LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*actualizată*)
privind fondurile de pensii administrate privat
(actualizată până la data de 1 iulie 2006*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • --------------
    *)Textul iniţial a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1.033 din 9 noiembrie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A până la data de 1 iulie 2006, cu modificările aduse de LEGEA nr. 313 din 10 noiembrie 2005.
    **) Legea nr. 411/2004 intră în vigoare, conform art. 183, la data de 1 iulie 2006, în forma modificată corespunzător prevederilor Legii nr. 313/2005, aplicabilă din data de 18 noiembrie 2005, care determina o serie de abrogări ale articolelor din acest act normativ.
    ***) Conform pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 313 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005, în Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat denumirea Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii devine Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege reglementează:
    a) înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi supravegherea prudentiala a sistemului fondurilor de pensii administrate privat;
    b) organizarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de pensii administrate privat, precum şi coordonarea activităţii altor entităţi implicate în acest domeniu.
    (2) Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinctă şi care suplimenteaza pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale.
    (3) Administratorul primeşte contribuţiile participanţilor, gestionează şi investeste resursele financiare ale fondului de pensii administrat privat, calculează şi plăteşte pensiile private.


    Articolul 2

    (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifica după cum urmează:
    1. activele financiare reprezintă fonduri monetare, acţiuni, obligaţiuni, titluri de valoare şi alte valori mobiliare;
    2. activul personal reprezintă suma din contul unui participant, care cuprinde contribuţiile plătite, drepturile cuvenite în calitate de beneficiar, accesoriile aferente acestora, precum şi veniturile din investirea acestora;
    3. activul personal net reprezintă activul personal diminuat cu sumele aferente comisioanelor legale şi cu penalităţile de transfer, după caz;
    4. actul de aderare este contractul încheiat între participant şi administrator în vederea înscrierii la un fond de pensii administrat privat, care conţine principalele prevederi ale contractului de societate civilă, ale celui de administrare şi de depozitare;
    5. acţionar semnificativ este persoana fizica sau juridică care, nemijlocit şi singura ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, actionand în mod concertat, exercita drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, fie ar reprezenta cel puţin 5% din capitalul social al administratorului, fie i-ar conferi cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală, sau care dau posibilitatea sa exercite o influenţa semnificativă asupra conducerii administratorului;
    6. administratorul este societatea comercială pe acţiuni constituită în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare şi cu prevederile prezentei legi, care are obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii şi, optional, furnizarea de pensii private;
    7. administratorul special este persoana juridică desemnată de către Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private, cu atribuţiile prevăzute în prezenta lege;
    ----------
    Conform pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 313 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005, în Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat denumirea Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii devine Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private.
    8. agentul de marketing al fondului de pensii este persoana fizica sau juridică mandatata de administrator să obţină acordul de aderare a participanţilor;
    9. auditorul financiar este persoana juridică sau persoana fizica activa, membra a Camerei Auditorilor Financiari din România;
    10. beneficiarul reprezintă moştenitorul participantului, definit conform prevederilor Codului civil;
    11. beneficii colaterale reprezintă orice avantaje oferite de administrator, de agenţii de marketing sau de persoanele afiliate acestora, cum ar fi facilităţile băneşti, plata penalitatilor pentru încetarea plăţii contribuţiei la alte fonduri de pensii sau cadouri, altele decât beneficiile care rezultă din calitatea de participant sau de beneficiar la fondul de pensii;
    12. Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private, denumita în continuare Comisia, este autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, a carei autoritate se exercită pe întregul teritoriu al României şi care funcţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi. Până la data infiintarii Comisiei, toate atribuţiile acesteia sunt exercitate de către departamentul specializat în supravegherea pensiilor ocupationale din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
    -----------
    Conform pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 313 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005, în Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat denumirea Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii devine Comisia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii Private.
    13. consiliul de coordonare este organul de reprezentare a participanţilor la fondul de pensii administrat privat în relaţia cu administratorul;
    14. contractul de administrare este contractul încheiat între administrator şi consiliul de coordonare, având ca obiect administrarea fondului de pensii administrat privat;
    15. contractul de depozitare este contractul încheiat între administrator, ca reprezentant al fondului de pensii administrat privat în relaţiile cu terţii, şi depozitar, având ca obiect depozitarea activelor financiare ale fondului de pensii;
    16. contribuţia la un fond de pensii administrat privat reprezintă suma plătită lunar de participant, denumita în continuare contribuţie;
    17. contul participantului este suma unităţilor de cont cuvenite acestuia;
    18. depozitarul reprezintă o instituţie de credit, persoana juridică română, sau o sucursala a unei instituţii de credit străine, în condiţiile legii, autorizata sa funcţioneze pe teritoriul României şi avizată de Comisie în domeniul reglementat de prezenta lege;
    19. fondul de pensii administrat privat, denumit în continuare fond de pensii, reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile prezentei legi;
    20. Fondul de garantare a pensiilor este fondul înfiinţat la nivel naţional, prin lege specială, din contribuţii ale administratorilor şi furnizorilor de pensii private, având scopul de a proteja drepturile participanţilor şi beneficiarilor, după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii administrate privat;
    21. fondul de rezerva este fondul constituit obligatoriu de fiecare administrator în scopul asigurării ratei minime de rentabilitate, precum şi al compensării drepturilor participanţilor şi beneficiarilor, după caz, până la nivelul cuvenit;
    22. furnizorul de pensii private, denumit în continuare furnizor de pensii, este o societate de pensii sau o societate comercială, constituită în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare şi cu prevederile legii speciale, care are obiect exclusiv de activitate fie administrarea fondurilor de pensii, calculul şi plata pensiilor, fie numai calculul şi plata pensiilor private, după caz;
    23. instituţia de colectare este instituţia care are ca atribuţie legală colectarea contribuţiilor individuale de asigurări sociale;
    24. instituţia de evidenta este instituţia care are ca atribuţie legală evidenta asiguraţilor din sistemul public de pensii;
    25. normele reprezintă reglementările cu caracter obligatoriu emise de Comisie în aplicarea prezentei legi;
    26. participantul este persoana fizica ce contribuie la un fond de pensii administrat privat şi care, potrivit legii, la momentul aderării sau repartizării la un fond de pensii, după caz, are reşedinţa sau domiciliul în România;
    27. penalitatea de transfer reprezintă suma suportată de participant în cazul în care transferul la alt fond se realizează mai devreme de 2 ani de la aderarea la fondul de pensii precedent;
    28. pensia privată reprezintă suma plătită lunar, pe viaţa, unui participant sau beneficiarului desemnat de acesta, după caz, în mod suplimentar şi distinct de cea acordată de sistemul public;
    29. plătitor reprezintă persoana fizica sau juridică ce retine şi virează contribuţia individuală de asigurări sociale;
    30. registrul fondurilor de pensii administrate privat reprezintă documentul care cuprinde evidenta fondurilor, administratorilor, depozitarilor, actuarilor şi a auditorilor financiari ai acestora, denumit în continuare Registrul fondurilor de pensii;
    31. registrul participanţilor şi beneficiarilor reprezintă documentul care cuprinde evidenta acestora, precum şi a contribuţiilor plătite, denumit în continuare Registrul participanţilor;
    32. transferul de disponibilitati reprezintă trecerea activului personal net din contul unui participant, deschis la un fond de pensii, către un alt fond de pensii sau în alte conturi deschise pentru beneficiari la acelaşi fond de pensii, după caz;
    33. unitatea de cont reprezintă o diviziune a activului net al fondului de pensii;
    34. data de transfer reprezintă data la care se efectuează transferul de disponibilitati aflate în contul unui participant, de la un fond de pensii la altul;
    35. data de convertire reprezintă data la care se convertesc în unităţi de cont contribuţiile participanţilor şi sumele ce fac obiectul transferului de disponibilitati, în conformitate cu valoarea unităţilor de cont la acea data;
    36. rata de rentabilitate a unui fond de pensii este diferenţa dintre valoarea unităţii de cont în ultima zi lucrătoare a trimestrului şi valoarea unităţii de cont din ultima zi lucrătoare care preceda perioada de 24 de luni, raportată la valoarea unităţii de cont din ultima zi lucrătoare care preceda perioada de 24 de luni, exprimată în procente;
    37. ponderea fondului de pensii la o anumită data este raportul dintre valoarea activului net al fondului de pensii şi suma valorilor activelor nete ale tuturor fondurilor de pensii, calculată la aceeaşi dată;
    38. ponderea medie a fondului de pensii în totalul fondurilor de pensii este media aritmetica dintre ponderea fondului de pensii în ultima zi lucrătoare care preceda perioada de 24 de luni şi ponderea fondului de pensii în ultima zi lucrătoare a perioadei de 24 de luni;
    39. rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii pentru ultimele 24 de luni este suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii şi ponderea medie a fondului în totalul fondurilor de pensii;
    40. rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii reprezintă cea mai mica valoare dintre rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii în perioada respectiva, diminuată cu patru puncte procentuale, şi 50% din rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii în perioada respectiva.
    (2) În raport cu o persoană fizica sau juridică numita prima entitate, persoana afiliată reprezintă:
    a) un acţionar sau un grup de acţionari care deţine mai mult de 10% din acţiunile emise de prima entitate ori care, deşi deţine un procent mai mic, poate influenţa, direct sau indirect, deciziile luate de prima entitate;
    b) orice entitate în care prima entitate deţine, direct sau indirect, mai mult de 10% din acţiunile emise ori în care, deşi deţine un procent mai mic, poate influenţa, direct sau indirect, deciziile luate de respectiva entitate;
    c) orice alta entitate în care un acţionar deţine, direct sau indirect, mai mult de 30% din acţiunile emise şi în acelaşi timp deţine, direct sau indirect, mai mult de 30% din totalul acţiunilor emise de prima entitate;
    d) orice persoană care poate determina, direct sau indirect, deciziile primei entităţi;
    e) orice membru al consiliului de administraţie, comitetului de direcţie, auditorului financiar sau administratorului special;
    f) soţul/sotia sau o ruda până la gradul al treilea ori un afin până la gradul al doilea inclusiv al oricărei persoane menţionate la lit. a)-e).


    Capitolul II Fondul de pensii


    Articolul 3

    (1) Resursele fondului de pensii se constituie din sumele provenite din contribuţiile făcute de participanţi şi din sumele provenite din investirea acestora.
    (2) Ponderea participantului în fondul de pensii este determinata de activul sau personal.


    Articolul 4

    (1) Un fond de pensii trebuie să aibă minimum 50.000 de participanţi.
    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică pe perioada primilor 3 ani de la data constituirii fondului de pensii.


    Articolul 5

    (1) Toţi participanţii şi beneficiarii la un fond de pensii au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi li se aplică un tratament nediscriminatoriu.
    (2) Participanţii şi beneficiarii la un fond de pensii au dreptul la egalitate de tratament şi în cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reşedinţei într-o alta ţara.
    (3) Nu i se poate refuza nici unei persoane calitatea de participant, dacă aceasta este eligibilă.


