ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 113 din 21 decembrie 2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 921 din 23 decembrie 2011
    Având în vedere prevederile art. 107 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, pentru activitatea de stabilire și plată a beneficiilor de asistență socială asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și pentru activitatea de inspecție, se pot organiza instituții de specialitate, cu sau fără personalitate juridică, în scopul realizării 2unui sistem unitar de administrare a beneficiilor de asistență socială și de evaluare, monitorizare și control în domeniul asistenței sociale, care pot funcționa ca instituții publice cu structuri la nivel central și, după caz, cu servicii deconcentrate la nivel teritorial, iar organizarea, funcționarea și finanțarea acestor structuri se fac prin acte normative la nivel de lege.
    Întrucât implementarea prevederilor Legii nr. 292/2011 se realizează începând cu anul 2012, este necesară reorganizarea cât mai urgentă a cadrului instituțional în domeniul administrării beneficiilor de asistență socială și activității de inspecție socială.
    În acest context, Agenția Națională pentru Prestații Sociale se va reorganiza prin preluarea de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a activității de inspecție socială, noua instituție rezultată urmând să poarte denumirea "Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială", instituție care va exercita atât atribuțiile prezente ale Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cât și pe cele de inspecție socială.
    Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială trebuie să asigure o mai bună gestionare a sistemului de beneficii de asistență socială, certificat printr-o activitate riguroasă de control și inspecție, astfel încât, în prezentul context marcat de constrângeri bugetare, beneficiile să ajungă la persoanele care au cea mai mare nevoie de acestea.
    Neadoptarea acestui act normativ în regim de urgență ar putea conduce la apariția unor disfuncționalități în sistemul de gestionare, dar și de verificare a modului de acordare a beneficiilor de asistență socială, așa cum sunt reglementate de noul cadru legislativ privind asistența socială, ceea ce ar putea însemna întârzieri la stabilirea și plata beneficiilor sociale, datorate elementelor de tranziție pe care le implică activitatea de reorganizare instituțională.
    Întrucât aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare, ce nu suferă amânare,
    emeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Se reorganizează Agenția Națională pentru Prestații Sociale, prin preluarea activității de inspecție socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.(2) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică și are sediul în municipiul București, str. Ion Câmpineanu nr. 20, sectorul 1.(3) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, denumită în continuare Agenție, are în subordine agenții pentru plăți și inspecție socială județene și a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică.(4) Agențiile teritoriale, în funcție de nevoile locale și pentru eficientizarea activității proprii, pot organiza în subordine unități fără personalitate juridică, denumite în continuare agenții locale.


    Articolul 2

    Agenția are ca scop:
    a) administrarea și gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistență socială și a altor programe privind servicii sociale susținute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
    b) realizarea de activități de evaluare și monitorizare a serviciilor sociale, precum și controlul măsurilor de protecție socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților, realizate de autoritățile administrației publice centrale și locale și de alte persoane fizice și juridice;
    c) realizarea activităților de control și investigare socială privind modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau de dependență.

    (la 29-11-2016, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )


    Articolul 3

    Finanțarea cheltuielilor privind organizarea și funcționarea Agenției se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.


    Articolul 4

    Principiile care stau la baza funcționării Agenției sunt următoarele:
    a) solidaritatea socială;
    b) respectarea drepturilor sociale ale cetățenilor;
    c) asigurarea accesului egal la drepturi sociale, cu respectarea egalității de șanse și promovarea nediscriminării;
    d) protecția și respectarea confidențialității datelor personale;
    e) eficiența în administrarea și gestionarea beneficiilor de asistență socială;
    f) facilitarea accesului oricărei persoane aflate în dificultate la măsurile de asistență socială;
    g) asigurarea continuității măsurilor de asistență socială pentru beneficiari;
    h) asigurarea unei abordări unitare a legislației privind beneficiile de asistență socială;
    i) transparența și responsabilitatea publică.


