ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 4 noiembrie 2004
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.053 din 12 noiembrie 2004



    Având în vedere necesitatea adoptării rapide a unui cadru juridic pentru activitatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - Serviciile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor se organizează şi funcţionează ca sistem veterinar unic şi sunt structurate astfel:
    a) servicii de stat - publice - sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
    b) activităţi sanitar-veterinare de liberă practică."
    2. La articolul 5, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, denumită în continuare Autoritatea, este autoritatea centrală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, care coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;".
    3. După alineatul (2) al articolului 6^4 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea reglementează în mod unitar, cu avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sistemele de asigurări din domeniile sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor."
    4. Alineatul (3) al articolului 15 se abrogă.
    5. Alineatele (5) şi (6) ale articolului 18 vor avea următorul cuprins:
    "(5) Pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitar-veterinare se stabilesc tarife care se plătesc anticipat, se constituie ca venituri proprii şi se actualizează anual, în funcţie de rata inflaţiei din anul precedent, prin ordin al preşedintelui Autorităţii.
    (6) Autoritatea va elabora norme privind cerinţele specifice pe care trebuie să le îndeplinească obiectivele supuse autorizării sanitar-veterinare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii."
    6. Titlul capitolului X va avea următorul cuprins:
    "CAPITOLUL X
    Cerinţe sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
    privind subprodusele de origine animală şi nonanimală
    ce nu sunt destinate consumului uman, alte deşeuri
    animale şi agenţii patogeni de origine animală"
    7. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - Comerţul, importul, exportul, tranzitul şi orice mişcare internă ale subproduselor de origine animală şi nonanimală ce nu sunt destinate consumului uman, ale altor deşeuri animale, ale agenţilor patogeni de origine animală, precum şi ale produselor prelucrate obţinute din procesarea subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman se realizează cu respectarea cerinţelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor specifice, prevăzute de normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor elaborate de Autoritate şi aprobate prin ordin al preşedintelui."
    8. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
    "Art. 34. - (1) Subprodusele de origine animală şi nonanimală ce nu sunt destinate consumului uman sau alte deşeuri animale, precum şi produsele prelucrate obţinute din procesarea subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman pot fi colectate, depozitate, transportate, procesate, fabricate, incinerate, coincinerate sau supuse oricărui alt proces de neutralizare a acestora, cu respectarea cerinţelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor specifice, prevăzute de normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor elaborate de Autoritate şi aprobate prin ordin al preşedintelui.
    (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) sunt supuse inspecţiei şi controalelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în baza cerinţelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor specifice, în scopul prevenirii răspândirii de boli la animale şi oameni, precum şi pentru prevenirea contaminării mediului."
    9. Alineatul (7) al articolului 48 va avea următorul cuprins:
    "(7) Cuantumul tarifelor pentru venituri proprii se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii şi se actualizează anual, în funcţie de rata inflaţiei din anul precedent."
    10. După alineatul (2) al articolului 50 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Autoritatea este proprietarul bazelor de date ale sistemului informatic prevăzut la alin. (2), condiţiile de folosire a acestora fiind aprobate prin ordin al preşedintelui Autorităţii."
    11. Alineatul (1) al articolului 56 va avea următorul cuprins:
    "Art. 56. - (1) Structura organizatorică, funcţionarea şi numărul de posturi din cadrul Autorităţii, precum şi numărul total de posturi pentru unităţile din subordine se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
    12. După alineatul (1) al articolului 56 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Preşedintele Autorităţii aprobă prin ordin structura organizatorică, numărul de posturi şi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru institutele veterinare şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."
    13. Articolul 57^1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 57^1. - (1) Proiectele derulate prin Unitatea de implementare a programelor PHARE din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, care au ca beneficiar Autoritatea, vor fi derulate în continuare prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi cofinanţate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, până la finalizarea lor.
    (2) După finalizarea proiectelor PHARE din contractarea PHARE 2003, noile proiecte PHARE vor fi derulate prin Unitatea de implementare a programelor PHARE, organizată în cadrul Autorităţii."
    14. Articolul 61 va avea următorul cuprins:
    "Art. 61. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă."
    15. Anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
    "ANEXA Nr. 2

                                        UNITĂŢI
                        care funcţionează în subordinea sau sub
                 autoritatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
                            şi pentru Siguranţa Alimentelor
         
      Nr. crt.Denumirea unităţii
      A.Unităţi care funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
      I.Instituţii publice cu personalitate juridică:
      1.Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, inclusiv laboratoarele veterinare de stat
      2.Institutele veterinare:
      a)Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală
      b)Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară
      c)Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar
      II.Instituţii publice fără personalitate juridică:
      1.Circumscripţiile sanitar-veterinare zonale
      2.Circumscripţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
      B.Unităţi care funcţionează sub autoritatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Societatea Naţională  Institutul Pasteur" - S.A.*)

        *) În limita capitalului deţinut de Autoritatea Naţională Sanitară
    Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor."
    16. Anexele nr. 3, 4 şi 5 se abrogă.


    Articolul II

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 27 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 4 se abrogă.
    2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Atribuirea contractelor de servicii se face cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, pe baza fondurilor alocate cu această destinaţie."


    Articolul III

    (1) Trecerea Societăţii Naţionale "Institutul Pasteur" - S.A., prevăzută la lit. B "Unităţi care funcţionează sub autoritatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor" din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările aduse de prezenta ordonanţă de urgenţă, de sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sub autoritatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se face prin protocol încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Hotărârea Guvernului nr. 409/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 1 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.


    Articolul IV

    Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    -----------
    Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
    Alin Teodorescu
    p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
    şi pentru Siguranţa Alimentelor,
    Gabriel Vasile Drăgan
    Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 4 noiembrie 2004.
    Nr. 88.
    -----------