LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004
privind Codul penal
*)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 29 iunie 2004



    -----------
    NOTA C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMT:
    Potrivit pct. 2 coroborat cu pct. 1 al art. 446 din LEGEA nr. 286 din 17 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 24 iulie 2009, Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă începând cu data de 28 iulie 2009.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Partea GENERALĂ

    Titlul I LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE


    Capitolul I DISPOZIŢII PRELIMINARE


    Articolul 1

    Scopul legii penale
    Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.


    Articolul 2

    Legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal
    (1) Legea prevede faptele care constituie infracţiuni, pedepsele care se aplică şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.
    (2) Nimeni nu poate fi sancţionat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege ca infracţiune la data săvârşirii ei. Nu se poate aplica o pedeapsă sau nu se poate lua o măsură de siguranţă ori o măsură educativă neprevăzută de lege la data comiterii faptei.


    Articolul 3

    Crime şi delicte
    Faptele prevăzute de legea penală ca infracţiuni se împart, după gravitatea lor, în crime şi delicte.


    Capitolul II APLICAREA LEGII PENALE


    Secţiunea 1 Aplicarea legii penale în timp


    Articolul 4

    Activitatea legii penale
    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.


    Articolul 5

    Neretroactivitatea şi retroactivitatea legii penale
    (1) Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.
    (2) Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.


    Articolul 6

    Aplicarea legii penale mai favorabile
    (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi legii declarate neconstituţionale, precum şi altor acte normative, aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori neaprobate, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.


    Articolul 7

    Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
    (1) Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, sancţiunea aplicată se reduce la acest maxim, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.
    (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă o altă pedeapsă privativă de libertate, pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiunii severe se înlocuieşte cu maximul pedepsei privative de libertate prevăzute de legea nouă pentru acea infracţiune.
    (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea amenzii se poate înlătura în totul sau în parte.
    (4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.
    (5) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(4).


    Articolul 8

    Alte situaţii privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
    (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a detenţiunii severe, a închisorii stricte sau a închisorii a intervenit o lege care prevede acelaşi fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.
    (2) Dispoziţiile art. 7 alin. (5) se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime, fără a putea fi coborâtă sub minimul general al acelei pedepse.


    Articolul 9

    Aplicarea legii penale temporare
    (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
    (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura situaţiei temporare care a impus-o.


    Secţiunea a 2-a Aplicarea legii penale în spaţiu


    Articolul 10

    Teritorialitatea legii penale
    (1) Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
    (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele de stat, inclusiv apele maritime interioare, subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.
    (3) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când a fost comisă pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română, precum şi atunci când pe teritoriul României ori pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub pavilion românesc.


    Articolul 11

    Personalitatea legii penale
    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie care are domiciliul în ţară, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită.


    Articolul 12

    Realitatea legii penale
    (1) Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară, contra securităţii naţionale a statului român, contra unui cetăţean român sau contra unei persoane juridice române, dacă legea penală română prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiunii severe.
    (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alin. (1) se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 13

    Universalitatea legii penale
    (1) Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 12 alin. (1), săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară, dacă:
    a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită;
    b) făptuitorul se află în ţară.
    (2) Pentru infracţiunile îndreptate contra intereselor statului român, contra unui cetăţean român sau contra unei persoane juridice române, făptuitorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care făptuitorul a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
    (4) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.


    Articolul 14

    Legea penală şi convenţiile internaţionale
    Dispoziţiile cuprinse la art. 11-13 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională la care România este parte.


    Articolul 15

    Imunitatea de jurisdicţie
    Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.


    Articolul 16

    Extrădarea
    (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată pe bază de convenţie internaţională ori pe bază de reciprocitate.
    (2) Condiţiile în care se acordă sau se solicită extrădarea prevăzute în convenţii internaţionale sau declaraţii de reciprocitate se completează cu cele prevăzute în legea specială.


    Titlul II INFRACŢIUNEA


    Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE


    Articolul 17

    Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
    (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, care prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie.
    (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.


    Articolul 18

    Pericolul social al faptei
    Fapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.


    Articolul 19

    Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
    (2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
    (3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una dintre următoarele sancţiuni cu caracter administrativ:
    a) mustrarea;
    b) mustrarea cu avertisment;
    c) amendă de la 1.000.000 lei la 25.000.000 lei.


    Articolul 20

    Vinovăţia
    (1) Fapta prevăzută de legea penală care prezintă pericol social este săvârşită cu vinovăţie când este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
    1. Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
    b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
    2. Fapta este săvârşită din culpă când infractorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
    b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
    (2) Fapta care constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune constituie infracţiune numai când este săvârşită cu intenţie.
    (3) Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când în lege se prevede aceasta.
    (4) Există intenţie depăşită când rezultatul mai grav produs printr-o acţiune sau inacţiune intenţionată se datorează culpei făptuitorului.


    Capitolul II CAUZELE JUSTIFICATIVE


    Articolul 21

    Cauzele justificative
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în condiţiile vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
    (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.


    Articolul 22

    Legitima apărare
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de legitimă apărare.
    (2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes general şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general.
    (3) Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea.
    (4) Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.


    Articolul 23

    Starea de necesitate
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de o persoană pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general.
    (2) Se află în stare de necesitate şi acela care în momentul săvârşirii faptei nu şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.


    Articolul 24

    Ordinul legii şi comanda autorităţii legitime
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă săvârşirea ei a fost impusă sau autorizată de lege.
    (2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită pentru îndeplinirea unui ordin dat de către autoritatea legitimă, în forma prevăzută de lege, dacă acesta nu este în mod vădit ilegal.


    Articolul 25

    Consimţământul victimei
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul victimei, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul infracţiunilor contra vieţii, în cazul infracţiunilor contra integrităţii corporale sau a sănătăţii acestea nu se aplică, dacă fapta la care s-a consimţit contravine legii sau bunelor moravuri.


    Capitolul III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI


    Articolul 26

    Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele prevăzute de lege care înlătură caracterul penal al faptei.
    (2) Efectul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.


    Articolul 27

    Constrângerea fizică
    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.


    Articolul 28

    Constrângerea morală
    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.


    Articolul 29

    Cazul fortuit
    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.


    Articolul 30

    Minoritatea făptuitorului
    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.


    Articolul 31

    Iresponsabilitatea
    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea fi stăpân pe ele.


    Articolul 32

    Beţia
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, din cauza unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.
    (2) Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.


    Articolul 33

    Eroarea de fapt
    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoaşte existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
    (2) Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.


    Capitolul IV TENTATIVA


    Articolul 34

    Tentativa
    (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost, însă, întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
    (2) Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
    (3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.


    Articolul 35

    Pedepsirea tentativei
    (1) Tentativa la crimă se pedepseşte întotdeauna, iar tentativa la delict numai când legea prevede aceasta.
    (2) În cazul persoanei fizice, tentativa se sancţionează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel.
    (3) În cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu o amendă cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, reduse la jumătate, dacă legea nu prevede altfel. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu excepţia dizolvării persoanei juridice.


    Articolul 36

    Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
    (1) Nu se pedepseşte făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
    (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.


    Capitolul V PARTICIPAŢIA


    Articolul 37

    Participanţii
    Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.


    Articolul 38

    Autor
    (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
    (2) Dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.


    Articolul 39

    Instigator
    Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.


    Articolul 40

    Complice
    (1) Complice este persoana care, cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
    (2) Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.


    Articolul 41

    Pedeapsa în caz de participaţie
    Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită cu intenţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 87.


    Articolul 42

    Circumstanţe personale şi reale
    (1) Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi.
    (2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.


    Articolul 43

    Împiedicarea săvârşirii faptei
    (1) Participantul nu se pedepseşte dacă împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia.
    (2) Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă.


    Articolul 44

    Participaţia improprie
    (1) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.
    (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea infracţiune.
    (3) Dispoziţiile art. 42 şi 43 se aplică în mod corespunzător.


    Capitolul VI RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE


    Articolul 45

    Condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice
    (1) Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanţii acestora.
    (2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.


    Capitolul VII PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI


    Articolul 46

    Formele pluralităţii
    Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.


    Articolul 47

    Concursul de infracţiuni
    (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
    (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
    (3) În cazul concursului formal de infracţiuni, fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă.


    Articolul 48

    Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
    (1) În caz de concurs real de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalităţi:
    a) când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate:
    1. se aplică pedeapsa cea mai grea stabilită pentru una din infracţiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăşească totalul duratei pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente şi nici maximul general al pedepsei imediat superioare ori
    2. se aplică o pedeapsă care reprezintă totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, fără ca pedeapsa rezultantă să poată depăşi maximul general al pedepsei imediat superioare;
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă:
    1. se aplică amenda cea mai mare stabilită pentru una din infracţiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăşească totalul pedepselor cu amendă stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente şi nici maximul general al amenzii ori
    2. se aplică o amendă care reprezintă totalul amenzilor stabilite pentru infracţiunile concurente, fără ca amenda rezultantă aplicată să poată depăşi maximul general al amenzii;
    c) când s-au stabilit pedepse privative de libertate şi pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispoziţiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte.
    (2) Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente este detenţiunea pe viaţă, se aplică această pedeapsă.
    (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul când pentru una sau pentru toate infracţiunile concurente s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă.


    Articolul 49

    Pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs real de infracţiuni
    (1) Dacă pentru una din infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
    (2) Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
    (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
    (4) Măsurile de siguranţă de aceeaşi natură în cazul infracţiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.


    Articolul 50

    Recidiva
    (1) Recidivă există în următoarele cazuri:
    a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an şi 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
    b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
    c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an şi 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an;
    d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
    (2) Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.
    (3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.


    Articolul 51

    Sancţiunea în caz de recidivă
    (1) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infracţiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infracţiuni se aplică ţinând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat.
    (2) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
    (3) În cazul recidivei după executare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. c) şi d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.


    Articolul 52

    Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă
    Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infracţiuni.


    Articolul 53

    Condamnări care nu atrag starea de recidivă
    (1) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
    a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;
    b) infracţiunile săvârşite din culpă;
    c) infracţiunile amnistiate;
    d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
    (2) De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.


    Articolul 54

    Pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni săvârşite de persoana juridică
    (1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infracţiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime.
    (2) În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infracţiune, se aplică dispoziţiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.
    (3) Pedepsele complementare se pot cumula.


    Articolul 55

    Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
    (1) În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni.
    (2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăşi maximul general.
    (3) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.


    Articolul 56

    Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
    Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai mică decât cea pronunţată anterior.


    Titlul III PEDEPSELE


    Capitolul I CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR CARE SE APLICĂ PERSOANEI FIZICE


    Articolul 57

    Pedeapsa şi scopul ei
    (1) Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
    (2) Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.