    Articolul 6

    (1) Fondul de pensii se constituie prin contract de societate civilă, încheiat între minimum 100 de membri fondatori.
    (2) Contractul de societate civilă se aproba de Comisie, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acestuia, dacă sunt întrunite condiţiile legale.
    (3) Modificarea contractului de societate civilă se poate face la iniţiativa consiliului de coordonare sau a minimum 100 de participanţi şi se aproba de Comisie, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia, dacă sunt întrunite condiţiile legale.
    (4) Un fond de pensii nu poate fi declarat în stare de faliment.


    Articolul 7

    (1) Consiliul de coordonare este competent sa negocieze şi să semneze, în numele participanţilor şi al beneficiarilor, contractul de administrare cu administratorul.
    (2) Consiliul de coordonare are dreptul să obţină de la administrator informaţii referitoare la situaţia fondului de pensii.


    Articolul 8

    (1) Consiliul de coordonare este format din maximum 7 membri.
    (2) Primul consiliu de coordonare este ales dintre participanţii iniţiali la fondul de pensii; componenta sa este menţionată în contractul de societate civilă.


    Articolul 9

    (1) Fondul de pensii este reprezentat în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, numai de către administrator.
    (2) Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti competente în legătură cu administrarea fondului de pensii sunt scutite de orice fel de taxe.
    (3) Sediul fondului de pensii va fi acelaşi cu cel al administratorului.
    (4) Denumirea fondului de pensii conţine sintagma "fond de pensii private".


    Articolul 10

    Comisia emite norme privind:
    a) conţinutul contractului-cadru de societate civilă prin care se constituie un fond de pensii, precum şi modalităţile de modificare a acestuia;
    b) regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de coordonare;
    c) condiţiile de numire şi de revocare a membrilor consiliului de coordonare;
    d) drepturile şi obligaţiile membrilor consiliului de coordonare.


    Capitolul III Autorizarea fondului de pensii


    Articolul 11

    Fondul de pensii primeşte contribuţii numai după ce atât el, cat şi administratorul deţin autorizaţii eliberate de Comisie.


    Articolul 12

    (1) Autorizaţia fondului de pensii se eliberează în baza cererii formulate de către administrator, la care se anexează următoarele documente:
    a) actul constitutiv al administratorului;
    b) contractul de societate civilă încheiat între participanţii iniţiali ai fondului de pensii;
    c) proiectul contractului de administrare;
    d) proiectul contractului de depozitare;
    e) proiectul actului de aderare;
    f) studiul privind numărul estimat al participanţilor care urmează sa adere la fondul de pensii în primii 3 ani şi mijloacele ce se vor utiliza pentru atingerea acelui număr;
    g) dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare.
    (2) Administratorul poate formula cererea de autorizare a fondului de pensii pe care urmează sa îl administreze, concomitent cu cererea sa de autorizare de administrare.


    Articolul 13

    (1) Comisia verifica orice aspect legat de cererea de autorizare a fondului de pensii, fiind indreptatita să se adreseze autorităţilor competente.
    (2) Comisia poate solicita administratorului sau consiliului de coordonare prezentarea oricăror documente şi informaţii pe care le considera relevante, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de autorizare a fondului de pensii.


    Articolul 14

    Comisia analizează cererea de autorizare a fondului de pensii şi procedează, prin decizie, la aprobarea sau la respingerea acesteia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului set de documente şi informaţii.


    Articolul 15

    (1) Fondul de pensii trebuie autorizat în prealabil de Comisie.
    (2) Comisia respinge cererea de autorizare a fondului de pensii dacă documentaţia prezentată:
    a) rămâne incompleta;
    b) nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    c) conţine clauze care pot prejudicia interesele participanţilor sau nu le protejeaza în mod corespunzător.
    (3) Decizia motivată de respingere a cererii de autorizare se comunică administratorului şi consiliului de coordonare de către Comisie, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea acesteia.


    Articolul 16

    Comisia retrage autorizaţia fondului de pensii în următoarele situaţii:
    a) încetarea contractului de societate civilă;
    b) scăderea numărului de participanţi sub minimul legal pentru o perioadă de 6 luni consecutive;
    c) alte situaţii care prejudiciază grav interesele participanţilor.


    Articolul 17

    (1) Decizia motivată de retragere a autorizaţiei fondului de pensii se comunică administratorului şi consiliului de coordonare de către Comisie, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea acesteia.
    (2) Retragerea autorizaţiei fondului de pensii conduce la retragerea autorizaţiei de administrare a administratorului pentru fonduri de pensii private şi la instituirea administrării speciale, potrivit prevederilor prezentei legi.


    Articolul 18

    (1) De la data luării deciziei de retragere a autorizaţiei fondului de pensii nu mai este permisă aderarea de noi participanţi şi nu se mai accepta contribuţii.
    (2) Administratorul special notifica participanţilor şi beneficiarilor retragerea autorizaţiei fondului de pensii şi a autorizaţiei de administrare a administratorului, în termen de 15 zile lucrătoare de la datele la care deciziile de retragere rămân definitive.


    Articolul 19

    (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la datele la care deciziile de retragere a autorizaţiei fondului de pensii şi a autorizaţiei de administrare a administratorului rămân definitive, Comisia publică anunţul privind retragerea autorizaţiilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în doua cotidiene centrale.
    (2) Comisia notifica instituţiei de colectare şi instituţiei de evidenta retragerea definitivă a autorizaţiilor şi instituirea administrării speciale.


    Articolul 20

    În situaţia retragerii autorizaţiilor se aplică prevederile cuprinse în cap. XII, care privesc repartizarea sau transferul participanţilor şi beneficiarilor şi al conturilor acestora la alte fonduri de pensii.


    Articolul 21

    (1) Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului de pensii sau de retragere a autorizaţiei, după caz, poate fi atacată, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze.
    (2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile lucrătoare.
    (3) Hotărârile instanţei judecătoreşti competente se pronunţa în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile şi se comunică părţilor în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la pronunţare.


    Articolul 22

    Comisia emite norme, cu consultarea instituţiei de evidenta şi a instituţiei de colectare, referitoare la:
    a) conţinutul documentelor solicitate pentru autorizarea fondului de pensii;
    b) procedura şi metodologia de autorizare, de respingere a cererii de autorizare şi de retragere a autorizaţiei fondului de pensii.


    Capitolul IV Investiţiile fondului de pensii


    Articolul 23

    Activele fondului de pensii se investesc în scopul maximizării veniturilor şi în interesul exclusiv al participanţilor şi beneficiarilor, cu respectarea următoarelor principii:
    a) administrarea prudenta a activelor fondului de pensii;
    b) asigurarea securităţii activelor;
    c) diversificarea investiţiilor şi calitatea activelor;
    d) menţinerea unui nivel adecvat al solvabilităţii şi al lichidităţii;
    e) administrarea riscului valutar, precum şi a altor riscuri specifice.


    Articolul 24

    Activele fondului de pensii pot fi investite numai în următoarele clase de active:
    a) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv depozite în lei la o instituţie de credit, persoana juridică română, sau o sucursala a unei instituţii de credit străine, autorizata sa funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se afla în procedura de supraveghere specială sau administrare specială ori a carei autorizaţie nu este retrasă;
    b) titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice şi instrumente financiare emise de Banca Naţionala a României;
    c) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din România, cotate sau tranzacţionate pe pieţe supravegheate;
    d) valori mobiliare tranzacţionate pe o piaţa reglementată şi supravegheată de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare;
    e) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de guverne şi bănci centrale din alte state, care îndeplinesc cerinţele prevăzute de normele Comisiei;
    f) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate şi îndeplinesc cerinţele de rating şi alte cerinţe prevăzute de normele Comisiei;
    g) alte forme de investiţii prevăzute de normele Comisiei, în condiţiile art. 25.


    Articolul 25

    (1) Investiţiile în clasele de active prevăzute la art. 24 se supun următoarelor condiţii:
    a) în cazul activelor prevăzute la lit. a), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 20% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    b) în cazul activelor prevăzute la lit. b), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    c) în cazul activelor prevăzute la lit. c), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    d) în cazul activelor prevăzute la lit. d), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    e) în cazul activelor prevăzute la lit. e), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    f) în cazul activelor prevăzute la lit. f), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii;
    g) în cazul activelor prevăzute la lit. g), nu poate fi investit un procentaj mai mare de 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.
    (2) Investiţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)-g), după caz, sunt efectuate în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României privind operaţiunile valutare.
    (3) Comisia poate diminua temporar procentul maxim al activelor care poate fi investit în categoriile de active prevăzute la art. 24.


    Articolul 26

    (1) Administratorul exercita, în numele fondului de pensii, dreptul de vot în adunările generale ale acţionarilor societăţilor comerciale în capitalul social al cărora au fost investite activele fondului de pensii.
    (2) Votul este exercitat exclusiv în interesul participanţilor şi al beneficiarilor.


    Articolul 27

    (1) Activele fondului de pensii nu pot fi investite în:
    a) acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare care nu sunt cotate sau tranzacţionate pe o piaţa reglementată;
    b) active care nu pot fi înstrăinate prin lege;
    c) active corporale care nu sunt cotate pe o piaţa organizată sau a căror evaluare este incerta, precum şi antichitati, lucrări de arta, autovehicule şi altele asemenea;
    d) bunuri imobiliare;
    e) acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de administrator, furnizorul de pensii, depozitar, de actionarii acestora sau de persoane afiliate în raport cu aceştia;
    f) instrumente ale pieţei monetare emise de depozitar;
    g) orice alte active stabilite de Comisie, după consultarea cu instituţiile abilitate.
    (2) Activele fondului de pensii nu pot fi înstrăinate:
    a) administratorului sau auditorului;
    b) depozitarului;
    c) administratorului special;
    d) personalului Comisiei;
    e) persoanelor afiliate entitatilor prevăzute la lit. a)-d).
    (3) Activele fondului de pensii nu pot constitui garanţii şi nu pot fi utilizate pentru acordarea de credite, sub sancţiunea nulităţii.


    Articolul 28

    (1) Administratorul este obligat sa ia măsuri pentru adaptarea activităţii de investiţii în termen de 3 luni, dacă constata modificarea relaţiilor organizatorice sau economice dintre entitatile în care s-au investit activele fondului de pensii.
    (2) La cererea administratorului, Comisia poate, dacă protejarea intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor o impune, sa prelungească la 6 luni termenul prevăzut la alin. (1).


    Articolul 29

    Comisia emite norme privind:
    a) procentajul maxim al activelor care poate fi investit într-o singura societate comercială sau în fiecare clasa de active ale acesteia;
    b) procentajul maxim al activelor unui singur emitent, care poate face obiectul investiţiilor unui fond de pensii;
    c) diminuarea temporară a procentajului maxim al activelor ce poate fi investit în clasele menţionate în prezenta lege, după caz;
    d) cerinţele prudentiale care trebuie avute în vedere în activităţile de investiţii ale activelor fondului de pensii, care se referă, în special, la solvabilitate, lichiditate, calitatea activelor, risc valutar şi alte riscuri specifice;
    e) restrictii suplimentare pentru investiţiile fondului de pensii, după caz, în scopul protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor;
    f) cerinţe de rating, cu consultarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.


