LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 (*actualizată*)
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice*****)
(actualizată până la data de 25 iulie 2011*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL





  • -------------

    Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispozitii generale


    Articolul 1

    Prezenta lege reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi al personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

    -------------
    Art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 2

    (1) În înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti constituie un sprijin pentru judecători şi procurori, competenţa acestei categorii de personal şi îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.
    (2) Activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice dispuse de instanţele judecătoreşti sau de organele de urmărire penală, realizată de personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, constituie un factor important în sporirea eficienţei activităţii organelor judiciare, în cadrul procesului de înfăptuire a justiţiei.

    -------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 3

    (1) Personalul auxiliar de specialitate funcţionează în cadrul compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, organizate potrivit art. 116-118 din Legea nr. 304/2004
    privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.
    (3) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare şi grefieri cu studii medii.
    (4) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer.

    -------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 3^1

    (1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice, denumite în continuare INEC, organizate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 368/1998
    privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - I.N.E.C., cu modificările ulterioare.
    (2) Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti.
    (3) Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişti şi secretari-dactilografi laborator expertize criminalistice.

    -------------
    Art. 3^1 a fost introdus de pct. 5 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 4

    Personalul prevăzut la art. 3 şi 3^1 este obligat ca, prin întreaga sa activitate, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei şi să participe la formarea profesională continuă.

    -------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Capitolul II Recrutarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Secţiunea 1 Recrutarea grefierilor


    Articolul 5

    Recrutarea grefierilor se face, de regula, prin Şcoala Naţionala de Grefieri.


    Articolul 6

    (1) Concursul de admitere în Şcoala Naţionala de Grefieri se organizeaza anual, la nivel naţional, de către Şcoala Naţionala de Grefieri, sub coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii.
    (2) Numărul de locuri se stabileste în functie de necesarul de personal calificat al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea.
    (3) Concursul se desfăşoară separat, pentru posturile de grefieri cu studii superioare şi grefieri cu studii medii.


    Articolul 7

    Modul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere se stabileste prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Secţiunea a 2-a Recrutarea grefierilor informaticieni


    ------------
    Titlul Secţiunii a 2-a din Cap. II a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noţiunii de "informatician" cu noţiunea de "grefier informatician".


    Articolul 8

    (1) Grefierii informaticieni se recruteaza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.

    ------------
    Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin înlocuirea noţiunii de "informatician" cu noţiunea de "grefier informatician".

    (2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizeaza la nivelul fiecarei curti de apel sau fiecarui parchet de pe lângă curtea de apel ori, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau Parchetul Naţional Anticoruptie, cu sprijinul Directiei de exploatare a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), care coordonează din punct de vedere profesional activitatea grefierilor informaticieni, sau al compartimentului informatic din cadrul Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori al Direcţiei Naţionale Anticoruptie, după caz.

    ------------
    Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (3) Concursul se desfăşoară potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti*), presedintelui Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    -------------
    Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008 s-a dispus reorganizarea unor ministere, astfel:
    "Art. 12
    Se înfiinţează Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin reorganizarea Ministerului Justiţiei."


    Secţiunea a 3-a Recrutarea grefierilor arhivari, a registratorilor şi a personalului conex

    Recrutarea grefierilor arhivari, a grefierilor registratori şi a personalului conex

    -------------
    Titlul Secţiunii a 3-a din Cap. II a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 9

    (1) Grefierii arhivari, grefierii registratori şi personalul conex se recruteaza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante.

    -------------
    Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante se organizeaza la nivelul fiecarei curti de apel sau, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticoruptie, cu sprijinul Scolii Naţionale de Grefieri, potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

    ------------
    Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 10

    Grefierii arhivari şi grefierii registratori care promovează concursul prevăzut la art. 9 vor efectua un stagiu de specializare de doua luni în cadrul Scolii Naţionale de Grefieri.

    -------------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Capitolul III Şcoala Naţionala de Grefieri


    Secţiunea 1 Organizarea şi functionarea Scolii Naţionale de Grefieri


    Articolul 11

    (1) Şcoala Naţionala de Grefieri este o institutie publică, cu personalitate juridica, aflata în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea initiala a grefierilor şi a celuilalt personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi formarea profesionala continua a acestora, în condiţiile legii.
    (2) Şcoala Naţionala de Grefieri nu face parte din sistemul naţional de invatamant şi educatie şi nu este supusă dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de invatamant şi recunoasterea diplomelor.
    (3) Şcoala Naţionala de Grefieri are sediul în municipiul Bucureşti.
    (4) Şcoala Naţionala de Grefieri îşi poate desfăşura activitatea şi în teritoriu, în centre şi puncte zonale de formare profesionala, organizate potrivit legii.


    Articolul 12

    (1) Şcoala Naţionala de Grefieri este condusa de consiliul de conducere, care este format din 9 membri, astfel:
    a) un judecator şi un procuror desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii;
    b) 2 reprezentanti aleşi din cadrul personalului de instruire al Scolii Naţionale de Grefieri;
    c) directorul Institutului Naţional al Magistraturii;
    d) un reprezentant al Directiei organizarea instanţelor şi resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii;
    e) 2 reprezentanti ai cursantilor, unul dintre cursantii cu studii superioare şi unul dintre cursantii cu studii medii, aleşi pe durata cursurilor;
    f) directorul Scolii Naţionale de Grefieri, care face parte de drept din consiliul de conducere şi prezideaza sedintele acestuia.
    (2) Mandatul membrilor consiliului de conducere este de 4 ani, cu excepţia mandatului reprezentantilor cursantilor, care sunt aleşi pe durata studiilor.


    Articolul 13

    Consiliul de conducere propune proiectul de buget şi hotaraste asupra problemelor care privesc organizarea şi functionarea Scolii Naţionale de Grefieri, la propunerea directorului acestei institutii.


    Articolul 14

    (1) Şcoala Naţionala de Grefieri este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
    (2) Directorul Scolii Naţionale de Grefieri este ordonator tertiar de credite.


    Articolul 15

    (1) Numărul maxim de posturi pentru Şcoala Naţionala de Grefieri este stabilit prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Structura organizatorica, statele de functii şi statele de personal ale Scolii Naţionale de Grefieri se aproba de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 16

    (1) Conducerea curenta a Scolii Naţionale de Grefieri este asigurata de director, 2 directori adjuncţi şi un director economic.
    (2) Directorul şi directorii adjuncţi sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii din randul personalului de instruire care are calitatea de judecator sau procuror, pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată.

    -------------
    Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) Directorul economic se recruteaza prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

    -------------
    Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 17

    Organizarea şi functionarea Scolii Naţionale de Grefieri se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 18

    (1) Personalul de instruire al Scolii Naţionale de Grefieri este numit de Consiliul Superior al Magistraturii dintre judecatori sau procurori, grefieri cu studii superioare ori alti specialisti.

    -------------
    Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit de Consiliul Superior al Magistraturii şi prin detasare în cadrul Scolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.


    Articolul 19

    (1) Salarizarea personalului de conducere şi de instruire se face potrivit legii de salarizare a personalului din cadrul organelor autorităţii judecătorești.
    (2) Salarizarea personalului de instruire al Scolii Naţionale de Grefieri la plata cu ora se face în functie de numărul de ore de seminar sau de curs susţinute, de indemnizatia bruta lunara a functiei de judecator de curte de apel şi de norma didactica stabilita conform art. 80 alin. (2) din Legea nr. 128/1997
    privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, pentru formatorii care desfăşoară activitate didactica în cadrul formarii initiale a grefierilor cu studii superioare juridice şi conform art. 43 lit. c) din aceeasi lege pentru formatorii care desfăşoară activităţi didactice în cadrul formarii initiale a grefierilor fără studii superioare juridice sau în cadrul formarii continue*).

    -------------
    Alin. (2) al art. 19 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    -------------


    Articolul 20

    (1) Cadrele didactice din învăţământul superior juridic care deţin functii de conducere sau de execuţie în cadrul Scolii Naţionale de Grefieri sunt asimilate judecatorilor şi procurorilor, pe perioada exercitarii functiilor.

