ORDIN nr. 1.097 din 8 martie 2011
pentru aprobarea Procedurii privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate pentru maşini, echipamente individuale de protecţie, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, explozivi de uz civil şi articole pirotehnice
EMITENT
  • MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 22 martie 2011



    În temeiul prevederilor art. 4 alin. (5) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, precum şi ale art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin:

    Articolul 1

    Se aprobă Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate pentru maşini, echipamente individuale de protecţie, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, explozivi de uz civil şi articole pirotehnice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 2

    (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
    a) Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 354/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor individuale de protecţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 27 iulie 2004;
    b) Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 355/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii maşinilor industriale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 27 iulie 2004;
    c) Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 477/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 27 septembrie 2004;
    d) Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 561/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recunoaşterea şi desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea conformităţii explozivilor de uz civil, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 12 august 2005.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru aprobarea componenţei Comisiei de recunoaştere în vederea desemnării organismelor care pot fi notificate, pentru următoarele domenii reglementate: echipamente individuale de protecţie, maşini industriale, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive şi explozivi de uz civil şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 3

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
    Ioan Nelu Botiş
    Bucureşti, 8 martie 2011.
    Nr. 1.097.


    Anexa
    PROCEDURĂ
    privind desemnarea organismelor de evaluare a
    conformităţii ce se notifică şi
    notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale
    Uniunii Europene a organismelor desemnate pentru maşini,
    echipamente individuale de protecţie,
    echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere
    potenţial explozive, explozivi de uz civil şi articole pirotehnice

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta procedură stabileşte cerinţele privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate pentru maşini, echipamente individuale de protecţie, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, explozivi de uz civil şi articole pirotehnice, denumite în continuare domeniu de competenţă, de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, denumit în continuare MMFPS.
    (2) În înţelesul prezentei proceduri, sintagmele organism de evaluare a conformităţii şi organism naţional de acreditare au semnificaţia stabilită de Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 218 din 13 august 2008.


    Articolul 2

    (1) MMFPS desemnează şi notifică numai organisme de evaluare a conformităţii care realizează sarcini specifice de evaluare a conformităţii prevăzute în legislaţia armonizată a Uniunii Europene şi/sau în actele de punere în aplicare a acesteia, denumită în continuare legislaţie aplicabilă, din domeniul său de competenţă.
    (2) MMFPS desemnează organisme de evaluare a conformităţii care îndeplinesc cerinţele/criteriile aplicabile organismelor notificate. Atestarea îndeplinirii cerinţelor/criteriilor aplicabile se face prin acreditarea de către organismul naţional de acreditare.
    (3) MMFPS notifică Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene organismele de evaluare a conformităţii pe care le desemnează prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, folosind instrumentul de notificare electronică dezvoltat şi gestionat de către Comisia Europeană.


    Capitolul II Solicitarea desemnării


    Articolul 3

    În scopul desemnării, în temeiul prevederilor din legislaţia aplicabilă, organismul de evaluare a conformităţii, denumit în continuare organism, adresează MMFPS o solicitare de desemnare, prin transmiterea unei cereri, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, însoţită de următoarele documente:
    a) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului sau orice act juridic echivalent care atestă existenţa persoanei juridice, în copie;
    b) scurtă prezentare a activităţii organismului şi a organizării, inclusiv organigrama, din care să rezulte experienţa şi competenţa pentru efectuarea activităţilor de evaluare a conformităţii pe domeniul în care solicită să fie desemnat;
    c) certificatul de acreditare în legătură cu obiectul desemnării, emis de către organismul naţional de acreditare, în copie;
    d) asigurarea de răspundere civilă, în copie;
    e) o descriere a activităţilor de evaluare a conformităţii, a modulului sau modulelor de evaluare a conformităţii aplicabile produsului ori produselor pentru a căror evaluare a conformităţii organismul solicită desemnarea;
    f) raportul de evaluare întocmit de către organismul naţional în vederea acordării acreditării;
    g) contractul/contractele de subcontractare, încheiat/încheiate pentru subcontractarea unor activităţi în legătură cu sarcinile pentru care solicită desemnarea, în copie, dacă este cazul;
    h) o declaraţie scrisă prin care este de acord ca organismul naţional de acreditare să pună la dispoziţia autorităţii competente, la cerere, documente şi informaţii în legătură cu acreditarea sa.