    Articolul 5

    Agenția aplică politicile și strategiile din domeniul sistemului național de asistență socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, având următoarele obiective principale:
    a) administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistență socială, precum și a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii;
    b) asigurarea unui sistem eficient și integrat de gestionare și plată a beneficiilor de asistență socială la nivel național;
    c) prevenirea erorii, fraudei, abuzului și neglijenței în sistemul de protecție socială, în modul de acordare a beneficiilor de asistență socială, de furnizare a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau grad de dependență, modalitățile de sesizare ale instituțiilor/organelor competente conform legii, fiind stabilite prin ordin de ministru în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;
    (la 29-11-2016, Litera c) din Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    d) monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistență socială și pentru programele de servicii sociale;
    e) evaluarea, monitorizarea și controlul respectării criteriilor și standardelor minime care au stat la baza acreditării furnizorilor și licențierii serviciilor sociale.
    (la 29-11-2016, Litera e) din Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    f) organizarea și asigurarea serviciilor de stabilire, evidență și plată a beneficiilor de asistență socială;
    g) organizarea și asigurarea unui sistem de evidență și evaluare a persoanelor care primesc beneficii de asistență socială;
    h) asigurarea furnizării informațiilor necesare realizării politicilor și strategiilor în domeniul protecției sociale;
    (la 29-11-2016, Litera h) din Articolul 5, Capitolul I a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    i) facilitarea accesului persoanelor îndreptățite, potrivit legii, la beneficiile de asistență socială;
    j) gestionarea eficientă a resurselor umane și materiale în domeniul său de activitate;
    k) exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, al modului de asigurare, administrare și gestionare a beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale;
    l) îndrumarea autorităților administrației publice centrale și locale, a persoanelor fizice și juridice, publice sau private, cu atribuții în domeniul protecției sociale, în vederea derulării în bune condiții a activității, a perfecționării activității acestora și prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.
    (la 29-11-2016, Litera l) din Articolul 5, Capitolul I a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )


    Capitolul II Atribuțiile, organizarea și funcționarea Agenției

    Secţiunea 1 Atribuțiile Agenției

    Articolul 6
    (1) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul administrării, gestionării și plății beneficiilor de asistență socială și al susținerii programelor de servicii sociale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții:
    a) urmărește și asigură aplicarea corectă, unitară și nediscriminatorie a legislației privind sistemul de beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale;
    b) elaborează propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ din domeniul său de competență și le înaintează Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru promovare;
    c) stabilește procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistență socială, administrarea și implementarea programelor privind serviciile sociale de către agențiile teritoriale și elaborează instrucțiuni privind gestionarea beneficiilor de asistență socială și a programelor de servicii sociale;
    d) fundamentează și propune Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale proiectul de buget, ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistență socială și susținerea programelor privind servicii sociale, precum și pentru funcționarea Agenției;
    e) administrează și gestionează bugetul propriu, organizează și asigură plata beneficiilor de asistență socială;
    f) administrează și gestionează patrimoniul propriu;
    g) prezintă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale raportul de execuție bugetară a bugetului alocat;
    h) negociază și încheie convenții cu instituții financiare, în vederea efectuării plăților beneficiilor de asistență socială, în baza mandatului acordat de ordonatorul principal de credite;
    i) elaborează rapoarte și analize pentru fundamentarea politicilor și programelor în domeniul beneficiilor de asistență socială și al serviciilor sociale și le transmite Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
    j) elaborează indicatorii statistici aferenți domeniului său de competență;
    k) asigură evidența la nivel național a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistență socială.
    (la 29-11-2016, Litera k) din Alineatul (1), Articolul 6, Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    l) monitorizează și asigură controlul asupra modului de acordare a beneficiilor de asistență socială;
    m) asigură implementarea, menținerea și îmbunătățirea sistemelor de management al calității în domeniul său de activitate;
    n) organizează activități de informare a cetățenilor cu privire la dreptul acestora la beneficiile de asistență socială;
    o) asigură îndrumarea metodologică a agențiilor teritoriale cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale în domeniu, cu respectarea politicilor sociale elaborate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
    p) îndrumă persoanele juridice și fizice cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din reglementările privind beneficiile de asistență socială;
    q) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, în condițiile legii;
    r) asigură reprezentarea în relațiile cu organismele similare din străinătate și cu alte instituții publice și organizații interne și internaționale din domeniul său de activitate, la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
    s) asigură pentru activitatea proprie dezvoltarea, mentenanța și protecția sistemelor automatizate de calcul și înregistrare, în special în funcție de evoluțiile tehnologice;
    ș) asigură gestiunea bazelor naționale de date referitoare la sistemul de informații privind beneficiile de asistență socială;
    t) garantează securitatea și integritatea sistemului de informații, precum și confidențialitatea informațiilor și a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legii;
    ț) aplică prevederile tratatelor internaționale în domeniu la care România este parte, inclusiv ansamblul reglementărilor comunitare în domeniu, și colaborează cu instituții similare din Uniunea Europeană;
    u) negociază, potrivit mandatului acordat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, acorduri bilaterale cu organisme din alte state, în domeniul său de competență;
    v) realizează selecția, stabilește planul de formare profesională continuă a personalului propriu, inclusiv în domeniul inspecției sociale, și este responsabilă de punerea lui în aplicare.
    (la 16-11-2012, Lit. v) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )
    (2) Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenția îndeplinește și următoarele atribuții:
    a) asigură evaluarea, monitorizarea și controlul calității în domeniul serviciilor sociale în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 29-11-2016, Litera a) din Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    b) urmărește aplicarea și respectarea politicilor în domeniul formării profesionale a adulților, monitorizează și controlează acreditarea furnizorilor de formare profesională, conform prevederilor legale;
    c) abrogată;
    (la 16-11-2012, Lit. c) a alin. (2) al art. 6 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )

    d) asigură urmărirea aplicării și respectării prevederilor legale privind autorizarea și funcționarea agentului de muncă temporară.
    (3) Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul inspecției sociale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții:
    a) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea și promovarea drepturilor sociale ale cetățenilor de către autoritățile administrației publice, precum și de către alte persoane fizice și juridice, publice și private;
    b) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistență socială, precum și a celor alocate pentru susținerea și dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor și politicilor din domeniu;
    c) propune instituțiilor controlate luarea măsurilor legale pentru remedierea deficiențelor constatate în urma activității de inspecție, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate și sesizează organele de urmărire penală competente, după caz. Sesizarea organelor de urmărire penală se face de către directorul executiv al agențiilor teritoriale, la propunerea inspectorului social, în urma efectuării controalelor, în cazul în care există suspiciuni de fraudă și corupție;
    (la 16-11-2012, Lit. c) a alin. (3) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )

    c^1) dispune autorităților administrației publice care au stabilit drepturile sociale reactualizarea anchetei sociale, reanalizarea dosarelor beneficiarilor, după caz, iar în situația în care există suspiciuni de eroare, fraudă, abuz și neglijență în sistemul de protecție socială, sesizează organele de urmărire penală competente;
    (la 29-11-2016, Litera c^1) din Alineatul (3) , Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    d) constată săvârșirea faptelor care încalcă prevederile legale prevăzute în toate actele normative ce reglementează sistemul național de asistență socială și aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de către acestea;
    e) exercită controlul în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte din sistemul național de asistență socială care au condus la încălcarea drepturilor sociale ale cetățeanului;
    e^1) efectuează activități de investigare socială cu privire la furnizarea serviciilor sociale, acordarea beneficiilor de asistență socială, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependență, pentru a identifica eventualele situații de eroare, fraudă, abuz și neglijență în sistemul de protecție socială și transmite organelor competente probele și informațiile rezultate în urma controalelor efectuate, în scopul declanșării anchetei penale, dacă este cazul;
    (la 29-11-2016, Litera e^1) din Alineatul (3) , Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    f) desfășoară activități de investigare socială derivate din rezultatele controlului și formulează propuneri de îmbunătățire a activității, organizării și a procedurii de acordare a beneficiilor de asistență socială, a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate și grad de dependență, după caz.
    (la 29-11-2016, Litera f) din Alineatul (3) , Articolul 6 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    g) controlează, evaluează și monitorizează respectarea prevederilor legale în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării/licențierii furnizorilor de servicii sociale și a serviciilor furnizate de aceștia;
    h) controlează modalitatea prin care sunt respectate și puse în aplicare prevederile legale privind combaterea marginalizării sociale;
    i) elaborează și difuzează ghiduri și manuale operaționale necesare activității de inspecție;
    j) acordă consiliere autorităților administrației publice centrale și locale și persoanelor fizice și juridice, publice sau private, cu atribuții în domeniul protecției sociale, în vederea derulării în bune condiții a activității și a perfecționării acesteia și prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.
    (la 29-11-2016, Litera j din Alineatului (3) al Articolului 6 a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    k) sesizează instituțiile abilitate în situația constatării cazurilor de coluziune.
    (la 16-11-2012, Lit. k) a alin. (3) al art. 6 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )


    Articolul 7
    (1) În realizarea atribuțiilor sale, Agenția poate stabili relații de parteneriat sau de colaborare cu alte autorități și instituții publice și private, din țară și din străinătate, cu reprezentanți ai societății civile sau ai partenerilor sociali.(2) În vederea eficientizării activității sale, Agenția poate încheia contracte cu persoane fizice sau juridice pentru realizarea unor activități ori servicii, în condițiile legii.


    Secţiunea a 2-a Organizarea și funcționarea Agenției

    Articolul 8
    (1) Personalul Agenției și al agențiilor teritoriale este format din funcționari publici cu funcții generale, funcționari publici cu funcții specifice și personal angajat cu contract individual de muncă, salarizați în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(2) Funcția de inspector social face parte din categoria funcțiilor publice specifice cu statut special.(3) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorul social exercită atribuții de autoritate de stat, beneficiază de protecția legii și este apărat de orice ingerință sau amestec în activitatea sa, de natură să îi influențeze libertatea de apreciere, de execuție, de decizie ori de control.(4) Inspectorul social își desfășoară activitatea profesională exclusiv pe baza și în aplicarea prevederilor legale în domeniu.(5) Inspectorii sociali își desfășoară activitatea de inspecție/investigare socială în baza legitimației, insignei și a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general/directorul executiv, având acces la toate documentele și informațiile care conțin date relevante în legătură cu realizarea activităților de inspecție/investigare socială.
    (la 29-11-2016, Alineatul (5) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )
    (6) În baza legitimației, insignei și a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general al Agenției, inspectorii sociali își pot desfășura activitatea de inspecție pe întreg teritoriul țării, indiferent de agenția în care își desfășoară activitatea în mod curent.
    (la 29-11-2016, Alineatul (6) din Articolul 8 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )
    (7) Atribuțiile și responsabilitățile personalului Agenției la nivel central și local se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al acesteia, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale, la propunerea directorului general al Agenției.


    Articolul 9

    Structura organizatorică și numărul maxim de posturi ale Agenției atât la nivel central, cât și la nivel local se stabilesc prin statutul de organizare și funcționare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 10
    (1) Agenția preia patrimoniul Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, precum și patrimoniul aferent activității de inspecție socială, pe baza protocolului de predare-preluare, încheiat între Agenție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Posturile alocate pentru activitatea de inspecție socială se preiau de către Agenție, în condițiile legii.(3) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții aferente Agenției, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente acestuia se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții.(4) Posturile prevăzute la alin. (2) și, după caz, personalul care ocupă aceste posturi se consideră preluate, respectiv transferate în interesul serviciului, în condițiile legii.(5) În aplicarea dispozițiilor alin. (4) se încheie protocol de predare-preluare, în condițiile legii.


    Secţiunea a 3-a Conducerea Agenției

    Articolul 11
    (1) Agenția este condusă de un director general, funcție publică de conducere, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale, în condițiile legii.(2) Directorul general beneficiază de drepturile salariale și de celelalte drepturi prevăzute de lege.(3) Directorul general poate exercita activități de control în domeniul său de activitate, pe întreg teritoriul țării.


    Articolul 12
    (1) În exercitarea atribuțiilor de conducere, directorul general are în subordine un director general adjunct cu atribuții în domeniul administrării, gestionării și plății beneficiilor de asistență socială și al susținerii programelor de servicii sociale și un inspector general, funcție specifică de conducere, echivalentă funcției publice generale de conducere, de director general adjunct, cu atribuții în domeniul inspecției sociale.(2) Directorul general adjunct și inspectorul general sunt numiți prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, în condițiile legii.(3) Atribuțiile și responsabilitățile directorului general adjunct și ale inspectorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Agenției.
    (la 29-11-2016, Articolul 12 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )


    Articolul 13

    Conducerea agențiilor teritoriale se exercită de către un director executiv, funcționar public de conducere, numit prin decizie a directorului general al Agenției, în condițiile legii.


