DECIZIE nr. 284 din 27 martie 2012
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2012



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 259D/2011 şi nr. 546D/2011.
    Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarele au fost conexate prin Încheierea din 6 martie 2012 şi repuse pe rol prin Încheierea din 7 martie 2011.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 546D/2011 la Dosarul nr. 259DD/2011, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 martie 2012.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prin instituirea unei proceduri administrativ jurisdicţionale facultative de contestare a actelor emise de autoritatea contractantă nu se îngrădeşte sfera posibilităţilor persoanelor vătămate de a ataca actele nelegale emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut o procedură care să asigure soluţionarea procesului într-un termen rezonabil, stabilind un termen mai scurt decât cel din dreptul comun în materie de anulare a actelor emise de autorităţi. Textul de lege nu interzice accesul la justiţie, partea vătămată putându-se adresa direct instanţei pe calea contenciosului administrativ. De altfel, textul este compatibil şi cu Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European în ceea ce priveşte eficacitatea soluţionării litigiilor în materia contractelor de achiziţie. De asemenea, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.091 din 8 septembrie 2011.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 7 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie publică, întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.
    Prin Încheierea din 19 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.203/91/2011, Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie publică, întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile criticate, astfel cum au fost modificate, sunt neconstituţionale şi contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie. Astfel, modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prin Legea nr. 278/2010, în sensul eliminării posibilităţii de a formula contestaţie în cadrul unei proceduri de achiziţie publică direct la instanţa de contencios administrativ, transformă această procedură administrativ jurisdicţională dintr-una facultativă într-una obligatorie. Partea nu mai are posibilitatea să sesizeze direct instanţa de contencios administrativ, ci este obligată să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca organ administrativ jurisdicţional, urmând ca împotriva soluţiei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să formuleze plângere. Totodată, arată că nu invocă neconstituţionalitatea în raport cu o împiedicare absolută de acces la justiţie, ci critica sa vizează exclusiv încălcarea unui principiu constituţional, respectiv cel prevăzut de art. 21 alin. (4).
    De asemenea, susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc accesul liber la justiţie prin faptul că acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autorităţile contractante, în materia achiziţiilor publice.
    Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 278/2010, este întemeiată. În acest sens arată că prin efectul Legii nr. 278/2010 legiuitorul a prevăzut în sarcina persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau într-un interes legitim, printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, obligaţia de a recurge la jurisdicţia administrativă exercitată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Or, această procedură de soluţionare a contestaţiilor în această materie nu are configuraţia plângerii prealabile.
    Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 impun contestarea pe cale administrativ-jurisdicţională la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar potrivit art. 281 şi art. 283 din acelaşi act normativ, împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se poate formula plângere la instanţă, astfel încât nu se îngrădeşte accesul părţilor interesate la justiţie, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 259D/2011, consideră că dispoziţiile art. 255 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale, arătând că acestea instituie o procedură administrativ-jurisdicţională, persoana vătămată având posibilitatea, pe de o parte, de a contesta actul autorităţii contractante în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar împotriva deciziei acestuia putând formula plângere în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, nicio dispoziţie a actului normativ criticat nu împiedică persoana interesată de a sesiza direct instanţa de judecată, în condiţiile dreptului comun. De asemenea, în ceea ce priveşte legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    De asemenea, dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 au fost modificate prin pct. 21 al articolului unic din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010, astfel că în prezent dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
    - Art. 255 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, în Dosarul nr. 259D/2011, sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) care prevăd că "Jurisdicţiile speciale sunt facultative şi gratuite" şi, în Dosarul nr. 546D/2011, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
    1. Prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 fac parte din cap. IX "Soluţionarea contestaţiilor", capitol ce reglementează o procedură administrativ-jurisdicţională de soluţionare a contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aspect reţinut de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 690 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007.
