HOTĂRÂRE nr. 21 din 4 ianuarie 2001
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 10 ianuarie 2001



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., ca minister de sinteza, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) M.A.E. asigură realizarea politicii externe a statului român, inclusiv participarea la procesul de integrare europeană şi euroatlantica a României, precum şi elaborarea, fundamentarea, realizarea şi coordonarea politicii comerciale a României, contribuind la atragerea investiţiilor străine în România, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi cu Programul de guvernare.


    Articolul 2

    În realizarea politicii externe a României M.A.E. are următoarele atribuţii:
    1. apara şi promovează pe plan extern interesele naţionale ale României;
    2. iniţiază activităţi internaţionale menite sa ducă la dezvoltarea de relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional;
    3. asigura promovarea intereselor României în organizaţii internaţionale cu caracter universal, european, euroatlantic, regional şi subregional;
    4. asigura conectarea tarii la instituţiile europene şi euroatlantice cu caracter politic, strategic şi economic;
    5. asigura, prin acţiuni de politica externa, consolidarea statului de drept şi a structurilor democratice din societatea românească, precum şi proiectarea unei imagini reale a României în lume;
    6. urmăreşte evoluţia vieţii internaţionale şi semnaleaza tendintele care apar în contextul internaţional;
    7. contribuie la asigurarea prezentei active şi demne a României şi a cetăţenilor săi în plan internaţional;
    8. promovează în plan internaţional valorile democraţiei, respectarea drepturilor omului, colaborarea paşnică şi solidaritatea umană;
    9. apara în străinătate drepturile şi interesele statului român, ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în baza legislaţiei române şi în conformitate cu practica internationala şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care România este parte;
    10. acţionează pentru întărirea legăturilor cu românii din afară frontierelor României şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui rezidenţi sunt;
    11. iniţiază, negociaza sau participa la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale, pentru România;
    12. face propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale, aderarea la acestea sau denunţarea lor, efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifica aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor, eliberează documente certificând deplinele puteri;
    13. urmăreşte, direct sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate, aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care România este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai şi cu buna-credinţa a obligaţiilor asumate;
    14. elaborează sau cooperează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relaţiile externe şi cu politica de comerţ exterior ale României;
    15. asigura asistenţa permanenta şi coordonare în domeniul relaţiilor internaţionale tuturor ministerelor. În acest scop se înfiinţează în cadrul M.A.E. Corpul consilierilor diplomatici, care funcţionează pe lângă membrii Guvernului;
    16. formulează norme şi asigura sprijin instituţiilor centrale de stat în materie de protocol şi curtoazie internationala. În acest scop se înfiinţează în cadrul M.A.E. Protocolul naţional, care îndeplineşte atribuţiile ce îi revin conform legislaţiei în vigoare şi uzantelor internaţionale;
    17. asigura, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Economice Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul european, precum şi activităţile desfăşurate de partea română în cadrul instituţiilor create prin acest acord;
    18. participa, alături de Ministerul Integrării Europene şi celelalte ministere, la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, cu următoarele atribuţii specifice:
    a) asigura preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere;
    b) participa la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european şi contribuie la coordonarea pregătirii activităţii acestor subcomitete;
    c) cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor informale ale ministrilor, în funcţie de tematica şi calendarul stabilit de Consiliul Afacerilor Generale;
    d) cooperează cu ministerele interesate la elaborarea, realizarea şi promovarea, în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate, a unei strategii de informare, comunicare şi imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare;
    19. este reprezentat sau participa, după caz, la procesele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană;
