NORME METODOLOGICE din 7 februarie 2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 8 martie 2002 Notă
    *) Aprobate de HOTĂRÂREA nr. 123/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 167 din 8 martie 2002.


    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Prezentele norme metodologice stabilesc principiile, procedurile și regulile de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.(2) Dispozițiile prezentelor norme metodologice se aplica tuturor autorităților și instituțiilor publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 544/2001.


    Articolul 2

    Aplicarea Legii nr. 544/2001 se face cu respectarea următoarelor principii:
    a) principiul transparenței - autoritățile și instituțiile publice au obligația să își desfășoare activitatea într-o maniera deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informație să constituie excepția, în condițiile legii;
    b) principiul aplicării unitare - autoritățile și instituțiile publice asigura respectarea legii în mod unitar, în conformitate cu prevederile acesteia și ale prezentelor norme metodologice.
    c) principiul autonomiei - fiecare autoritate sau instituție publică va elabora propriul regulament de organizare și funcționare a compartimentelor de informare și relații publice, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentelor norme metodologice.


    Capitolul II Organizarea și asigurarea accesului liber la informațiile de interes public

    Articolul 3
    (1) Pentru organizarea și asigurarea accesului liber și neîngrădit al oricărei persoane la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația de a organiza compartimente specializate de informare și relații publice sau de a desemna persoane cu atribuții în acest domeniu.(2) Compartimentele specializate de informare și relații publice pot fi organizate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice centrale ori locale, ca birouri, servicii, direcții sau direcții generale, în subordinea conducătorului autorității sau instituției publice respective, care, în funcție de situație, poate dispune coordonarea acestora de către o alta persoana din conducerea autorității sau instituției publice respective.(3) Atribuțiile, organizarea și funcționarea compartimentelor de informare și relații publice se stabilesc, în baza legii și a dispozițiilor prezentelor norme metodologice, prin regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau a instituției publice respective.


    Articolul 4
    (1) Pentru buna desfășurare a activității de informare și relații publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice, aceasta poate fi organizată cu următoarele componente:
    a) informarea presei;
    b) informarea publică directa a persoanelor;
    c) informarea interna a personalului;
    d) informarea interinstituțională.
    (2) Informarea directa a persoanelor și informarea presei sunt, potrivit legii, componente obligatorii și nu exclud celelalte componente ale activității de informare și relații publice.


    Articolul 5

    În cadrul compartimentelor de informare și relații publice ale instituțiilor și autorităților publice activitatea de informare publică directa a persoanelor și cea de informare a presei se pot organiza distinct.


    Articolul 6
    (1) La nivelul Administrației Prezidențiale, aparatului de lucru al Camerei Deputaților și al Senatului, aparatului de lucru al Guvernului, al ministerelor, al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, sediilor centrale ale regiilor autonome și al altor instituții publice centrale, precum și la nivelul autorităților administrative autonome, prefecturilor, consiliilor județene și consiliilor locale ale municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București, structurile organizatorice existente de comunicare vor fi reorganizate în compartimente de informare și relații publice și vor include în mod obligatoriu cel puțin un birou (o structura) de informare publică și un birou (o structura) de relații cu presa.(2) La nivelul structurilor descentralizate ale autorităților și instituțiilor publice centrale se vor organiza birouri de informare și relații publice, iar atribuțiile pe linia relației cu presa și a informării directe a persoanelor vor fi îndeplinite distinct de persoane special desemnate în acest scop.(3) La nivelul comunelor, atribuțiile pe linia relației cu presa și a informării directe a persoanelor pot fi îndeplinite de o persoană special desemnată în acest scop de primar.
    ----------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 7

    Fiecare autoritate sau instituție publică va stabili, în funcție de specificul propriu al activităților, numărul de persoane necesar pentru îndeplinirea în bune condiții a atribuțiilor care revin autorității/instituției pe linia informării și relațiilor publice.


    Articolul 8
    (1) Pentru accesul publicului la informațiile de interes public difuzate din oficiu, fiecare instituție sau autoritate publică organizează în cadrul compartimentelor de informare și relații publice puncte de informare-documentare.
    ----------
    Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (1^1) Instituțiile și autoritățile publice pot organiza o bibliotecă virtuală, ce cuprinde o colecție de informații de interes public, actualizate și completate periodic cu informațiile de interes public furnizate solicitanților.
    ----------
    Alin. (1^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (2) Informațiile comunicate din oficiu de către instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) se vor afișa obligatoriu pe pagina proprie de internet, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    ----------
    Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (3) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001
    , cu modificările și completările ulterioare, au obligația să accesibilizeze paginile proprii de internet, în vederea asigurării accesului la informațiile publice pentru persoanele cu handicap, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006
    privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
    ----------
    Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Capitolul III Procedurile privind accesul liber la informațiile de interes public

    Articolul 9

    Autoritățile și instituțiile publice asigura accesul la informațiile de interes public, din oficiu sau la cerere, în condițiile legii.


    Articolul 10
    (1) Informațiile de interes public care se comunică din oficiu, conform legii, vor fi prezentate într-o formă accesibilă, standardizată și concisă. Informațiile vor fi afișate, de regulă, în format editabil.(2) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a publica și de a actualiza anual un buletin informativ care va cuprinde informațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul va fi publicat pe pagina proprie de internet, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.(3) În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile publice sunt obligate să aducă la cunoștință publică, cel puțin anual, un raport periodic de activitate. Raportul periodic de activitate va fi elaborat conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice.(4) În situația în care raportul va fi elaborat anual, acesta va fi adus la cunoștință publică cel târziu la sfârșitul lunii aprilie din anul următor.(5) Publicitatea raportului prevăzut la alin. (3) va fi asigurată prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum și pe pagina proprie de internet în secțiunea dedicată informațiilor de interes public. Raportul poate fi afișat și la sediul autorității publice.(6) Autoritățile și instituțiile publice pentru care, prin lege specială, se prevede obligația elaborării și prezentării unui raport privind activitatea proprie vor elabora doar raportul prevăzut de legea specială. În acest caz, raportul va cuprinde și elementele prevăzute în anexa nr. 3.
    ----------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 11
    (1) Accesul la informațiile de interes public comunicate din oficiu se realizează obligatoriu prin:
    a) afișare pe pagina de internet proprie a autorității sau instituției publice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice;
    b) afișare la sediul autorității sau instituției publice sau prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă sau în publicații proprii;
    c) consultare la sediul autorității sau instituției publice, în punctele de informare-documentare, în spații special destinate acestui scop, după caz.
    ----------
    Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (2) Furnizarea informațiilor de interes public în formele prevăzute la alin. (1) este modalitatea minimă obligatorie de comunicare din oficiu a informațiilor de interes public pentru toate autoritățile și instituțiile publice.
    ----------
    Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 12

    În unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate națională deține o pondere de cel puțin 20% din numărul populației informațiile ce se comunica din oficiu se vor difuza și în limba minorității respective.


