ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77 din 4 septembrie 2003
privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 9 septembrie 2003



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    După articolul 44 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 44^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 44^1. - (1) Avocatul care se afla în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu poate să pledeze în cauzele ce se judeca de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţa juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
    (2) Avocatul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) nu poate acorda asistenţa juridică invinuitilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale privind:
    a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legătură directa cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficul de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) infracţiunea de spalare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, cu modificările ulterioare;
    e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul penal;
    f) infracţiunile care împiedica înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din Codul penal;
    g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul penal.
    (3) Avocatul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) nu poate să pledeze în cauzele civile sau comerciale împotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în faţa instanţelor internaţionale.
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acorda asistenţa ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv."


    Articolul II

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică în cauzele pentru care, la data intrării în vigoare, era încheiat contract de asistenţa sau de reprezentare, cu data certa, potrivit legii.


    Articolul III

    Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată după adoptarea legii de aprobare a acesteia, dându-se textelor o noua numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul justiţiei,
    Rodica Mihaela Stanoiu
    Ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul,
    Acsinte Gaspar
    Bucureşti, 4 septembrie 2003.
    Nr. 77.
    -----------