decizia produce efecte de la data comunicării.(3) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
    a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
    b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancționat;
    c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancționat în timpul cercetării disciplinare prealabile ori motivele pentru care persoana nu a fost citată sau ascultată;
    d) temeiul de drept în baza căruia se aplica sancțiunea disciplinara;
    e) termenul în care sancțiunea disciplinara poate fi contestată;
    f) instanța competenta la care sancțiunea disciplinara poate fi contestată.
    (4) Decizia de sancționare poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul de muncă și asigurări sociale în a cărui circumscripție teritorială își are domiciliul contestatorul.(5) Contestația formulata potrivit alin. (4) nu suspenda executarea. La cererea contestatorului, tribunalul poate dispune suspendarea executării.


    Capitolul VII^1

    Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC
    --------------
    Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea 1 Principiile exercitării profesiei de expert criminalist
    --------------
    Secțiunea 1 din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^1

    Expertul criminalist care funcționează în cadrul INEC este independent în formularea opiniilor exprimate în conținutul raportului de expertiză criminalistică.
    --------------
    Art. 89^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^2

    Expertul criminalist are obligația să își îndeplinească îndatoririle de serviciu cu imparțialitate, profesionalism și obiectivitate.
    --------------
    Art. 89^2 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^3

    Expertul criminalist trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea și independența acestuia, precum și de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii prestigiului justiției și al instituției în care funcționează.
    --------------
    Art. 89^3 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^4

    Expertul criminalist trebuie să cunoască și să respecte limitele competenței sale în activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice.
    --------------
    Art. 89^4 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 2-a Incompatibilități și interdicții
    --------------
    Secțiunea a 2-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^5

    Funcția de expert criminalist este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, a celor de instruire din cadrul instituțiilor de formare profesională, precum și a funcțiilor de cercetare.
    --------------
    Art. 89^5 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^6

    Experților criminaliști le este interzis:
    a) să participe la efectuarea expertizelor criminalistice în perioada în care dețin calitatea de experți criminaliști în cadrul INEC;
    b) să efectueze expertize criminalistice în afara celor realizate în cadrul INEC;
    c) să exercite orice activități de natură să lezeze prestigiul instituției din care fac parte.
    --------------
    Art. 89^6 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^7

    Expertul criminalist nu poate acorda consultații de specialitate, în legătură cu atribuțiile ce îi revin, persoanelor care nu funcționează în cadrul INEC.
    --------------
    Art. 89^7 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^8
    (1) Expertul criminalist este obligat să dea, anual, o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora.(2) Declarația se înregistrează și se depune la dosarul profesional personal al fiecărui expert.
    --------------
    Art. 89^8 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^9
    (1) Experții criminaliști nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.(2) Experții criminaliști completează anual o declarație autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.(3) Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea ministrului justiției, realitatea declarațiilor prevăzute la alin. (2).
    --------------
    Art. 89^9 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^10

    Dispozițiile art. 77 alin. (2) și (3), art. 78, 79 și 81 se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^10 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^11

    Prevederile prezentei secțiuni se aplică și celorlalte categorii de personal care funcționează în cadrul INEC.
    --------------
    Art. 89^11 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 3-a Recrutarea și numirea în funcție a personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 3-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^12

    Recrutarea personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenței și egalității, în condițiile legii.
    --------------
    Art. 89^12 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^13
    (1) La concursul pentru ocuparea funcțiilor de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
    a) are cetățenia română și capacitate deplină de exercițiu;
    b) are studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență în domeniul specializării în care candidează;
    c) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
    d) cunoaște limba română și are domiciliul în România;
    e) are cunoștințe de operare pe calculator;
    f) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;
    g) nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliție politică;
    h) cunoaște o limbă străină de circulație internațională, la nivel mediu.
    (2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiției.
    --------------
    Art. 89^13 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^14
    (1) La concursul pentru ocuparea funcțiilor auxiliare de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
    a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
    b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
    c) cunoaște limba română și are domiciliul în România;
    d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
    e) are studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.
    (2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat de directorul institutului, la propunerea Consiliului institutului.
    --------------
    Art. 89^14 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 4-a Formarea profesională continuă și evaluarea personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 4-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^15
    (1) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează în scopul îmbunătățirii pregătirii profesionale a acestuia și al creșterii calității nivelului științific al rapoartelor de expertiză criminalistică.(2) Formarea profesională continuă trebuie să țină seama de evoluția procedeelor tehnice de analiză și interpretare din diversele discipline științifice care concură la investigarea probelor materiale din punct de vedere criminalistic, în concordanță cu standardele interne și internaționale în materie.(3) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează ținându-se seama de necesitatea specializării acestuia pe genuri de expertiză criminalistică.
    --------------
    Art. 89^15 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^16

    Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică revine conducerii institutului prin Consiliul acestuia, șefilor laboratoarelor interjudețene, precum și fiecărui expert și asistent în parte, prin pregătire individuală.
    --------------
    Art. 89^16 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^17
    (1) Personalul de specialitate criminalistică participă la programe de formare profesională continuă organizate de INEC, de instituții de învățământ superior din țară și din străinătate, precum și la alte forme de perfecționare profesională.(2) Directorul institutului aprobă anual programul de formare profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică propus de Consiliul institutului.
    --------------
    Art. 89^17 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^18
    (1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență și performanță profesională a personalului de specialitate criminalistică, activitatea acestuia este supusă evaluării anuale.(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de superiorul ierarhic și se avizează de directorul institutului.(3) Prin raportul de evaluare a activității profesionale a personalului de specialitate criminalistică se poate acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.(4) Experții criminaliști și asistenții criminaliști care nu sunt de acord cu calificativul acordat pot face contestație la Consiliul institutului, în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare de către institut. Hotărârea pronunțată de Consiliul institutului este definitivă.
    --------------
    Art. 89^18 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^19
    (1) Experții și asistenții criminaliști care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive sunt obligați să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, cursuri speciale de formare profesională organizate de INEC.(2) Cursurile prevăzute la alin. (1) se încheie prin susținerea unui examen.(3) Expertul care primește în urma a două evaluări consecutive calificativul "nesatisfăcător" și care nu a promovat examenul prevăzut la alin. (2) este eliberat din funcție pentru incapacitate profesională, la propunerea Consiliului institutului, de către director.
    --------------
    Art. 89^19 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^20
    (1) Evaluarea și calificativele anuale obținute de personalul de specialitate criminalistică se păstrează la dosarul profesional personal.(2) Dosarele profesionale personale ale personalului de specialitate criminalistică se întocmesc și se păstrează de INEC.(3) Dispozițiile art. 75 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^20 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^21
    (1) Activitatea personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este evaluată anual de superiorul ierarhic, prin acordarea calificativelor prevăzute la art. 89^18 alin. (3).(2) Dispozițiile art. 89^18 alin. (4) și art. 89^20 se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^21 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 5-a Promovarea în grade profesionale și accesul la funcții de conducere al personalului de specialitate criminalistică și al personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.
    Paragraful §1. Promovarea în grade profesionale
    --------------
    Paragraful §1 din Secțiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^22
    (1) Promovarea personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul INEC nu constituie promovare.(2) Modul de organizare și desfășurare a examenului prevăzut la alin. (1) se stabilește prin regulament aprobat de directorul institutului la propunerea Consiliului institutului.
    --------------
    Art. 89^22 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Paragraful §2. Accesul la funcțiile de conducere din cadrul INEC
    --------------
    Paragraful §2 din Secțiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^23

    Directorul și directorul adjunct ai institutului sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului justiției dintre experții cu grad profesional maxim și cu studii juridice care funcționează în cadrul institutului.
    --------------
    Art. 89^23 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^24
    (1) Numirea în celelalte funcții de conducere se face de către directorul institutului.(2) Pentru numirea în funcția de șef laborator interjudețean, precum și pentru numirea în funcția de șef de sector în cadrul institutului este necesară o vechime de peste 10 ani în profesia de expert criminalist și minimum 3 ani vechime în cadrul INEC.(3) Numirea șefilor de laboratoare interjudețene nou-înființate se poate face și prin derogare de la condițiile de vechime prevăzute la alin. (2), dar numai în situația în care numirea nu se poate face în condițiile alin. (2).
    --------------
    Art. 89^24 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 6-a Suspendarea din funcție a personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 6-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^25
    (1) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este suspendat din funcție în cazurile prevăzute la art. 48 alin. (1).(2) Suspendarea din funcție se dispune de către directorul institutului, cu avizul Consiliului institutului, prin decizie motivată.(3) Dispozițiile art. 48 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^25 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^26

    Decizia prevăzută la art. 89^25 alin. (2) este comunicată de îndată de către directorul institutului persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura suspendării din funcție.
    --------------
    Art. 89^26 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^27

