ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 80 din 10 decembrie 2014pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a altor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 12 decembrie 2014
    Având în vedere că neadoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe conduce la apariția unor dificultăți importante în îndeplinirea obligațiilor contabile și, implicit, a celor fiscale de către contribuabili, persoane fizice care desfășoară activități în scopul realizării de venituri, precum și din necesitatea de a veni în sprijinul acestora,
    având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată (reformare), potrivit cărora, în contextul aplicării regimului special pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune, prestate către persoane neimpozabile, începând cu data de 1 ianuarie 2015, statul membru de înregistrare are dreptul să rețină un anumit procent din plățile care se transferă statului membru de consum, este necesar să se prevadă faptul că, în cazul în care România este statul membru de înregistrare, va reține un anumit procent din sumele transferate fiecărui stat membru de consum,
    luând în considerare necesitatea schimbării monedei (din lei în euro) în care se vor întocmi declarațiile speciale de TVA și în care se va achita suma TVA datorată în statele membre de consum de către persoanele impozabile care vor aplica regimurile speciale pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune, prestate către persoane neimpozabile, începând cu data de 1 ianuarie 2015, având în vedere faptul că utilizarea monedei naționale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2014, ar putea determina întârzieri în transmiterea sumelor către statele membre de consum, cu impact asupra interoperabilității cu sistemele informatice ale respectivelor state,
    pentru prevenirea fluctuației veniturilor din accize la bugetul de stat în funcție de variațiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an, în funcție de care se stabilește nivelul în lei al accizelor pentru anul următor, pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri, precum și pentru asigurarea predictibilității atât pentru bugetul de stat, cât și pentru mediul de afaceri, sunt necesare stabilirea nivelului accizelor în lei și actualizarea cu creșterea prețurilor de consum, inclusiv pentru stabilirea valorii în lei a contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    având în vedere necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente de susținere a creșterii economice, în lipsa cărora finanțarea economiei pe termen scurt și mediu poate fi afectată,
    în vederea respectării angajamentelor referitoare la eficientizarea sistemului fiscal, asumate de Guvernul României în Scrisoarea de intenție și în Memorandumul tehnic de înțelegere încheiate ca urmare a Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional,
    luând în considerare consultarea dintre Guvernul României și Fondul Monetar Internațional referitoare la elaborarea unui nou regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale,
    luând în considerare faptul că Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, precum și Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural își încetează aplicabilitatea începând cu 1 ianuarie 2015,
    având în vedere faptul că domeniul exploatării gazelor naturale și petrolului este un domeniu complex care necesită timp pentru studierea combinațiilor de mecanisme și rate de impozitare din cadrul sistemelor fiscale din alte state, a stimulentelor fiscale acordate în scopul atragerii investitorilor (amortizări fiscale accelerate, provizioane pentru epuizarea zăcămintelor, reguli privind deducerea dobânzilor, reportarea pierderilor, scutiri fiscale temporare, creditele pentru investiții etc.) a elementelor contextuale, inclusiv proximitatea față de piețe, dimensiunea și capacitatea investitorilor, astfel încât prin strategia de impozitare a domeniului petrolului și gazelor naturale să se identifice elementele care fac ca impozitul aplicat să fie competitiv, respectiv să asigure resursele bugetare necesare și în același timp să nu descurajeze investițiile,
    având în vedere că necesitatea păstrării deficitului bugetar la nivelul convenit cu organismele internaționale impune prelungirea perioadei de aplicare a măsurilor speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, până la intrarea în vigoare a noului sistem de impozitare a contribuabililor care desfășoară activități de exploatare în domeniul petrolului și gazelor naturale,
    luând în considerare faptul că evaluarea impactului anumitor costuri care afectează rentabilitatea operațiunilor societăților petroliere (evaluarea petrolului și gazelor, garanțiile de bună execuție, despăgubirile acordate proprietarilor de terenuri, obligațiile privind aportul local, cerințe având ca scop asigurarea bunelor practici de mediu și finanțarea adecvată a recuperării amplasamentului etc.) este un exercițiu foarte complex,
    evidențiind totodată și faptul că activitatea desfășurată în sectorul petrolier are un specific deosebit față de celelalte sectoare, elementele-cheie ale acestui sector fiind riscurile ridicate în activitatea de explorare și un ciclu lung al proiectelor,
    având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru cofinanțarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene, în condițiile în care activitățile cu caracter de monopol natural din cadrul sectorului energiei electrice și al gazelor naturale, mai precis prestarea serviciilor de distribuție și transport al energiei electrice și gazelor naturale, sunt caracterizate prin profitabilitate care decurge atât din lipsa concurenței, cât și din lipsa elasticității cererii, iar impozitul stabilit asupra acestor activități reprezintă venit la bugetul de stat,
    pentru a se asigura desfășurarea în condiții optime a procesului de elaborare a strategiei pentru noul regim de impozitare în domeniul petrolului și gazelor naturale în perioada 2016-2024 și pentru a se evita orice risc de blocaj, se impune prorogarea termenelor prevăzute la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013, cu modificările și completările ulterioare, la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, precum și la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013.
    Considerând că elementele sus-menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.
    În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 48, denumirea marginală și alineatele (1), (8) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

