ORDONANTA nr. 79 din 28 august 2003 (*actualizată*)
privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente utilizate necorespunzător
(actualizată până la data de 18 decembrie 2003*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 30 august 2003. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 18 decembrie 2003, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 529 din 11 decembrie 2003.
    În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. II. 3 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Secţiunea 1 Definiţii


    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă reglementează modalităţile de control şi de recuperare a sumelor provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a sumelor reprezentând fondurile de cofinantare aferente.


    Articolul 2

    În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
    a) neregula înseamnă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanţare, memorandumurilor de înţelegere, acordurilor de finanţare - privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană -, precum şi a prevederilor contractelor încheiate în baza acestor memorandumuri/acorduri, rezultând dintr-o acţiune sau omisiune a operatorului economic, care, printr-o cheltuiala neeligibila, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităţii Europene şi/sau a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale;
    b) frauda înseamnă orice acţiune sau omisiune intenţionată în legătură cu: utilizarea sau prezentarea de declaraţii ori documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv faptele penale prevăzute în cap. III secţiunea 4^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare, care au ca efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea nepotrivita sau incorectă a fondurilor comunitare de la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau a sumelor de cofinantare aferente de la bugetul de stat, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 45/2003; necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect la care s-a făcut referire anterior; deturnarea acestor fonduri de la scopurile pentru care au fost acordate iniţial;
    c) operatorul economic este persoana fizica sau juridică ori alte organe şi/sau entităţi constituite potrivit legii;
    d) creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda reprezintă sume de recuperat la bugetul Comunităţii Europene, la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 45/2003, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinantare aferente.


    Secţiunea a 2-a Obiectul controlului şi recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda şi autorităţi competente


    Articolul 3

    (1) În sensul prezentei ordonanţe, activitatea de recuperare consta în exercitarea funcţiei administrative care conduce la stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda şi este reglementată de prezenta ordonanţă, precum şi de actele normative emise în aplicarea acesteia.
    (2) Constituie obiect al controlului şi recuperării creanţelor bugetare în sensul prezentei ordonanţe sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinantarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare.
    (3) Titlul de creanta este actul/documentul prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, întocmit de organele de inspecţie sau de alte structuri de control abilitate de lege, după cum urmează:
    a) actul/documentul de constatare şi stabilire a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare provenite din sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din sume de cofinantare aferente, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, precum şi a accesoriilor acestora şi a costurilor bancare, care se emite de către organele de inspecţie ori de către alte structuri de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi alte instituţii abilitate de lege;
    b) hotărârea judecătorească definitivă sau irevocabilă prin care se stabileşte obligaţia de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda;
    c) alte documente emise de organele competente, prin care, potrivit legii, se constata şi se individualizează creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda.


    Articolul 4

    (1) Sunt competente să efectueze controlul şi sa gestioneze recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, conform prevederilor legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor bugetare, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi unităţile teritoriale ale acestora, după caz, precum şi alte instituţii publice abilitate de lege.
    (2) Prin documentele prevăzute la art. 3 alin. (3) se stabilesc sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinantarea aferentă, ca urmare a neregulilor şi/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte penalităţi, după caz, precum şi costurile bancare, cadrul legal încălcat, precum şi persoanele obligate la plata acestora.


    Secţiunea a 3-a Obligaţia şi răspunderea la plata


    Articolul 5

    (1) Plătitor al obligaţiei bugetare prevăzute la art. 3 alin. (2) este operatorul economic în calitate de debitor sau persoana care, potrivit legii, îl reprezintă sau care, în numele operatorului debitor, a beneficiat în mod necuvenit de sume din fonduri comunitare şi/sau din fonduri de cofinantare aferente ca urmare a unei nereguli şi/sau fraude.
    (2) În cazul în care obligaţia bugetară rezultată din nereguli şi/sau frauda nu a fost achitată de către persoanele prevăzute la alin. (1), sunt obligaţi la plata sumei datorate, după caz, în condiţiile legii:
    a) instituţia/persoana care îşi asuma obligaţia la plata a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în forma autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei la plata;
    b) alte instituţii/persoane, în condiţiile legii.


    Capitolul II Modalităţi de stingere a creanţelor bugetare


    Articolul 6

    Stingerea creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda se realizează prin plata voluntara efectuată de către persoanele prevăzute la art. 5, deducerea din declaraţiile de cheltuieli ce vor urma, prin executare silită ori prin alte modalităţi prevăzute de lege.
    -----------
    Art. 6 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 529 din 11 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 15 decembrie 2003.


    Articolul 7

    (1) Plata creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, prevăzute la art. 3 alin. (2), constatate şi stabilite de organele de inspecţie sau de alte structuri de control abilitate de lege, se efectuează de către debitori în conturile indicate de creditorii bugetari, la termenele prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la colectarea creanţelor bugetare.
    (2) Obligaţiile de plată ale debitorilor, precum şi accesoriile acestora datorate pentru neplata lor la termen şi costurile bancare se calculează şi se plătesc în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ziua în care se face plata.


    Articolul 8

    (1) Dacă debitorul nu şi-a plătit în termenul legal de plată creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, prevăzute la art. 3 alin. (2), şi dacă aceste creanţe nu au fost stinse în alt mod, organul de executare transmite debitorului o înştiinţare de plată, conform prevederilor legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor bugetare.
    (2) În termen de 15 zile de la data comunicării înştiinţării de plată, debitorul urmează să îşi plătească obligaţiile restante sau să facă dovada stingerii acestora.


    Articolul 9

    (1) Contestarea obligaţiei de plată a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda se face potrivit procedurii reglementate de legislaţia în vigoare privind contestarea obligaţiilor de plată a creanţelor bugetare.
    (2) Procedura de recuperare a sumelor plătite necuvenit din fondurile comunitare şi/sau din sumele de cofinantare aferente, precum şi a accesoriilor acestora şi a costurilor bancare nu influenţează în nici un mod exercitarea acţiunii penale în cazul în care neregulile sau fraudele constituie, potrivit legii penale, infracţiuni.


    Articolul 10

    (1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, organele competente vor dispune şi vor duce la îndeplinire măsurile asiguratorii şi vor efectua procedura de executare silită în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor bugetare.
    (2) Pentru creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda, actul/documentul prevăzut la art. 3 alin. (3), întocmit de organele de inspecţie sau de alte structuri de control abilitate de lege, constituie titlu executoriu în condiţiile legii.
    (3) Pentru creanţele bugetare rezultate din nereguli şi/sau frauda asupra cărora s-a pronunţat instanţa judecătorească, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.


    Articolul 11

    Ministerul Finanţelor Publice şi ceilalţi creditori bugetari care administrează creanţele bugetare ale bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 45/2003, prin organele competente, sunt abilitaţi să efectueze controlul, sa dispună şi sa ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită în condiţiile prevăzute de lege.


    Capitolul III Dispoziţii finale


    Articolul 12

    În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.


    Articolul 13

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 28 august 2003.
    Nr. 79.
    -----------