LEGE nr. 142 din 12 iulie 2016
pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 14 iulie 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, notarii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat."
    2. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 60. - (1) Fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. b), poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a).
    (2) Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani.
    (3) Vârstele de pensionare reduse în condiţiile alin. (2) nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbaţi, respectiv de 45 de ani pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c)."
    3. La articolul 65, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1.
                                                 Tabelul nr. 2^1
    ┌───────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
    │Perioada de cotizare realizată │Procentul de diminuare pentru│
    │peste stagiul standard complet │ fiecare lună de anticipare │
    │ de cotizare prevăzut în │ (%) │
    │ anexa nr. 5 │ │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │până la 1 an │ 0,50 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 1 an │ 0,45 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 2 ani │ 0,40 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 3 ani │ 0,35 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 4 ani │ 0,30 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 5 ani │ 0,25 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │peste 6 ani │ 0,20 │
    ├───────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
    │între 7 şi 8 ani │ 0,15" │
    └───────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

    4. La articolul 65, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Târgu Mureş, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)."

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

    FLORIN IORDACHE

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON

    POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 12 iulie 2016.
    Nr. 142.
    ----