    -------------
    Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Grefierii cu studii superioare care desfăşoară activităţi de instruire în cadrul Scolii Naţionale de Grefieri sunt incadrati potrivit functiei corespunzătoare din cadrul Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie.


    Secţiunea a 2-a Formarea initiala a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 21

    (1) Formarea initiala se desfăşoară diferit pentru grefierii cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare de alta specialitate şi grefierii cu studii medii.
    (2) Pentru grefierii cu studii superioare juridice, durata cursurilor este de 6 luni şi consta în pregătirea teoretica şi stagiu practic.

    -------------
    Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) Pentru grefierii cu studii superioare de alta specialitate sau studii medii, durata cursurilor este de un an şi include pregatire teoretica şi stagiu practic.

    -------------
    Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (4) Stagiile practice se desfăşoară la instantele judecătorești şi la parchetele de pe lângă acestea.


    Articolul 22

    (1) La absolvirea cursurilor Scolii Naţionale de Grefieri cursantii vor sustine un examen final.
    (2) Media de absolvire a Scolii Naţionale de Grefieri este cel puţin 6.
    (3) Cursantilor care au promovat examenul de absolvire a Scolii Naţionale de Grefieri li se elibereaza atestate.


    Articolul 23

    Absolventii cu atestat ai Scolii Naţionale de Grefieri vor fi repartizati, în ordinea mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instantele judecătorești şi parchetele de pe lângă acestea sau, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori la Direcţia Naţională Anticoruptie, pentru care au sustinut concursul de admitere.

    ------------
    Art. 23 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 24

    (1) Absolventii care au obţinut media de absolvire cel puţin 7 vor fi incadrati în treapta profesionala imediat superioara celei de debutant.
    (2) Absolventii care au obţinut medii între 6 şi 7 vor fi incadrati ca debutanti.
    (3) Persoanele încadrate în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin un an de la numirea în funcţie.

    -----------
    Alin. (3) al art. 24 a fost introdus de pct. 1 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.


    Articolul 25

    (1) În perioada studiilor, Şcoala Naţionala de Grefieri acorda cursantilor o indemnizatie lunara de cursant, în cuantum egal cu salariul de baza brut pentru functia de grefier debutant, în raport cu nivelul studiilor absolvite.
    (2) Indemnizatia prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se plateste din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.


    Articolul 26

    (1) Perioada în care o persoană a avut calitatea de cursant al Scolii Naţionale de Grefieri, dacă a promovat examenul de absolvire a Scolii Naţionale de Grefieri, constituie vechime în munca şi vechime în specialitate.
    (2) Atestatul eliberat absolventilor Scolii Naţionale de Grefieri constituie actul doveditor pentru vechimea în munca.

    -------------
    Alin. (2) al art. 26 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) Perioada de scolarizare prevăzută în contractul de scolarizare va fi asimilata vechimii în specialitate, în raport cu nivelul studiilor de absolvire.

    -------------
    Alin. (3) al art. 26 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 27

    (1) Absolventii Scolii Naţionale de Grefieri au obligaţia de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătorești.
    (2) În cazul în care un absolvent al Scolii Naţionale de Grefieri este eliberat din functie înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, acesta este obligat sa restituie indemnizatia de cursant şi cheltuielile de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu timpul ramas până la implinirea termenului prevăzut la alin. (1).


    Articolul 28

    Stagiul de specializare prevăzut la art. 10 are loc în cadrul instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, pentru care au sustinut concursul, sub indrumarea personalului de instruire al Scolii Naţionale de Grefieri.


    Secţiunea a 3-a Formarea profesionala continua


    Articolul 29

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are obligaţia de a participa cel puţin o dată la 5 ani la o formă de pregatire profesionala continua, organizata de Şcoala Naţionala de Grefieri.
    (2) În cazul grefierilor informaticieni, pregătirea profesionala continua se realizează prin participarea, cel puţin o dată pe an, la cursuri de specialitate organizate la institutii de profil, pe baza convenţiilor de colaborare incheiate cu curtile de apel ori cu parchetele de pe lângă curtile de apel sau, după caz, cu Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori cu Direcţia Naţională Anticoruptie.

    ------------
    Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 30

    (1) Formarea continua se desfăşoară sub forma de seminarii, sesiuni de pregatire, conferinte, vizite de lucru, stagii de formare în strainatate.
    (2) Seminariile şi sesiunile de formare continua a grefierilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea se realizează pe baza unui program anual aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, care este comunicat tuturor instanţelor judecătorești şi parchetelor de pe lângă acestea în luna decembrie a anului anterior.
    (3) Grefierii vor avea posibilitatea sa opteze, în limita locurilor disponibile, pentru activităţile de formare continua care îi intereseaza.


    Articolul 31

    (1) La sfârşitul fiecarui seminar sau fiecarei sesiuni de formare continua, organizata potrivit art. 30, personalul primeste o adeverinta în care sunt consemnate şi rezultatele obtinute în urma evaluării cunoştinţelor acumulate.
    (2) Absolvirea oricarei forme de pregatire continua, organizata de Şcoala Naţionala de Grefieri sau, după caz, de instituţiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuală a personalului auxiliar al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea.

    -------------
    Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 32

    În completarea formarii continue organizate de Şcoala Naţionala de Grefieri, la nivelul fiecarei instante şi al fiecarui parchet se vor organiza, trimestrial, ore de pregatire profesionala a personalului auxiliar de specialitate, sub indrumarea unui judecator sau procuror desemnat de conducatorul fiecarei instante judecătorești, respectiv al fiecarui parchet de pe lângă aceasta.

    -------------
    Art. 32 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 32^1

    (1) Cheltuielile de cazare şi masă ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, ale cursanţilor şi ale personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
    (2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Şcolii Naţionale de Grefieri.
    (3) Cheltuielile de transport al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul instituţiilor unde îndeplinesc funcţia de bază.
    (4) Cheltuielile de transport al cursanţilor şi al personalului de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, se suportă din bugetul acestei instituţii.
    (5) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cursanţii, precum şi personalul de instruire al Şcolii Naţionale de Grefieri, care participă la activităţile de formare organizate de Şcoala Naţională de Grefieri, nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituţiile unde îndeplinesc funcţia de bază.
    (6) Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti se suportă din bugetul Şcolii Naţionale de Grefieri.

    --------------
    Art. 32^1 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, care completează art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, cu pct. 1^1.


    Capitolul IV Numirea, promovarea, suspendarea şi eliberarea din functie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Secţiunea 1 Numirea în functie


    Articolul 33

    (1) Poate fi numita în functia de grefier persoana care indeplineste urmatoarele condiţii:
    a) are cetatenia română, domiciliul în România şi capacitate deplina de exercitiu;
    b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucura de o buna reputatie;
    c) cunoaste limba română;
    d) este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea functiei;
    e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoştinţe de operare pe calculator sau de dactilografiere;
    f) este absolventa a Scolii Naţionale de Grefieri.
    (2) La numirea în functia de grefier, pentru indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de alta specialitate, altele decat cele prevăzute la alin. (3) şi (4), sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.

    -------------
    Alin. (2) al art. 33 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) Pentru numirea în functia de grefier statistician, pentru indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare economice, studii superioare juridice sau studii medii economice.
    (4) Pentru numirea în functia de grefier documentarist, pentru indeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. e), este necesară absolvirea de studii superioare juridice, studii superioare de administratie publică sau filologice ori studii medii.


    Articolul 34

    Pentru numirea în functia de grefier informatician sunt necesare indeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d) şi absolvirea de studii superioare de specialitate.

    ------------
    Art. 34 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".


    Articolul 35

    Functiile de grefier informatician pot fi nominalizate potrivit nomenclatorului de functii de specialitate prevăzute de lege pentru functiile de specialitate informatica.

    ------------
    Art. 35 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".


    Articolul 36

    (1) În cazul în care activitatea instanţelor sau parchetelor nu se poate desfăşura în condiţii normale din cauza numarului mare de posturi vacante, recrutarea grefierilor se poate realiza prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Concursul se desfăşoară la nivelul curtilor de apel, parchetelor de pe lângă curtile de apel, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

    -------------
    Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (2) Posturile de grefieri vacante temporar pot fi ocupate prin concurs organizat de către instantele şi parchetele prevăzute la alin. (1), potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    (3) La concurs pot participa persoanele care indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-e).