    2. Din economia dispoziţiilor criticate se reţine că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.
    De asemenea, din parcurgerea normei criticate Curtea observă că aceasta nu restricţionează dreptul persoanelor care se consideră vătămate de a alege calea de atac în justiţie, drept pe care îl prescrie art. 21 alin. (4) din Constituţie, transpusă ca normă de principiu şi în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
    Astfel, în cuprinsul art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 legiuitorul nu a stabilit obligaţia persoanelor de a urma numai calea administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dimpotrivă, sintagma "poate solicita" are semnificaţia de recunoaştere în persoana contestatorului a facultăţii de a demara o cale de atac administrativ-jurisdicţională, iar nicidecum a obligaţiei de a urma această cale.
    Concluzia se desprinde şi din dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care dispun expressis verbis că, în vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, deci nu obligaţia.
    Aşadar, contrar argumentaţiei pe care se bazează autoarea excepţiei, textele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale o constituie specificul şi implicaţiile sociale, o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate, or, este cunoscut faptul că judecarea proceselor în această materie s-ar putea întinde pe o perioadă foarte lungă.
    Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze la calea de atac judiciară, la instanţele de judecată, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanţelor de judecată.
    Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare. În sprijinul acestei concluzii vin şi trebuie reţinute prevederile art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ [...]".
    Faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu reia ceea ce este deja consacrat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu îi aduce atingere caracterului său constituţional. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în redactarea actuală, nu aminteşte de calea de atac în justiţie, întrucât ea nu o interzice, nu înseamnă că respectiva cale nu ar mai exista sau că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 ar intră în conflict cu art. 21 alin. (4) din Constituţie. Cum s-a precizat, ea există în continuare, fiind reglementată de Legea nr. 554/2004 în vigoare, şi poate fi urmată de persoanele care se consideră vătămate.
    3. Nu poate fi reţinut punctul de vedere al instanţei, care opinează că "prin efectul Legii nr. 278/2010 legiuitorul a prevăzut în sarcina persoanelor care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, obligaţia de a recurge la jurisdicţia administrativă exercitată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor". O atare opinie este în contradicţie cu principiul plenitudinii de jurisdicţie, ce se desprinde din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi", precum şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".
    4. Totodată, prin Decizia nr. 1.015 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea, făcând referire şi la prevederile criticate în prezenta cauză, a reţinut că într-o atare situaţie dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.
    În acelaşi sens este, spre exemplu, şi Decizia nr. 318 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008, Decizia nr. 585 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 2 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, decizii prin care Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate, în forma de la momentul sesizării.
    5. De asemenea, prin Decizia nr. 732 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 7 august 2008, cu referire la jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a reţinut că existenţa unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicţionale este acceptată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative sau profesionale ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele menţionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiţia juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei, Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, 1981. Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este, eo ipso, neconstituţională.
    6. Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii. În atare situaţie, este exclusă posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, să se substituie instanţei judecătoreşti, astfel încât părţilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfinţit de Constituţie.
    7. De asemenea, prevederile legislaţiei europene, respectiv ale Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 335/31 din 20 decembrie 2007, statuează că "statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în ceea ce priveşte contractele circumscrise domeniului (de aplicare al Directivei 2004/18/CE), deciziile luate de autorităţile contractante pot fi supuse unor căi de atac efective şi, în special, cât se poate de rapide [...]".
    8. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului celerităţii procedurilor judiciare, a arătat că, prin impunerea respectării unui termen rezonabil, Convenţia subliniază importanţa faptului că "justiţia trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea (Hotărârea din 27 octombrie 1994 privind Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, seria A, nr. 293-B, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotărârea din 23 octombrie 1990 privind Cauza Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, seria A, nr. 189, paragraful 73)."
    9. Potrivit dispoziţiilor referitoare la căile de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv ale art. 281 coroborate cu cele ale art. 283 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate cu plângere la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă.
    De altfel, prevederile criticate constituie norme de procedură, prin care se reglementează soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, or, potrivit prevederilor art. 126 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar prevederile criticate au fost edictate în lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, având în vedere specificul acestor proceduri şi celeritatea cu care trebuie să se desfăşoare.
    10. Având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea nu poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor criticate, întrucât acestea nu îngrădesc accesul liber la justiţie, şi nici susţinerea potrivit căreia acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autorităţile contractante, în materia achiziţiilor publice.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Ioniţa Cochinţu
    -------