HOTĂRÂRE nr. 63 din 23 februarie 2017
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei."
    2. La articolul 3, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2. este depozitarul registrelor naţionale ale cererilor depuse şi al registrelor naţionale ale titlurilor de protecţie acordate pentru invenţii, mărci, indicaţii geografice, desene şi modele, topografii de produse semiconductoare, modele de utilitate şi certificate suplimentare de protecţie;"
    3. La articolul 3, după punctul 9 se introduc trei noi puncte, punctele 9^1 - 9^3, cu următorul cuprins:
    "9^1. asigură armonizarea cadrului legislativ naţional cu reglementările internaţionale şi europene în domeniul protecţiei proprietăţii industriale;
    9^2. iniţiază, negociază şi participă, în condiţiile legii, la încheierea de convenţii, acorduri, protocoale şi alte înţelegeri interne şi internaţionale în domeniul protecţiei proprietăţii industriale;
    9^3. participă şi implementează prin specialiştii Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci proiecte europene şi regionale în domeniul proprietăţii industriale, finanţate parţial sau integral de către organisme cu care oficiul dezvoltă relaţii de cooperare;"
    4. La articolul 3 se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu următorul cuprins:
    "(2) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sprijină activitatea de inovare din institute de cercetare şi universităţi prin acţiuni de diseminare şi promovare a domeniului proprietăţii industriale, în care scop alocă resurse materiale şi/sau financiare din bugetul de venituri proprii al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
    (3) Pentru sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate aloca o parte din veniturile încasate, potrivit criteriilor stabilite prin instrucţiuni emise de directorul general şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Nivelul sumelor alocate în vederea sprijinirii inovării şi brevetării invenţiilor româneşti în străinătate se aprobă prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci."
    5. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este condus de un director general numit prin decizie a prim-ministrului.
    (2) Funcţia de director general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci este asimilată cu funcţia de secretar de stat.
    (3) Directorul general conduce întreaga activitate a oficiului şi îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţii naţionale şi internaţionale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi străine.
    (4) Directorul general poate delega atribuţii directorilor din subordine.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite ordine, decizii, instrucţiuni, dispoziţii, cu caracter normativ sau individual."
    6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - Structura organizatorică detaliată a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobă, potrivit dispoziţiilor legale, prin ordin al ministrului economiei."
    7. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Cheltuielile de funcţionare ale Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci se finanţează din veniturile proprii realizate."
    8. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - (1) Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate sprijini activitatea centrelor regionale de promovare a proprietăţii industriale, existente pe lângă universităţi, camere de comerţ şi altele asemenea, prin acordarea de asistenţă tehnică, consultanţă şi dotare, potrivit legislaţiei în vigoare."


    Articolul II

    Hotărârea Guvernului nr. 573/1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 11 septembrie 1998, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.


    PRIM-MINISTRU

    SORIN MIHAI GRINDEANU

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul economiei,

    Alexandru Petrescu

    Directorul general al

    Oficiului de Stat pentru

    Invenţii şi Mărci,

    Adriana Aldescu

    Ministrul cercetării şi inovării,

    Şerban-Constantin Valeca

    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

    Lia-Olguţa Vasilescu

    Ministrul finanţelor publice,

    Viorel Ştefan

    Bucureşti, 23 februarie 2017.
    Nr. 63.
    -----