DECIZIE nr. 567 din 11 iulie 2006
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 14 iulie 2006



    Ioan Vida - preşedinte
    Nicolae Cochinescu - judecător
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Kozsokar Gabor - judecător
    Petre Ninosu - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Şerban Viorel Stănoiu - judecător
    Ion Tiucă - procuror
    Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.
    La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicată. În acest sens, arată că art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 restrânge atribuţiile Preşedintelui României prevăzute de art. 90 din Constituţie, referitoare la competenţa sa exclusivă în materia referendumului pentru probleme de interes naţional.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Cu Adresa nr. 5.321 din 28 iunie 2006 Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, deşi prevederile Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Deciziile nr. 70 din 5 mai 1999 şi nr. 498 din 8 iunie 2006, s-a pronunţat doar cu privire la constituţionalitatea unor prevederi cuprinse în art. 12 alin. (1) din lege. Întrucât art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 conţine şi alte prevederi referitoare la referendumul cu privire la "problemele de interes naţional", Avocatul Poporului solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în acest articol, având în vedere şi soluţiile adoptate prin cele două decizii.
    În argumentarea excepţiei, Avocatul Poporului susţine că atribuţiile conferite Preşedintelui României sunt cuprinse în art. 80, art. 85-90 şi art. 91-94 din Constituţie şi că anumite atribuţii se exercită de Preşedinte fără să aibă "nevoie de concursul altor organe de stat, în timp ce altele presupun un asemenea concurs". În acest sens menţionează că din analiza atribuţiei prevăzute în art. 90 din Constituţie, potrivit căruia "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", rezultă că această atribuţie cuprinde două elemente: consultarea şi decizia. Consultarea Parlamentului este o condiţie prealabilă deciziei, realizarea ei este obligatorie, în sensul că Preşedintele României nu poate proceda la referendum fără această consultare; are valoarea unui aviz obligatoriu, în sensul că trebuie realizată, dar Preşedintele României are libertatea deciziei. Ca atare, consideră că:
    a) numai Preşedintele României poate decide dacă cere sau nu poporului să-şi exprime voinţa prin referendum, care sunt problemele de interes naţional şi care anume problemă concretă va fi supusă referendumului;
    b) nici o autoritate publică nu poate decide lista problemelor de interes naţional, în sensul art. 90 din Constituţie, aceasta fiind o atribuţie exclusivă a Preşedintelui României.
    Aşadar, dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 sunt neconstituţionale "deoarece nu numai că adaugă la Constituţie, dar restrâng o putere constituţională a Preşedintelui României" şi reprezintă "un caz evident în care Parlamentul a acţionat în afara competenţei sale constituţionale", el având "în principiu o competenţă nelimitată, adică numai în măsura în care i se stabileşte prin Constituţie." Mai arată că art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit căruia organizarea şi desfăşurarea referendumului se reglementează prin lege organică, nu poate fi folosit ca argument pentru respingerea prezentei excepţii, întrucât dispoziţia constituţională menţionată se referă la "o lege procedurală", "mai ales că în sistemul nostru constituţional referendumul poate fi organizat în mai multe situaţii prevăzute: de art. 2; de art. 95 alin. (3) pentru demiterea Preşedintelui; de art. 151 alin. (3) pentru revizuirea Constituţiei." Dreptul Preşedintelui de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional, ca un drept exclusiv, se fundamentează nu numai pe dispoziţiile art. 80 din Constituţie, ci şi pe alte dispoziţii constituţionale, şi anume: prin legitimarea electorală egală cu legitimarea Parlamentului - art. 81 alin. (1), precum şi prin alegerea Preşedintelui care se încadrează în categoria autorităţilor reprezentative prin intermediul cărora poporul exercită suveranitatea naţională - art. 2 alin. (1), ceea ce conferă Preşedintelui României "un statut constituţional care legitimează exerciţiul unor atribuţii fără a fi necesară intervenţia altei autorităţi", el reprezentând statul român. Existenţa unor atribuţii exclusive ale Preşedintelui României, în exercitarea cărora Parlamentul nu se poate implica, valorifică principiul complex al separaţiei şi echilibrului puterilor, în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    În concluzie, autorul excepţiei reiterează "ideea în sensul căreia, riguros constituţional, numai Preşedintele României are dreptul (competenţa) să aprecieze care anume probleme sunt de interes naţional, dacă şi când în legătură cu aceste probleme poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa."
