LEGE nr. 564 din 19 octombrie 2001
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 1 noiembrie 2001



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 47 din 30 ianuarie 2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, emisă în temeiul art. 1 lit. K pct. 7 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, cu următoarele modificări şi completări:
    1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - În condiţiile legii lucrările de reparatie, întreţinere curenta, punere în valoare, cercetare, restaurare, consolidare şi conservare a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt în sarcina proprietarilor, administratorilor sau a titularilor altor drepturi reale, după caz."
    2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5 - (1) Finanţarea lucrărilor de cercetare, conservare, consolidare şi restaurare a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, indiferent de regimul de proprietate al acestora, se poate face şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (2) Finanţarea lucrărilor de reparatie, întreţinere curenta şi a celor de punere în valoare a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se poate face şi din venituri extrabugetare şi din alocaţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor prevăzute în bugetele anuale ale ordonatorilor principali de credite, după caz."
    3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Activităţile şi lucrările prevăzute la art. 4, pentru monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, se realizează în conformitate cu Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial.
    (2) Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se elaborează pentru perioade de 5 ani de către Ministerul Culturii şi Cultelor, se avizează de Comisia Naţionala a Monumentelor Istorice şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial cuprinde măsuri cu caracter administrativ şi măsuri cu caracter tehnic cu privire la aceste monumente şi la zona lor de protecţie.
    (4) Realizarea Programului de protecţie şi gestiune se detaliază prin planuri anuale de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial.
    (5) Planurile anuale de protecţie şi gestiune sunt elaborate de consiliul judeţean pe teritoriul căruia se afla monumentul istoric înscris în Lista patrimoniului mondial, cu consultarea proprietarilor, administratorilor sau a titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor în cauza, precum şi a consiliului local respectiv, şi sunt avizate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi de autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu.
    (6) Monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt obiective speciale, iar paza acestora se asigura, fără plata, de către Ministerul de Interne.
    (7) Imobilele care sunt monumente istorice sau perimetrul ori imprejmuirile siturilor înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt marcate, prin grija primarului localităţii, cu sigla <<Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial>>, prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă."
    4. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului pentru zonele care cuprind monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi zonele lor de protecţie se elaborează sau se actualizează prin includerea prevederilor şi reglementărilor de urbanism şi amenajare a teritoriului din programele de protecţie şi gestiune, în termen de 12 luni de la aprobarea acestora.
    (2) Finanţarea elaborării sau actualizării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism pentru zonele care cuprind monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
    (3) Planurile zonale de amenajare a teritoriului şi, după caz, planurile urbanistice generale sau zonale pentru localităţile, respectiv zonele care cuprind monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi zonele lor de protecţie, se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Intervenţiile asupra monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, asupra imobilelor din zonele lor de protecţie şi asupra acestor zone sunt avizate, în condiţiile legii, de Ministerul Culturii şi Cultelor şi, după caz, de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei; acestea sunt comunicate Comitetului patrimoniului mondial, în conformitate cu reglementările Convenţiei UNESCO pentru protejarea patrimoniului mondial natural şi cultural, prin grija Ministerului Culturii şi Cultelor."
    5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Se instituie titlul <<Localitate cu monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial>>, care se acordă unităţilor administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu se afla monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial.
    (2) Prin grija primarului localităţii titlul se înscrie pe panouri aflate la intrările în localitate, de dimensiunea celor cu denumirea localităţii, cu litere albe pe fond maro, şi este însoţit de sigla patrimoniului mondial.
    (3) Pentru şederea pe o durată mai mare de 48 de ore în unităţile administrativ-teritoriale declarate <<Localitate cu monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial>> autorităţile administraţiei publice locale pot stabili o taxa care va fi încasată de persoanele fizice sau juridice care asigura servicii de cazare turistica; sumele reprezentând aceste taxe se fac venit la bugetul local.
    (4) Sumele realizate prin aplicarea taxei prevăzute la alin. (3) vor fi folosite exclusiv pentru finanţarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente la monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial."
