ORDONANŢĂ nr. 80 din 30 august 2001 (*actualizată*)
privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice**)
(actualizată până la data de 9 mai 2002*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 1 septembrie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 9 mai 2002, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002.
    **) Titlul ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.11 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul 1

    (1) Prin prezenta ordonanţă se stabilesc normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.
    -------------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
    (2) Normativele de cheltuieli privesc: aparatul propriu al consiliilor locale şi judeţene; acţiunile de protocol; dotarea cu autoturisme şi consumul de carburanţi, precum şi costurile pentru telefoane.
    (3) Cheltuielile de natura celor care fac obiectul prezentei ordonanţe, cuprinse în bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, Secretariatului General al Guvernului şi instituţiilor din domeniul apărării tarii, ordinii publice şi siguranţei naţionale se stabilesc prin normative proprii.
    -------------
    Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.


    Articolul 2

    În înţelesul prezentei ordonanţe autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice sunt cele definite de Legea nr. 72/1996
    privind finanţele publice şi de Legea nr. 189/1998
    privind finanţele publice locale.
    -------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.


    Articolul 3

    (1) Consiliile locale şi judeţene îşi vor stabili anual organigrama şi numărul de posturi pentru aparatul propriu, în limita numărului maxim prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Numărul maxim de posturi poate fi actualizat prin legile pentru aprobarea şi rectificarea bugetelor anuale, în funcţie de complexitatea sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale.


    Articolul 4

    (1) Normativele de cheltuieli stabilite ca limite maxime, în cadrul cărora se pot aproba şi efectua cheltuieli pentru acţiuni de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de către instituţiile publice din subordinea acestora, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) În cadrul limitelor maxime prevăzute în anexa nr. 2 conducătorii instituţiilor menţionate la alin. (1) pot aproba niveluri inferioare de cheltuieli, în funcţie de condiţiile specifice şi de modul de desfăşurare a acţiunii, precum şi în raport cu sursele de finanţare ce pot fi atrase, în condiţiile legii, la realizarea acestora.
    -------------
    Alin. (3) al art. 4 a fost abrogat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
    (4) Periodic, în funcţie de evoluţia indicelui de inflaţie, a preţurilor şi a tarifelor, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice, se vor actualiza limitele maxime de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 2.
    -------------
    Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
    (5) Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituţiilor interesate, se pot aproba şi alte normative de cheltuieli pentru acţiuni de protocol cu caracter deosebit, precum şi alte măsuri necesare în vederea desfăşurării normale şi eficiente a acţiunilor de protocol în ţara şi în străinătate, pe bază de justificări fundamentate.
    -------------
    Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.


    Articolul 5

    (1) Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice din subordinea acestora, precum şi consiliile locale şi judeţene aplica normativele de cheltuieli pentru dotarea cu autoturisme şi pentru consumul de carburanţi prevăzute în anexa nr. 3, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate.
    (2) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe numărul actual de autoturisme şi consumul lunar de carburanţi, aprobate prin normativele existente pentru serviciile publice descentralizate şi instituţiile publice subordonate ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice - în parc comun sau pentru activităţi specifice - se reduc cu cel puţin 25%. Fac excepţie instituţiile publice care desfăşoară activităţi operative de inspecţie în domeniile: vamal, garda financiară, construcţii, transporturi, protecţia mediului, protecţia consumatorului, apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala, precum şi serviciile de salvare şi situaţii de urgenta. În cazul în care în urma aplicării măsurii de reducere rezultă mai puţin de un autoturism, se va putea păstra în dotare un autoturism.
    -------------
    Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.
    (3) Numărul de autoturisme şi consumul de carburanţi pentru activităţile specifice desfăşurate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Nu se considera depăşiri la consumul de carburanţi normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de autoturisme aprobat fiecărei instituţii.
    (5) Prin hotărâre a Guvernului se pot aproba alte normative de dotare cu autoturisme şi consumuri lunare de carburanţi, pe bază de justificări fundamentate.
    (6) Instituţiile publice, cu excepţia Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României şi a Ministerului Afacerilor Externe pentru activitatea din exterior, vor achiziţiona autoturisme numai din producţia interna.


    Articolul 6

    Celelalte normative de cheltuieli, stabilite în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, se aplică în continuare şi se vor actualiza de Guvern, potrivit condiţiilor prevăzute prin dispoziţiile legale de aprobare a normativelor de cheltuieli respective.


    Articolul 7

    (1) Cheltuielile lunare pentru telefoane se reduc cu 20% pentru toate autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, comparativ cu media lunară a acestor cheltuieli efectiv realizate în perioada ianuarie-decembrie 2001. De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe cheltuielile privind telefoanele vor putea fi majorate în raport cu evoluţia indicelui de inflaţie şi a tarifelor pentru aceste servicii.
    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică Ministerului Afacerilor Externe şi misiunilor diplomatice ale României, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Agenţiei Naţionale de presa <<ROMPRES>>.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.


    Articolul 8

    Bunurile din dotare dobândite din alocaţii bugetare, care nu mai pot fi utilizate după aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe, se valorifica de autorităţile şi instituţiile publice în condiţiile dispoziţiilor legale în vigoare.


