NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ din 26 aprilie 2006 (**actualizată**)
privind controlul pestei porcine africane*)
(actualizată până la data de 23 februarie 2010**)
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR




  • ----------
    **) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 23 februarie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007; ORDINUL nr. 11 din 19 februarie 2008; ORDINUL nr. 7 din 12 februarie 2010.
    Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
    ----------
    *) Aprobată prin Ordinul nr. 99 din 26.04.2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 17 mai 2006.
    Domeniul de aplicare

    Articolul 1

    Prezenta norma sanitară veterinară stabileşte măsuri naţionale minime pentru controlul pestei porcine africane.

    Definiţii

    Articolul 2

    În sensul prezentei norme sanitare veterinare următorii termeni se definesc astfel:
    a) porcina - orice animal din familia Suidae, inclusiv porci sălbatici;
    b) porc sălbatic - un porc ce nu este ţinut sau crescut într-o exploataţie;
    c) exploataţie - orice clădire agricolă sau de altă natură, situată pe teritoriul României ori al unui alt stat membru al Uniunii Europene, unde sunt ţinute sau crescute porcine, permanent ori temporar; această definiţie nu include abatoare, mijloace de transport şi suprafeţe împrejmuite unde sunt ţinuţi şi pot fi vânaţi porci sălbatici; aceste suprafeţe împrejmuite trebuie să fie de o mărime şi o structură ce fac inaplicabile măsurile stabilite la art. 5 alin. (1);
    ---------
    Litera c) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    d) manual de diagnostic - manualul de diagnostic menţionat la art. 18, alin. (3);
    e) porcina suspecta a fi infectată cu virusul pestei porcine africane - orice porc sau carcasa de porc ce manifestă simptome clinice sau care prezintă leziuni post mortem sau reacţii la testele de laborator efectuate în conformitate cu manualul de diagnostic, şi care indică prezenţa posibilă a pestei porcine africane;
    f) caz de pestă porcină africană sau porc infectat cu pesta porcină africană înseamnă orice porc sau carcasă de porc:
    (i) la care au fost confirmate oficial simptome clinice sau leziuni post mortem de pesta porcina africana, sau
    (îi) la care a fost confirmată oficial prezenţa bolii ca rezultat al unui examen de laborator efectuat în conformitate cu manualul de diagnostic;
    g) focar de pestă porcină africană - exploataţia unde au fost detectate unul sau mai multe cazuri de pestă porcină africană;
    h) focar primar - focarul în înţelesul art. 2, lit. d), din Norma sanitară veterinară privind notificarea bolilor animalelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 77/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 788 din 30 august 2005, ce transpune Directiva Consiliului 82/894/EEC;
    i) zona infectată - o zona de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, unde, după confirmarea unuia sau mai multor cazuri de pesta porcina africana la porci sălbatici, se aplica măsuri de eradicare a bolii în conformitate cu prevederile art. 15 sau 16 din prezenta norma sanitară veterinară;
    j) caz primar de pesta porcina africana la porci sălbatici - orice caz de pesta porcina africana ce este detectat la porci sălbatici într-o zona în care nu sunt implementate măsuri în conformitate cu prevederile art. 15 sau art. 16 din prezenta norma sanitară veterinară;
    k) exploataţie de contact - o exploataţie unde se poate să fi fost introdusă pesta porcina africana, fie ca un rezultat al amplasării sau mişcării persoanelor, porcinelor sau vehiculelor, fie în orice alt mod;
    l) proprietar înseamnă orice persoana (sau persoane) fizica sau juridică, care deţine în proprietate porcine, sau este responsabilă de îngrijirea acestora, pentru câştig financiar sau nu;
    m) autoritate competenta - autoritatea competenta în înţelesul art. 2, alin. (6), din Norma sanitară veterinară privind controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene cu unele animale vii şi produse de origine animala, aprobată prin Ordinului al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 580/2002, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 250 din 11 aprilie 2003, ce transpune Directiva 90/425/CEE
    n) medic veterinar oficial - medicul veterinar desemnat de Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
    o) procesare - unul din tratamentele aplicate materialelor cu grad ridicat de risc potrivit art. 2 al Normei sanitare veterinare privind stabilirea condiţiilor sanitare veterinare pentru înlăturarea şi prelucrarea deşeurilor animale, comercializarea lor şi prevenirea agenţilor patogeni din furajele care conţin produse de origine animala sau peste, aprobată prin Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 504/2001, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 1 februarie 2002, ce transpune Directiva Consiliului 90/667/EEC, astfel încât să se evite riscul răspândirii virusului pestei porcine africane;
    p) ucidere înseamnă uciderea porcinelor în înţelesul art. 2 lit. f) din Norma sanitară veterinară privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 180/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 august 2006, ce transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 93/119/CEE .
    ---------
    Litera p) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    q) sacrificare - tăierea porcinelor în înţelesul art. 2 lit. g) din norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 180/2006, ce transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 93/119/CEE .
    ----------
    Litera q) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    r) vector - o căpuşă din specia Ornithodorus erraticus.

    Notificarea pestei porcine africane

    Articolul 3

    (1) Prezenţa sau suspiciunea de prezenţă a pestei porcine africane trebuie notificată obligatoriu şi imediat Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    (2) Dacă se confirmă pesta porcina africana pe teritoriul României, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, fără a se aduce atingere prevederilor comunitare existente cu privire la notificarea focarelor de boli ale animalelor, trebuie:
    a) să notifice boala şi să furnizeze informaţii Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu anexa nr. 1 la prezenta normă sanitară veterinară, asupra:
    (i) focarelor de pestă porcină africană ce sunt confirmate în exploataţii;
    (ii) cazurilor de pestă porcină africană ce sunt confirmate la abator sau în mijloacele de transport;
    (iii) cazurilor primare de pestă porcină africană ce sunt confirmate la porcii sălbatici;
    (iv) rezultatelor anchetei epidemiologice efectuate în conformitate cu art. 8 din prezenta normă sanitară veterinară;
    ---------
    Litera a) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de pct. 4 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    b) să furnizeze informaţii Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene privind cazurile confirmate ulterior la porcii sălbatici într-o zonă infectată cu pestă porcină africană, în conformitate cu art. 16 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din prezenta normă sanitară veterinară.
    ---------
    Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.

    Măsuri în cazurile de suspiciune a prezentei pestei porcine africane într-o exploataţie

    Articolul 4

    (1) Atunci când o exploataţie are una sau mai multe porcine suspecte de infecţia cu virusul pestei porcine africane, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să pună imediat în mişcare mijloace oficiale de investigare pentru a confirma sau exclude prezenta acestei boli în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic.
    (2) Atunci când exploataţia este inspectată de un medic veterinar oficial, trebuie, de asemenea, să se efectueze o verificare a registrului şi a mărcilor de identificare a porcinei, menţionate la art. 4 şi 5 din Norma sanitară veterinară privind identificarea şi înregistrarea suinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 238/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 27 octombrie 2006, ce transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 92/102/CEE .
    --------
    Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (3) Atunci când Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor considera că nu poate fi exclusă prezenta pestei porcine africane într-o exploataţie, aceasta trebuie să plaseze imediat exploataţia sub supraveghere oficială şi în special trebuie să dispună că:
    a) toate porcinele din diferitele categorii din exploataţie să fie numărate şi să se întocmească o lista a numărului de porcine deja bolnave, moarte sau probabil să fie infectate din fiecare categorie; lista trebuie să fie actualizată pentru a se tine seama de fătările şi cazurile de mortalitate a porcinelor în timpul perioadei de suspiciune; informaţiile conţinute în lista trebuie să fie furnizate la cerere şi să poată fi verificate la fiecare vizita;
    b) toate porcinele din exploataţie trebuie să fie închise în locaţiile unde sunt adăpostite sau în alte locuri unde pot fi izolate;
    c) nici un porc să nu poată intra sau ieşi din exploataţie; autoritatea sanitară veterinară competenta poate, dacă este necesar, să extindă interdicţia de părăsire a exploataţiei şi la alte specii de animale, şi poate solicita aplicarea unor măsuri corespunzătoare pentru distrugerea rozătoarelor sau insectelor;
    d) nici o carcasa de porc să nu poată părăsi exploataţia fără o autorizaţie emisă de autoritatea sanitară veterinară competenta;
    e) niciun sortiment de carne, produse de porc, material seminal, ovule sau embrioni, furaje pentru animale, ustensile, materiale ori deşeuri susceptibile de a transmite pesta porcină africană să nu poată părăsi exploataţia fără o autorizare provenită de la autoritatea sanitară veterinară competentă; nu pot fi scoase din exploataţie carne, produse de porc, material seminal, ovule sau embrioni pentru comerţ intracomunitar;
    ---------
    Litera e) a alin. (3) al art. 4 a fost modificată de pct. 7 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    f) mişcarea de persoane către sau din exploataţie să fie supusă autorizării scrise a autorităţii sanitare veterinare competente;
    g) mişcarea de vehicule către sau din exploataţie să fie supusă autorizării scrise a autorităţii veterinare competente;
    h) trebuie să fie utilizate mijloace corespunzătoare de dezinfecţie la punctele de intrare şi ieşire ale clădirilor ce adăpostesc porcine şi ale exploataţiei însăşi. Orice persoana care intra sau părăseşte exploataţiile, trebuie să se conformeze măsurilor de igiena corespunzătoare, necesare pentru a se reduce riscul răspândirii virusului pestei porcine africane; toate mijloacele de transport trebuie să fie dezinfectate atent înainte de a părăsi exploataţia;
    i) trebuie să se efectueze o ancheta epidemiologică în conformitate cu art. 8 din prezenta norma sanitară veterinară.
    (4) Atunci când situaţia epidemiologică o cere, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor:
    a) poate aplica măsurile prevăzute la art. 5 alin. (1) din prezenta normă sanitară veterinară, în exploataţia menţionată la alin. (3). Cu toate acestea, când consideră că permit condiţiile, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate să limiteze aplicarea acestor măsuri numai la porcinele suspecte de a fi infectate sau contaminate cu virusul pestei porcine africane şi la partea exploataţiei în care au fost ţinute acestea, cu condiţia ca aceste porcine să fi fost adăpostite, cazate şi hrănite complet separat de alte porcine din exploataţie; în orice caz, atunci când porcinele sunt ucise, trebuie să se preleve un număr suficient de probe pentru a se confirma sau exclude prezenţa virusului pestei porcine africane, în conformitate cu manualul de diagnostic;
    --------
    Litera a) a alin. (4) al art. 4 a fost modificată de pct. 8 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    b) poate stabili temporar o zonă de control în jurul exploataţiei menţionate la alin. (3). În exploataţiile de porcine din interiorul acestei zone trebuie să se aplice câteva sau toate măsurile menţionate la alin. (1) sau (3).
    --------
    Litera b) a alin. (4) al art. 4 a fost modificată de pct. 9 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (5) Odată adoptate, măsurile prevăzute la alin. (3) nu trebuie ridicate până când nu a fost exclusă oficial prezenţa pestei porcine africane.
    --------
    Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 10 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.