    Articolul 58

    Felurile pedepselor
    (1) Pedepsele care se aplică persoanei fizice sunt: pedepse principale, pedepse complementare şi pedepse accesorii.
    (2) Pedepsele principale se împart în: pedepse principale pentru crime şi pedepse principale pentru delicte.
    (3) Pedepsele principale pentru crime sunt:
    a) detenţiunea pe viaţă;
    b) detenţiunea severă între 15 şi 30 de ani.
    (4) Pedepsele principale pentru delicte sunt:
    a) închisoarea strictă între un an şi 15 ani;
    b) închisoarea între 15 zile şi un an;
    c) amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 şi 360 de zile, fiecare zi fiind socotită între 100.000 lei şi 1.000.000 lei;
    d) munca în folosul comunităţii, între 100 şi 500 de ore.
    (5) Pedepsele complementare pentru crime şi delicte sunt:
    a) interzicerea exerciţiului unor drepturi de la un an la 10 ani;
    b) degradarea militară.
    (6) Pedeapsa accesorie pentru crime şi delicte constă în interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute ca pedeapsă complementară.


    Capitolul II CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR CARE SE APLICĂ PERSOANEI JURIDICE


    Articolul 59

    Felurile pedepselor
    (1) Pedepsele care se aplică persoanei juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale şi pedepse complementare.
    (2) Pedeapsa principală este amenda de la 10.000.000 lei la 10.000.000.000 lei.
    (3) Pedepsele complementare sunt:
    a) dizolvarea persoanei juridice;
    b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la un an la 3 ani;
    c) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de la un an la 5 ani;
    d) interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durată de la un an la 5 ani;
    e) afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală.
    (4) Pedepsele complementare prevăzute în alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ, integral sau parţial.


    Capitolul III REGIMUL DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE APLICATE PERSOANEI FIZICE


    Secţiunea 1 Regimul de executare a pedepselor privative de libertate


    Articolul 60

    Regulile generale ale executării pedepselor principale privative de libertate
    (1) Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.
    (2) Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:
    a) regimul de maximă siguranţă;
    b) regimul închis;
    c) regimul semideschis;
    d) regimul deschis.
    (3) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaţilor de a presta o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnaţi şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia.
    (4) După împlinirea vârstei de 60 de ani, condamnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţi pentru muncă.


    Articolul 61

    Locul şi modul de executare a pedepselor privative de libertate
    (1) Executarea pedepselor privative de libertate se face, potrivit dispoziţiilor legii pentru executarea pedepselor, în locuri anume destinate, denumite penitenciare.
    (2) Femeile condamnate la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnaţii bărbaţi.
    (3) Minorii condamnaţi la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, cu asigurarea posibilităţii de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.


    Articolul 62

    Regimul de muncă
    (1) Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere.
    (2) Normele, timpul de muncă şi remuneraţia muncii condamnatului sunt cele stabilite prin lege.
    (3) Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei penitenciarului. Aceste părţi, precum şi modul de folosire se stabilesc prin legea pentru executarea pedepselor.


    Secţiunea a 2-a Regimul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a pedepsei detenţiunii severe


    Articolul 63

    Locul şi modul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a detenţiunii severe
    (1) Detenţiunea pe viaţă şi detenţiunea severă se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare.
    (2) Regimul executării detenţiunii pe viaţă şi detenţiunii severe este regimul de maximă siguranţă. Condamnatul la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau detenţiunii severe poate trece în celelalte regimuri în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.


    Articolul 64

    Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă
    (1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică persoanei care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa maximă a detenţiunii severe şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi pe durata maximă.
    (2) În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa maximă a detenţiunii severe şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi pe durată maximă.


    Articolul 65

    Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă
    În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa detenţiunii severe, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa detenţiunii severe.


    Secţiunea a 3-a Regimul de executare a pedepsei închisorii stricte şi a pedepsei închisorii


    Articolul 66

    Locul şi modul de executare a pedepsei închisorii stricte
    (1) Executarea pedepsei închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate.
    (2) Regimul executării pedepsei închisorii stricte este regimul închis, în cazul persoanei condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani sau regimul semideschis, în cazul pedepsei închisorii stricte care nu depăşeşte 5 ani.
    (3) Condamnatul la pedeapsa închisorii stricte poate trece în celelalte regimuri în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.


    Articolul 67

    Locul şi modul de executare a pedepsei închisorii
    (1) Executarea pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate.
    (2) Regimul executării pedepsei închisorii este regimul deschis, prevăzut de legea pentru executarea pedepselor.


    Secţiunea a 4-a Regimul de executare a pedepsei amenzii


    Articolul 68

    Conţinutul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă
    (1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care făptuitorul este condamnat să o plătească.
    (2) Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă. În acest caz suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulţirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanţă în raport cu gravitatea faptei şi persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă, ţinându-se seama de posibilităţile financiare ale făptuitorului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în grija sa.
    (3) Dacă legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al zilelor-amendă este de 20 zile, iar maximul special de 120 zile, dacă legea nu prevede altfel.
    (4) Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii, minimul special al zilelor-amendă este de 40 zile, iar maximul special de 180 zile, iar când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii stricte, minimul special este de 60 zile şi maximul special de 240 zile.


    Articolul 69

    Înlocuirea pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă
    (1) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii stricte ca pedeapsă alternativă la amendă, instanţa poate înlocui amenda cu munca în folosul comunităţii până la 500 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu îşi dă consimţământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii stricte.
    (2) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii ca pedeapsă alternativă la amendă, instanţa poate înlocui amenda cu munca în folosul comunităţii până la 300 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu îşi dă consimţământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii.
    (3) La înlocuirea pedepsei amenzii, se ţine seama de durata zilelor-amendă neplătite.


    Secţiunea a 5-a Regimul de executare a pedepsei muncii în folosul comunităţii


    Articolul 70

    Conţinutul pedepsei şi modul de executare
    (1) Dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 3 ani, instanţa poate dispune în locul pedepsei privative de libertate executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o durată de cel puţin 100 de ore.
    (2) Durata maximă a muncii în folosul comunităţii este de 300 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii, şi de 500 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii stricte de cel mult 3 ani.
    (3) Munca în folosul comunităţii poate fi dispusă numai cu consimţământul inculpatului.
    (4) Dacă persoana condamnată nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării ei nu îndeplineşte obligaţiile care-i revin ori le îndeplineşte în mod defectuos, instanţa poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de sancţionare, revocarea muncii în folosul comunităţii, înlocuind-o, integral sau parţial, după caz, cu închisoarea sau cu închisoarea strictă de cel mult 3 ani.
    (5) Modul de executare a muncii în folosul comunităţii este reglementat prin legea pentru executarea pedepselor.


    Secţiunea a 6-a Liberarea condiţionată


    Articolul 71

    Liberarea condiţionată a condamnatului la pedeapsa închisorii, a închisorii stricte şi a detenţiunii severe
    (1) După ce a executat cel puţin două treimi din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau trei pătrimi din pedeapsa detenţiunii severe, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama de durata din pedeapsa care mai rămâne de executat, de vârsta, starea sănătăţii, forma de vinovăţie şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
    (2) Minorii condamnaţi la pedeapsa închisorii ori închisorii stricte pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei treimi din pedeapsa aplicată. Condamnaţii trecuţi de 60 de ani, pentru bărbaţi şi 55 de ani, pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei treimi din pedeapsa închisorii ori închisorii stricte sau jumătate din pedeapsa detenţiunii severe.
    (3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau a cel puţin două treimi din pedeapsa detenţiunii severe.
    (4) În timpul liberării condiţionate, instanţa poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 103.


    Articolul 72

    Liberarea condiţionată a condamnatului la pedeapsa detenţiunii pe viaţă
    (1) Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat, în mod excepţional, după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, ţinându-se seama de antecedentele sale penale, precum şi de faptul că este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare.
    (2) Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. (1).
    (3) Pedeapsa se consideră executată dacă în termen de 10 ani de la liberare condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 73.
    (4) În timpul liberării condiţionate instanţa poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 103.


    Articolul 73

    Efectele liberării condiţionate
    (1) Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune.
    (2) Dacă până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea.
    (3) Dacă până la împlinirea duratei pedepsei cel liberat a comis din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii stricte, a detenţiunii severe sau a detenţiunii pe viaţă, revocarea liberării condiţionate este obligatorie.
    (4) În cazul revocării liberării condiţionate, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea ulterioară şi restul de pedeapsă care a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se cumulează, fără a depăşi maximul general al pedepsei celei mai grele.


    Secţiunea a 7-a Executarea pedepsei într-o închisoare militară


    Articolul 74

    Modul de executare a pedepsei într-o închisoare militară
    (1) Executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum şi în cazurile când instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta.
    (2) Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depăşi o treime, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei.
    (3) Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiţionat.
    (4) Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa care pronunţă condamnarea aplică dispoziţiile art. 51 sau ale art. 52. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deţinere.
    (5) După executarea pedepsei potrivit alin. (1)-(3) sau după graţierea totală ori după graţierea restului de pedeapsă, cel condamnat este reabilitat de drept.
    (6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) sunt aplicabile şi celor care au devenit militari în termen după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    (7) În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezervă, pedeapsa se execută într-un loc de deţinere.


    Capitolul IV PEDEPSELE COMPLEMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII


    Secţiunea 1 Pedepsele complementare


    Articolul 75

    Conţinutul pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi
    (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi constă în interzicerea exerciţiului unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
    a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii eligibile publice;
    b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
    c) dreptul de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesiune sau de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
    d) drepturile părinteşti;
    e) dreptul de a fi tutore sau curator.
    (2) Interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se poate pronunţa numai pe lângă interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a), în afară de cazul când legea dispune altfel.


    Articolul 76

    Aplicarea pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi
    (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este privaţiunea de libertate de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului, această pedeapsă este necesară.
    (2) Aplicarea pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
    (3) Condiţia prevăzută în alin. (1) cu privire la cuantumul privaţiunii de libertate trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acel alineat este obligatorie.


    Articolul 77

    Executarea pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi
    Executarea pedepsei interzicerii exerciţiului unor drepturi începe după executarea pedepsei privative de libertate, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.


    Articolul 78

    Conţinutul pedepsei degradării militare şi modul ei de aplicare
    (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă.
    (2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală stabilită este detenţiunea pe viaţă sau detenţiunea severă.
    (3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea strictă de cel puţin 5 ani şi de cel mult 15 ani.


    Secţiunea a 2-a Pedepsele accesorii


    Articolul 79

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii
    (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 75.
    (2) Condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în alin. (1) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
    (3) Pe durata amânării sau întreruperii executării pedepsei privative de libertate, condamnatul poate să-şi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea judecătorească.
    (4) Pe durata suspendării executării pedepsei privative de libertate se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.


    Capitolul V REGIMUL DE EXECUTARE A PEDEPSELOR APLICATE PERSOANEI JURIDICE


    Secţiunea 1 Regimul de executare a pedepsei amenzii


    Articolul 80

    Conţinutul pedepsei amenzii
    (1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este obligată să o plătească.
    (2) Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 25.000.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 7.500.000.000 lei.
    (3) Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii stricte sau a închisorii, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000.000 lei, iar maximul special al amenzii este de 5.000.000.000 lei.


    Secţiunea a 2-a Regimul de executare a pedepsei dizolvării persoanei juridice


    Articolul 81

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei dizolvării persoanei juridice
    (1) Dizolvarea persoanei juridice poate fi pronunţată atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni.
    (2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii.
    (3) Prin hotărârea de dizolvare a persoanei juridice, instanţa desemnează lichidatorul.
    (4) O copie după dispozitivul hotărârii de dizolvare se transmite organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.