    20. urmăreşte, în cooperare cu Ministerul Integrării Europene şi cu Ministerul Finanţelor Publice, cu participarea ministerelor economice şi a instituţiilor româneşti beneficiare, coerenta şi transparenta alocării asistenţei financiare nerambursabile, altele decât cele comunitare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
    21. elaborează politica României în domeniul comerţului exterior, în conformitate cu Programul de guvernare, Programul de dezvoltare a României pe termen mediu şi cu angajamentele internaţionale asumate în plan multilateral şi european, prin instrumente de politica comercială, cum ar fi: tariful vamal de import, sistemul de licenţe de export/import, stimularea exportului, reglementarea importurilor, măsuri de apărare comercială etc.;
    22. promovează interesele economice şi comerciale ale României în relaţiile cu alte state, precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universala, cu caracter regional şi cu alte grupări economice, indeplinind următoarele atribuţii specifice:
    a) coordonează politica României în domeniul comerţului exterior şi asigura armonizarea reglementărilor legislative din domeniul comerţului exterior şi în legătură cu relaţiile economice internaţionale cu cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunii Europene şi ale altor organizaţii şi forme de cooperare prevăzute de acordurile economice şi comerciale la care România este sau intenţionează sa devină parte;
    b) elaborează, împreună cu celelalte ministere economice, strategii şi programe, referitoare la dezvoltarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de acces al produselor şi serviciilor româneşti pe pieţele internaţionale, ţinând cont de solicitarile mediului de afaceri şi de tendintele pieţelor internaţionale;
    c) studiază tendintele pieţelor externe în ceea ce priveşte competitivitatea şi oportunitatile de comerţ pentru agenţii economici români şi sprijină prezenta acestora pe piaţa mondială;
    d) asigura aplicarea programelor rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale bilaterale şi multilaterale în domeniul economic la care România este parte;
    e) asigura respectarea angajamentelor internaţionale asumate de România în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a celor comerciale din cadrul Acordului european şi a celor din acordurile de comerţ liber;
    f) acţionează pentru atragerea investiţiilor străine prin acţiuni directe realizate prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României;
    g) acorda asistenţa şi orientarea necesare firmelor româneşti şi străine în domeniile economic şi comercial;
    h) participa, împreună cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, la dezvoltarea parteneriatului şi a colaborării pe linia cercetării şi producţiei militare, îndeosebi cu state membre ale Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord;
    i) negociaza direct sau participa la negocierea şi la încheierea de tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României, potrivit legii;
    j) gestionează mijloacele financiare alocate M.A.E. pentru promovarea cooperării economice internaţionale şi controlează, în condiţiile legii, modul de utilizare a mijloacelor respective;
    k) iniţiază măsuri pentru stimularea cooperării economice internaţionale şi a exportului de produse şi servicii;
    l) participa la elaborarea politicii vamale a României;
    m) iniţiază negocieri şi participa la încheierea şi derularea de acorduri şi înţelegeri cu ţările debitoare şi/sau cu firme intermediare specializate pentru recuperarea creanţelor externe ale statului rezultate din operaţiuni comerciale;
    n) eliberează, în condiţiile legii, licenţe de import şi export, în conformitate cu interesele României şi cu angajamentele internaţionale asumate de aceasta;
    o) eliberează certificate de abilitare a agenţilor economici care realizează operaţiuni de import al produselor ce pot afecta sănătatea populaţiei sau mediul înconjurător;
    p) elaborează programul anual şi coordonează activitatea de participare a României la târguri şi expoziţii internaţionale;
    23. păstrează originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale, originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din aceasta calitate;
    24. păstrează sigiliul de stat al României;
    25. supune spre aprobare scrisorile de acreditare, cererile de agrement şi de exequatur;
    26. tine legătură cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare din România, în conformitate cu regulile şi cu practica internationala;
    27. organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României;
    28. organizează curierul diplomatic;
    29. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative.