    6. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Pentru protejarea monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi pentru respectarea prevederilor legale în acest domeniu, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:
    a) cooperează cu organismele şi instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, pentru punerea în aplicare şi respectarea deciziilor acestora;
    b) colaborează cu proprietarii, administratorii sau titularii altor drepturi reale asupra monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, pentru aplicarea planurilor anuale de protecţie şi gestiune;
    c) participa, în condiţiile legii, la cofinantarea din bugetele proprii, precum şi din venituri extrabugetare a lucrărilor prevăzute la art. 5 alin. (2);
    d) includ obiectivele specifice prevăzute în Programul de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial în programele şi planurile de dezvoltare economico-socială şi urbanistica, respectiv de amenajare a teritoriului, şi în autorizaţiile pe care le emit, potrivit legii;
    e) iau măsurile tehnice şi administrative necesare pentru prevenirea degradării monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, în colaborare cu direcţiile pentru cultura, culte şi patrimoniul cultural naţional, judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    f) monitorizează şi controlează aplicarea reglementărilor legale cu privire la protejarea monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, a programelor şi planurilor de protecţie şi gestiune;
    g) înfiinţează în structura aparatului propriu compartimente specializate sau posturi ori, după caz, stabilesc sarcini de serviciu precise în domeniul protejării monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;
    h) emit autorizaţia de construire, în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, în vederea executării lucrărilor provizorii urgente de consolidare temporară şi punere în siguranţa a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;
    i) asigura, împreună cu direcţiile pentru cultura, culte şi patrimoniul cultural naţional, judeţene şi a municipiului Bucureşti, aplicarea siglei <<Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial>> şi controlează întreţinerea acesteia de către proprietar;
    j) urmăresc aplicarea măsurilor de paza şi protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, semnaland de urgenta orice nerespectare a legii direcţiilor pentru cultura, culte şi patrimoniul cultural naţional, judeţene şi a municipiului Bucureşti."
    7. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală."
    8. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Desfiinţarea, distrugerea parţială sau degradarea monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se sancţionează potrivit legii."
    9. La articolul 12, alineatul (1) partea introductivă, literele a) şi b) şi alineatul (2) vor avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) autorizarea lucrărilor de construire sau de desfiinţare a imobilelor cu regim de monumente istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, fără avizele prevăzute în prezenta ordonanţă;
    b) realizarea, modificarea sau desfiinţarea de construcţii în zonele de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi, după caz, al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;
    .........................................................................
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 150.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d) şi e), cu amendă de la 15.000.000 lei la 50.000.000 lei."
    10. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
    "Art. 13. - Contravenţiile se constata şi amenzile se aplică de către:
    a) specialiştii direcţiilor pentru cultura, culte şi patrimoniul cultural naţional, judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru contravenţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
    b) inspectorii teritoriali ai Inspecţiei de Stat în Construcţii, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, pentru contravenţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b) şi e)."
    11. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
    "(2) Sumele provenite din amenzile prevăzute la art. 12 alin. (2) se fac venit la bugetul de stat şi vor fi repartizate Ministerului Culturii şi Cultelor care le va utiliza exclusiv pentru protejarea monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial."
    12. Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - Măsurile speciale de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial se vor aplica şi monumentelor istorice pentru care România a depus la Comitetul patrimoniului mondial de pe lângă UNESCO dosarul pentru includerea acestora în Lista patrimoniului mondial."
    13. La articolul 17, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    "(2) Metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planurilor de protecţie şi gestiune se stabilesc de Ministerul Culturii şi Cultelor, în conformitate cu reglementările UNESCO din domeniu, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe."
    14. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
    "Art. 18. - Îndrumarea metodologică în vederea aplicării prezentei ordonanţe se realizează, potrivit competentelor specifice şi în conformitate cu reglementările UNESCO, de Ministerul Culturii şi Cultelor, respectiv de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei."


    Articolul 2

    Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI
    DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU ATHANASIU
    -----------