    Articolul 48
    (1) Venitul net anual din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri cu excepția situațiilor în care sunt aplicabile prevederile art. 49 și 50.
    ..........................................................................(8) Contribuabilii pentru care determinarea venitului anual se efectuează în sistem real au obligația să completeze Registrul de evidență fiscală, în vederea stabilirii venitului net anual.(9) Modelul și conținutul Registrului de evidență fiscală vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
    2. La articolul 49, alineatele (6) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(6) În cazul în care un contribuabil desfășoară o activitate desemnată conform alin. (2) și o altă activitate independentă, venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48.
    ...........................................................................(8) Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligația să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au obligații privind evidența contabilă.
    3. La articolul 50, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii pot completa numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală sau își îndeplinesc obligațiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Contribuabilii care își îndeplinesc obligațiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit au obligația să arhiveze și să păstreze documentele justificative cel puțin în limita termenului de prescripție prevăzut de lege și nu au obligații privind evidența contabilă.4. La articolul 51, denumirea marginală și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
    Opțiunea de a stabili venitul net anual, utilizându-se datele din contabilitate
    ...........................................................................(2) Opțiunea de a determina venitul net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi și se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declarației privind venitul estimat/norma de venit și depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani.
    5. La articolul 52 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
    a) asocierile fără personalitate juridică, precum și persoanele juridice care organizează și conduc contabilitate proprie, potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu;
    6. La articolul 53, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Impozitul reținut la sursă de către plătitori pentru veniturile obținute din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor din patrimoniul afacerii, prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. f), calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut, reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat de către contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48. Plățile anticipate vor fi luate în calcul la definitivarea impozitului anual de către organul fiscal competent.7. La articolul 62, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinței bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48. Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor și nu determină venitul net din cedarea folosinței bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.8. La articolul 62^1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Contribuabilii care obțin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.9. La articolul 62^2, alineatele (1) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 62^2
    (1) Contribuabilii care realizează venituri definite la art. 61 alin. (3) au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, iar în cazul în care își exprimă această opțiune au obligația de a completa Registrul de evidență fiscală.
    ...........................................................................(6) Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal competent, pe baza declarației privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, impozitul fiind final.
    10. La articolul 62^3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pentru perioada rămasă din anul fiscal, venitul net se stabilește în sistem real, potrivit prevederilor art. 48, contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Contribuabilii respectivi sunt obligați să completeze și să depună declarația privind venitul estimat/norma de venit, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, la organul fiscal competent, în vederea stabilirii plăților anticipate pentru veniturile aferente perioadei rămase până la sfârșitul anului fiscal. Regulile de impunere aplicabile pentru venitul realizat în perioada rămasă sunt cele prevăzute la art. 622 alin. (3)-(9).11. La articolul 63, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Impozitul reținut la sursă de către plătitori pentru veniturile obținute din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor din patrimoniul afacerii, prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. f), calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut, reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat de către contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48. Plățile anticipate vor fi luate în calcul la definitivarea impozitului anual de către organul fiscal competent.12. La articolul 71, alineatele (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II «Venituri din activități independente», venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Pentru veniturile din silvicultură calificate drept venituri din alte surse se aplică prevederile cap. IX.
    ...........................................................................(5) Veniturile definite la alin. (1) pentru care nu au fost stabilite norme de venit sunt venituri impozabile și se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II «Venituri din activități independente», venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 48, contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