    Secţiunea a 3-a Regimul de executare a pedepsei suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice


    Articolul 82

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice
    (1) Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice constă în interzicerea activităţii sau a aceleia dintre activităţile persoanei juridice în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
    (2) Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice poate fi aplicată pentru o durată de la un an la 3 ani.
    (3) O copie după dispozitivul hotărârii de suspendare se transmite organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.


    Secţiunea a 4-a Dispoziţii comune dizolvării persoanei juridice şi suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice


    Articolul 83

    Conţinutul dispoziţiilor comune
    (1) Dizolvarea şi suspendarea nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.
    (2) Dizolvarea nu poate fi aplicată persoanelor juridice care îşi exercită activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului.
    (3) Activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului nu poate fi suspendată.


    Secţiunea a 5-a Regimul de executare a pedepsei interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice


    Articolul 84

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice
    (1) Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege, pe o durată de la un an la 5 ani.
    (2) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa prevăzută în alin. (1) se transmite de îndată:
    a) oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;
    b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;
    c) altor autorităţi care ţin evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate.


    Secţiunea a 6-a Regimul de executare a pedepsei interzicerii accesului la unele resurse financiare


    Articolul 85

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei interzicerii accesului la unele resurse financiare
    (1) Interzicerea accesului la unele resurse financiare constă în interzicerea de a obţine fonduri prin plasamente de titluri de valoare sau de a obţine fonduri de la instituţiile de credit ori instituţiile financiare, pe o durată de la un an la 5 ani.
    (2) O copie după dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat pedeapsa prevăzută la alin. (1) de interzicere se transmite Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.


    Secţiunea a 7-a Regimul de executare a pedepsei afişării hotărârii de condamnare sau difuzării acesteia


    Articolul 86

    Conţinutul şi modul de executare a pedepsei afişării hotărârii de condamnare sau difuzării acesteia
    (1) Afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Cheltuielile de afişare sau difuzare nu pot depăşi cuantumul pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice.
    (2) Instanţa poate dispune afişarea sau difuzarea integrală sau în extras a hotărârii de condamnare.
    (3) Afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate dezvălui identitatea victimei sau a reprezentantului legal al acesteia fără consimţământul lor.
    (4) Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în locul stabilit de instanţă şi pentru perioada stabilită de aceasta, fără a putea depăşi o durată de 2 luni.
    (5) Difuzarea hotărârii de condamnare se face prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în unul sau mai multe ziare sau prin unul sau mai multe servicii de comunicaţii audiovizuale, stabilite de instanţă.


    Capitolul VI INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 87

    Regulile generale de individualizare a pedepsei
    (1) La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana fizică se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gravitatea faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
    (2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de dispoziţiile alin. (1), atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionalizarea acesteia.
    (3) Pedeapsa majorată ca urmare a cauzelor de agravare se execută în regimul corespunzător pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
    (4) La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru persoana juridică se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru persoana fizică, de gravitatea faptei săvârşite şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
    (5) Cauzele de agravare sau de atenuare a răspunderii penale reţinute de instanţă trebuie motivate în cuprinsul hotărârii.


    Secţiunea a 2-a Circumstanţe atenuante şi agravante legale şi judiciare


    Articolul 88

    Circumstanţe atenuante legale
    Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
    a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin alte acţiuni ilicite grave;
    b) depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;
    c) săvârşirea faptei cu un mobil sau cu un scop care pune în evidenţă pericolul redus al persoanei făptuitorului;
    d) dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret fapta prezintă o gravitate redusă.


    Articolul 89

    Circumstanţe agravante legale
    Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante legale:
    a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
    b) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;
    c) săvârşirea infracţiunii de către un făptuitor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
    d) săvârşirea infracţiunii din motive josnice;
    e) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;
    f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani ori asupra unui membru de familie;
    g) săvârşirea infracţiunii pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la urmărire, arestare sau executarea pedepsei;
    h) săvârşirea infracţiunii pentru a înlesni sau ascunde comiterea altei infracţiuni.


    Articolul 90

    Circumstanţe atenuante judiciare
    (1) Următoarele împrejurări pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
    a) conduita bună a făptuitorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
    b) stăruinţa depusă de făptuitor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
    c) atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
    (2) Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.


    Articolul 91

    Circumstanţe agravante judiciare
    Poate constitui o circumstanţă agravantă judiciară orice altă împrejurare decât cele enumerate în art. 89 care imprimă faptei un caracter grav.


    Articolul 92

    Efectele circumstanţelor atenuante
    (1) În cazul când există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se modifică după cum urmează:
    a) când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa detenţiunii severe;
    b) când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede detenţiunea severă, se aplică pedeapsa închisorii stricte;
    c) când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede închisoarea strictă, se aplică pedeapsa închisorii sau se aplică munca în folosul comunităţii ori amenda sub forma zilelor-amendă;
    d) când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede închisoarea, se aplică munca în folosul comunităţii sau amenda sub forma zilelor-amendă;
    e) când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede numai amenda sub forma zilelor-amendă, se aplică amenda între 5 şi 20 de zile.
    (2) Când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată, iar în cazul persoanei juridice, nu se poate aplica pedeapsa complementară a dizolvării ori a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice.
    (3) Coborârea pedepsei sub limitele legale este obligatorie în cazul circumstanţelor atenuante legale şi facultativă în celelalte cazuri.


    Articolul 93

    Efectele circumstanţelor agravante
    (1) În cazul când există circumstanţe agravante, persoanei fizice i se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 5 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare, dacă legea nu prevede altfel.
    (2) În cazul aplicării amenzii sub forma zilelor amendă, se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special, fără să depăşească maximul general.
    (3) Când există circumstanţe agravante, persoanei juridice i se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.


    Articolul 94

    Concursul între cauzele de agravare şi de atenuare
    (1) În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, instanţa aplică prevederile art. 92 sau art. 93, după cum cauzele de atenuare sau de agravare au caracter preponderent. În cazul în care cauzele de atenuare au caracter preponderent, se poate face abstracţie de cauzele de agravare, iar dacă au caracter preponderent cauzele de agravare, se poate face abstracţie de cauzele de atenuare.
    (2) În caz de echivalenţă a acestor cauze, se aplică o pedeapsă făcându-se abstracţie de cauzele de atenuare sau de agravare.


    Secţiunea a 3-a Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice


    Articolul 95

    Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate
    (1) Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoarea de cel mult 5 ani sau amendă;
    b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă privativă de libertate când condamnarea intră în unul din cazurile prevăzute în art. 53;
    c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
    (2) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).
    (3) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
    (4) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată.


    Articolul 96

    Termenul de încercare
    (1) Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
    (2) În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de un an.
    (3) Termenul de încercare se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.


    Articolul 97

    Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni
    (1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
    (2) Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
    (3) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica din nou suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz, nu mai are loc revocarea primei suspendări.


    Articolul 98

    Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile
    Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, în afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut posibilitatea de a îndeplini acele obligaţii.


    Articolul 99

    Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior
    (1) Dacă se descoperă că cel condamnat a mai săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
    (2) Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
    (3) În cazurile prevăzute în alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni sau recidiva nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 95.
    (4) În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.


    Articolul 100

    Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei
    Condamnatul este reabilitat de drept dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 97 sau art. 98.


    Secţiunea a 4-a Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate persoanei fizice


    Articolul 101

    Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    (1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată pentru delict este închisoarea strictă sau închisoare de cel mult 7 ani;
    b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa detenţiunii sau a închisorii stricte ori a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, în afară de cazul când condamnarea intră în unul dintre cazurile prevăzute în art. 53;
    c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului şi de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
    (2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c).
    (3) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
    (4) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată.


    Articolul 102

    Termenul de încercare
    (1) Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 ani şi 5 ani.
    (2) Dispoziţiile art. 96 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 103

    Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului
    (1) Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
    a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui, la serviciul de reintegrare socială şi supraveghere sau la alte organe stabilite de instanţă;
    b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
    c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
    d) să comunice informaţii de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă.
    (2) Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la alin. (1) lit. a).
    (3) Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii:
    a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
    b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită decât în condiţiile fixate de instanţă;
    c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
    d) să nu între în legătură cu anumite persoane;
    e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
    f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
    (4) Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă conform alin. (3) lit. a)-f) se face de organele prevăzute în alin. (1) lit. a) şi aceleaşi organe sesizează instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, pentru luarea măsurilor în condiţiile art. 104 alin. (2).


    Articolul 104

    Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    (1) Dispoziţiile art. 97 şi art. 98 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    (2) Dacă cel condamnat nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.


    Articolul 105

    Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    (1) Dispoziţiile art. 99 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    (2) În cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni sau recidiva nu depăşeşte 5 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 101.
    (3) În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.


    Articolul 106

    Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere
    Condamnatul este reabilitat de drept dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 104.


    Secţiunea a 5-a Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunităţii


    Articolul 107

    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunităţii
    (1) În cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 101, instanţa poate stabili obligaţia condamnatului de a efectua în termenul de încercare o muncă în folosul comunităţii, pe o perioadă de cel mult 300 de ore, potrivit art. 70.
    (2) Dacă cel condamnat nu efectuează munca în folosul comunităţii ori are o conduită necorespunzătoare în timpul efectuării acesteia prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor nesatisfăcătoare, instanţa poate revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.
    (3) Dispoziţiile art. 103 - 106 se aplică în mod corespunzător.


    Secţiunea a 6-a Renunţarea la pedeapsă şi amânarea aplicării pedepsei pentru persoana fizică


    Articolul 108

    Renunţarea la pedeapsă
    În cazul infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa închisorii, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă inculpatului care nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat şi a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse.


    Articolul 109

    Amânarea aplicării pedepsei
    (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanţa, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l acoperi, iar după săvârşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.
    (2) În cazul în care amână aplicarea pedepsei, instanţa fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunţe asupra pedepsei, care nu poate depăşi 2 ani din momentul pronunţării hotărârii.
    (3) Intervalul de timp dintre momentul pronunţării hotărârii şi data fixată de instanţă potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru inculpat.
    (4) În perioada de probă, instanţa îl poate obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere şi să respecte una sau mai multe dintre obligaţiile prevăzute în art. 103.
    (5) Dacă inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă inculpatul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanţa poate fie să amâne încă o dată pentru acelaşi termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.


    Secţiunea a 7-a Calculul pedepselor


    Articolul 110

    Durata executării
    (1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.
    (2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
    (3) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.


    Articolul 111

    Computarea reţinerii şi a arestării preventive
    (1) Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei privative de libertate pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.
    (2) Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la zile-amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării zilelor amendă.


    Articolul 112

    Computarea privaţiunii de libertate executate în afara ţării
    În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 11, 12 sau 13, partea din pedeapsă, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.


    Titlul IV MINORITATEA


    Articolul 113

    Limitele răspunderii penale
    (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
    (2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
    (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.


    Articolul 114

    Consecinţele răspunderii penale
    (1) Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gravitatea faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
    (2) Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.