    Articolul 13

    Solicitarea informațiilor de interes public, altele decât cele prevăzute să fie comunicate din oficiu, va fi adresată instituției sau autorității publice, în condițiile art. 6 din Legea nr. 544/2001.


    Articolul 14
    (1) Pentru a facilita redactarea solicitării și a reclamației administrative autoritățile și instituțiile publice vor pune gratuit la dispoziție persoanei interesate formulare-tip. Acestea vor fi afișate pe pagina proprie de internet și vor fi distribuite, la cerere, persoanelor interesate, prin intermediul structurilor prevăzute la art. 3 alin. (1).(2) Modelele formularelor-tip ale cererii de informații de interes public și ale reclamației administrative sunt prezentate în anexele nr. 4-6.(3) Utilizarea formularelor-tip este facultativă. Nu poate constitui motiv de refuz al accesului la informațiile publice dacă solicitarea este redactată într-o altă formă decât modelul prevăzut la alin. (1).(4) Modelul scrisorii de răspuns la cerere și cel al scrisorii de răspuns la reclamația administrativă, împreună cu modelul registrului pentru înregistrarea documentelor prevăzute la alin. (2), sunt prevăzute în anexele nr. 7-9.
    ----------
    Art. 14 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 15
    (1) Informațiile de interes public pot fi solicitate și comunicate și în format electronic.(2) Solicitarea de informații de interes public sau reclamația administrativă se poate transmite prin mijloace electronice.
    ----------
    Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (3) Informațiile de interes public solicitate în scris vor fi comunicate în formatul precizat în cererea solicitantului, respectiv în scris, în format electronic sau hârtie.
    ----------
    Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (4) Dacă informațiile de interes public solicitate sunt disponibile în format editabil, la cererea solicitantului, acestea vor fi furnizate și în acest format.
    ----------
    Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.(5) În aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, lipsa semnăturii olografe de pe solicitarea de furnizare a informațiilor de interes public transmise în format electronic nu poate constitui un motiv de nefurnizare a informațiilor solicitate.
    ----------
    Alin. (5) al art. 15 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.(6) Informațiile de interes public vor fi comunicate în termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001
    , cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă solicitantul nu a invocat acest act normativ în solicitarea de furnizare a informațiilor publice.
    ----------
    Alin. (6) al art. 15 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 16
    (1) Termenele pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanților de informații de interes public sunt cele prevăzute de Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și anume:
    a) 10 zile pentru comunicarea informației de interes public solicitate, dacă aceasta a fost identificată în acest termen;
    b) 10 zile pentru anunțarea solicitantului că termenul prevăzut la lit. a) nu a fost suficient pentru identificarea informației solicitate;
    c) 30 de zile pentru comunicarea informației de interes public identificate peste termenul prevăzut la lit. a);
    d) 5 zile pentru transmiterea refuzului de comunicare a informației solicitate și a motivării refuzului.
    (2) Termenele prevăzute la alin. (1) se calculează de la data înregistrării solicitării, în condițiile art. 20 alin. (4); nu intră în calculul termenelor ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.(3) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
    ----------
    Art. 16 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 17

    Programul zilnic al compartimentelor de informare și relații publice va fi cel al autorităților sau instituțiilor publice respective, stabilit prin regulamentul propriu de organizare și funcționare, incluzând într-o zi pe săptămână și ore după programul de funcționare.


    Articolul 18
    (1) Accesul la informațiile de interes public este gratuit.(2) Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condițiile legii.(3) Plata serviciilor de copiere se poate face în numerar, prin mandat poștal, prin decontare bancară, prin intermediul cardurilor bancare și prin intermediul altor sisteme de plată, potrivit prevederilor legale în vigoare. Autoritățile și instituțiile publice au obligația să aducă la cunoștință publică contul în care se va efectua plata.
    ----------
    Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 12 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (4) În aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, prin costul serviciului de copiere se înțelege costul direct al operațiunii tehnice de copiere a informației solicitate pe suport hârtie.
    ----------
    Alin. (4) al art. 18 a fost introdus de pct. 13 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (5) Costul serviciului de copiere va fi aprobat, respectiv actualizat prin actul administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice centrale sau locale și nu poate depăși 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină.
    ----------
    Alin. (5) al art. 18 a fost introdus de pct. 13 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Capitolul IV Funcționarea structurilor responsabile de informarea publică directa

    Articolul 19

    Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa asigura rezolvarea solicitărilor privind informațiile de interes public și organizarea și funcționarea punctului de informare-documentare.


    Articolul 20
    (1) Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa primesc solicitările privind informațiile de interes public.(2) Solicitarea de informații de interes public este acțiunea verbală sau scrisă (pe suport de hârtie sau electronic) prin care o persoana (fizica sau juridică, română ori străină) poate cere informații considerate ca fiind de interes public.(3) În cazul formulării verbale a solicitării informația este furnizată pe loc, dacă este posibil, sau cu îndrumarea solicitantului să adreseze o cerere în scris.(4) Cererile de solicitare a informațiilor de interes public, indiferent de modul în care au fost formulate, inclusiv cele prevăzute la alin. (3), se înregistrează, de îndată, la structurile sau la persoanele responsabile de informarea publică directă, în Registrul pentru înregistrarea solicitărilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public.
    ----------
    Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (5) După înregistrarea cererii, structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă au obligația să comunice solicitantului, direct sau electronic la adresa de e-mail furnizată, data și numărul de înregistrare a cererii. Pentru cererile transmise prin poștă, numărul de înregistrare va fi comunicat numai la solicitarea persoanei care a formulat cererea.
    ----------
    Alin. (5) al art. 20 a fost introdus de pct. 15 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 21
    (1) După primirea și înregistrarea cererii structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa realizează o evaluare primara a solicitării, în urma căreia se stabilește dacă informația solicitată este o informație comunicată din oficiu, furnizabilă la cerere sau exceptată de la liberul acces.(2) În situația în care informația solicitată este dintre cele care se comunică din oficiu, se asigură de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile, informarea solicitantului despre acest lucru, precum și sursa unde informația solicitată poate fi găsită.
    ----------
    Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (3) La solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau hârtie.
    ----------
    Alin. (3) al art. 21 fost introdus de pct. 17 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 22
    (1) În cazul în care informația solicitată nu este dintre cele care se comunică din oficiu, solicitarea se transmite structurilor competente din cadrul autorităților și instituțiilor publice, care dețin informațiile solicitate, pentru a verifica respectarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.
    ----------
    Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (2) În cazul în care informația solicitată este identificată ca fiind exceptată de la accesul liber la informație, se asigura, în termen de 5 zile de la înregistrare, informarea solicitantului despre acest lucru.(2^1) În situația în care informația publică solicitată se află pe un înscris care conține atât informații la care accesul este liber, cât și informații exceptate de la liberul acces, informația publică solicitată va fi comunicată, după anonimizarea informațiilor exceptate, prevăzute la art. 12 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare.
    ----------
    Alin. (2^1) al art. 22 a fost introdus de pct. 19 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.
    (3) Structurile prevăzute la alin. (1) au obligația să identifice și să actualizeze informațiile de interes public care sunt exceptate de la accesul liber, potrivit legii.


