LEGE nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 29 ianuarie 2003
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1

    In sensul prezentei legi:
    a) prin pacient se înțelege persoana sanatoasa sau bolnava care utilizează serviciile de sănătate;
    b) prin discriminare se înțelege distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenentei etnice, originii naționale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale;
    c) prin îngrijiri de sănătate se înțelege serviciile medicale, serviciile comunitare și serviciile conexe actului medical;
    d) prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
    e) prin îngrijiri terminale se înțelege ingrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibila îmbunătățirea prognozei fatale a stării de boala, precum și ingrijirile acordate în apropierea decesului.


    Articolul 2

    Pacientii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înalta calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.


    Articolul 3

    Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.


    Capitolul II Dreptul pacientului la informația medicală

    Articolul 4

    Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum și la modul de a le utiliza.


    Articolul 5
    (1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.


    Articolul 6

    Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a interventiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.


    Articolul 7

    Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește sa fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinta.


    Articolul 8

    Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. În cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
    Dacă pacientul nu este cetățean român, informațiile i se aduc la cunoștință într-o limbă de circulație internațională sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
    (la 28-07-2017, Articolul 8 din Capitolul II a fost modificat de ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 191 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 )


    Articolul 9

    Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat și de a alege o alta persoana care sa fie informată în locul sau.


    Articolul 10

    Rudele și prietenii pacientului pot fi informati despre evoluția investigatiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului.


    Articolul 11

    Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o alta opinie medicală.


    Articolul 12

    Pacientul sau persoana desemnată în mod expres de acesta, conform prevederilor art. 9 și 10, are dreptul să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și, la cerere, o copie a înregistrărilor investigațiilor de înaltă performanță, o singură dată.
    ----------
    Art. 12 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 50 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 4 aprilie 2016.


    Capitolul III Consimțământul pacientului privind intervenția medicală

    Articolul 13

    Pacientul are dreptul sa refuze sau sa oprească o intervenție medicală asumându-si, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.


    Articolul 14

    Când pacientul nu își poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgenta, personalul medical are dreptul sa deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia.


    Articolul 15

    In cazul în care pacientul necesita o intervenție medicală de urgenta, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.


    Articolul 16

    In cazul în care se cere consimțământul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cat permite capacitatea lui de înțelegere.


    Articolul 17
    (1) In cazul în care furnizorii de servicii medicale considera ca intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa își dea consimțământul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate.(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacientii internati în spitale și din 2 medici pentru pacientii din ambulator.


    Articolul 18

    Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.


    Articolul 19

    Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt capabile sa își exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal și dacă cercetarea este făcuta și în interesul pacientului.


    Articolul 20

    Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul sau, cu excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectarii unei culpe medicale.


    Capitolul IV Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului

    Articolul 21

    Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.


    Articolul 22

    Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își da consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.


    Articolul 23

    In cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.


    Articolul 24

    Pacientul are acces la datele medicale personale.


    Articolul 25
    (1) Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care aceasta imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori ingrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului.(2) Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publica.


    Capitolul V Drepturile pacientului în domeniul reproducerii

    Articolul 26

    Dreptul femeii la viața prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major și imediat pentru viața mamei.


    Articolul 27

    Pacientul are dreptul la informații, educație și servicii necesare dezvoltării unei vieți sexuale normale și sănătății reproducerii, fără nici o discriminare.


    Articolul 28
    (1) Dreptul femeii de a hotărî dacă sa aibă sau nu copii este garantat, cu excepția cazului prevăzut la art. 26.(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.


    Capitolul VI Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale

    Articolul 29
    (1) In cazul în care furnizorii sunt obligați sa recurgă la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament se elaborează de către Ministerul Sănătății și Familiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi și se aduc la cunoștința publicului.


    Articolul 30
    (1) Intervențiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă exista condițiile de dotare necesare și personal acreditat.(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenta apărute în situații extreme.


    Articolul 31

    Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.


    Articolul 32

    Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, material și de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităților, mediul de îngrijire și tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.


    Articolul 33

    Pacientul internat are dreptul și la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afară spitalului.


    Articolul 34
    (1) Personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare nu are dreptul sa supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plata legale din cadrul unității respective.(2) Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donații, cu respectarea legii.


    Articolul 35
    (1) Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue pana la ameliorarea stării sale de sănătate sau pana la vindecare.(2) Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea și parteneriatul dintre diferitele unități medicale publice și nepublice, spitalicești și ambulatorii, de specialitate sau de medicina generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacientii au dreptul la serviciile comunitare disponibile.


    Articolul 36

    Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medicală de urgenta, de asistenta stomatologica de urgenta și de servicii farmaceutice, în program continuu.


    Capitolul VII Sancțiuni

    Articolul 37

    Nerespectarea de către personalul medicosanitar a confidențialității datelor despre pacient și a confidențialității actului medical, precum și a celorlalte drepturi ale pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform prevederilor legale.


    Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 38
    (1) Autoritățile sanitare dau publicității, anual, rapoarte asupra respectării drepturilor pacientului, în care se compara situațiile din diferite regiuni ale tarii, precum și situația existenta cu una optima.(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligați sa afișeze la loc vizibil standardele proprii în conformitate cu normele de aplicare a legii.(3) In termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătății și Familiei elaborează normele de aplicare a acesteia, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 39

    Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 40

    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 78, 108 și 124 din Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum și orice alte dispoziții contrare.

    Aceasta lege a fost adoptată de Senat în ședința din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU

    Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 19 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    VIOREL HREBENCIUC

    București, 21 ianuarie 2003.
    Nr. 46.
    ------