    Articolul 115

    Măsurile educative
    Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt:
    a) mustrarea;
    b) libertatea sub supraveghere;
    c) libertatea sub supraveghere severă;
    d) internarea într-un centru de reeducare;
    e) internarea într-un institut medical-educativ.


    Articolul 116

    Mustrarea
    (1) Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în explicarea gravităţii faptei săvârşite, în sfătuirea minorului de a se purta în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că, dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.
    (2) Măsura mustrării nu se poate lua dacă minorul a devenit major la data judecării. În acest caz, în locul măsurii educative a mustrării se dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 5 şi 10 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 şi 100.000 lei, sau munca în folosul comunităţii pe o perioadă între 25 şi 50 de ore.


    Articolul 117

    Libertatea sub supraveghere
    (1) Măsura educativă a libertăţii sub supraveghere constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supravegherea părinţilor săi, a celui care l-a adoptat sau a tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia.
    (2) Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau dacă a săvârşit o nouă infracţiune.
    (3) Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:
    a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
    b) să nu între în legătură cu anumite persoane şi, dacă a fost contactat de acestea, să anunţe de îndată;
    c) să frecventeze cursuri şcolare din învăţământul general obligatoriu;
    d) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 100 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
    (4) Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
    (5) După luarea măsurii libertăţii sub supraveghere, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă.
    (6) Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui ori săvârşeşte o infracţiune, instanţa revocă libertatea sub supraveghere şi ia faţă de minor fie măsura libertăţii sub supraveghere severă, fie măsura internării într-un centru de reeducare sau îi aplică o pedeapsă.
    (7) Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertăţii sub supraveghere, amenda sub forma zilelor-amendă de la 10 zile la 20 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 şi 200.000 lei, sau munca în folosul comunităţii pe o perioadă între 50 şi 150 de ore.
    (8) Termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data punerii în executare a libertăţii sub supraveghere.


    Articolul 118

    Libertatea sub supraveghere severă
    (1) Măsura educativă a libertăţii sub supraveghere severă constă în lăsarea minorului în libertate pe o perioadă între un an şi 3 ani, sub supravegherea unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere.
    (2) Supravegherea poate consta în includerea minorului în programe de reintegrare socială, precum şi în acordarea de asistenţă şi consiliere. Pe durata supravegherii severe, instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 117 alin. (3).
    (3) Dispoziţiile art. 117 alin. (2), (4) - (6) şi (8) se aplică în mod corespunzător.
    (4) Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertăţii sub supraveghere severă, o amendă sub forma zilelor-amendă între 15 şi 30 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 şi 300.000 lei sau munca în folosul comunităţii pe o perioadă între 100 şi 200 de ore.


    Articolul 119

    Internarea într-un centru de reeducare
    (1) Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se dispune cu privire la minorul care, în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi cu nevoile de reeducare, are posibilitatea de a se îndrepta chiar fără a i se aplică o pedeapsă. În timpul internării i se asigură minorului posibilitatea de a dobândi educaţia necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
    (2) Măsura se va lua pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. În mod excepţional, măsura educativă a internării poate dura până la împlinirea vârstei de 20 de ani, dacă minorul a comis fapta la o dată apropiată vârstei de 18 ani sau dacă gravitatea faptei săvârşite, nevoile de reeducare a minorului şi necesitatea continuităţii procesului său de pregătire justifică aceasta.
    (3) Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare minorul săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanţa revocă internarea şi aplică pedeapsa. În cazul când instanţa nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menţine măsura internării.
    (4) Dacă se descoperă, după pronunţarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul săvârşise o infracţiune concurentă pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanţa revocă internarea şi aplică pedeapsa. În cazul când instanţa nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menţine măsura internării.
    (5) Dacă se descoperă, după pronunţarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul suferise pentru o infracţiune concurentă şi o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, măsura internării se revocă.
    (6) Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, se poate dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 20 şi 50 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 şi 350.000 lei sau munca în folosul comunităţii pe o perioadă între 100 şi 300 de ore.


    Articolul 120

    Internarea într-un institut medical-educativ
    (1) Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
    (2) Măsura se ia pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.
    (3) Măsura poate fi ridicată şi înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dacă a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Dispunând ridicarea măsurii, instanţa poate să ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare.
    (4) Dispoziţiile art. 119 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
    (5) Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un institut medical-educativ până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un institut medical-educativ, se poate dispune obligarea la tratament medical şi amenda sub forma zilelor-amendă între 10 şi 20 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 şi 200.000 lei sau munca în folosul comunităţii pe o perioadă între 50 şi 150 de ore.


    Articolul 121

    Liberarea minorului înainte de a deveni major
    (1) Dacă a trecut cel puţin un an de la data internării în centrul de reeducare, iar minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
    (2) Cel care a devenit major în cursul judecăţii şi instanţa a dispus internarea în centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani poate fi liberat după ce a executat cel puţin un an din această măsură, dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare.


    Articolul 122

    Revocarea liberării minorului
    (1) Dacă în perioada liberării acordate potrivit art. 121, minorul săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanţa, ţinând seama de gravitatea infracţiunii, poate dispune fie menţinerea liberării, fie revocarea şi aplicarea unei pedepse. În cazul în care nu este necesară aplicarea unei pedepse, se revocă numai liberarea.
    (2) Dacă în perioada liberării minorul săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii stricte, a detenţiunii severe sau a detenţiunii pe viaţă, instanţa revocă liberarea şi aplică o pedeapsă. În cazul când nu este necesară aplicarea pedepsei, se revocă numai liberarea.


    Articolul 123

    Pedepsele pentru minori
    (1) Pedepsele care se pot aplica minorului sunt următoarele:
    a) închisoarea strictă de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
    b) închisoarea strictă de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii severe;
    c) închisoarea strictă între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii stricte, fără ca minimul închisorii stricte aplicabile minorului să depăşească 3 ani;
    d) închisoarea între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii;
    e) amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 şi 180 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 lei şi 500.000 lei;
    f) munca în folosul comunităţii, între 50 şi 250 de ore.
    (2) Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în legea pentru executarea pedepselor.
    (3) Pedepsele complementare nu se aplică minorului.
    (4) Condamnările pronunţate pentru faptele săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi.


    Articolul 124

    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului
    (1) În cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanţă. Dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de 6 luni.
    (2) Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa poate dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, potrivit art. 118. Instanţa poate stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 117 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa poate să oblige pe minor la respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 103 şi art. 107.
    (3) Dispoziţiile art. 95 alin. (3), art. 96 alin. (3), art. 97 şi art. 98 se aplică în mod corespunzător.
    (4) Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 117 alin. (3), art. 103 şi art. 107 poate atrage revocarea suspendării condiţionate potrivit art. 104 alin. (2) şi art. 107 alin. (2).
    (5) În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, potrivit art. 103, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 104 alin. (2).


    Articolul 125

    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată minorului
    (1) În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la un an la 3 ani, stabilit de instanţă.
    (2) Pe durata termenului de încercare, instanţa poate dispune luarea vreuneia din măsurile prevăzute în art. 124 alin. (2).


    Articolul 126

    Renunţarea la pedeapsa aplicabilă minorului
    În cazul infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa închisorii stricte de cel mult 2 ani, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă minorului care nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat şi a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse.


    Articolul 127

    Amânarea aplicării pedepsei minorului
    (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanţa, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia, dacă minorul nu are antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l acoperi şi după săvârşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.
    (2) În cazul în care instanţa amână aplicarea pedepsei, aceasta fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunţe asupra pedepsei, care nu poate depăşi 2 ani din momentul pronunţării hotărârii.
    (3) Intervalul de timp dintre momentul pronunţării hotărârii şi data fixată de instanţă potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru minor.
    (4) În perioada de probă, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanţa poate dispune încredinţarea minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorului sau serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, putând să dispună totodată pentru minor unele din obligaţiile prevăzute în art. 117 alin. (3).
    (5) Dacă minorul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă minorul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanţa poate fie să amâne încă o dată pentru acelaşi termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.


    Titlul V MĂSURILE DE SIGURANŢĂ


    Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE


    Articolul 128

    Scopul măsurilor de siguranţă
    (1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
    (2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
    (3) Măsurile de siguranţă se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurilor prevăzute în art. 129 lit. d) şi e).


    Articolul 129

    Felurile măsurilor de siguranţă
    Măsurile de siguranţă sunt:
    a) obligarea la tratament medical;
    b) internarea medicală;
    c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie;
    d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
    e) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată;
    f) expulzarea străinilor;
    g) confiscarea specială.


    Capitolul II REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ


    Articolul 130

    Obligarea la tratament medical
    (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, acesta poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
    (2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
    (3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
    (4) Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.


    Articolul 131

    Internarea medicală
    (1) Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării acestuia într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.
    (2) Această măsură poate fi luată şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
    (3) Persoana internată care părăseşte fără învoire institutul medical va fi obligată, cu sprijinul organelor de poliţie, să revină la institut, dacă legea nu prevede altfel.


    Articolul 132

    Interzicerea unei funcţii sau profesii
    (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii ocupării acelei funcţii sau exercitării acelei profesii, meserii ori ocupaţii.
    (2) Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
    (3) Măsura interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
    (4) Această măsură nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilităţi sindicale sau patronale ori desfăşoară o activitate în domeniul presei.


    Articolul 133

    Interzicerea de a se afla în anumite localităţi
    (1) Dacă instanţa constată că prezenţa unei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puţin un an în localitatea unde a săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate, poate lua faţă de această măsură interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localităţi anume determinate prin hotărârea de condamnare.
    (2) Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 5 ani şi poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial.
    (3) Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.


    Articolul 134

    Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată
    (1) Dacă instanţa constată că prezenţa, în locuinţa familiei, a persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puţin un an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice sau psihice ori pentru vătămare corporală, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru corupţie sexuală, săvârşite asupra unui membru de familie, constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei, poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei, la cererea părţii vătămate.
    (2) Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani şi poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial.
    (3) Măsura poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
    (4) Partea vătămată poate cere oricând revocarea măsurii prevăzute în alin. (1).


    Articolul 135

    Expulzarea
    (1) Cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.
    (2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa privativă de libertate, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
    (3) Încetarea expulzării se pronunţă de instanţă.
    (4) Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există pericolul real de a fi condamnate la moarte ori de a fi supuse la tortură, tratamente inumane sau degradante în statul în care ar urma să fie expulzate sau dacă sunt căsătorite cu cetăţeni români, au domiciliul şi familia în România, iar căsătoria este anterioară săvârşirii faptei.


    Articolul 136

    Confiscarea specială
    (1) Sunt supuse confiscării speciale:
    a) bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infracţiune;
    b) bunurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;
    c) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
    d) bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
    e) bunurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.
    (2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.
    (3) Instanţa poate să nu dispună confiscarea bunului, dacă acesta face parte dintre mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului.


    Titlul VI CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ


    Articolul 137

    Efectele amnistiei
    (1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
    (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate.


    Articolul 138

    Prescripţia răspunderii penale
    (1) Prescripţia înlătură răspunderea penală.
    (2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra umanităţii.