    Articolul 23
    (1) Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa primesc de la structurile prevăzute la art. 22 alin. (1) răspunsul la solicitarea primită și redactează răspunsul către solicitant împreună cu informația de interes public sau cu motivația întârzierii ori a respingerii solicitării, în condițiile legii.(2) Răspunsul se înregistrează și se transmite persoanei interesate, pe suportul solicitat, în termenul legal.


    Articolul 24

    În cazul în care solicitarea nu se încadrează în competențele instituției sau autorității publice, în termen de 5 zile de la înregistrare, structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă transmit solicitarea către instituțiile sau autoritățile competente și informează solicitantul despre aceasta.
    ----------
    Art. 24 a fost modificat de pct. 20 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 25

    Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa țin evidenta răspunsurilor și a chitanțelor remise de solicitanți privind plata costurilor de copiere a materialelor solicitate.


    Articolul 26

    Structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directa realizează organizarea și funcționarea punctului de informare-documentare, după cum urmează:
    a) asigura publicarea buletinului informativ al autorității sau instituției publice, care va cuprinde informațiile de interes public comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001;
    b) asigura publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, a raportului de activitate al autorității sau instituției publice;
    c) asigură disponibilitatea informațiilor comunicate din oficiu, prevăzute la art. 5 din Legea nr. 544/2001 , cu modificările și completările ulterioare, pe pagina de internet și la afișierul instituției, precum și în alte modalități, după caz;
    ----------
    Lit. c) a art. 26 a fost modificată de pct. 21 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.

    d) organizează în cadrul punctului de informare-documentare al instituției accesul publicului la informațiile furnizate din oficiu.


    Articolul 27
    (1) Fiecare instituție sau autoritate publică va întocmi anual, prin structurile de informare și relații publice, un raport privind accesul la informațiile de interes public, care va cuprinde:
    a) numărul total de solicitări de informații de interes public;
    b) numărul total de solicitări, departajat pe domenii de interes;
    c) numărul de solicitări rezolvate favorabil;
    d) numărul de solicitări respinse, defalcat în funcție de motivația respingerii (informații exceptate de la acces, inexistente etc.);
    e) numărul de solicitări adresate: 1. pe suport hârtie; 2. pe suport electronic; 3. solicitări verbale;
    f) numărul de solicitări adresate de persoane fizice;
    g) numărul de solicitări adresate de persoane juridice;
    h) numărul de reclamații administrative: 1. rezolvate favorabil; 2. respinse;
    i) numărul de plângeri în instanță: 1 rezolvate favorabil; 2. respinse; 3. în curs de soluționare;
    j) costurile totale ale compartimentului de informare și relații publice;
    k) sumele totale încasate pentru serviciile de copiere a informațiilor de interes public solicitate;
    l) numărul estimativ de vizitatori ai punctului de informare-documentare;
    m) numărul de răspunsuri defalcat pe termene de răspuns;
    n) informațiile solicitate identificate ca fiind exceptate de la accesul liber la informație;
    o) măsurile luate pentru îmbunătățirea activității;
    p) numele și prenumele persoanei desemnate, respectiv ale șefului compartimentului prevăzut la art. 3 alin. (1).
    (2) Raportul elaborat după modelul prevăzut în anexa nr. 10 va fi adresat conducătorului autorității sau instituției publice respective și va fi făcut public în termenul prevăzut la art. 10 alin. (4).(3) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale vor asigura centralizarea rapoartelor prevăzute la alin. (1) de la autoritățile și instituțiile publice din subordine.(4) Autoritățile publice locale din județ, respectiv municipiul București vor transmite către instituțiile prefectului raportul prevăzut la alin. (1) până la data de 30 aprilie a anului următor.(5) Prefectul analizează întocmirea raportului, conform anexei nr 10, și poate solicita autorităților administrației publice locale emitente completarea acestuia.(6) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale, precum și instituțiile prefectului vor transmite rapoartele până la data de 15 mai către Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
    ----------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 22 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Capitolul V Funcționarea structurilor responsabile de relația cu presa

    Articolul 28

    Dispozițiile speciale privind accesul mijloacelor de informare în masa la informațiile de interes public, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 544/2001, se referă în mod explicit la obligațiile autorităților și instituțiilor publice și nu reglementează în nici un fel activitatea mass-media.


    Articolul 29

    Structurile sau persoanele responsabile de relația cu presa a instituției sau autorității publice respective au următoarele atribuții:
    a) să furnizeze ziariștilor, prompt și complet, orice informație de interes public care privește activitatea instituției sau autorității publice pe care o reprezintă;
    b) să acorde fără discriminare, în termen de cel mult doua zile de la înregistrare, acreditarea ziariștilor și a reprezentanților mijloacelor de informare în masa;
    c) să informeze în timp util și să asigure accesul ziariștilor la activitățile și acțiunile de interes public organizate de instituția sau autoritatea publică;
    d) să asigure, periodic sau de fiecare data când activitatea instituției ori a autorității publice prezintă un interes public imediat, difuzarea de comunicate, informări de presa, organizarea de conferințe de presa, interviuri sau briefinguri;
    e) să difuzeze ziariștilor dosare de presa legate de evenimente sau de activități ale instituției ori autorității publice;
    f) să nu refuze sau să nu retragă acreditarea unui ziarist decât numai pentru fapte care împiedica desfășurarea normală a activității instituției sau autorității publice respective și care nu privesc opiniile exprimate în presa de respectivul ziarist;
    g) în cazul retragerii acreditării unui ziarist, să asigure organismului de presa obținerea acreditării pentru un alt ziarist.


    Articolul 30
    (1) Acreditarea se acorda, la cerere, ziariștilor și instituțiilor de presa solicitante. Legitimațiile de acreditare nu sunt transmisibile și se referă la prezenta fizica a ziaristului în sediul sau la activitățile autorității ori instituției publice, la care accesul presei este permis.(2) Acreditarea ziariștilor nu atrage controlul autorităților sau instituțiilor publice ce au acordat acreditarea asupra materialelor publicate de ziaristul acreditat.(3) Participarea ziariștilor la activitățile autorităților sau instituțiilor publice nu va putea fi limitată ori restricționată prin reglementări interne ce exced textului Legii nr. 544/2001.


    Capitolul VI Sancțiuni

    Articolul 31

    Răspunderea disciplinară a funcționarului desemnat pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 se stabilește conform Statutului funcționarilor publici, statutelor speciale sau, după caz, Codului muncii.


    Articolul 32

    În cazul în care o persoana considera că dreptul privind accesul la informațiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamație administrativă conducătorului autorității sau instituției publice căreia i-a fost solicitată informația.