    -------------
    Art. 36 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 37

    Grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiti prin decizie de către presedintii curtilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a caror circumscriptie teritoriala urmeaza să îşi desfasoare activitatea.

    ------------
    Art. 37 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".


    Articolul 38

    (1) Poate fi numita în functia de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau sofer persoana care are studii medii şi indeplineste condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)-d).

    -------------
    Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Numirea pe posturile prevăzute la alin. (1) se face pe bază de concurs, organizat la nivelul curtilor de apel, al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticoruptie.

    ------------
    Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (3) Modul de organizare şi desfăşurare a concursului se stabileste prin regulamentul prevăzut la art. 9 alin. (2).

    -------------
    Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 39

    Grefierii arhivari, grefierii registratori, agentii procedurali, aprozii şi soferii sunt numiti prin decizie de către presedintii curtilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea în a caror circumscriptie teritoriala urmeaza să îşi desfasoare activitatea.

    -------------
    Art. 39 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 40

    (1) Înainte de a începe să îşi exercite functia, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea depune juramantul în faţa conducătorului instanţei judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, la care este numit.
    (2) Dispozitiile art. 34 din Legea nr. 303/2004
    , republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

    -------------
    Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 41

    Grefierii informaticieni sunt subordonati, din punct de vedere administrativ, conducătorului instanţei sau parchetului din care fac parte şi, din punct de vedere profesional, Directiei de exploatare a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*) sau, după caz, compartimentului corespunzător din cadrul Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori Direcţiei Naţionale Anticoruptie.

    ------------
    Art. 41 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008 s-a dispus reorganizarea unor ministere, astfel:
    "Art. 12
    Se înfiinţează Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin reorganizarea Ministerului Justiţiei."


    Secţiunea a 2-a Promovarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 42

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, incadrat pentru prima data după terminarea studiilor, are calitatea de debutant o perioadă de 6 luni de la încadrare, fiind definitivat în functie pe bază de examen, cu excepţia absolventilor prevăzuţi la art. 24 alin. (1).
    (2) În cazul nepromovarii examenului de definitivare în functie, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungita cu inca 6 luni. Nepromovarea pentru a doua oara a examenului de definitivare atrage eliberarea din functie ca necorespunzator profesional.


    Articolul 43

    Promovarea în functii de execuţie se face prin concurs sau examen, în functia imediat superioara.


    Articolul 44

    (1) Promovarea în functii de execuţie în grade sau trepte profesionale superioare, în cadrul aceleiasi instante sau aceluiasi parchet, se face prin examen.
    (2) Promovarea la instante sau parchete superioare se face numai prin concurs, organizat la nivelul curtilor de apel ori al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori la Direcţia Naţională Anticoruptie, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, care are o vechime de cel puţin 3 ani în functia în care este incadrat şi calificativul "foarte bine" în această perioadă.

    ------------
    Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (3) Modul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului se stabileste prin regulament, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.
    (4) Pentru promovarea în functii de execuţie în cazul grefierilor informaticieni, la elaborarea regulamentului prevăzut la alin. (3) vor fi avute în vedere, după caz, şi propunerile ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti*), ale presedintelui Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie şi ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie.

    ------------
    Alin. (4) al art. 44 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".


    Articolul 45

    (1) Promovarea în functii de conducere de prim-grefier, de grefier-sef, grefier sef secţie sau de grefier informatician-sef se face prin concurs de verificare a pregatirii profesionale şi a aptitudinilor manageriale ale candidaţilor. Concursul se organizeaza la nivelul curtilor de apel, al parchetelor de pe lângă acestea sau, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticorupţie, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

    -------------
    Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (2) La concursul pentru promovarea în functii de conducere a grefierilor şi grefierilor informaticieni se are în vedere indeplinirea urmatoarelor criterii:
    a) o vechime de minimum 3 ani în functia de grefier, respectiv de grefier informatician. În cazul grefierilor cu studii superioare juridice este necesară o vechime de minimum 6 luni în functia de grefier;
    b) activitate profesionala deosebită, evaluata cu calificativul «Foarte bine» în ultimii 3 ani, respectiv 6 luni.

    -------------
    Art. 45 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 46

    (1) Numirea în functia de prim-grefier, grefier-sef, grefier sef secţie se face pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată, prin decizie a presedintelui curtii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.

    -------------
    Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (1^1) În cazul în care nu sunt candidati care să intruneasca condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispozitiile alin. (1), persoanele numite în functiile de prim-grefier, grefier-sef, grefier sef secţie pot fi reinvestite în functie, pe durata a inca unui mandat, prin decizie a presedintelui curtii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.

    -------------
    Alin. (1^1) al art. 46 a fost introdus de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Numirea în functia de grefier informatician-sef se face pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată, prin decizie a presedintelui curtii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.

    -------------
    Alin. (2) al art. 46 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2^1) În cazul în care nu sunt candidati care să intruneasca condiţiile prevăzute de lege pentru prezentarea la concurs, prin derogare de la dispozitiile alin. (1), persoana numita în functia de grefier informatician-sef poate fi reinvestita în functie pe durata a inca unui mandat, prin decizie a presedintelui curtii de apel sau a procurorului general al parchetului de pe lângă această instanţă.

    -------------
    Alin. (2^1) al art. 46 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) În cazul numirii în functia de grefier informatician-sef la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, nu este necesar avizul prevăzut la alin. (2).

    ------------
    Alin. (3) al art. 46 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".

    (4) La încetarea mandatului functiei de conducere, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea poate ocupa, în condiţiile prevăzute la art. 45, o functie de conducere la aceeasi instanţa sau la acelasi parchet ori la alta instanţa sau parchet ori revin la instantele sau parchetele de unde provin ori la o instanţa sau parchet unde au dreptul sa functioneze potrivit legii.

    -------------
    Alin. (4) al art. 46 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 47

    Dispozitiile art. 45 şi 46 se aplică în mod corespunzător şi în cazul promovarii în functia de grefier arhivar-sef, în cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea la care aceasta functie se impune.

    -------------
    Art. 47 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Secţiunea a 3-a Suspendarea din functie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 48

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din functie în urmatoarele cazuri:
    a) când a fost pusa în miscare actiunea penala împotriva sa prin ordonanţa sau rechizitoriu;

    -------------
    Litera a) a alin. (1) al art. 48 a fost modificata de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    b) când sufera de o boala psihica, care îl împiedica să îşi exercite functia în mod corespunzător;
    c) când savarseste o abatere disciplinara grava, în condiţiile art. 88.
    (2) Suspendarea din functie se dispune de preşedintele curtii de apel sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, în a cărui circumscriptie teritoriala îşi desfăşoară activitatea persoana în cauza. Pentru personalul auxiliar de specialitate al Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, suspendarea din functie se dispune de conducătorii acestora.

    -------------
    Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (3) În perioada suspendarii din functie, potrivit alin. (1) lit. a) şi c), celui suspendat nu i se platesc drepturile salariale. Aceasta perioada nu constituie vechime în munca şi în specialitate.


    Articolul 49

    (1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. a), preşedintele Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele curtii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta comunică de îndată persoanei în cauza şi conducerii instanţei sau parchetului unde aceasta funcţionează hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din functie.

    -------------
    Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (2) Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penala, încetarea urmaririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de persoana în cauza, suspendarea din functie inceteaza, iar aceasta este repusa în situaţia anterioara, i se platesc drepturile banesti de care a fost lipsita pe perioada suspendarii din functie şi i se recunoaste vechimea în munca şi în specialitate pentru această perioadă.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. c), dacă se constata nevinovatia persoanei în cauza.


    Articolul 50

    (1) În cazul prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b), boala psihica se constata printr-o expertiza de specialitate, la sesizarea presedintelui instanţei sau, după caz, a conducătorului parchetului, iar suspendarea din functie se dispune pe perioada recomandata de comisia medicală de specialitate.
    (2) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), preşedintele curtii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă aceasta, pe baza unei noi expertize, poate hotari încetarea suspendarii şi repunerea în functie a persoanei în cauza, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibila, o elibereaza din functie.
    (3) În perioada suspendarii, persoanei în cauza i se platesc drepturile de asigurări sociale pentru boala, potrivit legii.