    Măsuri în cazuri în care prezenta pestei porcine africane este confirmată într-o exploataţie

    Articolul 5

    (1) În cazurile în care se confirma oficial prezenta pestei porcine africane, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dispune că:
    a) toate porcinele din exploataţie să fie ucise imediat sub supraveghere oficială şi în aşa fel încât să se evite riscul răspândirii virusului pestei porcine africane în timpul transportului sau uciderii;
    b) atunci când se ucid porcinele, să fie prelevate un număr suficient de probe, conform manualului de diagnostic, pentru a se putea stabili modul de introducere a virusului pestei porcine africane în exploataţie, precum şi durata de timp cat a putut exista în exploataţie înainte ca boala să fi fost notificată;
    c) carcasele de porcine ce au murit sau au fost ucise să fie prelucrate sub supraveghere oficială;
    d) pe cât este posibil, carnea de porcine tăiate în timpul perioadei dintre introducerea probabilă a bolii în exploataţie şi instituirea măsurilor oficiale să fie supusă trasabilităţii şi prelucrată sub supraveghere oficială;
    e) materialul seminal, ovulele sau embrionii de porcine, colectate din exploataţie în timpul perioadei dintre introducerea probabilă a bolii în exploataţie şi instituirea măsurilor oficiale, trebuie să fie supuse trasabilităţii şi distruse sub supraveghere oficială, astfel încât să se evite riscul răspândirii virusului pestei porcine africane;
    f) toate substanţele şi deşeurile ce au putut fi contaminate, precum furajele, să fie procesate; toate materialele de unica folosinţă ce pot fi contaminate, în special cele utilizate pentru acţiunile de ucidere, trebuie să fie distruse; aceste acţiuni trebuie efectuate conform instrucţiunilor medicului veterinar oficial;
    g) după eliminarea porcinelor, clădirile folosite pentru adăpostirea acestora, vehiculele utilizate pentru transportul porcinelor sau al carcaselor acestora precum şi echipamentul, aşternutul, bălegarul şi purinul să fie curăţate şi dacă este necesar, dezinsectizate, dezinfectate şi tratate conform art. 12;
    h) în cazul unui focar primar de boala, izolatul de virus de pesta porcina africana să fie supus procedurii de laborator stabilite de manualul de diagnostic pentru a se identifica tipul genetic;
    i) să se efectueze o ancheta epidemiologică conform art. 8 din prezenta norma sanitară veterinară.
    (2) În cazurile în care un focar a fost confirmat într-un laborator, într-o grădină zoologică, într-un parc zoologic sau într-o zona împrejmuită unde sunt ţinute porcine în scopuri ştiinţifice sau scopuri corelate cu conservarea speciilor sau conservarea raselor rare, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate decide o derogare de la alin. (1) lit. a) şi lit. e).
    (3) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu trebuie să afecteze negativ interesele comunitare de baza.
    (4) Decizia menţionată la alin. (2) trebuie notificată imediat Comisiei Europene.

    Măsuri în cazurile în care prezenta pestei porcine africane este confirmată în exploataţii ce sunt constituite din unităţi de producţie diferite

    Articolul 6

    (1) Atunci când prezenta pestei porcine africane este confirmată în exploataţii ce constau în doua sau mai multe unităţi de producţie independente şi pentru a se încheia îngrăşarea porcinelor, autoritatea sanitară veterinară competenta poate hotărî o derogare de la prevederile art. 5, alin. (1), lit. a), în ceea ce priveşte unităţile de producţie cu porcine sănătoase dintr-o exploataţie contaminată, cu condiţia ca medicul veterinar oficial să confirme că structura, dimensiunea şi distanta dintre aceste unităţi de producţie, precum şi operaţiunile efectuate acolo sunt de aşa natura încât unităţile de producţie să aibă echipamente complet independente pentru adăpostire, creştere şi furajare, astfel încât virusul să nu poată fi răspândit dintr-o unitate de producţie în alta.
    (2) Dacă face uz de derogarea menţionată la alin. (1), Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentara trebuie să elaboreze reguli detaliate pentru aplicarea acesteia, în funcţie de garanţiile de sănătate a animalelor ce pot fi asigurate.
    (3) Când Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor face uz de derogarea prevăzută la alin. (1), o va notifica imediat Comisiei Europene.

    Măsuri în exploataţii de contact

    Articolul 7

    (1) Exploataţiile trebuie să fie recunoscute ca exploataţii de contact atunci când medicul veterinar oficial constata sau considera, pe baza anchetei epidemiologice efectuate în conformitate cu prevederile art. 8 din prezenta norma sanitară veterinară, ca pesta porcina africana a putut fi introdusă fie din alte exploataţii în exploataţia menţionată la art. 4 sau 5, fie din aceasta din urma exploatate în alte exploataţii.
    (2) În astfel de exploataţii trebuie să fie aplicate prevederile art. 4, până când prezenta pestei porcine africane este oficial exclusă.
    (3) Dacă situaţia epidemiologică o impune, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să aplice măsurile prevăzute de art. 5, alin. (1), în exploataţiile de contact la care s-a referit alin. (1).
    (4) Atunci când porcinele sunt ucise, trebuie prelevate un număr suficient de probe, conform manualului de diagnostic, pentru a se putea confirma sau exclude prezenta virusului pestei porcine africane în aceste exploataţii.

    Ancheta epidemiologică

    Articolul 8

    (1) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor dispune ca ancheta epidemiologică în privinţa cazurilor de suspiciune sau a focarelor de pesta porcina africana să fie efectuată pe baza chestionarelor elaborate în cadrul planurilor de contingenta menţionate la art. 21.
    (2) O astfel de ancheta trebuie să clarifice cel puţin:
    (a) durata de timp cât poate să fi existat virusul pestei porcine africane în exploataţie, înainte ca boala să fie notificată sau suspectată;
    (b) originea posibila a pestei porcine africane în exploataţie şi identificarea altor exploataţii în care porcinele pot fi infectate sau contaminate din aceeaşi sursa;
    (c) mişcările de persoane, vehicule, porcine, carcase, material seminal, carne sau orice material ce poate vehicula virusul către sau din exploataţiile în cauza;
    (d) posibilitatea ca vectori sau porci sălbatici să producă răspândirea bolii.
    (3) Dacă rezultatele acestei anchete sugerează că pesta porcina africana ar putut fi răspândită din sau către exploataţii situate în state membre ale Uniunii Europene, Comisia Europeană şi statele membre în cauza trebuie informate imediat.

    Stabilirea zonelor de protecţie şi de supraveghere

    Articolul 9

    (1) Imediat după ce diagnosticul de pesta porcina africana a fost confirmat la porcinele dintr-o exploataţie, autoritatea sanitară veterinară competenta trebuie să stabilească o zona de protecţie cu o raza de cel puţin trei kilometri în jurul focarului, care, la rândul ei, trebuie să fie într-o zona de supraveghere cu o raza de cel puţin zece kilometri.
    (2) În zonele menţionate la alin. (1) trebuie să fie aplicate măsurile menţionate la art. 10 şi 11.
    --------
    Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 11 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (3) Atunci când stabileşte zonele de protecţie şi de supraveghere, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să ţină cont de:
    a) rezultatele anchetei epidemiologice efectuată în conformitate cu art. 8;
    b) situaţia geografică, mai ales delimitările artificiale sau naturale;
    c) situarea, apropierea exploataţiilor;
    d) tipul de mişcări şi de comerţ cu porcine;
    e) disponibilitatea abatoarelor şi a echipamentelor pentru procesarea carcaselor;
    f) echipamentul şi personalul disponibil pentru a controla orice mişcare de porcine în interiorul zonelor, în special dacă porcinele care vor fi ucise trebuie mutate din exploataţia de origine a acestora.
    (4) Dacă o zona de protecţie sau supraveghere include părţi ale teritoriului României şi al teritoriului unuia sau mai multor state membre ale Uniunii Europene, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să colaboreze cu aceste state la stabilirea zonei de protecţie sau supraveghere.
    (5) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să ia toate măsurile necesare, inclusiv folosirea semnelor distinctive, a notelor de atenţionare şi a resurselor media, precum presa şi televiziunea, pentru a asigura că toate persoanele din zonele de protecţie şi supraveghere sunt pe deplin conştiente de restricţiile în vigoare conform art. 10 şi 11 din prezenta norma sanitară veterinară; şi trebuie să ia măsurile pe care le considera corespunzătoare, pentru a se asigura aplicarea adecvată a acestor măsuri.