    Articolul 33

    Persoana care se considera vătămată în drepturile sale poate depune reclamația administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștința a refuzului explicit sau tacit al angajaților din cadrul autorității sau instituției publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale prezentelor norme metodologice.


    Articolul 34
    (1) Răspunsul motivat la reclamația administrativă se transmite persoanei care a formulat-o în termen de 15 zile de la data înregistrării, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.(2) În cazul în care reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul va conține informațiile de interes public solicitate inițial și, de asemenea, după caz, va menționa măsurile dispuse, respectiv sesizarea comisiei de disciplină, în cazul funcționarului public, în condițiile legii.
    ----------
    Art. 34 a fost modificat de pct. 23 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Articolul 35
    (1) Pentru analiza reclamațiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 și ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorități sau instituții publice se constituie o comisie de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public.(2) Comisia de analiza privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public va avea următoarele responsabilități:
    a) primește și analizează reclamațiile persoanelor;
    b) efectuează cercetarea administrativă;
    c) stabilește dacă reclamația persoanei privind încălcarea dreptului de acces la informațiile de interes public este întemeiată sau nu;
    d) în cazul în care reclamația este întemeiată, propune aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru personalul responsabil și comunicarea informațiilor de interes public solicitate. În cazul funcționarilor publici culpabili comisia de analiza va informa despre rezultatul cercetării administrative comisia de disciplina a autorității sau instituției publice, care va propune aplicarea unei sancțiuni corespunzătoare, potrivit legii;
    e) redactează și trimite răspunsul solicitantului.


    Articolul 36
    (1) În condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului.(2) Scutirea de taxa de timbru, prevăzută la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, pentru plângerea la tribunal și recursul la curtea de apel nu include și scutirea de la plata serviciilor de copiere a informațiilor de interes public solicitate.
    ----------
    Art. 36 a fost modificat de pct. 24 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Capitolul VII Dispoziții finale

    Articolul 37

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice autoritățile administrației publice centrale și locale și instituțiile publice vor asigura spațiile necesare, precum și modificarea organigramelor, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2001.


    Articolul 38

    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se vor organiza compartimente de informare și relații publice și vor fi elaborate reglementările interne de organizare și funcționare a acestora.


    Articolul 39

    Informatizarea compartimentelor de informare și relații publice va fi asigurată de instituțiile și autoritățile publice, pe baza propunerilor aprobate de Guvern, în condițiile art. 24 din Legea nr. 544/2001.


    Articolul 40

    Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
    ----------
    Art. 40 a fost modificat de pct. 25 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016.


    Anexa nr. 1

    la normele metodologice
    MODEL
    de structurare a informațiilor publicate din
    oficiu pe pagina web a unei instituții publice

    *Font 7*

    ┌───────────────────────┐ ┌─────────────────────────┐
    │ Secțiunea │ │Secțiunea - Informații de│
    │"Despre instituție"/ │ │ interes public │
    │"Despre noi"/ │ └─┬───────────────────────┘
    │"Minister"/"Prezentare"│ │ ┌──────────────────────────┐
    └─┬─────────────────────┘ ├─┤ Solicitare informații. │
      │ ┌────────────────────────────┐ │ │ Legislație │
      ├─┤Legislație (organizarea │ │ └─┬────────────────────────┘
      │ │și funcționarea instituției)│ │ │
      │ └────────────────────────────┘ │ │ ┌─────────────────────────────┐ ┌──────────────────────────┐
      │ ┌────────────────────────────┐ │ ├─┤Numele și prenumele persoanei│ │ Secțiunea - Contact │
      ├─┤ Conducere │ │ │ │ responsabile pentru │ └───────────┬──────────────┘
      │ └──┬─────────────────────────┘ │ │ │ Legea nr. 544/2001 │ └┐
      │ │ ┌───────────────────────┐ │ │ └─────────────────────────────┘ ┌─────────────────┴─────────────────────┐
      │ └─┤Lista persoanelor din │ │ │ ┌─────────────────────────────┐ │ │
      │ │conducere și agenda de │ │ ├─┤Formular pentru solicitare în│ │1. Datele de contact ale autorității: │
      │ │lucru a acestora │ │ │ │baza Legii nr. 544/2001 │ │denumire, sediu, numere de telefon/fax,│
      │ └───────────────────────┘ │ │ └─────────────────────────────┘ │adrese e-mail (+formular de contact), │
      │ ┌────────────────────────────┐ │ │ ┌─────────────────────────────┐ │adresă pagină de internet, instrumente │
      ├─┤ Organizare │ │ │ │Modalitatea de contestare a │ │social media. │
      │ └──┬─────────────────────────┘ │ │ │deciziei și formularele │ │ │
      │ │ ┌─────────────────────────┐ │ ├─┤aferente pentru reclamație │ │2. Relații cu presa/mass-media: │
      │ ├─┤ Regulament de │ │ │ │administrativă (refuz și │ │persoană desemnată, date de contact. │
      │ │ │organizare și funcționare│ │ │ │netrimitere în termen legal) │ │ │
      │ │ └─────────────────────────┘ │ │ └─────────────────────────────┘ │3. Programul de funcționare al │
      │ │ ┌─────────────────────────┐ │ │ ┌─────────────────────────────┐ │instituției. │
      │ ├─┤ Organigrama │ │ │ │ Lista cu documentele de │ │ │
      │ │ └─────────────────────────┘ │ │ │interes public și lista cu │ │4. Program de audiențe, cu precizarea │
      │ │ │ ├─┤ documentele produse/ │ │modului de înscriere pentru audiențe │
      │ │ ┌─────────────────────────┐ │ │ │ gestionate de instituție. │ │și a datelor de contact pentru │
      │ │ │Lista și datele de │ │ │ └─────────────────────────────┘ │înscriere. │
      │ │ │contact ale instituțiilor│ │ │ ┌─────────────────────────────┐ │ │
      │ │ │care funcționează în │ │ │ │ Rapoartele de aplicare a │ │5. Petiții: adresă de e-mail pentru │
      │ ├─┤subordinea/ coordonarea │ │ └─┤ Legii nr. 544/2001 │ │transmiterea petițiilor │
      │ │ │sau sub autoritatea │ │ └─────────────────────────────┘ │ │
      │ │ │instituției în cauză. │ │ ┌──────────────────────────┐ │ │
      │ │ └─────────────────────────┘ │ │Buletinul informativ │ └───────────────────────────────────────┘
      │ │ ├─┤(Legea nr. 544/2001) │
      │ │ ┌─────────────────────────┐ │ └──────────────────────────┘
      │ │ │ Carieră (anunțurile │ │ ┌──────────────────────────┐
      │ └─┤ posturilor scoase la │ │ │Buget din toate sursele de│
      │ │ concurs) │ ├─┤ venituri │
      │ └─────────────────────────┘ │ └─┬────────────────────────┘
      │ ┌──────────────────────────────┐ │ │ ┌─────────────────────────────┐
      ├─┤ Programe și strategii │ │ ├─┤Buget pe surse financiare │
      │ └──────────────────────────────┘ │ │ │ (începând cu anul 2015) │
      │ │ │ └─────────────────────────────┘
      │ ┌──────────────────────────────┐ │ │ ┌─────────────────────────────┐
      └─┤ Rapoarte și studii │ │ │ │Situația plăților (execuția │
        └──────────────────────────────┘ │ ├─┤bugetară), conform Anexei. │
                                             │ │ └─────────────────────────────┘
                                             │ │ ┌─────────────────────────────┐
                                             │ │ │ Situația drepturilor │
                                             │ │ │salariale stabilite potrivit │
                                             │ └─┤ legii, precum și alte │
                                             │ │drepturi prevăzute de acte │
                                             │ │ normative │
                                             │ └─────────────────────────────┘
                                             │ ┌──────────────────────────┐
                                             ├─┤ Bilanțuri contabile │
                                             │ └──────────────────────────┘
                                             │ ┌──────────────────────────┐
                                             ├─┤ Achiziții publice │
                                             │ └─┬────────────────────────┘
                                             │ │ ┌─────────────────────────────┐
                                             │ ├─┤ Programul anual al │
                                             │ │ │ achizițiilor publice │
                                             │ │ └─────────────────────────────┘
                                             │ │ ┌─────────────────────────────┐
                                             │ │ │Centralizatorul achizițiilor │
                                             │ ├─┤publice și - contractele cu │
                                             │ │ │valoare de peste 5000 de euro│
                                             │ │ │ conform anexei │
                                             │ │ └─────────────────────────────┘
                                             │ │ ┌─────────────────────────────┐
                                             │ │ │Contractele cu valoare de │
                                             │ │ │peste 5000 de euro (începând │
                                             │ └─┤ cu anul 2015) │
                                             │ └─────────────────────────────┘
                                             │ ┌──────────────────────────┐
                                             ├─┤Declarații de avere și de │
                                             │ │interese, conform anexei │
                                             │ └──────────────────────────┘
                                             │ ┌──────────────────────────┐
                                             │ │ Formulare tip (cu │
                                             └─┤ menționarea timpului │
                                               │ necesar completării) │
                                               └──────────────────────────┘