    Articolul 14
    (1) Directorii executivi ai agențiilor teritoriale au calitatea de ordonatori terțiari de credite.(2) Atribuțiile și responsabilitățile directorilor executivi se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Agenției.


    Articolul 15
    (1) Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:
    a) coordonează activitatea Agenției și a structurilor sale subordonate;
    b) răspunde de întreaga activitate a Agenției și a structurilor subordonate în fața ministrului muncii, familiei și protecției sociale;
    c) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și protecției sociale, în condițiile legii, proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistență socială și susținerea programelor de servicii sociale, precum și pentru funcționarea Agenției;
    d) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și protecției sociale raportul anual de activitate al Agenției;
    e) aprobă încadrarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ori a raporturilor de muncă pentru personalul din subordine, în condițiile legii;
    f) aprobă planul de formare profesională continuă a personalului Agenției;
    g) aprobă procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistență socială, administrarea și implementarea programelor de servicii sociale, instrucțiunile privind gestionarea beneficiilor de asistență socială și a programelor de servicii sociale, precum și ghidurile și manualele operaționale necesare activității de inspecție;
    h) propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și protecției sociale regulamentul de organizare și funcționare al Agenției la nivel central și local;
    i) organizează și coordonează activitatea de control intern, conform legii;
    j) evaluează activitatea directorilor executivi ai agențiilor teritoriale;
    k) reprezintă Agenția în justiție, în raporturile cu celelalte instituții și autorități publice și organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine;
    l) dezvoltă relații de colaborare cu instituții similare din țară și din străinătate, în limita competențelor prevăzute de lege;
    m) asigură promovarea imaginii Agenției;
    n) coordonează activitatea de inspecție socială;
    o) stabilește și propune spre aprobare ministrului muncii, familiei și protecției sociale planul anual de control al inspecției sociale;
    p) stabilește și organizează activitățile de inspecție socială la nivel național;
    q) dispune controale asupra activității structurilor din subordinea Agenției.
    (2) În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii.(3) Directorul general al Agenției este ordonator secundar de credite.(4) Directorul general al Agenției poate delega atribuții personalului din subordine, în condițiile legii.(5) Directorul general îndeplinește și alte atribuții care se stabilesc prin statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției.


    Capitolul III Agențiile teritoriale

    Articolul 16
    (1) În domeniul administrării, gestionării și plății beneficiilor de asistență socială și al susținerii programelor de servicii sociale, agențiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuții:
    a) aplică legislația privind acordarea și plata beneficiilor de asistență socială;
    b) aplică legislația privind finanțarea programelor de servicii sociale;
    c) informează și îndrumă persoanele fizice și juridice cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din reglementările privind sistemul național de asistență socială;
    d) gestionează informațiile în vederea efectuării plăților beneficiilor de asistență socială;
    e) prelucrează documentația aferentă stabilirii drepturilor la beneficiile de asistență socială, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    f) înregistrează datele privind persoanele care primesc beneficii de asistență socială;
    g) utilizează sistemul de informații în conformitate cu instrucțiunile și instrumentele de gestiune a informației stabilite de Agenție;
    h) asigură evidența la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistență socială;
    i) actualizează baza de date cu privire la beneficiari și la beneficiile de asistență socială acordate;
    j) asigură respectarea prevederilor legale care privesc caracterul confidențial al datelor personale ale solicitanților și ale persoanelor care primesc beneficii de asistență socială;
    k) verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la beneficiile de asistență socială;
    l) stabilesc dreptul la beneficiile de asistență socială și efectuează plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    m) recuperează drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condițiile legii;
    n) fundamentează și propun Agenției proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistență socială, susținerea programelor de servicii sociale și pentru funcționarea lor;
    o) administrează bugetul aprobat și prezintă Agenției raportul de execuție bugetară;
    p) organizează activitatea de evidență contabilă a execuției bugetare pentru bugetul alocat;
    q) întocmesc rapoarte periodice, precum și raportul anual de activitate și le transmit Agenției;
    r) furnizează Agenției și altor organisme care au competențe în domeniu informații în vederea elaborării de studii, rapoarte și analize în domeniul lor de activitate;
    s) asigură comunicarea permanentă cu instituțiile și autoritățile administrației publice centrale, cu alte instituții și persoane juridice cu responsabilități în domeniul social și în special cu autoritățile administrației publice locale și județene;
    ș) asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, conform legii;
    t) soluționează contestații, sesizări și reclamații, potrivit competențelor legale;
    ț) realizează selecția și formarea profesională a personalului la nivel județean, în conformitate cu planul stabilit de Agenție în domeniu;
    u) editează materiale informative în domeniul lor de activitate;
    v) utilizează orice mijloc de comunicare în masă pentru promovarea și informarea asupra drepturilor beneficiarilor;
    w) încheie contractele și convențiile de finanțare pentru programele de servicii sociale, monitorizează implementarea acestora și elaborează rapoartele prevăzute de lege;
    x) întocmesc documentația necesară pentru solicitarea creditelor bugetare în vederea finanțării programelor de servicii sociale și asigură plata acestora.
    (2) Pentru realizarea obiectivelor sale, agențiile teritoriale îndeplinesc și următoarele atribuții:
    a) administrează patrimoniul propriu, precum și bunurile din domeniul public sau privat al statului, în condițiile legii;
    b) asigură îndrumarea și controlul activității agențiilor locale;
    c) abrogată;
    (la 16-11-2012, Lit. c) a alin. (2) al art. 16 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )

    d) asigură aplicarea prevederilor legale în vigoare privind condițiile de înființare și a celor privind procedura de autorizare a agentului de muncă temporară;
    e) autorizează furnizorii de formare profesională în baza prevederilor legale în vigoare privind formarea profesională a adulților;
    f) înregistrează contractele de formare profesională ale furnizorilor de formare profesională;
    g) soluționează cererile privind stabilirea calității de persoană persecutată, în înțelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizată prin intermediul caselor județene de pensii sau, după caz, al Casei de Pensii a Municipiului București;
    (la 29-11-2016, Litera h) din Articolul 16 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 8, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )
    i) realizează activități de evaluare, monitorizare și control privind implementarea programelor din domeniul protecției sociale și incluziunii sociale, în conformitate cu metodologia specifică aprobată prin lege sau prin manuale operaționale;
    (la 29-11-2016, Litera i) din Alineatul (2), Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    (la 29-11-2016, Litera j) din Articolul 16 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 8, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )
    k) monitorizează implementarea priorităților stabilite prin planul strategic de acțiune din domeniul incluziunii sociale, precum și activitatea secretariatului tehnic al comisiei de incluziune socială organizate în conformitate cu ordinul prefectului.
    (3) În domeniul inspecției sociale, agențiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuții:
    a) promovează acțiuni de informare și conștientizare a cetățenilor asupra drepturilor sociale și stabilesc programe de colaborare cu societatea civilă;
    b) sesizează organele de urmărire penală competente în situația în care faptele supuse controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni;
    c) propun teme de control în vederea includerii în planul anual de control pentru implementarea politicilor aferente sistemului național de asistență socială;
    d) desfășoară activitatea de control la nivel de județ, în baza ordinelor de deplasare și cu respectarea metodologiilor, instrucțiunilor și a procedurilor de lucru aprobate;
    e) controlează și monitorizează modul în care sunt stabilite și acordate beneficiile de asistență socială, serviciile sociale, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependență, după caz;
    (la 29-11-2016, Litera e) din Alineatul (3), Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 9, Articolul 16, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    f) evaluează, monitorizează și controlează activitatea furnizorilor de servicii sociale publici și privați din punctul de vedere al respectării standardelor de calitate și de cost, precum și al eficienței și performanței acestora;
    g) controlează și monitorizează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistență socială, precum și a celor alocate pentru susținerea și dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor și politicilor din domeniu;
    h) constată săvârșirea faptelor prin care se încalcă prevederile legale din domeniul protecției sociale și aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de lege;
    (la 29-11-2016, Litera m) din Alineatul (3), Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    i) propun suspendarea ori încetarea temporară sau definitivă a beneficiului de asistență socială/serviciului social în cazul încălcării grave a prevederilor legale în domeniu;
    j) controlează și monitorizează modul de îndeplinire a prevederilor legale privind combaterea marginalizării sociale;
    k) elaborează rapoartele de evaluare, monitorizare și control, precum și analize specifice activității de inspecție desfășurate la nivel județean;
    l) fac propuneri de îmbunătățire a activității, organizării și a metodei de acordare a beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale;
    m) acționează la nivel județean pentru prevenirea și înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile și normele din domeniul protecției sociale, stabilite prin tratatele internaționale la care România este parte sau prin reglementările Uniunii Europene;
    (la 29-11-2016, Litera m) din Alineatul (3), Articolul 16 , Capitolul III a fost modificată prin înlocuirea sintagmei: domeniul asistenței sociale de Alineatul (2), Articolul 15 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 82 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 29 noiembrie 2016 )

