ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 179 din 14 decembrie 2005
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.142 din 16 decembrie 2005



    Având în vedere importanţa realizării unei reforme reale prin care administraţia publică din ţara noastră să se situeze la nivelul standardelor europene, şi anume să se caracterizeze prin transparenţă, predictibilitate, responsabilitate, adaptabilitate şi eficacitate,
    ţinând seama de necesitatea respectării angajamentelor Guvernului României, asumate prin Strategia actualizată de accelerare a reformei administraţiei publice cu privire la delimitarea palierului politic de cel administrativ pentru a se evita ingerinţele pe criterii politice în actul administrativ local,
    în vederea corectării deficienţelor constatate în urma evaluării modului de implementare a Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului de la data adoptării şi până în prezent, cu privire la profesionalizarea funcţiei prefectului şi rolul prefectului în conducerea serviciilor publice deconcentrate,
    pentru evitarea riscului de a pierde momentul trecerii prefecţilor în categoria înalţilor funcţionari publici, stabilit de lege la 1 ianuarie 2006, prin adoptarea măsurilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, care asigură punerea în acord a misiunilor prefectului cu instrumentele sale manageriale, neutralitatea politică, mobilitatea şi profesionalizarea sa, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 21 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul legii va avea următorul cuprins:
    "LEGE
    privind prefectul şi instituţia prefectului"
    2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.
    (2) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
    (3) Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
    (4) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.
    (5) Atribuţiile care pot fi delegate potrivit alin. (4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."
    3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 1^1. - (1) Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub conducerea prefectului.
    (2) Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu.
    (3) Prefectul este ordonator terţiar de credite.
    (4) Structura organizatorică şi atribuţiile instituţiei prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."
    4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
    (2) Lista serviciilor publice deconcentrate prevăzute la alin. (1) se aprobă prin decizie a primului-ministru şi se actualizează la propunerea ministrului administraţiei şi internelor."
    5. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:
    a) legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii;
    b) transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public;
    c) eficienţei;
    d) responsabilităţii;
    e) profesionalizării;
    f) orientării către cetăţean."
    6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi din alte surse legal constituite.
    (2) Instituţia prefectului poate beneficia de programe cu finanţare internaţională."
    7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului au obligaţia să transmită prefectului proiectul de buget. După avizarea acestuia, prefectul înaintează proiectul de buget conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
    (2) Situaţiile financiare privind execuţia bugetară, întocmite de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, se transmit prefectului pentru avizare. După avizare, prefectul înaintează situaţiile financiare conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
    (3) Avizul prefectului prevăzut la alin. (1) şi (2) are caracter consultativ."
    8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi. Prefectul municipiului Bucureşti este ajutat de 3 subprefecţi.
    (2) Atribuţiile subprefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."
    9. Alineatul (2) al articolului 9 se abrogă.
    10. Articolele 10 şi 11 se abrogă.
    11. Capitolul II "Corpul prefecţilor şi Corpul subprefecţilor", cuprinzând articolele 13-18, se abrogă.
    12. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL III
    Drepturile şi îndatoririle prefecţilor şi subprefecţilor"
    13. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 19 vor avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - (1) Prefecţii şi subprefecţii numiţi în funcţii în alt judeţ decât cel de domiciliu beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu 3 salarii, precum şi de locuinţă de serviciu corespunzătoare, în condiţiile legii, în baza unui contract de închiriere.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) cheltuielile privind chiria locuinţei de serviciu, cele pentru transportul prefecţilor şi subprefecţilor şi al familiilor acestora, la mutarea în localitatea în care îşi are sediul instituţia prefectului, şi cele de instalare sunt suportate din bugetul instituţiei prefectului."
    14. Articolul 20 se abrogă.
    15. După articolul 20 se introduc 3 noi articole, articolele 20^1-20^3, cu următorul cuprins:
    "Art. 20^1. - Prefecţii şi subprefecţii nu au dreptul la grevă.
    Art. 20^2. - Prefecţii şi subprefecţii nu pot să înfiinţeze organizaţii sindicale proprii.
    Art. 20^3. - Prefecţii şi subprefecţii au obligaţia să informeze conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor ori de câte ori călătoresc în afara judeţului."
    16. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
    "Art. 22. - Prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor din funcţia publică."
    17. La articolul 24 alineatul (1), literele a), d), e), f), g) şi k) vor avea următorul cuprins:
    "a) asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
    .................................................................
    d) acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;
    e) stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, priorităţile de dezvoltare teritorială;
    f) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului;
    g) asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situaţii de urgenţă;
    ................................................................
    k) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;".
    18. La articolul 24 alineatul (1), litera c) se abrogă.
    19. La articolul 24 alineatul (1), după litera m) se introduce o nouă literă, litera m^1), cu următorul cuprins:
    "m^1) asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%."
    20. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 24^1. - Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii."
    21. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
    "Art. 25. - (1) Din comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul în care îşi are sediul serviciul public, desemnat prin ordin al prefectului, în condiţiile legii.
    (2) Prefectul poate propune miniştrilor şi conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sancţionarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora."
    22. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 25^1. - (1) În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, care îşi au sediul în judeţul respectiv.
    (2) La lucrările colegiului prefectural pot fi invitate şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară.
    (3) Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună şi oricând se consideră că este necesar.
    (4) Atribuţiile colegiului prefectural privesc armonizarea activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv, precum şi implementarea programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia şi vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului."
    23. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
    "Art. 26. - În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ, va solicita autorităţilor care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia."
    24. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 26^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 26^1. - (1) Acţiunea introdusă de către prefect pentru anularea unui act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal este scutită de taxa de timbru şi se judecă în regim de urgenţă.
    (2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.
    (3) Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost comunicată cel puţin cu o zi înaintea judecării.
    (4) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile.
    (5) În situaţii deosebite pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile.
    (6) Dispoziţiile prezentului articol referitoare la procedura de verificare a legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004."
    25. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
    "Art. 28. - În situaţii de urgenţă sau de criză autorităţile militare şi organele locale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au obligaţia să informeze şi să sprijine prefectul pentru rezolvarea oricărei probleme care pune în pericol ori afectează siguranţa populaţiei, a bunurilor, a valorilor şi a mediului înconjurător."
    26. Articolul 29 se abrogă.
    27. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
    "Art. 30. - Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin prefectul poate solicita instituţiilor publice şi autorităţilor administraţiei publice locale documentaţii, date şi informaţii, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze cu celeritate şi în mod gratuit."
    28. Articolul 31 se abrogă.
    29. Articolul 35 va avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să comunice de îndată prefecţilor actele cu caracter normativ emise în domeniul de activitate al serviciilor publice deconcentrate."
    30. Titlul capitolului VI va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL VI
    Cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale"
    31. Articolele 36, 37 şi 38 se abrogă.
    32. Articolul 39 va avea următorul cuprins:
    "Art. 39. - (1) În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria prefectului.
    (2) Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct, care cuprinde următoarele funcţii de execuţie de specialitate specifice: directorul cancelariei, 2 consilieri, un consultant şi secretarul cancelariei.
    (3) Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit sau eliberat din funcţie de către prefect.
    (4) Personalul din cadrul cancelariei prefectului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat, în condiţiile legii, pe durata exercitării funcţiei publice de către înaltul funcţionar public.
    (5) Activitatea cancelariei prefectului este coordonată de director, care răspunde în faţa prefectului în acest sens.
    (6) Salarizarea personalului din cadrul cancelariei prefectului se face potrivit anexei nr. I - cap. I lit. B - la Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2005, cu modificările ulterioare."
    33. Articolul 40 va avea următorul cuprins:
    "Art. 40. - (1) Prefectul poate organiza, prin ordin, în cadrul numărului de posturi şi al fondurilor aprobate anual, oficii prefecturale. În municipiul Bucureşti se pot organiza oficii prefecturale în fiecare sector.
    (2) Ordinul prefectului de înfiinţare şi organizare a oficiilor prefecturale se emite numai cu avizul conform al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (3) Oficiile prefecturale fac parte integrantă din instituţia prefectului.
    (4) Prin derogare de la prevederile art. XVI alin. (2) şi (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, oficiile prefecturale sunt conduse de către un şef al oficiului prefectural.
    (5) Funcţia de şef al oficiului prefectural este echivalentă cu funcţia de director executiv.
    (6) Numirea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al şefului oficiului prefectural se fac de către prefect, în condiţiile legii."
    34. Articolul 41 se abrogă.
    35. Articolul 42 va avea următorul cuprins:
    "Art. 42. - Prevederile art. 6, 7 şi 22 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006."