    Capitolul III Evaluarea solicitării şi desemnarea


    Articolul 4

    (1) MMFPS analizează solicitarea de desemnare înaintată potrivit prevederilor art. 3, prin verificarea îndeplinirii de către organism a cerinţelor şi criteriilor aplicabile, potrivit dispoziţiilor legale.
    (2) În perioada de analizare a solicitării, precum şi în perioada de monitorizare, organismul are obligaţia să pună la dispoziţia MMFPS toate informaţiile, datele şi documentele cerute în legătură cu solicitarea de desemnare sau cu activitatea sa ca organism desemnat.


    Articolul 5

    (1) În situaţia în care organismul solicitant dovedeşte conformitatea cu cerinţele şi criteriile stabilite în legislaţia aplicabilă, MMFPS îl desemnează ca organism de evaluare a conformităţii pentru domeniul pe care este competent, prin emiterea unui ordin de către ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se emite în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor.
    (3) Organismul desemnat poate îndeplini activităţile unui organism notificat numai după ce MMFPS i-a confirmat notificarea şi i-a transmis numărul de identificare ca organism notificat alocat de către Comisia Europeană.


    Capitolul IV Monitorizarea organismelor desemnate, acordarea, restricţionarea, suspendarea şi retragerea desemnării


    Articolul 6

    Organismul desemnat are obligaţia să îndeplinească, în mod permanent, cerinţele şi criteriile care au stat la baza deciziei privind desemnarea.


    Articolul 7

    (1) Monitorizarea organismelor desemnate se realizează de către organismul naţional de acreditare, potrivit procedurilor acestuia.
    (2) Organismul desemnat informează MMFPS cu privire la rezultatul evaluărilor realizate de către organismul naţional de acreditare, prin transmiterea raportului complet privind evaluarea încheiat de echipa de evaluare a organismului naţional de acreditare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentului.
    (3) Orice modificare pe care organismul desemnat intenţionează să o aducă documentelor prevăzute la art. 3 lit. a), c), d), e) şi g), precum şi orice altă măsură ce trebuie implementată şi care ar putea afecta îndeplinirea cerinţelor şi respectarea condiţiilor în legătură cu desemnarea se aduc la cunoştinţa MMFPS cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de punerea în aplicare a modificării/măsurii. Organismul desemnat comunică totodată şi data pentru punerea în aplicare a modificării/măsurii.
    (4) În situaţia modificărilor prevăzute la alin. (3), organismul desemnat transmite MMFPS raportul întocmit de organismul naţional de acreditare referitor la impactul asupra acreditării.
    (5) În situaţia în care modificările au în vedere documentele prevăzute la art. 3 lit. a), organismul desemnat transmite MMFPS inclusiv documentul actualizat, în copie.
    (6) Organismele desemnate au obligaţia să informeze MMFPS cu privire la restrângerea, suspendarea, retragerea, expirarea acreditării sau reînnoirea acesteia, după caz.
    (7) Organismele notificate au obligaţia să informeze MMFPS atunci când constată că un standard armonizat nu satisface în întregime cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate care fac obiectul său.


    Articolul 8

    (1) În cazul apariţiei unor situaţii privind nerespectarea cerinţelor care au stat la baza desemnării, organismul desemnat transmite, la solicitarea MMFPS, toate informaţiile necesare pentru clarificarea situaţiei apărute.
    (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), la solicitarea MMFPS, organismul naţional de acreditare realizează o evaluare neplanificată a organismului desemnat în cauză. Totodată, MMFPS poate întreprinde orice alte măsuri necesare pentru clarificarea situaţiei.
    (3) Organismul naţional de acreditare transmite MMFPS raportul şi concluziile privind evaluarea neplanificată prevăzută la alin. (2), în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia.


