HOTĂRÂRE nr. 168 din 29 martie 2019pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 1 aprilie 2019
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Începând cu 1 aprilie 2019, Hotărârea Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preșcolar și stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preșcolar, pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 14 martie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: (2) În anul 2019, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 5.384 lei.(3) Costurile standard per elev/preșcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, în anul 2019, sunt prevăzute în anexa nr. 1.2. La articolul 3, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) În anul 2019, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 370 lei.(3) Costurile standard per elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar «Bunuri și servicii», în anul 2019, sunt prevăzute în anexa nr. 3.3. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 4
    (1) Unitățile de învățământ particular și confesional transmit proiectul planului de școlarizare inspectoratelor școlare spre verificare și aprobare, în raport cu capacitatea de școlarizare a unităților de învățământ, iar până la data de 20 octombrie a fiecărui an calendaristic transmit inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pentru elevii și preșcolarii cu vârsta peste 3 ani din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional, din unitatea de învățământ, pe structura prevăzută în anexele nr. 1 și 3. Directorii unităților de învățământ particular răspund, conform legii, de corectitudinea datelor transmise.
    4. La articolul 4, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatul (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:(1^1) Inspectoratele școlare, după efectuarea verificării și aprobării planului de școlarizare, în raport cu capacitatea de școlarizare a unității de învățământ, validează numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pentru elevii și preșcolarii cu vârsta peste 3 ani din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional, din unitatea de învățământ.(1^2) După validarea numărului de elevi de către inspectoratele școlare, unitățile de învățământ particular transmit către unitățile administrativ-teritoriale în raza cărora își au sediul numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pentru elevii și preșcolarii cu vârsta peste 3 ani din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional, din unitatea de învățământ, pe structura prevăzută în anexele nr. 1 și 3.(1^3) Inspectoratele școlare pot efectua activități de verificare și control la unitățile de învățământ particular, privind numărul de elevi înmatriculați conform planului de școlarizare aprobat.5. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Ordonatorul principal de credite al bugetului local care a alocat sumele pentru finanțarea unităților de învățământ particular și confesional acreditat verifică modul de utilizare a sumelor alocate.6. Anexele nr. 1 și 3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul educației naționale,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Vasile-Daniel Suciu
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici

    București, 29 martie 2019.
    Nr. 168.

    Anexa nr. 1

    (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 136/2016)
    Costurile standard per elev/preșcolar pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani,
    stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora pentru unitățile de învățământ, pentru anul 2019


    Nr. crt.

    Nivel/filieră/profil

    Forma de învățământ

    Standarde de cost pe elev, pe medii și pe niveluri - lei -

    Standarde de cost pe elev, pe medii și pe niveluri pentru învățământul în limbile minorităților - lei -

    Urban

    Rural

    Urban

    Rural

    1

    Învățământ preșcolar cu program normal

    zi

    3570

    3904

    3570

    3904

    2

    Învățământ preșcolar cu program prelungit/săptămânal

    zi

    6547

    6547

    6547

    6547

    3

    Învățământ primar

    zi

    4108

    4895

    4807

    5728

    4

    Învățământ gimnazial

    zi

    5384

    6192

    6154

    7078

    5

    Învățământ liceal teoretic

    zi

    5384

    5384

    6031

    6031

    6

    Învățământ liceal teoretic

    seral

    3990

    3990

    4469

    4469

    7

    Învățământ liceal tehnologic și confesional

    zi

    5568

    5568

    6237

    6237

    8

    Învățământ liceal tehnologic

    seral

    4340

    4340

    4861

    4861

    9

    Învățământ liceal artistic (toate specializările, excepție specializarea muzică) și sportiv

    zi

    7107

    7107

    7960

    7960

    10

    Învățământ liceal

    FR

    2100

    2100

    2352

    2352

    11

    Învățământ profesional, inclusiv stagiile de pregătire practică/Învățământ dual

    zi

    5896

    5896

    6486

    6486


    Anexa nr. 2

    (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 136/2016)
    Costurile standard per elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor,
    precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar „Bunuri și servicii“, pentru anul 2019


    Praguri numerice

    Tipuri de unități*)

    Coeficient final, conform zonei de temperatură, pentru mediul urban/rural

    ZONA 1

    ZONA 2

    ZONA 3

    ZONA 4

    ZONA 5

    ZONA 6

    1-300

    Grădiniță

    397

    401

    409

    421

    432

    444

    Școală gimnazială

    380

    384

    392

    403

    415

    426

    Liceu/Colegiu/Școală profesională/Învățământ dual

    432

    436

    445

    458

    471

    484

    301-800

    Grădiniță

    399

    403

    411

    423

    434

    446

    Școală gimnazială

    382

    386

    394

    405

    417

    428

    Liceu/Colegiu/Școală profesională/Învățământ dual

    434

    438

    447

    460

    473

    486


    Zone de temperatură:

    Zona 1 - Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Olt, Tulcea, Teleorman

    Zona 2 - Arad, București, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Galați, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Timiș

    Zona 3 - Argeș, Bihor, Buzău, Iași, Prahova, Satu Mare, Vaslui

    Zona 4 - Botoșani, Cluj, Mureș, Sălaj, Vrancea

    Zona 5 - Alba, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Neamț, Sibiu, Vâlcea

    Zona 6 - Bistrița-Năsăud, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Suceava

    *) Pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional acreditat care au în componența lor mai multe tipuri de învățământ, calculul finanțării de bază se va face prin ponderarea numărului de elevi cu costul standard per elev/preșcolar pentru fiecare nivel de învățământ.

    ----