    Capitolul V Participanţi


    Articolul 30

    (1) Persoanele în vârsta de până la 35 de ani, care devin pentru prima data asiguraţi obligatoriu şi contribuie la sistemul public de pensii, sunt obligate sa participe la un fond de pensii.
    (2) Persoanele, altele decât cele prevăzute la alin. (1), în vârsta de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii, pot adera la un fond de pensii.


    Articolul 31

    O persoana nu poate fi participant la mai multe fonduri de pensii în acelaşi timp şi poate avea un singur cont la fondul de pensii al cărui participant este, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 38.


    Articolul 32

    (1) O persoana devine participant la un fond de pensii prin semnarea unui act de aderare individual, din proprie iniţiativă sau în urma repartizării sale de către instituţia de evidenta.
    (2) Este interzisă delegarea sau reprezentarea pentru semnarea actului de aderare.
    (3) Comisia aproba actul-cadru de aderare al fiecărui fond de pensii, precum şi modificările acestuia, dacă sunt întrunite condiţiile legale, în termen de 10 zile lucrătoare de la momentul solicitării.
    (4) Administratorul transmite instituţiei de evidenta copii de pe actele individuale de aderare, în vederea actualizării Registrului participanţilor.


    Articolul 33

    (1) Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 6 luni de la data la care este obligată prin efectul legii este repartizata aleatoriu la un fond de pensii de către instituţia de evidenta.
    (2) Repartizarea aleatorie a persoanelor se efectuează direct proporţional cu numărul participanţilor unui fond de pensii la data efectuării repartizării.
    (3) Instituţia de evidenta notifica fiecărei persoane care nu a aderat la un fond de pensii în termenul prevăzut la alin. (1) ca urmează a fi repartizata la un fond de pensii ales aleatoriu, în termen de 30 de zile calendaristice de la notificare.


    Articolul 34

    (1) Registrul participanţilor se constituie şi se actualizează de către instituţia de evidenta.
    (2) Modificarea structurii Registrului participanţilor se face pe baza unui protocol încheiat între instituţia de colectare, instituţia de evidenta şi Comisie.


    Articolul 35

    (1) După aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) perioadele pentru care nu exista obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale în sistemul public.
    (3) În situaţia în care un participant încetează să contribuie, acesta rămâne participant cu drepturi depline la fondul de pensii.
    (4) Drepturile participantului pot fi transferate în alte tari în care acesta are domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile reglementate prin acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o alta moneda asupra căreia s-a convenit.


    Articolul 36

    Participantul al cărui activ personal net nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime stabilite prin normele Comisiei primeşte o plata unica sau plati eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere.


    Articolul 37

    De la data pensionării de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, definite potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, participantul poate obţine:
    a) o plata unica sau plati eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă activul sau personal net, ca urmare a perioadei reduse de contribuţie, nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime stabilite prin normele Comisiei;
    b) o pensie privată, dacă activul sau personal net este suficient.


    Articolul 38

    (1) În cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transfera activele cuvenite fiecăruia.
    (2) Drepturile beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) sunt aceleaşi cu cele ale participanţilor la acel fond de pensii.
    (3) Beneficiarul are dreptul, după caz, la:
    a) cumularea conturilor la un singur fond de pensii, dacă are calitatea de participant la un alt fond de pensii;
    b) plata unica sau plati eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, fără a datora penalităţi, dacă nu are calitatea de participant.
    (4) Plata drepturilor beneficiarului se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.


    Articolul 39

    (1) În situaţia în care un participant doreşte sa adere la alt fond de pensii, acesta este obligat sa îi notifice în scris administratorului fondului de pensii de la care se transfera, cu 30 de zile calendaristice înainte de aderarea efectivă la noul fond de pensii, şi sa îi trimită acestuia o copie de pe noul act de aderare.
    (2) Calitatea de participant la vechiul fond de pensii încetează la data la care se realizează transferul de disponibilitati, iar calitatea de participant la noul fond de pensii începe la aceeaşi dată.


    Articolul 40

    (1) Transferul de disponibilitati are loc în prima zi lucrătoare după expirarea termenului prevăzut la art. 39 alin. (1) şi cuprinde activul personal net existent în contul participantului la acea data, diminuat cu penalitatea de transfer, după caz.
    (2) Administratorul vechiului fond de pensii informează noul administrator despre contribuţiile participantului, despre transferurile de disponibilitati efectuate în numele sau, precum şi despre contribuţiile acestuia la fondurile de pensii al căror participant a fost anterior, existente la data informării.


    Articolul 41

    Comisia emite norme cu privire la:
    a) evidenta participanţilor la fondul de pensii;
    b) informarea fondului de pensii iniţial în ceea ce priveşte transferul la alt fond de pensii, precum şi transferul de disponibilitati;
    c) modelul actului-cadru de aderare şi procedura de modificare a acestuia;
    d) procedura de repartizare aleatorie;
    e) informarea privind repartizarea;
    f) procedura de plată şi de evidenta a plăţii contribuţiilor;
    g) evidenta şi declaraţia de plată referitoare la valoarea activelor participantului sau ale beneficiarului;
    h) suma necesară pentru obţinerea unei pensii private minime;
    i) orice alte aspecte pe care le considera necesare.


    Capitolul VI Contribuţia la fondul de pensii


    Articolul 42

    (1) Contribuţia la fondul de pensii este parte din contribuţia individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii.
    (2) Contribuţia la fondul de pensii se evidenţiază distinct, se deduce din venitul brut realizat de asigurat, în mod similar cu contribuţia obligatorie datorată conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Contribuţia la fondul de pensii se constituie şi se virează în aceleaşi condiţii cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.
    (4) Participantul care a fost detaşat în alta ţara are dreptul la continuarea plăţii contribuţiilor la fondul de pensii din România, pe toată durata detaşării.
    (5) În situaţia continuării plăţii contribuţiilor la un fond de pensii dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, lucrătorul detaşat în România şi angajatorul acestuia, după caz, vor fi exonerati de obligaţia de a contribui la un fond de pensii din România.


    Articolul 43

    (1) Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.
    (2) La momentul începerii activităţii de colectare, cuantumul contribuţiei este de 2% din baza de calcul.
    (3) În termen de 8 ani de la începerea colectării, cota de contribuţie se majorează la 6%, cu o creştere de 0,5 puncte procentuale pe an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.


    Articolul 44

    (1) Virarea contribuţiilor la fondurile de pensii se realizează de către instituţia de colectare, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea lor, pe baza informaţiilor furnizate de instituţia de evidenta.
    (2) Nerespectarea de către instituţia de colectare sau de către instituţia de evidenta a termenului prevăzut la alin. (1) atrage plata de către aceasta a dobânzilor sau penalitatilor de întârziere, în acelaşi cuantum cu al celor stabilite pentru neplata obligaţiilor bugetare.
    (3) Plătitorul transmite instituţiei de colectare şi instituţiei de evidenta informaţii despre suma virata, codul numeric personal al participantului, perioada pentru care este plătită contribuţia respectiva şi baza de calcul a acesteia.


    Articolul 45

    (1) Dacă administratorul nu a primit contribuţiile în termenul legal, acesta informează imediat, în scris, instituţia de evidenta.
    (2) În cazul neachitarii la termen a contribuţiei datorate fondului de pensii:
    a) se plătesc dobânzi şi penalităţi de întârziere de către persoana răspunzătoare de neplata la termen, în acelaşi cuantum cu al celor stabilite pentru neplata obligaţiilor bugetare;
    b) instituţia de colectare procedează la aplicarea modalităţilor de executare silită şi a celorlalte modalităţi de stingere a debitelor, conform dispoziţiilor legale privind colectarea creanţelor bugetare;
    c) dobânzile şi penalităţile aferente se virează în contul individual al participantului, în termen de doua zile lucrătoare de la data achitării lor, şi asupra lor nu se datorează comisionul prevăzut la art. 88 alin. (1) lit. a).


    Articolul 46

    (1) Comisia, cu avizul instituţiei de evidenta şi al instituţiei de colectare, emite norme privind:
    a) modalitatea de efectuare a plăţii contribuţiilor către fondurile de pensii;
    b) modalitatea transmiterii informaţiilor legale;
    c) operaţiunile care trebuie efectuate de instituţia de evidenta, de instituţia de colectare sau de alte persoane, în cazul întârzierii plăţii contribuţiilor, în caz de neplata a acestora, precum şi pentru remedierea erorilor apărute;
    d) activitatea instituţiei de evidenta şi a instituţiei de colectare, în vederea protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor;
    e) orice alte aspecte considerate necesare.
    (2) Comisia, împreună cu instituţia de evidenta şi cu instituţia de colectare, poate propune măsuri privind îmbunătăţirea activităţii acestora.


    Capitolul VII Conturile participanţilor


    Articolul 47

    (1) Fiecare participant are un cont individual.
    (2) Contribuţiile şi transferurile de disponibilitati ale participantului, precum şi accesoriile aferente acestora se virează în contul sau individual.


    Articolul 48

    (1) Participantul este proprietarul activului personal din contul sau.
    (2) Activul personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, sub sancţiunea nulităţii actelor respective.
    (3) Activul personal nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancţiunea nulităţii actelor respective.


    Articolul 49

    (1) Activul personal se converteste zilnic în unităţi de cont şi diviziuni ale acestora.
    (2) Valoarea totală a unităţilor de cont şi a diviziunilor acestora este întotdeauna egala cu valoarea totală a activului net al fondului de pensii.


    Articolul 50

    La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea unităţii de cont este de 10.000 lei.


    Articolul 51

    (1) Calculul activului net şi al numărului unităţilor de cont ale fondului de pensii se face de către administrator, se certifica de către depozitar în fiecare zi lucrătoare şi se comunică în aceeaşi zi Comisiei.
    (2) În situaţia în care exista neconcordante între administrator şi depozitar privind valoarea activului net şi a unităţii de cont, valorile corecte sunt convenite de către administrator şi depozitar pe baza reglementărilor Comisiei.
    (3) Valorile corecte stabilite conform prevederilor alin. (2), cauzele neconcordantelor şi modul de soluţionare se comunică Comisiei în ziua calendaristică următoare.
    (4) Calculele menţionate la alin. (1) sunt supuse lunar auditarii unui auditor financiar independent.
    (5) Auditorul financiar nu poate fi persoana afiliată administratorului, depozitarului sau acţionarilor semnificativi ai acestora.


    Articolul 52

    (1) Administratorul unui fond de pensii care a primit contribuţii pe o perioadă de cel puţin 24 de luni calculează, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fondului de pensii pentru ultimele 24 de luni şi o comunică în aceeaşi zi Comisiei.
    (2) Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii se calculează şi se publică trimestrial de Comisie.