    n) transmit, la solicitarea Agenției, informațiile privind activitatea de control din domeniul inspecției sociale.
    (4) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, agențiile teritoriale cooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu organizațiile guvernamentale, cu societatea civilă, precum și cu partenerii sociali.


    Capitolul IV Contravenții și sancțiuni

    Articolul 17
    (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, persoanele fizice sau juridice, publice ori private, inspectate au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor sociali orice document sau informație necesară și relevantă activității de inspecție, în termenul precizat de aceștia.(2) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (1) se poate penaliza cu 20 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
    (la 16-11-2012, Art. 17 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 198 din 1 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 13 noiembrie 2012. )


    Articolul 18
    (1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei următoarele fapte:
    a) obstrucționarea în orice mod de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, de către persoanele fizice sau juridice, publice ori private, a inspectorilor sociali în exercitarea totală sau parțială a atribuțiilor de inspecție, prin orice acțiune ori inacțiune;
    b) refuzul persoanelor fizice și/sau juridice de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de inspectorul social, la termenele stabilite de acesta;
    c) refuzul persoanelor fizice și/sau juridice de a pune la dispoziția inspectorilor sociali toate documentele și informațiile necesare pentru realizarea acțiunilor de control, evaluare sau monitorizare.
    (2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii sociali.


    Articolul 19

    Prevederile art. 18 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale

    Articolul 20
    (1) În vederea asigurării funcționării Agenției și a agențiilor teritoriale, numărul maxim de posturi aprobat pentru Agenția Națională pentru Prestații Sociale, supusă reorganizării, se suplimentează cu 287 de posturi, prin preluarea a 132 de posturi aferente activității de inspecție socială din cadrul aparatului central al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și prin preluarea a 155 de posturi de la Inspecția Muncii.(2) În aplicarea dispozițiilor alin. (1) se încheie protocol de predare-preluare, în condițiile legii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice din administrația centrală, pentru personalul din aparatul central al Agenției, respectiv din serviciile deconcentrate, pentru personalul din agențiile teritoriale.


    Articolul 21

    Prin preluarea atribuțiilor și a responsabilităților de inspecție socială Agenția se subrogă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale în toate drepturile și obligațiile din domeniul de activitate al inspecției sociale, decurgând din acte normative și administrative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii, orice alte acte care produc efecte juridice.


    Articolul 22

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Agenției, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale supune spre aprobare Guvernului statutul propriu de organizare și funcționare al acesteia.


    Articolul 23

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cuprinsul tuturor actelor normative, sintagma "Agenția Națională pentru Prestații Sociale" se înlocuiește cu sintagma "Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială", sintagma "agenții județene pentru prestații sociale" se înlocuiește cu sintagma "agenții județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București", sintagma "prestații sociale" se înlocuiește cu sintagma "beneficii de asistență socială", iar denumirea de "președinte al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale" se înlocuiește cu denumirea de "director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială".


    Articolul 24
    (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:
    a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 90/2008, cu modificările ulterioare;
    b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecția Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 30 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 211/2007.
    (2) Statutul propriu de organizare și funcționare al Agenției, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.285/2008 privind aprobarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu modificările și completările ulterioare, rămâne în vigoare și se aplică în mod corespunzător până la data aprobării noului statut propriu de organizare și funcționare al Agenției prevăzut la art. 22.


    Articolul 25

    În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Agenției, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale va elabora proiectul de lege privind statutul inspectorului social.


    Articolul 26

    Prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012, cu excepția prevederilor art. 18, care intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii,
    familiei și protecției sociale,
    Sulfina Barbu
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Ialomițianu

    București, 21 decembrie 2011.
    Nr. 113.
    -------