DECIZIE nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 27 noiembrie 2007



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Ion Tiucă - procuror
    Doina Suliman - magistrat-asistent şef
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ion Fane Boroş în Dosarul nr. 4.511/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsă fiind Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza se află în stare de judecată.
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.511/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
    Excepţia a fost ridicată de recurentul reclamant Ion Fane Boroş, deţinut în penitenciarul R.M.S. Giurgiu, cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.930 din 15 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile actului normativ criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (4) şi ale art. 51 alin. (1).
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege vizate de excepţie sunt constituţionale.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare este neîntemeiată. În motivarea punctului de vedere, arată că prevederile criticate nu îngrădesc în niciun fel liberul acces la justiţie, ci asigură realizarea acestui drept în acord cu prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie, arată că practica constantă a Curţii Constituţionale a statuat principiul conform căruia egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, având în vedere numărul şi complexitatea situaţiilor care pot apărea în practică.
    Avocatul Poporului apreciază că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt constituţionale. În acest sens, arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a prevederilor actului normativ criticat faţă de principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, atâta vreme cât reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. De asemenea, apreciază că dispoziţiile prevăzute de art. 21 alin. (4) şi art. 51 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în prezenta cauză.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007.
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", şi alin. (2) - "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (4) - "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite" şi ale art. 51 alin. (1) - "Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor".
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare este o reglementare specială care stabileşte comportamentele considerate discriminatorii în viziunea legiuitorului şi creează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancţionat şi eliminat.
    Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat.
    Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată.
    Actul normativ criticat nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.
    De altfel, actul normativ criticat stabileşte în cap. I "Principii şi definiţii", în art. 1 alin. (3), că "Exercitarea drepturilor enunţate în cuprinsul prezentului articol priveşte persoanele aflate în situaţii comparabile", iar art. 3, că "Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice[...]".
    Actul normativ criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice.
    Pe de altă parte, actul normativ criticat nu îngrădeşte în vreun fel accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiţie prin posibilitatea "persoanei care se consideră discriminată" de a formula, "în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului." (cap. III "Dispoziţii procedurale şi sancţiuni", art. 27).
    Actul normativ criticat nu contravine nici dreptului la petiţionare consacrat de art. 51 din Constituţie, atât timp cât stabileşte în mod expres faptul că "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". [cap. II "Dispoziţii speciale", secţiunea a VI-a: "Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării", art. 20 alin. (1)]. În sesizarea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, "persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării", în temeiul art. 20 alin. (3), iar potrivit art. 20 alin. (9), "hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii."
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ion Fane Boroş în Dosarul nr. 4.511/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2007.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent şef,
    Doina Suliman
    -----