DECIZIA nr. 144 din 14 martie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 557 din 13 iulie 2017

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia-Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Oana Cristina Puică

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Ardelean în Dosarul nr. 1.529/309/2015/a1 al Tribunalului Sălaj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 160D/2016.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 17 ianuarie 2017.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea penală nr. 5 din 20 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.529/309/2015/a1, Tribunalul Sălaj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Dumitru Ardelean cu ocazia soluționării contestației formulate de inculpat împotriva încheierii penale prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății, în condițiile în care, în cauză, nu au fost formulate cereri și excepții și nici nu au fost ridicate din oficiu excepții.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității pedepsei, accesul liber la justiție și dreptul la apărare, întrucât exclud posibilitatea inculpatului de a face contestație împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, adică în ipoteza în care nu au fost formulate cereri și excepții și nici nu au fost ridicate din oficiu excepții. În acest sens arată că nu poate face obiectul contestației încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune - ca urmare a unei erori materiale - începerea judecății cu privire la o faptă pentru care instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu.6. Tribunalul Sălaj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că nu există o obligație a judecătorului de cameră preliminară de a menționa, în mod expres, în dispozitivul încheierii finale infracțiunile pentru care dispune începerea judecății. Consideră că în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate se poate discuta cel mult despre o eroare materială, având în vedere faptul că a fost indicat numărul rechizitoriului cu privire la care s-a constatat legalitatea sesizării instanței. O atare situație nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiție și dreptul la apărare al inculpatului, întrucât există un remediu procesual.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că procedura de cameră preliminară a fost concepută ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se verifică competența instanței și legalitatea actului de sesizare a instanței, precum și legalitatea actelor efectuate și a probelor administrate în faza de urmărire penală, în scopul identificării eventualelor neregularități și al remedierii acestora, astfel încât faza de judecată să se desfășoare cu celeritate și cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, asigurându-se liberul acces la justiție. De asemenea consideră că dispozițiile de lege criticate asigură inculpatului dreptul la apărare, întrucât acesta are dreptul de a formula cereri și de a ridica excepții cu privire la aspectele ce fac obiectul procedurii în camera preliminară. Mai mult, în raport cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, inculpatul are dreptul de a participa personal la procedura în camera preliminară și de a pune concluzii, asigurându-se astfel, în ceea ce îl privește, caracterul echitabil al procedurii și contradictorialitatea dezbaterilor. Consideră că motivul pentru care legiuitorul a exceptat de la calea de atac a contestației încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății - în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală - rezidă în faptul că, în ipoteza textului, nici judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, și nici părțile nu au formulat cereri sau excepții în legătură cu aspectele ce fac obiectul procedurii. Or, în cazul inculpatului, aceasta echivalează cu renunțarea la posibilitatea oferită de lege de a sesiza anumite neregularități și de a le supune aprecierii judecătorului de cameră preliminară. Așadar, deși legea îi recunoaște dreptul de a contesta legalitatea rechizitoriului, a probatoriului administrat și a actelor de urmărire penală, inculpatul înțelege să nu uzeze de acest drept. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție arată că aceasta nu poate fi susținută, întrucât textul de lege criticat nu reglementează cu privire la condițiile de stabilire și aplicare a pedepselor.9. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere transmis Curții și în alte dosare, în sensul că dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. 10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016. Textul criticat are următorul cuprins: „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul și inculpatul pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5)“. 13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2). Curtea observă că, prin Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituțională. În acest sens, instanța de contencios constituțional a statuat că soluția legislativă mai sus menționată încalcă egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție (paragraful 19). De asemenea, pornind de la scopul contestației - acela de a asigura posibilitatea îndreptării erorilor de drept comise pe parcursul soluționării cauzei în faza de cameră preliminară - și de la rolul procurorului, care acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar și ale părților din proces, în spiritul legalității, prin decizia mai sus menționată, Curtea a apreciat că exigențele art. 131 din Constituție impun legiuitorului să asigure posibilitatea ca, pe calea contestației prevăzute de dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, să se verifice - inclusiv la inițiativa procurorului - legalitatea încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din același cod (paragraful 25). Prin urmare, Curtea a statuat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, care exclude calea de atac a contestației împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2), încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public (paragraful 28). Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Notă
    *) Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 17 ianuarie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017.
    15. Ținând cont de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și de faptul că instanța de contencios constituțional a fost sesizată în prezenta cauză anterior publicării deciziei mai sus menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea urmează a respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, cu privire la soluția legislativă care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2).16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2), excepție ridicată de Dumitru Ardelean în Dosarul nr. 1.529/309/2015/a1 al Tribunalului Sălaj - Secția penală.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 14 martie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică

    ----