    Măsuri în zona de protecţie stabilită

    Articolul 10

    (1) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună aplicarea următoarelor măsuri în zona de protecţie:
    a) cât mai curând posibil, efectuarea unui recensământ al tuturor exploataţiilor; după stabilirea zonei de protecţie, aceste exploataţii trebuie să fie inspectate de un medic veterinar oficial în cel mult 7 zile, pentru a efectua o examinare clinică a porcinelor şi pentru a verifica registrul şi mărcile de identificare a porcinelor, menţionate la art. 4 şi 5 din norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 238/2006, ce transpune Directiva Consiliului 92/102/CEE ;
    --------
    Litera a) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    b) interzicerea mişcării şi transportului porcinelor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă e necesar, drumurile de serviciu ale exploataţiilor, afară de cazul când autoritatea sanitară veterinară competenta autorizeaza mişcările menţionate la lit. f): aceasta interdicţie nu trebuie să fie aplicată tranzitului rutier sau feroviar de porcine fără descărcare sau oprire.
    c) Mai mult, conform procedurii comunitare, se poate acorda o derogare pentru tăierea porcinelor provenind din exteriorul zonei de protecţie care sunt în drum spre un abator situat în zona amintita, şi sunt destinate tăierii imediate.
    d) camioanele şi alte vehicule şi echipamente, ce sunt utilizate pentru a transporta porcinele sau alte efective sau materiale ce pot fi contaminate (precum carcase, furaje, gunoi de grajd, purin şi altele), trebuie să fie curăţate, dezinfectate şi dacă este necesar dezinsectizate şi tratate cât mai curând posibil după contaminare, conform art. 12; nici un camion sau vehicul ce a fost utilizat pentru transportul porcinelor nu poate părăsi zona fără să fie curăţat, dezinfectat, inspectat şi apoi din nou autorizat pentru transport de către autoritatea sanitară veterinară competenta;
    e) nici un alt animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie, fără autorizarea autorităţii sanitare veterinare competente;
    f) toate porcinele ce au murit sau s-au îmbolnăvit într-o exploataţie trebuie să fie notificate imediat autorităţii sanitare veterinare competente ce trebuie să efectueze investigaţii corespunzătoare conform procedurilor stabilite în manualul de diagnostic;
    g) porcinele nu pot fi transportate din exploataţia în care acestea sunt ţinute timp de cel puţin 40 de zile după încheierea curăţeniei şi dezinfecţiei preliminare şi, dacă este necesar, a dezinsecţiei exploataţiilor infectate. După 40 de zile, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate autoriza deplasarea porcinelor din exploataţia amintita pentru a fi transportate direct, în condiţiile menţionate la alin. (3), către:
    (i) un abator desemnat de către autoritatea sanitară veterinară competenta, de preferinţă în interiorul zonei de protecţie sau de supraveghere, în scopul tăierii imediate,
    (ii) o întreprindere de procesare sau un loc adecvat unde porcinele sunt ucise imediat, iar carcasele acestora sunt prelucrate sub supraveghere oficială,
    (iii) în circumstanţe excepţionale, alte clădiri situate în afară zonei de protecţie,
    (iv) în situaţia în care se face uz de prevederea lit. g), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze imediat Comisia Europeană prin Comitetul Veterinar Permanent.
    --------
    Pct. (iv) al literei g) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 13 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    h) materialul seminal, ovulele sau embrionii de porcine nu trebuie să părăsească exploataţiile situate în interiorul zonei de protecţie;
    i) orice persoana care intra sau părăseşte exploataţiile de porcine, trebuie să se conformeze cu măsurile de igiena corespunzătoare, necesare pentru a reduce riscul răspândirii virusului pestei porcine africane.
    (2) În condiţiile menţionate la alin. (3), atunci când interdicţiile prevăzute la alin. (1) sunt menţinute peste 40 de zile datorită apariţiei focarelor ulterioare de boală şi, ca urmare, apar probleme de bunăstare a animalelor sau de altă natură, legate de cazarea porcinelor, autoritatea sanitară veterinară competentă poate, în urma solicitării motivate a proprietarului, să autorizeze transportul de porcine dintr-o exploataţie din interiorul zonei de protecţie, pentru a fi transportate direct către:
    --------
    Partea introductivă a alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 14 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    a) un abator desemnat de autoritatea sanitară veterinară competenta, de preferat în interiorul zonei de protecţie sau supraveghere, pentru scopul tăierii imediate;
    b) o întreprindere de procesare sau un loc potrivit unde porcinele sunt ucise imediat iar carcasele acestora sunt procesate sub supraveghere oficială;
    c) în circumstanţe excepţionale, alte clădiri situate în afară zonei de protecţie.
    d) în situaţia în care se aplica prevederea menţionată la alin (2), Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze Comisia Europeană prin Comitetul Veterinar Permanent.
    (3) Atunci când se face referinţă la prezentul alineat, autoritatea veterinară competenta poate autoriza transportul de porcine din exploataţia în cauza, cu condiţia ca:
    a) un medic veterinar oficial să fi efectuat o examinare clinică a porcinelor din exploataţie, în special a celor ce vor fi transportate, incluzând măsurarea temperaturii corpului, conform procedurilor stabilite de manualul de diagnostic şi verificare a înregistrării şi mărcii de identificare a porcinelor, menţionată la art. 4 şi 5 din norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 238/2006, ce transpune Directiva Consiliului 92/102/CEE ;
    --------
    Litera a) a alin. (3) al art. 10 a fost modificată de pct. 15 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    b) verificările şi examinările menţionate la lit. a) să nu fi prezentat vreo dovadă de pestă porcină africană şi să fie conforme cu norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 238/2006, ce transpune Directiva Consiliului 92/102/CEE .
    --------
    Litera b) a alin. (3) al art. 10 a fost modificată de pct. 16 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    c) porcinele să fie transportate în vehicule sigilate de către autoritatea sanitară veterinară competenta;
    d) vehiculele şi echipamentele implicate în transportul porcinelor să fie curăţate şi dezinfectate imediat după transport, în conformitate cu prevederile art. 12 din prezenta norma sanitară veterinară;
    e) dacă porcinele sunt sacrificate sau ucise, trebuie prelevate de la acestea un număr suficient de probe conform manualului de diagnostic, pentru a fi confirmată sau exclusă prezenta virusului pestei porcine africane în aceste exploataţii;
    f) dacă porcinele sunt transportate către un abator:
    (i) autoritatea sanitară veterinară competenta responsabilă de abator trebuie informată despre intenţia de a se trimite porcine, iar sosirea acestora trebuie notificată autorităţii sanitare veterinare competente de la locul de expediere,
    (ii) la sosirea la abator, aceste porcine trebuie ţinute şi sacrificate separat de alte porcine,
    (iii) în timpul inspecţiei efectuate ante şi postmortem la abatorul desemnat, autoritatea sanitară veterinară competenta trebuie să ţină cont de orice semne ale prezentei pestei porcine africane,
    (iv) carnea proaspătă de la aceste porcine trebuie să fie prelucrată sau marcată cu marca specială şi prelucrată separat conform regulilor stabilite în Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE ; acestea trebuie efectuate într-o întreprindere desemnată de autoritatea sanitară veterinară competentă; carnea trebuie să fie expediată către întreprinderea amintită, cu condiţia ca transportul să fie sigilat înainte de plecare şi să rămână sigilat pe toată durata transportului.
    --------
    Pct. (iv) al literei f) a alin. (3) al art. 10 a fost modificată de pct. 17 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (4) Măsurile în zona de protecţie trebuie să continue a fi aplicate cel puţin până când:
    a) au fost efectuate curăţenia, dezinfecţia şi, dacă este necesar, dezinsecţia în exploataţiile infectate;
    b) porcinele din toate exploataţiile au fost supuse examinărilor clinice şi de laborator, efectuate conform manualului de diagnostic, pentru a se detecta prezenta posibila a virusului pestei porcine africane.
    Examinările la care se referă lit. b) nu trebuie să aibă loc până când nu s-au scurs 45 zile de la încheierea curăţeniei, dezinfecţiei şi dacă este necesar, a măsurilor de dezinsecţie preliminare în exploataţiile infectate.
    (5) Cu toate acestea, prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. g) şi alin. (2) şi (4), perioadele de 40 şi 45 de zile pot fi reduse la 30 de zile dacă, în conformitate cu manualul de diagnostic, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a aplicat un program intensiv de testare şi prelevare, făcând posibilă excluderea prezenţei pestei porcine africane în exploataţia în cauză.
    --------
    Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 18 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.