    Articolul II

    Funcţiilor publice de prefect şi de subprefect nu le sunt aplicabile prevederile art. XVI alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul III

    (1) Prefecţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cei care vor ocupa posturile rămase vacante după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la 31 decembrie 2005 pot fi numiţi în funcţii publice de prefect în urma promovării unui examen de atestare pe post.
    (2) Subprefecţii în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cei care vor ocupa posturile rămase vacante după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la 31 decembrie 2005 pot fi numiţi în funcţii publice de subprefect în urma promovării unui examen de atestare pe post.
    (3) Pot participa la examenul de atestare pe post şi pot ocupa funcţiile publice în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia celor prevăzute la lit. c)-e).
    (4) Persoanele care nu promovează examenul de atestare pe post, în condiţiile legii, vor fi eliberate din funcţiile deţinute.
    (5) Numirea în funcţii publice a persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face începând cu data de 1 ianuarie 2006.
    (6) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a examenului de atestare pe post se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    (7) Examenul de atestare pe post este gestionat de comisia pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici numită prin decizie a primului-ministru.


    Articolul IV

    (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, funcţia publică de secretar general al prefecturii se transformă în funcţia publică de subprefect.
    (2) Secretarii generali ai prefecturii în funcţie la data de 31 decembrie 2005 ca urmare a promovării concursului organizat pentru ocuparea funcţiei publice respective sunt numiţi în funcţia publică de subprefect începând cu data de 1 ianuarie 2006.
    (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, atribuţiile stabilite prin actele normative în vigoare în competenţa secretarului general al prefecturii se exercită de către unul dintre subprefecţi, desemnat prin ordin al prefectului.


    Articolul V

    Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Vasile Blaga
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Doina-Elena Dascălu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 14 decembrie 2005.
    Nr. 179.
    -------