HOTĂRÂRE nr. 788 din 17 iulie 2007 (*actualizată*)
privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri
(actualizată până la data de 11 ianuarie 2014*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Prezenta hotărâre creează cadrul instituţional pentru aplicarea directă a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 din 14 iunie 2006 privind transferul de deşeuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 12 iulie 2006, denumit în continuare Regulament.
    (2) Regulamentul se completează cu prevederile Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20-22 martie 1989, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1991, cu modificările ulterioare (Convenţia de la Basel), şi cu cele ale amendamentelor la Convenţia de la Basel, acceptate de România prin Legea nr. 265/2002.


    Articolul 2

    La aplicarea prevederilor Regulamentului se vor lua în considerare perioadele de tranziţie obţinute de România pentru implementarea acestui act normativ, prevăzute în anexa nr. VII pct. 9 lit. B "Managementul deşeurilor" alin. (1) 31993 R 0259 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.


    Articolul 3

    (1) Se desemnează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ca autoritate competentă pentru punerea în aplicare a Regulamentului.
    (2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este desemnată punct focal pentru Convenţia de la Basel în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta.
    (3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului îndeplineşte atribuţii de autoritate competentă:
    a) de expediere, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (19) din Regulament;
    b) de destinaţie, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (20) din Regulament;
    c) de tranzit, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (21) din Regulament.
    (4) Atribuţiile autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în calitate de autoritate competentă pentru punerea în aplicare a Regulamentului, prevăzute la alin. (3) lit. a)-c) se pun în aplicare de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, conform prevederilor legale în vigoare.
    (5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului desemnează corespondenţi responsabili cu informarea sau consilierea persoanelor fizice şi juridice care solicită informaţii, în conformitate cu prevederile art. 54 din Regulament.
    (6) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului întocmeşte şi transmite rapoartele prevăzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din Regulament.
    (7) Cuantumul costurilor administrative prevăzute la art. 29 din Regulament vor fi stabilite prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (8) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului comunică Comisiei Europene informaţiile prevăzute la alin. (5).
    ----------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 3^1

    Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este autoritatea competentă să aplice prevederile Deciziei 2011/854/UE de punere în aplicare a Comisiei din 15 decembrie 2011 de prelungire a perioadei de derogare în care România poate formula obiecţii cu privire la transferurile către România ale anumitor deşeuri destinate recuperării în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deşeuri.
    ----------
    Art. 3^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 4

    Abrogat.
    ----------
    Art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 5

    Transportul deşeurilor se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională şi cu acordurile şi convenţiile internaţionale privind transportul mărfurilor periculoase, la care România este parte.


    Articolul 6

    (1) Se desemnează Garda Naţională de Mediu, organ de specialitate al administraţiei publice centrale din subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului responsabilă cu supravegherea şi controlul transferului de deşeuri.
    (2) În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentului act normativ, Garda Naţională de Mediu încheie protocoale de colaborare cu alte autorităţi publice conform competenţelor fiecăreia, în condiţiile legii, respectiv cu Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerul Sănătăţii prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Română.
    (3) Garda Naţională de Mediu desemnează în condiţiile legii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, reprezentanţi responsabili pentru cooperarea cu celelalte state membre, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (6) din Regulament, şi stabileşte punctul/punctele focal(e) pentru inspecţiile fizice menţionate la art. 50 alin. (4) din Regulament şi comunică datele de contact ale acestora autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
    (4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului comunică Comisiei Europene reprezentanţii responsabili şi punctul/punctele focal(e) prevăzut(e) la alin. (3).
    ----------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 7

    (1) În vederea valorificării deşeurilor generate ca urmare a unei activităţii desfăşurate în perimetrul zonei libere şi în antrepozitele vamale pentru care au fost întocmite formalităţile vamale, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite documentul de notificare, anexa IA din Regulament şi documentul de circulaţie, anexa IB din Regulament pentru valorificarea în instalaţii autorizate, la solicitarea persoanei care deţine aceste tipuri de deşeuri. Fiecare document de notificare se referă la un singur cod de identificare a deşeurilor şi la un transfer individual aşa cum este prevăzut în documentul de notificare, anexa I A din Regulament.
    (2) Deţinătorul de deşeuri are obligaţia de a prezenta toate documentele cu privire la provenienţa acestora, statutul vamal şi alte informaţii suplimentare solicitate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, după caz.
    ----------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 7^1

    Ieşirile de deşeuri nepericuloase de pe amplasament destinate operaţiunilor de valorificare/recuperare însoţite de anexa VII la Regulament vor fi înscrise într-un registru conform anexei, care va fi prezentat autorităţii publice responsabile cu supravegherea şi controlul transferului de deşeuri.
    ----------
    Art. 7^1 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 8

    Abrogat.
    ----------
    Art. 8 a fost abrogat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.453 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 24 noiembrie 2008.


