HOTĂRÎRE nr. 51 din 5 februarie 1992
privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 24 februarie 1992



    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul 1

    La darea în exploatare a clădirilor înalte şi foarte înalte ori cu săli aglomerate, hotelurilor, spitalelor, căminelor pentru copii şi bătrîni sau a altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, este obligatorie obţinerea de către proprietari a autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor.
    Autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor constituie actul prin care se certifică realizarea cerinţelor esenţiale de protecţie împotriva incendiilor, prevăzute în anexa la prezenta hotărîre.


    Articolul 2

    Începerea lucrărilor de execuţie la clădirile şi spaţiile noi, precum şi dezvoltarea, modernizarea sau schimbarea de destinaţie a celor existente, din categoriile menţionate la art. 1, este admisă numai după avizarea, la cererea investitorilor, a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, cuprinse în documentaţiile tehnico-economice de investiţii.


    Articolul 3

    Autorizaţiile şi avizele de prevenire şi stingere a incendiilor se eliberează, la cerere, în cel mult 30 de zile, de către inspecţiile teritoriale de prevenire a incendiilor din cadrul Comandamentului Trupelor de Pompieri, în temeiul reglementărilor privind protecţia împotriva incendiilor la proiectarea, realizarea, echiparea şi dotarea construcţiilor şi instalaţiilor, pe bază de documentaţii tehnice.
    Formularele, procedura de autorizare şi avizare, precum şi conţinutul documentaţiilor prevăzute la alin. 1 se vor stabili de Comandamentul Trupelor de Pompieri, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, şi se vor publica în Monitorul Oficial al României.


    Articolul 4

    Inspecţiile teritoriale de prevenire a incendiilor din cadrul Comandamentului Trupelor de Pompieri vor controla respectarea măsurilor şi condiţiilor stabilite în autorizaţii şi avize şi vor lua, după caz, măsurile prevăzute de lege, inclusiv retragerea autorizaţiilor, sesizînd despre aceasta autorităţile administraţiei publice locale.


    Articolul 5

    Împotriva măsurilor luate de inspecţiile teritoriale de prevenire a incendiilor din cadrul Comandamentului Trupelor de Pompieri, cu privire la autorizaţiile şi avizele de prevenire şi stingere a incendiilor, cei în cauză pot să se adreseze organului emitent în termen de 30 de zile de la data comunicării.
    Rezolvarea reclamaţiei se face de către comandantul unităţii militare teritoriale de pompieri.
    În cazul în care cel ce se consideră vătămat în dreptul sau nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza instanţa competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei, potrivit Legii contenciosului administrativ.


    Articolul 6

    Agenţii economici şi celelalte persoane juridice care au în proprietate sau administrare directă instalaţii cu tehnologii nucleare au obligaţia să-şi asigure autospeciale, echipamente de comunicaţie şi de protecţie specifice condiţiilor de lucru şi naturii riscurilor respective pentru intervenţia forţelor proprii în caz de incendiu şi să le pună la dispoziţia celor chemate în sprijin.
    Unităţile care concură la proiectarea, construcţia şi exploatarea structurilor subterane ale metroului au obligaţia să asigure mijloacele şi amenajările specifice (trenuri, vagoneţi, platforme, autospeciale, dispozitive pentru deblocare, echipamente de comunicaţie, de iluminat şi de protecţia respiraţiei etc.), pentru intervenţia forţelor proprii în caz de incendiu şi pentru salvarea persoanelor.


    Articolul 7

    Întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor şi a dotărilor comune de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi furnizarea apei şi a altor substanţe stingătoare la parametrii necesari, în cazul agenţilor economici constituiţi prin reorganizarea marilor combinate, întreprinderi şi platforme industriale, care au funcţionat potrivit Decretului nr. 70/1975, se asigură de agenţii economici care au în patrimoniu construcţiile şi echipamentele pentru unităţile respective, pe bază de convenţie sau contract.


    Articolul 8

    La concesionarea, închirierea sau darea în locaţie a gestiunii a capacităţilor de producţie, spaţiilor de depozitare, comercializare sau cazare în comun şi a altor spaţii cu destinaţii ce presupun prezenţa publicului, în actele care se încheie, potrivit legii, se vor prevedea în mod obligatoriu, după caz, responsabilităţile părţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor în raport cu normele specifice pentru ramura autorităţii concedente sau a locatorului.


    Articolul 9

    Eliberarea licenţelor pentru importul maşinilor, instalaţiilor, utilajelor, aparaturii, echipamentului de protecţie şi substanţelor chimice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor se face cu avizul Comandamentului Trupelor de Pompieri.


    Articolul 10

    Formaţiile civile de pompieri şi echipajele navelor de stins incendii, cu acordul primăriilor şi agenţilor economici în subordinea cărora funcţionează, pot efectua activităţi şi servicii de prevenire şi stingere a incendiilor şi în alte localităţi sau unităţi economice apropiate, pe bază de convenţie sau contracte încheiate între părţi, în limita dotării şi cu avizul unităţilor militare teritoriale de pompieri.