    Formatul documentelor comunicate din oficiu, în cazul în care acestea se regăsesc în instituție într-un format prelucrabil automat de către calculator, va fi:– legislație - actele normative vor fi publicate în format pdf, având și linkuri către portalul http://legislație.just.ro;– programe și strategii - format .pdf, .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt și alte formate text;– rapoarte și studii - format .doc, .docx, .odt și alte formate text;– formular pentru solicitare în baza Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, și formular pentru contestarea deciziei - format .pdf, .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt și alte formate text;– buget, situația plăților, situația drepturilor salariale, plan de achiziții, plan de investiții, centralizatorul contractelor de achiziție - format .ods, .xml, .xls sau .xlsx;– formulare-tip folosite de instituție în relația cu cetățenii - format .pdf inteligent, .doc, .docx, .odt sau în variantă online (în cazul utilizării unei proceduri online de completare a respectivului formular).
    ----------
    Anexa nr. 1 a fost înlocuită cu anexa nr. 1 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 2a)

    la normele metodologice Notă
    Anexele nr. 2a) și 2b) au fost înlocuite cu anexa nr. 2 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 2b)

    la normele metodologice Notă
    Anexele nr. 2a) și 2b) au fost înlocuite cu anexa nr. 2 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 2

    la normele metodologice
    Model - Buletin informativ

    NOTĂ:
    Fiecare categorie de informație va cuprinde o trimitere (un link) către pagina unde această informație este afișată pe site-ul autorității în cauză.

    a) actele normative care reglementează organizarea
    și funcționarea autorității sau instituției publice

    Se vor indica actele normative în temeiul cărora autoritățile
    sau instituțiile publice își desfășoară activitatea:

    b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor
    autorității sau instituției publice
     

    Regulamentul de organizare și funcționare
    Organigrama aprobată conform legii
    Alte regulamente aplicabile la nivelul instituției

    c) numele și prenumele persoanelor din conducerea
    autorității sau a instituției publice și ale
    funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor
    publice

    Numele și prenumele persoanelor responsabile (numere de
    telefon/fax, adrese e-mail)
     
     

    d) coordonatele de contact ale autorității sau
    instituției publice
     

    1. Datele de contact ale autorității: denumire, sediu, numere
    de telefon/fax, adrese e-mail
    2. Programul de funcționare al instituției

    e) audiențe
     

    Program de audiențe, cu precizarea modului de înscriere
    pentru audiențe și a datelor de contact pentru înscriere

    f) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil
     

    Bugetul aprobat
    Bilanțul contabil

    g) programele și strategiile proprii

    Programele și strategiile autorității sau instituției publice

    h) lista cuprinzând documentele de interes public
     

    Se vor indica documentele de interes public stabilite la
    nivelul autorității sau instituției publice.

    i) lista cuprinzând categoriile de documente produse
    și/sau gestionate, potrivit legii

    Se vor indica documente produse și/sau gestionate la nivelul
    autorității sau instituției publice.

    j) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau
    a instituției publice în situația în care persoana se
    consideră vătămată în privința dreptului de acces la
    informațiile de interes public solicitate

    Se vor indica prevederea legală, termene și instanța la care
    se va introduce acțiunea. După caz, se vor prezenta alte
    moduri de contestare, cu indicarea procedurii specifice.
     

    ----------
    Anexele nr. 2a) și 2b) au fost înlocuite cu anexa nr. 2 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 3

    la normele metodologice
    Model - Raport periodic de activitate

    Categorie de informații

    Detalii

    Corelare cu alte acte normative/documente

    PROFIL ORGANIZAȚIONAL

    - cuvânt înainte din partea conducătorului instituției
    - misiunea instituției și responsabilități
    - contribuția pe care trebuie să o aducă la obiectivele guvernării și la obiectivele asumate de România
    - datele de contact (adresă, telefon, email)

    Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
    Anexă - Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public

    POLITICI PUBLICE

     

     

    Informații privind rezultatele implementării Planului strategic instituțional (PSI). Acest document are o perspectivă de 3-4 ani - termen mediu - și trebuie să descrie mandatul, viziunea, obiectivul general, obiectivele specifice împreună cu programele bugetare pentru fiecare minister

    - prioritățile pentru perioada de raportare
    - pentru fiecare prioritate: obiective, rezultate, chestiuni bugetare, alocare bugetară
    - indici de performanță, cu prezentarea gradului de realizare a acestora
    - prezentare a programelor desfășurate și a modului de raportare a acestora la obiectivele autorității sau instituției publice
    - ce rezultate s-au obținut cu resursele avute la dispoziție (monitorizarea implementării)
    - raportarea cheltuielilor, defalcate pe programe, respectiv pe obiective
    - nerealizări, cu menționarea cauzelor acestora (acolo unde este cazul)
    - propuneri pentru remedierea deficiențelor
    - informații relevante privind performanța ministeruluidin rapoartele de audit intern sau extern (ale Curții de Conturi)
    - politici publice aflate în implementare
    - rezultatele așteptate ale documentelor de politici publice
    - stadiul îndeplinirii obiectivelor generale și obiectivelor specifice