    Articolul 139

    Termenele de prescripţie a răspunderii penale
    (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
    a) 25 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
    b) 20 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii severe;
    c) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii stricte mai mare de 10 ani;
    d) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
    e) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii stricte între un an şi 5 ani;
    f) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii, amenda sub forma zilelor-amendă ori munca în folosul comunităţii.
    (2) Prevederile alin. (1) lit. e) se aplică şi în cazul pedepselor prevăzute de lege pentru persoana juridică.
    (3) Termenele prevăzute în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.


    Articolul 140

    Întreruperea cursului prescripţiei
    (1) Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 139 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
    (2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
    (3) Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
    (4) Termenele prevăzute în art. 139, dacă au fost depăşite cu încă o jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.


    Articolul 141

    Suspendarea cursului prescripţiei
    (1) Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 139 este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
    (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.


    Articolul 142

    Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru minori
    Termenele de prescripţie a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.


    Articolul 143

    Lipsa plângerii prealabile
    (1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
    (2) Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlătură răspunderea penală.
    (3) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.
    (4) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.
    (5) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.


    Articolul 144

    Împăcarea părţilor
    (1) Împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă.
    (2) Împăcarea este personală şi produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
    (3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.


    Titlul VII CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI


    Articolul 145

    Efectele graţierii
    (1) Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.
    (2) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
    (3) Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
    (4) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se execută numai partea din pedeapsă rămasă negraţiată.


    Articolul 146

    Prescripţia executării pedepsei
    (1) Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
    (2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile contra umanităţii.


    Articolul 147

    Termenele de prescripţie a executării pedepsei
    (1) Termenele de prescripţie a executării pedepsei sunt:
    a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau detenţiunea severă;
    b) 5 ani, plus durata pedepsei închisorii stricte sau închisorii care urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul pedepselor cu închisoarea;
    c) 3 ani, în cazul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă şi a muncii în folosul comunităţii.
    (2) Prevederile alin. (1) lit. c) se aplică corespunzător şi în cazul pedepselor aplicate persoanei juridice.
    (3) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
    (4) În cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.
    (5) Măsurile de siguranţă nu se prescriu.


    Articolul 148

    Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru minori
    Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.


    Articolul 149

    Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei
    (1) Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
    (2) Cursul termenului prescripţiei executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.


    Articolul 150

    Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei
    (1) Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
    (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.


    Titlul VIII CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII


    Articolul 151

    Reabilitarea de drept
    (1) Reabilitarea de drept are loc în cazul condamnării la amendă sub forma zilelor-amendă, la muncă în folosul comunităţii sau la pedeapsa închisorii, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune.
    (2) Prevederile art. 155 se aplică în mod corespunzător.
    (3) Reabilitarea de drept poate fi constatată şi de instanţa de judecată. În acest caz instanţa verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în alin. (1), după care pronunţă o hotărâre în constatare.


    Articolul 152

    Reabilitarea judecătorească
    (1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească:
    a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii stricte, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate;
    b) în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii severe ori la pedeapsa detenţiunii pe viaţă comutată sau înlocuită cu pedeapsa detenţiunii severe, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă o jumătate din durata pedepsei pronunţate;
    c) în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a împlinirii termenului prevăzut de lege în cazul liberării condiţionate, după trecerea unui termen de 20 de ani.
    (2) Instanţa poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.
    (3) Condamnatul decedat până la împlinirea condiţiilor de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanţa, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.


    Articolul 153

    Calculul termenului de reabilitare
    (1) Termenele prevăzute în art. 152 şi 153 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
    (2) Pentru cei condamnaţi la amendă sub forma zilelor-amendă, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
    (3) În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă şi de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.


    Articolul 154

    Condiţiile reabilitării judecătoreşti
    (1) Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:
    a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 152;
    b) îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
    c) a avut o bună conduită;
    d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, în afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.
    (2) Când instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la alin. (1) lit. d), dar aceasta nu se datorează relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.


    Articolul 155

    Efectele reabilitării de drept şi judecătoreşti
    (1) Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.
    (2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care făptuitorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.
    (3) De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celor prevăzute în art. 129 lit. d) şi e).


    Articolul 156

    Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească
    (1) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un termen de 3 ani în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii severe şi după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii stricte; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
    (2) Condiţiile prevăzute în art. 154 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
    (3) Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.


    Articolul 157

    Anularea reabilitării
    Reabilitarea judecătorească va fi anulată când după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.


    Titlul IX ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ


    Articolul 158

    Săvârşirea unei infracţiuni
    Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea acestora ca autor, instigator sau complice.


    Articolul 159

    Public
    Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de drept public.


    Articolul 160

    Consecinţe deosebit de grave
    Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 3.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzate vreuneia dintre unităţile la care se referă art. 159 ori altei persoane juridice sau fizice.


    Articolul 161

    Funcţionar public
    Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul vreuneia dintre unităţile la care se referă art. 159.


    Articolul 162

    Funcţionar
    Prin funcţionar se înţelege orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat.


    Articolul 163

    Persoană care exercită un serviciu de interes public
    Prin persoană care exercită un serviciu de interes public se înţelege orice persoană particulară care exercită o profesie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora.


    Articolul 164

    Rude apropiate
    (1) Rude apropiate sunt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude.
    (2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alin. (1), se aplică, în caz de adopţie, atât persoanei adoptate, cât şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti.


    Articolul 165

    Membru de familie
    Prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul.


    Articolul 166

    Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
    (1) Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel de autorităţile competente, potrivit legii.
    (2) Înscris oficial este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 159 sau care aparţine unei asemenea unităţi.


    Articolul 167

    Arme
    (1) Arme sunt piesele, instrumentele sau dispozitivele declarate astfel prin dispoziţii legale.
    (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.


    Articolul 168

    Faptă săvârşită în public
    Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:
    a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană;
    b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
    c) în loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
    d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.


    Articolul 169

    Timp de război
    Timp de război este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.


    Articolul 170

    Calculul timpului
    La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore şi săptămâna de 7 zile. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.


    Articolul 171

    Pedeapsă prevăzută de lege
    Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.


    Partea SPECIALĂ

    Titlul I CRIME ŞI DELICTE CONTRA PERSOANEI


    Capitolul I CRIME CONTRA UMANITĂŢII


    Articolul 172

    Genocidul
    (1) Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios a vreuneia dintre următoarele fapte:
    a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;
    b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;
    c) supunerea colectivităţii ori a grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;
    d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau al grupului;
    e) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup în altă colectivitate sau în alt grup,
    se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 173

    Tratamentele neomenoase
    (1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi, în general, a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele arătate în alin. (1) a vreuneia dintre următoarele fapte:
    a) constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
    b) luarea de ostatici;
    c) deportarea;
    d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
    e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanţă constituită în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
    (3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. (1) se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 174

    Crime contra umanităţii săvârşite în timp de război
    Faptele prevăzute în art. 172 şi art. 173 săvârşite în timp de război se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă.


    Articolul 175

    Alte crime contra umanităţii
    (1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva populaţiei civile, a vreuneia dintre următoarele fapte:
    a) omorul;
    b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau sănătăţii fizice ori mintale;
    c) exterminarea;
    d) supunerea la sclavie;
    e) deportarea sau transferarea forţată de populaţie;
    f) privarea de libertate, fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanţă constituită în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege;
    g) tortura;
    h) violul, prostituţia forţată, provocarea forţată a gravidităţii, sterilizarea forţată sau orice altă asemenea formă de violenţă sexuală;
    i) discriminarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi din motive politice, rasiale, naţionale, etnice, culturale, religioase sau sexuale;
    j) dispariţiile forţate de persoane, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare.


    Articolul 176

    Excluderea oricăror împrejurări justificative
    În cazul infracţiunilor prevăzute în prezentul capitol, nici o împrejurare excepţională fie că este vorba de o stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de oricare altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica fapta; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul legii sau comanda autorităţii legitime.


    Articolul 177

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la crimele prevăzute în acest capitol se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.


    Capitolul II CRIME ŞI DELICTE CONTRA VIEŢII PERSOANEI


    Articolul 178

    Omorul
    Uciderea unei persoane se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 179

    Omorul calificat
    Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
    a) cu premeditare;
    b) asupra soţului sau unei rude apropiate;
    c) asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani;
    d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;
    e) asupra unei femei gravide;
    f) prin cruzimi;
    g) asupra a două sau mai multe persoane;
    h) pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii;
    i) în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei,
    se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 180

    Pruncuciderea
    Uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 181

    Uciderea din culpă
    (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (3) Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau se află sub influenţa stupefiantelor ori a altor substanţe toxice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 12 ani.
    (4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează uciderea din culpă săvârşită de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau se află sub influenţa stupefiantelor ori a altor substanţe toxice.
    (5) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane, pedeapsa este închisoarea strictă de la 7 la 15 ani.
    (6) Dacă fapta prin care s-a produs uciderea din culpă constituie prin ea însăşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.


    Articolul 182

    Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
    (1) Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa ori nu putea fi stăpână pe actele sale, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.


    Articolul 183

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la crimele prevăzute în art. 178 şi art. 179 se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.


    Articolul 185

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (2).


    Capitolul III DELICTE CONTRA INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI


    Articolul 185

    Lovirea sau alte violenţe
    (1) Lovirea sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
    (2) Faptele prevăzute în alin. (1) săvârşite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (3) Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (4) Faptele prevăzute în alin. (3) săvârşite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
    (5) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute în alin. (2) şi (4), acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
    (6) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.


    Articolul 186

    Vătămarea corporală
    (1) Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită asupra membrilor familiei se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 6 ani.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptei prevăzute în alin. (2), acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
    (4) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.


    Articolul 187

    Vătămarea corporală gravă
    (1) Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (2) Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 10 ani.
    (3) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alin. (1) şi (2), pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.


    Articolul 188

    Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
    Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 185-187 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 189

    Vătămarea corporală din culpă
    (1) Fapta prevăzută în art. 185 alin. (3) care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum şi cea prevăzută în art. 186, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau zile-amendă.
    (3) Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. (1) este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.
    (4) Fapta prevăzută în alin. (2), dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alin. (3), se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.
    (5) Dacă faptele prevăzute în alin. (3) şi (4) sunt săvârşite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, în cazul alin. (3), şi închisoarea strictă de la un an la 5 ani, în cazul alin. (4).
    (6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 190

    Avortul
    (1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna din următoarele împrejurări:
    a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
    b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
    c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (2) sau (3) a fost săvârşită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic, potrivit art. 75 alin. (1) lit. c).
    (5) Nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:
    a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel;
    b) în cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;
    c) în cazul prevăzut în alin. (2) când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice potrivit dispoziţiilor legale.


    Articolul 191

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 187 alin. (3) şi art. 101 alin. (2) se pedepseşte.


    Articolul 192

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 189 alin. (3) şi (4).


    Capitolul IV CRIME ŞI DELICTE PRIVIND MANIPULAREA GENETICĂ


    Articolul 193

    Alterarea genotipului
    Alterarea genotipului uman, cu intenţie, în orice mod, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.


    Articolul 194

    Utilizarea periculoasă a ingineriei genetice
    Utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme biologice sau alte arme de exterminare în masă se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 195

    Crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea
    (1) Crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi crearea, prin clonare, a unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane, vii sau moarte.


    Articolul 196

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 195 se pedepseşte.


