ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 28 iunie 2003pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003
    Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 16/2003 privind modificarea structurii și componentei Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 19 iunie 2003,
    în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul 1
    (1) Primul-ministru are în coordonare:
    a) Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral din venituri proprii;
    b) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Serviciilor de Gospodărie Comunală, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;
    c) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;
    d) Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;
    e) Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, instituție de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
    f) Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care se finanțează prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
    g) Administrația Naționala a Rezervelor de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
    h) Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
    i) Agenția Română pentru Investiții Străine, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
    j) Agenția Naționala pentru Sport, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității din domeniul sportului de la Ministerul Tineretului și Sportului;
    k) Agenția pentru Strategii Guvernamentale, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității de strategie de la Ministerul Informațiilor Publice, care se desființează;
    l) Agenția Naționala pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperatie, care se desființează;
    m) Corpul de Control al Guvernului, care se înființează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale de Control, prin reorganizarea Corpului de control al primului-ministru din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;
    n) Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii;
    o) Comisia Naționala de Prognoza, care se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității în domeniul prognozei de la Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care își încetează activitatea;
    p) Institutul Național de Statistica, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care se finanțează prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;
    r) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spalarii Banilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, din subordinea Guvernului;
    s) Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, din subordinea Guvernului.
    (2) Activitățile instituțiilor și organelor de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute la alin. (1), pot fi trecute, prin decizie a primului-ministru, în coordonarea ministrilor sau ministrilor delegați.(3) Bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aproba prin hotărâre a Guvernului.(4) Organizarea și funcționarea instituțiilor și organelor de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute la alin. (1) lit. j)-m) și o), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul 2
    (1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează:
    a) aparatul de lucru al primului-ministru;
    b) Secretariatul General al Guvernului;
    c) Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, condus de ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, care se înființează, se organizează și funcționează ca structura cu personalitate juridică, în aparatul de lucru al Guvernului, finanțat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, care se desființează. Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul are calitatea de ordonator tertiar de credite;
    d) Departamentul pentru Analiza Instituțională și Socială, structura fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru;
    e) Departamentul pentru Relații Interetnice, care se înființează ca structura fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru și în coordonarea ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea activității privind minoritățile naționale de la fostul Minister al Informațiilor Publice;
    f) Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care se înființează ca structura fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, prin preluarea activității privind românii de pretutindeni de la fostul Minister al Informațiilor Publice;
    g) Departamentul Purtatorului de Cuvânt al Guvernului și Relații cu Presa, care se înființează ca structura fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, prin preluarea activității purtatorului de cuvânt al Guvernului și a celei privind relațiile cu presa de la fostul Minister al Informațiilor Publice.
    (2) În cadrul aparatului de lucru al primului-ministru se organizează și funcționează compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes național cuprinse în Programul de guvernare.(3) În structura Secretariatului General al Guvernului funcționează Oficiul pentru problemele romilor, care se înființează ca structura fără personalitate juridică, prin preluarea activității pentru romi de la fostul Minister al Informațiilor Publice.(4) Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, înființat prin Legea nr. 150/1998 privind acordarea de sprijin comunităților românești de pretutindeni ca instituție publică cu personalitate juridică, trece din subordinea fostului Minister al Educației și Cercetării în subordinea Secretariatului General al Guvernului.(5) Organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul 3

    În structura Ministerului Afacerilor Externe funcționează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se organizează ca structura fără personalitate juridică.


    Articolul 4
    (1) Ministerul Integrării Europene preia activitatea de dezvoltare regionala de la Ministerul Dezvoltării și Prognozei.(2) Ministerul Integrării Europene asigura managementul financiar și tehnic al Fondului Național pentru Dezvoltare Regionala și al fondurilor de tip structural pentru realizarea coeziunii economice și sociale, alocate României de Uniunea Europeană, în conformitate cu Planul național de dezvoltare.


