LEGE Nr. 2 din 10 ianuarie 1995
privind pensionarea anticipata
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 5 din 13 ianuarie 1995



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Persoanele care au vechimea integrală în munca pot solicita înscrierea la pensie cu până la 5 ani înainte de împlinirea virstei prevăzute de lege pentru pensionarea la cerere.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică persoanelor care au beneficiat de ajutor de şomaj şi de alocaţie de sprijin pe durata maxima prevăzută de lege şi care nu realizează venituri din activitatea salariata sau alte venituri cu caracter permanent din activităţi profesionale.
    (3) Vârsta de pensionare nu poate fi mai mica de 55 de ani pentru bărbaţi şi de 50 de ani pentru femei.


    Articolul 2

    (1) Cuantumul pensiei se stabileşte pe baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială.
    (2) Acest cuantum se diminuează proporţional cu 0,3 % pentru fiecare luna cu care s-a redus vârsta de pensionare prevăzută de prezenta lege.
    (3) Indexarile, compensările şi majorările legal intervenite se aplică la cuantumul pensiei stabilite în condiţiile Legii nr. 3/1977, care urmează a fi redus proporţional, conform alin. (2).
    (4) La împlinirea virstei de 60 de ani bărbaţii şi de 55 de ani femeile pensia se acordă în cuantumul integral.


    Articolul 3

    Pensia suplimentară se acordă proporţional cu timpul de contribuţie.


    Articolul 4

    Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte luindu-se ca baza de calcul ce s-ar fi cuvenit titularului dacă ar fi avut împlinită vârsta de pensionare la cerere.


    Articolul 5

    (1) Persoanelor pensionate în baza prezentei legi li se suspenda plata pensiei dacă desfăşoară activitate salariata, sunt membre ale unei cooperative meşteşugăreşti sau realizează venituri cu caracter permanent din activităţi profesionale.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică până la împlinirea virstei de 60 de ani bărbaţii şi de 55 de ani femeile.


    Articolul 6

    Pensionării au obligaţia sa anunţe în termen de 15 zile orice schimbare intervenita în situaţia lor, la oficiul de pensii unde sunt în plata.


    Articolul 7

    Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legale în vigoare privind pensiile de asigurări sociale de stat.


    Articolul 8

    Fondurile necesare aplicării prezentei legi se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 decembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    MARŢIAN DAN
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 decembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
    ----------------------