    Articolul 53

    (1) Comisia atenţioneaza trimestrial administratorul în situaţia în care rata de rentabilitate a fondului de pensii administrat este mai mica decât rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii.
    (2) În cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii este mai mica decât rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii timp de 8 trimestre consecutive, Comisia poate retrage autorizaţia de administrare a administratorului.


    Articolul 54

    Comisia emite norme cu privire la:
    a) metoda de convertire a activelor personale în unităţi de cont;
    b) metodologia de calcul al valorii activului net al fondului de pensii;
    c) metodologia de calcul al valorii unităţii de cont şi procedura de rotunjire;
    d) metodologia de calcul şi de raportare a indicatorilor de rentabilitate ai fondului de pensii;
    e) revizuirea valorii unităţii de cont prevăzute la art. 50;
    f) metodologia de stabilire a valorilor corecte în situaţiile prevăzute la art. 51 alin. (2).


    Capitolul VIII Administratorul


    Articolul 55

    (1) Administratorul are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii, calculul şi plata drepturilor de pensie privată.
    (2) Un administrator poate administra în România un singur fond de pensii administrat privat şi oricâte alte fonduri de pensii ocupationale.


    Articolul 56

    (1) Denumirea administratorului conţine sintagma fond de pensii.
    (2) Sintagma prevăzută la alin. (1) se utilizează numai în denumirea administratorilor care deţin o autorizaţie de administrare în conformitate cu prezenta lege.


    Articolul 57

    (1) Activitatea de administrare a unui fond de pensii cuprinde următoarele:
    a) administrarea şi investirea activelor fondului de pensii;
    b) plata drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor, conform legii;
    c) calculul zilnic al activului financiar al fondului de pensii şi al unităţii de cont;
    d) convertirea contribuţiilor în unităţi de cont;
    e) evidenta conturilor individuale şi actualizarea acestora, precum şi furnizarea documentelor privind participarea, notificarea, informarea periodică sau transferul;
    f) gestionarea operaţiunilor zilnice ale fondului de pensii;
    g) efectuarea plăţilor datorate entitatilor implicate şi Comisiei;
    h) mandatarea şi monitorizarea agenţilor de marketing ai fondului de pensii;
    i) gestionarea relaţiilor cu instituţiile implicate;
    j) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea şi distribuirea rapoartelor legale;
    k) gestionarea, păstrarea şi arhivarea documentelor privind fondul de pensii, participanţii şi beneficiarii săi;
    l) alte activităţi prevăzute în normele Comisiei.
    (2) Activele şi pasivele fiecărui fond de pensii sunt organizate, evidentiate şi administrate distinct, separat de celelalte activităţi şi de contabilitatea proprie, fără posibilitatea transferului între ele.
    (3) Contabilitatea operaţiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi se efectuează în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.


    Articolul 58

    (1) Administratorul nu poate delega răspunderea privind administrarea fondului de pensii.
    (2) Încredinţarea executării anumitor obligaţii către un terţ nu îl exonereaza de răspundere pe administrator.


    Articolul 59

    (1) Capitalul social al administratorului nu poate fi constituit şi nici majorat prin subscripţie publică.
    (2) Acţiunile administratorului sunt nominative, nu pot fi transformate în acţiuni la purtător şi nu pot fi acţiuni preferenţiale.
    (3) Actul constitutiv al administratorului trebuie să prevadă ca actionarii nu pot beneficia de drepturi preferenţiale sau de alte privilegii şi ca este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de obligaţii suplimentare.


    Articolul 60

    (1) Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii, al sumei de 5 milioane euro.
    (2) Capitalul social al administratorului este subscris şi vărsat integral, exclusiv în numerar, la momentul constituirii acestuia.
    (3) Capitalul social al administratorului nu poate fi constituit şi nici majorat prin subscripţie publică, nu poate proveni din împrumuturi sau credite şi nu poate fi grevat de sarcini.
    (4) La constituire, aportul de capital trebuie vărsat într-un cont deschis la o banca, persoana juridică română, sau la o sucursala a unei bănci străine autorizate sa funcţioneze pe teritoriul României.


    Articolul 61

    (1) Administratorul este obligat sa notifice Comisiei, fără întârziere, orice reducere a capitalului social sub valoarea minima. Capitalul social nu are voie sa scada cu mai mult de 20% din valoarea minima.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), administratorul este obligat la reîntregirea capitalului social în termenul precizat de Comisie, care nu poate fi mai mic de 3 luni, nici mai mare de 6 luni.


    Articolul 62

    (1) O persoana fizica sau juridică poate fi acţionar la un singur administrator.
    (2) Participaţia cumulată a persoanelor fizice nu poate depăşi 5% din capitalul social al administratorului.
    (3) Calitatea acţionarilor trebuie să răspundă nevoii garantarii unei gestiuni prudente şi sanatoase a fondului de pensii şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor.
    (4) Actionarii administratorului trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
    a) sa dispună de o situaţie financiară stabilă, apta sa susţină entitatea în caz de necesitate;
    b) să justifice în mod satisfăcător provenienţă fondurilor destinate participatiei la capitalul social;
    c) sa furnizeze toate informaţiile necesare pentru identificarea relaţiilor de afiliere cu alte persoane;
    d) sa fi funcţionat, în cazul acţionarilor persoane juridice, minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care, înainte de fuziune sau divizare, a funcţionat minimum 3 ani.


    Articolul 63

    (1) Tranzacţiile cu acţiunile unui administrator sunt supuse aprobării prealabile a Comisiei, sub sancţiunea nulităţii.
    (2) Comisia aproba tranzacţionarea acţiunilor într-un termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii, dacă persoana care intenţionează sa achizitioneze sau sa tranzactioneze acţiuni îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru actionarii unui administrator.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul tranzactionarii acţiunilor efectuate de către un acţionar al respectivului administrator care nu devine în acest fel acţionar semnificativ, cumpărătorul este obligat sa înştiinţeze Comisia în termen de 14 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei.


    Articolul 64

    (1) Consiliul de administraţie decide asupra politicii de investiţii şi asupra politicii financiare a fondului de pensii, precum şi asupra oricăror alte atribuţii prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare avizat de Comisie şi prevăzut în legislaţia în vigoare privind societăţile comerciale.
    (2) Membrii consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie, după caz, trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de legislaţia privind societăţile comerciale, precum şi următoarele condiţii:
    a) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior;
    b) să aibă experienta profesională de cel puţin 3 ani în domeniul financiar, bancar sau de asigurări;
    c) să aibă onorabilitatea necesară pentru funcţia pe care urmează sa o îndeplinească.
    (3) Cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie trebuie să fie licentiati în ştiinţe economice sau juridice.
    (4) Membrii consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie, după caz, trebuie să aibă conduita morala şi profesională corespunzătoare funcţiei şi sa îndeplinească cel puţin următoarele cerinţe:
    a) sa nu fi fost sancţionaţi de către autorităţi române sau străine din domeniul financiar cu interdicţia de a desfăşura activităţi în sistemul financiar sau, la data depunerii cererii de autorizare, cu interdicţia temporară de a desfăşura astfel de activităţi;
    b) sa nu fi deţinut funcţia de administrator al unei societăţi comerciale române sau străine, aflată în curs de reorganizare judiciară sau declarata în stare de faliment, în ultimii 2 ani anteriori declanşării procedurii falimentului;
    c) sa nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi care nu şi-a respectat obligaţiile materiale şi financiare faţă de terţi la momentul încetării activităţii societăţii respective;
    d) sa nu aibă cazier judiciar şi fiscal.


    Articolul 65

    (1) Membrii consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie, după caz, al unui administrator nu pot fi membri în consiliul de administraţie:
    a) al altor administratori sau persoanelor afiliate acestora;
    b) al depozitarului fondului sau persoanelor afiliate acestuia;
    (2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi persoanelor care au raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu entitatile prevăzute la alin. (1).


    Articolul 66

    (1) Administratorul are în structura sa organizatorică o direcţie de audit intern şi o direcţie distinctă responsabilă cu analiza oportunitatilor investitionale şi plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită de consiliul de administraţie.
    (2) Administratorul este obligat sa păstreze documentele şi evidentele referitoare la fondurile de pensii, în conformitate cu prevederile legale privind arhivarea şi cu normele Comisiei.


    Articolul 67

    Activele financiare proprii ale administratorului nu pot fi utilizate pentru:
    a) acordarea de împrumuturi sau garanţii;
    b) garantarea de împrumuturi sau credite, inclusiv emiterea de obligaţiuni care depăşesc cumulat 10% din valoarea capitalului social;
    c) tranzacţionarea sau dobândirea în orice alt mod de acţiuni, de alte valori mobiliare sau drepturi în orice alta entitate, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 68.


    Articolul 68

    (1) Administratorul poate dobândi o parte sau tot capitalul social al altui administrator numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei şi cu respectarea legislaţiei din domeniul concurentei.
    (2) Comisia respinge solicitarea prevăzută la alin. (1), atunci când:
    a) nu este în interesul participanţilor;
    b) unul sau ambii administratori nu mai îndeplinesc cerinţele legale.


    Articolul 69

    (1) Contractul de administrare conţine cel puţin următoarele elemente:
    a) părţile contractante;
    b) principalele drepturi şi obligaţii ale părţilor contractante şi modalitatea de implementare;
    c) administrarea;
    d) obligaţiile administratorului de a informa consiliul de coordonare al fondului de pensii, participanţii, beneficiarii şi autorităţile;
    e) evidentele administratorului referitoare la participanţi, beneficiari, contribuţii, investiţii şi, după caz, pensii private;
    f) modalităţile specifice de constatare, reclamare şi remediere a deficienţelor;
    g) răspunderea părţilor contractante;
    h) sancţiunile;
    i) durata contractului de administrare, modalităţile de modificare şi de încetare a contractului de administrare;
    j) informaţii privind depozitarul fondului de pensii.
    (2) Actele de aderare sunt anexe la contractul de administrare.
    (3) Secţiunea privind părţile contractante prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă elementele de identificare a fondului de pensii, a administratorului şi a consiliului de coordonare, precum şi actele constitutive şi regulamentele interne.
    (4) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. b) vor cuprinde:
    a) obiectul de activitate;
    b) principalele operaţiuni desfăşurate de administrator în contul fondului de pensii;
    c) comisioanele legale acordate administratorului.
    (5) Elementele prevăzute la alin. (1) lit. c) trebuie să cuprindă:
    a) principiile de investire a activelor fondului de pensii;
    b) competentele, drepturile şi restricţiile administrării;
    c) metoda de calcul şi de percepere a comisioanelor;
    d) declaraţia privind politica de investiţii.
    (6) Obligaţiile administratorului de informare prevăzute la alin. (1) lit. d) trebuie să cuprindă cel puţin:
    a) informarile generale;
    b) situaţiile financiar-contabile.
    (7) Contractul de administrare, precum şi modificările acestuia se aproba de Comisie dacă sunt întrunite condiţiile legale.


