ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicată*)
privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 2 noiembrie 2011



    _________ Notă *) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 80/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 21 iulie 2005, a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 7 octombrie 2005, şi a mai fost modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea , nr. 636 din 24 iulie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 500/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 30 decembrie 2006.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte condiţiile de exercitare a dreptului la liberă circulaţie, de rezidenţă şi de rezidenţă permanentă pe teritoriul României, precum şi limitele exercitării acestor drepturi din motive de ordine publică, securitate naţională sau sănătate publică ale următoarelor categorii de persoane:
    a) cetăţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi membrii acestora de familie, care îi însoţesc sau li se alătură;
    b) cetăţenii Confederaţiei Elveţiene şi membrii acestora de familie, care îi însoţesc sau li se alătură.


    Articolul 2

    (1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    1. cetăţean al Uniunii Europene - orice persoană care are cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, altul decât România;
    2. stat membru - stat membru al Uniunii Europene, altul decât România;
    3. membru de familie:
    a) soţul sau soţia;
    b) descendenţii în linie directă, indiferent de cetăţenie, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinerea cetăţeanului Uniunii Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei;
    c) ascendenţii în linie directă, indiferent de cetăţenie, care se află în întreţinerea cetăţeanului Uniunii Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei;
    4. drept de rezidenţă - dreptul cetăţeanului Uniunii Europene de a rămâne şi de a locui pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    5. rezident - cetăţean al Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    6. persoană aflată în întreţinere - orice alt membru de familie, indiferent de cetăţenie, care nu se încadrează în definiţia prevăzută la pct. 3 şi care, în ţara de origine ori de provenienţă, se află în întreţinerea sau gospodăreşte împreună cu cetăţeanul Uniunii Europene ori se află în situaţia în care, din motive medicale grave, este necesară asistenţa personală a acestuia;
    7. partener - persoana care convieţuieşte cu cetăţeanul Uniunii Europene, dacă parteneriatul este înregistrat conform legii din statul membru de origine ori de provenienţă sau, în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relaţia de convieţuire poate fi dovedită;
    8. asigurare de sănătate - asigurare de sănătate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România, în condiţiile legii, alte asigurări de sănătate încheiate pe teritoriul statelor membre care produc efecte pe teritoriul României sau al statelor cu care România a încheiat documente internaţionale în domeniul sănătăţii, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale, sau orice altă asigurare de sănătate care acoperă, pe teritoriul României, cel puţin riscurile acoperite de asigurările de sănătate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România;
    9. statut de lucrător - situaţia cetăţenilor Uniunii Europene care desfăşoară pe teritoriul României activităţi dependente sau activităţi independente, în condiţiile legii.
    (2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, sintagmele activitate dependentă şi activitate independentă sunt definite potrivit art. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 3

    (1) Cetăţenii Uniunii Europene şi membrii acestora de familie care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României beneficiază de egalitate de tratament cu cetăţenii români în domeniul de aplicare a tratatelor Uniunii Europene, sub rezerva prevederilor acestor tratate şi a dispoziţiilor adoptate în aplicarea lor.
    (2) Persoanele aflate în întreţinere, precum şi partenerul beneficiază de drepturile membrilor de familie ai cetăţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezidenţa pe teritoriul României, în condiţiile stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (3) Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei formalităţi administrative de către cetăţenii Uniunii Europene ori de către membrii lor de familie nu este condiţionată de posesia unui document eliberat de autorităţile române în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă, prin orice alt mijloc de probă, persoana interesată dovedeşte că este beneficiară a acelui drept.


    Articolul 4

    Pe timpul şederii în România cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor sunt obligaţi să respecte legislaţia română.


    Capitolul II Intrarea, rezidenţa şi ieşirea pe/de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor


    Secţiunea 1 Intrarea pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor


    Articolul 5

    (1) Intrarea cetăţenilor Uniunii Europene pe teritoriul României este permisă prin toate punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului de persoane, cu condiţia prezentării documentului naţional de identitate, a paşaportului sau a unui document eliberat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă pentru cetăţenii Uniunii Europene, valabil, fără a se aplică ştampila de intrare de către organele poliţiei de frontieră în oricare dintre aceste documente.
    (2) Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene pot intra pe teritoriul României în baza unui paşaport valabil şi a vizei de intrare, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea obţinerii vizei este desfiinţată în condiţiile legii.
    (3) Viza de intrare pentru persoanele prevăzute la alin. (2) se acordă, la cerere, de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 48 de ore şi fără plata taxelor consulare. Documentele necesare pentru eliberarea vizei de intrare se stabilesc prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), membrul de familie care nu este cetăţean al Uniunii Europene este scutit de la obligativitatea obţinerii unei vize de intrare, dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) însoţeşte un cetăţean al Uniunii Europene sau se alătură unui cetăţean al Uniunii Europene care îşi exercită dreptul de rezidenţă pe teritoriul României;
    b) deţine un document valabil, care atestă rezidenţa pe teritoriul unui alt stat membru în calitate de membru de familie al cetăţeanului Uniunii Europene pe care îl însoţeşte sau căruia i se alătură pe teritoriul României.
    (5) Organele poliţiei de frontieră nu aplică ştampila de intrare sau de ieşire în paşaportul persoanelor din categoria prevăzută la alin. (4).


