ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 209 din 22 decembrie 2005
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 30 decembrie 2005



    Având în vedere faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Corpul de control, întâmpină dificultăţi în efectuarea controlului în teritoriu, în special la nivelul primăriilor, ceea ce periclitează punerea în posesie a proprietarilor de drept şi îndeplinirea obligaţiilor ce revin statului român în angajamentele internaţionale asumate, în special în privinţa respectării angajamentelor ce revin Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la pct. 1.5 din Planul de măsuri prioritare pentru integrarea europeană pentru perioada noiembrie 2005 - decembrie 2006 - Criterii politice - "Drepturile omului",
    ţinând seama de faptul că o serie de notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, au ca obiect imobile în care îşi desfăşoară activitatea unităţi de jandarmi, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţă şi poliţie de frontieră, în care notificatorii şi-au dovedit atât calitatea de persoană îndreptăţită, cât şi dreptul de proprietate asupra imobilelor pentru care este exclusă posibilitatea ca prin decizie motivată a ministrului administraţiei şi internelor de restituire în natură să se prevadă posibilitatea menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de 3 ani, necesară pentru identificarea unor locaţii corespunzătoare desfăşurării activităţilor specifice,
    întrucât toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Titlul I
    Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
    privind regimul juridic al unor imobile
    preluate în mod abuziv în perioada
    6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

    Articolul UNIC

    Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După alineatul (4) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare."
    2. La articolul 2 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
    "c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;".
    3. După alineatul (4) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
    "(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent, la solicitarea entităţii implicate în privatizare, societăţile comerciale privatizate vor transmite informaţiile privind existenţa şi valoarea utilajelor şi instalaţiilor, în termen de maximum 15 zile de la data primirii adresei de solicitare."
    4. După alineatul (10) al articolului 10 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) Este interzisă înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicţia subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent motivată pe afectarea acestuia."
    5. Alineatul (2) al articolului 16 va avea următorul cuprins:
    "(2) În acest interval plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine deţinătorilor. În perioada prevăzută la alin. (1) noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului."
    6. Articolul 30 se abrogă.
    7. La articolul 38 alineatul (2), după litera e) se introduc trei noi litere, literele f), g) şi h), cu următorul cuprins:
    "f) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 1 alin. (5);
    g) încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 6 alin. (5);
    h) încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 10 alin. (11)."
    8. După alineatul (2) al articolului 38 se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât potrivit legii să fie considerate infracţiune: împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.
    (2^2) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricăror alte activităţi necesare în acest scop."
    9. Alineatul (3) al articolului 38 va avea următorul cuprins:
    "(3) Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se sancţionează cu amendă de la 500 lei (RON) la 5.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON). Faptele prevăzute la alin. (2) lit. f) şi g) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 3.000 lei (RON), iar faptele prevăzute la alin. (2) lit. h) se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)."
    10. La articolul 38, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
    "(5) În cazul autorităţilor administraţiei publice locale situate pe raza teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revine organelor de control, respectiv Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi/sau prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens."
    11. După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 38^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 38^1. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celelalte entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor sunt obligate să pună la dispoziţia organelor de control, respectiv a Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau, după caz, a prefectului judeţului, respectiv a prefectului municipiului Bucureşti, sau a persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens dosarele de restituire solicitate, precum şi orice documente referitoare la situaţia restituirilor solicitate în temeiul prezentei legi.
    (2) Reprezentanţii legali ai entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor sunt obligaţi să desemneze pe perioada lipsei acestora din instituţie sau societate, prin ordin/dispoziţie sau decizie, o persoană care să pună la dispoziţia Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi/sau a prefectului judeţului, respectiv a prefectului municipiului Bucureşti, sau a persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens documentele solicitate de aceştia în vederea efectuării controlului.
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi celelalte entităţi implicate în soluţionarea notificărilor depuse potrivit prevederilor prezentei legi sunt obligate să comunice lunar prefecturilor situaţia retrocedărilor.
    (4) Autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile sunt obligate să comunice lunar Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor situaţia retrocedărilor.
    (5) Încălcarea obligaţiei prevăzute la alin. (2), (3) şi (4), precum şi necomunicarea sau comunicarea eronată a datelor prevăzute la alin. (3) şi (4) constituie contravenţie, atrăgând sancţionarea conducătorului instituţiei cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON)."
    12. La anexa nr. 2 litera a), punctul 3 va avea următorul cuprins:
    "3. Imobilele ocupate de instituţii publice (administraţii financiare, trezorerii, ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curţi de apel, poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, sedii vamale, arhive naţionale, direcţii judeţene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene, inspectorate şcolare);".


    Titlul II
    Modificarea titlului I din Legea nr. 247/2005
    privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
    precum şi unele măsuri adiacente

    Articolul UNIC

    Titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul III va avea următorul cuprins:
    "Art. III. - Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoştinţă a încheierii contractului."
    2. Alineatul (1) al articolului V va avea următorul cuprins:
    "Art. V. - (1) Notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcţii existente, situate în extravilanul localităţilor, aparţinând exploataţiilor agricole şi care au fost trecute în proprietatea statului, construcţii de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploataţia forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluţionării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare."


