ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 76 din 24 mai 2001
privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 31 mai 2001



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Se instituie o procedură unica de înregistrare şi autorizare a funcţionarii comercianţilor, în scopul simplificarii unor formalităţi administrative.
    (2) Înregistrarea comercianţilor se face cu îndeplinirea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (3) Prin comercianţi se înţelege persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.
    (4) Prin autorizarea funcţionarii comercianţilor se înţelege obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor strict necesare pentru începerea activităţii acestora.


    Articolul 2

    (1) În vederea îndeplinirii procedurilor necesare pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor, în cadrul camerelor de comerţ şi industrie teritoriale se constituie un birou unic pentru obţinerea înregistrării şi autorizării funcţionarii comercianţilor, denumit în continuare Birou unic.
    (2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi instituţiile publice implicate vor lua măsurile necesare pentru organizarea şi funcţionarea Biroului unic.


    Capitolul 2 Proceduri pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţilor


    Articolul 3

    (1) Solicitarea înregistrării comerciantului se face la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.
    (2) Solicitantul va completa cererea de înregistrare tip, va furniza toate datele necesare, va achită taxele şi tarifele aferente operaţiunilor pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comerciantului şi, dacă este cazul, va depune şi următoarele documente:
    a) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
    b) actele care probează dreptul de proprietate asupra aporturilor în natura la capitalul social, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate, dacă titularul cererii îl deţine;
    c) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul comerciantului şi aprobate de asociaţi în condiţiile legii.
    (3) Cererea de înregistrare este formularul unic pe care solicitantul îl completează şi îl depune la Biroul unic, pe baza acestuia declansandu-se procedurile necesare pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comerciantului.
    (4) În termen de 20 de zile de la înregistrarea cererii va fi eliberat certificatul de înregistrare a comerciantului, care cuprinde şi codul unic de înregistrare.
    (5) În anexa la certificatul de înregistrare vor fi cuprinse, după caz, următoarele avize, autorizaţii şi/sau acorduri necesare pentru autorizarea funcţionarii comerciantului:
    a) avizul şi/sau autorizaţia pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (p.s.i.), emise de brigazile şi grupurile de pompieri militari;
    b) avizul şi/sau autorizaţia sanitară, emise de direcţiile de sănătate publică teritoriale;
    c) autorizaţia sanitară veterinara, emisă de direcţiile sanitare veterinare teritoriale;
    d) acordul şi/sau autorizaţia de mediu, emise de inspectoratele teritoriale de protecţie a mediului;
    e) autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii.
    (6) Eliberarea certificatului de înregistrare şi a anexei la acesta care cuprinde avize, autorizaţii şi/sau acorduri necesare da dreptul comerciantului să îşi înceapă activitatea.
    (7) Modelul şi conţinutul cererii de înregistrare tip prevăzute la alin. (2) şi ale certificatului de înregistrare, inclusiv ale anexei la acesta, vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al instituţiilor publice implicate.


    Articolul 4

    (1) În toate cazurile, la cererea şi pe cheltuiala titularului cererii Biroul unic are obligaţia de a presta următoarele servicii:
    a) rezervarea firmei şi efectuarea, în numele titularului cererii, a vărsămintelor reprezentând aportul în numerar la capitalul social;
    b) redactarea actului constitutiv şi obţinerea autentificării sau, după caz, a dării de data certa acestuia;
    c) redactarea şi obţinerea declaraţiei pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor ca îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege;
    d) susţinerea cererii de înregistrare a comerciantului în faţa judecătorului delegat.
    (2) Dovada intabulării bunurilor imobile este necesară numai în cazul în care acestea sunt subscrise ca aport în natura la capitalul social. În aceasta situaţie, la cererea şi pe cheltuiala titularului cererii Biroul unic are obligaţia de a presta următoarele servicii:
    a) obţinerea evaluării, prin expertiza, a bunului;
    b) obţinerea certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun.
    (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) termenul de eliberare a certificatului de înregistrare a comerciantului este de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.
    (4) Actul constitutiv nu este supus obligativitatii încheierii în forma autentică, putând avea forma unui înscris sub semnatura privată, cu excepţia următoarelor situaţii:
    a) când printre bunurile subscrise ca aport în natura la capitalul social se afla un teren;
    b) când forma juridică a societăţii comerciale implica răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei, pentru obligaţiile sociale;
    c) când societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.
    (5) În situaţia în care se apelează la serviciile unui avocat documentaţia necesară în vederea înregistrării potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se depune la Biroul unic pentru obţinerea certificatului de înregistrare şi autorizare a funcţionarii.