    Articolul 6

    (1) Cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi membrilor familiilor lor li se refuză intrarea pe teritoriul statului român numai în următoarele situaţii:
    a) dacă nu prezintă documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 şi nu fac dovada, prin orice alt mijloc, că beneficiază de dreptul la libera circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României;
    b) dacă au fost declaraţi indezirabili, în condiţiile legii, sau dacă împotriva acestora a fost dispusă măsura interzicerii intrării pe teritoriul României în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
    c) există indicii temeinice că persoana în cauză constituie o ameninţare reală şi prezentă la ordinea publică, securitatea naţională sau sănătatea publică.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), înainte de comunicarea refuzului intrării pe teritoriul României, persoanei i se acordă o perioadă de timp, pe care o consideră necesară, în care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de intrare sau faptul că beneficiază de dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României. Organele poliţiei de frontieră asigură tot sprijinul necesar pentru clarificarea situaţiei persoanei în cauză, inclusiv prin acordarea, fără plată, a vizei de intrare pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, dar care însoţesc sau se alătură unui cetăţean al Uniunii Europene, după analizarea situaţiei fiecărei persoane.
    (3) Refuzul permiterii intrării pe teritoriul României se comunică de către organele poliţiei de frontieră de îndată, în scris, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acestei măsuri, indicându-se instanţa competentă şi termenul în care măsura poate fi atacată.
    (4) Împotriva refuzului permiterii intrării pe teritoriul României se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află sediul organului emitent al actului administrativ contestat. Instanţa soluţionează de urgenţă şi cu precădere, pronunţându-se prin hotărâre. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.
    (5) Introducerea acţiunii în contencios administrativ împotriva refuzului permiterii intrării pe teritoriul României nu suspendă executarea măsurii.


    Secţiunea a 2-a Ieşirea de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor


    Articolul 7

    Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor pot părăsi teritoriul României pe baza prezentării documentelor şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor privind aplicarea ştampilei de către organele poliţiei de frontieră, prevăzute la art. 5.


    Articolul 8

    (1) Cetăţenilor Uniunii Europene sau, după caz, membrilor familiilor lor nu li se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii:
    a) sunt învinuite sau inculpate într-o cauză penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive, în condiţiile Codului de procedură penală;
    b) au fost condamnate şi au de executat o pedeapsă privativă de libertate.
    (2) Refuzul permiterii ieşirii de pe teritoriul României se comunică de către organele poliţiei de frontieră în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (3). Împotriva refuzului permiterii ieşirii se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă. Procedura prevăzută la art. 6 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
    (3) Măsura de nepermitere a ieşirii încetează de drept dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b) dovedeşte, cu documente emise de autorităţile competente, potrivit legii, că:
    a) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, a fost achitată sau s-a dispus încetarea procesului penal;
    b) a executat pedeapsa, a fost graţiată, beneficiază de amnistie sau a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.


    Secţiunea a 3-a Rezidenţa pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene, precum şi a membrilor familiilor lor


    Articolul 9

    (1) Pe durata şederii în România, cetăţenii Uniunii Europene sau, după caz, membrii de familie ai acestora sunt obligaţi să declare, la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, următoarele:
    a) orice modificare intervenită cu privire la nume, prenume, cetăţenie şi adresă;
    b) în cazul membrilor de familie care nu au cetăţenia Uniunii Europene, orice schimbare relevantă cu privire la starea civilă.
    (2) Furtul documentelor în baza cărora se permite trecerea frontierei de stat a României, precum şi al celor eliberate de autorităţile române, în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se declară la organul de poliţie competent teritorial, în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului.
    (3) Pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentelor eliberate de autorităţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se declară la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului.
    (4) Documentele eliberate de autorităţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, care sunt declarate pierdute, deteriorate, distruse sau furate, sunt nule de drept.
    (5) Persoana care a găsit un document eliberat de autorităţile române în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la cea mai apropiată formaţiune a Oficiului Român pentru Imigrări.
    (6) Documentele de stare civilă, cele care atestă legătura de rudenie, precum şi cele care atestă sau dovedesc parteneriatul, emise de autorităţile străine, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) documentele eliberate de instituţii din statele semnatare ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, se apostilează;
    b) documentele eliberate de instituţii din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă judiciară sunt scutite de supralegalizare, apostilare sau de orice altă formalitate;
    c) documentele care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a) şi b) se supralegalizează în condiţiile prevăzute de art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 10

    Pe durata şederii în România, cetăţenii Uniunii Europene sau, după caz, membrii familiilor lor au obligaţia de a se supune controalelor de specialitate ale organelor competente române, efectuate în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile cetăţenilor români.


    Capitolul III Condiţiile exercitării dreptului de rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene, precum şi de membrii familiilor lor


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 11

    (1) Cetăţenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 3 luni de la data intrării în ţară, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cetăţenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României şi sunt în căutarea unui loc de muncă beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 6 luni de la data intrării, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
    (3) Membrii de familie ai cetăţenilor Uniunii Europene, indiferent de cetăţenie, care îi însoţesc sau li se alătură ulterior beneficiază de prevederile alin. (1).
    (4) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (3) pot beneficia de drept de rezidenţă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 3 luni în condiţiile prevăzute la secţiunea a 2-a a prezentului capitol.
    (5) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (3) pot beneficia de drept de rezidenţă permanentă pe teritoriul României în condiţiile prevăzute la secţiunea a 3-a a prezentului capitol.