    Articolul 5
    (1) Se înființează Ministerul Administrației și Internelor prin comasarea Ministerului de Interne și a Ministerului Administrației Publice, precum și prin preluarea activității privind parcurile industriale și zonele defavorizate de la Ministerul Dezvoltării și Prognozei.(2) În subordinea Ministerului Administrației și Internelor funcționează Agenția Naționala a Funcționarilor Publici, Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgenta, Inspectoratul Național pentru Evidenta Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 și Institutul Național de Administrație.(3) Ministrul administrației și internelor conduce Comisia centrala de evacuare, constituită potrivit prevederilor art. 31 din Legea protecției civile nr. 106/1996, cu modificările și completările ulterioare.(4) Secretariatul tehnic al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor funcționează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.(5) Ministrul delegat pentru administrația publică conduce activitățile din domeniul pentru care a fost investit prin Hotărârea Parlamentului nr. 16/2003 privind modificarea structurii și componentei Guvernului.(6) Ministrul administrației și internelor împreună cu ministrul delegat pentru administrația publică elaborează, semnează și susțin în Guvern proiectele de acte normative din domeniul administrației publice.


    Articolul 6
    (1) Autoritatea Guvernamentală pentru Valea Jiului, instituție publică de specialitate, cu personalitate juridică, trece din subordinea Ministerului Dezvoltării și Prognozei în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.(2) Guvernatorul, șef al Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului, este asimilat cu funcția de secretar de stat și este numit prin decizie a primului-ministru.(3) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității Guvernamentale pentru Valea Jiului se asigura integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.


    Articolul 7
    (1) Se înființează Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei prin reorganizarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și prin preluarea activității Departamentului de Politici Sociale din aparatul de lucru al Guvernului, departament care se desființează, precum și a activității de asistența familială din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei.(2) În subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se organizează și funcționează:
    a) Agenția Naționala pentru Protecția Familiei, organ de specialitate înființat prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie;
    b) Autoritatea Naționala pentru Protecția Copilului și Adopție, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;
    c) Autoritatea Naționala pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.(3) Autoritatea Naționala pentru Protecția Copilului și Adopție și Autoritatea Naționala pentru Persoanele cu Handicap își mențin structura funcțiilor.(4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Consiliului Economic și Social se asigura prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.


    Articolul 8
    (1) Se înființează Ministerul Economiei și Comerțului prin reorganizarea Ministerului Industriei și Resurselor, precum și prin preluarea activității Departamentului de Politici Economice și a activității Departamentului de Comerț Exterior din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, departamente care se desființează.(2) Ministerul Economiei și Comerțului preia activitățile privind mediul de afaceri de la Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care își încetează activitatea.(3) În subordinea Ministerului Economiei și Comerțului funcționează Agenția Română pentru Conservarea Energiei și Centrul Roman de Comerț Exterior, unități finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.(4) Prin bugetul Ministerului Economiei și Comerțului se asigura finanțarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.(5) Ministrul delegat pentru comerț conduce activitățile din domeniul pentru care a fost investit prin hotărâre a Parlamentului.(6) Ministrul economiei și comerțului împreună cu ministrul delegat pentru comerț elaborează, semnează și susțin în Guvern proiectele de acte normative din domeniul comerțului.


    Articolul 9

    Se înființează Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului prin comasarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și a Ministerului Apelor și Protecției Mediului, care își încetează activitatea.


    Articolul 10
    (1) Direcțiile fitosanitare și oficiile de ameliorare și reproducție în zootehnie trec în subordinea direcțiilor pentru agricultura și dezvoltare rurală și se reorganizează ca unități fără personalitate juridică.(2) Structura organizatorică, funcționarea, atribuțiile și numărul de personal ale direcțiilor fitosanitare și oficiilor pentru ameliorare și reproducție în zootehnie se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului.(3) Patrimoniul direcțiilor fitosanitare și oficiilor pentru ameliorare și reproducție în zootehnie se preia pe bază de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Personalul disponibilizat în urma aplicării prezentului articol beneficiază de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.(5) Oficiul Național al Denumirilor de Origine pentru Vinuri și Alte Produse Vitivinicole, unitate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, se finanțează din venituri proprii.


    Articolul 11
    (1) Se înființează Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului prin comasarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și a Ministerului Turismului, care își încetează activitatea.(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va propune Guvernului măsurile necesare pentru reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Naționala a Drumurilor din România", în vederea delimitării și intaririi componentei de construcție de autostrăzi.