    Articolul 9

    (1) În situaţia în care, în cadrul procesului de evaluare, se constată neconformităţi în legătură cu îndeplinirea cerinţelor prezentei proceduri, organismul naţional de acreditare şi organismul în cauză stabilesc măsurile necesare şi programul pentru eliminarea neconformităţilor, care se supun avizării MMFPS.
    (2) MMFPS, în funcţie de natura neconformităţilor, poate decide ca pe o perioadă determinată, până la eliminarea neconformităţilor, activitatea organismului în domeniul în care este desemnat să fie restricţionată ori suspendată.


    Articolul 10

    Organismul are obligaţia să permită necondiţionat reprezentanţilor MMFPS accesul la documente şi participarea la activităţile care privesc încercările şi evaluările ce se realizează de către acesta în legătură cu obiectul desemnării şi monitorizării, conform prevederilor prezentei proceduri.


    Articolul 11

    Organismul desemnat are obligaţia de a informa MMFPS în legătură cu oricare dintre următoarele aspecte:
    a) orice refuz, restricţie, suspendare sau retragere a certificatelor şi motivele care au stat la baza acestei decizii;
    b) orice solicitare de informare cu privire la activităţile de evaluare a conformităţii desfăşurate, primită de la autorităţile de supraveghere a pieţei;
    c) la cerere, în legătură cu activităţile de evaluare a conformităţii realizate în limita domeniului de desemnare şi în legătură cu orice altă activitate realizată, inclusiv activităţi transfrontaliere şi de subcontractare.


    Articolul 12

    (1) Organismul desemnat transmite MMFPS, în fiecare an, anterior datei de 1 martie, un raport scris referitor la activităţile întreprinse în anul calendaristic anterior.
    (2) Raportul anual conţine informaţii privind:
    a) activităţile de evaluare a conformităţii realizate pe domeniul de desemnare şi în legătură cu orice altă activitate realizată, inclusiv activităţi transfrontaliere şi de subcontractare;
    b) orice refuz, restricţie, suspendare sau retragere a certificatelor, însoţite de motivarea acestora;
    c) apelurile şi reclamaţiile primite, inclusiv informaţii privind modul de rezolvare a acestora;
    d) dificultăţile întâmpinate în realizarea sarcinilor; măsurile proprii întreprinse şi/sau pe care le propune pentru îmbunătăţirea activităţii;
    e) activităţile subcontractate, subcontractanţii; măsurile întreprinse şi/sau pe care le propune pentru îmbunătăţirea acestor activităţi;
    f) cererile de informare cu privire la activităţile de evaluare a conformităţii efectuate, primite din partea autorităţilor de supraveghere a pieţei;
    g) participarea la activitatea de standardizare din domeniul pentru care a fost desemnat;
    h) participarea la activitatea grupurilor organismelor notificate, organizate la nivelul Comisiei Europene.


    Articolul 13

    (1) MMFPS poate să restricţioneze, să suspende sau să retragă desemnarea unui organism în cazul în care acesta nu mai îndeplineşte cerinţele care au stat la baza desemnării sau în situaţia în care organismul solicită acest lucru.
    (2) Solicitarea organismului privind restricţionarea, suspendarea ori retragerea desemnării se înaintează MMFPS cu minimum 3 luni înainte de încetarea activităţii.
    (3) În situaţia retragerii desemnării, organismul are obligaţia să asigure predarea documentelor şi a înregistrărilor cu privire la evaluările realizate ori în curs de realizare din perioada în care a fost desemnat către un alt organism desemnat din domeniu şi să informeze MMFPS în legătură cu aceasta sau să le pună la dispoziţia MMFPS şi a autorităţii de supraveghere a pieţei responsabile, la cererea acestora.
    (4) Restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării se face prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (5) MMFPS trebuie să informeze statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană în legătură cu această decizie, respectând procedura aplicabilă a Uniunii Europene.
    (6) Restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării şi, implicit, a notificării unui organism nu afectează certificatele emise anterior datei emiterii ordinului de restricţionare, suspendare sau retragere a desemnării.
    (7) În cazul retragerii desemnării şi, implicit, a notificării, monitorizarea organismului notificat respectiv continuă până când sunt îndeplinite toate formalităţile prevăzute la alin. (3).


