LEGE nr. 543 din 1 octombrie 2002
privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 726 din 4 octombrie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se gratiaza în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţele de judecată.


    Articolul 2

    Prevederile art. 1 se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţa.


    Articolul 3

    Se inlatura măsura internării într-un centru de reeducare luată de către instanţele de judecată faţă de minorii care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.


    Articolul 4

    (1) Prevederile art. 1 şi 2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidiva şi celor care sunt recidivisti prin condamnări anterioare.
    (2) Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracţiuni:
    A. Infracţiuni reglementate de Codul penal:
    1. infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173;
    2. infracţiunile de omor, prevăzute în art. 174-176;
    3. vătămarea corporală grava, prevăzută în art. 182;
    4. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzute în art. 183;
    5. lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189;
    6. violarea de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. 2;
    7. şantajul, prevăzut în art. 194;
    8. violul, prevăzut în art. 197;
    9. actul sexual cu un minor, prevăzut în art. 198 alin. 2-4;
    10. perversiunea sexuală, prevăzută în art. 201 alin. 2-5;
    11. incestul, prevăzut în art. 203;
    12. furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) şi g), alin. 2 şi 3 în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 207/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. 1-4 în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedura penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi în art. 209 alin. 2-4, în redactarea în vigoare;
    13. tâlhăria, prevăzută în art. 211;
    14. pirateria, prevăzută în art. 212;
    15. înşelăciunea, prevăzută în art. 215 alin. 2-5;
    16. delapidarea, prevăzută în art. 215^1 alin. 2;
    17. ultrajul, prevăzut în art. 239 alin. 2 şi 3;
    18. abuzul în serviciu în forma calificată, prevăzut în art. 248^1;
    19. luarea de mită, prevăzută în art. 254;
    20. darea de mită, prevăzută în art. 255;
    21. primirea de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256;
    22. traficul de influenţa, prevăzut în art. 257;
    23. tortura, prevăzută în art. 267^1;
    24. represiunea nedreaptă, prevăzută în art. 268;
    25. evadarea, prevăzută în art. 269;
    26. înlesnirea evadării, prevăzută în art. 270;
    27. neîndeplinirea cu ştiinţa a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, prevăzută în art. 274 alin. 2;
    28. părăsirea postului şi prezenta la serviciu în stare de ebrietate, prevăzute în art. 275 alin. 3;
    29. distrugerea şi semnalizarea falsa, prevăzute în art. 276;
    30. nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută în art. 279;
    31. nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, prevăzută în art. 279^1;
    32. falsificarea de monede sau de alte valori, prevăzută în art. 282;
    33. falsificarea de valori străine, prevăzută în art. 284;
    34. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută în art. 285;
    35. falsul material în înscrisuri oficiale, prevăzut în art. 288;
    36. falsul intelectual, prevăzut în art. 289;
    37. falsul în înscrisuri sub semnatura privată, prevăzut în art. 290;
    38. uzul de fals, prevăzut în art. 291;
    39. deturnarea de fonduri, prevăzută în art. 302^1 alin. 2;
    40. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, prevăzută în art. 302^2 alin. 2;
    41. contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, prevăzute în art. 309;
    42. traficul de stupefiante, prevăzut în art. 312;
    43. falsificarea de alimente sau alte produse, prevăzută în art. 313;
    44. punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji, prevăzută în art. 314;
    45. relele tratamente aplicate minorului, prevăzute în art. 306;
    46. încăierarea, prevăzută în art. 322 alin. 3 teza II;
    47. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută în art. 323;
    48. proxenetismul, prevăzut în art. 329;
    49. dezertarea, prevăzută în art. 332;
    50. zborul neautorizat, prevăzut în art. 340 alin. 2.
    B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:
    1. infracţiunile prevăzute în art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala a României;
    2. infracţiunile prevăzute în art. 109, 110 şi 115 din Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă;
    3. infracţiunile prevăzute în art. 175-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României;
    4. infracţiunile prevăzute în art. 276 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată;
    5. infracţiunile prevăzute în art. 85 din Legea protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată;
    6. infracţiunile prevăzute în art. 7-18 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
    7. infracţiunile prevăzute în art. 10-16 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale;
    8. infracţiunile prevăzute în art. 23 şi 24 din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor;
    9. infracţiunile prevăzute în art. 2-14 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
    (3) De asemenea, nu beneficiază de prevederile prezentei legi cei care au săvârşit infracţiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.


    Articolul 5

    Sancţiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru contravenţii nu se mai executa.


    Articolul 6

    Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, a măsurii internării într-un centru de reeducare sau a sancţiunii contravenţionale, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.


    Articolul 7

    Persoanele gratiate care, în curs de 3 ani, savarsesc cu intenţie o infracţiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsa rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.


    Articolul 8

    Dispoziţiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    Bucureşti, 1 octombrie 2002.
    Nr. 543.
    -----------