    Articolul 11

    Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
    1. executarea, efectuarea probelor tehnologice, punerea în funcţiune ori darea în exploatare a oricărei construcţii, instalaţii, amenajări sau schimbări de destinaţie, fără respectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru oameni, bunuri şi animale;
    2. proiectarea, omologarea ori fabricarea mijloacelor tehnice destinate prevenirii şi stingerii incendiilor fără avizul organelor prevăzute de lege sau fără respectarea parametrilor funcţionali ai produsului omologat;
    3. transportul, depozitarea, păstrarea, manipularea sau întrebuinţarea produselor şi substanţelor inflamabile, ori care prezintă pericol de explozie, cu încălcarea dispoziţiilor legale;
    4. neasigurarea, potrivit legii, a condiţiilor de alarmare, evacuare şi salvare a persoanelor în caz de incendiu;
    5. folosirea instalaţiilor utilitare şi tehnologice, cu încălcarea reglementărilor specifice, dacă prin aceasta se creează pericol de incendiu sau explozie;
    6. neconstituirea formaţiilor civile de pompieri, potrivit legii, ori desfiinţarea acestora fără acordul unităţilor militare de pompieri;
    7. neasigurarea la instalaţiile cu tehnologii nucleare a mijloacelor specifice prevăzute la art. 6 alin. 1; neasigurarea mijloacelor şi amenajărilor specifice pentru intervenţia forţelor proprii, în caz de incendiu şi pentru salvarea persoanelor, la structurile subterane ale metroului;
    8. eliberarea licenţelor pentru importul maşinilor, instalaţiilor, utilajelor, aparaturii, echipamentelor de protecţie şi substanţelor chimice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, fără avizul Comandamentului Trupelor de Pompieri;
    9. neprevederea, în actele ce se încheie la concesionarea, închirierea sau darea în locaţie a gestiunii a capacităţilor de producţie, spaţiilor de depozitare, comercializare sau cazare în comun şi a altor spaţii ce presupun prezenta publicului, a obligaţiilor părţilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
    10. încheierea de convenţii sau contracte de către formaţiile civile de pompieri pentru prestarea unor activităţi şi servicii de prevenire şi stingere a incendiilor în alte localităţi sau unităţi economice, fără acordul primăriilor sau agenţilor economici în subordinea cărora funcţionează ori fără avizul unităţii militare teritoriale de pompieri;
    11. darea în exploatare a clădirilor înalte şi foarte înalte ori cu săli aglomerate, hotelurilor, căminelor pentru copii şi batrîni sau a altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, fără obţinerea, în prealabil, a autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor ori cu nerespectarea condiţiilor stabilite în aceasta;
    12. începerea lucrărilor de execuţie, precum şi a celor de dezvoltare, modernizare sau schimbare de destinaţie la clădirile înalte şi foarte înalte ori cu săli aglomerate, hoteluri, cămine pentru copii şi batrîni sau la alte clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, fără avizarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor cuprinse în documentaţiile tehnico-economice de investiţii;
    13. oprirea sau împiedicarea personalului împuternicit, potrivit legii, pentru executarea atribuţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
    14. neechiparea sau nedotarea cu mijloace tehnice destinate prevenirii şi stingerii incendiilor sau nerespectarea condiţiilor de funcţionare ori utilizare a acestora, potrivit legii;
    15. permiterea accesului publicului în sălile de spectacole sau alte spaţii şi clădiri, peste capacitatea stabilită, dacă astfel se îngreunează evacuarea în caz de incendiu;
    16. nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la depozitarea materialelor combustibile şi a altora care prin modul de aşezare pot crea pericole de incendiu sau îngreuia acţiunea de intervenţie în caz de incendiu;
    17. proiectarea şi trimiterea documentaţiei spre execuţie a construcţiilor, instalaţiilor, amenajărilor sau schimbărilor de destinaţie, fără respectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor;
    18. executarea lucrărilor de sudura sau a unor operaţiuni cum sînt tăierea sau lipirea metalelor ori încălzirea cu flacără deschisă, în locuri cu pericol de incendiu, fără permis sau autorizaţie ori în condiţii ce pot crea pericol de incendiu, după caz;
    19. neîndeplinirea în termen a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor stabilite de personalul împuternicit potrivit legii;
    20. neasigurarea, blocarea sau neîntrebuinţarea în bune condiţii a drumurilor şi a altor căi de acces pentru mijloacele tehnice şi personalul prevăzut pentru intervenţie în caz de incendiu;
    21. fumatul în locuri cu pericol de incendiu, stabilite şi marcate în acest sens, iluminatul cu flacără deschisă ori facerea focurilor în aer liber, fără respectarea normelor de prevenire a incendiilor;
    22. neîntocmirea planurilor de autoapărare împotriva incendiilor ori neasigurarea anunţării incendiilor, de către cei care au această obligaţie;
    23. folosirea sobelor şi a celorlalte mijloace sau sisteme de încălzire locală, în condiţii care prezintă pericol de incendiu;
    24. nerespectarea normelor şi măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor cu privire la culturile agricole, sectoarele agrozootehnice, depozitele de furaje şi plante tehnice, pădurile şi terenurile cu vegetaţie forestieră;
    25. neasigurarea instruirii personalului ori admiterea la lucru a angajaţilor care nu cunosc normele şi măsurile de prevenire a incendiilor, precum şi modul de acţiune în caz de incendiu;
    26. nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor emise de ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice, dacă fapta nu constituie o altă contravenţie prevăzută în prezenta hotărîre.


