ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 28 iunie 2014
privind modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 30 iunie 2014



    În contextul dificultăţilor economice şi al situaţiei geopolitice existente se impune consolidarea securităţii energetice prin diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale.
    Având în vedere că un factor esenţial pentru prevenirea situaţiilor de criză generate de întreruperile în alimentarea cu gaze naturale o constituie interconectarea sistemelor naţionale de transport al gazelor naturale din România cu sistemele din ţările vecine,
    întrucât interconectarea sistemelor naţionale de transport al gazelor naturale, atât pentru România, cât şi pentru ţările vecine, constituie un obiectiv strategic şi contribuie la consolidarea securităţii energetice a ţărilor care participă la interconectare, se impune reglementarea de urgenţă a acestei situaţii, în actualul context politic şi de evitare a crizei energetice.
    Ţinând cont că au fost deja realizate conducte de interconectare, se impune asigurarea cadrului legal pentru punerea lor în funcţiune.
    Întrucât neadoptarea acestor măsuri în regim de urgenţă conduce la situaţia de inoperabilitate a interconectorilor, la afectarea perioadei de recuperare a investiţiilor, precum şi afectarea veniturilor la bugetul de stat, aferente operării conductelor de interconectare şi neîndeplinirea principalului obiectiv privind continuitatea asigurării aprovizionării cu gaze naturale,
    luând în considerare faptul că aspectele prezentate constituie o situaţie de urgenţă, vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul UNIC

    Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "37. sistemul naţional de transport al petrolului reprezintă ansamblul conductelor magistrale interconectate care asigură colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import şi dirijarea lui de la punctele de predare de către producători, respectiv importatori, la unităţile de prelucrare, spre centrele de distribuţie şi consum sau la export, staţiile de pompare şi comprimare, rampele de încărcare-descărcare pe calea ferată, precum şi toate instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente acestora, inclusiv segmentele din conductele de interconectare, definite conform art. 100 pct. 34 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, aflate pe teritoriul României;"
    2. La articolul 31, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Segmentele din conductele de interconectare situate pe teritoriul României se vor constitui ca bunuri de retur ale concesiunilor petroliere în vigoare, prin modificarea/completarea acordului petrolier prin act adiţional. Actul adiţional intră în vigoare la data aprobării lui de către Guvern."
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul economiei,
    Maricel Popa,
    secretar de stat
    Ministrul delegat pentru energie,
    Răzvan-Eugen Nicolescu
    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale,
    Gheorghe Duţu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gyorgy Attila,
    secretar de stat
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Bucureşti, 28 iunie 2014.
    Nr. 50.
    --------