    - Hotărârea Guvernului nr. 1.807/2006 pentru aprobarea Componentei de management din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituțiilor administrației publice de la nivel central
    - Hotărârea Guvernului nr. 158/2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetară din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituțiilor administrației publice de la nivel central
    - Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public
    Anexă - Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile deinteres public

    Priorități pentru perioada următoare

    Teme, investiții etc. - corelate cu contribuția pe careinstituția trebuie să o aducă la obiectivele guvernăriiși la obiectivele asumate de România
    Menționarea perioadei - 1 sau 5 ani sau altă perioadă la alegerea instituției

    Prioritățile strategice ale instituției Planul de guvernare/Planul sectorial de acțiune al instituției

    TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ

     

     

    Bugetul instituției

    Sinteza bugetului pe surse de finanțare, cel puțin referitor la:
    - finanțare de la bugetul de stat
    - finanțare rambursabilă
    - fondurile externe nerambursabile postaderare primite în cadrul unor proiecte/programe/instrumente/facilitățifinanțate conform unor decizii/acorduri/ înțelegeri/ memorandumuri ale Uniunii Europene și/sau ale altor donatori
    - venituri proprii etc.
    - o sinteză a cheltuielilor detaliate pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz
    Anexat
    - bugetul complet în format de date deschise, inclusiv programele de investiții publice, care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite

     

    Informații legate de procesul de achiziții publice, achizițiile sectoriale și concesiunile de lucrări și servicii

    - lista de contracte încheiate (obiectul contractului, suma, procedura de achiziții publice folosită, numele câștigătorului)
    - numărul de procese de achiziții pe categorii, pentru anul încheiat
    - câte achiziții s-au realizat prin sistemul electronic din totalul achizițiilor desfășurate pe parcursul exercițiului anului calendaristic de raportare
    - durata medie a unui proces de achiziție publică pe categorii de achiziții
    - număr de contestații formulate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
    - câte proceduri au fost anulate sau sunt în procedura de anulare

     

    Informații despre litigii în care este implicată instituția (în general, nu doar cele legate de achiziții publice)

    - număr de litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată pe tipuri și obiectul lor, cu indicarea contextului litigiului - câte au fost pierdute
    - câte au fost câștigate

     

    Organigrama

    Afișarea organigramei cu evidențierea numelor persoanelor cu funcții de conducere și a numărului de posturi ocupate, respectiv a numărului total de posturidisponibile, precum și a departamentelor cu date de contact

     

    Informații despre managementul resurselor umane

    - informații despre fluctuația de personal
    - numărul de concursuri organizate
    - fluctuația la nivelul funcțiilor de conducere
    - numărul de funcții de conducere exercitate temporar
    - venitul mediu, inclusiv diferitele sporuri

     

    RELAȚIA CU COMUNITATEA

     

     

    Raport de activitate Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare

    Raportul de activitate va fi întocmit și publicat într-un document distinct, în conformitate cu prevederile anexei nr. 10 la normele metodologice.

     

    Raport de activitate Legea nr. 52/2003, republicată)

    Raportul de activitate va fi întocmit și publicat într-un document distinct, în raportul anual de activitate al instituției făcându-se trimitere la acesta.

    Conform art. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată

    Informații despre atragereade resurse din comunitate

    - lucrul cu voluntari
    - parteneriate cu alte instituții publice, mediul de afaceri, participări în asociații internaționale, înfrățiri

     

    LEGISLAȚIE

     

     

    Informații despre proiecte de acte normative inițiate de către instituție

    - nr. de inițiative
    - denumirea fiecărui proiect, tipul de act normativ și subiectul abordat, codul actului normativ
    - puncte de vedere la proiectele altor instituții
    - priorități legislative pentru perioada următoare

     

    ----------
    Anexa nr. 3 a fost înlocuită cu anexa nr. 3 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 4

    la normele metodologice
    Model - Formular-tip cerere de informații de interes public

    Denumirea autorității sau instituției publice .................
    Sediul/Adresa .....................................
    Data .................................
    Stimate domnule/Stimată doamnă .........................,
    Prin prezenta formulez o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. Doresc să primesc o copie de pe următoarele documente (petentul este rugat să enumere cât mai concret documentele sau informațiile solicitate):
    ....................................................................
    Doresc ca informațiile solicitate să îmi fie furnizate:

    Pe e-mail, la adresa ............................

     

    Pe e-mail în format editabil: ......... la adresa .............

     

    Pe format de hârtie, la adresa ................................

     

        .....................................................................
    Sunt dispus să plătesc costurile aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate (dacă se solicită copii în format scris).
    Vă mulțumesc pentru solicitudine,
    ...............................
    semnătura petentului (opțional)

    Numele și prenumele petentului ...................................
    Adresa la care se solicită primirea răspunsului/E-mail .............
    Profesia (opțional) ................................................
    Telefon (opțional) .................................................
    ----------
    Anexa nr. 4 a fost înlocuită cu anexa nr. 4 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 5

    la normele metodologice
    Model - Reclamație administrativă (1)

    Denumirea autorității sau instituției publice ........................
    Sediul/Adresa ........................................................
    Data .................................................................
    Stimate domnule/Stimată doamnă .........................................,
    Prin prezenta formulez o reclamație administrativă, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la cererea nr. .......... din data de ............... am primit un răspuns negativ, la data de ............., de la .................. (completați numele respectivului funcționar)
    Documentele de interes public solicitate erau următoarele: .............................
    Documentele solicitate se încadrează în categoria informațiilor de interes public, din următoarele considerente: ........................
    Prin prezenta solicit revenirea asupra deciziei de refuz al comunicării/netransmitere în termenul legal a informațiilor de interes public solicitate în scris/în format electronic, considerând că dreptul meu la informație, conform legii, a fost lezat.
    Vă mulțumesc pentru solicitudine,
    .................................
    (semnătura petentului)
    Numele și adresa petentului ...............................
    Adresa ....................................................
    Telefon ...................................................
    Fax .......................................................
    ----------
    Anexa nr. 5 a fost înlocuită cu anexa nr. 5 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 6

    la normele metodologice
    Model - Reclamație administrativă (2)

    Denumirea autorității sau instituției publice ....................
    Sediul/Adresa ....................................................
    Data .............................................................
    Stimate domnule/Stimată doamnă ...................................,
    Prin prezenta formulez o reclamație administrativă, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la cererea nr. ......... din data de ............ nu am primit informațiile solicitate în termenul legal, stabilit de lege.
    Documentele de interes public solicitate erau următoarele: ........................
    Documentele solicitate se încadrează în categoria informațiilor de interes public, din următoarele considerente: ....................
    Prin prezenta solicit revenirea asupra deciziei de a nu primi informațiile de interes public solicitate în scris/în format electronic, considerând că dreptul meu la informație, conform legii, a fost lezat.
    Vă mulțumesc pentru solicitudine,
    ................................
    (semnătura petentului)
    Numele și adresa petentului ..........................
    Adresa ...............................................
    Telefon ..............................................
    Fax ..................................................
    ----------
    Anexa nr. 6 a fost înlocuită cu anexa nr. 6 din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016, conform modificării aduse de pct. 26 al art. unic din același act normativ.