    Măsuri în zona de supraveghere stabilită

    Articolul 11

    (1) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să aplice următoarele măsuri în zona de supraveghere:
    a) se efectuează un recensământ al tuturor exploataţiilor de porcine;
    b) se interzice mişcarea şi transportul de porcine pe drumurile publice sau private, în afară de cazul în care sunt aprobate de către autoritatea competenta, excluzând, când e necesar, drumurile de serviciu ale exploataţiilor. Nu este necesar să se aplice aceasta interdicţie tranzitului rutier sau feroviar de porcine, fără descărcare sau oprire, sau porcinelor pentru tăiere ce provin din afară zonei de supraveghere, şi sunt în drum spre un abator situat în zona amintita pentru a fi tăiate imediat;
    c) camioanele şi alte vehicule şi echipamente ce sunt utilizate pentru transport de porcine sau alte efective sau materiale ce pot fi contaminate (de exemplu carcase, furaje, purin, gunoi de grajd şi aşa mai departe) trebuie să fie curăţate, dezinfectate şi dacă este necesar, dezinsectizate şi tratate cât mai curând după contaminare în conformitate cu prevederile art. 12 din prezenta norma sanitară veterinară; nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul de porcine, nu poate părăsi zona fără să fie curăţat sau dezinfectat;
    d) nici un alt animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie în timpul primelor şapte zile după stabilirea zonei, fără autorizarea autorităţii sanitare veterinare competente;
    e) toate porcinele moarte sau bolnave dintr-o exploataţie trebuie să fie imediat notificate autorităţii sanitare veterinare competente, care la rândul sau trebuie să efectueze anchete adecvate, conform procedurilor stabilite de manualul de diagnostic;
    f) porcinele nu trebuie să părăsească exploataţia în care sunt ţinute timp de cel puţin 30 de zile după terminarea curăţeniei, dezinfecţiei şi, dacă este necesar, a dezinsectizării preliminare exploataţiilor infectate. După 30 de zile Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate autoriza transportul porcinelor din exploataţia amintita, în condiţiile stabilite la art. 10, alin. (3), pentru a fi transportate direct la:
    (i) un abator desemnat de către autoritatea sanitară veterinară competenta, în scopul tăierii imediate, de preferat în interiorul zonei de protecţie sau de supraveghere,
    (ii) o întreprindere de procesare sau un loc adecvat, unde porcinele sunt ucise imediat şi carcasele acestora sunt prelucrate sub supraveghere oficială, sau
    (iii) în împrejurări excepţionale, alte clădiri situate în interiorul zonei de protecţie sau supraveghere.
    (iv) În situaţia în care face uz de prevederea de la lit. f), pct. iii) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze imediat Comisia prin Comitetul Veterinar Permanent.
    g) materialul seminal, ovulele sau embrionii de porcine nu trebuie să părăsească exploataţiile situate în interiorul zonei de supraveghere;
    h) toate persoanele care intra sau părăsesc exploataţiile de porcine, trebuie să respecte măsurile de igiena corespunzătoare ce sunt necesare pentru a reduce riscul răspândirii virusului pestei porcine africane.
    (2) Atunci când interdicţiile prevăzute la alin. (1) sunt menţinute peste 40 de zile, din cauza focarelor de boala ulterioare şi, ca urmare a respectării bunăstării animalelor sau altor probleme ce se ivesc în întreţinerea porcinelor, în condiţiile menţionate la art. 10, alin. (3), autoritatea sanitară veterinară competenta poate, ca urmare a solicitării întemeiate a unui proprietar, să autorizeze transportul de porcine dintr-o exploataţie situata în interiorul zonei de supraveghere, pentru a fi transportate direct către:
    a) un abator desemnat de către autoritatea sanitară veterinară competenta, de preferinţă în interiorul zonei de protecţie sau supraveghere, pentru scopul tăierii imediate;
    b) o întreprindere de procesare sau un loc adecvat unde porcinele sunt ucise imediat şi carcasele acestora sunt procesate sub supraveghere oficială, sau
    c) în circumstanţe excepţionale, alte locaţii din interiorul zonei de protecţie sau de supraveghere.
    d) în situaţia în care face uz de prevederea de la lit. c), Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze Comisia Europeană prin Comitetul Veterinar Permanent.
    (3) Măsurile din zona de supraveghere trebuie să fie aplicate în continuare cel puţin până când:
    a) sunt efectuate curăţirea, dezinfecţia şi dacă este necesar, dezinsecţia în exploataţiile infectate;
    b) porcinele din toate exploataţiile au fost supuse examinărilor clinice şi, atunci când este necesar, examinărilor de laborator stabilite de manualul de diagnostic, pentru a se detecta prezenta eventuala a virusului pestei porcine africane.
    c) Examinările menţionate la lit. b) nu trebuie efectuate până când nu au trecut 40 de zile de la terminarea curăţeniei, dezinfecţiei şi, dacă este necesar, a măsurilor de dezinsecţie preliminare în exploataţiile infectate.
    (4) Cu toate acestea, prin derogare de la prevederile alin. (1), lit. f) şi alin. (2) şi (3), perioada de 30 zile stipulată la alin. (1), lit. f), şi perioada de 40 zile stipulată la alin. (2) şi (3), pot fi reduse, respectiv la 21, 30 şi 20 zile, dacă, potrivit manualului de diagnostic, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a aplicat un program intensiv de testare şi de prelevare de probe care să facă posibila excluderea prezentei pestei porcine africane în exploataţia în cauza.

    Curăţare, dezinfectare şi tratament cu insecticide

    Articolul 12

    Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună că:
    a) dezinfectantele şi insecticidele utilizate, precum şi concentraţiile acestora să fie autorizate oficial de către autoritatea sanitară veterinară competenta;
    b) curăţarea, dezinfecţia şi, dacă sunt necesare, operaţiunile de dezinsecţie să fie efectuate sub supraveghere oficială conform:
    (i) instrucţiunilor date de medicul veterinar oficial; şi
    (ii) principiilor şi procedurilor stabilite în anexa nr. 2 la prezenta norma sanitară veterinară.

    Repopularea exploataţiilor de porcine după un focar de boala

    Articolul 13

    (1) Reintroducerea porcinelor în exploataţiile menţionate la art. 5, nu trebuie să aibă loc cel puţin 40 de zile de la terminarea curăţeniei, dezinfecţiei şi, dacă este necesar, a operaţiunilor de dezinsecţie în exploataţia în cauza, conform prevederilor alin. (2), (3), (4), (5), (6) şi (7).
    (2) La reintroducerea porcinelor trebuie să se ţină cont de tipul de creştere practicat în exploataţia în cauză, conform uneia dintre procedurile stabilite la alin. (3), (4), (5) şi (6).
    --------
    Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 19 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (3) În cazul exploataţiilor unde introducerea bolii nu a fost legată de vectori, trebuie să se aplice următoarele proceduri:
    a) în cazul exploataţiilor în aer liber, reintroducerea porcinelor trebuie să înceapă cu introducerea porcinelor santinelă care au fost verificate şi găsite negative când s-a controlat prezenta anticorpilor împotriva virusului pestei porcine africane, sau care provin din exploataţii ce nu sunt supuse nici unei restricţii legate de pesta porcina africana.
    b) porcinele santinelă trebuie să fie plasate în conformitate cu cerinţele autorităţii sanitare veterinare competente, în toată exploataţia infectată; după 45 de zile, de la porcinele santinelă se prelevează probe ce trebuie testate pentru prezenta anticorpilor, conform manualului de diagnostic;
    c) nici un porc nu poate părăsi exploataţia înainte de a se obţine rezultate negative la testările serologice;
    d) dacă nici o porcina nu a dezvoltat anticorpi împotriva virusului pestei porcine africane, poate să aibă loc repopularea completa;
    e) în ceea ce priveşte toate celelalte forme de creştere, reintroducerea porcinelor trebuie să aibă loc fie conform măsurilor prevăzute la lit. a), b), c) şi d), trebuie efectuată pe bazată pe principiul repopulării totale, cu condiţia ca:
    (i) toate porcinele să sosească într-o perioada de 20 de zile şi să provină din exploataţii ce nu sunt supuse nici unei restricţii legate de pesta porcina africana;
    (ii) porcinele din efectivul repopulat trebuie să fie supuse unei examinări serologice, conform manualului de diagnostic; pentru aceasta, prelevarea de probe trebuie efectuată cel mai devreme la 45 de zile după sosirea ultimelor porcine.
    (iii) nici un porc nu poate părăsi exploataţia înainte de obţinerea rezultatelor negative ale examinării serologice;
    (4) În cazul exploataţiilor în care introducerea bolii a fost legată de vectori, repopularea nu trebuie să aibă loc cel puţin şase ani, cu excepţia cazului în care:
    a) au fost efectuate cu succes, sub supraveghere oficială, operaţiuni specifice pentru a elimina vectorul din amenajările şi locurile unde vor fi ţinute porcine sau în care pot veni în contact cu vectorul, sau
    b) a fost posibil să se demonstreze că persistenta vectorului nu mai reprezintă un risc semnificativ pentru transmiterea pestei porcine africane;
    (5) după efectuarea celor prevăzute la lit. a) şi b), sunt aplicabile măsurile stabilite la alin. (3), lit. a), b), c) şi d).
    (6) pe lângă aceste măsuri, cu toate acestea, după repopularea totală nici un porc nu poate părăsi exploataţia în cauza până când au fost efectuate examinări serologice suplimentare pentru pesta porcina africana, cu rezultate negative la probele recoltate de la porcinele din exploataţie, cel mai devreme la 60 de zile după repopularea totală, conform manualului de diagnostic.
    (7) Atunci când introducerea bolii nu poate fi legată de vectori şi dacă au trecut mai mult de şase săptămâni de la terminarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfecţie în exploataţie, autoritatea sanitară veterinară competenta poate autoriza o derogare de la prevederile alin. (3), ţinându-se cont de situaţia epidemiologică.
    (8) Reintroducerea animalelor domestice din alte specii decât porcine, în exploataţiile descrise la art. 5 din prezenta norma sanitară veterinară, trebuie să fie supusă autorizării autorităţii sanitare veterinare competente, care trebuie să ţină cont de riscul răspândirii infecţiei sau de persistenta vectorilor actuali printr-o astfel de reintroducere.