    Dispozițiile art. 49 alin. (2) și (3), art. 50 și 51 se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^27 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 7-a Eliberarea din funcție a personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 7-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^28
    (1) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică este eliberat din funcția de execuție sau de conducere în cazurile prevăzute la art. 52.(2) Eliberarea din funcție se dispune prin decizie a directorului institutului.(3) Prevederile art. 54 sunt aplicabile și pentru categoriile de personal prevăzute la alin. (1).
    --------------
    Art. 89^28 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 8-a Delegarea, detașarea și transferul personalului de specialitate criminalistică și al personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 8-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^29
    (1) În cazul în care institutul sau un laborator interjudețean din subordinea acestuia nu poate funcționa normal datorită volumului prea mare de lucrări, a lipsei temporare a personalului, a existenței de posturi vacante ori a altor asemenea cauze obiective, directorul institutului poate delega, prin decizie motivată, personal de specialitate criminalistică sau personal care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC.(2) Dispozițiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^29 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^30

    Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică poate fi detașat sau transferat prin decizie motivată a directorului institutului în condițiile prevăzute la art. 56 și 58, care se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^30 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^31

    Prevederile art. 57 sunt aplicabile și în cazul delegării sau detașării personalului de specialitate criminalistică sau a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică.
    --------------
    Art. 89^31 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 9-a Drepturile și îndatoririle personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 9-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^32

    Stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică se face ținându-se seama de locul și rolul acestora în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea îndeplinirii funcției deținute, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
    --------------
    Art. 89^32 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^33

    Pentru activitatea desfășurată, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu funcția deținută, cu vechimea și cu alte criterii prevăzute de lege.
    --------------
    Art. 89^33 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^34
    (1) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică pot participa la elaborarea de publicații sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori științifice.(2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit membru al unor comisii de examinare, de acreditare sau al unor comisii de elaborare a proiectelor de acte normative, precum și a unor documente interne ori internaționale.(3) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi membru al societăților științifice ori academice, precum și al asociațiilor sau fundațiilor care au scop științific ori profesional.
    --------------
    Art. 89^34 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^35
    (1) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul și îndatorirea de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională.(2) Pe perioada în care personalul prevăzut la alin. (1) urmează forme de perfecționare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea sunt:
    a) organizate la inițiativa ori în interesul INEC;
    b) urmate la inițiativa acestuia, cu acordul directorului institutului;
    c) organizate de Ministerul Justiției sau de alte instituții specializate din țară ori din străinătate.
    (3) În cazul în care formarea și perfecționarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se organizează în afara localității în care își are sediul laboratorul, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică beneficiază de drepturile de delegare, în condițiile prezentei legi.(4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare și perfecționare profesională a personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, organizate în condițiile alin. (2) lit. a) și c), INEC și Ministerul Justiției au obligația să prevadă în bugetul propriu fondurile necesare.
    --------------
    Art. 89^35 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^36
    (1) INEC are obligația să asigure personalului de specialitate criminalistică și personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică condiții normale de muncă și igienă, de natură să le asigure sănătatea și integritatea fizică și psihică.(2) Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul la asigurarea în mod gratuit a echipamentului de protecție adaptat specificului activității desfășurate în cadrul INEC.
    --------------
    Art. 89^36 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 10-a Răspunderea personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
    --------------
    Secțiunea a 10-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    Articolul 89^37

    Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar, civil, administrativ și penal, în condițiile legii.
    --------------
    Art. 89^37 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^38

    Personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
    --------------
    Art. 89^38 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^39

    Constituie abateri disciplinare:
    a) refuzul de a executa la timp sarcinile încredințate în mod legal de superiorul ierarhic, precum și neexecutarea acestora din neglijență, în condițiile cerute și conform indicațiilor primite;
    b) părăsirea locului de muncă și lipsa de la serviciu fără aprobarea celui în drept să acorde învoiri;
    c) încălcarea normelor de protecție, igienă și securitate a muncii, precum și a regulilor de prevenire și stingere a incendiilor;
    d) încălcarea normelor de comportare civică și etică sau folosirea unui limbaj inadecvat în cadrul relațiilor de muncă.
    --------------
    Art. 89^39 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^40
    (1) Constituie abatere disciplinară gravă oricare dintre următoarele fapte:
    a) absența nemotivată de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;
    b) plecarea în concediu de odihnă sau concediu fără plată înainte ca acesta să fie aprobat de angajator;
    c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredințate în mod legal de superiorul ierarhic, precum și neexecutarea acestora din neglijență, în condițiile cerute și conform indicațiilor primite;
    d) asumarea de obligații sau responsabilități față de persoane, organe ori organizații, interne sau internaționale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calității de salariat, fără acordul sau împuternicirea prealabilă a angajatorului.
    (2) Săvârșirea de către salariat a oricăreia dintre abaterile disciplinare grave prevăzute la alin. (1) se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, independent de existența unor antecedente disciplinare ale acestuia.
    --------------
    Art. 89^40 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^41

