ORDONANTA nr. 51 din 23 iulie 2004
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 28 iulie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 1 pct. I.26 din Legea nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul I

    Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
    a) vehicul - orice autovehicul rutier înmatriculat, având cel puţin două axe sau un ansamblu format dintr-un autovehicul şi semiremorca ori remorca tractata de acesta;
    b) utilizatori - persoane fizice sau juridice care deţin vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, sau care deţin vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;
    c) distribuitori - persoanele juridice agreate de către Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în condiţii ce vor fi publicate în normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale şi personalul din reţeaua proprie a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. cu sarcini de serviciu în acest domeniu, care încasează tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România şi care eliberează rovinietele care atesta achitarea acestui tarif.
    (2) Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, pentru toate vehiculele înmatriculate şi implicit pentru toţi utilizatorii români şi străini, structurat în funcţie de perioada de parcurs şi stationare, încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), masa totală maxima autorizata (MTMA) şi numărul de axe, după caz.
    (3) Pentru toate vehiculele de transport marfa având masa totală maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone, tariful de utilizare se va aplica etapizat, conform anexei nr. 1.
    (4) Pentru toate vehiculele de transport marfa având masa maxima autorizata mai mica de 12 tone şi pentru vehiculele destinate transportului de persoane, indiferent de masa totală maxima autorizata a acestora, tariful de utilizare se va aplica etapizat, conform anexei nr. 2.
    (5) Vehiculele de transport mixt, destinate prin construcţie pentru transportul de persoane şi de mărfuri, în compartimente separate, se tarifeaza ca şi vehiculele de transport marfa, conform anexelor nr. 1 şi 2.
    (6) Pentru plata tarifului de utilizare, prevăzute la alin. (2), utilizatorilor români şi străini li se eliberează documentul care atesta dreptul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, denumit rovinieta, pentru care Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va stabili modelul, forma şi condiţiile de eliberare.
    (7) Tariful de utilizare este structurat în funcţie de durata de parcurs şi de stationare, astfel: 7 zile, 30 de zile, 6 luni şi 12 luni.
    (8) Tariful de utilizare se aplică în mod nediscriminatoriu pentru utilizatorii români şi străini ai reţelei de drumuri naţionale din România.
    (9) Încasarea tarifului de utilizare şi eliberarea rovinietei se fac de către distribuitori.
    (10) În cazul schimbării deţinătorului vehiculului sau al cedarii dreptului de folosinţă, rovinieta îşi menţine valabilitatea.
    (11) În cazul radierii din circulaţie a vehiculului, determinata de dezmembrarea acestuia sau de scoaterea definitivă din România, utilizatorului român i se va returna, la cererea scrisă a acestuia şi cu avizul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., contravaloarea tarifului de utilizare, corespunzătoare perioadei de neutilizare."
    2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "Art. 2. - (1) Pentru toate vehiculele de transport prevăzute la art. 1 alin. (4), având masa totală maxima autorizata de peste 12 tone inclusiv, tariful de utilizare se aplică în funcţie de numărul de axe ale vehiculului şi de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO).
    (2) Pentru toate vehiculele de transport prevăzute la art. 1 alin. (4), având masa totală maxima autorizata sub 12 tone, şi pentru toate vehiculele de transport persoane, indiferent de masa maxima autorizata, tariful de utilizare se aplică în funcţie de tipul vehiculului şi de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO).
    (3) În cazul în care documentele aflate la bordul vehiculului nu permit determinarea cu exactitate a datelor în funcţie de care se stabileşte tariful de utilizare, acesta se achită la valoarea maxima a tipului de vehicul utilizat, prevăzută în anexele nr. 1 şi 2, în funcţie de elementele identificate."
    3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele deţinute în proprietate de unităţile Ministerului Apărării Naţionale, de unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, de serviciile de ambulanta, de serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenta, astfel cum au fost reglementate în Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenta, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, vehiculele folosite exclusiv pentru transportul în comun de călători, efectuat pe teritoriul administrativ al unei singure localităţi, precum şi vehiculele deţinute în proprietate de Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A."
    4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Utilizatorii români vor achită distribuitorilor tariful de utilizare, obligatoriu pentru perioade de parcurs şi stationare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale.
    (2) Pentru autoturisme, plata tarifului de utilizare se achită de către utilizatorii români numai integral."
    5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "Art. 5. - Utilizatorii străini vor achită tariful de utilizare în funcţie de durata de parcurs şi de stationare pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel: 7 zile, o luna, 6 luni şi 12 luni."
    6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - (1) Utilizatorii străini vor achită tariful de utilizare în valută liber convertibilă, la echivalentul tarifului exprimat în euro, sau în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.
    (2) Utilizatorii români vor achită tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.
    (3) Este obligatorie păstrarea rovinietelor la bordul vehiculului, pe toată perioada de parcurs sau de stationare în România, fără discontinuitate, şi prezentarea lor organelor de control definite la art. 9."
    7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi implicit a achiziţionării rovinietei, în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea acesteia, revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
    (2) Rovinieta valabilă, adică cea a carei durata de valabilitate nu este depăşită, reprezintă dovada achitării tarifului de utilizare şi asigura dreptul de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pe toată durata de parcurs şi de şedere în România, fără discontinuitate.
    (3) Autoritatea Rutiera Română va elibera sau va viza licentele pentru utilizatorii români, numai dacă fac dovada achitării tarifului de utilizare."
    8. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Fapta utilizatorilor români sau străini de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