    Măsuri în cazul în care pesta porcina africana este suspectată sau confirmată într-un abator sau mijloc de transport

    Articolul 14

    (1) Atunci când exista o suspiciune de pesta porcina africana într-un abator sau într-un mijloc de transport, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună ca autoritatea sanitară veterinară competenta să pună imediat în mişcare mijloace oficiale de investigare, pentru a confirma sau exclude prezenta bolii, conform procedurilor stabilite în manualul de diagnostic.
    (2) Dacă este detectat un caz de pesta porcina africana într-un abator sau într-un mijloc de transport, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să se asigure că:
    a) toate animalele din acel abator sau din acel mijloc de transport sunt ucise, fără întârziere;
    b) carcasele, organele şi deşeurile de animale provenite de la animale posibil infectate sau contaminate, sunt procesate sub supraveghere oficială;
    c) curăţenia, dezinfecţia şi, dacă este necesar, operaţiunile de dezinsecţie a clădirilor şi echipamentului, inclusiv a vehiculelor, trebuie să fie efectuate sub supravegherea medicului veterinar oficial, conform prevederilor art. 12;
    d) se efectuează mutatis mutandis o ancheta conform prevederilor art. 8;
    e) izolatul virusului de pesta porcina africana se supune procedurii de laborator stabilită în manualul de diagnostic, pentru a se identifica tipul genetic al virusului;
    f) sunt aplicate măsurile prevăzute la art. 7 în exploataţia de unde provin porcinele sau carcasele infectate şi în alte exploataţii de contact. Cu excepţia cazului în care ancheta epidemiologică a indicat altceva, măsurile stabilite de art. 5, alin. (1), din prezenta norma sanitară veterinară trebuie aplicate în exploataţia de origine a porcinelor sau carcaselor infectate;
    g) nici un animal nu este reintrodus pentru tăiere sau transport cel puţin 24 de ore după încheierea operaţiilor de curăţare, dezinfecţie şi, dacă este necesar, de dezinsecţie conform prevederilor art. 12.

    Măsuri pentru cazurile în care pesta porcina africana este suspectată sau confirmată la porci mistreţi

    Articolul 15

    (1) Imediat ce Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este informată că porcinele sălbatice sunt suspecte a fi infectate, aceasta trebuie să instituie toate măsurile corespunzătoare pentru a confirma sau a exclude prezenta bolii, dând informaţii proprietarilor de porcine şi vânătorilor prin efectuarea de investigaţii la toţi porcii mistreţi împuşcaţi sau găsiţi morţi, incluzând o testare de laborator.
    (2) De îndată ce a avut loc confirmarea unui caz primar de pesta porcina africana la porcii sălbatici, pentru a se reduce răspândirea bolii, Autoritatea Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie imediat:
    a) să stabilească un grup de experţi care să cuprindă medici veterinari, biologi specialişti în fauna sălbatică şi epidemiologi; grupul de experţi trebuie să asiste autoritatea veterinară competenta la:
    (i) cercetarea situaţiei epidemiologice şi definirea unei zone infectate în conformitate cu art. 16, alin. (6), lit. b);
    (ii) stabilirea măsurilor corespunzătoare ce trebuie aplicate în zona infectată, pe lângă cele menţionate la lit. b) şi c); aceste măsuri pot include suspendarea vânătorii şi interdicţia de furajare a porcilor sălbatici;
    (iii) întocmirea planului de eradicare pentru a fi transmis Comisiei Europene, conform art. 16 din prezenta norma sanitară veterinară;
    (iv) efectuarea de controale pentru verificarea eficientei măsurilor adoptate pentru eradicarea pestei porcine africane din zona infectată;
    b) să pună sub supraveghere oficială exploataţiile de porcine din zonele definite ca infectate şi, în special, să dea ordin ca:
    (i) să se efectueze un recensământ oficial al tuturor categoriilor de porcine din toate exploataţiile; recensământul trebuie adus la zi de proprietar; informaţiile din recensământ trebuie furnizate la cerere şi pot fi verificate la fiecare inspecţie; cu toate acestea, în ceea ce priveşte exploataţiile de porcine în aer liber, primul recensământ efectuat poate fi realizat pe baza unei evaluări;
    (ii) toate porcinele din exploataţie să fie ţinute în adăposturi sau un alt loc unde acestea pot fi izolate de porcii sălbatici; porcii sălbatici nu trebuie să aibă acces la nici un material ce poate ulterior veni în contact cu porcinele din exploataţie;
    (iii) nici un porc să nu poată intra sau ieşi din exploataţie, cu excepţia cazului în care autoritatea sanitară veterinară competenta a autorizat acest lucru, având în vedere situaţia epidemiologică;
    (iv) la intrările şi ieşirile din adăposturile pentru porcine şi din exploataţie să fie utilizate mijloace corespunzătoare de dezinfecţie şi, dacă este necesar, mijloace de dezinsecţie;
    (v) să se aplice măsuri corespunzătoare de igiena tuturor persoanelor care vin în contact cu porci sălbatici, pentru a reduce riscul răspândirii virusului de pesta porcina africana;
    (vi) toate porcinele moarte sau bolnave cu simptome de pesta porcina africana dintr-o exploataţie să fie testate pentru prezenta pestei porcine africane;
    (vii) să nu fie adusă într-o exploataţie de porcine nici o parte a unui porc mistreţ, împuşcat sau găsit mort, şi nici un material sau echipament ce poate fi contaminat cu virusul pestei porcine africane;
    (viii) porcinele, materialul seminal al acestora, embrionii sau ovulele destinate comerţului intracomunitar să nu fie deplasate din zona infectată;
    --------
    Pct. (viii) al literei (b) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 20 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    c) să ia măsuri ca toţi porcii mistreţi împuşcaţi sau găsiţi morţi în zona infectată definită să fie examinaţi de un medic veterinar oficial şi testaţi pentru pesta porcina africana, conform manualului de diagnostic.
    d) carcasele tuturor porcilor mistreţi găsite pozitive trebuie să fie procesate sub supraveghere oficială.
    e) atunci când astfel de testări prezintă rezultate negative în ceea ce priveşte pesta porcină africană, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să aplice măsurile stabilite de prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 853/2004/CE .
    --------
    Litera e) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 21 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    f) părţile ce nu sunt destinate consumului uman trebuie procesate sub supraveghere oficială;
    g) să dispună ca virusul pestei porcine africane izolat să fie supus procedurii de laborator indicate în manualul de diagnostic pentru a se identifica tipul genetic de virus.
    (3) Dacă un caz de pesta porcina africana a apărut la o porcina sălbatică într-o zona din România aflată în apropierea teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene, statul respectiv, membru al Uniunii Europene, şi Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să colaboreze la stabilirea măsurilor de control al bolii.

    Planuri de eradicare a pestei porcine africane din populaţiile de porci sălbatici

