LEGE nr. 216 din 17 noiembrie 2017pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 20 noiembrie 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ARTICOL UNIC

    La articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (7)-(9), cu următorul cuprins:(7) Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4).(8) Recalcularea prevăzută la alin. (7) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.(9) Prevederile alin. (7) și (8) se aplică persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU


    București, 17 noiembrie 2017.
    Nr. 216.
    ----