DECIZIA nr. 478 din 27 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 12 septembrie 2017

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Afrodita Laura Tutunaru

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 719/39/2015*/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.270D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 719/39/2015*/a1, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liliana Teodoriu într-o cauză având ca obiect soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerilor formulate împotriva soluțiilor și actelor procurorului.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la apărare. 6. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva soluției date de procuror și care a fost supusă unei prime verificări efectuate de șeful parchetului competent finalizate prin respingerea plângerii, persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, împrejurare în care poate beneficia de serviciile unui apărător ales. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.8. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, soluția adoptată de legiuitor ține seama de faptul că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic - art. 132 alin. (1) din Constituție - și urmărește, totodată, fără a îngrădi accesul la justiție, celeritatea procedurii judiciare. Deși nu se mai poate adresa în continuare procurorului ierarhic superior celui care a soluționat plângerea inițială, persoana interesată poate contesta la judecătorul de cameră preliminară soluția de clasare, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, beneficiind în acest fel de acces la justiție și de dreptul de a se apăra personal sau prin apărător ales.9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești îi revine legiuitorului, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituție. Coroborând dispozițiile legale criticate cu cele ale art. 340 din Codul de procedură penală, se desprinde concluzia că soluția legislativă criticată nu aduce nicio atingere accesului liber la justiție.10. În sfârșit, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanței naționale (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009).11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 339 alin. (5), cu denumirea marginală Plângerea împotriva actelor procurorului, din Codul de procedură penală, care, la data emiterii încheierii de sesizare a instanței de contencios constituțional, aveau următorul conținut:(5) Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.14. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției nu a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea reclamată dintre prevederile legale criticate și dispozițiile constituționale pretins încălcate. 16. În jurisprudența sa, spre exemplu prin Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea a conturat o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepției se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituțional, fie menționării conținutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituțional pretins încălcat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia.17. În aceste condiții, Curtea a constatat că, în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate (a se vedea și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).18. Așa fiind, deși, în cauza de față, autoarea excepției se limitează la a indica doar textul legal criticat și pe cel de referință, Curtea constată că se impune analiza pe fond a excepției ridicate, deoarece, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituționalitate vizată de autoarea excepției, aceasta constând în faptul că ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior. 19. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituția României, „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic [... ]“. Ca o garanție a respectării de către procurori a principiilor imparțialității și legalității în activitatea lor, Constituția a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin urmare, dispoziția legală ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate reprezintă o reflectare a exigențelor constituționale instituite de art. 132, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile consacrate de art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală. Aceasta, întrucât părțile interesate nu sunt obstrucționate în niciun fel în a-și exercita dreptul la apărare în condițiile prevăzute de lege, având deplina libertate de a-și angaja un apărător ales care să le reprezinte interesele. 20. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituție. De altfel, faptul că ordonanțele procurorilor nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior nu reprezintă o dimensiune a accesului liber la justiție. Practic, autorul nu se plânge de faptul că nu poate accesa prin intermediul normelor procedurale o instanță judecătorească, ci că ar dori ca plângerea sa să fie soluționată, așadar nu judecată, de procurorul ierarhic superior. Or, o asemenea chestiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Constituție, acest text legal reglementând accesul la justiție, și nu la diverse căi procedurale în cadrul ierarhiei Ministerului Public. Astfel, se previn abuzurile și se asigură protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi în egală măsură ocrotite.21. Așa fiind, nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiție, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condițiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția pronunțată.22. Astfel, atunci când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.23. Atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, în fața unui judecător de cameră preliminară în fața căruia, în condițiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. 24. În sfârșit, atunci când procurorul va emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată va fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță iar, în fața acestuia, persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate și temeinicie a soluției pronunțate.25. De altfel, așa cum rezultă și din cauza de față, autoarea excepției a avut posibilitatea de a supune cenzurii judecătorului de camera preliminară atât soluția de clasare dispusă de către procuror, cât și actele procurorului ierarhic superior emise de acesta în analiza legalității soluției pronunțate de către procurorul ierarhic inferior. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 719/39/2015*/a1 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru

    -----