    Articolul 16

    (1) Fără a se aduce atingere măsurilor stabilite la art. 15 din prezenta norma sanitară veterinară, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să supună Comisiei Europene, în termen de 90 de zile de la confirmarea cazului primar de pesta porcina africana la porci sălbatici, un plan scris al măsurilor instituite pentru a eradica boala în zona definită ca infectată şi al măsurilor aplicate în exploataţiile din acea zona.
    (2) Planul poate fi ulterior amendat sau suplimentat pentru a se tine cont de evoluţiile situaţiei.
    (3) Dacă aceste amendamente privesc redefinirea zonei infectate, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să informeze fără întârziere Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene despre aceste amendamente.
    --------
    Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 22 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (4) Dacă amendamentele se referă la alte prevederi ale planului, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să transmită planul amendat Comisiei Europene, pentru examinare şi autorizare finala, în conformitate cu procedura comunitară.
    (5) După ce au fost autorizate măsurile prevăzute de planul menţionat la alin. (1), acestea trebuie să înlocuiască măsurile iniţiale stabilite potrivit art. 15, la o data ce va fi decisa când se emite aprobarea.
    (6) Planul menţionat la alin. (1) trebuie să conţină informaţii despre:
    a) rezultatele anchetelor epidemiologice şi ale controalelor efectuate potrivit art. 15, precum şi distribuţia geografică a bolii;
    b) definirea zonei infectate în interiorul teritoriului României. Atunci când defineşte zona infectată, autoritatea sanitară veterinară competenta trebuie să ţină cont de:
    (i) rezultatele anchetelor epidemiologice efectuate şi de distribuţia geografică a bolii;
    (ii) populaţia de porci sălbatici din zona;
    (iii) existenta obstacolelor naturale sau artificiale majore în calea mişcărilor de porci sălbatici;
    c) organizarea cooperării strânse între biologi, vânători, organizaţii de vânătoare, servicii ce se ocupa de fauna sălbatică şi autorităţi sanitare veterinare (sănătate a animalelor şi sănătate publică);
    d) campania de informare ce trebuie pusă în aplicare pentru a mari sensibilitatea vânătorilor la măsurile pe care trebuie să le adopte în cadrul planului de eradicare;
    e) eforturile specifice făcute pentru a determina extinderea infecţiei la populaţia de porci sălbatici, prin investigarea porcilor mistreţi împuşcaţi de vânători sau găsiţi morţi, şi prin testare de laborator, incluzând investigaţii epidemiologice pe categorii de vârste;
    f) cerinţele pe care trebuie să le respecte vânătorii pentru a evita orice răspândire a bolii;
    g) metoda de eliminare a porcilor sălbatici găsiţi morţi sau împuşcaţi ce trebuie să fie bazată pe:
    (i) procesarea sub supraveghere oficială sau
    (ii) inspecţia efectuată de un medic veterinar oficial şi pe testări de laborator, după cum sunt prevăzute în manualul de diagnostic; carcasele tuturor animalelor găsite pozitive trebuie să fie procesate sub supraveghere sanitară veterinară oficială; atunci când rezultatul testărilor este negativ în ceea ce priveşte pesta porcină africană, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor aplică măsurile prevăzute de Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 853/2004/CE de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 226 din 25 iunie 2004. Părţile ce nu sunt destinate consumului uman sunt procesate sub supraveghere sanitară veterinară oficială;
    --------
    Pct. (ii) al literei g) a alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. II din ORDINUL nr. 11 din 19 februarie 2008 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 7 martie 2008.
    h) ancheta epidemiologică trebuie efectuată pentru fiecare porc sălbatic împuşcat sau găsit mort şi trebuie să includă completarea unui chestionar ce furnizează informaţii despre:
    (i) zona geografică unde animalul a fost găsit mort sau împuşcat,
    (ii) data la care animalul a fost găsit mort sau împuşcat,
    (iii) persoana care a găsit sau împuşcat animalul,
    (iv) vârsta şi sexul porcului,
    (v) simptome înainte de împuşcare, dacă porcul sălbatic este împuşcat;
    (vi) starea carcasei, dacă porcul sălbatic este găsit mort;
    (vii) constatări de laborator;
    i) programele de supraveghere şi măsurile de prevenire aplicabile exploataţiilor situate în zona definită şi, dacă este necesar, în împrejurimile acesteia, inclusiv transportul şi mişcarea animalelor în interiorul, din şi către această zonă; aceste măsuri trebuie să includă cel puţin interdicţia mişcării din zona infectată pentru comerţul intracomunitar a porcinelor, a materialului seminal, a embrionilor sau a ovulelor acestora şi pot include o interdicţie temporară a producţiei de porcine şi a înfiinţării de noi exploataţii:
    --------
    Litera i) a alin. (6) al art. 16 a fost modificată de pct. 24 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    j) alte criterii ce trebuie să fie aplicate pentru ridicarea măsurilor adoptate;
    k) autoritatea responsabilă de supravegherea şi coordonarea structurilor responsabile de implementarea planului;
    l) sistemul de informaţii stabilit pentru a se asigura că grupul de experţi nominalizaţi în conformitate cu art. 15, alin. (2), lit. a), poate revizui regulat rezultatele planului de eradicare;
    m) măsurile de monitorizare a bolii ce trebuie impuse cel mai devreme după 12 luni după diagnosticarea ultimului caz de pesta porcina africana la porcii sălbatici din zona infectată definită. Aceste măsuri de monitorizare trebuie să rămână în vigoare cel puţin încă alte 12 luni şi trebuie să includă cel puţin prevederile deja aplicate în conformitate cu lit. e), g) şi h).
    (7) Un raport referitor la situaţia epidemiologică în zona definită şi la rezultatele planului de eradicare trebuie transmis la fiecare 6 luni Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene, conform procedurii comunitare.
    ---------
    Alin. (7) al art. 16 a fost modificat de pct. 25 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.

    Măsuri pentru a preveni răspândirea virusului pestei porcine africane prin intermediul vectorilor

    Articolul 17

    (1) Dacă prezenta vectorilor este posibila sau suspicionată într-o exploataţie în care a fost confirmată pesta porcina africana, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună următoarele măsuri:
    a) clădirile infectate şi împrejurimile acestora să fie verificate pentru a depista prezenta vectorilor prin mijloace de inspecţie fizica şi, dacă este necesar, prin plasarea de capcane pentru exemplare în conformitate cu anexa nr. 3 la prezenta norma sanitară veterinară;
    b) atunci când prezenta vectorilor este confirmată:
    (i) se efectuează testări de laborator corespunzătoare pentru a confirma sau exclude transmiterea virusului pestei porcine africane prin vectori,
    (ii) se stabilesc măsuri suplimentare adecvate de monitorizare, control şi verificare în exploataţie şi în zona din jurul exploataţiei;
    c) atunci când prezenta vectorilor este confirmată, dar lupta împotriva acestora este imposibilă, cel puţin şase ani porcinele şi, dacă este necesar, alte animale domestice nu vor fi ţinute în exploataţie;
    (2) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să furnizeze informaţii privind implementarea prevederilor de la alin. (1) Comisiei şi statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul Comitetului Veterinar Permanent.

    Proceduri de diagnostic şi cerinţe de biosecuritate

    Articolul 18

    (1) Pentru a se detecta prezenţa pestei porcine africane se realizează proceduri de diagnostic, prelevări de probe şi testări de laborator, în conformitate cu manualul de diagnostic.
    (2) Laboratorul naţional de referinţă pentru pesta porcină africană, responsabil cu coordonarea standardelor şi a metodelor de diagnostic în conformitate cu prevederile anexei nr. 4 la prezenta normă sanitară veterinară, este organizat în cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pune la dispoziţia celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi a publicului informaţii privind laboratorul naţional şi orice schimbări survenite ulterior, folosind mijloace care pot fi stabilite în conformitate cu procedura comunitară.
    ---------
    Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 2 al art. 15 din ORDINUL nr. 7 din 12 februarie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 23 februarie 2010.
    (2^1) Laboratorul naţional de referinţă asigură legătura cu laboratorul comunitar de referinţă pentru pesta porcină africană, Centro de Investigacion en Sanidad Animal, 28130 Valdeolmos, Madrid, Spania.
    ----------
    Alin. (2^1) al art. 18 a fost introdus de pct. 3 al art. 15 din ORDINUL nr. 7 din 12 februarie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 23 februarie 2010.
    (3) Manualul de diagnostic pentru pesta porcină africană este aprobat prin Decizia Comisiei 2003/422/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 143 din 11 iunie 2003.
    (4) Virusul pestei porcine africane, genomul şi antigenele acestuia, precum şi vaccinurile pentru cercetare, diagnostic sau producţie trebuie să fie manipulate numai în locuri, unităţi sau laboratoare autorizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru a se garanta condiţii adecvate de biosecuritate pentru protejarea sănătăţii animalelor.
    (5) Lista locurilor, instituţiilor sau laboratoarelor autorizate se transmite Comisiei Europene şi se actualizează ulterior.
    --------
    Art. 18 a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDINUL nr. 11 din 19 februarie 2008 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 7 martie 2008.

    Utilizarea, producerea şi comercializarea de vaccinuri contra pestei porcine africane

    Articolul 19

    Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună:
    (1) interzicerea utilizării vaccinurilor contra pestei porcine africane;
    (2) manipularea, fabricarea, depozitarea, furnizarea, distribuţia şi vânzarea vaccinurilor împotriva pestei porcine africane pe teritoriul României să se efectueze sub control oficial.

    Controale comunitare

    Articolul 20

    (1) Experţii Comisiei pot efectua controale la faţa locului în cooperare cu Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în măsura în care acestea sunt necesare, pentru a asigura aplicarea uniforma a prevederilor din prezenta norma sanitară veterinară; în situaţia în care au loc controale pe teritoriul sau, România trebuie să furnizeze experţilor comunitari toată asistenţa necesară pentru a-şi efectua sarcinile.
    (2) Regulile de aplicare a prezentului articol, în special acelea care reglementează procedura de cooperare dintre Comisie şi autorităţile naţionale, sunt supuse procedurilor comunitare.

    Planuri de contingenta

    Articolul 21

    (1) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să întocmească un plan de contingenta care să specifice măsurile naţionale ce trebuie să fie implementate în cazul unui focar de pesta porcina africana, ţinând cont de factori locali care sunt susceptibili de a influenta răspândirea pestei porcine africane, precum, în mod deosebit, densitatea porcinelor.
    (2) Acest plan trebuie să permită accesul la facilităţi, echipamente, personal şi la resursele materiale corespunzătoare, necesare pentru eradicarea rapida şi eficienta a unui eventual focar.
    (3) Criteriile şi cerinţele ce trebuie aplicate pentru întocmirea planului de contingenta trebuie să fie conforme anexei nr. 5 la prezenta norma sanitară veterinară.
    (4) Potrivit procedurii comunitare, acestea pot fi modificate sau suplimentate pentru a tine seama de natura specifica a pestei porcine africane şi de progresele înregistrate în dezvoltarea măsurilor de control al bolii.
    (5) Planul de contingenta, amendat, dacă este necesar, la propunerea Comisiei Europene, trebuie aprobat conform procedurilor comunitare.
    (6) Planul poate fi ulterior modificat sau suplimentat, în conformitate cu procedura comunitară, pentru a tine seama de evoluţia situaţiei.
    (7) La fiecare cinci ani, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să actualizeze planul şi să îl transmită Comisiei Europene spre autorizare, conform procedurilor comunitare.