    Articolul 70

    (1) Pentru administrarea unui fond de pensii administratorul percepe comisioane.
    (2) Cuantumul comisioanelor se stabileşte prin contractul de administrare şi este acelaşi pentru toţi participanţii şi beneficiarii.
    (3) Modificarea comisioanelor se comunică participanţilor cu cel puţin 6 luni înainte de aplicarea lor.


    Articolul 71

    (1) Administratorii pot sa organizeze o asociaţie profesională care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, sa studieze problemele de interes comun, sa promoveze cooperarea, sa informeze membrii asociaţiei şi publicul şi sa organizeze servicii de interes comun.
    (2) Asociaţia profesională a administratorilor colaborează cu Comisia şi poate adera la asociaţiile internaţionale de profil.


    Articolul 72

    Comisia emite norme privind:
    a) contractul-cadru de administrare;
    b) atribuţiile principale ale consiliului de administraţie;
    c) cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească membrii consiliului de administraţie şi/sau ai comitetului de direcţie ale administratorului;
    d) cerinţele privind capitalul social minim şi metodologia de notificare şi reintregire a acestuia;
    e) tranzacţiile privind capitalul social al administratorului;
    f) cerinţele privind calitatea acţionarilor şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceştia;
    g) organizarea şi conducerea contabila a fondului de pensii, precum şi situaţiile financiare care se întocmesc de administrator, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
    h) arhivarea.


    Capitolul IX Autorizarea administratorilor


    Articolul 73

    (1) Administratorul nu poate fi înmatriculat la registrul comerţului fără autorizaţia de constituire emisă de Comisie.
    (2) După înmatriculare, administratorul trebuie să obţină o autorizaţie de administrare, eliberata de Comisie în condiţiile prezentei legi.
    (3) În caz de fuziune sau de divizare a administratorilor, noii administratori reiau procedura de autorizare prevăzută la art. 74.


    Articolul 74

    (1) Administratorul adresează Comisiei cererile pentru autorizare de constituire şi autorizare de administrare.
    (2) Cererea pentru autorizare de constituire este întocmită de fondatorii administratorului şi este însoţită de următoarele documente:
    a) proiectul actului constitutiv;
    b) dovada ca fondatorii deţin resursele financiare necesare varsarii capitalului social, precum şi provenienţă acestora;
    c) cazierele judiciare şi cazierele fiscale ale fondatorilor, după caz;
    d) documente privind fondatorii, cu informaţii referitoare la statutul lor juridic, eventuala lor calitate de persoane afiliate, precum şi natura legăturilor dintre ei;
    e) documente din care să reiasă situaţia financiară a fondatorilor în ultimii 3 ani, auditate de un auditor financiar;
    f) documente privind candidaţii pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie, după caz, curriculum vitae care să specifice calificarea şi experienta profesională, declaraţiile candidaţilor prin care sunt de acord să îşi exercite atribuţiile şi să îşi îndeplinească obligaţiile;
    g) certificatele de cazier judiciar ale candidaţilor pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie, dacă este cazul;
    h) proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al administratorului;
    i) un plan organizatoric şi financiar pentru următorii 5 ani;
    j) documentaţia referitoare la depozitarul fondului de pensii;
    k) dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare de constituire;
    l) orice alte documente prevăzute în normele Comisiei.


    Articolul 75

    (1) Comisia poate solicita fondatorilor, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii pentru autorizare de constituire, documente şi informaţii suplimentare, pe care aceştia trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării.
    (2) Comisia poate verifica orice aspect legat de cererea pentru autorizare de constituire, fiind indreptatita să se adreseze autorităţilor competente şi să obţină de la acestea orice documente şi informaţii pe care le considera relevante.


    Articolul 76

    Comisia analizează cererea pentru autorizare de constituire şi procedează, în termen de 3 luni de la data primirii ultimului set de documente şi informaţii, la aprobarea sau la respingerea prin decizie a acesteia.


    Articolul 77

    Comisia aproba cererea pentru autorizare de constituire dacă constata ca sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) proiectul actului constitutiv şi planul organizatoric şi financiar pentru următorii 5 ani garantează gestiunea corecta şi prudenta a fondului de pensii;
    b) fondatorii dispun de resursele financiare necesare varsarii capitalului social prevăzut de lege;
    c) fondatorii nu au datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale;
    d) calitatea acţionarilor şi a membrilor propuşi de consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie garantează gestiunea corecta şi prudenta a fondului de pensii;
    e) fondatorii, membrii propuşi pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie nu sunt în procedura de reorganizare judiciară sau de faliment şi nu au contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice, după caz;
    f) membrii propuşi pentru consiliul de administraţie şi comitetul de direcţie au onorabilitatea, pregătirea şi experienta profesională necesare funcţiei pe care urmează sa o îndeplinească;
    g) denumirea administratorului nu este de natura sa induca în eroare participanţii, potentialii participanţi sau alte persoane;
    h) administratorul aduce dovada varsarii integrale şi în forma bănească a capitalului social.


    Articolul 78

    (1) Comisia respinge cererea pentru autorizare de constituire în următoarele situaţii:
    a) documentaţia prezentată rămâne incompleta sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    b) neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 77;
    c) exista posibilitatea ca administrarea sa nu respecte principiile prudentiale prevăzute în prezenta lege şi în normele Comisiei.
    (2) Comisia informează fondatorii despre respingerea motivată a cererii, în termen de 5 zile lucrătoare de la decizia de respingere a acesteia.


    Articolul 79

    (1) Fondatorii înregistrează administratorul la registrul comerţului în termen de 3 luni de la primirea deciziei de autorizare de constituire.
    (2) Depăşirea termenului de 3 luni duce la pierderea valabilităţii autorizaţiei de constituire.
    (3) Autorizaţia de constituire a unui administrator nu garantează şi obţinerea autorizaţiei de administrare.


    Articolul 80

    (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de administrare administratorul depune la Comisie, în termen de 30 de zile calendaristice de la înmatriculare, o cerere însoţită de copii de pe ultimele versiuni ale documentelor prevăzute la art. 74, dovada varsarii capitalului social, precum şi orice alte documente prevăzute prin normele Comisiei.
    (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi depăşit, cu aprobarea Comisiei, în situaţia în care, din motive obiective, administratorului îi este necesar un timp mai mare pentru obţinerea ultimelor versiuni ale documentelor necesare.
    (3) În situaţia existenţei unor modificări sau neconcordante ale documentelor prezentate, altele decât cele cu privire la constituirea administratorului, Comisia poate aplica, după caz, în mod corespunzător, prevederile art. 75.
    (4) Comisia analizează cererea pentru autorizare de administrare şi procedează, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii ultimului set de documente şi informaţii, la aprobarea sau la respingerea prin decizie a acesteia.


    Articolul 81

    Comisia informează administratorul despre respingerea motivată a cererii pentru autorizare de administrare, în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea unei astfel de decizii.


    Articolul 82

    (1) Modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza autorizaţiei de administrare trebuie aprobată în prealabil de Comisie, cu excepţia cazului în care o astfel de modificare este în afară controlului administratorului.
    (2) Comisia analizează astfel de modificări în conformitate cu procedura de autorizare prevăzută la art. 77.


    Articolul 83

    (1) Comisia retrage autorizaţia de administrare a unui administrator în una dintre următoarele situaţii:
    a) pentru aceleaşi motive pentru care respinge o cerere pentru autorizare de administrare;
    b) autorizarea a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
    c) neexercitarea activităţii de administrare a fondului de pensii pe o perioadă de 3 luni;
    d) rentabilitatea fondului de pensii s-a situat sub rentabilitatea minima timp de 8 trimestre consecutive;
    e) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor care rezultă din prezenta lege, din normele Comisiei sau din contractul de administrare;
    f) la cererea administratorului respectiv;
    g) actionarii au decis lichidarea, fuziunea sau divizarea administratorului;
    h) administratorul desfăşoară alte activităţi decât cele pentru care a fost autorizat;
    i) nerespectarea prevederilor art. 59 alin. (2) şi ale art. 60 alin. (3);
    j) neintregirea capitalului social în termen;
    k) neconstituirea fondului de rezerva sau neintregirea lui, după caz;
    l) depăşirea plafoanelor de investire prevăzute la art. 25;
    m) situaţii care prejudiciază grav interesele participanţilor.
    (2) Comisia informează administratorul despre retragerea motivată a autorizaţiei de administrare, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea unei astfel de decizii.
    (3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data rămânerii definitive a deciziei, Comisia publică anunţul privind retragerea autorizaţiei de administrare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în doua cotidiene centrale.


    Articolul 84

    (1) În cazul în care Comisia procedează la retragerea autorizaţiei de administrare, administratorul este obligat să prezinte Comisiei situaţia financiară a fondului de pensii la data retragerii, auditata de un auditor financiar.
    (2) În cazul în care decizia de retragere a autorizaţiei de administrare rămâne definitivă, Comisia hotărăşte instituirea administrării speciale.


    Articolul 85

    Decizia de respingere a autorizării de constituire ori de administrare sau decizia de retragere a autorizaţiei de administrare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze, potrivit prevederilor art. 21.


    Articolul 86

    Comisia emite norme privind:
    a) conţinutul documentelor prevăzute la art. 74;
    b) metodologia de autorizare a constituirii, precum şi de autorizare a administrării şi de retragere a autorizaţiei de administrare a administratorului;
    c) reglementarea situaţiei fondului de pensii, în cazul retragerii autorizaţiei de administrare a administratorului.


    Capitolul X Veniturile administratorului


    Articolul 87

    Veniturile administratorului se constituie din:
    a) comision de administrare;
    b) penalităţi de transfer;
    c) tarife pentru servicii la cerere, furnizate potrivit art. 116 alin. (2).


    Articolul 88

    (1) Comisioanele de administrare se constituie prin:
    a) deducerea unui procent din contribuţiile plătite, dar nu mai mult de 3,5%, cu condiţia ca aceasta deducere să fie facuta înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de cont;
    b) deducerea unui procent negociat de cel mult 10% din venitul anual rezultat din investirea activelor fondului, cuvenite participanţilor, şi efectuată potrivit art. 24.
    (2) Se exceptează de la plata comisionului prevăzut la alin. (1) lit. a) următoarele:
    a) transferul de disponibilitati în cazul aderării participantului la un alt fond de pensii;
    b) drepturile cuvenite beneficiarilor care au calitatea de participant;
    c) accesoriile aferente contribuţiilor.
    (3) Comisionul de administrare stabilit în contractul de administrare poate fi redus, prin decizie a administratorului, pentru participanţii care contribuie la acelaşi fond de pensii pentru o perioadă mai mare de 5 ani.


    Articolul 89

    Cuantumul tarifului pentru serviciu la cerere nu poate depăşi costul efectiv al punerii la dispoziţie a informaţiilor.