    Secţiunea a 2-a Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni


    Articolul 12

    (1) Cetăţenii Uniunii Europene aflaţi în una dintre următoarele situaţii au dreptul de rezidenţă în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni:
    a) au statutul de lucrător;
    b) deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sănătate;
    c) sunt înscrişi la o instituţie din România, acreditată în condiţiile legii, având ca obiect principal de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ sau de perfecţionare a pregătirii profesionale, au asigurare de sănătate şi asigură autorităţile competente, printr-o declaraţie pe propria răspundere sau prin orice alt mijloc, că deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România;
    d) sunt membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene care îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la lit. a)-c) sau ai unui cetăţean român cu domiciliul ori reşedinţa în România.
    (2) Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene pot beneficia de dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni dacă însoţesc sau se alătură ulterior cetăţeanului Uniunii Europene care îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).
    (3) Dreptul de rezidenţă are o durată determinată de perioada în care titularul îndeplineşte condiţiile de exercitare a acestuia, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (4) Rezidentul care s-a aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă mai mare de un an şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, îşi păstrează dreptul de rezidenţă şi statutul de lucrător pe perioada în care este şomer.
    (5) Rezidentul care a avut un contract de muncă cu o durată determinată mai mică de un an sau care s-a aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pentru o perioadă de cel mult 12 luni şi ulterior a devenit şomer, în condiţiile legii, îşi păstrează dreptul de rezidenţă şi statutul de lucrător pentru o perioadă de 6 luni de la data la care devine şomer.
    (6) Rezidentul care nu se mai află în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), dar care nu a devenit şomer şi urmează un program de pregătire profesională la o instituţie dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. c) îşi păstrează dreptul de rezidenţă şi statutul de lucrător, dacă pregătirea are legătură cu domeniul în care şi-a desfăşurat anterior activitatea.
    (7) Pe perioada în care rezidentul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se află în incapacitate temporară de muncă datorată unei boli sau unui accident, acesta îşi menţine dreptul de rezidenţă şi statutul de lucrător.


    Articolul 13

    În vederea luării în evidenţă şi eliberării certificatului de înregistrare, cetăţenii Uniunii Europene aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-c) vor depune la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoţită de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabile, precum şi de următoarele documente, după caz:
    a) contractul de muncă sau o adeverinţă eliberată de angajator, vizate în condiţiile legii, ori documente care să ateste desfăşurarea de activităţi independente, eliberate conform legii, în cazul în care solicită înregistrarea pentru scopul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a);
    b) dovada că deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi, după caz, pentru membrii lor de familie, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi că au asigurare de sănătate, în situaţia în care solicită înregistrarea în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b);
    c) dovada că sunt înscrişi la o instituţie de învăţământ acreditată, dovada că au asigurare de sănătate şi declaraţia pe propria răspundere sau altă dovadă că deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi, după caz, pentru membrii lor de familie, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, în cazul în care solicită înregistrarea pentru scopul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. c).


    Articolul 14

    (1) În vederea luării în evidenţă şi eliberării certificatului de înregistrare, cetăţenii Uniunii Europene prevăzuţi la art. 12 alin. (1) lit. d) trebuie să depună, la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoţită de documentul naţional de identitate sau paşaportul, valabile, precum şi de următoarele documente:
    a) actul de stare civilă care atestă căsătoria sau, după caz, documentele care atestă legătura de rudenie cu rezidentul, în condiţiile art. 9 alin. (6), ori cu cetăţeanul român, în condiţiile legii, şi atunci când este cazul;
    b) cartea de identitate valabilă a cetăţeanului român al cărui membru de familie este.
    (2) Cetăţeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) şi c), căruia i se alătură membrii de familie prevăzuţi la art. 12 alin. (1) lit. d), este obligat să facă dovada că deţine mijloace de întreţinere pentru aceştia, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sănătate.
    (3) Cetăţeanul Uniunii Europene, membru de familie al unui cetăţean român, este obligat să facă dovada asigurării de sănătate.
    (4) Procedura stabilită la alin. (1) şi (2) se aplică persoanelor aflate în întreţinere şi partenerului, cetăţeni ai Uniunii Europene, situaţie în care aceştia vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de provenienţă, care să ateste aceste calităţi, precum şi documentul prevăzut la alin. (1) lit. b).


    Articolul 15

    (1) În baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 şi 14, organele competente eliberează acestora certificatele de înregistrare în ziua depunerii cererii.
    (2) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de persoanele prevăzute la art. 13 şi 14, organele competente constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1), solicită persoanelor ca, într-un termen considerat necesar de acestea, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluţionării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condiţiile, organele competente comunică în scris refuzul eliberării certificatului de înregistrare, precum şi motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentă şi termenul în care măsura poate fi atacată.
    (3) Împotriva refuzului eliberării certificatului de înregistrare se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă.
    (4) Valabilitatea certificatului de înregistrare prevăzut la alin. (1) este de 5 ani de la data emiterii. La solicitarea cetăţeanului Uniunii Europene, certificatul de înregistrare poate fi emis pentru o perioadă mai mică de 5 ani, dar nu mai puţin de un an.
    (5) În situaţia continuării rezidenţei pe teritoriul României, înainte de expirarea valabilităţii certificatului de înregistrare, titularul este obligat să se prezinte la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea eliberării unui nou certificat de înregistrare.


    Articolul 16

    (1) În vederea luării în evidenţă şi eliberării cărţii de rezidenţă, membrii de familie prevăzuţi la art. 12 alin. (2) trebuie să depună la sediul formaţiunii teritoriale competente a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 3 luni de la data intrării pe teritoriul României, o cerere însoţită de următoarele documente:
    a) paşaport valabil;
    b) actul de stare civilă care atestă existenţa căsătoriei sau, după caz, documentul care atestă legătura de rudenie cu cetăţeanul Uniunii Europene, în condiţiile art. 9 alin. (6).
    (2) Cetăţeanul Uniunii Europene aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) şi c), căruia i se alătură membrii de familie prevăzuţi la alin. (1), este obligat să facă dovada că deţine mijloace de întreţinere pentru aceştia, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România, şi asigurare de sănătate.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător persoanelor aflate în întreţinere şi partenerului, care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, situaţie în care vor prezenta documente eliberate de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de provenienţă, care să ateste aceste calităţi, precum şi documentele prevăzute la alin. (1) lit. a).
    (4) La depunerea cererii prevăzute la alin. (1) organele competente eliberează solicitantului o adeverinţă care face dovada dreptului de rezidenţă până la eliberarea cărţii de rezidenţă. Cartea de rezidenţă va fi eliberată în cel mult 90 de zile de la depunerea cererii.
    (5) În termenul prevăzut la alin. (4), organele competente efectuează toate verificările necesare pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru emiterea cărţii de rezidenţă, inclusiv, după caz, cele referitoare la elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că este o căsătorie de convenienţă, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Verificări similare pot fi efectuate şi în cazul parteneriatului, pentru a se determina dacă acesta a fost încheiat sau este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidenţă pe teritoriul României.
    (6) Dacă, pe baza verificărilor prevăzute la alin. (5), organele competente care au primit cererea constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, eliberează solicitantului "cartea de rezidenţă pentru membrul de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene", în termenul prevăzut la alin. (4).
    (7) În cazul solicitărilor ulterioare, dacă sunt îndeplinite prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, cartea de rezidenţă se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii.
    (8) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, organele competente comunică în scris refuzul eliberării cărţii de rezidenţă, motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentă şi termenul în care măsura poate fi atacată.
    (9) Împotriva refuzului eliberării cărţii de rezidenţă se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă.