    Centrele de control a bolii şi grupele de experţi

    Articolul 22

    (1) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună ca un centru naţional de control al bolii complet funcţional să fie imediat înfiinţat în cazul apariţiei vreunui focar de pesta porcina africana.
    (2) Centrul naţional de control al bolii trebuie să conducă şi să monitorizeze operaţiunile centrelor locale de control al bolii menţionate la alin. (3). Acesta trebuie să fie responsabil, inter alia, de:
    a) definirea măsurilor de control necesare;
    b) asigurarea implementării prompte şi eficiente de către centrele locale de control al bolii a măsurilor menţionate mai sus;
    c) repartizarea personalului şi a altor resurse pentru centrele locale de control al bolii;
    d) furnizarea de informaţii către Comisia Europeană sau către alte state membre ale Uniunii Europene, organizaţii veterinare naţionale, autorităţi naţionale şi organisme comerciale şi agricole;
    e) relaţia cu laboratoare de diagnostic;
    f) relaţia cu presa şi cu alte mijloace de comunicare în masa;
    g) relaţia cu autorităţile poliţieneşti, pentru a garanta instituirea măsurilor legale specifice.
    (3) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să se asigure că centrele locale de control al bolii complet operaţionale pot fi înfiinţate imediat, în cazul apariţiei unui focar de pesta porcina africana.
    (4) Cu toate acestea, unele funcţii ale centrului naţional de control al bolii pot fi delegate centrului local de control al bolii ce operează la nivel judeţean sau la un alt nivel, după cum prevede art. 2 alin. (2) lit. p) din Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate a animalelor ce afectează comerţul intracomunitar cu animale din speciile bovine şi suine, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 61/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2006, ce transpune în legislaţia naţională Directiva Consiliului 64/432/CEE , sau la un alt nivel, cu condiţia de a nu compromite obiectivele centrului naţional de control al bolii.
    --------
    Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 26 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    (5) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să înfiinţeze un grup de experţi, operaţional în permanenta, în vederea menţinerii expertizei necesare pentru a asista autoritatea sanitară veterinară competenta în asigurarea pregătirii adecvate a combaterii bolii.
    (6) În cazul unui focar, grupul de experţi trebuie să asiste Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cel puţin la:
    a) ancheta epidemiologică;
    b) prelevarea de probe, testarea şi interpretarea rezultatelor testărilor de laborator;
    c) stabilirea măsurilor de control al bolii.
    (7) Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună ca centrul naţional şi cele locale de control al bolii, precum şi grupul de experţi deţin personal, facilităţi şi echipament, inclusiv sisteme de comunicare dacă este necesar, precum şi o ierarhie eficienta şi clara de comanda şi management, pentru a asigura implementarea promptă a măsurilor de control al bolii stabilite de prezenta norma sanitară veterinară.
    (8) În planul de contingenta menţionat la art. 21, trebuie să fie stabilite detalii privind personalul, facilităţile, echipamentul, ierarhia de comanda şi management al centrelor naţionale şi locale de control al bolii.
    (9) În conformitate cu prevederile comunitare, se pot stabili criterii şi cerinţe suplimentare privitoare la funcţiile şi îndatoririle centrului naţional de control al bolii, ale centrelor locale de control şi a grupului de experţi.


    Articolul 22^1

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative şi prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare.
    --------
    Art. 22^1 a fost introdus de pct. 3 al art. II din ORDINUL nr. 11 din 19 februarie 2008 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 7 martie 2008.


    Articolul 23

    Anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezenta norma sanitară veterinară.


    Anexa 1

    la norma sanitară veterinară
    Notificarea bolii şi informaţii epidemiologice suplimentare ce trebuie
    furnizate de către Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru
    Siguranţa Alimentelor la confirmarea pestei porcine africane
    1. În termen de 24 de ore de la confirmarea oricărui focar primar de boală, unui caz primar la porci sălbatici sau unui caz la un abator ori în mijloace de transport, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să notifice prin intermediul Sistemului de notificare a bolilor animalelor, stabilit în conformitate cu art. 5 din Norma sanitară veterinară privind notificarea bolilor animalelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 77/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ce transpune Directiva Comisiei 82/894/CEE :
    a) data expedierii;
    b) ora expedierii;
    c) numele statului - România;
    d) numele bolii;
    e) numărul focarului sau al cazului;
    f) data la care a fost suspectată pesta porcină africană;
    g) data confirmării;
    h) metodele utilizate pentru confirmare;
    i) dacă boala a fost confirmată la porci sălbatici, la porcinele dintr-o exploataţie, abator sau mijloc de transport;
    j) localizarea geografică unde a fost confirmat focarul sau cazul de pestă porcină africană;
    k) măsurile aplicate pentru controlul bolii.
    --------
    Pct. 1 al anexei 1 a fost modificat de pct. 27 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.
    2. În cazul focarelor primare depistate în abatoare sau în mijloace de transport, Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să transmită următoarele informaţii suplimentare faţă de datele menţionate la pct. 1:
    a) numărul porcinelor susceptibile din focar, abator sau mijloace de transport;
    b) numărul de porcine moarte din fiecare categorie din exploataţie, abator sau mijloace de transport;
    c) pentru fiecare categorie, morbiditatea bolii şi numărul de porcine la care a fost confirmată pesta porcina africana;
    d) numărul de porcine ucise în focar, în abator sau în mijloacele de transport;
    e) numărul carcaselor prelucrate;
    f) în cazul unui focar, distanta faţă de cea mai apropiată exploataţie de porci;
    g) dacă a fost confirmată pesta porcina africana într-un abator sau într-un mijloc de transport, localizarea exploataţiei sau a exploataţiilor de origine a porcinelor sau carcaselor infectate.
    3. În cazul focarelor secundare, informaţiile menţionate la pct. 1 şi 2 trebuie să fie înaintate în limitele de timp stabilite la art. 4 din Norma sanitară veterinară privind anunţarea, declararea şi notificarea unor boli transmisibile ale animalelor aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 77/2005, ce transpune Directiva Consiliului Europei 82/894/CEE.
    4. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să se asigure că informaţiile furnizate în conformitate cu pct. 1, 2 şi 3 cu referire la orice focar sau caz de pestă porcină africană dintr-o exploataţie, abator sau mijloc de transport sunt urmate, cât mai curând posibil, de un raport scris către Comisia Europeană şi către celelalte state membre ale Uniunii Europene; acest raport trebuie să includă cel puţin:
    a) data la care porcinele din exploataţie, abator sau mijloc de transport au fost ucise, iar carcasele acestora prelucrate;
    b) rezultatele testărilor efectuate pe probe prelevate atunci când porcinele au fost ucise;
    c) numărul de porcine ucise şi prelucrate, numărul de porcine ce urmează să fie tăiate la o dată ulterioară, precum şi data-limită stabilită pentru tăierea acestora în situaţia în care a fost aplicată derogarea prevăzută la art. 6 alin. (1);
    d) toate informaţiile legate de originea posibilă a bolii sau, dacă aceasta a fost precizată, de originea reală a acesteia;
    e) informaţii despre sistemul de control stabilit pentru a asigura implementarea efectivă a măsurilor pentru controlul mişcărilor de animale stabilite la art. 10 şi 11;
    f) în cazul unui focar primar sau al unui caz de pestă porcină africană într-un abator ori într-un mijloc de transport, tipul genetic al virusului responsabil pentru focar sau pentru caz;
    g) atunci când porcinele au fost ucise în exploataţii de contact sau în exploataţii ce conţin porcine suspectate ca fiind infectate cu virus de pestă porcină africană, informaţii privind:
    (i) data uciderii şi numărul de porcine ucise din fiecare categorie şi în fiecare exploataţie;
    (ii) legătura epidemiologică dintre focarul sau cazul de pestă porcină africană şi fiecare exploataţie de contact ori alte motive ce au indus suspiciunea că pesta porcină africană este prezentă în fiecare exploataţie suspectată;
    (iii) rezultatele testărilor de laborator efectuate pe probe prelevate de la porcinele din exploataţii şi când astfel de porcine au fost ucise; când porcinele din exploataţiile de contact nu au fost ucise, trebuie furnizate informaţii asupra motivelor acestei decizii.
    --------
    Pct. 4 al anexei 1 a fost modificat de pct. 28 al art. II din ORDINUL nr. 99 din 11 aprilie 2007 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 16 aprilie 2007.