    Articolul 90

    Comisia emite norme cu privire la:
    a) calculul şi plata comisioanelor de administrare;
    b) procedura de stabilire a tarifului pentru serviciu la cerere.


    Capitolul XI Supravegherea specială


    Articolul 91

    (1) Supravegherea specială are drept scop aplicarea unor măsuri suplimentare pentru limitarea riscurilor şi asigurarea redresarii fondului de pensii, în vederea protejării intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor.
    (2) Instituirea supravegherii speciale, precum şi desemnarea consiliului de supraveghere specială se fac de către Comisie.
    (3) Comisia notifica imediat administratorului şi consiliului de coordonare instituirea supravegherii speciale.
    (4) În termen de 30 de zile calendaristice de la notificare, administratorul, cu acordul consiliului de coordonare, prezintă Comisiei un plan de remediere a deficienţelor sau de redresare financiară, după caz.
    (5) Comisia analizează planul propus şi se pronunţa în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea acestuia asupra oportunităţii menţinerii procedurii de supraveghere specială sau a retragerii autorizaţiei.


    Articolul 92

    (1) Comisia instituie măsura de supraveghere specială în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) rata de rentabilitate a fondului de pensii este mai mica decât rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii pentru o perioadă de 4 trimestre consecutive;
    b) alte situaţii care pot prejudicia interesele participanţilor sau ale beneficiarilor.
    (2) Supravegherea specială se instituie pe o perioadă de maximum un an.


    Articolul 93

    (1) Consiliul de supraveghere specială este format din maximum 5 specialişti din cadrul Comisiei, dintre care unul este desemnat în funcţia de preşedinte.
    (2) Membrii consiliului de supraveghere specială au acces la toate documentele şi evidentele fondului de pensii şi ale administratorului, fiind obligaţi sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor.
    (3) Consiliul de supraveghere specială nu se substituie organelor de conducere ale administratorului.


    Articolul 94

    (1) Consiliul de supraveghere specială asista şi supervizeaza activitatea administratorului referitoare la fondul de pensii.
    (2) Consiliul de supraveghere specială are următoarele atribuţii:
    a) analizează situaţia financiară a fondului de pensii şi a administratorului şi prezintă Comisiei rapoarte periodice despre aceasta;
    b) urmăreşte modul în care administratorul aplica măsurile de remediere a deficienţelor constatate în actele de control întocmite de organele de control ale Comisiei;
    c) urmăreşte realizarea planului de remediere a deficienţelor sau de redresare financiară a fondului de pensii, propus de administrator;
    d) suspenda sau desfiinţează actele de decizie ale administratorului, contrare reglementărilor prudentiale sau care determina deteriorarea situaţiei financiare a fondului de pensii;
    e) propune Comisiei aplicarea de sancţiuni în situaţia în care administratorul nu respecta măsurile dispuse de consiliul de supraveghere specială;
    f) alte atribuţii stabilite de Comisie.
    (3) În perioada exercitării supravegherii speciale, organele de conducere ale administratorului nu pot hotărî măsuri contrare celor dispuse de consiliul de supraveghere specială.


    Articolul 95

    (1) La revocarea măsurii de supraveghere specială, consiliul de supraveghere specială întocmeşte un raport final, pe care îl prezintă Comisiei.
    (2) Raportul final cuprinde:
    a) situaţia financiară a fondului de pensii la sfârşitul perioadei de supraveghere specială;
    b) propuneri privind administrarea ulterioară a fondului de pensii;
    c) propuneri de sancţionare sau de actionare în instanţa a administratorului, după caz.
    (3) În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea raportului, Comisia adopta şi comunică administratorului şi consiliului de coordonare decizia sa.


    Articolul 96

    Măsura de instituire a supravegherii speciale, precum şi decizia Comisiei prevăzută la art. 95 alin. (3) pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze, potrivit prevederilor art. 21.


    Articolul 97

    Comisia emite norme privind:
    a) procedura şi condiţiile de instituire şi de revocare a măsurii de supraveghere specială;
    b) desemnarea consiliului de supraveghere specială şi atribuţiile acestuia.


    Capitolul XII Administrarea specială


    Articolul 98

    (1) Administrarea specială are drept scop valorificarea activelor fondului de pensii, în vederea protejării drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor.
    (2) Desemnarea administratorului special se face de către Comisie prin licitaţie.
    (3) Comisia notifica imediat administratorului şi consiliului de coordonare instituirea sau revocarea administrării speciale, după caz.
    (4) Anunţul privind instituirea sau revocarea administrării speciale, precum şi administratorul special desemnat se publică de către Comisie în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în doua cotidiene centrale.


    Articolul 99

    (1) Comisia instituie măsura de administrare specială în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) supravegherea specială nu a redresat situaţia financiară a fondului de pensii;
    b) administratorului i s-a retras autorizaţia de administrare;
    c) fondului de pensii i s-a retras autorizaţia.
    (2) Administrarea specială încetează când Comisia constata ca toţi participanţii şi beneficiarii au aderat sau au fost repartizaţi la alte fonduri de pensii şi drepturile cuvenite acestora au fost transferate.
    (3) Administrarea specială se instituie pe o perioadă de maximum un an.


    Articolul 100

    (1) Administrarea specială se exercită de către o persoană juridică specializată, cu experienta în domeniul financiar, bancar sau al asigurărilor, desemnată de Comisie prin licitaţie.
    (2) Administratorul special nu poate fi o persoană afiliată administratorului sau depozitarului.
    (3) Plata administratorului special se suporta de către administratorul înlocuit.


    Articolul 101

    De la data instituirii administrării speciale se aplică următoarele dispoziţii:
    a) administratorul fondului de pensii nu mai accepta contribuţii şi nu mai percepe comisioane;
    b) în termen de 3 luni, în baza notificării administratorului special, participanţii şi beneficiarii se pot transfera la alte fonduri de pensii fără plata penalităţii de transfer;
    c) în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la lit. b), administratorul special procedează la repartizarea aleatorie a participanţilor şi a beneficiarilor care nu au optat pentru un nou fond, conform prevederilor lit. b).


    Articolul 102

    Administratorul special notifica instituţiilor de colectare şi instituţiilor de evidenta noile fonduri de pensii pentru care participanţii şi beneficiarii au optat sau la care au fost repartizaţi.


    Articolul 103

    (1) Administratorul special valorifica activele fondului de pensii, calculează sumele cuvenite fiecărui participant şi beneficiar şi le virează la noile fonduri de pensii la care aceştia au fost repartizaţi, cu respectarea ratei minime de rentabilitate.
    (2) În situaţia în care prin valorificare rezultă diferenţe în minus faţă de sumele cuvenite participanţilor şi beneficiarilor, acestea se suporta din fondul de rezerva al fostului administrator sau, după caz, din fondul de rezerva şi din fondul de garantare a pensiilor.


    Articolul 104

    (1) În vederea îndeplinirii prevederilor art. 103 administratorul special transmite Comisiei şi consiliului de coordonare următoarele documente:
    a) o evaluare a situaţiei financiare a fondului de pensii;
    b) rapoarte preliminare;
    c) raportul final al evaluării fondului de pensii auditat de un auditor financiar, strategia de valorificare a activelor fondului de pensii, precum şi o propunere referitoare la modalitatea şi programul transferului de disponibilitati către alte fonduri de pensii, în termen de 45 de zile calendaristice de la desemnarea sa.
    (2) Administratorul special are următoarele atribuţii:
    a) aplica strategia aprobată de Comisie, în termenul stabilit de aceasta;
    b) transforma activele fondului de pensii în lichiditati;
    c) transfera sumele cuvenite participanţilor şi beneficiarilor la fondurile de pensii la care aceştia au aderat sau au fost repartizaţi, după finalizarea procesului de valorificare a activelor fondului de pensii.


    Articolul 105

    Măsura de instituire a administrării speciale sau desemnarea administratorului special poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze, potrivit termenelor prevăzute la art. 21.


    Articolul 106

    Comisia emite norme privind:
    a) criteriile de selectare şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească administratorul special;
    b) atribuţiile administratorului special, conţinutul şi data depunerii rapoartelor preliminare şi a raportului final;
    c) procedurile de plată a administratorului special;
    d) metodologia de repartizare aleatorie a participanţilor şi a beneficiarilor la alte fonduri de pensii;
    e) metodologia de repartizare a sumelor rezultate din valorificarea activului fondului de pensii între participanţi şi beneficiari.


    Capitolul XIII Fondul de rezerva


    Articolul 107

    (1) De la data începerii activităţii de administrare, administratorul este obligat sa constituie un fond de rezerva.
    (2) Scopul fondului de rezerva îl constituie asigurarea ratei rentabilitatii fondului până la nivelul ratei minime de rentabilitate, precum şi compensarea drepturilor participanţilor sau ale beneficiarilor, după caz, până la nivelul cuvenit.
    (3) Fondul de rezerva se reintregeste anual şi este supus auditarii unui auditor financiar.


    Articolul 108

    (1) Fondul de rezerva se constituie la nivelul stabilit prin normele Comisiei şi se reintregeste din resursele administratorului.
    (2) Activele fondului de rezerva se investesc numai în clasele de active prevăzute la art. 24 lit. a)-c).
    (3) Fondul de rezerva nu poate fi afectat de obligaţii care aduc atingere capacităţii lui de a respecta obligaţiile legale.


    Articolul 109

    (1) Comisia verifica periodic nivelul şi modul de utilizare a fondului de rezerva şi ia măsuri pentru intrarea în legalitate a administratorilor.
    (2) Comisia emite norme privind nivelul, constituirea, utilizarea şi reîntregirea fondului de rezerva.


    Capitolul XIV Auditorul financiar


    Articolul 110

    (1) Situaţiile financiar-contabile ale oricărei entităţi supuse autorizării, supravegherii şi controlului Comisiei, conform prevederilor prezentei legi, vor fi auditate de persoane fizice sau juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România.
    (2) Modul de aplicare a prevederilor prezentului capitol se va stabili în baza unui protocol încheiat între Comisie şi Camera Auditorilor Financiari din România.


    Articolul 111

    Auditorul financiar întocmeşte un raport de audit financiar, în conformitate cu standardele de audit şi cu normele profesionale emise de Camera Auditorilor Financiari din România.


    Articolul 112

    În termen de 30 de zile calendaristice de la pierderea calităţii de membru activ a unui auditor financiar, Camera Auditorilor Financiari din România informează Comisia despre aceasta.


    Articolul 113

    (1) Cheltuielile privind activitatea de audit financiar a administratorului se suporta de către acesta.
    (2) Cheltuielile privind activitatea de audit financiar a fondului de pensii sunt cheltuieli de exploatare, care se suporta din fondul respectiv.
    (3) Raportul de audit financiar al fondului de pensii nu poate fi întocmit de acelaşi auditor financiar mai mult de 5 ani consecutivi.


    Articolul 114

    (1) Auditorul financiar nu poate delega răspunderea privind activitatea specifică.
    (2) Încredinţarea executării anumitor obligaţii către un terţ nu exonereaza de răspundere auditorul financiar.