    Articolul 5

    (1) Camerele de comerţ şi industrie teritoriale transmit pe cale electronică Ministerului Finanţelor Publice datele din cererea de înregistrare tip pentru atribuirea codului unic de înregistrare.
    (2) Pe baza datelor prevăzute la alin. (1) Ministerul Finanţelor Publice atribuie, în termen de maximum 24 de ore, codul unic de înregistrare. În termen de 3 zile de la primirea codului unic de înregistrare camerele de comerţ şi industrie teritoriale transmit Ministerului Finanţelor Publice întreaga documentaţie care a stat la baza solicitării înregistrării.
    (3) Codul unic de înregistrare atribuit va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucreaza date privind comercianţii, precum şi de comerciant în relaţiile cu terţii, inclusiv cu autorităţile şi instituţiile publice, pe toată durata funcţionarii lui.
    (4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti vor conveni structura codului unic de înregistrare.


    Articolul 6

    (1) Instituţiile menţionate la art. 3 alin. (5) vor delega la Biroul unic unul sau mai mulţi reprezentanţi cu drept de semnatura, care vor colabora cu instituţiile pe care le reprezintă.
    (2) Avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile menţionate la art. 3 alin. (5), cuprinse în anexa la certificatul de înregistrare, se eliberează de autorităţile competente, prin reprezentanţii lor la Biroul unic, cu încadrarea în termenul de 20 de zile prevăzut la art. 3 alin. (4).
    (3) În vederea eliberării avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor necesare pentru autorizarea funcţionarii comercianţilor, autorităţile competente vor evalua sediul social al comerciantului şi vor transmite reprezentanţilor lor în Biroul unic, în termen de maximum 10 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat, un referat în care se va menţiona una dintre următoarele situaţii:
    a) comerciantului nu îi este necesar în aceasta etapa respectivul aviz, acord sau autorizaţie, caz în care reprezentanţii delegaţi vor consemna acest fapt în poziţia corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare;
    b) comerciantul îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea documentelor menţionate la art. 3 alin. (5), caz în care reprezentanţii delegaţi vor completa anexa la certificatul de înregistrare cuprinzând avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile necesare pentru autorizarea funcţionarii comerciantului;
    c) comerciantul nu îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea documentelor menţionate la art. 3 alin. (5), caz în care se vor menţiona neconformităţile constatate şi actele normative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite, Biroul unic având obligaţia sa comunice aceste constatări solicitantului.


    Articolul 7

    (1) În cazul neeliberarii unuia sau mai multor avize, autorizaţii şi/sau acorduri comerciantul poate solicita reluarea procedurii de obţinere a acestora, în termen de 90 de zile de la data respingerii, cu dovada achitării din nou a acelor taxe pentru care referatele de evaluare conţin concluzii negative.
    (2) Nerespectarea termenului de 90 de zile conduce la reluarea procedurii de autorizare a funcţionarii cu plata integrală a taxelor aferente.


    Articolul 8

    Condiţiile pentru eliberarea avizelor, autorizaţiilor şi/sau acordurilor necesare pentru autorizarea funcţionarii comercianţilor, perioada de valabilitate şi modalitatea de reinnoire a acestora, precum şi cuantumul taxelor aferente se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor în subordinea cărora funcţionează autorităţile şi instituţiile publice menţionate la art. 3 alin. (5), cu avizul Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie şi al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 9

    Camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi autorităţile publice menţionate la art. 3 alin. (5) vor asigura condiţiile necesare pentru organizarea şi gestionarea datelor cu privire la activitatea de autorizare a funcţionarii comercianţilor, inclusiv arhivarea documentaţiei care a stat la baza eliberării avizelor, autorizaţiilor şi/sau a acordurilor necesare pentru autorizarea funcţionarii.


    Articolul 10

    (1) O dată cu efectuarea înregistrării un extras în forma simplificata al încheierii judecătorului delegat se comunică din oficiu direcţiei generale a finanţelor publice teritoriale, precum şi Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare, pe cheltuiala comerciantului. Extrasul în forma simplificata al încheierii, vizat de judecătorul delegat, va cuprinde cel puţin următoarele elemente: data încheierii, datele de identificare a asociaţilor/ acţionarilor, denumirea şi, dacă exista, emblema societăţii comerciale, sediul, forma, obiectul de activitate pe scurt, capitalul social, durata acesteia, codul unic de înregistrare.
    (2) La cererea şi pe cheltuiala comerciantului încheierea judecătorului delegat se publică integral în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    (3) La cererea şi pe cheltuiala comerciantului actul constitutiv, vizat de judecătorul delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, integral sau în extras.