    Articolul 9

    (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei importul, exportul, tranzitul sau transferul intracomunitar de deşeuri, dacă nu sunt însoţite de documentele prevăzute în Regulament, respectiv, anexa IA, anexa IB, anexa VII, după caz.
    (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei:
    a) abaterea de la traseul aprobat, fără informarea autorităţilor care au emis aprobarea;
    b) utilizarea unor noi transportatori, fără informarea autorităţilor care au emis aprobarea*).
    (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei:
    a) transferul deşeurilor menţionate în documentele care însoţesc transportul, amestecate cu alte deşeuri;
    b) transferul deşeurilor, ambalate în ambalaje care nu au fost aprobate prin anexa IA din Regulament*).
    (4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei:
    a) netransmiterea în scris către autorităţile competente a documentului de circulaţie anexa IB din Regulament cu minimum 3 zile înainte de efectuarea transferului de deşeuri;
    b) netransmiterea către autorităţile competente a certificării recepţiei deşeurilor, în termen de 3 zile de la realizarea acesteia;
    c) netransmiterea către autorităţile competente a certificării că operaţiunea de valorificare/recuperare a deşeurilor a fost finalizată, în termen de 30 de zile de la realizarea acesteia, dar nu mai târziu de un an de la data recepţiei;
    d) netransmiterea către autorităţile competente a certificării că operaţiunea de valorificare/recuperare finală a deşeurilor a fost finalizată, conform art. 15 lit. (e) din Regulament;
    e) lipsa semnăturilor pe documentul original al anexei I B sau al anexei VII din Regulament pentru exportul/transferul transfrontalier al deşeurilor, după caz;
    f) lipsa copiilor de pe anexa IA, din care să rezulte aprobările autorităţilor implicate, inclusiv condiţii speciale privind acordul, după caz;
    g) lipsa înregistrărilor în registrul al cărui model este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre*).
    (5) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(4), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
    (6) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere la instanţa competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal în condiţiile legii.
    (7) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(4) se fac de personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu potrivit competenţelor acesteia.
    ----------
    Art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014.


    Articolul 10

    Contravenţiei prevăzute la art. 9 îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 11

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 895/2006 pentru aplicarea de la data aderării României la Uniunea Europeană a Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, adoptat la 1 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006;
    b) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.371/2.225/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontieră al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2007.

    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    --------------
    Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
    Attila Korodi
    Ministrul sănătăţii publice,
    Gheorghe Eugen Nicolăescu
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Gheorghe Albu,
    secretar de stat
    Departamentul pentru Afaceri Europene
    Adrian Ciocănea,
    secretar de stat
    Ministrul economiei şi finanţelor,
    Varujan Vosganian
    Bucureşti, 17 iulie 2007.
    Nr. 788.

    Anexă

    REGISTRU
    Informaţii care însoţesc transferurile de deşeuri destinate operaţiunilor de valorificare/recuperare menţionate la art. 3 alin. (2) şi (4) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 din 14 iunie 2006 privind transferul de deşeuri
    În prezentul registru se înregistrează documentele emise în anul .......... şi are ..... pagini.
    *Font 8*
     ┌────┬────┬─────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬──────────────┬────────┬─────────┬──────┐
     │Nr. │Nr. │Data │Denumirea uzu-│Codul deşeului│ Cantitatea │Destinatarul │Producă-│Persoana │Obser-│
     │crt.│doc.│emi- │ală a deşeului│din anexa VII │ [tone] din │din anexa VII │ torul │ care │vaţii │
     │ │ │terii│din anexa VII │la Regulamen- │ anexa VII la │la Regulamen- │ deşeu- │ organi- │ │
     │ │ │ │la Regulamen- │ tul (CE) nr. │ Regulamentul │ tul (CE) nr. │ rilor │ zează │ │
     │ │ │ │ tul (CE) nr. │ 1.013/2006 │ (CE) nr. │ 1.013/2006 │ │ trans- │ │
     │ │ │ │ 1.013/2006 │ căsuţa 10 │ 1.013/2006 │ │ │ ferul*1)│ │
     ├────┼────┼─────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼──────┤
     │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
     ├────┼────┼─────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼──────┤
     │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
     └────┴────┴─────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────────┴────────┴─────────┴──────┘
    ----------
        *1) În cazul în care aceasta este alta decât producătorul.

    ----------
    Anexa a fost introdusă de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.168 din 23 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014, având conţinutul prevăzut în anexa din acelaşi act normativ.
    --------