    Articolul 17

    (1) Valabilitatea cărţii de rezidenţă prevăzută la art. 16 alin. (4) este de până la 5 ani de la data emiterii, dar nu mai mare decât perioada de rezidenţă a cetăţeanului Uniunii Europene al cărui membru de familie este.
    (2) Cartea de rezidenţă prevăzută la art. 16 alin. (4) îşi pierde valabilitatea în cazul absenţei temporare de pe teritoriul României a titularului pentru mai mult de 6 luni în decurs de un an, cu următoarele excepţii:
    a) absenţa de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, indiferent de perioadă;
    b) absenţa de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate şi de naştere, boală gravă, participarea la programe de învăţământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o ţară terţă, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive.
    (3) Cu cel puţin 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate, titularul cărţii de rezidenţă este obligat să se prezinte la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea eliberării unei noi cărţi de rezidenţă, în condiţiile legii.


    Articolul 18

    (1) Dreptul de rezidenţă al membrilor de familie care nu au cetăţenia Uniunii Europene este valabil pe toată perioada pentru care cetăţeanul Uniunii Europene, ai cărui membri de familie sunt, are rezidenţă în România, precum şi, până la împlinirea termenului la care pot beneficia de rezidenţă permanentă, în următoarele situaţii:
    a) în cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene al cărui membru de familie este a decedat, dacă membrul de familie a avut o rezidenţă de cel puţin un an în această calitate;
    b) dacă se desface sau se anulează căsătoria în oricare dintre următoarele condiţii:
    (i) de la încheierea căsătoriei şi până la sesizarea instanţei de judecată competente pentru desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei au trecut cel puţin 3 ani, din care o perioadă de cel puţin un an pe teritoriul României;
    (îi) prin acordul soţilor ori prin hotărâre judecătorească, soţului/soţiei care nu are cetăţenia Uniunii Europene i-a fost încredinţat spre creştere şi educare copilul cetăţeanului Uniunii Europene;
    (iii) desfacerea căsătoriei se datorează unor circumstanţe deosebit de dificile, precum faptul că soţul/soţia care nu are cetăţenia Uniunii Europene a fost victima violenţei domestice în timpul căsătoriei;
    (iv) în urma acordului soţilor ori prin hotărâre judecătorească, instanţa de judecată stabileşte dreptul soţului/soţiei care nu are cetăţenia Uniunii Europene de a vizita copilul minor. În acest caz, instanţa de judecată trebuie să precizeze în dispozitivul hotărârii judecătoreşti că vizitele se vor efectua pe teritoriul României, cu indicarea exactă a perioadei de timp pentru care acest drept este acordat.
    (2) Partenerul care nu are cetăţenia Uniunii Europene îşi păstrează dreptul de rezidenţă până la dobândirea dreptului de rezidenţă permanentă în cazul în care parteneriatul înregistrat se desface sau se anulează, cu aplicarea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b).
    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dobândirea ulterioară a dreptului de rezidenţă permanentă este condiţionată de continuarea şederii pe teritoriul României a persoanelor prevăzute la art. 12 alin. (2) în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) sau în calitate de membru de familie al unei persoane care îndeplineşte una dintre aceste condiţii, dacă familia este deja constituită pe teritoriul României.


    Articolul 19

    (1) În situaţia în care cetăţeanul Uniunii Europene părăseşte România sau a decedat, dreptul de rezidenţă al copiilor acestuia şi al părintelui în îngrijirea căruia copiii se află, indiferent de cetăţenie, rămâne valabil până la terminarea studiilor, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
    a) copiii locuiesc în România;
    b) copiii sunt înscrişi la o instituţie de învăţământ din România.
    (2) Persoanele care se încadrează în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi la art. 18 îşi păstrează dreptul de rezidenţă, exclusiv cu titlu personal.


    Secţiunea a 3-a Dreptul de rezidenţă permanentă


    Articolul 20

    (1) Cetăţenii Uniunii Europene care au o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidenţă permanentă.
    (2) Persoanele care nu au cetăţenia Uniunii Europene şi care au o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene rezident sau rezident permanent, beneficiază de prevederile alin. (1).
    (3) În înţelesul alin. (1) şi (2), rezidenţa continuă presupune exercitarea dreptului de rezidenţă, în condiţiile legii, în ultimii 5 ani anteriori soluţionării cererii de rezidenţă permanentă. Dovada continuităţii rezidenţei cade în sarcina solicitantului şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
    (4) În înţelesul alin. (1), rezidenţa legală presupune exercitarea dreptului de rezidenţă pe teritoriul României, în condiţiile legii, fără a fi întreruptă de o măsură de limitare sau restrângere a dreptului de rezidenţă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, ori de o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) La stabilirea continuităţii perioadei de rezidenţă nu sunt considerate întreruperi:
    a) absenţele temporare de pe teritoriul României care nu depăşesc 6 luni în decurs de un an;
    b) absenţa de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu;
    c) absenţa de pe teritoriul României pentru motive întemeiate, precum starea de graviditate şi de naştere, boală gravă, participarea la programe de învăţământ sau pregătire profesională ori mutarea în interes de serviciu într-un alt stat membru sau o ţară terţă, pentru o perioadă de maximum 12 luni consecutive;
    d) perioada în care a fost executată o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul României, mai mică de 6 luni.
    (6) Dreptul de rezidenţă permanentă se pierde în cazul unei absenţe de pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi.