    13. La articolul 73, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Contribuabilii care obțin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.14. La articolul 78, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Contribuabilii care obțin venituri din alte surse nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.15. La articolul 82 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    b) pe baza veniturilor determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, în conformitate cu prevederile art. 48, potrivit opțiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinței bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.
    16. La articolul 125^1 alineatul (1), după punctul 26^1 se introduce un nou punct, punctul 26^2, cu următorul cuprins:26^2. servicii de radiodifuziune și televiziune sunt serviciile prevăzute la art. 6b alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește locul prestării serviciilor, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1.042/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013;17. La articolul 152^4, alineatele (9) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:(9) Declarația specială de TVA se întocmește în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în alte monede se va folosi, la completarea declarației, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.(10) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să achite suma totală a taxei datorate în Uniunea Europeană într-un cont special, în euro, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligația depunerii declarației speciale. Prin norme se stabilește procedura de virare a sumelor cuvenite fiecărui stat membru, pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune desfășurate pe teritoriul lor, de persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană, înregistrată în România în scopuri de TVA.18. La articolul 152^5, alineatele (9) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:(9) Declarația specială de TVA se întocmește în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în alte monede se va folosi, la completarea declarației, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.(10) Persoana impozabilă trebuie să achite suma totală a taxei datorate în statele membre de consum într-un cont special, în euro, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligația depunerii declarației speciale. Prin norme se stabilește procedura de virare a sumelor cuvenite fiecărui stat membru, pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune desfășurate pe teritoriul lor, de persoana impozabilă care aplică regimul special, pentru care România este statul membru de înregistrare.19. La articolul 152^5, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (13), cu următorul cuprins:(13) În cazul în care România este statul membru de înregistrare, din sumele transferate fiecărui stat membru de consum se reține ca venit al bugetului de stat un procent de 30% în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2016 și, respectiv, un procent de 15% în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, conform unei proceduri stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.20. La articolul 153, alineatele (7) și (7^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) și (5) sau solicită înregistrarea conform alin. (9^1).(7^1) Prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc criterii pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA a societăților cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului. Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenția și are capacitatea de a desfășura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA. Prin excepție de la prevederile alin. (7), organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA persoanele impozabile care nu îndeplinesc criteriile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.21. La articolul 153 alineatul (9), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
    c) dacă asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepție, în cazul societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă:1. administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul societăților pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;2. asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic și/sau administratorii și/sau persoana impozabilă însăși, în cazul altor societăți decât cele menționate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    22. La articolul 153 alineatul (9), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    h) dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activității economice în România, înființată în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supusă înmatriculării la registrul comerțului, nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrarea Fiscală.
    23. La articolul 153, partea introductivă a alineatului (9^1) și litera a) se modifică și vor avea următorul cuprins:(9^1) Procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA conform alin. (9) lit. a)-e) și h), organele fiscale competente înregistrează persoanele impozabile în scopuri de TVA aplicând prevederile alin. (7^1) astfel:
    a) la solicitarea persoanei impozabile, pentru situațiile prevăzute la alin. (9) lit. a) și b), dacă încetează situația care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA;
    24. La articolul 153 alineatul (9^1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
    e) la solicitarea persoanei impozabile, în situația prevăzută la alin. (9) lit. h), dacă încetează situația care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA.