    Articolul 51

    Decizia de suspendare din functie poate fi contestata la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscriptie teritoriala îşi are domiciliul reclamantul.


    Secţiunea a 4-a Eliberarea din functie a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 52

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este eliberat din functia de execuţie sau de conducere în urmatoarele cazuri:
    a) demisie;
    b) pensionare, în condiţiile legii;
    c) constatarea nepregatirii profesionale corespunzătoare sau, după caz, indeplinirea necorespunzatoare a atribuţiilor specifice functiei de conducere;
    d) neindeplinirea oricareia dintre condiţiile prevăzute pentru numirea în functie;
    e) ca sanctiune disciplinara;
    f) condamnarea definitivă pentru savarsirea unei infractiuni.


    Articolul 53

    (1) Eliberarea din functie se dispune prin decizie a conducătorului instanţei judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, care a dispus numirea în functie.
    (2) Pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea care a urmat cursurile Scolii Naţionale de Grefieri, decizia de eliberare din functie prevăzută la alin. (1) se aduce la cunoştinţa Scolii Naţionale de Grefieri, în termen de 30 de zile de la emitere, dacă eliberarea din functie are loc înainte de implinirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 27 alin. (1).
    (3) Pentru grefierii informaticieni, în cazul prevăzut de art. 52 lit. c), decizia de eliberare din functie se emite cu avizul compartimentului de specialitate informatica din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*) sau, după caz, din cadrul Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori al Direcţiei Naţionale Anticoruptie.

    ------------
    Alin. (3) al art. 53 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008 s-a dispus reorganizarea unor ministere, astfel:
    "Art. 12
    Se înfiinţează Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin reorganizarea Ministerului Justiţiei."


    Articolul 54

    Decizia de eliberare din functie prevăzută pentru cazurile menţionate la art. 52 lit. c)-f) poate fi contestata la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscriptie teritoriala îşi are domiciliul reclamantul.


    Capitolul V Delegarea, detasarea şi transferul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 55

    (1) În cazul în care o instanţa judecătorească sau un parchet nu poate functiona normal datorita lipsei temporare a unor categorii de personal auxiliar de specialitate, a existentei de posturi vacante ori a altor asemenea cauze, preşedintele curtii de apel sau procurorul general al parchetului de pe lângă această instanţă, la propunerea conducătorului instanţei ori al parchetului de pe lângă aceasta, poate delega personal auxiliar de specialitate din circumscripţia teritoriala a aceleiasi curti de apel sau a aceluiasi parchet de pe lângă această instanţă.
    (2) Delegarea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea se poate face pe o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungita, cu acordul persoanei delegate, cel mult 60 de zile într-un an.
    (3) Delegarea grefierilor informaticieni se poate dispune cu avizul prealabil al compartimentului de specialitate informatica din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), respectiv al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie.

    ------------
    Alin. (3) al art. 55 a fost modificat de art. III din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin inlocuirea notiunii de "informatician" cu notiunea de "grefier informatician".


    Articolul 56

    (1) Preşedintele curtii de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, cu avizul conducătorului instanţei judecătorești ori al parchetului de pe lângă aceasta, poate dispune detasarea personalului auxiliar de specialitate în cadrul altor instante judecătorești sau parchete de pe lângă acestea, în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), Consiliului Superior al Magistraturii ori al unităţilor subordonate acestora sau al celor aflate în coordonarea acestora.

    -------------
    Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008 s-a dispus reorganizarea unor ministere, astfel:
    "Art. 12
    Se înfiinţează Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin reorganizarea Ministerului Justiţiei."
    (2) Durata detaşării este de cel mult un an. În mod excepţional, durata detaşării poate fi prelungita, pentru motive obiective, din 6 în 6 luni, cu respectarea acelorasi condiţii.


    Articolul 57

    Pe perioada delegării şi detaşării, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza de toate drepturile prevăzute de lege pentru personalul din unitatile bugetare. Când salariul şi celelalte drepturi banesti prevăzute pentru functia în care este detasat personalul auxiliar de specialitate sunt inferioare celor de care acesta beneficiaza la instanţa judecătorească sau la parchetul de pe lângă aceasta, la care este incadrat, acesta îşi păstrează salariul de încadrare şi celelalte drepturi banesti ale functiei pe care o detine.


    Articolul 58

    Transferul personalului auxiliar de specialitate între instantele judecătorești sau parchetele de pe lângă acestea se aproba, la cererea acestuia ori a unităţilor interesate, de presedintii curtilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instante.


    Capitolul VI Drepturile şi indatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Secţiunea 1 Dispozitii generale


    Articolul 59

    Stabilirea drepturilor şi indatoririlor personalului auxiliar se face ţinându-se seama de locul şi rolul acestuia în desfăşurarea activităţii de justiţie, de raspunderea şi complexitatea fiecarei functii, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt incadrate în instituţiile publice.


    Secţiunea a 2-a Drepturile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 60

    (1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilita în raport cu nivelul instanţei sau parchetului, cu functia deţinută, cu vechimea în munca şi în specialitate, precum şi cu alte criterii prevăzute de lege.

    ------------
    Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.

    (3) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza de salarii de baza, spor de vechime, prime şi de alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
    (4) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a functionarilor publici şi a personalului contractual din cadrul instanţelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), Institutului Naţional al Magistraturii şi Scolii Naţionale de Grefieri se stabileste prin lege speciala.

    -------------
    Alin. (4) al art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (5) Până la intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare, rămân aplicabile în continuare dispozitiile legale referitoare la salarizarea personalului prevăzut la alin. (4).

    -------------
    Alin. (5) al art. 60 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 61

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este liber să se asocieze ori sa adere la organizaţii sindicale, precum şi la organizaţii profesionale, locale, naţionale sau internationale, în scopul apararii intereselor sale profesionale, sociale şi economice.


    Articolul 62

    (1) Personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea îi este recunoscut dreptul la greva, în condiţiile legii, cu respectarea principiilor continuitatii şi al celeritatii activităţii de justiţie.
    (2) În timpul grevei se vor asigura serviciile esentiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normala, asigurandu-se participarea grefierilor la sedintele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penala pentru solutionarea cauzelor cu arestati în materie penala şi în alte materii, pentru cauzele privind oblibaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, solutionarea cererilor de ordonanţa preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţa.


    Articolul 63

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul de a-şi perfectiona în mod continuu pregătirea profesionala.
    (2) Pe perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea urmeaza forme de perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:
    a) organizate la iniţiativa ori în interesul instanţei sau parchetului la care este incadrat;
    b) urmate la iniţiativa personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu acordul presedintelui curtii de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă aceasta, în a caror circumscriptie teritoriala funcţionează;
    c) organizate de Şcoala Naţionala de Grefieri, de centrele zonale de formare continua, în condiţiile legii, sau de alte institutii specializate din tara sau din strainatate.
    (3) În cazul în care formarea şi perfectionarea profesionala, în formele prevăzute la alin. (2), se organizeaza în afara localităţii în care îşi are sediul instanţa sau parchetul, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza de drepturile de delegare, în condiţiile art. 57.
    (4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfectionare profesionala a personalului auxiliar de specialitate, organizate în condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi c), curtile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi, după caz, Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Şcoala Naţionala de Grefieri au obligaţia sa prevada în bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective*).

    -------------
    Alin. (4) al art. 63 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    -------------

    (5) Cheltuielile privind masa şi cazarea personalului care participa la cursurile de perfectionare profesionala, organizate în condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. c), se suporta de Şcoala Naţionala de Grefieri, iar cheltuielile de transport, de către instanţa sau parchetul al cărui angajat este.

    -------------
    Alin. (5) al art. 63 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 64

    Instantele şi parchetele au obligaţia să asigure personalului auxiliar de specialitate condiţii normale de muncă şi igiena, de natura să le asigure sănătatea şi integritatea fizica şi psihica.