    Articolul 21

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 20, rezidenţii beneficiază de rezidenţă permanentă, anterior împlinirii perioadei continue de 5 ani de şedere, atunci când:
    a) au statutul de lucrător dacă, în momentul încetării activităţii, au împlinit vârsta prevăzută de legislaţia naţională în vederea pensionării pentru limită de vârstă sau, în cazul în care contractul de muncă încetează cu drept de pensionare anticipată în condiţiile legii, dacă au fost angajaţi în România cel puţin în ultimele 12 luni şi au avut o şedere continuă mai mare de 3 ani pe teritoriul României. Pentru rezidenţii care desfăşoară profesii liberale, condiţia referitoare la vârsta de pensionare se consideră îndeplinită în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani, dacă legea nu prevede altfel;
    b) au statutul de lucrător şi o şedere continuă pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 2 ani şi încetează munca din cauza pierderii totale sau a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă. Dacă această incapacitate este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, condiţia referitoare la durata şederii nu se aplică;
    c) după o perioadă de 3 ani de rezidenţă, în situaţia prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. a), îşi desfăşoară activitatea într-un alt stat membru, menţinându-şi, în acelaşi timp, reşedinţa pe teritoriul României, unde se întorc, regulat, în fiecare zi sau cel puţin o dată pe săptămână. La acordarea drepturilor prevăzute la lit. a) şi b), perioadele de angajare petrecute în statul membru în care persoana în cauză lucrează vor fi considerate ca fiind petrecute pe teritoriul României.
    (2) Perioadele de şomaj, de concediu medical sau de încetare a activităţii datorate îmbolnăvirii ori unui accident, precum şi orice alte perioade de încetare a activităţii pentru motive neimputabile persoanei în cauză se iau în calcul la stabilirea continuităţii perioadelor prevăzute la alin. (1).
    (3) Condiţiile referitoare la durata rezidenţei şi angajării, stabilite la alin. (1) lit. a), şi condiţia referitoare la durata rezidenţei, stabilită la alin. (1) lit. b), nu se vor aplica dacă persoana care este angajată sau desfăşoară activităţi economice în mod independent este căsătorită cu un cetăţean român.
    (4) În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene dobândeşte dreptul de rezidenţă permanentă în baza alin. (1), membrii de familie ai acestuia, indiferent de cetăţenie, au drept de rezidenţă permanentă numai dacă gospodăresc împreună cu acesta pe teritoriul României.
    (5) În cazul în care cetăţeanul Uniunii Europene care avea statutul de lucrător decedează în perioada de activitate, dar anterior dobândirii dreptului de rezidenţă permanentă, membrii de familie care au gospodărit împreună cu acesta pe teritoriul României pot dobândi dreptul de rezidenţă permanentă, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) la data decesului cetăţeanul Uniunii Europene avea o rezidenţă continuă de cel puţin 2 ani pe teritoriul României;
    b) decesul a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
    (6) Cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care sunt de origine română sau născuţi în România, precum şi celor a căror rezidenţă este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1).
    (7) Minorul ai cărui părinţi sunt titulari ai unui drept de rezidenţă permanentă poate beneficia de dreptul de rezidenţă permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal. În cazul în care numai unul dintre părinţi este titular al unui drept de rezidenţă permanentă pe teritoriul României, este necesar consimţământul celuilalt părinte, dat în faţa reprezentantului Oficiului Român pentru Imigrări, cu ocazia depunerii cererii sau, după caz, în formă autentică.
    (8) Cetăţenilor Uniunii Europene care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum 1.000.000 de euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă li se poate acorda dreptul de rezidenţă permanentă, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (1).


    Articolul 22

    (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi 21 pot solicita formaţiunilor teritoriale competente ale Oficiului Român pentru Imigrări eliberarea cărţii de rezidenţă permanentă pentru cetăţenii Uniunii Europene, respectiv a cărţii de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene.
    (2) Valabilitatea documentelor prevăzute la alin. (1) este de 10 ani de la data emiterii, cu excepţia celor care se eliberează persoanelor cu vârsta de până la 14 ani, a căror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii.
    (3) Dacă Oficiul Român pentru Imigrări constată îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea documentelor prevăzute la alin. (1), eliberează, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidenţă permanentă pentru cetăţenii Uniunii Europene, respectiv, în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cartea de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene.
    (4) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, organele competente comunică în scris refuzul eliberării documentelor prevăzute la alin. (1), motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanţa competentă şi termenul în care măsura poate fi atacată.
    (5) Împotriva refuzului eliberării documentelor prevăzute la alin. (1) se poate face acţiune la instanţa de contencios administrativ competentă.
    (6) Cu cel puţin 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate, titularul cărţii de rezidenţă permanentă este obligat să se prezinte la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea preschimbării documentului.