    25. La articolul 160 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 125^1 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care deține licența pentru activitatea de operator al pieței de energie electrică eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică. De asemenea se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:1. deține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice, eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică;2. activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil. În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește această condiție, respectiv că în perioada ianuarie-noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată, care este valabilă pentru toate achizițiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor. Persoana impozabilă care obține licența de furnizare a energiei electrice în perioada 1-31 decembrie a unui an calendaristic trebuie să depună la organul fiscal competent, în perioada 1-20 ianuarie a anului calendaristic următor o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada din luna decembrie în care a deținut licența de furnizare, care este valabilă pentru toate achizițiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic în care se depune această declarație. Agenția Națională de Administrare Fiscală are obligația să afișeze pe site-ul său lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile respective cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an, respectiv până pe data de 31 ianuarie a anului următor în cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obținut licența de furnizare a energiei electrice între 1 și 31 decembrie a fiecărui an. Furnizorul de energie electrică nu aplică taxare inversă dacă în momentul livrării beneficiarul care avea obligația de a depune la organul fiscal competent declarația pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrică nu figurează în «Lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal». În cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obținut licența de furnizare între 1 și 31 decembrie a anului anterior, furnizorii pot emite facturi de corecție cu semnul minus conform art. 159 alin. (1) lit. b), în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei și restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate până la data la afișării pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a cumpărătorului în lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile pe propria răspundere. Pentru achizițiile de energie electrică efectuate în anul în care cumpărătorul obține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu estimat din energia electrică cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv;
    26. La articolul 176, alineatele (1) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    Articolul 176
    (1) Nivelul accizelor armonizate este cel prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu și se aplică începând cu 1 ianuarie 2015, cu excepția nivelului accizelor pentru țigarete care se aplică de la data de 1 aprilie 2015. Pentru anii următori, nivelul accizelor armonizate aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, respectiv 1 aprilie a fiecărui an pentru țigarete, este nivelul actualizat calculat conform alin. (1^1).
    ...........................................................................(6) Este supusă unui nivel al accizelor diferențiat, stabilit prin diminuarea cu 189,52 lei/1.000 litri, respectiv cu 224,30 lei/tonă, a nivelului standard prevăzut pentru motorină în anexa nr. 1, motorina utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:
    a) transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;
    b) transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.
    27. La articolul 176, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Nivelul accizelor armonizate prevăzut în anexa nr. 1 se actualizează anual cu creșterea prețurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2013-septembrie 2014, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.(1^2) După actualizarea prevăzută la alin. (1^1) nivelul accizelor armonizate exprimate în lei, înscris în anexa nr. 1, se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5 și prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.28. La articolul 176, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:(8) Nivelul accizelor diferențiat prevăzut la alin. (6) se actualizează anual cu creșterea prețurilor de consum conform regulilor prevăzute la alin. (1^1) și (1^2).29. La articolul 177, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal de 14% asupra prețului de vânzare cu amănuntul al țigaretelor eliberate pentru consum.(3) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului accizei totale.(4) Acciza datorată determinată potrivit alin. (1) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în lei/1.000 de țigarete care este de 97% din nivelul accizei totale prevăzut în anexa nr. 1.30. La articolul 177, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Nivelul accizelor pentru țigarete se actualizează anual, începând cu data de 1 aprilie, conform regulilor prevăzute la art. 176 alin. (1^1) și (1^2).31. La articolul 206^23, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Locurile aferente rezervei de stat și rezervei de mobilizare, precum și locurile aferente operatorilor economici care constituie și mențin exclusiv stocurile de urgență conform Legii nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere se asimilează antrepozitelor fiscale de depozitare, potrivit prevederilor normelor metodologice.32. La articolul 206^26, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Se exceptează de la obligația prevăzută la alin. (1) lit. a) antrepozitarii care dețin doar antrepozite fiscale de depozitare autorizate exclusiv în vederea constituirii și menținerii stocurilor de urgență conform Legii nr. 360/2013.33. La articolul 208, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 208
    (1) Nivelul accizelor pentru produsele de la art. 207 este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul titlu, și se aplică începând cu 1 ianuarie 2015. Pentru anii următori, nivelul accizelor nearmonizate aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul actualizat conform regulilor prevăzute la art. 176 alin. (1^1) și (1^2).
    34. La articolul 215, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Impozitul datorat pentru țiței este de 18,95 lei/tonă și se aplică începând cu 1 ianuarie 2015. Acest nivel se actualizează anual conform regulilor prevăzute la art. 176 alin. (1^1) și (1^2).35. Articolul 218 se abrogă.36. La titlul VII "Accize și alte taxe speciale", anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.37. La titlul VII "Accize și alte taxe speciale", anexa nr. 6 se abrogă.38. La articolul 296^21 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
    e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;