    Articolul 3

    (1) M.A.E. avizează, în mod obligatoriu şi în prealabil, acţiunile pe care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică, dar care au legătură cu relaţiile internaţionale ale României.
    (2) M.A.E. iniţiază sau avizează acordurile, convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi, în mod obligatoriu şi în prealabil, proiectele de documente de cooperare internationala pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state.


    Articolul 4

    (1) În structura organizatorică a M.A.E. funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri.
    (2) Structura organizatorică a M.A.E. este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului afacerilor externe se pot organiza servicii şi birouri.
    (3) Numărul maxim de posturi în M.A.E. este de 1.808, din care 608 în centrala M.A.E., exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
    (4) Încadrarea în numărul de posturi prevăzute în prezenta hotărâre se realizează în maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.


    Articolul 5

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Departamentul comerţului exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului trece în structura M.A.E., în cadrul căruia va funcţiona ca Departament pentru comerţ exterior şi promovare economică.


    Articolul 6

    (1) Ministrul afacerilor externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţara şi din străinătate.
    (2) Ministrul afacerilor externe este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat. În structura M.A.E. funcţionează un subsecretar de stat pentru comerţ exterior şi promovare economică şi secretarul general al M.A.E.
    (3) Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, comunicare, imagine şi românii de pretutindeni are în atribuţii şi coordonarea activităţii Fundaţiei Culturale Române şi a Comisiei Fulbright. Întreaga activitate în aceste domenii se va desfăşura în colaborare cu Ministerul Informaţiilor Publice, cu alocarea în bugetul M.A.E. a sumelor necesare, proporţional cu responsabilităţile asumate şi cu acţiunile întreprinse.
    (4) Secretarul de stat pentru integrare şi afaceri multilaterale este totodată preşedintele Autorităţii Naţionale de Securitate, ale carei înfiinţare, organizare şi funcţionare sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului României nr. 864/2000.
    (5) În exercitarea atribuţiilor sale ministrul afacerilor externe emite ordine şi instrucţiuni.
    (6) În subordinea secretarului general al M.A.E. funcţionează secretarul general adjunct al ministerului.


    Articolul 7

    Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat, subsecretarului de stat, ale secretarului general şi ale secretarului general adjunct, ale directorilor generali, precum şi ale compartimentelor din aparatul central de lucru al ministerului se aproba prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 8

    (1) M.A.E. este încadrat cu personal diplomatic şi consular, cu funcţionari publici, precum şi cu personal contractual.
    (2) Personalul diplomatic şi consular are drepturile şi obligaţiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic şi consular.


    Articolul 9

    (1) În cadrul M.A.E. se înfiinţează Academia Diplomatică, având ca scop principal realizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale a personalului din cadrul M.A.E., inclusiv a personalului tehnico-administrativ.
    (2) Academia Diplomatică va putea să asigure contra cost pregătirea şi perfecţionarea în domeniul relaţiilor internaţionale şi a altor funcţionari publici sau a altor categorii de persoane, la cererea acestora, în cooperare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Administraţiei Publice.
    (3) Organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice sunt stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe.


    Articolul 10

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează Institutul Roman de Studii Internaţionale "Nicolae Titulescu". La aceeaşi dată Institutul Roman de Drept Internaţional, Studii şi Relaţii Internaţionale îşi încetează activitatea, patrimoniul acestuia fiind preluat fără plata de Institutul Roman de Studii Internaţionale "Nicolae Titulescu". Structura de personal, organizarea şi funcţionarea Institutului Roman de Studii Internaţionale "Nicolae Titulescu", precum şi modalitatea de preluare a patrimoniului fostului Institut Roman de Drept Internaţional, Studii şi Relaţii Internaţionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 11

    (1) Prin bugetul M.A.E. se finanţează de la bugetul de stat, potrivit legii, funcţionarea instituţiilor prevăzute la pct. I din anexa nr. 2.
    (2) Din alocaţii de la bugetul de stat prin bugetul M.A.E., precum şi din venituri extrabugetare se finanţează instituţiile prevăzute la pct. II din anexa nr. 2.
    (3) M.A.E. suporta din bugetul propriu aprobat şi cheltuielile de întreţinere şi de funcţionare a clădirilor în care funcţionează secretariatele unor instituţii cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale, prevăzute la pct. III din anexa nr. 2.
    (4) Regia Autonomă "Locato" trece de sub autoritatea M.A.E. sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. Pe baza de protocol încheiat între M.A.E. şi Secretariatul General al Guvernului urmează să fie stabilite activele Regiei Autonome "Locato" care rămân în administrarea M.A.E.