    Capitolul 3 Contravenţii


    Articolul 11

    (1) Refuzul nejustificat de a elibera documentele solicitate ori întârzierea nejustificată a eliberării acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4), ale art. 4 alin. (3), ale art. 5 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (2) şi (3), constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
    (2) Sancţiunile pot fi aplicate şi persoanei juridice.
    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de personalul abilitat al Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperatie sau de persoanele împuternicite de acesta.


    Articolul 12

    Contravenţiilor prevăzute la art. 11 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 25 şi 26.


    Capitolul 4 Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 13

    Actele adiţionale modificatoare ale actelor constitutive urmează regimul juridic stabilit de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru actele constitutive.


    Articolul 14

    (1) Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. 2 lit. c) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumurile taxelor şi onorariilor pentru autentificarea ori darea de data certa actelor constitutive şi declaraţiilor pe propria răspundere ale fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, precum şi ale celor pentru modificarea acestora se stabilesc în suma fixa prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Justiţiei pe baza propunerilor Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (2) Pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a funcţionarii comercianţilor, efectuate de camerele de comerţ şi industrie teritoriale, cuantumurile taxelor şi tarifelor percepute se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Finanţelor Publice pe baza propunerilor Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Taxele percepute pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor prevăzute la art. 10 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Finanţelor Publice pe baza propunerilor Regiei Autonome "Monitorul Oficial", în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Cuantumurile taxelor, tarifelor şi onorariilor prevăzute la alin. (1)-(3) se indexează periodic, în funcţie de rata inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 15

    (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă autorităţile publice abilitate sa elibereze avize, autorizaţii şi/sau acorduri necesare în vederea funcţionarii comercianţilor vor supune spre adoptare Guvernului propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare, în vederea reducerii numărului şi simplificarii procedurilor de emitere a acestor documente, inclusiv pentru diminuarea cuantumurilor taxelor aferente.
    (2) În termenul prevăzut la alin. (1) fiecare dintre instituţiile şi autorităţile publice implicate în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă va încheia cu Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti protocoale privind schimbul de informaţii, procedurile şi termenele de întocmire a documentaţiilor necesare, precum şi formularistica aferentă.


    Articolul 16

    (1) În termen de 12 luni comercianţii constituiţi anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă au obligată de a solicita, la Biroul unic, preschimbarea actualului certificat de înmatriculare şi a codului fiscal cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare atribuit.
    (2) Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice vor stabili procedura şi formularistica necesare pentru operaţiunea de preschimbare prevăzută la alin. (1).
    (3) Cheltuielile implicate de aplicarea prevederilor alin. (1) se suporta de către camerele de comerţ şi industrie teritoriale şi de unităţile teritoriale competente ale Ministerului Finanţelor Publice, pentru operaţiunile proprii.
    (4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) comercianţii existenţi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor identifica prin utilizarea actualului număr de înmatriculare în registrul comerţului şi a codului fiscal.
    (5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) certificatele de înmatriculare şi cele de înregistrare fiscală sunt nule de drept.


    Articolul 17

    (1) Prevederile art. 5 alin. (5) şi ale art. 56 lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător prevederilor art. 4 alin. (4).
    (2) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenul înregistrare semnifica atât înmatricularea şi înscrierea menţiunilor prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, şi de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cat şi luarea în evidenta a comercianţilor la instituţiile şi autorităţile publice abilitate, prevăzute la art. 5 alin. (4).


    Articolul 18

    (1) Procedura de înregistrare şi autorizare a funcţionarii comercianţilor, stabilită de prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică începând cu cea de-a 31-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Pe data prevăzută la alin. (1) se abroga:
    a) art. 11 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) art. 41 din Legea nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) art. 10 din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 23 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) orice alte dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul pentru întreprinderile
    mici şi mijlocii şi cooperatie,
    Silvia Ciornei
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    p. Ministrul justiţiei,
    Doru Crin Trifoi,
    secretar de stat
    Ministrul pentru coordonarea Secretariatului
    General al Guvernului,
    Petru Şerban Mihailescu
    -----------