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere până la data dezbaterilor.
    CURTEA,
    examinând sesizarea Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, care prevăd:
    - Art. 12 alin. (1): "Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:
    A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării
    B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:
    a) regimul general al proprietăţii publice şi private;
    b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
    c) organizarea generală a învăţământului;
    d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;
    e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;
    f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;
    g) regimul general al cultelor."
    Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 80 - "Rolul Preşedintelui" şi ale art. 90 - "Referendumul".
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
    În cadrul controlului de constituţionalitate efectuat înainte de promulgarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra unei dispoziţii din cuprinsul art. 12 alin. (1). Acest articol, pe lângă cazurile concrete privind problemele de interes naţional enumerate la lit. B a)-g), în legătură cu care, în sensul art. 11, Preşedintele poate cere poporului să îşi exprime voinţa, prevedea la lit. B h) şi "alte probleme propuse Parlamentului de către Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale". Cu acel prilej, prin Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B h) sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte expresia "propuse Parlamentului", întrucât "Preşedintele este singurul îndreptăţit să stabilească problemele de interes naţional asupra cărora poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum".
    În conformitate cu prevederile art. 145 din Constituţia nerevizuită, legea a fost transmisă Parlamentului spre reexaminare. În dezacord cu decizia Curţii Constituţionale, acesta a eliminat în totalitate conţinutul lit. h), lipsindu-l, astfel, pe Preşedinte de posibilitatea de a propune poporului şi alte probleme de interes naţional asupra cărora acesta să-şi exprime voinţa prin referendum.
    Potrivit art. 90 din Constituţie "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional". Din examinarea textului constituţional, rezultă că acesta nu defineşte, pe de o parte, nici "problemele de interes naţional", iar pe de altă parte, nu prevede nici că aceste probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. În lipsa unor astfel de precizări dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 adaugă la textul constituţional invocat, care stabileşte doar procedura referendumului iniţiat de Preşedinte cu privire la "probleme de interes naţional", ce presupune două faze:
    a) consultarea Parlamentului, care urmează să adopte o hotărâre în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României. În situaţia în care Parlamentul nu a fost consultat Preşedintele nu va putea proceda la iniţierea referendumului;
    b) consultarea poporului, care îşi exprimă voinţa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt supuse de către Preşedinte.
    Din cele arătate se deduce, fără echivoc, că art. 90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia. Sub acest aspect, Curtea constată că enumerarea limitativă în cuprinsul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 a unor situaţii considerate a fi "probleme de interes naţional" este de natură a îngrădi dreptul Preşedintelui de a consulta poporul, ştiut fiind faptul că, în timp, interesul naţional poate diferi, oricând putând interveni situaţii noi, care să reclame organizarea unui referendum. Orice enumerare a situaţiilor considerate ca fiind de "interes naţional" la momentul la care legiuitorul adoptă reglementarea se poate transforma ulterior într-o îngrădire, într-o limitare care să afecteze dreptul constituţional al Preşedintelui de a decide singur cu privire la problemele asupra cărora vrea să consulte poporul. Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi găseşte suportul în dispoziţiile constituţionale ale art. 80 referitor la "Rolul Preşedintelui", ale art. 2 alin. (1), potrivit căruia "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...], precum şi prin referendum", ale art. 81 alin. (1) referitor la legitimitatea electorală egală a Preşedintelui României cu legitimarea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".
    Stabilirea prin lege a problemelor de interes naţional reprezintă un amestec al Parlamentului în exercitarea atribuţiilor exclusive ce-i sunt conferite prin Constituţie Preşedintelui şi, ca atare, o nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
    Prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 nu sunt susţinute nici de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit cărora prin lege organică se reglementează "organizarea şi desfăşurarea referendumului", întrucât textul are în vedere stabilirea prin lege a unor măsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului.
    Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în redactarea criticată de Avocatul Poporului, limitează, în mod nejustificat, prerogativele constituţionale ale Preşedintelui României în acest domeniu şi, ca atare, sunt neconstituţionale.
    Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 31 alin. (4) şi al art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2006.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Magistrat-asistent şef,
    Gabriela Dragomirescu
    -------