    Articolul 12

    (1) Serviciul exterior al M.A.E. cuprinde misiunile diplomatice, oficiile consulare şi centrele culturale.
    (2) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al M.A.E. este de 1.200.
    (3) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se fac potrivit legii. Înfiinţarea sau desfiinţarea centrelor culturale ale României în străinătate se face prin hotărâre a Guvernului, initiata de M.A.E., cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (4) Structura de personal şi regulamentul de funcţionare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi centrelor culturale se aproba prin ordin al ministrului afacerilor externe.
    (5) Numirea directorilor centrelor culturale în domeniul relaţiilor culturale se va face de către M.A.E., cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (6) Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se va face în consultare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu Fundaţia Culturală Română şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate.
    (7) Numirea atasatilor apărării şi a personalului care încadrează birourile atasatilor apărării se face de Ministerul Apărării Naţionale.


    Articolul 13

    M.A.E. va prezenta anual spre aprobare Guvernului criteriile de performanţă pentu oficiile diplomatice şi agenţiile economice privind volumul schimburilor comerciale dintre România şi ţările respective (importexport), volumul investiţiilor din/în ţara respectiva şi altele.


    Articolul 14

    (1) M.A.E. asigura administrarea centrelor culturale ale României în străinătate.
    (2) M.A.E., împreună cu Ministerul Culturii şi Cultelor, în colaborare cu Academia Română şi cu alte organe ale administraţiei publice centrale interesate, coordonează şi finanţează programele şi proiectele centrelor culturale ale României din străinătate.


    Articolul 15

    (1) Şeful misiunii diplomatice este reprezentant unic al României în statul în care este acreditat.
    (2) Funcţionarii desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea în serviciul exterior al M.A.E. acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice.
    (3) Atasatii apărării, precum şi personalul care încadrează birourile atasatilor apărării îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea Ministerului Apărării Naţionale. Ei sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi vor acţiona sub îndrumarea acestuia, fiind investiti atât cu atribuţii de consiliere a acestuia, cat şi cu atribuţii specifice privind cooperarea cu autorităţile statului acreditar în domeniul lor de specialitate.


    Articolul 16

    (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri personalul Departamentului comerţului exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului se transfera în cadrul M.A.E.
    (2) Transferul personalului se va face cu menţinerea funcţiilor şi drepturilor salariale dobândite anterior în ţara.
    (3) Acordarea gradelor diplomatice personalului transferat la M.A.E. de la Departamentul comerţului exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului, inclusiv personalul care funcţionează în prezent în cadrul misiunilor diplomatice şi consulare ale României, se va face prin examen.


    Articolul 17

    (1) Patrimoniul Departamentului comerţului exterior, inclusiv tehnica de calcul şi birotica, vor fi preluate fără plata de M.A.E., prin protocol încheiat cu Ministerul Industriei şi Resurselor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) Personalul Departamentului pentru comerţ exterior şi promovare economică îşi desfăşoară activitatea în spaţiile de lucru pe care Departamentul comerţului exterior le utilizează la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Participarea cu cote-părţi la cheltuielile de întreţinere, funcţionare şi reparaţii va fi inclusă în bugetul M.A.E., iar sumele respective vor face obiectul regularizării între Ministerul Industriei şi Resurselor şi M.A.E.


    Articolul 18

    Pe perioada asigurării de către România a presedintiei O.S.C.E. şi a participării în troica O.S.C.E. bugetul M.A.E. se suplimenteaza în mod corespunzător.