    Articolul 65

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza anual de un concediu de odihnă platit de 30 de zile lucratoare.
    (2) În perioada concediului de odihnă personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-intors între localitatea de domiciliu şi localitatea din tara în care îşi petrece concediul de odihnă.
    (3) Condiţiile de efectuare şi de plată a concediului de odihnă se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 123/2003 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 164/2004, cu completările ulterioare.


    Articolul 66

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la concedii fără plata, pentru studii sau pentru alte evenimente, în condiţii stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 65 alin. (3).
    (2) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la concedii medicale, potrivit legislaţiei în vigoare.


    Articolul 67

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate sau pensionari, precum şi sotul/sotia şi copiii aflati în întreţinerea acestuia beneficiaza în mod gratuit de asistenţa medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectarii dispoziţiilor legale privind plata contributiei la asigurarile sociale de sănătate.
    (2) Condiţiile de acordare în mod gratuit a asistentei medicale, a medicamentelor şi protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 67^1

    (1) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, acesta, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea lui nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori nu i s-a atribuit o locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1), căruia nu i s-a acordat locuinţă de serviciu de către ordonatorii principali de credite, are dreptul, în condiţiile alin. (1), la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situaţii excepţionale, determinate de inexistenţa unui fond locativ adecvat în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuinţă situată în altă localitate din circumscripţia aceluiaşi tribunal.
    (3) Plafonul în limita căruia se poate deconta chiria în condiţiile alin. (2) se stabileşte anual, pe localităţi, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    --------------
    Alin. (3) al art. 67^1 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009, care modifică pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.

    (4) Au dreptul la locuinţă de serviciu potrivit alin. (1) sau, după caz, la compensarea chiriei în condiţiile alin. (2) şi (3) şi cei delegaţi, detaşaţi sau transferaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, dacă ei, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea lor nu au în proprietate o locuinţă în localitatea în care sunt delegaţi, detaşaţi sau transferaţi.
    (5) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, care nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori căruia nu i s-a acordat locuinţă de serviciu în condiţiile alin. (1) sau compensarea chiriei în condiţiile alin. (2) şi (3), în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii. În situaţia în care deplasarea se face cu autoturismul, acesta beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care a lucrat efectiv.
    (6) Locuinţele de serviciu nu pot fi vândute personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.
    (7) Dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, inclusiv soţul/soţia acestuia sau copiii aflaţi în întreţinerea lor, au înstrăinat o locuinţă proprietate personală după data numirii în funcţie în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (1)-(4), nu mai beneficiază de aceste drepturi.
    (8) În cazul pensionării, titularul contractului de închiriere şi soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii.

    -----------
    Art. 67^1 a fost introdus de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008.


    Articolul 68^1

    (1) Executorii judecătoreşti, pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000
    privind executorii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

    ------------
    Alin. (2) al art. 68^1 a fost abrogat de lit. f) a art. 196 din LEGEA nr. 263 din 16 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 20 decembrie 2010.


    ------------
    Art. 68^1 a fost modificat de pct. 2 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.


    Articolul 69

    (1) Personalul auxiliar de specialitate cu o vechime continua în justiţie de 25 de ani la data pensionarii sau a eliberarii din functie pentru motive neimputabile beneficiaza de o indemnizatie egala cu 3 salarii de baza de încadrare lunare brute, care se impoziteaza potrivit legii.

    -------------
    Alin. (1) al art. 69 a fost modificat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Indemnizatia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul activităţii de personal auxiliar de specialitate şi se înregistrează în dosarul personal, potrivit legii.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul decesului personalului auxiliar de specialitate aflat în activitate. În acest caz indemnizatia se acordă sotului sau, după caz, sotiei şi copiilor care se aflau în întreţinerea persoanei în cauza la data decesului.


    Articolul 70

    Grefierii cu studii superioare juridice beneficiaza de vechime în specialitate juridica, pentru perioada în care desfăşoară aceasta activitate.


    Articolul 71

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate, cu o vechime de 25 de ani şi, respectiv, 20 de ani, poate fi distins cu Diploma Meritul judiciar clasele II şi III, prevăzută de Legea nr. 303/2004, pentru merite deosebite în activitate, respectarea în mod exemplar a indatoririlor de serviciu şi obtinerea în decursul intregii activităţi numai a calificativului "foarte bine".
    (2) Modalitatea de propunere şi condiţiile concrete pentru acordarea Diplomei Meritul judiciar clasele II şi III se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.


    Articolul 72

    Grefierii de sedinta au dreptul la asigurarea în mod gratuit a tinutei vestimentare corespunzătoare instanţei la care funcţionează, potrivit legii.


    Articolul 73

    Pe lângă drepturile prevăzute de prezenta lege, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea beneficiaza şi de alte drepturi prevăzute de legislatia muncii şi de legislatia asigurarilor sociale.


    Articolul 74

    (1) Activitatea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este evaluata anual de către conducatorul instanţei judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta în care îşi desfăşoară activitatea, prin acordarea calificativelor "foarte bine", "bine", "satisfacator" şi "nesatisfacator".
    (2) Evaluarile şi calificativele anuale se păstrează la dosarul profesional personal.
    (3) În cazul grefierilor informaticieni, evaluarea se realizează cu sprijinul compartimentului de specialitate informatica din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*) sau, după caz, din cadrul Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie ori din cadrul Parchetului Naţional Anticoruptie şi se semneaza atât de preşedintele curtii de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă această instanţă, cat şi de către seful compartimentului informatic din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), respectiv al Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau al Direcţiei Naţionale Anticoruptie.

    ------------
    Alin. (3) al art. 74 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 75

    (1) Evolutia activităţii personalului de la intrarea în justiţie şi până la încetarea functiei se consemneaza în fisa profesionala aprobata de Consiliul Superior al Magistraturii, aflata la dosarele profesionale care se intocmesc şi se păstrează de curtea de apel sau parchetul de pe lângă această instanţă, în a cărui circumscriptie teritoriala îşi desfăşoară activitatea ori, după caz, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticoruptie.

    ------------
    Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea în tot cuprinsul legii a sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".

    (2) Datele continute în dosarul profesional sunt confidentiale, în condiţiile prevăzute de lege.
    (3) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are acces la propriul dosar profesional şi poate obtine copii ale actelor existente în dosar.


    Secţiunea a 3-a Indatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 76

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea are obligaţia să îşi indeplineasca indatoririle de serviciu cu profesionalism, imparţialitate şi celeritate, în conformitate cu legea, şi să se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului justiţiei.


    Articolul 77

    (1) Functia de grefier este incompatibila cu orice alte functii publice sau private, cu excepţia functiilor didactice.

    -------------
    Alin. (1) al art. 77 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Grefierilor le este interzis:
    a) sa desfasoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
    b) sa desfasoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de alta natura;
    c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare ori de control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv la bănci sau la alte institutii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
    d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
    (3) Prin derogare de la regula prevăzută la alin. (2) lit. c), grefierii pot fi actionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masa.


    Articolul 78

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat sa pastreze secretul profesional, confidentialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care ia cunoştinţa în exercitarea functiei, cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
    (2) Personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea nu îi este permis sa comenteze sau să justifice în presa ori în emisiuni audiovizuale hotărârile sau solutiile date în dosarele despre care a luat cunoştinţa în exercitarea atribuţiilor de serviciu.


    Articolul 79

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să respecte programul de lucru şi sa rezolve lucrarile în termenele stabilite.


    Articolul 80

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să aibă, în timpul sedintelor de judecată, ţinuta vestimentara corespunzătoare instanţei la care funcţionează.
    (2) Ţinuta vestimentara se stabileste prin hotărâre a Guvernului şi se asigura potrivit art. 72.


    Articolul 81

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaratia de avere şi declaratia de interes.


    Capitolul VII Raspunderea personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea


    Articolul 82

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea raspunde civil, disciplinar, administrativ şi penal, după caz, în condiţiile legii.


    Articolul 83

    Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea raspunde disciplinar pentru abaterile de la indatoririle de serviciu, precum şi pentru comportarile care dauneaza intereselor serviciului sau prestigiului justiţiei.


