ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 3 aprilie 2012
pentru stabilirea unor măsuri financiare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 4 aprilie 2012



    Având în vedere:
    - volumul mare al plăţilor restante înregistrate de unităţile administrativ-teritoriale faţă de operatorii economici care prestează servicii şi lucrări de interes public local, precum şi datoriile pe care aceştia le înregistrează faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;
    - prevederile Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, referitoare la eliminarea plăţilor restante;
    - blocajul financiar cu care se confruntă operatorii economici, datorat neachitării obligaţiilor de plată de către instituţiile publice beneficiare ale unor servicii sau lucrări, în vederea relansării economice a acestora şi a eliminării arieratelor unităţilor administrativ-teritoriale;
    - faptul că aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional "Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice", cu modificările ulterioare, în baza căreia autorităţile administraţiei publice locale au decis înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin reorganizarea unor unităţi sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora, care se desfiinţează în condiţiile prevăzute de lege, va conduce la imposibilitatea încadrării în numărul maxim de posturi aprobat pe fiecare unitate administrativ-teritorială,
    în considerarea faptului că elementele menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Alineatul (2) al articolului III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    "(2) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) nu se aplică şi capitolului bugetar «Învăţământ», finanţat din bugetele locale, precum şi capitolelor bugetare «Sănătate» şi «Asigurări şi asistenţă socială», indiferent de sursa de finanţare.


    Articolul II

    Prevederile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2012 inclusiv.


    Articolul III

    Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, până la sfârşitul anului 2012, prin hotărâre a Guvernului, sume şi pentru plata arieratelor.
    PRIM-MINISTRU
    MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministrul administraţiei
    şi internelor,
    Gabriel Berca
    Ministrul finanţelor publice,
    Bogdan Alexandru Drăgoi
    Bucureşti, 3 aprilie 2012.
    Nr. 8.
    __________