    Articolul 19

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 20

    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga orice dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministrul afacerilor externe,
    Mircea Geoana
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
    a Ministerului Afacerilor Externe


    Anexa 1



                                STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
                           a Ministerului Afacerilor Externe


                                                          Numărul maxim de posturi
                                                                   în MAE = 1.808,
                                                            exclusiv demnitarii şi
                                                                posturile aferente
                                                           cabinetului ministrului


                          ┌──────────────────────────────┐
                          │ MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE │
                          └────────────┬─────────────────┘
                                       │ ┌─────────────────────┐
                                       ├─┤Cabinetul Ministrului│
                                       │ └─────────────────────┘
                                       │ ┌─────────────────────┐
                                       ├─┤ Corp de Control al │
                                       │ │ Ministrului │
                                       │ └─────────────────────┘
                                       │ ┌─────────────────────┐
                                       ├─┤ Direcţia de Audit │
                                       │ └─────────────────────┘
                                       │ ┌─────────────────────┐
                                       ├─┤Oficiul Purtatorului │
                                       │ │ de Cuvânt │
                                       │ └─────────────────────┘
         ┌───────────────────────┐ │ ┌─────────────────────┐
         │ Reprezentant Personal ├─────┼─┤ Corpul Consilieri │
         │ al Preşedintelui în │ │ │ Diplomatici │
         │ Exerciţiu al OSCE │ │ └─────────────────────┘
         └───────────┬───────────┘ │
                     └──────────┐ │
                                │ │
           ┌────────────┬───────┼──────┼──────────────┬────────────────┐
           │ │ │ │ │ │
     ┌─────┴────┐┌──────┴──────┐│ ┌────┴───┐ ┌────────┴───────┐┌───────┴────────┐
     │ Secretar ││ Secretar ││ │SECRETAR│ │Secretar de stat││Secretar de stat│
     │ de Stat ││ de Stat ││ │ GENERAL│ │ pentru Relaţia ││ pentru Comerţ │
     │ pentru ││ pentru ├┤ └─┬──┬───┘ │ cu Parlamentul ││ Exterior şi │
     │ Afaceri ││ Integrare ││┌──┘ │ │ Şef al ││ Promovare │
     │Bilaterale││ şi Afaceri │││┌────┴───┐ │Departamentului ││ Economică │
     └───┬─────┬┘│Multilaterale││││Secretar│ │ pentru │└───┬─────┬──────┘
     ┌───┴───┐ │ └───┬────┬────┘│││General │ │ Comunicare, │┌───┴───┐ │┌--┐
     │Cabinet│ │ ┌───┴───┐│ │││Adjunct │ │ Imagine şi ││Cabinet│ ├┤SS|
     └───────┘ │ │Cabinet││ ││└────┬───┘ │ Românii de │└───────┘ │└--┘
          ┌────┘ └───────┘│ ││ └───┐ │ pretutindeni │ │
          │ ┌──┘ ││┌──────┐ │ └───┬────┬──────┬┘ ---------│--------
          │ │ │├┤ ASPN │ │ ┌───┴───┐│┌───┐ │ | DCEPE │ |
       ┌──┴──┐ ┌────┼────┬───┘│└──────┘ │ │Cabinet├┼┤SRP│ │ | ┌─────┬┴────┐ |
       │ │ │ │ │ │┌──────┐ │ └───────┘│└───┘ │ | │ │ │ |
     ┌─┴─┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐ ├┤ DPP │ │ │ ┌---┐│ |┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ |
     │ A │ │ B ││ C ││ D ││ E │ │└──────┘ │ │ |FCR├┤ |│ K │ │ L │ │ M │ |
     └┬──┘ └┬──┘└─┬─┘└──┬┘└─┬─┘ │┌──────┐ │ │ └---┘│ |└┬──┘ └┬──┘ └┬──┘ |
      │┌──┐ │┌──┐ │ ┌──┐│ ┌─┴─┐ ├┤ DASC │ │ │ ┌--┐│ | │┌──┐ │┌──┐ │┌──┐|
      ├┤A1│ ├┤B1│ │ │D1├┤ │DGA│ │└──────┘ │ │ |CF├┘ | ├┤K1│ ├┤L1│ ├┤M1│|
      │└──┘ │└──┘ │ └──┘│ └┬──┘ │┌──────┐ │ │ └--┘ | │└──┘ │└──┘ │└──┘|
      │┌──┐ │┌──┐ │ ┌──┐│ │┌──┐ ├┤DRULM │ │ ┌───┴──┐ | │┌──┐ │┌──┐ │┌──┐|
      ├┤A2│ ├┤B2│ │ │D2├┤ ├┤E1│ │└──────┘ │ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ | ├┤K2│ ├┤L2│ ├┤M2│|
      │└──┘ │└──┘ │ └──┘│ │└──┘ │┌------┐ │ │ I │ │ J │ | │└──┘ │└──┘ │└──┘|
      │┌──┐ │┌──┐ │ ┌──┐│ │┌──┐ ├┤IRSINT| │ └─┬─┘ └─┬─┘ | │┌──┐ │┌──┐ │┌──┐|
      ├┤A3│ └┤B3│ │ │D3├┘ ├┤E2│ │└------┘ │ │ ┌─┴─┐ | ├┤K3│ ├┤L3│ ├┤M3│|
      │└──┘ └──┘ │ └──┘ │└──┘ │┌──────┐ │ │ ┌─┴┐┌─┴┐ | │└──┘ │└──┘ │└──┘|
      │┌──┐ ┌─┴─┐ │┌──┐ ├┤ DRC │ │ │ │J1││J2│ | │┌--┐ │┌──┐ │┌──┐|
      ├┤A4│ ┌─┴┐ ┌┴─┐ └┤E3│ │└──────┘ │ │ └──┘└──┘ | └┤K4| ├┤L4│ ├┤M4│|
      │└──┘ │C1│ │C2│ └──┘ │┌──────┐ │ ┌──┼────┬──┐ | └--┘ │└──┘ │└──┘|
      │┌──┐ └──┘ └──┘ └┤ DI │ │ ┌─┴┐┌┴─┐┌─┴┐┌┴─┐ | │┌──┐ │┌──┐|
      └┤A5│ └──────┘ │ │I1││I2││I3││I4│ | └┤L5│ └┤M5│|
       └──┘ │ └──┘└──┘└──┘└──┘ | └──┘ └──┘|
                              ┌────────────┼─────────────┐ ------------------
                            ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐
                            │ F │ │ G │ │ H │
                            └─┬─┘ └─┬─┘ └─┬─┘
                            ┌─┴─┐ ┌──┬──┴─┬──┐ ┌──┼───┐
                          ┌─┴┐┌─┴┐ ┌─┴┐┌┴─┐┌─┴┐┌┴─┐ ┌─┴┐┌┴─┐┌┴─┐
                          │F1││F2│ │G1││G2││G3││G4│ │H1││H2││H3│
                          └──┘└──┘ └──┘└──┘└──┘└──┘ └──┘└──┘└──┘