    Articolul II

    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 363 va avea următorul cuprins:

    Articolul 363
    (1) În aplicarea prevederilor art. 361 și 362 se stabilesc următoarele măsuri:
    a) persoanele juridice care produc, importă sau achiziționează intracomunitar produse din tutun prelucrat contribuie astfel:1. pentru țigarete cu suma de 47,38 lei/1.000 de țigarete;2. pentru țigări și țigări de foi cu suma de 47,38 lei/1.000 de bucăți;3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 61,59 lei/kg;
    b) persoanele juridice care produc, importă sau achiziționează intracomunitar băuturi alcoolice, altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate altele decât bere și vinuri, produse intermediare, așa cum sunt definite prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuie cu suma de 947,60 lei/hectolitru alcool pur;
    c) persoanele juridice care realizează încasări din activități publicitare la produse din tutun și băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 12% din valoarea acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.
    (2) Nivelul contribuțiilor prevăzute la alin. (1) se aplică de la data de 1 ianuarie 2015. Nivelul contribuțiilor se actualizează cu creșterea prețurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2013-septembrie 2014, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie, astfel:
    a) pentru contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. 1, de la data de 1 aprilie a fiecărui an, începând cu anul 2016;
    b) pentru contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. 2 și 3 și lit. b), de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, începând cu anul 2016.
    Nivelul actualizat al contribuțiilor se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.
    (3) După actualizarea prevăzută la alin. (2), nivelul contribuțiilor exprimate în lei se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5 și prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.
    2. Articolul 365 va avea următorul cuprins:

    Articolul 365
    (1) Contribuțiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. a) și b) se virează, la termenul pentru plata accizelor prevăzut la art. 206^51 alin. (1) și (3) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, în conturi colectoare deschise în structura clasificației bugetare, la Trezoreria Statului.(2) Contribuțiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. a) și b) încasate în vamă la momentul înregistrării declarației vamale de import se virează de către autoritatea vamală în ziua lucrătoare următoare celei în care au fost încasate, în conturi colectoare deschise în structura clasificației bugetare, la Trezoreria Statului.(3) Contribuția prevăzută la art. 363 alin. (1) lit. c) se virează în conturi colectoare deschise în structura clasificației bugetare, la Trezoreria Statului, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe piața internă.(4) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor se calculează și se datorează accesorii în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(5) Contribuțiile prevăzute la art. 363 alin. (1) se administrează de către organele fiscale competente din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(6) Sumele prevăzute la alin. (1)-(4) se transferă de unitățile Trezoreriei Statului, la datele de 1 și 15 ale fiecărei luni, în conturile de venituri proprii ale Ministerului Sănătății detaliate potrivit clasificației bugetare aplicabile conturilor colectoare prevăzute la alin. (1)-(3).


    Articolul III

    Prorogarea unor termene

    Articolul 1

    Termenul prevăzut la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.


    Articolul 2

    Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.


    Articolul 3

    Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.


    Articolul IV

    Dispoziții tranzitorii(1) Pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2015, nivelul accizei totale pentru țigarete este de 399,75 lei/1.000 țigarete. Acciza specifică reprezintă 283,19 lei/1.000 țigarete, iar acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului de 18% asupra prețului de vânzare cu amănuntul declarat în condițiile legii. Acciza datorată nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime reprezentând 386,15 lei/1.000 țigarete.(2) Pentru anul 2015, cuantumul în lei al garanțiilor stabilite în euro, la care se face referire la art. 206^54 alin. (4^1) și (4^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, va fi stabilit potrivit următoarei formule de calcul: cuantumul garanției în lei = cuantumul garanției în euro x 4,5223 lei/euro x 104,77%.