    Articolul 12

    Se înființează Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului prin reorganizarea Ministerului Educației și Cercetării, precum și prin preluarea activității de tineret de la Ministerul Tineretului și Sportului, care își încetează activitatea.


    Articolul 13
    (1) În subordinea Ministerului Culturii și Cultelor funcționează Centrul Național al Cinematografiei.(2) Prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor se asigura finanțarea Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, precum și finanțarea Institutului Național pentru Memoria Exilului Romanesc, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea ministrului culturii și cultelor.


    Articolul 14
    (1) Se înființează Ministerul Sănătății prin reorganizarea Ministerului Sănătății și Familiei, care își încetează activitatea.(2) Ministerul Sănătății preia centrele de medicina preventivă din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, prin organizarea în subordinea sa a Direcției de sănătate publică pentru transporturi.(3) Fondurile alocate de la bugetul de stat Societății Naționale de Cruce Roșie din România se asigura prin bugetul Ministerului Sănătății.


    Articolul 15
    (1) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei inițiază, conduce, monitorizează, implementeaza, operează și finanțează proiectele și programele de informatizare a administrației publice. În acest scop, în cadrul ministerului se organizează și funcționează Departamentul pentru Informatizarea Administrației Publice.(2) Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informatiei poate delega unele atribuții ale Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei, Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei.(3) Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei, împreună cu autoritățile publice competente, asigura implementarea și operarea proiectelor și programelor de informatizare a administrației publice, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informatiei.(4) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei preia activitatea de atribuire electronică a autorizațiilor de transport internațional de marfa și activitatea de atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport prin serviciile regulate județene, interjudetene limitrofe și interjudetene de la Autoritatea Rutiera Română - A.R.R., instituție publică ce funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.