    Articolul 84

    Constituie abateri disciplinare:
    a) intarzierea nejustificata în efectuarea lucrărilor;
    b) absentele nemotivate de la serviciu, precum şi incalcarea dispoziţiilor din regulamentele privind organizarea şi functionarea instanţelor judecătorești şi a parchetelor de pe lângă acestea, referitoare la programul de lucru;
    c) interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri privind satisfacerea unor interese personale, ale membrilor familiilor lui sau ale altor persoane, precum şi orice ale imixtiuni în activitatea judecatorilor sau a procurorilor;
    d) atitudinile ireverentioase în timpul exercitarii atribuţiilor de serviciu faţă de judecatori şi procurori, faţă de colegi, avocati, experti, martori, justiţiabili sau orice altă persoană cu care intră în relatii;
    e) nerespectarea confidentialitatii lucrărilor care au acest caracter;
    f) nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementeaza modul de comunicare faţă de terte persoane a datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea instanţelor judecătorești;
    g) manifestari care aduc atingere demnitatii sau probitatii profesionale;
    h) refuzul nejustificat de a îndeplini o indatorire ce îi revine potrivit legii şi regulamentelor privind organizarea şi functionarea instanţelor judecătorești şi a parchetelor de pe lângă acestea ori alte atribuţii stabilite de conducătorii instanţelor judecătorești sau ai parchetelor de pe lângă acestea;
    i) neglijenta grava ori neglijente repetate în rezolvarea lucrărilor;
    j) incalcarea incompatibilitatilor şi a interdictiilor prevăzute de lege;
    k) omisiunea grava de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin potrivit legii;
    l) nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea.


    Articolul 85

    (1) Sanctiunile disciplinare care se pot aplica personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
    a) avertismentul;
    b) reducerea cu 5-15% a salariului şi/sau a indemnizatiei de conducere, pe o durată de 1-3 luni;
    c) retrogradarea în gradul profesional sau treapta profesionala în cadrul aceleiasi functii, pe o durată de 1-3 luni;
    d) revocarea din functia de conducere ocupata;
    e) mutarea disciplinara la o alta instanţa sau parchet din circumscripţia teritoriala a aceleiasi curti de apel sau, după caz, a aceluiasi parchet de pe lângă curtea de apel, pe o durată de 1-3 luni;
    f) excluderea din profesie.
    (2) În cazul nerespectarii prevederilor cuprinse în Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, conducatorul instanţei sau al parchetului care aplica sancţiunea poate dispune ca, pe lângă sancţiunea disciplinara aplicata, acesta să urmeze cursuri de deontologie a profesiei organizate de Şcoala Naţionala de Grefieri.


    Articolul 86

    (1) Sancţiunea prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a) se aplică de conducatorul instanţei sau al parchetului în cadrul caruia îşi desfăşoară activitatea cel sanctionat.
    (2) Sanctiunile prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b)-f) se aplică de către preşedintele Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie sau al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori, după caz, de preşedintele curtii de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscriptie teritoriala îşi desfăşoară activitatea cel sanctionat.

    -------------
    Alin. (2) al art. 86 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 87

    (1) În cazul în care exista indiciile savarsirii unei abateri disciplinare, conducătorii instanţelor judecătorești sau ai parchetelor de pe lângă acestea, prevăzuţi la art. 86, vor dispune efectuarea cercetării prealabile.
    (2) Cercetarea prealabila este obligatorie în toate cazurile şi se efectueaza prin judecatori sau procurori desemnaţi de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori, după caz, de preşedintele curtii de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Cercetarea prealabila se finalizează printr-un act de constatare.

    -------------
    Alin. (2) al art. 87 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    -------------
    Alin. (3) al art. 87 a fost abrogat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (4) În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele şi urmarile acestora, imprejurarile în care au fost savarsite, existenta sau inexistenta vinovatiei, precum şi orice date concludente.
    (5) Citarea şi ascultarea persoanei în cauza şi verificarea apararilor acesteia sunt obligatorii.
    (6) Refuzul persoanei cercetate de a face declaratii sau de a se prezenta la cercetari se constata prin proces-verbal şi nu împiedica finalizarea cercetării.


    Articolul 88

    (1) Pe perioada cercetării prealabile, conducatorul instanţei sau parchetului prevăzut la art. 86 va putea dispune, în raport cu gravitatea faptei, suspendarea din functie a persoanei în cauza.

    -------------
    Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (2) Persoana cercetata poate contesta această măsură în termen de 30 de zile de la data comunicarii, la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscriptie teritoriala îşi are domiciliul.


    Articolul 89

    (1) Sanctiunile disciplinare se aplică în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanţei sau al parchetului competent să aplice sancţiunea, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii abaterii disciplinare.
    (2) Sanctiunile disciplinare se aplică prin decizie emisa în forma scrisa, în termenul prevăzut la alin. (1), şi se comunică persoanei sanctionate în cel mult 5 zile de la data emiterii; decizia produce efecte de la data comunicarii.
    (3) Sub sancţiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
    a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;
    b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost incalcate de cel sanctionat;
    c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de cel sanctionat în timpul cercetării disciplinare prealabile ori motivele pentru care persoana nu a fost citata sau ascultata;
    d) temeiul de drept în baza caruia se aplică sancţiunea disciplinara;
    e) termenul în care sancţiunea disciplinara poate fi contestata;
    f) instanţa competenţa la care sancţiunea disciplinara poate fi contestata.
    (4) Decizia de sanctionare poate fi contestata în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscriptie teritoriala îşi are domiciliul contestatorul.
    (5) Contestaţia formulata potrivit alin. (4) nu suspenda executarea. La cererea contestatorului, tribunalul poate dispune suspendarea executarii.


    Capitolul VII^1

    Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC

    --------------
    Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea 1 Principiile exercitării profesiei de expert criminalist


    --------------
    Secţiunea 1 din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^1

    Expertul criminalist care funcţionează în cadrul INEC este independent în formularea opiniilor exprimate în conţinutul raportului de expertiză criminalistică.

    --------------
    Art. 89^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^2

    Expertul criminalist are obligaţia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu cu imparţialitate, profesionalism şi obiectivitate.

    --------------
    Art. 89^2 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^3

    Expertul criminalist trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea şi independenţa acestuia, precum şi de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii prestigiului justiţiei şi al instituţiei în care funcţionează.

    --------------
    Art. 89^3 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^4

    Expertul criminalist trebuie să cunoască şi să respecte limitele competenţei sale în activitatea de efectuare a expertizelor criminalistice.

    --------------
    Art. 89^4 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 2-a Incompatibilităţi şi interdicţii


    --------------
    Secţiunea a 2-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^5

    Funcţia de expert criminalist este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, a celor de instruire din cadrul instituţiilor de formare profesională, precum şi a funcţiilor de cercetare.

    --------------
    Art. 89^5 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^6

    Experţilor criminalişti le este interzis:
    a) să participe la efectuarea expertizelor criminalistice în perioada în care deţin calitatea de experţi criminalişti în cadrul INEC;
    b) să efectueze expertize criminalistice în afara celor realizate în cadrul INEC;
    c) să exercite orice activităţi de natură să lezeze prestigiul instituţiei din care fac parte.

    --------------
    Art. 89^6 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^7

    Expertul criminalist nu poate acorda consultaţii de specialitate, în legătură cu atribuţiile ce îi revin, persoanelor care nu funcţionează în cadrul INEC.

    --------------
    Art. 89^7 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^8

    (1) Expertul criminalist este obligat să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora.
    (2) Declaraţia se înregistrează şi se depune la dosarul profesional personal al fiecărui expert.

    --------------
    Art. 89^8 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^9

    (1) Experţii criminalişti nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
    (2) Experţii criminalişti completează anual o declaraţie autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
    (3) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2).

    --------------
    Art. 89^9 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^10

    Dispoziţiile art. 77 alin. (2) şi (3), art. 78, 79 şi 81 se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^10 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^11

    Prevederile prezentei secţiuni se aplică şi celorlalte categorii de personal care funcţionează în cadrul INEC.

    --------------
    Art. 89^11 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 3-a Recrutarea şi numirea în funcţie a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 3-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^12

    Recrutarea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.