        LEGENDA
        -------

        DCEPE = Departamentul pentru Comerţ Exterior şi Promovare Economică

        ASPN = Ambasador Şef al Protocolului Naţional
        DPP = Direcţia Planificare Politica
        DASC = Direcţia Analiza Strategica şi Coordonare
        DRULM = Direcţia Resurse Umane şi Legislaţia Muncii
        IRSINT = Institutul Roman de Studii Internaţionale Nicolae Titulescu
        DRC = Direcţia Relaţii Consulare
        DI = Direcţia Informatica

        SRP = Serviciul pentru Relaţia cu Parlamentul
        FCR = Fundaţia Culturală Română
        CF = Comisia Fulbright

        SS = Subsecretar de Stat

      ------------

        A = Direcţia Generală pentru Afaceri Europene şi Euro Atlantice
            A1 = Direcţia Europa Centrala şi de Sud-Est
            A2 = Direcţia Europa de Vest
            A3 = Direcţia Rasariteana
            A4 = Direcţia Moldova
            A5 = Direcţia America de Nord

        B = Direcţia Generală pentru Asia, Africa, America de Sud şi Orient
            B1 = Direcţia Asia Pacific
            B2 = Direcţia America Latina
            B3 = Direcţia Orientul Apropiat şi Africa

      ------------

        C = Direcţia Generală Uniunea Europeană
            C1 = Direcţia Cooperare Politica şi Instituţională
            C2 = Direcţia Europa Cetăţeanului