    Secţiunea a 4-a Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă


    Articolul 23

    (1) Cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora beneficiază de dreptul de rezidenţă prevăzut la art. 11 atât timp cât nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul naţional de asistenţă socială.
    (2) Cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora beneficiază de dreptul de rezidenţă prevăzut în secţiunea a 2-a atât timp cât îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 12 şi 18.
    (3) Atunci când există date sau informaţii cu privire la nerespectarea cadrului legal care reglementează dreptul de rezidenţă, Oficiul Român pentru Imigrări poate verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de rezidenţă de către cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora. Asemenea verificări nu se efectuează în mod sistematic.


    Articolul 24

    (1) Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu îndeplinesc condiţiile de exercitare a dreptului de rezidenţă potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) Oficiul Român pentru Imigrări poate emite o decizie de părăsire a teritoriului României.
    (2) Documentul care atestă rezidenţa pe teritoriul României se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoştinţa persoanei în cauză.
    (3) Comunicarea deciziei se face în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Persoana împotriva căreia a fost emisă decizia de părăsire a teritoriului are obligaţia de a părăsi România în termen de o lună de la data comunicării deciziei.
    (5) Decizia de părăsire a teritoriului României poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află structura emitentă. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Contestaţia suspendă executarea deciziei de părăsire a teritoriului României. Hotărârea instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă şi irevocabilă.
    (6) Cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu au părăsit teritoriul României în termenul prevăzut la alin. (4) le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la îndepărtarea sub escortă şi, atunci când se impune, luarea în custodie publică şi tolerarea rămânerii pe teritoriul României.


    Articolul 25

    (1) Decizia de părăsire a teritoriului României nu poate fi emisă împotriva cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor de familie ai acestora dacă:
    a) cetăţeanul Uniunii Europene are statutul de lucrător;
    b) cetăţeanul Uniunii Europene dovedeşte prin orice mijloc că este în căutarea unui loc de muncă şi că are posibilităţi reale de a fi angajat.
    (2) Decizia de părăsire a teritoriului României nu poate fi emisă ca o consecinţă automată a unei solicitări de asistenţă adresată sistemului naţional de asistenţă socială.
    (3) În cazul cetăţenilor Uniunii Europene şi al membrilor de familie ai acestora care nu mai deţin mijloace de întreţinere şi care beneficiază de asistenţă socială, o decizie de părăsire a teritoriului României poate fi emisă numai dacă, în urma unei anchete sociale, se constată că persoana în cauză a devenit o povară excesivă pentru sistemul naţional de asistenţă socială.
    (4) Ancheta socială se efectuează de către instituţia publică specializată a autorităţii administraţiei publice locale competentă teritorial, fiind avute în vedere cel puţin următoarele elemente:
    a) raportul dintre perioada de şedere pe teritoriul României şi perioada pentru care s-au acordat prestaţii sociale;
    b) posibilitatea ca, în perioada următoare, persoana în cauză să nu mai aibă nevoie de prestaţii sociale;
    c) gradul de integrare în societate a persoanei în cauză şi a familiei acesteia;
    d) existenţa unor circumstanţe personale, cum ar fi vârsta sau starea de sănătate, familiale sau de natură economică;
    e) cuantumul prestaţiilor sociale acordate şi ponderea acestora în totalul mijloacelor de întreţinere ale persoanei în cauză.


    Articolul 26

    (1) Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de rezidenţă în România, dacă ulterior înregistrării rezidenţei se constată că:
    a) la data înregistrării rezidenţei, calitatea de cetăţean al Uniunii Europene sau de membru de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene a fost dovedită prin folosirea de informaţii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale;
    b) dreptul de rezidenţă a fost înregistrat în baza unei căsătorii de convenienţă, constatate în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza unui parteneriat, dacă acesta a fost încheiat ori este declarat cu scopul de a beneficia de drept de rezidenţă pe teritoriul României.
    (2) Documentul care atestă rezidenţa pe teritoriul României se anulează la data luării deciziei şi se retrage cel mai târziu la data la care această decizie este adusă la cunoştinţa persoanei în cauză.
    (3) Decizia de anulare se comunică:
    a) de către Oficiul Român pentru Imigrări, dacă persoana în cauză se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare emisă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) de către Poliţia de Frontieră Română, în momentul în care persoana în cauză se prezintă la frontieră cu scopul de a intră în România, prin înmânarea deciziei de anulare emise de Oficiul Român pentru Imigrări.