    --------------
    Art. 89^12 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^13

    (1) La concursul pentru ocuparea funcţiilor de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are cetăţenia română şi capacitate deplină de exerciţiu;
    b) are studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă în domeniul specializării în care candidează;
    c) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
    d) cunoaşte limba română şi are domiciliul în România;
    e) are cunoştinţe de operare pe calculator;
    f) este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei;
    g) nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică;
    h) cunoaşte o limbă străină de circulaţie internaţională, la nivel mediu.
    (2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.

    --------------
    Art. 89^13 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^14

    (1) La concursul pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică se poate înscrie persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
    b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
    c) cunoaşte limba română şi are domiciliul în România;
    d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;
    e) are studii medii, cunoştinţe de operare pe calculator sau de dactilografiere.
    (2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează de INEC, potrivit regulamentului aprobat de directorul institutului, la propunerea Consiliului institutului.

    --------------
    Art. 89^14 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 4-a Formarea profesională continuă şi evaluarea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 4-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^15

    (1) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează în scopul îmbunătăţirii pregătirii profesionale a acestuia şi al creşterii calităţii nivelului ştiinţific al rapoartelor de expertiză criminalistică.
    (2) Formarea profesională continuă trebuie să ţină seama de evoluţia procedeelor tehnice de analiză şi interpretare din diversele discipline ştiinţifice care concură la investigarea probelor materiale din punct de vedere criminalistic, în concordanţă cu standardele interne şi internaţionale în materie.
    (3) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică se realizează ţinându-se seama de necesitatea specializării acestuia pe genuri de expertiză criminalistică.

    --------------
    Art. 89^15 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^16

    Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică revine conducerii institutului prin Consiliul acestuia, şefilor laboratoarelor interjudeţene, precum şi fiecărui expert şi asistent în parte, prin pregătire individuală.

    --------------
    Art. 89^16 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^17

    (1) Personalul de specialitate criminalistică participă la programe de formare profesională continuă organizate de INEC, de instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, precum şi la alte forme de perfecţionare profesională.
    (2) Directorul institutului aprobă anual programul de formare profesională continuă a personalului de specialitate criminalistică propus de Consiliul institutului.

    --------------
    Art. 89^17 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^18

    (1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă şi performanţă profesională a personalului de specialitate criminalistică, activitatea acestuia este supusă evaluării anuale.
    (2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de superiorul ierarhic şi se avizează de directorul institutului.
    (3) Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a personalului de specialitate criminalistică se poate acorda unul dintre următoarele calificative: foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.
    (4) Experţii criminalişti şi asistenţii criminalişti care nu sunt de acord cu calificativul acordat pot face contestaţie la Consiliul institutului, în termen de 30 de zile de la comunicarea raportului de evaluare de către institut. Hotărârea pronunţată de Consiliul institutului este definitivă.

    --------------
    Art. 89^18 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^19

    (1) Experţii şi asistenţii criminalişti care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni, cursuri speciale de formare profesională organizate de INEC.
    (2) Cursurile prevăzute la alin. (1) se încheie prin susţinerea unui examen.
    (3) Expertul care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul "nesatisfăcător" şi care nu a promovat examenul prevăzut la alin. (2) este eliberat din funcţie pentru incapacitate profesională, la propunerea Consiliului institutului, de către director.

    --------------
    Art. 89^19 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^20

    (1) Evaluarea şi calificativele anuale obţinute de personalul de specialitate criminalistică se păstrează la dosarul profesional personal.
    (2) Dosarele profesionale personale ale personalului de specialitate criminalistică se întocmesc şi se păstrează de INEC.
    (3) Dispoziţiile art. 75 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^20 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^21

    (1) Activitatea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este evaluată anual de superiorul ierarhic, prin acordarea calificativelor prevăzute la art. 89^18 alin. (3).
    (2) Dispoziţiile art. 89^18 alin. (4) şi art. 89^20 se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^21 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 5-a Promovarea în grade profesionale şi accesul la funcţii de conducere al personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    §1. Promovarea în grade profesionale

    --------------
    Paragraful §1 din Secţiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^22

    (1) Promovarea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul INEC nu constituie promovare.
    (2) Modul de organizare şi desfăşurare a examenului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin regulament aprobat de directorul institutului la propunerea Consiliului institutului.

    --------------
    Art. 89^22 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    §2. Accesul la funcţiile de conducere din cadrul INEC

    --------------
    Paragraful §2 din Secţiunea a 5-a din Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^23

    Directorul şi directorul adjunct ai institutului sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului justiţiei dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.

    --------------
    Art. 89^23 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^24

    (1) Numirea în celelalte funcţii de conducere se face de către directorul institutului.
    (2) Pentru numirea în funcţia de şef laborator interjudeţean, precum şi pentru numirea în funcţia de şef de sector în cadrul institutului este necesară o vechime de peste 10 ani în profesia de expert criminalist şi minimum 3 ani vechime în cadrul INEC.
    (3) Numirea şefilor de laboratoare interjudeţene nou-înfiinţate se poate face şi prin derogare de la condiţiile de vechime prevăzute la alin. (2), dar numai în situaţia în care numirea nu se poate face în condiţiile alin. (2).

    --------------
    Art. 89^24 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 6-a Suspendarea din funcţie a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 6-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^25

    (1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este suspendat din funcţie în cazurile prevăzute la art. 48 alin. (1).
    (2) Suspendarea din funcţie se dispune de către directorul institutului, cu avizul Consiliului institutului, prin decizie motivată.
    (3) Dispoziţiile art. 48 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^25 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^26

    Decizia prevăzută la art. 89^25 alin. (2) este comunicată de îndată de către directorul institutului persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura suspendării din funcţie.

    --------------
    Art. 89^26 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^27

    Dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi (3), art. 50 şi 51 se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^27 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 7-a Eliberarea din funcţie a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 7-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^28

    (1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este eliberat din funcţia de execuţie sau de conducere în cazurile prevăzute la art. 52.
    (2) Eliberarea din funcţie se dispune prin decizie a directorului institutului.
    (3) Prevederile art. 54 sunt aplicabile şi pentru categoriile de personal prevăzute la alin. (1).

    --------------
    Art. 89^28 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 8-a Delegarea, detaşarea şi transferul personalului de specialitate criminalistică şi al personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 8-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^29

    (1) În cazul în care institutul sau un laborator interjudeţean din subordinea acestuia nu poate funcţiona normal datorită volumului prea mare de lucrări, a lipsei temporare a personalului, a existenţei de posturi vacante ori a altor asemenea cauze obiective, directorul institutului poate delega, prin decizie motivată, personal de specialitate criminalistică sau personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC.
    (2) Dispoziţiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^29 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^30

    Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică poate fi detaşat sau transferat prin decizie motivată a directorului institutului în condiţiile prevăzute la art. 56 şi 58, care se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^30 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^31

    Prevederile art. 57 sunt aplicabile şi în cazul delegării sau detaşării personalului de specialitate criminalistică sau a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică.

    --------------
    Art. 89^31 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 9-a Drepturile şi îndatoririle personalului de specialitate criminalistică şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 9-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^32

    Stabilirea drepturilor şi îndatoririlor personalului de specialitate criminalistică şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se face ţinându-se seama de locul şi rolul acestora în desfăşurarea activităţii de justiţie, de răspunderea şi complexitatea îndeplinirii funcţiei deţinute, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi urmăreşte garantarea independenţei şi imparţialităţii acestora.

    --------------
    Art. 89^32 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^33

    Pentru activitatea desfăşurată, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu funcţia deţinută, cu vechimea şi cu alte criterii prevăzute de lege.

    --------------
    Art. 89^33 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^34

    (1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de specialitate, a unor lucrări literare ori ştiinţifice.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi numit membru al unor comisii de examinare, de acreditare sau al unor comisii de elaborare a proiectelor de acte normative, precum şi a unor documente interne ori internaţionale.
    (3) Personalul prevăzut la alin. (1) poate fi membru al societăţilor ştiinţifice ori academice, precum şi al asociaţiilor sau fundaţiilor care au scop ştiinţific ori profesional.

