ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 13 iunie 2002
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 27 iunie 2002



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 20 aprilie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Pentru administrarea fondului piscicol care aparţine domeniului public al statului, cu excepţia zonei administrate de Administraţia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" şi a celei administrate de Regia Naţionala a Pădurilor, se înfiinţează Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol, instituţie publică cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, cu finanţare extrabugetara, în subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura.
    (2) Sediul administrativ al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol este în municipiul Bucureşti, Bd. Carol I nr. 17, sectorul 2.
    (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, precum şi patrimoniul acesteia se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor."
    2. Articolul 9 se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - (1) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol administrează bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie şi în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
    (2) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol administrează amenajări piscicole, proprietate publică sau privată a statului, care au ca destinaţie producerea de puiet, remonti şi reproducatori, necesari pentru repopularea bazinelor piscicole naturale.
    (3) Amenajările piscicole menţionate la alin. (2), nominalizate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, cu dotările şi construcţiile aferente, precum şi terenurile pe care acestea sunt amplasate se vor prelua, cu titlu gratuit, prin protocol de predare-primire, de la Agenţia Domeniilor Statului.
    (4) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol se subroga Companiei Naţionale "Apele Române" S.A. în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractele legal încheiate cu agenţi economici care au ca obiect de activitate pescuitul în scop comercial sau recreativ/sportiv şi va încheia o convenţie pentru stabilirea condiţiilor economice de colaborare.
    (5) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol este condusă de un consiliu de administraţie format din 5 membri numiţi pe criterii de competenţa profesională, prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura, iar unul dintre membrii acestuia este desemnat sa îndeplinească funcţia de preşedinte, care este directorul general al companiei.
    (6) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie se stabileşte prin ordinul de numire şi nu poate fi mai mare de 4 ani.
    (7) Salarizarea membrilor consiliului de administraţie şi a personalului Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol se face în conformitate cu reglementările legale în vigoare."
    3. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - (1) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol are următoarele atribuţii principale: a) aplica strategia naţionala în domeniul protejării fondului piscicol şi gestionării durabile a acestuia, prin pescuit şi repopularea bazinelor piscicole naturale;
    b) elaborează metodologia de evaluare a fondului piscicol şi de stabilire a cotelor anuale de peşti şi alte vietuitoare acvatice şi le supune spre aprobare autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura;
    c) urmăreşte exploatarea durabila prin pescuit a fondului piscicol administrat, la nivelul cotelor alocate din captura totală admisibilă, şi concesioneaza fondul piscicol persoanelor juridice care au în obiectul de activitate pescuitul, prin autorizarea acestei activităţi, cu respectarea prevederilor legale în domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului;
    d) stabileşte preţurile de pornire a licitaţiei pentru concesionarea fondului piscicol, în baza metodologiei prevăzute la lit. b), şi le supune aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura;
    e) asigura refacerea prin repopulari a fondului piscicol din bazinele piscicole naturale;
    f) elaborează proiecte de reglementări în domeniul pescuitului şi protecţiei fondului piscicol, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin semnarea acordurilor de aderare la convenţii şi organisme internaţionale, şi le supune aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura;
    g) desfăşoară orice alte activităţi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (2) Ceilalţi administratori ai statului pentru fondul piscicol îndeplinesc, fiecare în zona lor de administrare, şi atribuţiile prevăzute la alin. (1)."
    4. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol se constituie din:
    a) tarife pentru atestarea, licentierea şi autorizarea activităţilor de pescuit comercial, recreativ/sportiv;
    b) valoarea redeventei obţinute din concesionarea fondului piscicol administrat;
    c) venituri provenite din activităţi proprii.
    (2) Veniturile prevăzute la alin. (1) lit. b) rămân la dispoziţia Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, având următoarele destinaţii:
    a) finanţarea programelor de populare şi repopulare;
    b) finanţarea activităţii de cercetare;
    c) dezvoltarea activităţii proprii de acvacultura."
    5. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Reglementările specifice privind concesionarea fondului piscicol din bazinele piscicole naturale, precum şi condiţiile şi criteriile de participare la licitaţiile organizate în vederea concesionarii se stabilesc de către autoritatea publică centrala care răspunde de pescuit şi acvacultura şi, respectiv, autoritatea publică centrala care răspunde de protecţia mediului, fiecare pentru zonele în care administratorii fondului piscicol sunt sub autoritatea lor, potrivit legii.