    Articolul 16
    (1) Se înființează Autoritatea Naționala de Control, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control.(2) Autoritatea Naționala de Control are sediul în municipiul București, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 1.(3) În subordinea Autorității Naționale de Control se organizează și funcționează Corpul de Control al Guvernului, instituție publică, cu personalitate juridică, care preia din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru atribuțiile și personalul existent al Corpului de control al primului-ministru, care se desființează, precum și atributia de coordonare a corpurilor de control din cadrul ministerelor și celorlalte instituții din administrația publică centrala.(4) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin în calitate de structura de coordonare a luptei antifrauda și protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România și de punct unic de contact cu Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF), Corpul de Control al Guvernului acționează pe bază de deplina autonomie funcțională și decizionala, independent de alte instituții publice, conform obligațiilor asumate de România.(5) Autoritatea Naționala de Control preia în subordine și următoarele instituții și activități:
    a) Garda Naționala de Mediu, care se reorganizează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, prin preluarea în subordine a inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic - instituții cu personalitate juridică din subordinea fostului Minister al Agriculturii, Alimentației și Pădurilor;
    b) Inspectoratul de Stat în Construcții, instituție publică, cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, preluată din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței;
    c) Garda Financiară și structurile din cadrul Direcției Generale a Vamilor care desfășoară activitate de inspecție vamală și activitate de control vamal ulterior, exclusiv stabilirea și încasarea drepturilor de import, după intrarea în vigoare a actelor normative de reorganizare a acestora.
    (6) Actele normative de reorganizare a structurilor prevăzute la alin. (5) lit. c) vor fi elaborate de Autoritatea Naționala de Control și Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Până la data intrării în vigoare a actelor normative de reorganizare a Gărzii Financiare și a Direcției Generale a Vamilor, acestea rămân în structura, respectiv în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.(7) Până la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (6), ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control asigura și coordonarea următoarelor activități:
    a) activitatea de control operativ din cadrul Gărzii Financiare, exclusiv stabilirea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetare și valorificarea actelor de control și soluționarea contestațiilor;
    b) activitatea de inspecție vamală și activitatea de control vamal ulterior din cadrul Direcției Generale a Vamilor, exclusiv stabilirea și încasarea drepturilor de import.
    (8) Ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control asigura directa coordonare a următoarelor instituții, autorități publice și activități:
    a) Agenția Naționala de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice, care își schimba denumirea în Agenția Naționala de Control al Exporturilor, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe;
    b) Inspecția Muncii, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
    c) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
    d) activitatea de inspecție sanitară din cadrul Ministerului Sănătății;
    e) activitatea de inspecție și poliție sanitar-veterinara din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului;
    f) alte instituții, autorități publice și activități, stabilite prin decizie a primului-ministru.
    (9) Finanțarea activității Autorității Naționale de Control se face de la bugetul de stat, ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control având calitatea de ordonator principal de credite pentru bugetul aparatului propriu al Autorității Naționale de Control, precum și pentru autoritățile de control din subordine.(10) Instituțiile și autoritățile publice aflate în subordinea sau în coordonarea Autorității Naționale de Control virează lunar Autorității Naționale de Control o cota din fondurile de stimulente constituite potrivit legii. Cota se stabilește prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control, în cazul autorităților aflate în subordine, sau prin ordin comun al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control și al ordonatorului principal de credite, în cazul autorităților coordonate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. Cu sumele virate se constituie Fondul de stimulente la dispoziția ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control. Modalitatea de repartizare și persoanele din cadrul aparatului propriu al Autorității Naționale de Control și din cadrul autorităților aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia, care beneficiază de stimulente, se aproba de către ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control.(11) Ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control îndeplinește și următoarele funcții specifice:
    a) conduce aparatul propriu al Autorității Naționale de Control, numește și eliberează din funcție personalul acesteia;
    b) asigura conducerea unitară a activității de control a autorităților aflate în subordinea Autorității Naționale de Control, numește și eliberează din funcție conducătorii acestor autorități sau face propuneri de numire și de eliberare a lor din funcție de către primul-ministru, după caz;
    c) exercita, prin aparatul propriu al Autorității Naționale de Control și structurile aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia, după caz, controlul activității caselor de asigurări de sănătate și a furnizorilor de servicii medicale, medicamente și materiale sanitare;
    d) coordonează activitatea de control a autorităților prevăzute la alin. (8) și dă aviz conform pentru numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor acestor autorități sau face propuneri de numire și de eliberare din funcție a acestora de către primul-ministru, după caz;
    e) aproba statul de funcții al Autorității Naționale de Control, în limita numărului de posturi aprobate; dă aviz conform pentru statele de funcții ale autorităților aflate în subordinea sau în coordonarea sa, după caz;
    f) acorda stimulente din fondul constituit conform alin. (10), pentru personalul din aparatul propriu, cat și pentru cel din cadrul autorităților aflate în subordinea sau în coordonarea Autorității Naționale de Control;
    g) dă aviz conform pentru numirea și eliberarea din funcție a personalului cu funcții de conducere de la nivel central al fiecărei autorități aflate în subordinea sau în coordonarea Autorității Naționale de Control, precum și pentru conducătorii structurilor teritoriale ale acestora, după caz;
    h) sancționează, dispune sancționarea sau, după caz, avizează actele de sancționare a personalului cu funcții de conducere al autorităților aflate în subordinea sau în coordonarea Autorității Naționale de Control, în condițiile legii.
    (12) Personalului din aparatul propriu al Autorității Naționale de Control și celui din Corpul de Control al Guvernului nu li se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.(13) Salarizarea personalului din aparatul propriu al Autorității Naționale de Control și a personalului din cadrul Corpului de Control al Guvernului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.(14) Organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale de Control se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 17
    (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative pentru reglementarea măsurilor privind înființarea, reorganizarea, organizarea și funcționarea lor, după caz, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(2) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale care preiau instituții și autorități publice în subordine sau în coordonare vor prelua și atribuțiile specifice ministerelor și autorităților administrației publice în subordinea sau în coordonarea cărora s-au aflat entitatile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice centrale și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice sau structuri vor prelua toate drepturile și obligațiile instituției, structurii sau activității preluate, inclusiv bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii și conținutului protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului și de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice la expirarea mandatului.