    Capitolul IV Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 27

    (1) Autorităţile române competente pot restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României de către cetăţenii Uniunii Europene sau de către membrii de familie ai acestora numai din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
    (2) Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora, indiferent de cetăţenie, care au drept de rezidenţă permanentă se pot dispune, în condiţiile legii, măsuri specifice de restrângere a dreptului la liberă circulaţie numai dacă reprezintă un pericol iminent pentru ordinea publică sau securitatea naţională.
    (3) Dreptul la libera circulaţie pe teritoriul României, în cazul următoarelor categorii de cetăţeni ai Uniunii Europene, poate fi restrâns numai pentru motive imperative de securitate naţională:
    a) rezidenţii cu şedere continuă şi legală pe teritoriul României în ultimii 10 ani;
    b) minorii, cu excepţia cazului în care îndepărtarea este necesară pentru interesul copilului, conform prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
    (4) Adoptarea de către organele competente a oricărei decizii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, în special a celor cu privire la îndepărtarea de pe teritoriul României, dispuse în condiţiile legii, se face numai cu luarea în considerare a duratei efective a şederii persoanei în cauză pe teritoriul României, a vârstei acesteia, a stării de sănătate, a situaţiei familiale şi economice, a gradului de integrare socială şi culturală în România şi a asigurării menţinerii legăturilor sale cu ţara de origine.
    (5) Dispunerea oricărei măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României al cetăţenilor Uniunii Europene şi al membrilor familiilor lor trebuie luată numai cu respectarea principiului proporţionalităţii şi trebuie să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii. O astfel de măsură nu poate fi bazată exclusiv pe existenţa unei condamnări penale anterioare. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
    (6) Orice măsură de restrângere a dreptului la libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor nu poate avea decât caracter temporar şi poate fi dispusă numai pentru o durată de timp limitată la perioada necesară încetării motivelor care au stat la baza adoptării acesteia.
    (7) Decizia de restrângere a dreptului la liberă circulaţie se comunică cetăţeanului Uniunii Europene sau membrului de familie al acestuia, în scris, de către autoritatea care a dispus o astfel de măsură, în condiţiile legii. Decizia trebuie să conţină prezentarea precisă şi completă a tuturor motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza dispunerii unei astfel de măsuri, implicaţiile acesteia pentru persoana în cauză, informaţii privind instanţa unde poate fi atacată decizia, termenul de introducere a acţiunii şi termenul în care cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie să părăsească teritoriul României.
    (8) Termenul în care cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia trebuie să părăsească teritoriul României este de o lună de la data comunicării deciziei de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, cu excepţia acelor cazuri în care autoritatea competentă emitentă a deciziei de restrângere a dreptului la liberă circulaţie constată că acesta trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul evitării unui risc iminent şi grav de încălcare a ordinii publice, sănătăţii publice sau securităţii naţionale. În cazul expulzării care însoţeşte pedeapsa închisorii, termenul se calculează de la data executării pedepsei.
    (9) Instanţa care judecă acţiunea introdusă împotriva unei decizii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie analizează legalitatea deciziei, respectarea principiului proporţionalităţii măsurii dispuse şi a condiţiilor stabilite la alin. (1)-(8), precum şi faptele şi circumstanţele care justifică măsura dispusă.


    Articolul 28

    (1) Deciziile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie al căror termen de părăsire a teritoriului României nu a fost respectat şi cele prin care se dispune părăsirea de îndată a teritoriului României se pun în executare prin escortarea persoanei în cauză până la frontieră sau până în ţara de origine de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări.
    (2) Dacă escortarea prevăzută la alin. (1) nu se poate efectua în 24 de ore, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita luarea în custodie publică a persoanei în cauză, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la luarea în custodie publică şi, după caz, la tolerarea rămânerii pe teritoriul României.


    Articolul 29

    Modalităţile prin care se poate restrânge exerciţiul liberei circulaţii pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor acestora sunt următoarele:
    a) nepermiterea intrării pe teritoriul României;
    b) îndepărtarea de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică;
    c) declararea ca indezirabil;
    d) expulzarea.


    Secţiunea a 2-a Persoanele indezirabile


    Articolul 30

    (1) Declararea ca indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui cetăţean al Uniunii Europene sau unui membru de familie al acestuia care a desfăşurat, desfăşoară ori despre care există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
    (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).
    (3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţie instanţei de judecată în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
    (4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Instanţa de judecată aduce la cunoştinţa persoanei în cauză faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi la protejarea informaţiilor clasificate.
    (5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2) Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia.
    (6) Hotărârea se comunică persoanei în cauză, precum şi, dacă instanţa dispune declararea ca indezirabil, Oficiului Român pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.
    (7) Dreptul de rezidenţă al persoanei în cauză încetează de la data pronunţării hotărârii prin care aceasta a fost declarată indezirabilă.
    (8) Perioada pentru care un cetăţean al Uniunii Europene sau membrul de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil este de la 1 la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condiţiile prevăzute la alin. (2). Termenul începe să curgă de la data expirării termenului prevăzut la art. 27 alin. (8).
    (9) Persoanele declarate indezirabile vor fi comunicate de Oficiul Român pentru Imigrări Direcţiei generale afaceri consulare.


    Articolul 31

    (1) Hotărârea prevăzută la art. 30 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa se pronunţă în termen de 5 zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
    (2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie a fost declarat indezirabil. În cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea de pagube iminente, persoana în cauză poate cere instanţei să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarată indezirabilă, până la soluţionarea căii de atac. Instanţa va soluţiona cererea de suspendare de urgenţă, hotărârea pronunţată în acest caz fiind executorie de drept.
    (3) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv asupra măsurii de luare în custodie publică, dispusă în condiţiile art. 28 alin. (2).


    Articolul 32

    (1) După împlinirea a jumătate din perioada interdicţiei dispuse în condiţiile art. 30 sau după 3 ani de la data dispunerii acesteia, persoana declarată indezirabilă în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă poate solicita ridicarea interdicţiei.
    (2) Ridicarea interdicţiei se poate dispune luându-se în considerare schimbările survenite faţă de împrejurările care au determinat dispunerea acesteia.
    (3) Cererea de ridicare a interdicţiei se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Cererea se judecă în camera de consiliu.
    (4) Instanţa soluţionează cauza de urgenţă şi cu precădere.
    (5) Hotărârea prevăzută la alin. (4) este supusă recursului. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă.
    (6) Prezenţa procurorului este obligatorie la toate şedinţele de judecată.
    (7) Hotărârile rămase definitive se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Oficiului Român pentru Imigrări.


    Secţiunea a 3-a Expulzarea


    Articolul 33

    (1) Împotriva cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de familie al acestuia care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României poate fi dispusă măsura expulzării în condiţiile prevăzute de Codul penal şi Codul de procedură penală, cu respectarea prevederilor art. 27.
    (2) Măsura prevăzută la alin. (1) este pusă în executare de către Oficiul Român pentru Imigrări.
    (3) Instanţa poate dispune interzicerea intrării pe teritoriul României persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura expulzării, pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani. Perioada de interdicţie curge de la data expirării termenului prevăzut la art. 27 alin. (8).