    (2) Cuantumul amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 3.
    (3) Sumele încasate în urma aplicării amenzilor se fac venit la bugetul de stat în proporţie de 75%, diferenţa de 25% revenind Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, după caz.
    (4) Contravenienţii au obligaţia ca în termen de 48 de ore de la aplicarea amenzii contravenţionale sa achite tariful de utilizare.
    (5) Conducătorilor vehiculelor înmatriculate în alte state li se vor aplica amenzi contravenţionale numai în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la ieşirea din România.
    (6) O dată cu aplicarea amenzii contravenţionale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România, care circulă fără a avea rovinieta valabilă, li se retine certificatul de înmatriculare al vehiculului şi, după caz, utilizatorului român i se retine licenta, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.
    (7) Lipsa rovinietei valabile pentru un utilizator străin poate fi motivată de organele poliţiei rutiere în cazul blocarii fortuite a unui vehicul din cauza unor calamitati naturale, a unui accident sau a reţinerii conducătorului vehiculului de către autorităţile în drept. În aceste cazuri utilizatorul străin va prezenta reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. din agenţiile din punctele de control al trecerii frontierei, la ieşirea din ţara, documente justificative încheiate de organele poliţiei rutiere, organele judecătoreşti şi, în plus, dacă este cazul, dovada repararii vehiculului într-un atelier de reparatie atestat de Regia Autonomă «Registrul Auto Roman». Dovada blocarii fortuite a vehiculului sau a reţinerii conducătorului vehiculului nu scuteşte utilizatorul străin de plată tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării şi data iesirii din România, ci justifica neaplicarea amenzii contravenţionale."
    9. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 8 se fac de către:
    a) personalul împuternicit din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.;
    b) personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.;
    c) personalul împuternicit din Ministerul Administraţiei şi Internelor, care îndrumă, supraveghează şi controlează circulaţia pe reţeaua rutiera din România, în situaţia când efectuează controlul tarifului de utilizare fără personalul menţionat la lit. a) şi b);
    d) personalul poliţiei de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul prevăzut la lit. a)."
    10. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
    "Art. 10. - Contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare."
    11. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Aplicarea tarifului de utilizare nu exonereaza utilizatorii români şi străini de la plata celorlalte tarife percepute de către Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., prevăzute de legislaţia în vigoare."
    12. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Sumele încasate în urma aplicării tarifelor de utilizare se constituie venit la dispoziţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparatie a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plati în numele autorităţii publice contractante, ca urmare a obligaţiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naţionale şi autostrazilor.
    (2) În cazul pierderii sau distrugerii rovinietelor de către distribuitori, aceştia sunt obligaţi sa achite Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., pentru fiecare rovinieta, contravaloarea tarifului de utilizare pentru o perioadă de 12 luni de la data constatării, pentru un vehicul de transport marfa cu masa totală maxima autorizata mai mare sau egala cu 12 tone, cu minimum 4 axe şi clasa de emisii poluante NON EURO, echivalentul în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului.
    (3) În cazul pierderii sau distrugerii accidentale a rovinietei:
    a) utilizatorul român este obligat sa publice în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, elementele de identificare şi de personalizare a rovinietei, declarand-o nulă. În baza dovezii declaraţiei de anulare, a unei declaraţii pe propria răspundere, a unui document constatator eliberat de organele de poliţie, care să ateste cauzele care au condus la distrugere sau condiţiile în care s-a produs furtul, precum şi a documentului, respectiv facturii care atesta achitarea contravalorii tarifului de utilizare, utilizatorul român va solicita Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. eliberarea unui duplicat al rovinietei pierdute sau distruse;
    b) conducătorul unui vehicul înmatriculat în alta ţara va solicita reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., pe baza unui document constatator eliberat de organele de poliţie, care să ateste cauzele care au condus la distrugere sau condiţiile în care s-a produs furtul, a unei declaraţii pe propria răspundere privind pierderea sau furtul formularului de rovinieta, precum şi a facturii care atesta achitarea contravalorii tarifului de utilizare, eliberarea unei roviniete duplicat pentru perioada respectiva justificată. Pentru restul perioadei de utilizare este obligatorie deţinerea rovinietei valabile.
    (4) Preţul duplicatului formularului de rovinieta este de 10 euro sau echivalentul în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţionala a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei eliberării.
    (5) Falsificarea rovinietelor, deţinerea sau utilizarea de formulare false constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor art. 282 din Codul penal."
    13. Articolul 12^1 se abroga.
    14. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă."
    15. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 15, cu următorul cuprins:
    "Art. 15. - Prezenta ordonanţă transpune Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene nr. 62/1999/CE din 17 iunie 1999, cu privire la taxarea vehiculelor de transport marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 187/42 din 20 iulie 1999, numai în ceea ce priveşte tarifarea utilizării infrastructurii de transport rutier."
    16. În cuprinsul anexelor nr. 1 şi 2, dispoziţiile privind introducerea etapizata a tarifului de utilizare pentru durata de parcurs şi stationare de o zi se abroga.
    17. La anexa nr. 2 "Introducerea etapizata a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România de la 1 iulie 2002 pentru autovehicule având masa totală maxima autorizata sub 12,0 tone şi pentru autovehicule de transport pasageri", la coloana "Tip vehicul" se înlocuiesc următoarele sintagme:
    - "marfa 0-3,5 t" se înlocuieşte cu sintagma "marfa/0 < MTMA < 3,5 t";
    - "marfa 3,5-7,0 t" se înlocuieşte cu sintagma "marfa/3,5 ≤ MTMA < 7,0 t";
    - "marfa 7,0-12 t" se înlocuieşte cu sintagma "marfa/7,0 ≤ MTMA < 12 t".
    18. După anexa nr. 2 se introduce anexa nr. 3 prevăzută în anexa la prezenta ordonanţă.