    (2) Deţinătorii de contracte legal încheiate, care au ca obiect de activitate pescuitul în scop comercial sau recreativ/sportiv, cu vechii administratori, au drept de preferinta la concesionarea fondului piscicol."
    6. Alineatul 2 al articolului 13 va avea următorul cuprins:
    "(2) Atribuirea dreptului de pescuit se face prin autorizare de către administratorii fondului piscicol."
    7. Articolul 61 va avea următorul cuprins:
    "Art. 61. - (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, următoarele fapte:
    a) prinderea peştelui cu unelte de plasa şi cu pripoane în râurile şi lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu excepţia Dunării şi Prutului;
    b) pescuitul prin orice metode şi mijloace al pestilor sau al altor vietuitoare acvatice şi al reproducatorilor, în perioada de prohibitie, precum şi distrugerea pontelor depuse în zonele de reproducere naturala;
    c) reducerea debitului şi a volumului de apa în amenajările piscicole şi pe cursurile de apa, în scop de furt sau braconaj;
    d) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a navoadelor, voloacelor, crasnicelor, setcilor, avelor, prostovoalelor, varselor, vintirelor sau a altor unelte de pescuit în scop comercial;
    e) importul, confecţionarea, producerea, deţinerea sau comercializarea uneltelor de pescuit din plasa monofilament;
    f) pescuitul comercial pe cursul Dunării şi Prutului, în zona de 500 metri în aval de baraj, precum şi pe toate apele curgătoare;
    g) pescuitul comercial cu unelte de pescuit având ochiul de plasa sub dimensiunile minime prevăzute de lege;
    h) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescaresti sau cu unelte de pescuit de orice fel a canalelor şi a garlelor de legătură cu lacurile, baltile sau terenurile inundabile;
    i) procurarea, transportul sau comercializarea peştelui, icrelor şi produselor din peste fără documente legale, dacă legea nu prevede circumstanţe agravante;
    j) furtul de peste prin orice mijloace şi metode din amenajările piscicole.
    (2) Tentativa se pedepseşte".
    8. Articolul 62 va avea următorul cuprins:
    "Art. 62. - (1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 5 ani la 10 ani următoarele fapte:
    a) pescuitul electric neautorizat, pescuitul cu materiale explozibile, cu substanţe toxice sau narcotice, pescuitul cu unelte de plasa monofilament, pescuitul în timpul nopţii cu unelte de plasa, practicat de doua sau mai multe persoane;
    b) pescuitul sturionilor sau al lostritei sub dimensiunile legale în alt scop decât de repopulare;
    c) deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor, icrelor negre sau lostritei, fără documente legale.
    (2) Tentativa se pedepseşte.
    (3) Urmărirea şi judecarea infracţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac în regim de urgenta, potrivit procedurii privind infracţiunile flagrante."
    9. După articolul 79 se introduc articolele 79^1 -79^5 cu următorul cuprins:
    "Art. 79^1. - (1) Se înfiinţează Comitetul Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc, organ consultativ al autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultura, asupra tuturor problemelor referitoare la reglementările privind accesul la zonele şi resursele piscicole, precum şi stabilirea modului de exercitare a activităţilor de exploatare.
    (2) Prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor se stabileşte regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc.
    Art. 79^2. - Comitetul Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc este compus din minimum 17 membri, dintre care vor fi desemnaţi prin vot în şedinţa de constituire un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
    Art. 79^3. - Funcţia de membru al Comitetului Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc este onorifica şi da dreptul la indemnizaţie de transport, cazare şi la diurna pentru participarea la şedinţe.
    Art. 79^4. - Autoritatea publică centrala care răspunde de pescuit şi acvacultura asigura secretariatul tehnic şi cheltuielile de funcţionare ale Comitetului Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc.
    Art. 79^5. - (1) Membrii Comitetului Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc sunt nominalizaţi de către autoritatea publică centrala care răspunde de pescuit şi acvacultura.
    (2) Prin ordinul de înfiinţare a Comitetului Consultativ Naţional pentru Sectorul Pescaresc se vor nominaliza membrii care reprezintă următoarele instituţii, organizaţii sau domenii, după caz:
    a) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;
    b) Ministerul Finanţelor Publice;
    c) Ministerul de Interne;
    d) Ministerul Administraţiei Publice;
    e) Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului;
    f) Ministerul Justiţiei;
    g) învăţământ şi cercetare ştiinţifică;
    h) Academia Română;
    i) Compania Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol;
    j) Inspecţia piscicolă;
    k) Administraţia Rezervatiei Biosferei <<Delta Dunării>>;
    l) Regia Naţionala a Pădurilor;
    m) asociaţii profesionale de profil;
    n) Patronatul Roman <<Rompescaria>>;
    o) asociaţia interprofesionala de profil;
    p) Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi."


    Articolul 2

    În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se stabilesc următoarele termene, de la data intrării în vigoare a acesteia:
    - 30 de zile pentru dispoziţiile cuprinse la pct. 1 al art. I, cu referire la art. 8 alin. (3);
    - 45 de zile pentru dispoziţiile cuprinse la pct. 2 al art. I, cu referire la art. 9 alin. (3);
    - 6 luni pentru dispoziţiile cuprinse la pct. 9 al art. I, cu referire la art. 79^1 alin. (1).


    Articolul 3

    Legea nr. 192/2001, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia din urma de către Parlament, dându-se articolelor o noua numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul agriculturii,
    alimentaţiei şi pădurilor,
    Ilie Sarbu
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
    Petru Lificiu
    -----------