    Articolul 12

    Contravenţiile prevăzute la art. 11 se sancţionează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei, contravenţiile prevăzute la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8;
    b) cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei, contravenţiile prevăzute la pct. 9, 10, 11, 12, 13 şi 14;
    c) cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei, contravenţiile prevăzute la pct. 15, 16, 17, 18, 19 şi 20;
    d) cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei, contravenţiile prevăzute la pct. 21, 22, 23, 24, 25 şi 26.


    Articolul 13

    Contravenţiile prevăzute în prezenta hotărîre se constată de personalul militar şi civil din unităţile militare de pompieri ale Ministerului de Interne, anume împuternicit în acest scop.
    Primarii pot constata contravenţiile prevăzute la art. 11 pct. 3, 4, 5, 10, 11, 12, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25 şi 26.
    Ofiţerii şi subofiţerii de poliţie pot constata contravenţiile prevăzute la art. 11 pct. 3, 4, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 20, 21 şi 23.
    Personalul anume atestat din cadrul ministerelor, departamentelor şi altor organe centrale sau locale, precum şi din cadrul agenţilor economici, care îndeplineşte atribuţii de îndrumare şi control pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, constată contravenţiile prevăzute la art. 11 pct. 3, 4, 5, 7, 9, 10, 13, 14, 16, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25 şi 26.
    Şefii formaţiilor civile de pompieri constată contravenţiile la normele de prevenire şi stingere a incendiilor în unităţile şi localităţile unde acestea sînt constituite.
    Persoanele prevăzute la alin. 1-4 o dată cu constatarea contravenţiilor aplică şi sancţiunile.
    Pentru contravenţiile constatate de şefii formaţiilor civile de pompieri, aplicarea sancţiunilor se face de către primar sau conducătorul unităţii.


    Articolul 14

    Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvîrşit contravenţia.


    Articolul 15

    Contravenţiilor prevăzute în prezenta hotărîre le sînt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.


    Articolul 16

    Prezenta hotărîre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
    Pe aceeaşi dată se abrogă H.C.M. nr. 2285/1969 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor. Orice alte dispoziţii contrare prezentei hotărîri nu se mai aplică.


    PRIM-MINISTRU

    THEODOR STOLOJAN

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul de interne,

    Victor Babiuc


    Anexă

    CERINŢELE ESENŢIALE DE PROTECŢIE LA FOC A CLĂDIRILOR CIVILE
    1. Protecţia la foc faţă de vecinătăţi.
    2. Gradul de rezistenţă la foc a clădirii şi densitatea sarcinii termice de incendiu, precum şi corelarea acestora cu destinaţiile, numărul de caturi şi aria construită.
    3. Limitarea propagării focului în interiorul clădirii şi pe faţade, precum şi evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi.
    4. Asigurarea căilor de evacuare şi salvare a persoanelor şi realizarea măsurilor constructive de protecţie la foc a căilor respective.
    5. Echiparea cu instalaţii pentru detectarea, semnalizarea, anunţarea şi alarmarea în caz de incendiu.
    6. Echiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor (hidranţi, sprinklere, drencere, dioxid de carbon, spumă etc.).
    7. Asigurarea alimentării cu apa pentru stingerea incendiilor.
    8. Alimentarea cu energie a consumatorilor aferenţi sistemelor de protecţie (centrale de avertizare, pompe şi vane de incendiu, iluminat de siguranţă, ventilaţie de siguranţă, lifturi de persoane şi de intervenţie).
    9. Măsurile constructive de prevenire a incendiilor la amplasarea şi pe traseele instalaţiilor utilitare (încălzire, electrice, gaze combustibile şi tehnice, ventilare şi condiţionare).
    10. Dotarea cu autospeciale de stingere a incendiilor, mijloace de intervenţie, protecţie şi salvare.
    11. Căi de acces interioare şi exterioare pentru intervenţie în caz de incendiu.
    12. Planul de autoapărare împotriva incendiilor.

    ------