    Articolul 197

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol.


    Capitolul V DELICTE PRIN CARE SE PUNE ÎN PERICOL VIAŢA, INTEGRITATEA CORPORALĂ ŞI SĂNĂTATEA PERSOANEI


    Articolul 198

    Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji
    (1) Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinţă de a se îngriji, de către persoana care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârşirea faptei, îşi reia de bunăvoie îndatoririle.


    Articolul 199

    Lăsarea fără ajutor
    Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de puterea de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.


    Articolul 200

    Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare
    Neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.


    Capitolul VI CRIME ŞI DELICTE CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI


    Articolul 201

    Lipsirea de libertate în mod ilegal
    (1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.
    (2) În cazul în care fapta este săvârşită în vreuna din următoarele împrejurări:
    a) prin simularea de calităţi oficiale;
    b) prin răpire;
    c) de o persoană înarmată;
    d) de două sau mai multe persoane împreună;
    e) dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj;
    f) când victima este minoră;
    g) când victima este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol,
    pedeapsa este închisoarea strictă de la 7 la 15 ani.
    (3) Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană fizică sau juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani.
    (4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani.


    Articolul 202

    Sclavia
    Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 203

    Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
    Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.


    Articolul 204

    Traficul de persoane adulte
    (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane prin ameninţare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acestei persoane, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:
    a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
    c) fapta a produs beneficii materiale importante.
    (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi fapta de a determina sau de a permite, cu intenţie, direct sau indirect, intrarea sau rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu este cetăţean român sau nu are domiciliul în România, victimă a traficului de persoane, săvârşită în una din următoarele împrejurări:
    a) folosind faţă de victimă mijloace frauduloase, violenţă, ameninţări sau orice altă formă de constrângere;
    b) abuzând de starea specială în care se găseşte victima, din cauza situaţiei sale ilegale ori precare de intrare sau şedere în ţară ori din cauza stării de graviditate, unei boli sau infirmităţi ori unei deficienţe fizice sau mintale.
    (5) Dacă fapta prevăzută în alin. (4) se săvârşeşte în mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.


    Articolul 205

    Traficul de minori
    (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:
    a) fapta a fost săvârşită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani;
    b) fapta a fost săvârşită prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului;
    c) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    d) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
    e) fapta a produs beneficii materiale importante.
    (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 206

    Consimţământul victimei traficului de persoane
    În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 204 şi art. 205, consimţământul victimei nu constituie o cauză justificativă.


    Articolul 207

    Definirea exploatării unei persoane
    În sensul art. 204 şi art. 205, prin exploatarea unei persoane se înţelege:
    a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;
    b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
    c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;
    d) obligarea la practicarea cerşetoriei;
    e) prelevarea de organe.


    Articolul 208

    Violarea de domiciliu ori a sediului
    (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau într-un loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează pătrunderea fără drept în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice, ale partidelor sau în locul unde o persoană fizică sau juridică îşi desfăşoară activitatea.
    (3) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
    (4) Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 209

    Încălcarea prin orice mijloace de interceptare a dreptului la viaţă privată
    (1) Încălcarea dreptului la viaţă privată al unei persoane prin folosirea oricăror mijloace de interceptare de la distanţă de date, informaţii, imagini sau sunete din interiorul locurilor menţionate în art. 209 alin. (1), fără consimţământul persoanei care le foloseşte sau fără permisiunea legii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Fotografierea sau filmarea din locuri publice a exteriorului unui imobil cu destinaţia de locuinţă, reşedinţă sau casă de vacanţă, aparţinând oricărei persoane, nu constituie infracţiune.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 210

    Ameninţarea
    (1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
    (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 211

    Şantajul
    (1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 212

    Violarea secretului corespondenţei
    (1) Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar şi atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 213

    Confecţionarea sau utilizarea de aparate pentru interceptarea comunicaţiilor
    Confecţionarea, comercializarea, instalarea sau utilizarea, fără drept, de mijloace tehnice destinate interceptării sau împiedicării comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 214

    Divulgarea secretului profesional
    (1) Divulgarea, fără drept, a unor date de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Utilizarea sau divulgarea în alte scopuri decât cele prevăzute de lege a documentelor sau informaţiilor cu caracter de secret profesional, de către cel care le-a primit ori a luat cunoştinţă de ele în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
    (3) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 215

    Sancţionarea tentativei
    (1) Tentativa la delictele prevăzute în art. 201 alin. (1) şi (2), art. 202, art. 204 alin. (1) şi (4) şi art. 205 alin. (1) se pedepseşte.
    (2) Constituie tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii crimei prevăzute în art. 201 alin. (3).


    Articolul 216

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 201-205 şi art. 211-213.


    Capitolul VII CRIME ŞI DELICTE CONTRA LIBERTĂŢII SEXUALE


    Articolul 217

    Violul
    (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă:
    a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
    b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
    c) victima este un membru de familie;
    d) victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani;
    e) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
    (3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.


    Articolul 218

    Actul sexual cu un minor
    (1) Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex a cărei vârstă este între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.
    (3) Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au avut urmările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. e), pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 219

    Seducţia
    (1) Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 220

    Perversiunea sexuală
    (1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană a cărei vârstă este între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.
    (4) Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) Dacă faptele prevăzute în alin. (2), (3) şi (4) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (6) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (7) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(6) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 221

    Corupţia sexuală
    (1) Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Când actele prevăzute la alin. (1) se săvârşesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei închisorii se majorează cu 2 ani.
    (4) Ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.


    Articolul 222

    Incestul
    Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 223

    Hărţuirea sexuală
    (1) Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere în scopul de a obţine satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 224

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 217 alin. (1), art. 218 alin. (1)-(4), art. 220 alin. (1)-(6), art. 221 şi art. 222 se pedepseşte.


    Capitolul VIII DELICTE CONTRA DEMNITĂŢII


    Articolul 225

    Calomnia
    (1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public se pedepseşte cu zile-amendă, de la 10 la 120.
    (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 226

    Proba verităţii sau a bunei-credinţe
    (1) Nu constituie infracţiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii sau cu privire la care făptuitorul dovedeşte că a avut motive rezonabile de a crede că este adevărată.
    (2) În cazul faptelor referitoare la viaţa privată a unei persoane, proba verităţii sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă pentru apărarea unui interes legitim.
    (3) În cazul faptelor referitoare la viaţa privată a unei persoane care afectează capacitatea acesteia de exercitare a unei funcţii publice, proba verităţii sau dovada că făptuitorul a avut motive rezonabile de a crede că aceste fapte sunt adevărate este admisibilă, fără a fi necesară dovedirea unui interes legitim.


    Capitolul IX DELICTE CONTRA FAMILIEI


    Articolul 227

    Bigamia
    (1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.
    (3) Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancţionează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.


    Articolul 228

    Abandonul de familie
    (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
    a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
    b) neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege;
    c) neplata cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească,
    se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
    (3) Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 95.
    (4) Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune de abandon de familie.
    (5) Dispoziţiile alin. (3) se aplică numai în cazul primei condamnări a făptuitorului pentru abandon de familie.


    Articolul 229

    Relele tratamente aplicate minorului
    Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 230

    Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
    (1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile prevăzute de părţi sau de către organul competent.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 231

    Fapte de corupţie în legătură cu adopţia
    (1) Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care pretinde sau primeşte, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase în scopul adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta persoanei care intermediază sau înlesneşte adopţia unui copil în scopul obţinerii unui folos necuvenit.


    Articolul 232

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunea prevăzută în art. 231 alin. (2).


    Capitolul X CRIME ŞI DELICTE CONTRA BUNELOR MORAVURI


    Articolul 233

    Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice
    (1) Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (1) s-a tulburat grav liniştea publică, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 5 ani.


    Articolul 234

    Prostituţia
    Fapta persoanei care îşi procură principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop acte sexuale cu diferite persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.


    Articolul 235

    Proxenetismul
    (1) Îndemnul sau înlesnirea practicării prostituţiei ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Recrutarea unei persoane pentru prostituţie sau constrângerea la prostituţie se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 236

    Răspândirea de materiale pornografice
    (1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii, toate acestea fără drept, de materiale pornografice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi importarea, exportarea ori predarea de materiale dintre cele prevăzute în alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, în vederea comercializării ori distribuirii lor.


    Articolul 237

    Pornografia infantilă
    (1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui, a confecţiona ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii sau de a deţine, fără drept, materiale pornografice cu minori, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi importarea, exportarea ori predarea de materiale dintre cele prevăzute în alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire în vederea comercializării ori distribuirii lor.


    Articolul 238

    Pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice
    Producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice, ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 239

    Materiale pornografice
    (1) În sensul art. 236, prin materiale pornografice se înţelege orice material care prezintă o persoană având un comportament sexual explicit.
    (2) În sensul art. 237 şi art. 238, prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit.


    Articolul 240

    Jocul de noroc
    (1) Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează organizarea sau îngăduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc, într-o casă particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.
    (3) Desfăşurarea fără licenţă a oricăror activităţi din domeniul jocurilor de noroc se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 241

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 235 alin. (1) şi (2), art. 237 şi art. 238 se pedepseşte.


    Articolul 242

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 235-238 şi art. 240.


    Capitolul XI DELICTE CONTRA PROTECŢIEI MUNCII


    Articolul 243

    Neluarea măsurilor legale de protecţie a muncii
    (1) Neluarea vreuneia din măsurile legale de protecţie a muncii de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.
    (3) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.


    Articolul 244

    Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii
    (1) Nerespectarea de către orice persoană a măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se comite în locuri de muncă ce prezintă un pericol deosebit, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.
    (3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţie a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 2 ani sau zile-amendă.
    (4) Faptele prevăzute în alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, iar fapta prevăzută în alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.


    Articolul 245

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol.


    Capitolul XII DELICTE CONTRA CULTELOR ŞI A RESPECTULUI DATORAT MORŢILOR


    Articolul 246

    Împiedicarea libertăţii cultelor
    (1) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta de a obliga o persoană, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.


    Articolul 247

    Profanarea de morminte
    Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare strictă de la unu la 5 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 248

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunea prevăzută în art. 246.


    Titlul II CRIME ŞI DELICTE CONTRA PATRIMONIULUI


    Articolul 249

    Furtul
    (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.
    (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dacă în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
    (3) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi sustragerea de impulsuri electro-magnetice prin folosirea mijloacelor de telecomunicaţii ori racordarea fără drept la mijloacele audio-vizuale ale unei persoane.
    (4) De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. (1) a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.
    (5) Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi înscrisurile.


    Articolul 250

    Furtul calificat
    (1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
    a) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă;
    b) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
    c) într-un loc public;
    d) într-un mijloc de transport în comun;
    e) în timpul nopţii;
    f) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
    se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 10 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind:
    a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;
    b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare;
    c) ţiţei, produse petroliere sau gaze naturale;
    d) echipamente, instalaţii şi componente ale acestora, dacă sunt bunuri de interes general.
    (3) Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani.


    Articolul 251

    Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă
    (1) Furtul săvârşit între soţi ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui său, de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se urmăreşte numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
    (2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 252

    Tâlhăria
    Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.