    Articolul 14

    Decizia privind retragerea desemnării, respectiv a notificării se poate contesta de către organism la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


    Capitolul V Dispoziţii finale


    Articolul 15

    (1) În vederea analizării solicitării pentru acordarea, restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării organismelor, MMFPS constituie o comisie de desemnare a organismelor de evaluare a conformităţii, denumită în continuare comisia de desemnare, care îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor prezentei proceduri şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 2.
    (2) Componenţa comisiei de desemnare prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (3) Comisia de desemnare verifică documentele prevăzute la art. 3 şi ia decizia de acceptare sau de respingere a solicitării de desemnare ori, după caz, de restricţionare, suspendare sau retragere a desemnării.
    (4) Rezultatul motivat al deciziei se comunică organismului care a solicitat desemnarea.
    (5) MMFPS poate încheia, în completarea prevederilor prezentei proceduri, cu organismul naţional de acreditare o convenţie de colaborare prin care se stabilesc cerinţele detaliate aplicabile organismelor care solicită desemnarea şi notificarea de către MMFPS, precum şi modul de colaborare în desfăşurarea procesului de acreditare în vederea desemnării şi de monitorizare a organismelor notificate.
    (6) Unul sau mai mulţi membri ai comisiei de desemnare participă, în cadrul echipelor de evaluare ale organismului naţional de acreditare, la evaluarea şi monitorizarea organismelor, în calitate de observatori.


    Articolul 16

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta procedură.


    Anexa 1
    la procedură
    - model -
    Organismul ...........................................................
    (denumirea completă, adresa, telefonul/faxul, e-mailul, codul unic de înregistrare, nr. de ordine în registrul comerţului)
    Nr. ....../data .....................*1)
    CERERE DE DESEMNARE
    Organismul*2) .............................., având sediul în*3) ........................, reprezentat prin director/preşedinte*4) ............................., în aplicarea prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor şi ale*5).............................., solicită Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale să fie desemnat în vederea notificării, în scopul de a realiza evaluarea conformităţii pentru grupa de produse*6) .................................. prin*7) ......................... .
    Anexăm prezentei cereri următoarele documente*8)
    .......................................................................:
    Directorul/Preşedintele organismului*9),
    ...............................
    ---------
    *1) Numărul/data de înregistrare la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    *2) Denumirea completă a organismului.
    *3) Adresa completă, codul poştal.
    *4) Numele şi prenumele.
    *5) Articolul, numărul şi denumirea completă a legislaţiei aplicabile în baza prevederilor căreia se realizează evaluarea.
    *6) Produsul, produsele sau grupele de produse ce fac obiectul evaluării şi datele de identificare clară a acestora.
    *7) Denumirea procedurilor de evaluare a conformităţii pentru care solicită desemnarea.
    *8) Documentele necesare conform prevederilor art. 3 din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate pentru maşini, echipamente individuale de protecţie, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, explozii de uz civil şi articole pirotehnice, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.097/2011.
    *9) Numele, prenumele, semnătura reprezentantului organismului şi ştampila organismului.