    Titlul III Modificarea şi completarea titlului VII "Regimul stabilirii şi

    plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate
    în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma
    în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele
    măsuri adiacente

    Articolul UNIC

    Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 9 alineatul (2), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
    "e) procentul de 20% din sumele provenite din privatizarea Societăţii Comerciale "Romtelecom" - S.A.;
    f) procentul de 9,9% din sumele provenite din privatizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
    2. După alineatul (6) al articolului 16, se introduc cinci noi alineate, alineatele (6^1), (6^2), (6^3), (6^4) şi (6^5), cu următorul cuprins:
    "(6^1) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deţinătorii bunurilor imobile ce fac obiectul procedurilor administrative prevăzute de prezenta lege vor permite accesul acestora la locul unde se află bunurile respective, pe perioada şi numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru efectuarea lucrării de evaluare.
    (6^2) Deţinătorii bunurilor imobile prevăzute la alin. (6^1) vor fi înştiinţaţi în timp util despre efectuarea lucrării de evaluare.
    (6^3) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
    (6^4) La cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite.
    (6^5) În cazul în care evaluatorul consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligaţi să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii raportului de evaluare, precum şi pentru îndeplinirea oricărei alte activităţi în acelaşi scop."
    3. La articolul 16, alineatul (9) va avea următorul cuprins:
    "(9) În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie."
    4. Punctul 2.3 din anexa la titlul VII se abrogă.
    5. Punctul 3.1. din anexa la titlul VII se abrogă.


    Titlul IV Modificarea art. V al titlului II din Ordonanţa de urgenţă

    a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi
    completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic
    al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada
    6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru
    stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării
    acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
    nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile
    care au aparţinut cultelor religioase din România,
    aprobată cu modificări şi completări prin Legea
    nr. 501/2002

    Articolul UNIC

    Articolul V din titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. V. - (1) Controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, după caz, de către prefecţi sau persoanele desemnate de prefecţi în acest sens.
    (2) Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de 2 ani calculată de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind restituirea, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor."


    Titlul V Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă

    a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri
    imobile care au aparţinut cultelor religioase din România

    Articolul UNIC

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După alineatul (5) al articolului 9 se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiune:
    a) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului;
    b) interzicerea accesului organelor de control abilitate sau neprezentarea documentelor solicitate de acestea.
    (7) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligate să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricăror alte activităţi necesare în acest scop."
    2. La articolul 10, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (6), art. 10 1 alin. (3) şi aplicarea sancţiunilor în ceea ce priveşte ministerele, prefecturile, unităţile deţinătoare prevăzute la art. 2, precum şi în cazul celorlalte entităţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se fac de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin Corpul de control din cadrul acesteia.
    (2) În cazul autorităţilor administraţiei publice locale situate pe raza teritorială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revin Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau, după caz, prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens."
    3. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 10^1. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, ministerele, unităţile deţinătoare prevăzute la art. 2, precum şi celelalte entităţi cu atribuţii în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă sunt obligate să pună la dispoziţie membrilor Corpului de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau, după caz, prefectului judeţului, respectiv prefectului municipiului Bucureşti, sau persoanelor desemnate de prefecţi în acest sens situaţiile solicitate, precum şi orice documente referitoare la situaţia restituirilor, potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) În lipsa conducătorilor sau a reprezentanţilor legali ai instituţiei controlate aceştia sunt obligaţi să desemneze prin ordin/dispoziţie, după caz, o persoană care să pună la dispoziţie organelor de control documentele solicitate.
    (3) Încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON)."


    Titlul VI
    Completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

    Articolul UNIC

    Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 12, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informaţii de interes public şi sunt deschise liberului acces al cetăţenilor. Asigurarea accesului la aceste informaţii de interes public se face în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public."
    2. La articolul 110^1, după litera c) se introduc patru noi litere, literele d), e), f) şi g), cu următorul cuprins:
    "d) fapta oricărei persoane fizice care are calitatea de membru al unei comisii de aplicare a prezentei legi de a absenta nemotivat de la oricare şedinţă a acesteia;
    e) fapta preşedintelui comisiei de a lipsi de la sediul acesteia, în intervalul de lucru al zilelor lucrătoare, fără a desemna o persoană în măsură să ofere toate informaţiile şi documentele necesare controlului efectuat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sau prefect ori împuterniciţii acestuia;
    f) fapta oricărei persoane fizice de a împiedica sau de a limita accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public privind aplicarea legilor fondului funciar;
    g) fapta oricărei persoane de a împiedica, prin orice mijloace - inclusiv prin refuzul de a prezenta documentele sau informaţiile solicitate - şi în orice mod, efectuarea controalelor de către împuterniciţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prefect sau împuterniciţii acestuia;".
    3. La articolul 110^2, după litera b) se introduc trei noi litere, literele c), d) şi e), cu următorul cuprins:
    "c) cea de la lit. d), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), pentru fiecare absenţă nemotivată;
    d) cele de la lit. e) şi f), cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON);
    e) cea de la lit. g), cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON)."
    4. La articolul 110 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) În cazul în care organul de control consideră necesar, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice, după caz, sunt obligate să-i acorde concursul pentru obţinerea datelor şi informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de control, precum şi pentru îndeplinirea oricăror alte activităţi necesare în acest scop."
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
    Dan Petrescu
    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea
    Proprietăţilor,
    Ingrid Zaarour
    p. Ministrul administraţiei şi internelor,
    Paul Victor Dobre,
    secretar de stat
    Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Gheorghe Flutur
    p. Preşedintele interimar al Autorităţii pentru Valorificarea
    Activelor Statului,
    Gyerko Laszlo
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Cătălin Doica,
    secretar de stat
    Bucureşti, 22 decembrie 2005.
    Nr. 209.
    ---------