    Articolul 115

    Pentru deficientele semnificative constatate în activitatea profesională desfăşurată de un auditor financiar în legătură cu entităţi supuse autorizării, controlului şi supravegherii Comisiei, aceasta va sesiza Camera Auditorilor Financiari din România şi va solicita adoptarea măsurilor corespunzătoare, potrivit reglementărilor în vigoare.


    Capitolul XV Obligaţii de transparenta


    Articolul 116

    (1) Pe cheltuiala sa, administratorul informează anual, în scris, participanţii şi beneficiarii, la ultima adresa comunicată de aceştia, despre:
    a) sumele virate cu titlu de contribuţii, transferuri de disponibilitati, accesoriile acestora, după caz;
    b) penalităţile de transfer, după caz;
    c) rata de rentabilitate a fondului de pensii, precum şi rentabilitatea minima a tuturor fondurilor de pensii;
    d) activul personal net.
    (2) La cererea participantului sau a beneficiarului, după caz, contra cost, administratorul este obligat sa îl informeze pe acesta despre activul sau personal net.
    (3) În cazul în care un participant sau un beneficiar din România îşi schimba locul de muncă, domiciliul sau reşedinţa într-un alt stat, administratorul îi va comunică în scris informaţiile prevăzute la alin. (1).


    Articolul 117

    (1) Cererea participantului sau a beneficiarului, după caz, privind evaluarea activului personal net sau calculul dreptului de pensie privată, dacă este cazul, se soluţionează de către administrator, în termen de 30 de zile calendaristice de la primire.
    (2) Răspunsul primit de la administrator poate fi contestat de către participant sau beneficiar, în termen de 45 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisie.
    (3) Comisia soluţionează cererea participantului sau a beneficiarului, pe baza datelor furnizate de administrator, în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea acesteia.


    Articolul 118

    (1) Administratorul publică, pe cheltuiala sa, o brosura informativa despre activitatea desfăşurată în anul precedent, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii situaţiei financiare anuale.
    (2) Brosura informativa conţine următoarele informaţii:
    a) componenta consiliului de administraţie şi a comitetului de direcţie ale administratorului, dacă este cazul;
    b) numele acţionarilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia din totalul acţiunilor;
    c) denumirea şi sediul depozitarului;
    d) indicatorii de rentabilitate ai fondului de pensii;
    e) valoarea şi procentul activelor fondului de pensii investite, pe clase de active, precum şi emitentii valorilor mobiliare care reprezintă cel puţin 1% din valoarea activelor fondului de pensii, în ultima zi lucrătoare a anului de raportare;
    f) valoarea comisioanelor percepute;
    g) alte informaţii prevăzute în normele Comisiei.
    (3) Informaţiile publicate în brosura informativa sunt publicate în cel puţin două cotidiene centrale, precum şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    (4) Administratorul este obligat sa pună brosura informativa la dispoziţie oricărei persoane care doreşte sa adere la fondul de pensii.


    Articolul 119

    Administratorul este obligat sa transmită Comisiei şi consiliului de coordonare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data întocmirii situaţiei financiare anuale, următoarele informaţii:
    a) raportul privind situaţia financiară a fondului de pensii administrat;
    b) situaţia financiară anuală a administratorului;
    c) rapoartele de audit ale fondului de pensii şi ale administratorului, întocmite de un auditor financiar;
    d) date despre investiţiile care depăşesc 5% din activele fondului de pensii;
    e) brosura informativa;
    f) alte informaţii prevăzute în normele Comisiei.


    Articolul 120

    Comisia emite norme privind:
    a) forma şi conţinutul brosurii informative;
    b) datele la care se transmit informaţiile, conţinutul şi perioada de raportare a acestora.


    Capitolul XVI Marketingul fondurilor de pensii


    Articolul 121

    (1) Activitatea de marketing a fondului de pensii este condusă de administrator.
    (2) Obţinerea acordului de aderare se face de către administrator sau agenţi de marketing.
    (3) Administratorul este răspunzător pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea şi plata agenţilor de marketing.


    Articolul 122

    (1) Agentul de marketing îşi desfăşoară activitatea în temeiul contractului de mandat încheiat cu administratorul.
    (2) Agentul de marketing are următoarele atribuţii:
    a) prezintă potenţialului participant aspectele relevante ale fondului de pensii;
    b) obţine acordul de aderare a participantului la fondul de pensii;
    c) transmite administratorului actul de aderare semnat de participant, în original, în termen de 5 zile calendaristice de la semnarea acestuia.
    (3) Activitatea agentului de marketing se desfăşoară pe bază de comision suportat de administrator.


    Articolul 123

    (1) Administratorului, agenţilor de marketing şi persoanelor afiliate acestora le este interzis:
    a) sa transmită informaţii false, inselatoare sau care pot crea o impresie falsa despre fondul de pensii şi administratorul acestuia;
    b) să facă afirmaţii sau previziuni despre evoluţia unui fond de pensii altfel decât în forma şi modul prevăzute în normele Comisiei;
    c) să ofere beneficii colaterale în scopul de a convinge o persoană sa adere la un fond de pensii sau sa rămână participant la acesta;
    d) sa acorde foloase pentru facilitarea aderării potenţialilor participanţi.
    (2) În situaţia în care materialele publicitare sunt susceptibile sa induca în eroare, Comisia poate interzice publicarea şi distribuirea acestora şi obliga la publicarea rectificarii în termen de 7 zile lucrătoare de la notificare.


    Articolul 124

    Comisia emite norme privind:
    a) activitatea de marketing a fondurilor de pensii;
    b) răspunderea administratorului în relaţia cu agenţii de marketing.


    Capitolul XVII Depozitarul


    Articolul 125

    (1) Administratorul desemnează un singur depozitar, căruia îi încredinţează păstrarea activelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare, avizat în prealabil de Comisie.
    (2) Depozitarul poate păstra activele mai multor fonduri de pensii, cu condiţia de a evidenţia operaţiunile şi înregistrările fiecărui fond de pensii separat de ale sale proprii şi de cele ale celorlalte fonduri de pensii.


    Articolul 126

    Depozitarul nu poate deţine acţiuni ale administratorului sau ale oricărei entităţi afiliate acestuia şi nu poate avea nici o relaţie de capital cu aceste entităţi.


    Articolul 127

    (1) Pentru desfăşurarea activităţii de depozitare, depozitarul trebuie să deţină un aviz valabil eliberat de Comisie.
    (2) Pentru obţinerea avizului, depozitarul depune la Comisie o cerere de avizare însoţită de documente din care să rezulte ca:
    a) obiectul de activitate autorizat de Banca Naţionala a României cuprinde activitatea de depozitare a fondurilor de pensii;
    b) nu se afla în procedura de supraveghere specială sau de administrare specială bancară;
    c) nu este persoana afiliată;
    d) taxa de avizare a fost plătită;
    e) îndeplineşte alte cerinţe prevăzute în normele Comisiei.


    Articolul 128

    (1) Comisia poate solicita depozitarului, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii de avizare, documente şi informaţii suplimentare, pe care acesta trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării.
    (2) Comisia poate verifica orice aspect legat de cererea de avizare, fiind indreptatita să se adreseze autorităţilor competente şi să obţină de la acestea orice documente şi informaţii pe care le considera relevante, în condiţiile legii.


    Articolul 129

    Comisia analizează cererea de avizare şi procedează, în termen de 30 de zile calendaristice, la aprobarea sau la respingerea, prin decizie, a acesteia.


    Articolul 130

    Comisia aproba cererea de avizare dacă constata ca sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de avizare.


    Articolul 131

    (1) Comisia respinge cererea de avizare în următoarele situaţii:
    a) documentaţia prezentată este incompleta la primirea ultimului set de documente şi informaţii sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
    b) neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de avizare.
    (2) Comisia informează depozitarul despre respingerea motivată a cererii, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea deciziei.


    Articolul 132

    Modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza avizării trebuie aprobată în prealabil de Comisie, în conformitate cu procedura de avizare.


    Articolul 133

    (1) Comisia retrage avizul depozitarului în una dintre următoarele situaţii:
    a) pentru aceleaşi motive pentru care respinge cererea de avizare;
    b) avizul a fost obţinut pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
    c) neexercitarea activităţii de depozitare pe o perioadă de un an;
    d) la cererea depozitarului respectiv;
    e) actionarii au decis lichidarea, fuziunea sau divizarea depozitarului;
    f) depozitarea unui fond de pensii neautorizat;
    g) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor care rezultă din prezenta lege, din normele Comisiei sau din contractul de depozitare;
    h) situaţii care prejudiciază grav interesele participanţilor.
    (2) Comisia informează depozitarul, administratorul şi Banca Naţionala a României despre retragerea motivată a avizului, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea deciziei.
    (3) În situaţia retragerii avizului depozitarului, acesta este obligat să prezinte Comisiei raportul privind activele fondului de pensii care i-au fost încredinţate, auditat de un auditor financiar, pe cheltuiala depozitarului.


    Articolul 134

    În exercitarea atribuţiilor sale depozitarul este obligat:
    a) sa depoziteze şi sa păstreze în siguranţa activele financiare ale fondului de pensii;
    b) sa calculeze zilnic valoarea activului net şi a unităţii de cont şi sa transmită imediat aceste informaţii administratorului şi Comisiei;
    c) sa ţină evidenta conturilor individuale şi actualizarea acestora;
    d) sa transmită administratorului informaţiile solicitate în domeniul reglementat în prezenta lege;
    e) să respecte instrucţiunile primite de la administrator;
    f) să efectueze transferurile de disponibilitati;
    g) sa îndeplinească alte obligaţii prevăzute în normele Comisiei.


    Articolul 135

    Activele fondului de pensii nu pot face obiectul executării silite a depozitarului şi nici al unei tranzacţii.


    Articolul 136

    (1) Depozitarul nu poate fi exonerat de răspundere şi răspunderea sa nu poate fi limitată prin încredinţarea obligaţiilor sale unei alte entităţi, sub sancţiunea nulităţii.
    (2) Comisia poate obliga administratorul sa înlocuiască depozitarul dacă structura financiară şi organizatorică a acestuia s-a deteriorat substanţial şi activele fondului de pensii sunt puse în pericol.


    Articolul 137

    (1) În situaţia rezilierii contractului de depozitare, administratorul notifica imediat Comisiei şi desemnează un nou depozitar.
    (2) Înlocuirea depozitarului se face astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii de depozitare.
    (3) Fostul depozitar transmite noului depozitar, în termen de 30 de zile calendaristice de la desemnarea acestuia, activele fondului de pensii şi copii de pe documentele privind activitatea sa în legătură cu acesta.
    (4) Comisia publică anunţul privind retragerea avizului depozitarului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în doua cotidiene centrale, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea deciziei de retragere a avizului depozitarului.


    Articolul 138

    Decizia de respingere a cererii de avizare sau retragerea avizului poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze, potrivit prevederilor art. 21.