    Pentru abaterile disciplinare săvârșite de personalul de specialitate criminalistică sau de personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică, în raport cu gravitatea acestora, se aplică sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a)-d) șif).
    --------------
    Art. 89^41 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^42
    (1) Nicio sancțiune, cu excepția celei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a), nu poate fi aplicată înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) Cercetarea prealabilă este efectuată de comisia de disciplină, numită de directorul INEC.(3) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de comisia de disciplină care realizează cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
    --------------
    Art. 89^42 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^43

    Comisia de disciplină are următoarele atribuții principale:
    a) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;
    b) stabilește persoanele care urmează să fie audiate;
    c) audiază salariatul a cărui faptă constituie obiectul sesizării, persoana care a formulat sesizarea, precum și orice alte persoane ale căror declarații pot înlesni soluționarea cazului;
    d) poate solicita declarații scrise persoanelor prevăzute la lit. c);
    e) poate solicita orice documente care sunt de natură să înlesnească soluționarea cazului;
    f) propune aplicarea uneia dintre sancțiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite;
    g) întocmește rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează directorului institutului.
    --------------
    Art. 89^43 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^44
    (1) Cercetarea disciplinară prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a săvârșirii abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii faptei. Sancțiunea disciplinară este dispusă de către directorul institutului, prin decizie, emisă în termen de cel mult 10 zile de la data finalizării cercetării disciplinare.(2) Decizia se comunică persoanei sancționate în cel mult 5 zile de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.(3) Prevederile art. 89 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
    --------------
    Art. 89^44 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 90

    Prevederile prezentei legi se aplica și personalului auxiliar de specialitate de la instanțele și parchetele militare, precum și de la Secția militară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari a Direcției Naționale Anticorupție.
    -------------
    Art. 90 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 90^1

    Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68^2, 68^3 și 68^4.
    ------------
    Art. 90^1 a fost introdus de pct. 4 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.


    Articolul 90^2
    (1) Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiției, Institutului Național de Expertize Criminalistice, Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice și personalului contractual prevăzute în statul de funcții, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinație. Premiile se pot acorda în cursul anului funcționarilor publici și personalului contractual care au realizat sau care au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar.
    ------------
    Art. 90^2 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 4^1.


    Articolul 91
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aflat în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, se considera ca îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care este numit.(2) Grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare. Tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor sunt asimilați grefierilor.
    -------------
    Alin. (2) al art. 91 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.
    (3) La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii și informaticienii în funcție vor fi încadrați ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare.
    -------------
    Alin. (3) al art. 91 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 92

    Dispozițiile prevăzute de prezenta lege pentru președinții curților de apel și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instanțe, în legătură cu numirea, promovarea, suspendarea, sancționarea și eliberarea din funcție, precum și cu alte aspecte privind raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se exercita de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, pentru personalul auxiliar de specialitate din aceste instituții.
    -------------
    Art. 92 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Național Anticorupție" cu sintagma "Direcția Națională Anticorupție".


    Articolul 93
    (1) Constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcțiile prevăzute la art. 3, precum și perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale și fostelor notariate de stat, funcția de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, șef de cabinet, funcționar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.
    ------------
    Alin. (1) al art. 93 a fost modificat de pct. 5 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.
    (2) Constituie vechime în specialitate și perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit funcția de executor judecătoresc, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare.(3) Perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a exercitat funcții de aceeași natură în cadrul Curții Constituționale sau în cadrul fostelor structuri jurisdicționale ale Curții de Conturi constituie vechime în specialitate.(4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu, în alte unități.
    ------------
    Alin. (4) al art. 93 a fost modificat de pct. 5 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.
    ------------
    Art. 93 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 94
    (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii aprobă Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii aprobă regulamentele prevăzute la art. 7, art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (2), art. 17, art. 38 alin. (3), art. 44 alin. (3), art. 65 alin. (3) și art. 71 alin. (2).


    Articolul 95
    (1) Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluționează de tribunalele de muncă și asigurări sociale.(2) Până la înființarea tribunalelor de muncă și asigurări sociale, litigiile prevăzute la alin. (1) se soluționează de secțiile sau completele specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă.


    Articolul 96

    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepția dispozițiilor privind formarea profesională, care intră în vigoare la 16 iulie 2005.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALER DORNEANU
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU

    București, 9 decembrie 2004.
    Nr. 567.
    ------