    Anexa 2

    la norma sanitară veterinară
    Principii şi proceduri de curăţare, dezinfecţie şi
    tratament cu insecticide
    1. Principii şi proceduri generale:
    a) operaţiunile de curăţare şi dezinfecţie şi, atunci când este necesar, măsurile de distrugere a rozătoarelor şi insectelor, trebuie efectuate sub supraveghere oficială şi conform instrucţiunilor date de medicul veterinar oficial, utilizându-se produse autorizate oficial;
    b) dezinfectanţii ce trebuie utilizaţi şi concentraţiile acestora trebuie autorizate oficial de către Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru a se asigura distrugerea virusului de pesta porcina africana;
    c) eficienta dezinfectanţilor trebuie să fie verificată regulat înainte de utilizare, deoarece eficienta unor dezinfectanţi este diminuată prin depozitare prelungită;
    d) alegerea dezinfectanţilor, insecticidelor şi a procedurilor pentru dezinsecţie şi dezinfecţie trebuie să fie făcută ţinându-se cont de natura clădirilor, vehiculelor şi obiectelor ce trebuie tratate;
    e) condiţiile în care sunt utilizaţi agenţii de degresare, dezinfectanţii şi insecticidele, trebuie să garanteze că eficienta acestora nu este diminuată. Trebuie respectaţi în mod special parametrii tehnici indicaţi de fabricant, ca de exemplu, presiunea, temperatura minima şi timpul de contact cerut;
    f) indiferent de dezinfectantul utilizat, trebuie să fie aplicate următoarele reguli generale:
    (i) se udă complet cu dezinfectant aşternutul, dejecţiile şi materiile fecale;
    (îi) se spală şi curata prin periere atentă şi răzuire pardoseala, podeaua, rampele şi zidurile, dacă este posibil, după îndepărtarea sau demontarea echipamentului sau a instalaţiilor, astfel încât să nu se împiedice procedurile de curăţare şi dezinfecţie eficiente;
    (iii) apoi, se aplica din nou dezinfectantul un timp minim de contact, în conformitate cu instrucţiunile de fabricare,
    (iv) apa utilizata pentru operaţiunile de curăţare trebuie înlăturată astfel încât să se evite orice risc al răspândirii virusului, conform instrucţiunilor medicului veterinar oficial,
    g) atunci când spălarea este efectuată cu lichide aplicate sub presiune, trebuie evitată repetarea contaminării părţilor curăţate anterior;
    h) se spală, dezinfectează sau distruge echipamentul, instalaţiile, articolele sau a compartimentele care posibil să fie contaminate;
    i) după procedurile de dezinfecţie trebuie să fie evitată recontaminarea;
    j) curăţarea, dezinfecţia şi dezinsecţia cerute în cadrul prezentei norme sanitare veterinare trebuie să fie documentate în registrul exploataţiei sau în registrul vehiculelor şi, atunci când este solicitată autorizarea oficială, să fie certificată de medicul veterinar oficial însărcinat cu controlul.
    2. Prevederi speciale pentru curăţarea şi dezinfecţia exploataţiilor infectate:
    a) operaţiuni preliminare de curăţare şi dezinfectare:
    (i) trebuie luate toate măsurile necesare pentru a evita sau reduce răspândirea virusului de pesta porcina africana în timpul uciderii animalelor. Aceste măsuri includ, inter alia, instalarea echipamentului de dezinfecţie temporară, furnizarea de îmbrăcăminte de protecţie şi duşuri, decontaminarea echipamentului utilizat, a instrumentelor şi facilităţilor, întreruperea furnizării energiei către instalaţia de ventilaţie;
    (îi) carcasele animalelor ucise trebuie să fie aspersate cu dezinfectant;
    (iii) în cazul în care carcasele trebuie să fie transportate din exploataţie pentru procesare, trebuie să fie utilizate containere acoperite şi etanşe;
    (iv) imediat ce carcasele porcinelor au fost îndepărtate pentru procesare, acele părţi ale exploataţiei în care au fost adăpostite animalele şi orice alte părţi ale clădirilor, curţilor etc., contaminate în timpul uciderii sau examinării post mortem trebuie aspersate cu dezinfectanţi autorizaţi în conformitate cu prevederile art. 12,
    (v) orice ţesut sau sânge împrăştiat în timpul tăierii, post mortem sau prin contaminarea grosieră a clădirilor, curţilor, ustensilelor, etc., trebuie colectate cu atenţie şi procesate odată cu carcasele,
    (vi) dezinfectantul trebuie să rămână pe suprafaţă cel puţin 24 de ore;
    b) curăţenia şi dezinfecţia finala:
    (i) purinul şi aşternutul utilizat trebuie îndepărtate şi tratate cu respectarea prevederilor de la pct. (3), lit. a),
    (îi) grăsimea şi murdăria trebuie să fie îndepărtate de pe toate suprafeţele, prin aplicarea unui agent de degresare, iar suprafeţele trebuie spălate cu apa,
    (iii) după spălarea cu apa rece trebuie să fie aplicată încă o aspersare cu dezinfectant,
    (iv) după şapte zile, locurile trebuie tratate cu un agent de degresare, clătite cu apa, aspersate cu dezinfectant şi clătite din nou cu apa.
    3. Dezinfectarea aşternutului contaminat, a purinului şi gunoiului de grajd:
    a) gunoiul de grajd şi aşternutul utilizat trebuie presate pentru a se încălzi, aspersate cu dezinfectant şi lăsate astfel cel puţin 42 de zile, sau distruse prin ardere sau îngropare;
    b) purinul trebuie depozitat cel puţin 60 de zile după ultima adăugare de material infecţios cu excepţia cazului în care Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor autorizeaza o perioada de depozitare redusă pentru purinul care a fost tratat eficace în conformitate cu instrucţiunile date de medicul veterinar oficial, pentru a asigura distrugerea virusului.
    4. Cu toate acestea, prin derogare de la prevederile menţionate la pct. 1 şi 2, în cazul exploataţiilor în aer liber, autoritatea sanitară veterinară competenta poate să stabilească proceduri specifice pentru curăţare şi dezinfectare, ţinând cont de tipul exploataţiei şi de condiţiile climatice.


    Anexa 3

    la norma sanitară veterinară
    Linii directoare pentru depistarea vectorilor
    1. Căutarea vectorilor trebuie efectuată în spaţiile în care trăiesc şi se odihnesc porcinele şi în împrejurimile acestor zone.
    Vectorii sunt găsiţi în general în clădiri vechi, la umbră, atunci când condiţiile de temperatura şi umiditate sunt favorabile.
    Cele mai bune rezultate sunt obţinute când căutarea are loc primăvara târziu, în timpul verii şi toamna devreme, perioade în care vectorii sunt foarte activi.
    2. Trebuie să fie utilizate doua metode:
    (a) Căutarea vectorilor în sol, nisip sau praf, extrase din spaţiile dintre pietre (în cazul zonelor construite din pietre) sau din interstiţii sau fisuri din ziduri, de sub ţigle sau din pardoseala clădirilor, cu ajutorul unei perii sau a oricărei alte unelte adecvate; dacă este necesar, pământul şi nisipul trebuie să fie cernute; când se caută larve ţinere, poate fi utila o lupa;
    (b) Căutarea vectorilor prin intermediul capcanelor cu CO(2). Capcanele trebuie să fie plasate în boxele porcilor mai multe ore, de preferat în timpul nopţii şi în orice caz pe suprafeţe umbroase, la care nu ajunge lumina zilei; capcanele trebuie să fie construite astfel încât vectorii să fie aduşi destul de aproape de sursa de CO(2) pentru a le fi imposibil să se întoarcă în habitatul lor.


    Anexa 4

    ------------
    la norma sanitară veterinară
    ----------------------------
    Atribuţiile laboratorului naţional pentru pesta porcină africană
    -------------
    Titlul anexei 4 a fost modificat de pct. 4 al art. 15 din ORDINUL nr. 7 din 12 februarie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 23 februarie 2010.
    1. Abrogat.
    ------------
    Pct. 1 al anexei 4 a fost abrogat de pct. 5 al art. 15 din ORDINUL nr. 7 din 12 februarie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 23 februarie 2010.
    2. Atribuţiile laboratorului naţional de referinţă pentru pesta porcină africană sunt prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 205/2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2008.
    --------
    Anexa 4 a fost modificată de pct. 4 al art. II din ORDINUL nr. 11 din 19 februarie 2008 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 7 martie 2008.


    Anexa 5

    la norma sanitară veterinară
    Criterii şi cerinţe legate de planurile de contingenta
    Autoritatea Naţională Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să dispună ca planul naţional de contingenta pentru pesta porcina africana să satisfacă cel puţin următoarele criterii şi cerinţe:
    a) adoptarea de măsuri pentru a asigura existenta competentei juridice necesare implementării planului de contingenta şi a face posibila efectuarea unei campanii de eradicare eficiente şi rapide;
    b) adoptarea de măsuri care să asigure accesul la fonduri de urgenţă, la mijloace bugetare şi la resurse financiare, pentru ca toate aspectele luptei împotriva unui focar epidemic de pesta porcina africana să fie acoperite;
    c) stabilirea unei ierarhii de conducere pentru a asigura că, în cazul izbucnirii unei epidemii, procedura de luare a deciziei e rapida şi eficienta. În cazul în care este necesar, ierarhia de conducere trebuie plasată sub autoritatea unei unităţi centrale de luare a deciziilor, responsabilă de dirijarea tuturor strategiilor de lupta împotriva bolii; directorul serviciilor sanitare veterinare trebuie să fie membru al acelei unităţi şi să acţioneze ca o legătura între unitatea centrala de luare a deciziilor şi centrul naţional de control al bolii, prevăzut la art. 22;
    d) adoptarea de măsuri pentru asigurarea disponibilităţii resurselor adecvate pentru o campanie rapida şi eficienta, inclusiv personalul de laborator, echipamentul şi infrastructura;
    e) trebuie prevăzut un manual de instrucţiuni care să prezinte o descriere practica detaliată şi completa a tuturor procedurilor, instrucţiunilor şi a măsurilor ce trebuie utilizate în cazul unui focar de pesta porcina africana;
    f) personalul trebuie să ia parte regulat la:
    (i) acţiuni de instruire cu privire la semnele clinice de pesta porcina africana, ancheta epidemiologică şi controlul bolii;
    (îi) exerciţii de alarma, cel puţin de doua ori pe an;
    (iii) instruire în tehnici de comunicare pentru organizarea de campanii de informare referitoare la un focar curent de boala epidemică, destinată autorităţilor, fermierilor şi medicilor veterinari.
    -----------