    Articolul V

    Prin excepție de la prevederile art. 111^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2014, creanțele fiscale sunt scadente și se declară până la data de 22 decembrie 2014.


    Articolul VI

    Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică începând cu 1 ianuarie 2015, cu următoarele excepții:
    a) prevederile art. I pct. 20-24 se aplică începând cu 1 februarie 2015;
    b) prevederile art. III și V se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Ioana-Maria Petrescu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Darius-Bogdan Vâlcov
    Ministrul economiei,
    Constantin Niță
    Ministrul delegat pentru energie,
    Răzvan-Eugen Nicolescu
    Ministrul sănătății,
    Nicolae Bănicioiu
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu

    București, 10 decembrie 2014.
    Nr. 80.

    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 1 la titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal)

    Nr.
    crt.

    Denumirea produsului
    sau a grupei
    de produse

    U.M.

    Acciza
    (lei/
    U.M.)

    0

    1

    2

    3


    Alcool și băuturi alcoolice

    1

    Bere, din care:

    hl/1 grad Plato*1)

    3,90

    1.1. Bere produsă de producătorii independenți a căror producție anuală nu depășește 200 mii hl

    2,24

    2

    Vinuri

    hl de produs


    2.1. Vinuri liniștite

    0,00

    2.2. Vinuri spumoase

    161,33

    3

    Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri

    hl de produs

    0,00

    3.1. liniștite, din care:

    47,38

    3.1.1. cidru de mere și de pere cu codurile NC 2206 00 51 și NC 2206 00 81

    0,00

    3.1.2. hidromel cu codurile NC 2206 00 59 și NC 2206 00 89 obținut prin fermentarea unei soluții de miere în apă

    0,00

    3.2. spumoase

    213,21

    4

    Produse intermediare

    hl de produs

    781,77

    5

    Alcool etilic, din care:

    hl de alcool
    pur*2)

    4.738,01

    5.1. Alcool etilic produs de micile distilerii

    2.250,56


    Tutun prelucrat

    6

    Țigarete

    1.000 țigarete

    412,02

    7

    Țigări și țigări de foi

    1.000 bucăți

    303,23

    8

    Tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în țigarete

    kg

    383,78

    9

    Alte tutunuri de fumat

    kg

    383,78


    Produse energetice

    10

    Benzină cu plumb

    tonă

    3.022,43

    1.000 litri

    2.327,27

    11

    Benzină fără plumb

    tonă

    2.643,39

    1.000 litri

    2.035,40

    12

    Motorină

    tonă

    2.245,11

    1.000 litri

    1.897,08

    13

    Păcură

    1.000 kg


    13.1. utilizată în scop comercial

    71,07

    13.2. utilizată în scop necomercial

    71,07

    14

    Gaz petrolier lichefiat

    1.000 kg


    14.1. utilizat drept combustibil pentru
    motor

    607,70

    14.2. utilizat drept combustibil pentru
    încălzire

    537,76

    14.3. utilizat în consum casnic*3)

    0,00

    15

    Gaz natural

    GJ


    15.1. utilizat drept combustibil pentru motor

    12,32

    15.2. utilizat drept combustibil pentru încălzire


    15.2.1. în scop comercial

    0,81

    15.2.2. în scop necomercial

    1,52

    16

    Petrol lampant (kerosen)*4)



    16.1. utilizat drept combustibil pentru motor

    tonă

    2.640,92

    1.000 litri

    2.112,73

    16.2. utilizat drept combustibil pentru încălzire

    tonă

    2.226,35

    1.000 litri

    1.781,07

    17

    Cărbune și cocs
    17.1. utilizat în scopuri comerciale
    17.2. utilizat în scopuri necomerciale

    GJ

    0,71
    1,42

    18

    Electricitate

    Mwh


    18.1. Electricitate utilizată în scop comercial

    2,37

    18.2. Electricitate utilizată în scop necomercial

    4,74

    *1) Gradul Plato reprezintă cantitatea de zaharuri exprimată în grame, conținută în 100 g de soluție măsurată la origine la temperatura de 20°/4°C.
    *2) Hl de alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic rafinat, cu concentrația de 100% alcool în volum, la temperatura de 20°C, conținut într-o cantitate dată de produs alcoolic.
    *3) Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o capacitate de până la maximum 12,5 kg.
    *4) Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice nu se accizează.