    --------------
    Art. 89^34 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^35

    (1) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul şi îndatorirea de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională.
    (2) Pe perioada în care personalul prevăzut la alin. (1) urmează forme de perfecţionare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situaţia în care acestea sunt:
    a) organizate la iniţiativa ori în interesul INEC;
    b) urmate la iniţiativa acestuia, cu acordul directorului institutului;
    c) organizate de Ministerul Justiţiei sau de alte instituţii specializate din ţară ori din străinătate.
    (3) În cazul în care formarea şi perfecţionarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se organizează în afara localităţii în care îşi are sediul laboratorul, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică beneficiază de drepturile de delegare, în condiţiile prezentei legi.
    (4) Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, organizate în condiţiile alin. (2) lit. a) şi c), INEC şi Ministerul Justiţiei au obligaţia să prevadă în bugetul propriu fondurile necesare.

    --------------
    Art. 89^35 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^36

    (1) INEC are obligaţia să asigure personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le asigure sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
    (2) Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică au dreptul la asigurarea în mod gratuit a echipamentului de protecţie adaptat specificului activităţii desfăşurate în cadrul INEC.

    --------------
    Art. 89^36 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Secţiunea a 10-a Răspunderea personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică


    --------------
    Secţiunea a 10-a din Cap. VII^1 a fost introdusă de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^37

    Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar, civil, administrativ şi penal, în condiţiile legii.

    --------------
    Art. 89^37 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^38

    Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

    --------------
    Art. 89^38 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^39

    Constituie abateri disciplinare:
    a) refuzul de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;
    b) părăsirea locului de muncă şi lipsa de la serviciu fără aprobarea celui în drept să acorde învoiri;
    c) încălcarea normelor de protecţie, igienă şi securitate a muncii, precum şi a regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
    d) încălcarea normelor de comportare civică şi etică sau folosirea unui limbaj inadecvat în cadrul relaţiilor de muncă.

    --------------
    Art. 89^39 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^40

    (1) Constituie abatere disciplinară gravă oricare dintre următoarele fapte:
    a) absenţa nemotivată de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;
    b) plecarea în concediu de odihnă sau concediu fără plată înainte ca acesta să fie aprobat de angajator;
    c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredinţate în mod legal de superiorul ierarhic, precum şi neexecutarea acestora din neglijenţă, în condiţiile cerute şi conform indicaţiilor primite;
    d) asumarea de obligaţii sau responsabilităţi faţă de persoane, organe ori organizaţii, interne sau internaţionale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calităţii de salariat, fără acordul sau împuternicirea prealabilă a angajatorului.
    (2) Săvârşirea de către salariat a oricăreia dintre abaterile disciplinare grave prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, independent de existenţa unor antecedente disciplinare ale acestuia.

    --------------
    Art. 89^40 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^41

    Pentru abaterile disciplinare săvârşite de personalul de specialitate criminalistică sau de personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, în raport cu gravitatea acestora, se aplică sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a)-d) şi f).

    --------------
    Art. 89^41 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^42

    (1) Nicio sancţiune, cu excepţia celei prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a), nu poate fi aplicată înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
    (2) Cercetarea prealabilă este efectuată de comisia de disciplină, numită de directorul INEC.
    (3) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de comisia de disciplină care realizează cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

    --------------
    Art. 89^42 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^43

    Comisia de disciplină are următoarele atribuţii principale:
    a) cercetează abaterile disciplinare pentru care a fost sesizată;
    b) stabileşte persoanele care urmează să fie audiate;
    c) audiază salariatul a cărui faptă constituie obiectul sesizării, persoana care a formulat sesizarea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;
    d) poate solicita declaraţii scrise persoanelor prevăzute la lit. c);
    e) poate solicita orice documente care sunt de natură să înlesnească soluţionarea cazului;
    f) propune aplicarea uneia dintre sancţiunile disciplinare, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite;
    g) întocmeşte rapoarte cu privire la cauzele pentru care a fost sesizată, pe care le înaintează directorului institutului.

    --------------
    Art. 89^43 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.


    Articolul 89^44

    (1) Cercetarea disciplinară prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a săvârşirii abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii faptei. Sancţiunea disciplinară este dispusă de către directorul institutului, prin decizie, emisă în termen de cel mult 10 zile de la data finalizării cercetării disciplinare.
    (2) Decizia se comunică persoanei sancţionate în cel mult 5 zile de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.
    (3) Prevederile art. 89 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

    --------------
    Art. 89^44 a fost introdus de pct. 7 al art. V din LEGEA nr. 156 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.

    "Art. VI
    Personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică aflat în funcţie în cadrul INEC la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplineşte condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care este numit.
    Art. VII
    Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor referitoare la personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică care funcţionează în cadrul INEC se soluţionează de instanţele specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă."


    Capitolul VIII Dispozitii tranzitorii şi finale


    Articolul 90

    Prevederile prezentei legi se aplică şi personalului auxiliar de specialitate de la instantele şi parchetele militare, precum şi de la Sectia militara a Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi Sectia de combatere a infracţiunilor de corupţie savarsite de militari a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    -------------
    Art. 90 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 90^1

    Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepţia dispoziţiilor art. 68, 68^2, 68^3 şi 68^4.

    ------------
    Art. 90^1 a fost introdus de pct. 4 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.


    Articolul 90^2

    (1) Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti*), Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.
    (2) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice şi personalului contractual prevăzute în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinaţie. Premiile se pot acorda în cursul anului funcţionarilor publici şi personalului contractual care au realizat sau care au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

    ------------
    Art. 90^2 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, care completează art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007, cu pct. 4^1.


    Articolul 91

    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea, aflat în functie la data intrarii în vigoare a prezentei legi, se considera ca indeplineste condiţiile legale pentru ocuparea functiilor în care este numit.
    (2) Grefierii dactilografi ale caror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmeaza să fie salarizati corespunzător legii speciale de salarizare. Tehnicienii criminalisti din cadrul parchetelor sunt asimilati grefierilor.

    -------------
    Alin. (2) al art. 91 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.

    (3) La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii şi informaticienii în functie vor fi incadrati ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmand să fie salarizati corespunzător legii speciale de salarizare.

    -------------
    Alin. (3) al art. 91 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 92

    Dispozitiile prevăzute de prezenta lege pentru presedintii curtilor de apel şi procurorii generali ai parchetelor de pe lângă aceste instante, în legătură cu numirea, promovarea, suspendarea, sanctionarea şi eliberarea din functie, precum şi cu alte aspecte privind raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se exercită de preşedintele Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie şi de procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticoruptie, pentru personalul auxiliar de specialitate din aceste institutii.

    -------------
    Art. 92 a fost modificat de pct. 3 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "Departamentul Naţional Anticorupţie" cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie".


    Articolul 93

    (1) Constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art. 3, precum şi perioadele în care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea, procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de stat, funcţia de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef de cabinet, funcţionar, statistician, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician.

    ------------
    Alin. (1) al art. 93 a fost modificat de pct. 5 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.

    (2) Constituie vechime în specialitate şi perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea a indeplinit functia de executor judecătoresc, până la data intrarii în vigoare a Legii nr. 188/2000
    , cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea a exercitat functii de aceeasi natura în cadrul Curtii Constitutionale sau în cadrul fostelor structuri jurisdictionale ale Curtii de Conturi constituie vechime în specialitate.
    (4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi.

    ------------
    Alin. (4) al art. 93 a fost modificat de pct. 5 al art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007.


    ------------
    Art. 93 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006.


    Articolul 94

    (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii aproba Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea.
    (2) În termenul prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii aproba regulamentele prevăzute la art. 7, art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (2), art. 17, art. 38 alin. (3), art. 44 alin. (3), art. 65 alin. (3) şi art. 71 alin. (2).


    Articolul 95

    (1) Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se solutioneaza de tribunalele de muncă şi asigurări sociale.
    (2) Până la înfiinţarea tribunalelor de muncă şi asigurări sociale, litigiile prevăzute la alin. (1) se solutioneaza de sectiile sau completele specializate pentru solutionarea conflictelor de muncă.


    Articolul 96

    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepţia dispoziţiilor privind formarea profesionala, care intră în vigoare la 16 iulie 2005.

    --------------

    Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.
    PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
    VALER DORNEANU
    PRESEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 9 decembrie 2004.
    Nr. 567.