    Articolul 139

    (1) Comisia emite norme privind criteriile de avizare şi de retragere a avizului pentru depozitar, cu consultarea Băncii Naţionale a României.
    (2) Comisia emite norme privind:
    a) obligaţiile depozitarului în domeniul reglementat de prezenta lege;
    b) contractul-cadru de depozitare;
    c) calculul şi plata comisionului de depozitare.


    Capitolul XVIII Pensia privată


    Articolul 140

    (1) Participantul alege furnizorul pensiei private.
    (2) Furnizorul de pensii nu poate refuza o cerere de pensie privată dacă persoana îndeplineşte condiţiile legale.
    (3) Furnizorul de pensii stabileşte cuantumul pensiei private pe baza calculului actuarial şi a activului personal net aflat în contul participantului.
    (4) Penalitatea de transfer nu se aplică în situaţia transferului de disponibilitati dintre administrator şi furnizorul de pensii.


    Articolul 141

    (1) Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârsta în sistemul public.
    (2) La momentul deschiderii dreptului la pensia privată, suma cuvenită participantului nu poate fi mai mica decât valoarea contribuţiilor plătite, ajustata cu indicele de consum al preţurilor intervenit între data plăţii contribuţiei respective şi data pensionării, a transferurilor de disponibilitati şi accesoriilor acestora, diminuate cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale.


    Articolul 142

    (1) Activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii private.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) următoarele categorii:
    a) beneficiarii care nu au calitatea de participant;
    b) persoanele pensionate de invaliditate pentru afecţiuni care nu mai permit reluarea activităţii, definite prin prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată;
    c) persoanele al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată.
    (3) În termen de 30 de zile calendaristice de la dovedirea încadrării în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), persoana indreptatita primeşte o plata unica sau plati eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere.
    (4) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (3), administratorul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere în acelaşi cuantum cu cele stabilite pentru neplata obligaţiilor bugetare.


    Articolul 143

    (1) Pensia privată se plăteşte participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procura specială sau reprezentantului legal al acestuia.
    (2) Cheltuielile ocazionate de plată pensiilor private se suporta de către participant.
    (3) În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reşedinţei în alta ţara, participantul sau beneficiarul păstrează dreptul la pensia privată din România şi aceasta se plăteşte în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor şi cheltuielilor aferente plăţii.


    Capitolul XIX Supraveghere şi control


    Articolul 144-Articolul 161

    ------------
    Cap. XIX a fost abrogat de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 313 din 10 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.010 din 15 noiembrie 2005.


    Capitolul XX Fondul de garantare a pensiilor


    Articolul 162

    (1) Drepturile dobândite de participanţi şi de beneficiari în cadrul sistemului de pensii administrate privat sunt garantate prin utilizarea Fondului de garantare a pensiilor.
    (2) Organizarea, funcţionarea şi administrarea Fondului de garantare a pensiilor se stabilesc prin lege.
    (3) În cazul neachitarii integrale a drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor de către entitatile implicate, diferenţa se suporta de către Fondul de garantare a pensiilor.
    (4) Diferenţa prevăzută la alin. (3) se recuperează de către Fondul de garantare a pensiilor pe baza unei acţiuni în regres îndreptate împotriva entitatilor implicate.


    Articolul 163

    (1) Fondul de garantare a pensiilor se finanţează din contribuţiile administratorilor, precum şi din venitul rezultat din investirea acestora.
    (2) Sumele din Fondul de garantare a pensiilor se pot investi în depozite bancare şi titluri de stat.


    Capitolul XXI Răspunderea juridică


    Articolul 164

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
    (2) Administratorul şi auditorul financiar răspund faţă de participanţi şi beneficiari, după caz, pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor care le revin, cu excepţia cazurilor de forta majoră.


    Articolul 165

    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) nerespectarea unuia dintre termenele prevăzute la art. 18 alin. (2), art. 28 alin. (1), art. 38 alin. (4), art. 63 alin. (3), art. 104 alin. (1) lit. c), art. 117 alin. (1), art. 118 alin. (1), art. 119 şi art. 137 alin. (3);
    b) nerespectarea prevederilor art. 5 referitoare la egalitatea de tratament a participanţilor şi beneficiarilor, nerespectarea prevederilor art. 27 referitoare la investirea şi înstrăinarea activelor fondului de pensii de către administrator, nerespectarea prevederilor art. 61 alin. (2) referitoare la reîntregirea capitalului social de către administrator;
    c) nerespectarea prevederilor art. 65 privind incompatibilitatea membrilor consiliului de administraţie şi ai comitetului de direcţie, după caz;
    d) nerespectarea obligaţiei administratorului de a furniza informaţii participanţilor şi beneficiarilor, prevăzută la art. 116.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
    a) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 30.000.000 lei la 70.000.000 lei;
    b) cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 150.000.000 lei la 200.000.000 lei;
    c) cele prevăzute la lit. c) şi d), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
    (3) Constatarea contravenţiilor se face de persoanele autorizate potrivit prevederilor art. 156 alin. (2).
    (4) Aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se face prin decizie a Comisiei, emisă în baza procesului-verbal de constatare a faptelor ce constituie contravenţii.
    (5) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei îşi produce efectele de la data comunicării deciziei prevăzute la alin. (4) către persoana sancţionată.
    (6) Împotriva sancţiunilor aplicate se poate introduce plângere la instanţa de contencios administrativ competenţa să soluţioneze asemenea cauze, potrivit legii, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare.
    (7) Contravenientul poate achită, în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), constatatorul făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.


    Articolul 166

    Fapta persoanei din a carei vina se desfăşoară fără autorizaţie sau aviz o activitate pentru care prezenta lege prevede obligaţia deţinerii unei autorizaţii sau a unui aviz valabil din partea Comisiei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.


    Articolul 167

    Fapta persoanei din vina căreia contribuţia la fondul de pensii nu este virata sau este utilizata în alte scopuri decât prevede prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.


    Articolul 168

    Fapta agentului de marketing de a prezenta cu rea-credinţa acte de aderare cu informaţii care nu corespund realităţii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.


    Articolul 169

    Fapta persoanei de a folosi fără drept sintagma fond de pensii prevăzută la art. 56 alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.


    Articolul 170

    Nerespectarea de către preşedintele, membrii Consiliului Comisiei şi personalul de specialitate al Comisiei a prevederilor art. 154 alin. (2) lit. a) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani sau cu amendă.


    Articolul 171

    Nerespectarea de către preşedintele, membrii Consiliului Comisiei şi personalul de specialitate al Comisiei a prevederilor art. 154 alin. (3) referitoare la păstrarea confidenţialităţii informaţiilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.


    Articolul 172

    Cererile participanţilor sau ale beneficiarilor îndreptate împotriva administratorului, angajatorului sau Comisiei, adresate instanţei în a carei raza teritorială îşi are domiciliul reclamantul, sunt scutite de taxa de timbru.


    Capitolul XXII Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 173

    Până la data infiintarii Comisiei, toate atribuţiile acesteia prevăzute de prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute la art. 175, sunt exercitate de către departamentul specializat în supravegherea pensiilor ocupationale din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.


    Articolul 175

    (1) În termen de 60 de zile calendaristice de la validarea preşedintelui şi a membrilor Consiliului Comisiei de către Parlament, Comisia îşi stabileşte structura organizatorică, elaborează regulamentul de organizare şi funcţionare şi începe angajarea personalului de specialitate.
    (2) În termen de 30 de zile calendaristice de la aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, Comisia va adopta normele în aplicarea prezentei legi, preluate de la departamentul specializat în supravegherea pensiilor ocupationale din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu consultarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor Publice, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a altor instituţii competente.
    (3) În termen de 4 luni de la elaborarea normelor de aplicare a prezentei legi, Comisia organizează şi desfăşoară procedurile legale de autorizare.
    (4) În termen de 4 luni de la acordarea autorizaţiilor administratorilor, Comisia organizează şi urmăreşte desfăşurarea şi încheierea procedurii de alegere şi aderare la fondurile de pensii de către participanţi.
    (5) În termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea procedurii de alegere, se repartizează din oficiu participanţii care nu şi-au definit opţiunea la fondurile de pensii.
    (6) Începând cu data de 1 ianuarie 2008, administratorii încep colectarea contribuţiilor de participanţi.


    Articolul 176

    În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Comisia va adera cu amendamente specifice la Protocolul de colaborare încheiat între Banca Naţionala a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare.


    Articolul 177

    Începând cu data la care un asigurat devine participant la un fond de pensii şi plăteşte contribuţie, numărul lunar de puncte stabilit pentru acesta, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se corecteaza cu raportul dintre contribuţia datorată la sistemul public de pensii şi contribuţia stabilită prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.


    Articolul 178

    Prevederile prezentei legi se completează cu:
    a) legislaţia privind societăţile comerciale şi concurenta neloială;
    b) legislaţia privind societatea civilă particulară;
    c) legislaţia privind raporturile de muncă;
    d) legislaţia privind asigurările sociale de stat;
    e) legislaţia privind activitatea bancară;
    f) legislaţia privind tranzacţionarea valorilor mobiliare;
    g) legislaţia privind regimul juridic al contravenţiilor;
    h) legislaţia privind contenciosul administrativ.


    Articolul 179

    Toţi solicitanţii care au depus documentaţia de autorizare a constituirii până la termenul stabilit de Comisie şi care au obţinut autorizaţie de administrare încep activitatea, inclusiv publicitatea şi marketingul, la aceeaşi dată stabilită prin normele Comisiei.


    Articolul 180

    (1) După data aderării României la Uniunea Europeană, pot avea calitatea de administrator, în sensul prezentei legi, şi instituţiile care funcţionează legal ca administrator pe piaţa fondurilor private de pensii într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European.
    (2) După data aderării României la Uniunea Europeană, sucursalele instituţiilor care sunt autorizate sa funcţioneze ca administratori pe piaţa fondurilor private de pensii într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sunt exceptate de la cerinţele de autorizare prevăzute de prezenta lege.


    Articolul 181

    (1) După data aderării României la Uniunea Europeană, sucursalele din România ale instituţiilor de credit autorizate şi supravegheate într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sunt exceptate de la cerinţa autorizării de către Banca Naţionala a României, în condiţiile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) După data aderării României la Uniunea Europeană, sunt exceptate de la cerinţa avizării de către Comisie sucursalele din România ale instituţiilor de credit dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care au fost supuse unei cerinţe similare în acel stat.


    Articolul 182

    (1) În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul elaborează proiectul legii privind organizarea, funcţionarea şi administrarea Fondului de garantare a pensiilor.
    (2) În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se reglementează, prin lege, modul de autorizare, organizare şi funcţionare a furnizorului de pensii, categoriile de pensii administrate privat, stabilirea şi modul de acordare a acestora, precum şi competentele Comisiei în aceste domenii.


    Articolul 183

    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2006.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    Bucureşti, 18 octombrie 2004.
    Nr. 411.
    --------