ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 22 decembrie 2011
privind prorogarea unor termene
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 28 decembrie 2011



    Ţinând cont de imposibilitatea finalizării procedurilor de achiziţionare a echipamentelor audio-video până la data de 1 ianuarie 2012, necesare punerii în aplicare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea prin mijloace audio-video a şedinţelor de judecată,
    ţinând seama de gravele consecinţe de ordin procedural care ar putea apărea în activitatea de judecată din cauza inexistenţei suportului tehnic necesar şi care ar putea fi invocată în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    având în vedere necesitatea stabilirii modului de utilizare, a modelului şi a datelor ce vor fi înscrise în legitimaţiile de călătorie tip card, respectiv a modului de utilizare şi a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de marcat electronice fiscale şi cititoarele de carduri,
    întrucât neadoptarea acestei măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la imposibilitatea respectării termenelor de implementare a acestui card,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    ştiind că procedura de evaluare şi clasificare în vederea certificării implică culegerea de date şi informaţii detaliate de la unităţile şi instituţiile evaluate, selectarea de experţi, dintre care majoritatea sunt din străinătate, efectuarea de vizite în fiecare unitate sau instituţie şi elaborarea unui raport de evaluare care să conţină clasificarea acordată este în curs de desfăşurare, iar în situaţia neadoptării măsurii de prorogare a termenului prevăzut de art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică există riscul unor disfuncţionalităţi în funcţionarea institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,
    având în vedere că neadoptarea prezentului act normativ ar putea crea disfuncţionalităţi în finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare,
    considerând că elementele sus-menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    întrucât la data de 31 decembrie 2011 expiră termenul până la care persoanele îndreptăţite mai pot achiziţiona acţiuni la societăţile comerciale E.ON Moldova Distribuţie - S.A. şi E.ON Energie România - S.A., societăţi comerciale provenite în urma separării activităţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice ale Societăţii Comerciale Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi a fuziunii societăţilor comerciale de furnizare gaze naturale şi energie electrică aflate sub controlul companiei germane E.ON A.G., se impune adoptarea unei soluţii imediate pentru prelungirea acestui termen până la data de 31 decembrie 2012, pentru a asigura timpul necesar persoanelor îndreptăţite să îşi exercite dreptul de a opta pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni cuvenit conform legii la Societatea Comercială E.ON Moldova Distribuţie - S.A. şi la Societatea Comercială E.ON Energie România - S.A.,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, de la care se aplică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată, se prorogă până la data de 1 iulie 2012.


    Articolul 2

    Termenele prevăzute la art. V şi la art. VII alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, se prorogă până la data de 31 decembrie 2012.


    Articolul 3

    Termenele prevăzute la art. 6 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 27 iulie 2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 277/2005, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2012.


    Articolul 4

    (1) Termenul prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 31 ianuarie 2011, se prorogă până la data de 31 mai 2012.
    (2) Până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), execuţia programelor-nucleu de cercetare-dezvoltare aflate în derulare la data de 1 decembrie 2011 se continuă, pentru fiecare instituţie, conform legislaţiei în vigoare la data aprobării acestora, până la data emiterii deciziei de acordare sau neacordare a certificării.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul justiţiei,
    Cătălin Marian Predoiu
    Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Anca Daniela Boagiu
    Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Sulfina Barbu
    p. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
    Cătălin Ovidiu Baba,
    secretar de stat
    Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
    Ion Ariton
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 22 decembrie 2011.
    Nr. 120.
    ------