DECIZIE nr. 5 din 3 februarie 1998
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52^1 şi ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, modificată şi completată prin Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii
EMITENT
  • Curtea Constituţională
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 22 aprilie 1998



    Ioan Muraru - preşedinte
    Costica Bulai - judecător
    Viorel Mihai Ciobanu - judecător
    Mihai Constantinescu - judecător
    Nicolae Popa - judecător
    Lucian Stangu - judecător
    Florin Bucur Vasilescu - judecător
    Romul Petru Vonica - judecător
    Victor Dan Zlatescu - judecător
    Paula C. Pantea - procuror
    Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
    Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52^1 şi ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, modificată şi completată prin Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 decembrie 1991, invocată de Nenetu Valentin în Dosarul nr. 2.121/1996, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
    Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a autorului excepţiei, Nenetu Valentin, lipsind cealaltă parte legal citata, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 februarie 1998.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:
    Prin Încheierea din 13 octombrie 1997, pronunţată de Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, în Dosarul nr. 2.121/1996, a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 3/1977, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 73/1991, în legătură cu dispoziţiile referitoare la căile de atac şi la termenele prevăzute pentru sesizarea instanţei de judecată cu privire la nelegalitatea deciziilor de pensionare.
    În susţinerea excepţiei autorul arata că nu i s-a comunicat niciodată decizia de pensionare, emisă în anul 1991, şi nici nu i s-a desfăcut contractul de muncă ca urmare a pensionării. De asemenea, arata ca a cerut anularea deciziei de pensionare, formuland mai multe memorii la Comisia de contestaţii de pe lângă direcţia generală de muncă şi protecţie socială şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, însă, de fiecare data, i s-a răspuns ca acestea sunt tardive. Ulterior s-a adresat şi instanţelor de judecată, pentru a se pronunţa asupra nelegalitatii deciziei de pensionare.
    Autorul excepţiei considera ca se afla în termen la data contestarii deciziei, invocand, totodată, şi faptul ca în perioada termenului de contestare a deciziei a fost internat în spital. De asemenea, precizează ca scopul pe care l-a urmărit prin ridicarea excepţiei este acela de a îndeplini condiţia cerută pentru a se adresa Tribunalului Internaţional de la Strasbourg.
    Neexistand nici o critica referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor atacate, s-a solicitat Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ sa completeze încheierea de sesizare. Aceasta a răspuns însă ca "sesizarea Curţii Constituţionale este regulată, întrucât se referă atât la susţinerile părţii, cat şi la opinia instanţei asupra excepţiei".
    Opinia instanţei este ca procedura de atacare a deciziilor de pensionare, prevăzută de Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 73/1991, nu încalcă dispoziţiile constituţionale.
    În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
    În punctul de vedere al Guvernului se arata ca textele art. 52^1 şi ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, modificată prin Legea nr. 73/1991, a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, care instituie principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 48 care consacra drepturile persoanelor vătămate de o autoritate publică.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de către judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale atacate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine:
    Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.
    Din conţinutul încheierii de sesizare rezultă ca obiectul excepţiei îl formează reglementările din Legea nr. 3/1977, modificată şi completată prin Legea nr. 73/1991, referitoare la căile de atac şi la termenele prevăzute pentru sesizarea instanţei cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare.
    Raportand cele invocate de autorul excepţiei la conţinutul legii atacate, rezultă ca sunt avute în vedere dispoziţiile art. 52^1, care prevăd ca, împotriva deciziei de pensionare, persoana interesată poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestaţii de pe lângă direcţia generală de muncă şi protecţie socială, precum şi dispoziţiile art. 55 alin. 2, conform cărora deciziile comisiilor de contestaţii, date în materie de pensii, pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
    În susţinerea excepţiei autorul, în esenta, critica faptul că nu i s-a comunicat decizia de pensionare şi arata că nu a depăşit termenul de sesizare a instanţei de judecată, competenţa cu soluţionarea legalităţii acesteia, fără însă sa invoce nici un argument de natura sa infirme constituţionalitatea art. 52^1 şi a art. 55 alin. 2 din lege.
    Întrucât este contestată numai legalitatea deciziei de pensionare, rezultă ca acest aspect, fiind legat de stabilirea unei situaţii de fapt, este de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti şi că nu are nici o legătură cu legitimitatea constituţională a textelor ce fac obiectul excepţiei. Pe cale de consecinţa, excepţia invocată încalcă prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora sesizările adresate Curţii trebuie motivate, ceea ce implica, în mod necesar, invocarea unui temei constituţional pentru contestarea legitimitatii constituţionale a prevederii ce face obiectul sesizării. Curtea nu se poate substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui anume motiv de neconstituţionalitate, în acest sens fiind şi jurisprudenta sa, asa cum rezultă din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, şi din Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
    Altminteri, în cadrul procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate, controlul Curţii Constituţionale ar insemna să se exercite nu la sesizare, ci din oficiu, ceea ce contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, care se referă în mod expres la "excepţiile ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti", consacrand astfel un drept constituţional al părţilor de a invoca neconstituţionalitatea unei prevederi legale dintr-o lege sau ordonanţa sau chiar neconstituţionalitatea unor asemenea acte normative în ansamblul lor.
    Totodată, în subsidiar, se constată că dispoziţiile atacate, referitoare la căile de atac şi la termenele prevăzute pentru sesizarea instanţei cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare, nu sunt contrare normelor constituţionale. Prin art. 52^1 din Legea nr. 3/1977 s-a organizat o procedură jurisdicţională administrativă, prealabilă contenciosului judecătoresc asigurându-se, totodată, potrivit art. 55 alin. 2, accesul părţii la justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Astfel aceasta reglementare corespunde principiului constituţional al liberului acces la justiţie, întrucât, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1994, instituirea unei proceduri administrative jurisdicţionale prealabile nu contravine acestui principiu, cat timp actul emis în cadrul jurisdicţiei respective poate fi atacat la instanţa judecătorească de contencios administrativ.
    Totodată, procedura legală prevăzută de legea nr. 3/1977 nu contravine prevederilor art. 48 din Constituţie.
    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
    CURTEA
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52^1 şi ale art. 55 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, modificată şi completată prin Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii, invocată de Nenetu Valentin în Dosarul nr. 2.121/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
    Definitivă.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 1998.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN MURARU
    Magistrat-asistent,
    Mihai Paul Cotta
    ----------------