    Articolul II

    Termenii "autovehicule", precum şi "proprietar şi posesor" utilizaţi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, se înlocuiesc cu noţiunea "vehicule" şi, respectiv, cu termenul "utilizatori".


    Articolul III

    Prevederile prezentei ordonanţe se vor aplica şi pentru contractele aflate în derulare, pentru achitarea în rate a tarifului de utilizare, începând cu data intrării în vigoare a acesteia.


    Articolul IV

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va actualiza Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.433/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 13 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul V

    Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament.


    Articolul VI

    Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Anexa
    (Anexa nr. 3 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002)
                                       CUANTUMUL
             amenzii contravenţionale aplicabile utilizatorilor în cazul lipsei
                                 rovinietei valabile
      Tipul vehicululuiCuantumul amenzii contravenţionale [lei]
      minimmaxim
      MTMA >= 12 t cu minimum 4 axe (inclusiv)45.000.00070.000.000
      MTMA >= 12 t cu maximum 3 axe (inclusiv)35.000.00055.000.000
      7 t <= MTMA < 12,0 t25.000.00040.000.000
      3,5 t <= MTMA < 7,0 t15.000.00025.000.000
      0 < MTMA < 3,5 t10.000.00015.000.000
      autobuz30.000.00045.000.000
      microbuz15.000.00025.000.000
      autoturism3.000.0004.500.000

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
    Miron Tudor Mitrea
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Bucureşti, 23 iulie 2004.
    Nr. 51.
    ----------