    Articolul 34

    (1) Cetăţeanul Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante.
    (2) Interdicţia de expulzare durează până la dispariţia motivelor pe care a fost întemeiată.
    (3) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) este de competenţa instanţei de judecată, în urma comunicării efectuate de către Oficiul Român pentru Imigrări.


    Articolul 35

    (1) Dacă măsura de expulzare, aşa cum este prevăzută la art. 33 alin. (1), este pusă în aplicare după o perioadă mai mare de 2 ani de la data la care a fost dispusă, la cererea Oficiului Român pentru Imigrări, instanţa de executare va verifica dacă persoana în cauză mai reprezintă o ameninţare reală şi prezentă la ordinea publică sau securitatea naţională ori dacă au intervenit schimbări materiale în circumstanţele care au determinat dispunerea măsurii de expulzare.
    (2) Instanţa se va pronunţa asupra menţinerii sau revocării măsurii de siguranţă a expulzării în termen de 3 zile lucrătoare de la data sesizării. La şedinţa de judecată, prezenţa procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă.
    (3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) nu se aplică în situaţia în care, deşi i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea parcurgerii acestei proceduri, persoana în cauză îşi manifestă, în scris, intenţia de a părăsi în cel mai scurt timp teritoriul României.


    Articolul 36

    (1) După împlinirea a jumătate din perioada interdicţiei dispuse în condiţiile art. 33 alin. (3), persoana expulzată poate solicita ridicarea interdicţiei.
    (2) Ridicarea interdicţiei se poate dispune luându-se în considerare schimbările survenite faţă de împrejurările care au determinat dispunerea acesteia.
    (3) Cererea de ridicare a interdicţiei se depune la instanţa care a dispus această măsură. Cererea se judecă în camera de consiliu.
    (4) Instanţa soluţionează cauza de urgenţă şi cu precădere.
    (5) Hotărârea prevăzută la alin. (4) este supusă recursului. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă.
    (6) Hotărârile rămase definitive se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Oficiului Român pentru Imigrări.


    Secţiunea a 4-a Îndepărtarea de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică


    Articolul 37

    (1) Măsura îndepărtării de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică a cetăţenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie ai acestora poate fi dispusă de Oficiul Român pentru Imigrări, la solicitarea structurilor specializate ale Ministerului Sănătăţii, numai în cazul în care, pe baza analizelor medicale efectuate de către persoana în cauză la un interval de cel mult 3 luni de la intrarea pe teritoriul României, se constată existenţa unei afecţiuni dintre cele stabilite potrivit prevederilor alin. (3).
    (2) Efectuarea analizelor prevăzute la alin. (1) de către persoana în cauză este scutită de taxe şi poate fi dispusă de structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii numai în cazul în care exista indicii temeinice că, la data intrării pe teritoriul României, suferea de una dintre afecţiunile stabilite potrivit alin. (3).
    (3) Afecţiunile care justifică măsura nepermiterii intrării sau a îndepărtării de pe teritoriul României pe motiv de periclitare a sănătăţii publice sunt cele care au potenţial epidemiologic, astfel cum sunt prevăzute de documentele relevante ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în măsura în care acestea fac obiectul unor măsuri de protecţie a sănătăţii publice prevăzute de legea română, aplicabile cetăţenilor români.
    (4) Prin excepţie de la prevederile art. 28 alin. (1), măsurile de îndepărtare dispuse potrivit alin. (1) se pun în executare prin escortarea persoanei în cauză până la frontieră de către personalul Oficiului Român pentru Imigrări. Structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii competente teritorial pun la dispoziţie un mijloc de transport echipat corespunzător, precum şi personalul necesar, în astfel de situaţii.


    Secţiunea a 5-a Contravenţii


    Articolul 38

    (1) Neîndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile stabilite la art. 9 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 13, 14, art. 15 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (3) şi la art. 22 alin. (6) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25 lei la 50 lei.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (3) În cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1), contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
    (4) Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 39

    (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă cu privire la cetăţenii Uniunii Europene şi la membrii de familie ai acestora se aplică şi cetăţenilor statelor membre ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, respectiv membrilor de familie ai acestora.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004.


    Articolul 40

    (1) Forma şi conţinutul documentelor care se eliberează cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Materialele necesare producerii cărţilor de rezidenţă eliberate cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora sunt asigurate din stocurile achiziţionate de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru confecţionarea cărţilor de identitate pentru cetăţenii români, potrivit art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora norme metodologice, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 41

    (1) Fiecărui cetăţean al Uniunii Europene, precum şi oricărui membru de familie care a fost luat în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrări i se atribuie un cod numeric personal care se înscrie în documentul care atestă rezidenţa pe teritoriul României.
    (2) Cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora care fac dovada că sunt lucrători frontalieri potrivit art. 1 lit. f) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004, li se atribuie cod numeric personal, fără eliberarea unui document care să ateste rezidenţa pe teritoriul României.


    Articolul 42

    Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
    *
    Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE , 68/360/CEE , 72/194/CEE , 73/148/CEE , 75/34/CEE , 75/35/CEE , 90/364/CEE , 90/365/CEE şi 93/96/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004.
    NOTĂ:
    Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 80/2011, care nu sunt încorporate în forma republicată a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia:
    "Art. II. - (1) Certificatele de înregistrare şi cărţile de rezidenţă permanentă emise cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au valabilitatea de 5 şi, respectiv, 10 ani de la data emiterii.
    (2) Înainte de expirarea termenului de valabilitate prevăzut la alin. (1), titularii acestor documente au obligaţia să se prezinte la formaţiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări în vederea preschimbării acestora, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Oficiul Român pentru Imigrări informează în scris titularii documentelor prevăzute la alin. (1) cu privire la stabilirea termenelor de valabilitate pentru documentele respective, cu cel puţin 3 luni înainte de împlinirea acestora."
    _____________