    Articolul 18
    (1) Se autorizeaza Ministerul Finanțelor Publice sa introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2003, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire.(2) Protocoalele de predare-primire se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum și celelalte drepturi și obligații prevăzute la art. 17.(3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanțarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de modificarea structurii și componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 și, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de modificarea structurii și componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 și, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se aproba de ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice înființate sau rezultate în urma reorganizării, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(5) Personalul instituțiilor care se reorganizează sau își schimba raporturile de subordonare conform prezentei ordonanțe de urgență își menține, până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizarii personalului din instituțiile publice, nivelul salarizarii prevăzut prin actele normative în vigoare.(6) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.


    Articolul 19

    Ordonatorilor de credite bugetare ai autorităților și instituțiilor publice din subordinea Guvernului finanțate prin bugetul altor instituții sau autorități publice din subordinea Guvernului le revin toate obligațiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare.


    Articolul 20
    (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Căminul pentru persoane varstnice Alba Iulia și Căminul pentru persoane varstnice Sibiu, inclusiv personalul angajat al acestora, trec din subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, respectiv în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu.(2) Începând cu aceeași dată, Centrul Social "Gavroche" de Integrare Familială pentru Copii, inclusiv personalul angajat al acestuia, trece din subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în subordinea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București.


    Articolul 21

    În cuprinsul actelor normative în vigoare următoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:
    a) Corpul de control al primului-ministru, cu Corpul de Control al Guvernului;
    b) Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, cu Departamentul pentru Relația cu Parlamentul;
    c) Ministerul Informațiilor Publice, cu:– Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind românii de pretutindeni;– Departamentul pentru Relații Interetnice, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind minoritățile naționale;– Departamentul Purtatorului de Cuvânt al Guvernului și Relații cu Presa, în cazul prevederilor care reglementează activitățile specifice acestuia;– Agenția pentru Strategii Guvernamentale, în cazul prevederilor care reglementează activitățile specifice acesteia;– Secretariatul General al Guvernului, în cazul prevederilor care reglementează activitatea pentru romi;
    d) Ministerul de Interne și Ministerul Administrației Publice, cu Ministerul Administrației și Internelor;
    e) Ministerul Dezvoltării și Prognozei, cu:– Comisia Naționala de Prognoza, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de prognoza;– Ministerul Integrării Europene, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de dezvoltare regionala;– Ministerul Economiei și Comerțului, în cazul prevederilor care reglementează activitățile privind mediul de afaceri;– Ministerul Administrației și Internelor, în cazul prevederilor care reglementează activitățile privind parcurile industriale și zonele defavorizate;
    f) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Departamentul de Politici Sociale, cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
    g) Ministerul Industriei și Resurselor, Departamentul de Politici Economice și Departamentul de Comerț Exterior, cu Ministerul Economiei și Comerțului;
    h) Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Ministerul Apelor și Protecției Mediului, cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului;
    i) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Ministerul Turismului, cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;
    j) Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperatie, cu Agenția Naționala pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie;
    k) Ministerul Educației și Cercetării, cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului;
    l) Ministerul Sănătății și Familiei, cu:– Ministerul Sănătății, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de sănătate;– Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de asistența familială;
    m) Ministerul Tineretului și Sportului, cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de tineret;
    n) Ministerul Tineretului și Sportului și direcțiile pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București, cu Agenția Naționala pentru Sport și direcțiile pentru sport județene, respectiv a municipiului București, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de sport.


    Articolul 22

    Actele normative în care sunt prevăzute ministerele, organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice, care se desființează, se reorganizează ori își schimba raporturile de subordonare sau de coordonare, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se modifica în mod corespunzător.


    Articolul 23

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, următoarele acte normative se modifica și se completează după cum urmează:1. Alineatul 1 al articolului 31 din Legea protecției civile nr. 106/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 31

    Pentru organizarea și conducerea acțiunilor de evacuare se constituie Comisia centrala de evacuare, condusă de ministrul administrației și internelor, din care fac parte secretari de stat și conducatori ai autorităților din administrația publică implicate. Comisia își constituie un secretariat tehnic permanent, condus de conducătorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
    2. Ordonanța Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările și completările ulterioare:
    a) Articolul 6 va avea următorul cuprins:

    Articolul 6

    Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor își constituie un secretariat tehnic permanent care funcționează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și care este format din specialiști pe domenii de activitate, desemnați de ministere și de celelalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate care au reprezentanți în comisie.