    Articolul 253

    Tâlhăria calificată
    (1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
    a) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă;
    b) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
    c) în timpul nopţii;
    d) într-un loc public;
    e) într-un mijloc de transport;
    f) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;
    g) a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 7 la 15 ani.
    (2) Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 254

    Pirateria
    (1) Jefuirea prin acte de violenţă, săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.
    (2) Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.


    Articolul 255

    Pirateria calificată
    (1) Pirateria care a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187 se pedepseşte cu închisoare strictă de la 7 la 15 ani.
    (2) Pirateria care a produs consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 256

    Abuzul de încredere
    (1) Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta de a schimba, în totul sau în parte, substanţa sau calităţile mărfurilor încredinţate spre transport.
    (3) Dacă schimbarea substanţei sau a calităţilor mărfurilor încredinţate spre transport s-a făcut prin folosirea de substanţe vătămătoare, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.
    (4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi fapta de a distruge obiectele primite în gaj de către creditor.
    (5) Dacă bunul este proprietate privată, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 257

    Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
    (1) Fapta de a ascunde, a deteriora, a distruge în totul sau în parte valori ori bunuri din patrimoniul propriu sau de a invoca datorii fictive ori alte acte în paguba creditorilor, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta persoanei care, deşi se află în imposibilitate de plată, pretinde sau acceptă să i se pună la dispoziţie mărfuri ori servicii, producând o pagubă creditorului.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 258

    Gestiunea frauduloasă
    (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (3) Dacă bunul este proprietate privată, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 259

    Însuşirea bunului găsit
    (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepseşte cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 260

    Înşelăciunea
    (1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine ori pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.
    (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.
    (3) Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) sau (2), după distincţiile acolo arătate.
    (4) Emiterea unui cec sau a unui alt instrument de plată asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară sau nu va exista până la termenul convenit între părţi, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului sau a altui instrument de plată, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
    (5) Folosirea de mijloace frauduloase pentru a îndepărta de la licitaţie publică o persoană sau de a limita licitaţiile ori numărul participanţilor se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (6) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează exploatarea necunoaşterii sau a lipsei de experienţă a unui minor sau a stării de slăbiciune a persoanelor vulnerabile datorită vârstei, bolii sau stării de graviditate, pentru a le determina să încheie acte prejudiciabile pentru acestea.
    (7) Inducerea sau menţinerea în eroare cu privire la condiţiile de trai din ţara de emigrare, săvârşită în condiţiile alin. (1), în scopul de a determina o persoană să emigreze, se pedepseşte potrivit alin. (1).
    (8) Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (9) Dacă mijlocul fraudulos folosit pentru săvârşirea înşelăciunii constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.


    Articolul 261

    Distrugerea şi însuşirea de valori materiale interesând umanitatea
    (1) Distrugerea în întregime sau în parte:
    a) a clădirilor, a oricăror altor construcţii sau a navelor care servesc ca spitale;
    b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;
    c) a depozitelor de materiale sanitare, dacă toate acestea poartă semnele distinctive reglementare, se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului.
    (3) Tot astfel se sancţionează distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a oricăror alte bunuri.


    Articolul 262

    Distrugerea şi însuşirea de valori culturale ale popoarelor
    (1) Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi, în general, a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară, a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol.


    Articolul 263

    Distrugerea
    (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.
    (2) În cazul în care bunul are o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 7 ani.
    (3) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor sau instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă şi a conductelor magistrale de alimentare cu apă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
    (4) Distrugerea în totul sau în parte a unui act autentic sau sub semnătură privată care nu aparţine făptuitorului sau nu-i aparţine în exclusivitate ori ascunderea unui act care nu aparţine făptuitorului, în scopul de a provoca o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (5) Distrugerea sau degradarea bornelor, reperelor, mărcilor de nivelment ori a semnelor geodezice din reţeaua naţională, amplasate pe sol sau pe clădiri, ori a bornelor, stâlpilor, balizelor sau a altor semne care marchează frontiera de stat ori împiedicarea luării unor măsuri de conservare a acestor bunuri se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).
    (6) Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se săvârşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
    (7) Dispoziţiile prevăzute în alin. (2), (3) şi (6) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
    (8) Dacă bunul este proprietate privată, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 264

    Distrugerea calificată
    (1) Dacă faptele prevăzute în art. 263 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau de persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii mai multor persoane.


    Articolul 265

    Distrugerea din culpă
    (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează distrugerea ori degradarea din culpă a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor sau instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apă şi a conductelor magistrale de alimentare cu apă, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora.
    (3) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
    (4) Când dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere a unui mijloc de transport în comun, ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 12 ani.


    Articolul 266

    Tulburarea de posesie
    (1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Ocuparea în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare, fără drept, ori refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fără drept se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.
    (4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.
    (5) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi înfiinţarea sau mutarea semnelor de hotar şi a reperelor de marcare fără drept, când acestea se referă la limitele de zonă ale căii ferate, drumurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor, căilor navigabile, delimitărilor silvice, geologice şi miniere.
    (6) Dacă imobilul se află în posesia unei persoane private, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.


    Articolul 267

    Tăinuirea
    (1) Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
    (2) Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.


    Articolul 268

    Spălarea banilor
    (1) Se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani:
    a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
    b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
    c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
    (2) În sensul alin. (1), prin bunuri se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.


    Articolul 269

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 249, art. 250 alin. (1) şi (2), art. 252, art. 253 alin. (1), art. 254, art. 255 alin. (1), art. 260 alin. (1)-(7), art. 263 şi art. 268 se pedepseşte.


    Articolul 270

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 256-258 şi art. 260-268.


    Titlul III CRIME ŞI DELICTE CONTRA SECURITĂŢII NAŢIONALE


    Articolul 271

    Trădarea
    Fapta cetăţeanului român, a persoanei fără cetăţenie care are domiciliul în România sau a străinului aflat în serviciul statului român de a stabili legături cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului, ori de aservire faţă de o organizaţie străină sau putere străină, precum şi de întrajutorare a unei organizaţii ori a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi inamice împotriva securităţii naţionale se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 272

    Trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat
    Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat ori deţinerea de asemenea documente de către cel care nu avea calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, de o persoană fără cetăţenie care are domiciliul în România sau de un străin aflat în serviciul statului român, se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 273

    Trădarea prin ajutarea inamicului
    (1) Fapta cetăţeanului român, a persoanei fără cetăţenie care are domiciliul în România sau a străinului aflat în serviciul statului român care în timp de război:
    a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;
    b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului;
    c) procură inamicului oameni, valori şi materiale de orice fel;
    d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate române sau a armatelor aliate,
    se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează cetăţeanul român care în timp de război luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi.


    Articolul 274

    Acţiuni ostile contra statului român
    Faptele prevăzute în art. 271 şi art. 273 săvârşite de un cetăţean străin, de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România sau de un străin care nu se află în serviciul statului român se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 275

    Spionajul
    Faptele prevăzute în art. 272 săvârşite de un cetăţean străin, de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România sau de un străin care nu se află în serviciul statului român, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 276

    Răspândirea de informaţii false în scopul provocării unui război
    Răspândirea de informaţii false în scopul provocării unui război, săvârşită prin orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 277

    Compromiterea unor interese de stat
    Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o organizaţie străină sau o putere străină, dacă fapta este de natură a compromite interese de stat, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 7 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 278

    Comunicarea de informaţii false
    Comunicarea sau răspândirea, cu ştiinţă, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere securităţii naţionale sau relaţiilor internaţionale ale României ori ale unui stat aliat, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.


    Articolul 279

    Acte ostile contra unui stat străin
    (1) Săvârşirea de pe teritoriul României de acte ostile contra unuia dintre statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau care fac parte din Uniunea Europeană ori din Consiliul Europei se pedepseşte cu închisoare strictă de la 7 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele ostile contra securităţii altui stat decât cel prevăzut în alin. (1), şi care nu se află în război cu România.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la dorinţa exprimată de statul străin.


    Articolul 280

    Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
    (1) Infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii, săvârşite împotriva persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, iar dacă maximul special al acesteia nu este îndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul general.
    (2) Actele de violenţă săvârşite împotriva localurilor oficiale ale misiunilor diplomatice, a locuinţei sau reşedinţei persoanelor care se bucură de protecţie internaţională ori a mijloacelor de transport aparţinând acestor persoane, dacă sunt de natură să le pună în pericol persoana sau libertatea, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, iar dacă maximul special al acesteia nu este îndestulător se poate aplica o pedeapsă până la maximul general.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la dorinţa exprimată de statul străin.


    Articolul 281

    Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
    Atentatul săvârşit contra vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă, în împrejurări care fac ca fapta să pună în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 282

    Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
    Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni violente în scopul de a schimba ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 283

    Subminarea puterii de stat
    (1) Acţiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Orice alte acţiuni violente săvârşite de mai multe persoane împreună, de natură să atragă aceleaşi urmări, se pedepsesc cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Dacă în urma faptelor prevăzute în alin. (2) au fost atacate sau ocupate instituţii publice, depozite de arme, sedii ale partidelor politice ori s-au produs incendieri, distrugeri sau au fost provocate vătămări grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 284

    Uzurparea militară
    Exercitarea ilegală a unei funcţii cu caracter militar, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 285

    Actele de diversiune
    Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţii, construcţiilor, produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere securităţii naţionale sau securităţii unui stat aliat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 286

    Complotul
    (1) Iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociaţii sau grupări se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracţiunile care intră în scopul asociaţiei sau grupării.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
    (4) Nu se pedepseşte persoana care, săvârşind fapta prevăzută în alin. (1), o denunţă mai înainte de a fi descoperită.


    Articolul 287

    Constituirea de structuri informative ilegale
    Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative, desfăşurarea de către acestea a vreuneia dintre activităţile de culegere, prelucrare şi valorificare a informaţiilor în afara cadrului legal, în împrejurări care pot aduce atingere securităţii naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora ori aderarea la ele se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 288

    Nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative
    (1) Desfăşurarea, fără drept, a activităţilor informative supuse autorizării în condiţiile legii, precum şi depăşirea autorizării acordate, cu excepţia situaţiilor care impun înlăturarea potrivit legii a unor pericole iminente pentru securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public sau a funcţionarului care divulgă, refuză sau împiedică, în orice mod, punerea în executare a autorizării eliberate cu respectarea dispoziţiilor legale ori care face publice sau foloseşte informaţiile care privesc viaţa privată, onoarea sau reputaţia persoanelor, dacă aceste informaţii au fost cunoscute incidental în activitatea de serviciu.


    Articolul 289

    Constituirea de organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob
    (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).


    Articolul 290

    Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
    (1) Divulgarea informaţiilor secrete de stat sau a informaţiilor secrete de serviciu de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu de către persoana prevăzută la alin. (1) a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoare severă de la 3 la 10 ani.
    (3) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (2), se sancţionează deţinerea, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de serviciu, în vederea divulgării, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea naţională.


    Articolul 291

    Propaganda în favoarea statului totalitar
    (1) Propaganda în vederea instaurării unui stat totalitar, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în apologia unei idei, concepţii sau doctrine, cu intenţia de a convinge şi atrage noi adepţi.