        D = Direcţia Generală NATO şi Afaceri Globale
            D1 = Direcţia NATO
            D2 = Direcţia ONU şi Instituţii Specializate
            D3 = Direcţia Neproliferare şi Controlul Armamentelor

        E = Direcţia Generală OSCE şi Cooperare Regionala
          DGA = Director General Adjunct
            E1 = Direcţia OSCE
            E2 = Direcţia Cooperare Subregionala
            E3 = Direcţia Consiliul Europei şi Drepturile Omului

      ------------

        F = Direcţia Generală Finanţe şi Asigurare Logistica
            F1 = Direcţia Finanţe şi Drepturi Salariale
            F2 = Direcţia Asigurare Logistica

        G = Direcţia Generală Afaceri Interne
            G1 = Direcţia Curieri Diplomatici
            G2 = Direcţia Protecţia Misiunilor
            G3 = Direcţia Comunicaţii Speciale
            G4 = Direcţia Cancelarie şi Asistenţa

        H = Direcţia Generală Afaceri Juridice
            H1 = Direcţia Drept Internaţional şi Tratate
            H2 = Direcţia Acorduri Economice
            H3 = Direcţia Legislaţie şi Contencios

      ------------

        I = Direcţia Generală Comunicare şi Imaginea României
            I1 = Direcţia Relaţii cu Mass Media
            I2 = Direcţia Relaţii Culturale
            I3 = Direcţia Diplomatie Publică
            I4 = Direcţia Patrimoniu Diplomatic

        J = Direcţia Generală Comunităţi Româneşti
            J1 = Direcţia Românii din Vecinătate
            J2 = Direcţia Românii de Pretutindeni

      ------------

        K = Direcţia Generală Promovarea Exporturilor
            K1 = Direcţia de Acţiuni Promotionale
            K2 = Direcţia de Instrumente de Promovare şi Stimulare a Exporturilor
            K3 = Direcţia de Licenţe
            K4 = Centrul Roman pentru Comerţ Exterior

        L = Direcţia Generală Politici Comerciale
            L1 = Direcţia de Negocieri Comerciale Multilaterale
            L2 = Direcţia de Negocieri Comerciale Regionale
            L3 = Direcţia Instrumente de Apărare Comercială
            L4 = Direcţia Comerţ Interior şi Reglementări Tarifare
            L5 = Direcţia Relaţii cu Instituţii Financiare Internaţionale,
                 OECD şi Alte Organizaţii Regionale

        M = Direcţia Generală Atragerea Investiţiilor şi Oferta Economică
            M1 = Direcţia Mediu de Afaceri şi Investitional
            M2 = Direcţia Oferta Economică
            M3 = Direcţia Conjunctura şi Tendinte Economice
            M4 = Direcţia pentru Cooperare Economică Europeană
            M5 = Direcţia pentru Cooperare Economică APEC
                 şi Tari în Curs de Dezvoltare


    Anexa 2

    I. Instituţii finanţate de la bugetul de stat prin Ministerul Afacerilor Externe şi din alte surse:
    1. Comisia Fulbright
    2. Autoritatea Naţionala de Securitate.
    II. Instituţii finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat:
    1. Fundaţia Culturală Română (166 de posturi)
    2. Institutul Roman de Studii Internaţionale "Nicolae Titulescu" (60 de posturi)
    3. Centrul Roman de Comerţ Exterior Bucureşti (150 de posturi)
    4. Academia Diplomatică (30 de posturi).
    III. Secretariate ale instituţiilor finanţate din fondurile Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul numărului total de posturi aprobat acestuia:
    1. Asociaţia de Studii Sud-Est Europene
    2. Casa Americii Latine.
    NOTĂ:
    Numărul de posturi pentru instituţiile prevăzute la pct. II, suplimentar faţă de numărul total de posturi prevăzut la art. 4 alin. (3), se stabileşte anual prin ordin al ministrului, în funcţie de fondurile aprobate.
    ───────────────