    b) Articolul 9 va avea următorul cuprins:

    Articolul 9

    Modul de organizare, componenta, atribuțiile și dotarea Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor și comisiilor centrale specializate pe tipuri de dezastre se stabilesc prin regulamente de organizare și funcționare întocmite de Ministerul Administrației și Internelor, respectiv de către ministerele pe lângă care funcționează, avizate de Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor și aprobate de Guvern.
    3. Litera j) a alineatului (3) al articolului 4 din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2000, cu modificările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:
    j) autorizeaza, împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei, activitățile de transport rutier internațional, direct sau în tranzit, în conformitate cu prevederile legale și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte; activitățile de autorizare a transportului rutier internațional, direct sau în tranzit, se realizează de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei, prin Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informatiei;
    4. Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
    a) La articolul 21 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
    b) compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes național cuprinse în Programul de guvernare;

    b) Articolul 47 se completează cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) În cadrul ministerelor, instituțiilor publice și altor organe de specialitate ale administrației publice centrale poate fi utilizata și funcția de subsecretar de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea acestora.
    5. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 27 octombrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Se înființează Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei, denumita în continuare ANRE, cu sediul în municipiul București, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru.
    6. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 791/2001, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 1
    (1) Se înființează Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, cu sediul în municipiul București, Calea Dorobantilor nr. 30, sectorul 1, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea primului-ministru.
    7. Alineatul (3) al articolului 10 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:(3) Pentru coordonarea aplicării Programului național <<Sportul pentru toți>> se constituie Comitetul activităților fizice sportive pentru sănătate, educație și recreare, organism consultativ în cadrul Agenției Naționale pentru Sport, a cărui organizare, funcționare și componenta se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.8. Alineatul (1) al articolului 3 din Legea nr. 390/2002 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții Străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3
    (1) Agenția este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru.
    9. Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 296/2000 privind înființarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 225/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3
    (1) Autoritatea pentru Privatizare este condusă de un președinte, ajutat de unul sau mai mulți vicepreședinți, numiți prin decizie a primului-ministru. Președintele, respectiv vicepreședinții sunt asimilați, din punct de vedere al drepturilor cuvenite potrivit legii, cu funcția de ministru și, respectiv, secretar de stat.
    10. Alineatul (4) al articolului 8 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 1 februarie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 239/2003, se modifica și va avea următorul cuprins:(4) Structura organizatorică a Autorității se aproba prin hotărâre a Guvernului.11. Legea nr. 100/1998 privind asistența de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, se completează după cum urmează:
    a) După alineatul (1) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Medicii care ocupa funcții publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătății și, respectiv, în cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București pot desfășura, în afară programului normal de lucru, activități profesionale în unitățile sanitare publice, potrivit calificării pe care o dețin, în condițiile legii.
    b) După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 9^1

    Personalului prevăzut la art. 8 alin. (2) i se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și reglementările privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar și a funcționarilor publici.
    12. Articolul 7 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 8 octombrie 2002, se modifica și se completează după cum urmează:
    a) Alineatul (1) va avea următorul cuprins:

    Articolul 7
    (1) Agenția Română pentru Conservarea Energiei este instituție publică, cu personalitate juridică, organ de specialitate la nivel național în domeniul eficientei energetice, în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, cu finanțare din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

    b) După alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) De la înființare și până la data de 31 iulie 2003, cheltuielile curente și de capital ale Agenției Române pentru Conservarea Energiei se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Comerțului.(1^2) Începând cu data de 1 august 2003, sumele cuprinse în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului pentru cheltuielile curente și de capital aferente Agenției Române pentru Conservarea Energiei vor fi transferate de la titlurile de cheltuieli respective la titlul <<Subvenții>>, introducându-se modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și a bugetului Ministerului Economiei și Comerțului.
    13. Ordonanța Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei și exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor și convențiilor de rezolvare pe cale amiabila, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, se modifica după cum urmează:
    a) Alineatele (2) și (3) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:(2) Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei se exercită, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe.(3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcționează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
    b) Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:(2) Intervenția voluntara într-o cauza aflată pe rolul Curții, în care reclamantul este un cetățean român, iar pârâtul un alt stat decât România, parte la Convenție, se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe.
    c) Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:(2) Desemnarea judecătorului ad-hoc, în cazurile prevăzute de Convenție, se face de către ministrul afacerilor externe, la propunerea Agentului guvernamental.
    d) Alineatul (4) al articolului 7 va avea următorul cuprins:(4) Costul expertizei solicitate de Agentul guvernamental se suporta din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza dispoziției Agentului guvernamental.
    e) Alineatul (6) al articolului 8 va avea următorul cuprins:(6) Semnarea convenției de rezolvare pe cale amiabila a cauzei de către Agentul guvernamental se face cu aprobarea ministrului afacerilor externe.
    f) Articolul 9 va avea următorul cuprins:

    Articolul 9

    Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curții se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe.

    g) Alineatul (3) al articolului 10 va avea următorul cuprins:(3) Plata se efectuează în urma hotărârii Curții sau a convenției de rezolvare pe cale amiabila, pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.
    h) Articolul 14 va avea următorul cuprins:

    Articolul 14

    Agentul guvernamental îl informează pe ministrul afacerilor externe cu privire la modificările legislative care se impun în urma evoluției jurisprudenței Curții.

    i) Articolul 15 va avea următorul cuprins:

    Articolul 15

    Organizarea și funcționarea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

    j) Articolul 16 se abroga.


    Articolul 24

    Legea cinematografiei nr. 630/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, se modifica și se completează după cum urmează:1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

    Articolul 4
    (1) Centrul Național al Cinematografiei este instituție publică de interes național în domeniul cinematografiei, cu personalitate juridică, funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor și are sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.(2) Centrul Național al Cinematografiei se organizează și funcționează prin comasarea prin absorbție a instituției publice Arhiva Naționala de Filme, care se desființează.(3) Centrul Național al Cinematografiei preia, în condițiile legii, toate drepturile și obligațiile instituției publice Arhiva Naționala de Filme.(4) Patrimoniul instituției publice Arhiva Naționala de Filme se transmite Centrului Național al Cinematografiei pe bază de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(5) Patrimoniul Centrului Național al Cinematografiei se majorează, în mod corespunzător, cu valoarea rezultată potrivit alin. (3).(6) Personalul instituției publice Arhiva Naționala de Filme, existent la data comasarii, se preia, în condițiile legii, de către Centrul Național al Cinematografiei și beneficiază de drepturile prevăzute de legislația în vigoare.(7) Cheltuielile curente și cheltuielile de capital ale Centrului Național al Cinematografiei se finanțează din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.(8) Veniturile proprii se realizează din Fondul cinematografic și din activități aprobate potrivit dispozițiilor legale în vigoare.(9) Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului culturii și cultelor.(10) Directorul general și personalul Centrului Național al Cinematografiei sunt încadrați și salarizați conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.(11) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator tertiar de credite.
    2. Literele a) și b) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:
    a) elaborează strategia de dezvoltare a cinematografiei naționale și o supune spre aprobare Ministerului Culturii și Cultelor;
    b) elaborează proiecte de acte normative pentru domeniul sau de activitate și propune Ministerului Culturii și Cultelor promovarea acestora;
    3. Litera d) a articolului 6 se abroga.4. După litera u) a articolului 6 se introduce litera v) cu următorul cuprins:v) conserva, restaureaza, modernizează și pune în valoare fondul de filme și materiale care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale.5. Articolul 7 se abroga.6. Alineatul (5) al articolului 8 va avea următorul cuprins:(5) Pentru operațiile executate în Registrul cinematografiei se percep tarife care constituie venituri la Fondul cinematografic, care se stabilesc și se actualizează prin ordin al ministrului culturii și cultelor.7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

    Articolul 9

    Sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor se afla Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România film", precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate în domeniul cinematografic: Studioul Cinematografic "Rofilm" - S.A., Studioul Cinematografic "Sahia Film" - S.A. și Studioul Cinematografic "Animafilm" - S.A.
    8. Articolul 10 se abroga.9. Partea introductivă a articolului 11 va avea următorul cuprins:

    Articolul 11

    Patrimoniul cinematografiei naționale este format din:
    10. Literele c) și e) ale articolului 11 se abroga.11. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