    Anexa nr. 2

    (Anexa nr. 2 la titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal)

    Nr.
    crt.

    Denumirea produsului sau a grupei de produse

    U/M

    Acciza
    (lei/U.M.)

    0

    1

    2

    3

    1

    Cafea verde

    tonă

    724,92

    2

    Cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori

    tonă

    1.066,05

    3

    Cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă

    tonă

    4.264,21

    4

    Bere/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice

    hl de produs

    47,38

    5

    Băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri

    hl de produs

    118,45

    6

    Bijuterii din aur și/sau din platină, cu excepția verighetelor



    6.1

    Bijuterii din aur de până la 14 K inclusiv

    gram

    4,74

    6.2

    Bijuterii din aur de peste 14 K

    gram

    9,48

    6.3

    Bijuterii din platină sau combinate cu aur de 14 K sau aur de peste 14 K

    gram

    9,48

    7

    Confecții din blănuri naturale:



    7.1

    Cu valoare unitară între 2.400 lei-7.100 lei

    buc.

    236,90

    7.2

    Cu valoare unitară între 7.101 lei-14.200 lei

    buc.

    947,60

    7.3

    Cu valoare unitară între 14.201 lei - 21.300 lei

    buc.

    2.132,11

    7.4

    Cu valoare unitară între 21.301 lei - 28.400 lei

    buc.

    3.553,51

    7.5

    Cu valoare unitară peste 28.400 lei

    buc.

    5.685,62

    8

    Autoturisme și autoturisme de teren, inclusive cele importate sau achiziționate intracomunitar, noi sau rulate a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3000 cmc

    cmc

    4,74

    9

    Arme, altele decât cele cu destinație militară sau de tir sportiv



    9.1

    Cu valoare unitară până la 2.400 lei, inclusiv

    buc.

    236,90

    9.2

    Cu valoare unitară între 2.401 lei - 9.400 lei

    buc.

    710,70

    9.3

    Cu valoare unitară între 9.401 lei - 14.200 lei

    buc.

    1.895,21

    9.4

    Cu valoare unitară între 14.201 lei - 18.900 lei

    buc.

    3.316,61

    9.5

    Cu valoare unitară între 18.901 lei - 23.700 lei

    buc.

    4.264,21

    9.6

    Cu valoare unitară între 23.701 lei - 28.400 lei

    buc.

    5.211,82

    9.7

    Cu valoare unitară peste 28.400 lei

    buc.

    7.107,02

    10

    Cartușe cu glonț utilizate pentru armele prevăzute la nr. crt. 9:



    10.1

    Cu valoare unitară de până la 3,00 lei

    buc.

    0,47

    10.2

    Cu valoare unitară cuprinsă între 3,01 lei și 10,00 lei

    buc.

    0,95

    10.3

    Cu valoare unitară peste 10,00 lei

    buc.

    1,90

    11

    Alte tipuri de muniție utilizate pentru armele prevăzute la nr. crt. 9

    buc.

    0,47

    12

    Iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor pentru agrement



    12.1

    Nave cu vele care au lungime egală sau mai mare de 8 m

    metru linear din ungimea navei

    2.369,01

    12.2

    Nave cu motor peste 100 CP*)

    CP

    47,38

    13

    Motoare cu puterea de peste 100 CP destinate iahturilor și altor nave și ambarcațiuni pentru agrement

    CP

    47,38

    *) Această acciză nu se percepe pentru navele cu vele care sunt echipate cu motor.

    ------