ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 2 februarie 2011
pentru completarea art. 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 11 februarie 2011



    Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, constă în necesitatea asigurării unei îmbunătăţiri a infrastructurii.
    Problema infrastructurii creează situaţii nefavorabile şi afectează dezvoltarea economică din România, sub aspect atât social şi de mediu, cât şi al mediului de afaceri.
    Lipsa reglementărilor din prezenta ordonanţă de urgenţă, care clarifică aspecte referitoare la posibilitatea îndeplinirii obiectivelor programelor naţionale de realizare a proiectelor prioritare de interes judeţean şi de interes local, ar avea consecinţe negative în derularea acestor proiecte la nivelul întregii ţări, ţinându-se cont de dimensiunea şi amploarea pe care acestea le au.
    Având în vedere necesitatea creării unor condiţii reale pentru dezvoltarea economico-socială în zona infrastructurii, se impune adoptarea rapidă a unor măsuri pentru a se dezvolta cât mai multe proiecte de investiţie în infrastructură, creând astfel şi mai multe locuri de muncă.
    În acest context, modernizarea drumurilor de interes judeţean şi local reprezintă una dintre priorităţile naţionale pentru perioada următoare, acest lucru fiind absolut necesar în condiţiile în care cele mai multe studii arată starea lor precară, precum şi necesitatea unei intervenţii cât mai rapide pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Dezvoltarea infrastructurii prin construcţia şi repararea drumurilor la nivelul întregii ţări se cere a fi soluţionată într-un sistem centralizat şi cât se poate de accelerat pentru o cât mai bună eficientizare a măsurilor propuse.
    Astfel, adoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă conduce la realizarea cu prioritate a investiţiilor în infrastructură, respectiv în reabilitarea şi modernizarea drumurilor de interes judeţean şi a drumurilor de interes local.
    Neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă conduce la neîndeplinirea obiectivelor asumate în sensul continuării programelor naţionale de dezvoltare a infrastructurii.
    De asemenea, prin adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se vor realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza internaţională actuală le are asupra domeniului infrastructurii în România.
    În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    După alineatul (1) al articolului 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Pentru îndeplinirea obiectivelor programelor naţionale de realizare a proiectelor prioritare de interes judeţean şi de interes local, cu acordul autorităţilor administraţiei publice locale, se preiau de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, după caz, sectoare de drum de interes judeţean sau local situate în intravilanul/extravilanul unor localităţi, în vederea realizării lucrărilor respective."


    Articolul II

    Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
    Elena Gabriela Udrea
    Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Anca Daniela Boagiu
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Constantin-Traian Igaş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 2 februarie 2011.
    Nr. 8.
    -------