    Anexa nr. 7

    la normele metodologice
    Model - Scrisoare de răspuns la cerere

    De la:
    Denumirea autorității sau instituției publice .....................
    Sediul/Adresa .....................................................
    Persoana de contact *)....................... Notă
    *) Funcționarul responsabil cu aplicarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

    Nr. **)......... Data ..................... Notă
    **) Numărul curent din Registrul pentru înregistrarea cererilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public.

    Către:
    Numele și prenumele petentului .........................
    Adresa ................................................
    Stimate domnule/Stimată doamnă ........................,
    În urma cererii dumneavoastră nr. ........ din data de ..............., prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați o copie de pe următoarele documente: ..................1. vă trimitem, în anexa la prezenta scrisoare, informațiile solicitate;2. vă informăm că informațiile solicitate nu au putut fi expediate în termenul inițial de 10 zile datorită complexității acestora, urmând să vă parvină în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii dumneavoastră;3. vă informăm că pentru rezolvarea cererii dumneavoastră, întrucât instituția noastră nu deține informațiile la care faceți referire, solicitarea dumneavoastră a fost redirecționată către .... (instituția/autoritatea publică competentă) ...., de unde urmează să primiți răspuns;4. vă informăm că informațiile solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor.
    Informațiile solicitate v-au fost furnizate în format electronic, la următoarea adresă de e-mail (opțional): .................
    Vă informăm că costurile aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate sunt următoarele (când este cazul): ................
    După plata serviciilor de copiere a documentelor solicitate la casierie, în contul de trezorerie ....... (al fiecărei autorități sau instituții publice) sau prin transfer bancar în contul .................., vă rugăm să vă prezentați pentru înmânarea documentelor solicitate.
    Cu stimă,
    ............................
    (semnătura funcționarului)

    ----------
    Anexa nr. 7 a fost introdusă de pct. 27 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016 și are conținutul anexei 7 din același act normativ.


    Anexa nr. 8

    la normele metodologice
    Model - Răspuns la reclamație

    De la:
    Denumirea autorității sau instituției publice ....................
    Sediul/Adresa ....................................................
    Persoana de contact ..............................................
    Data ...........................
    Către:
    Numele și prenumele petentului ...................................
    Adresa ...........................................................
    Stimate domnule/Stimată doamnă ...................................,
    În urma reclamației dumneavoastră nr. ............ din data de ................., conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, după răspunsul negativ primit/întârzierea răspunsului la cererea nr. ............. din data de ..........................., prin care, conform legii sus-menționate, solicitați documentele de mai jos: ..........................
    vă informăm că decizia de a nu primi (la termen) documentele solicitate:1. se încadrează în prevederile legii, fiind vorba despre informații exceptate de la accesul liber al cetățenilor;2. nu se încadrează în prevederile legii, fiind o eroare a unui funcționar.
    Funcționarul vinovat pentru decizia eronată în ceea ce vă privește a fost sancționat cu ..............
    Al dumneavoastră,
    ..............................................................
    (semnătura conducătorului autorității sau instituției publice)
    ----------
    Anexa nr. 8 a fost introdusă de pct. 27 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016 și are conținutul anexei 8 din același act normativ.


    Anexa nr. 9

    la normele metodologice1. Model - Registru pentru înregistrarea solicitărilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public și pentru gestionarea procesului de acces la informații de interes public
    NOTĂ:
    Folosirea acestor registre va permite o ușoară realizare a raportului anual de activitate.

    Nr. și
    data
    cererii
     

    Modalitatea
    de primire
    a cererii*1)
     

    Numele și
    prenumele
    solicitantului
     

    Persoană
    fizică/
    Persoană
    juridică

    Informațiile
    solicitate
     
     

    Domeniul de
    interes*2)
     
     

    Natura
    răspunsului*3)
     
     

    Modul de
    comunicare*4)
     
     

    Termen*5)
    (zile)
     
     

    Nr. și data
    răspunsului
     
     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     
    Notă
    *1) Verbal/Electronic/Suport hârtie.
    *2) * Utilizarea banilor publici (contracte, investiții, cheltuieli etc.)
    * Modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice
    * Acte normative, reglementări
    * Activitatea liderilor instituției
    * Informații privind modul de aplicare a Legii nr. 544/2001
    * Altele (cu menționarea acestora)
    *3) Soluționată favorabil/Informație exceptată/Redirecționată/Alte motive (precizare).
    *4) Verbal/Electronic/Suport hârtie.
    *5) 5 zile/10 zile/30 de zile/termen depășit.
    2. Model - Registru reclamații administrative și plângeri în instanță

    Numărul de reclamații administrative la adresa
    instituției publice în baza Legii nr. 544/2001,
    cu modificările și completările ulterioare

    Numărul de plângeri în instanță la adresa
    instituției în baza Legii nr. 544/2001, cu
    modificările și completările ulterioare

    Soluționate
    favorabil

     
    Respinse

    În curs de
    soluționare

     
    Total

    Soluționate
    favorabil

     
    Respinse

    În curs de
    soluționare

     
    Total

     

     

     

     

     

     

     

     

    ----------
    Anexa nr. 9 a fost introdusă de pct. 27 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016 și are conținutul anexei 9 din același act normativ.


    Anexa nr. 10

    la normele metodologice

    Model - Raport de evaluare a implementării Legii nr. 544/2001
    (antet)
    Numele autorității sau instituției publice .............

    Elaborat
    ......................
    Responsabil/Șef compartiment
    RAPORT DE EVALUARE
    a implementării Legii nr. 544/2001
    în anul ............