    Anexa 2
    la procedură
    REGULAMENT
    de organizare şi funcţionare al Comisiei de
    desemnare a organismelor de evaluare a conformităţii
    1.1. Comisia de desemnare a organismelor de evaluare a conformităţii, denumită în continuare comisia de desemnare, este formată din 7 membri, inclusiv preşedintele şi responsabilul de directivă, nominalizat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    1.2. Secretariatul comisiei de desemnare este asigurat de către unul dintre membri.
    2. Comisia de desemnare se reuneşte ori de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui, şi ia decizii în prezenţa majorităţii membrilor.
    3. Principalele atribuţii ale comisiei de desemnare sunt:
    a) analizează solicitările privind desemnarea;
    b) solicită organismului pentru evaluarea conformităţii sau organismului naţional de acreditare informaţii, date, documente suplimentare considerate necesare pentru luarea deciziei privind acordarea/neacordarea, restricţionarea, suspendarea sau retragerea desemnării;
    c) hotărăşte desemnarea organismului de evaluare a conformităţii sau respingerea solicitării, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii; în cazul prevăzut la lit. b), termenul se prelungeşte cu numărul de zile aferent primirii informaţiilor solicitate;
    d) elaborează şi propune ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale ordinul pentru desemnarea organismului în vederea notificării;
    e) solicită organismului desemnat programul de supraveghere stabilit de acesta împreună cu organismul naţional de acreditare;
    f) propune ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale aprobarea deciziilor sale privind suspendarea, restricţionarea sau retragerea desemnării organismului şi ia măsurile ce se impun în ceea ce priveşte notificarea;
    g) asigură preluarea sau, după caz, transferarea către un alt organism desemnat a documentelor şi înregistrărilor în legătură cu evaluările în curs de realizare sau realizate de către organismul căruia i s-a retras desemnarea;
    h) în situaţia existenţei oricărui dubiu privind respectarea cerinţelor care au stat la baza desemnării, solicită informaţii pentru clarificarea situaţiei apărute şi dacă este cazul dispune realizarea unei evaluări neplanificate;
    i) participă, dacă este cazul, în baza dispoziţiei preşedintelui comisiei de desemnare, la acţiunile de evaluare efectuate de către organismul naţional de acreditare la organismul care solicită desemnarea sau, după caz, la organismul notificat;
    j) avizează programul întocmit de organismul desemnat şi organismul naţional de acreditare pentru eliminarea neconformităţilor constatate în cadrul procesului de evaluare;
    k) primeşte şi analizează rapoartele anuale întocmite de către organismul desemnat şi poate face propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestuia.
    4.1. Conducerea comisiei de desemnare este asigurată de către persoana desemnată în calitate de preşedinte prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale din cadrul structurii cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    4.2. Preşedintele comisiei de desemnare are în principal următoarele atribuţii:
    a) asigură conducerea comisiei de desemnare;
    b) solicită întrunirea comisiei de desemnare, ori de câte ori este necesar;
    c) semnează în numele comisiei de desemnare referatul de aprobare a ordinului privind desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii ce se notifică, deciziile şi orice alte documente ale acesteia;
    d) dispune privind participarea membrilor comisiei de desemnare la acţiunile de evaluare a organismelor desemnate.
    4.3. În situaţia în care preşedintele nu poate asigura, din motive obiective, prezenţa la reuniunea comisiei de desemnare, atribuţiile acestuia sunt preluate de către vicepreşedintele comisiei.
    5. Secretarul comisiei de desemnare are următoarele atribuţii principale;
    a) asigură gestionarea cererilor şi documentelor în legătură cu desemnarea;
    b) informează membrii comisiei de desemnare cu privire la cererile şi documentele depuse de către organismele care solicită să fie desemnate, precum şi în legătură cu orice informaţie transmisă comisiei de desemnare referitoare la organismele desemnate;
    c) întocmeşte procesele-verbale în cadrul reuniunilor comisiei de desemnare;
    d) întocmeşte proiectele de ordin, decizii sau alte documente ale comisiei de desemnare;
    e) înaintează preşedintelui comisiei de desemnare proiectele de documente prevăzute la lit. d), în vederea semnării de către acesta conform prevederilor pct. 4.2 lit. c).
    --------