    Articolul 292

    Nedenunţarea
    (1) Nedenunţarea săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 271-275, art. 281-283, art. 285 şi 286 se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.
    (2) Nedenunţarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte.
    (3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, înştiinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.
    (4) Participantul la infracţiunile prevăzute în acest titlu nu se pedepseşte dacă denunţă săvârşirea infracţiunii înainte ca urmărirea penală să fi început ori făptuitorii să fie descoperiţi.
    (5) Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori făptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora se sancţionează cu o pedeapsă redusă potrivit dispoziţiilor art. 92.


    Articolul 293

    Tentativa, tăinuirea şi favorizarea
    (1) Tentativa la delictele prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
    (2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în acest titlu.
    (3) Tăinuirea şi favorizarea infracţiunilor prevăzute în acest titlu se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.
    (4) Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
    (5) Tăinuirea şi favorizarea săvârşită de soţ sau o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 271-275, art. 281-283, art. 285 şi art. 286 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. (3) se reduc potrivit dispoziţiilor art. 92.


    Articolul 294

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 271-275, art. 277, art. 279, art. 282, art. 283, art. 285-287, art. 289 şi art. 293 alin. (3).


    Titlul IV CRIME ŞI DELICTE DE TERORISM


    Articolul 295

    Acte de terorism
    (1) Constituie acte de terorism următoarele infracţiuni atunci când sunt săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice, prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panică:
    a) infracţiunile de omor şi omor calificat prevăzute în art. 178 şi art. 179, vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă prevăzute în art. 186 şi art. 187, precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 201;
    b) infracţiunile prevăzute în art. 105-108 din Codul aerian;
    c) infracţiunile de distrugere prevăzute în art. 263 şi art. 264;
    d) infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materialelor nucleare şi a altor materii radioactive, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzute în art. 406-408;
    e) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol sau în apă de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau animalelor ori mediul înconjurător;
    f) ameninţarea cu bombe sau cu alte materii explozive.
    (2) În cazul infracţiunilor prevăzute în alin. (1) lit. a)-d) se aplică maximul special al pedepsei prevăzute de lege, care poate fi sporit până la maximul ei general, iar dacă maximul general este neîndestulător, pedeapsa poate fi sporită până la maximul general al pedepsei imediat superioare.
    (3) În cazul infracţiunii prevăzute în alin. (1) lit. e), pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracţiunii prevăzute în alin. (1) lit. f), pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.
    (5) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
    (6) Înţelegerea în vederea săvârşirii de acte de terorism se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 296

    Asocierea pentru săvârşirea de acte de terorism
    Asocierea în vederea săvârşirii de acte de terorism se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 297

    Finanţarea actelor de terorism
    (1) Punerea la dispoziţie sau colectarea de fonduri, direct sau indirect, ştiind că aceste fonduri sunt folosite, în totul sau în parte, pentru săvârşirea actelor de terorism, se sancţionează cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi realizarea de fonduri în scopul finanţării actelor de terorism.
    (3) Fondurile puse la dispoziţie sau colectarea pentru săvârşirea actelor de terorism ori realizate în scopul finanţării actelor de terorism se confiscă.


    Articolul 298

    Ameninţarea în scop terorist
    (1) Ameninţarea unei persoane sau colectivităţi prin orice mijloace cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.
    (2) Ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice cu folosirea materialelor nucleare, a altor materii radioactive sau a materiilor explozive, în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube materiale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.
    (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materialele nucleare, alte materii radioactive ori materii explozive, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 299

    Alarmarea în scop terorist
    Alarmarea fără motiv întemeiat, în scopul creării unei stări de panică, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine din cele prevăzute în art. 298 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 300

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în prezentul titlu.


    Titlul V DELICTE CONTRA EXERCITĂRII DREPTURILOR POLITICE ŞI CETĂŢENEŞTI


    Articolul 301

    Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
    (1) Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales ori de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.


    Articolul 302

    Divulgarea secretului votului şi falsificarea votului
    (1) Divulgarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiilor de votare sau de către alte persoane, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unei cărţi de alegător nule sau false se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 303

    Coruperea alegătorilor
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi sau un anumit candidat, ori să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă, se sancţionează şi fapta persoanei care votează fără a avea drept de vot sau fapta alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor sau a referendumului.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită de un observator intern, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 304

    Atacul prin orice mijloace asupra secţiei de votare
    Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.


    Articolul 305

    Deschiderea anticipată a urnelor
    Deschiderea urnei înainte de ora stabilită pentru încheierea votării, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.


    Articolul 306

    Împiedicarea exercitării drepturilor sindicale
    (1) Împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală, în scopurile şi în limitele prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi condiţionarea sau constrângerea unei persoane, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor.


    Articolul 307

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.


    Titlul VI CRIME ŞI DELICTE CONTRA INTERESELOR PUBLICE


    Capitolul I CRIME ŞI DELICTE DE CORUPŢIE


    Articolul 308

    Luarea de mită
    (1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi următoarelor persoane:
    a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
    b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
    c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Comunităţilor Europene;
    d) persoanelor care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
    e) funcţionarilor unui stat străin;
    f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
    (4) În cazul în care luarea de mită a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.


    Articolul 309

    Darea de mită
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar public sau unui funcţionar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin sau al unei organizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.
    (3) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase uneia dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. (3), pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
    (4) Fapta prevăzută în alin. (1), (2) sau (3) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
    (5) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracţiune.
    (6) Dispoziţiile art. 308 alin. (5) se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
    (7) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile prevăzute în alin. (4) şi (5).


    Articolul 310

    Primirea de foloase necuvenite
    (1) Primirea de către un funcţionar public, direct sau indirect, de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (3) Dispoziţiile din alin. (1) se aplică şi persoanelor prevăzute în art. 308 alin. (3).
    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.


    Articolul 311

    Remuneraţia injustă
    (1) Fapta funcţionarului public care, în virtutea funcţiei, avea sub supraveghere sau control o persoană juridică de drept privat, de a primi însărcinări retribuite de la o asemenea persoană, înainte de a se fi împlinit 3 ani de la data pensionării, a demisiei, destituirii sau revocării, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Conducătorii unor asemenea persoane juridice de drept privat se consideră complici la comiterea faptei prevăzute în alin. (1).


    Articolul 312

    Traficul de influenţă
    (1) Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşite de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar pentru a-l determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 10 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru a-l determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii.
    (3) Fapta prevăzută în alin. (2) nu se pedepseşte dacă făptuitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.
    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute în alin. (1) sau (2) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
    (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut în alin. (3).
    (6) În sensul alin. (1) şi (2), prin funcţionar se înţelege şi oricare dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. (3).


    Articolul 313

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 309 şi art. 312.


    Capitolul II CRIME ŞI DELICTE CONTRA INTERESELOR PUBLICE SĂVÂRŞITE DE FUNCŢIONARI PUBLICI ŞI FUNCŢIONARI


    Articolul 314

    Delapidarea
    (1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public sau un funcţionar în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.
    (2) În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 315

    Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu intenţie nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 316

    Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi
    (1) Îngrădirea de către un funcţionar public a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 317

    Abuzul în serviciu contra intereselor generale
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei autorităţi sau instituţii publice sau al unei persoane juridice ori o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.


    Articolul 318

    Abuzul în serviciu în formă calificată
    (1) Faptele prevăzute în art. 315-317, săvârşite de funcţionari publici, dacă au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.


    Articolul 319

    Neglijenţa în serviciu
    (1) Încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unei autorităţi sau instituţii publice sau al unei persoane juridice de drept public ori o pagubă în patrimoniul acesteia sau o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 320

    Neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de stat
    Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.


    Articolul 321

    Profitul prin eroare
    Primirea sau reţinerea, pentru sine ori pentru altul, de către un funcţionar public de bani sau alte foloase profitând de eroarea altuia, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 322

    Purtarea abuzivă
    (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite în condiţiile alin. (1) se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.


    Capitolul III CRIME ŞI DELICTE CONTRA INTERESELOR PUBLICE SĂVÂRŞITE DE ORICE PERSOANĂ


    Articolul 323

    Ultrajul
    (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin orice mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Lovirea sau orice alte acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei prevăzute în alin. (1), aflată în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 6 ani, iar dacă s-a produs o vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
    (4) Dacă împotriva soţului, copiilor sau părinţilor persoanelor arătate în alin. (3) s-au comis infracţiunile prevăzute în art. 185-187, art. 201 şi art. 210, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru actele sau faptele îndeplinite de funcţionarul public în exerciţiul funcţiunii, pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni pot fi sporite până la maximul lor general.


    Articolul 324

    Uzurparea de calităţi oficiale
    Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea unui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.


    Articolul 325

    Purtarea fără drept de decoraţii, uniforme sau semne distinctive
    (1) Purtarea fără drept de decoraţii, uniforme sau de semne distinctive ale unei autorităţi publice se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
    (2) Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.


    Articolul 326

    Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
    (1) Sustragerea sau distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori deţinerea unui organ sau unei autorităţi publice se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (2) Distrugerea din culpă a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alin. (1), care prezintă o valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) sunt săvârşite de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.


    Articolul 327

    Ruperea de sigilii
    (1) Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode sau de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.


    Articolul 328

    Sustragerea de sub sechestru
    (1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta a fost săvârşită de către custode sau de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.


    Articolul 329

    Împiedicarea concurenţei în licitaţiile publice
    (1) Împiedicarea ori tulburarea liberei concurenţe în licitaţiile publice, în vederea înlăturării concurenţilor de la acestea, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la un an sau zile-amendă.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta ofertantului sau concurentului care cere sau primeşte direct sau indirect bani, promisiuni sau orice alt profit pentru a se abţine de la participarea la licitaţie.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârşită de mai multe persoane înţelese în acest scop, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.


    Articolul 330

    Trecerea frauduloasă a frontierei de stat
    (1) Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
    (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.
    (3) Intrarea frauduloasă pe teritoriul ţării a străinului declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.
    (4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită în mod repetat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani.
    (5) Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi a persoanei care organizează asemenea activităţi se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 7 ani.


    Articolul 331

    Traficul de migranţi
    (1) Traficul de migranţi săvârşit în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 7 ani.
    (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este de natură să pună în pericol viaţa sau securitatea victimei ori să o supună unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 10 ani.
    (3) Fapta persoanei care, pentru a facilita traficul de migranţi, produce documente de călătorie sau acte de identitate false ori procură, furnizează sau posedă asemenea documente, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
    (4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează fapta persoanei care facilitează rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, prin orice mijloace ilegale, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos material.
    (5) Prin trafic de migranţi se înţelege asigurarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui stat.


    Articolul 332

    Sancţionarea tentativei
    Tentativa la delictele prevăzute în art. 326 alin. (1), art. 330 şi art. 331 se pedepseşte.


    Articolul 333

    Sancţionarea persoanei juridice
    Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. 326-329, art. 330 alin. (5) şi art. 331.


    Titlul VII CRIME ŞI DELICTE CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI


    Articolul 334

    Denunţarea calomnioasă
    (1) Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
    (2) Producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
    (3) Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 92.
    (4) Când cel denunţat a fost condamnat pe nedrept, se aplică pedeapsa prevăzută în art. 335.