    Articolul 12
    (1) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naționale, enumerate la art. 11 lit. a) și f), sunt bunuri de interes național și se afla în proprietatea publică a statului și în administrarea Centrului Național al Cinematografiei.(2) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naționale, enumerate la art. 11 lit. b), se afla în proprietatea privată a statului și în administrarea Centrului Național al Cinematografiei.(3) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naționale, enumerate la art. 11 lit. d) și g), se afla în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor <<România film>>, cu excepția celor prevăzute în anexa la prezenta lege, care se afla în proprietatea publică a statului și în administrarea Centrului Național al Cinematografiei.
    12. Literele a) și k) ale alineatului (1) al articolului 14 vor avea următorul cuprins:
    a) administrarea și exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale, care se afla în proprietatea publică a statului, conform prezentei legi;
    ...............................................................
    k) închirierea sau concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit legii;
    13. Alineatele (3) și (6) ale articolului 26 vor avea următorul cuprins:(3) Componenta comisiei de selecție se stabilește, pentru fiecare sesiune de concurs, prin ordin al ministrului culturii și cultelor.
    ...............................................................(6) În cazuri bine justificate directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (5) de maximum 3 luni.
    14. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

    Articolul 27

    Cuantumul creditului financiar rambursabil fără dobânda se stabilește conform prezentei legi de către o comisie stabilită prin decizie a directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.
    15. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

    Articolul 28

    Hotărârile comisiei de selecție și ale comisiei pentru acordarea cuantumului în care se acordă creditul financiar pot fi contestate la Ministerul Culturii și Cultelor, în termen de 30 de zile de la data emiterii.
    16. Alineatul (1) al articolului 29 va avea următorul cuprins:

    Articolul 29
    (1) Selectarea proiectelor pentru distribuția, difuzarea și exploatarea filmelor românești se face de către o comisie stabilită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, la propunerea directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.
    17. Partea introductivă a alineatului (3) al articolului 31 va avea următorul cuprins:(3) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei trebuie să suspende sau, după caz, sa rezilieze contractele de acordare a creditului financiar în următoarele situații:18. Litera a) a articolului 36 va avea următorul cuprins:
    a) proiectele autorilor care ocupa funcțiile de director general al Centrului Național al Cinematografiei, directori ai studiourilor cu capital majoritar de stat, membrii comisiilor de selecție, precum și deținătorii altor funcții de conducere în cadrul Centrului Național al Cinematografiei și în societățile ori instituțiile de sub autoritatea, respectiv din subordinea, Ministerului Culturii și Cultelor;
    19. Alineatul (1) al articolului 39 va avea următorul cuprins:

    Articolul 39
    (1) Pentru încurajarea distribuției filmului românesc, titularii dreptului de proprietate sau de administrare asupra salilor și gradinilor de cinematograf au obligația de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu producții cinematografice românești.
    20. Alineatul (2) al articolului 43 va avea următorul cuprins:(2) Cuantumul amenzilor contravenționale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 25

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abroga următoarele prevederi:1. art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea și funcționarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările ulterioare;2. art. 1, art. 3, art. 5-11, art. 13, art. 15, art. 16 alin. (2), art. 17, art. 18, art. 20 și art. 21 alin. (1) lit. a)-f) și h), alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001;3. Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 75/2002 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea Departamentului pentru comerț exterior și promovare economică din structura Ministerului Afacerilor Externe, precum și a aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002, aprobată prin Legea nr. 564/2002;4. Hotărârea Guvernului nr. 576/2002 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului de Politici Economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 14 iunie 2002;5. Hotărârea Guvernului nr. 605/2002 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului de Politici Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 25 iunie 2002;6. Hotărârea Guvernului nr. 636/2002 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Departamentului de Comerț Exterior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002.


    Articolul 26

    Orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe de urgență se modifica în mod corespunzător sau se abrogă, după caz.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul pentru coordonarea
    Secretariatului General al Guvernului,
    Petru Șerban Mihailescu
    Ministrul muncii,
    solidarității sociale și familiei,
    Elena Dumitru
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu

    București, 28 iunie 2003.
    Nr. 64.
    ────────────────