    Articolul 9

    Autorităţile publice centrale care au normative proprii de cheltuieli aprobate prin dispoziţii legale specifice vor supune spre aprobare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, normative corelate cu dispoziţiile acesteia.


    Articolul 10

    (1) Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (1) şi (6), ale art. 7, 8 şi 9 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în altfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 100.000.000 lei.
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei Publice, împuternicit prin ordin al ministrului finanţelor publice, respectiv al ministrului administraţiei publice, precum şi de alte organe cu atribuţii de control.
    (3) Contravenţiilor prevăzute de prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.


    Articolul 11

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.


    Articolul 12

    La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 30 august 1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 13/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 33/1997 privind competenţa stabilirii de către autorităţile administraţiei publice locale a normativelor proprii pentru dotarea cu autoturisme şi a consumului lunar de carburanţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 30 iunie 1997, aprobată prin Legea nr. 161/1997.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul administraţiei publice,
    Octav Cozmanca
    Ministrul pentru coordonarea
    Secretariatului General al Guvernului,
    Petru Şerban Mihailescu
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat

    Anexa 1

                        NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI
          în limitele căruia consiliile locale şi consiliile judeţene
        îşi pot aproba organigrama şi numărul de personal din aparatul propriu
        I. Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor
                  şi sectoarelor municipiului Bucureşti
    ────────────────────────────────────────────────────────────
       Numărul de locuitori Numărul maxim de posturi
    ────────────────────────────────────────────────────────────
       până la 1.500 12
       între 1.501-3.000 15
       între 3.001-5.000 20
       între 5.001-10.000 30
       între 10.001-20.000 50
       între 20.001-50.000 75
       între 50.001-100.000 100
       între 100.001-150.000 150
       între 150.001-200.000 200
       între 200.001-250.000 250
       între 250.001-300.000 300
       peste 300.000 450
       municipiul Bucureşti 700
    ────────────────────────────────────────────────────────────
        II. Consiliile judeţene
    ────────────────────────────────────────────────────────────
       Numărul de locuitori Numărul maxim de posturi
    ────────────────────────────────────────────────────────────
       până la 500.000 100
       între 500.001-650.000 125
       peste 650.000 150
    ────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ:
    1. Consiliile locale şi consiliile judeţene vor aproba, potrivit legii, organigrama şi numărul de posturi din aparatul propriu, ţinând seama de:
    a) numărul de locuitori din comuna, oraşul, municipiul, sectorul şi judeţul respectiv, suprafaţa şi numărul de localităţi componente ale unităţilor administrativ-teritoriale;
    b) necesitatea cheltuirii eficiente a fondurilor publice şi încadrării cheltuielilor de personal în veniturile bugetelor locale.
    2. La stabilirea numărului de posturi se vor lua în calcul atât locuitorii cu domiciliul în unitatea administrativ-teritorială, cat şi cei cu viza de reşedinţa.


    Anexa 2

                                LIMITELE MAXIME
         în cadrul cărora se pot aproba şi efectua cheltuieli pentru acţiuni
         de protocol de către ministere, celelalte organe de specialitate ale
           administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de către
                 instituţiile publice din subordinea acestora
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
        Autorităţile publice şi persoanele care pot
        efectua cheltuieli şi acţiuni de protocol Limita maxima
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      I. Organizarea de mese oficiale şi de cocteiluri lei/persoana
                                                                    ------------
      A. Limite valorice pentru mese oficiale oferite de:
      1. Miniştri, secretari de stat şi persoanele cu funcţii
         asimilate acestora, prefecţi, preşedinţii consiliilor
         judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti,
         primării municipiilor şi ai sectoarelor municipiului
         Bucureşti, conducătorii celorlalte organe de
         specialitate ale administraţiei publice centrale 400.000
      2. Subsecretari de stat şi persoanele cu funcţii asimilate
         acestora, secretari generali, secretari generali adjuncţi, 300.000
         subprefecţi, vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene,
         secretari generali ai prefecturilor, precum şi primari de
         oraşe, secretari generali ai judeţelor şi al municipiului
         Bucureşti.
      B. Limite valorice pentru cocteiluri care pot fi oferite de
         persoanele prevăzute la pct. 1 şi 2 de la lit. A 85.000
     II. Invitarea în ţara a unor delegaţii pe cheltuiala părţii
         române
      A. Cheltuieli zilnice de masa pentru: lei/persoana/zi
                                                                    ---------------
      1. Delegaţiile conduse de miniştri şi pentru invitaţii
         ministrilor şi ai persoanelor cu funcţii asimilate acestora,
         ai prefecţilor, ai preşedinţilor consiliilor judeţene, ai
         primarului general al municipiului Bucureşti şi ai
         conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale
         administraţiei publice centrale 600.000
      2. Invitaţii secretarilor de stat, subsecretarilor de stat şi
         ai celor cu funcţii asimilate acestora, ai subprefecţilor,
         ai vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, ai primarilor
         municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti 500.000
      3. Invitaţii secretarilor generali, secretarilor generali
         adjuncţi, secretarilor generali ai prefecturilor, ai
         judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti,
         directorilor generali şi ai directorilor din ministere şi
         din celelalte organe de specialitate ale administraţiei
         publice centrale 400.000
      B. Alte cheltuieli: lei/persoana/zi
                                                                   ---------------
      1. Cafea, apa minerala, sucuri sau alte tratatii oferite în
         timpul tratativelor sau al şedinţelor, în limita sumei de: 45.000
                                                                     lei/delegaţie
                                                                     -------------
      2. Cadouri în limita sumei: 1.500.000
    III. Cheltuieli pentru insotitori: lei/persoana/zi
                                                                   ---------------
         Însoţitorii delegaţilor străini care se deplasează în
         alta localitate beneficiază de masa şi cazare în
         condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului
         - Cheltuieli de masa pentru soferi 100.000
     IV. Alte prevederi:
      1. Fondul la dispoziţia ministrilor, al conducătorilor lei/salariat din
         celorlalte organe de specialitate ale administraţiei ----------------
         publice centrale, a prefecţilor, a preşedinţilor aparatul propriu
         consiliilor judeţene şi a primarului general al ----------------
         municipiului Bucureşti 135.000
         Din acest fond se efectuează cheltuieli de reprezentare lei/invitat/zi
         şi tratatii în limita sumei de: 17.000
      2. Fondul la dispoziţia rectorului lei/salariat din
                                                                 aparatul propriu
                                                                           85.000
         Din acest fond se efectuează cheltuieli de reprezentare lei/invitat/zi
         şi tratatii în limita sumei de: 12.000
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    -------------
    Pct. 2 de la litera A, titlul I din anexa 2 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.


