LEGE nr. 305 din 6 octombrie 2009
pentru modificarea alin. (1) al art. 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică şi pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 9 octombrie 2009



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Alineatul (1) al articolului 65 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 65. - (1) Autoritatea de stat pentru cercetaredezvoltare, precum şi orice altă autoritate contractantă pot acorda contractorului, în baza contractului de finanţare şi în limita bugetului de care dispun, trimestrial, semestrial sau, după caz, pentru o altă durată stabilită conform programării prevăzute în contract, plăţi în avans, după cum urmează:
    a) după semnarea contractului de finanţare, o plată în avans din suma alocată pentru conducerea programului/proiectului, în cuantum de minimum 30% şi maximum 90% din cheltuielile ocazionate de organizarea activităţii, în vederea iniţierii programului/proiectului şi elaborării documentelor de planificare şi programare ale acestuia;
    b) plăţi în avans în cuantum de minimum 30% şi maximum 90% din suma alocată pentru conducerea programului/proiectului, respectiv din suma alocată pentru realizarea/execuţia proiectului/subproiectului, aferentă fiecărei perioade stabilite prin programare;
    c) cuantumul avansului prevăzut la lit. a) şi b), precum şi perioadele de acordare se stabilesc de către Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării."


    Articolul II

    Articolul 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Guvernul poate stabili prin hotărâre, la propunerea ministrului finanţelor publice, acţiunile şi categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la 30% din fondurile publice, criteriile, procedurile, precum şi limitele care se vor folosi în acest scop."
    2. După alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
    "(7^1) Excepţie fac proiectele de cercetare ştiinţifică, obţinute prin competiţii naţionale, pentru care se pot efectua plăţi în avans de minimum 30% şi maximum 90%, din fondurile publice, la începutul fiecărei etape de cercetare."
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE
    CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 6 octombrie 2009.
    Nr. 305.
    -----------