    Subsemnatul, ................., responsabil de aplicarea Legii nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare, în anul ........, prezint actualul raport de evaluare internă finalizat în urma aplicării procedurilor de acces la informații de interes public, prin care apreciez că activitatea specifică a instituției a fost:
    [] Foarte bună
    [] Bună
    [] Satisfăcătoare
    [] Nesatisfăcătoare
    Îmi întemeiez aceste observații pe următoarele considerente și rezultate privind anul ...........:I. Resurse și proces1. Cum apreciați resursele umane disponibile pentru activitatea de furnizare a informațiilor de interes public?
    [] Suficiente
    [] Insuficiente
    2. Apreciați că resursele material disponibile pentru activitatea de furnizarea informațiilor de interes public sunt:
    [] Suficiente
    [] Insuficiente
    3. Cum apreciați colaborarea cu direcțiile de specialitate din cadrul instituției dumneavoastră în furnizarea accesului la informații de interes public:
    [] Foarte bună
    [] Bună
    [] Satisfăcătoare
    [] Nesatisfăcătoare
    II. Rezultate
    A. Informații publicate din oficiu1. Instituția dumneavoastră a afișat informațiile/documentele comunicate din oficiu, conform art. 5 din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare?
    [] Pe pagina de internet
    [] La sediul instituției
    [] În presă
    [] În Monitorul Oficial al României
    [] În altă modalitate: ..............................
    2. Apreciați că afișarea informațiilor a fost suficient de vizibilă pentru cei interesați?
    [] Da
    [] Nu
    3. Care sunt soluțiile pentru creșterea vizibilității informațiilor publicate, pe care instituția dumneavoastră le-au aplicat?
    a) ............................................................
    b) ............................................................
    c) ..............................................................
    4. A publicat instituția dumneavoastră seturi de date suplimentare din oficiu, față de cele minimale prevăzute de lege?
    [] Da, acestea fiind: ............................................................
    [] Nu
    5. Sunt informațiile publicate într-un format deschis?
    [] Da
    [] Nu
    6. Care sunt măsurile interne pe care intenționați să le aplicați pentru publicarea unui număr cât mai mare de seturi de date în format deschis? ......................

    B. Informații furnizate la cerere

    1. Numărul total de solicitări
    de informații de interes public
     
     

    În funcție de solicitant

    După modalitatea de adresare

    de la persoane
    fizice

    de la persoane
    juridice

    pe suport
    hârtie

    pe suport
    electronic

     
    verbal

     

     

     

     

     

     

    Departajare pe domenii de interes

     

    a) Utilizarea banilor publici (contracte, investiții, cheltuieli etc.)

     

    b) Modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice

     

    c) Acte normative, reglementări

     

    d) Activitatea liderilor instituției

     

    e) Informații privind modul de aplicare a Legii nr. 544/2001, cu modificările și
    completările ulterioare

     
     

    f) Altele, cu menționarea acestora:

     

    2. Număr
    total de
    solici-
    tări
    soluțio-
    nate
    favo-
    rabil
     
     
     
     
     

    Termen de răspuns

    Modul de comunicare

    Departajate pe domenii de interes

    Redirec-
    ționate
    către
    alte
    insti-
    tuții în
    5 zile
     
     
     
     

    Soluționate
    favorabil
    în termen
    de 10 zile
     
     
     
     
     
     
     

    Soluționate
    favorabil
    în termen
    de 30 zile
     
     
     
     
     
     
     

    Solici-
    tări
    pentru
    care
    termenul
    a fost
    depășit
     
     
     
     

    Comuni-
    care
    elec-
    tronică
     
     
     
     
     
     
     

    Comuni-
    care
    în
    format
    hârtie
     
     
     
     
     
     

    Comuni-
    care
    verbală
     
     
     
     
     
     
     
     

    Utilizarea
    banilor
    publici
    (contracte,
    investiții,
    cheltuieli
    etc.)
     
     
     
     

    Modul de
    îndeplinire
    a atribu-
    țiilor
    instituției
    publice
     
     
     
     
     

    Acte
    norma-
    tive,
    regle-
    mentări
     
     
     
     
     
     

    Activi-
    tatea
    lideri-
    lor
    insti-
    tuției
     
     
     
     
     

    Informații
    privind
    modul de
    aplicare a
    Legii nr.
    544/2001,
    cu modifi-
    cările și
    comple-
    tările
    ulterioare

    Altele (se
    precizează
    care)
     
     
     
     
     
     
     
     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     
    3. Menționați principalele cauze pentru care anumite răspunsuri nu au fost transmise în termenul legal:3.1. ............................................................3.2. ............................................................3.3. ............................................................4. Ce măsuri au fost luate pentru ca această problemă să fie rezolvată?4.1. ............................................................4.2. .........................................................

    5. Număr
    total de
    solicitări
    respinse
     
     
     
     
     
     

    Motivul respingerii

    Departajate pe domenii de interes

    Exceptate,
    conform
    legii
     
     
     
     
     

    Informații
    inexistente
     
     
     
     
     
     

    Alte
    motive (cu
    precizarea
    acestora)
     
     
     
     

    Utilizarea
    banilor
    publici
    (contracte,
    investiții,
    cheltuieli
    etc.)
     

    Modul de
    îndeplinire a
    atribuțiilor
    instituției
    publice
     
     
     

    Acte
    normative,
    reglementări
     
     
     
     
     

    Activitatea
    liderilor
    instituției
     
     
     
     
     

    Informații
    privind modul
    de aplicare a
    Legii
    nr. 544/2001,
    cu modificările
    și completările
    ulterioare

    Altele
    (se precizează
    care)
     
     
     
     
     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     
    5.1. Informațiile solicitate nefurnizate pentru motivul exceptării acestora conform legii: (enumerarea numelor documentelor/informațiilor solicitate): ..................................6. Reclamații administrative și plângeri în instanță

    6.1. Numărul de reclamații administrative la
    adresa instituției publice în baza Legii
    nr. 544/2001, cu modificările și completările
    ulterioare

    6.2. Numărul de plângeri în instanță la adresa
    instituției în baza Legii nr. 544/2001, cu
    modificările și completările ulterioare
     

    Soluționate
    favorabil

     
    Respinse

    În curs de
    soluționare

     
    Total

    Soluționate
    favorabil

     
    Respinse

    În curs de
    soluționare

     
    Total

     

     

     

     

     

     

     

     
    7. Managementul procesului de comunicare a informațiilor de interes public

    7.1. Costuri

    Costuri totale de
    funcționare ale
    compartimentului
     

    Sume încasate
    din serviciul
    de copiere
     

    Contravaloarea
    serviciului de
    copiere
    (lei/pagină)

    Care este documentul
    care stă la baza
    stabilirii contravalorii
    serviciului de copiere?

     

     

     

     
    7.2. Creșterea eficienței accesului la informații de interes public
    a) Instituția dumneavoastră deține un punct de informare/bibliotecă virtuală în care sunt publicate seturi de date de interes public ?
    [] Da
    [] Nu

    b) Enumerați punctele pe care le considerați necesar a fi îmbunătățite la nivelul instituției dumneavoastră pentru creșterea eficienței procesului de asigurare a accesului la informații de interes public:
    ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    └───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    c) Enumerați măsurile luate pentru îmbunătățirea procesului de asigurare a accesului la informații de interes public:
    ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    │                                                                       │
    └───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

    ----------
    Anexa nr. 10 a fost introdusă de pct. 27 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 478 din 6 iulie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 8 iulie 2016 și are conținutul anexei 10 din același act normativ.

    ------