    Anexa 3

                          NORMATIVE DE CHELTUIELI
          privind dotarea cu autoturisme şi consumul lunar de carburanţi
        I. Norme privind dotarea cu autoturisme: Limita maxima
                                                                  -------------
     A. Ministerele, celelalte organe de specialitate ale
        administraţiei publice centrale şi serviciile publice
        descentralizate ale acestora:
     1. Ministru şi funcţii asimilate acestuia 1 autoturism
     2. Secretar de stat şi subsecretar de stat, precum şi
        persoanele cu funcţii asimilate acestora; conducătorii
        altor organe de specialitate ale administraţiei
        publice centrale 1 autoturism
     3. Secretar general, secretar general adjunct şi persoanele
        cu funcţii asimilate acestora 1 autoturism
     4. Autoturisme, în parc comun, la ministere şi alte organe
        de specialitate ale administraţiei publice centrale, în
        funcţie de numărul de personal, astfel:
        - personal aparat propriu - până la 400 posturi 2 autoturisme
        - personal aparat propriu - 401-700 posturi 3 autoturisme
        - personal aparat propriu - peste 700 posturi 4 autoturisme
     5. Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, casele de
        asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului
        Bucureşti, Casa Asigurărilor de Sănătate a
        Transporturilor şi Casa Asigurărilor de Sănătate a
        Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi
        Autorităţii Judecătoreşti pot avea în dotare, în parc comun,
        un număr mediu, la nivel naţional, de 4 autoturisme.
        Repartizarea numărului de autoturisme pe fiecare casa de
        asigurări se aproba prin ordin de către preşedintele Casei
        Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv de preşedinţii
        celorlalte case de asigurări de sănătate
     6. Pentru serviciile publice descentralizate şi instituţiile
        publice subordonate ministerelor, celorlalte organe de
        specialitate ale administraţiei publice, precum şi pentru
        celelalte instituţii publice se vor menţine în dotare
        autoturismele de serviciu în parc comun, dacă a fost
        aprobată de Guvern o asemenea dotare, inclusiv consumul
        de carburant aprobat, cu reducerea prevăzută la art. 5
        alin. (2) din prezenta ordonanţă
     7. Prefectura Municipiului Bucureşti 6 autoturisme
     8. Prefecturile judeţene 6 autoturisme
     B. Autorităţi ale administraţiei publice locale:
     1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti 8 autoturisme
     2. Consiliile judeţene 6 autoturisme
     3. Consiliile locale ale municipiilor reşedinţa de judeţ 5 autoturisme
     4. Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti 4 autoturisme
     5. Consiliile locale ale celorlalte municipii şi ale
        oraşelor 3 autoturisme
     6. Consiliile locale ale comunelor 1 autoturism
        II. Norme privind consumul lunar de carburanţi pentru
            autoturismele care deservesc: Limita maxima
                                                               -litri/luna/vehicul-
     - miniştrii şi asimilaţii acestora 400
     - ministere, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi celelalte
       organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
       Prefectura Municipiului Bucureşti şi Casa de Asigurări
       de Sănătate a Municipiului Bucureşti 300
     - prefecturile judeţene, casele de asigurări de sănătate judeţene,
       Casa Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor şi Casa
       Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,
       Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti 350
     - consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului
       Bucureşti 350
     - consiliile locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului
       Bucureşti şi oraşelor 250
     - consiliile locale ale comunelor; alte instituţii publice 200

    -------------
    Titlul II din anexa 3 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 247 din 29 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 9 mai 2002.

    --------