DECIZIE nr. 148 din 21 februarie 2007
asupra sesizării privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007



    Cu adresa nr. XXX/253 din 14 februarie 2007, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea grupului parlamentar Dreptate şi Adevăr PNL-PD, prin care se solicită ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.
    Sesizarea este semnată de liderul grupului parlamentar Dreptate şi Adevăr PNL-PD, senator Puiu Haşotti, şi este susţinută cu semnăturile a 26 de senatori din totalul de 42 de senatori membri ai acestui grup parlamentar, şi anume: Basgan Ion, Cârlan Dan, Cismaru Ivan, Cazacu Cornelia, David Cristian, David Gheorghe, Dumitrescu Ion Mihai, Dumitru Constantin, Haşotti Puiu, Ioţcu Petru Nicolae, Lupoi Mihail, Marinescu Marius, Meleşcanu Teodor Viorel, Mereuţă Mircea, Neagu Nicolae, Oprea Mario Ovidiu, Păcuraru Paul, Popa Aron Ioan, Prodan Tiberiu Aurelian, Petre Maria, Popa Dan Gabriel, Rădulescu Cristache, Stroe Radu, Şerbănescu Verginia, Ţîrle Radu şi Vraciu Jan, formând obiectul Dosarului nr. 201C/2007.
    Autorii sesizării de neconstituţionalitate consideră că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi dispoziţiile art. 106 şi 112 alin. (2) din Constituţie.
    În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, se arată că obligativitatea moţiunilor simple încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, "Parlamentul neavând calitatea să decidă asupra unor chestiuni care ţin exclusiv de organizarea şi funcţionarea Guvernului. Autorii sesizării consideră că "Legiuitorul constituţional, în respectul principiului echilibrului puterilor în stat, nu a înţeles să dea o finalitate obligatorie hotărârilor Senatului, prin care se consemnează rezultatul unei moţiuni simple". Nici Regulamentul Camerei Deputaţilor nu prevede obligativitatea pentru Guvern a hotărârilor Parlamentului, fapt ce demonstrează că "Guvernul are decizia cu privire la aplicarea măsurilor referitoare la problemele de politică internă dezbătute în cadrul moţiunii".
    Se mai arată, în finalul sesizării, că adoptarea unei moţiuni simple prin care se solicită demiterea ministrului justiţiei nu se încadrează în prevederile art. 106 din Constituţie, potrivit cărora "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege".
    În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului, pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, însă preşedintele Senatului a comunicat, la data de 20 februarie 2007, punctul său de vedere, în care arată următoarele:
    1. Dispoziţiile art. 67 din Constituţie, care prevăd că actele juridice ale Parlamentului sunt legile, hotărârile şi moţiunile, determină natura juridică a moţiunii simple. Întrucât textul constituţional nu face distincţie între moţiunea simplă şi moţiunea de cenzură, rezultă că ambele produc efecte juridice şi de ordin politic. În doctrina juridică, moţiunile sunt considerate acte care produc efecte juridice, iar actele exclusiv politice sunt declaraţiile, apelurile, mesajele, scrisorile, rezoluţiile şi altele.
    2. Prin urmare, o moţiune adoptată în condiţiile art. 112 alin. (2) din Constituţie produce efecte juridice, iar problemele de politică internă, la care se referă textul constituţional, "este greu să nu vizeze activităţi coordonate de membri ai cabinetului". Această concluzie rezultă şi din coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 112 alin. (2) cu art. 102 alin. (1) în care se menţionează rolul Guvernului de a asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi cu cele ale art. 107 alin. (1) care stabileşte competenţa primului-ministru de a conduce şi controla activitatea membrilor Guvernului. Întrucât "primul-ministru conduce activitatea Guvernului, fără a avea putere de injoncţiune [...], odată ce s-a formulat o moţiune simplă" al cărei conţinut "relevă aspecte negative grave în modul în care se aplică programul de guvernare într-un domeniu sau altul al administraţiei publice, este logic şi firesc ca moţiunea să se finalizeze prin solicitarea demiterii, în sensul revocării ministrului de resort". În acest sens se menţionează că în perioada 2000-2004 în Senat s-au dezbătut două moţiuni simple, iar la Camera Deputaţilor alte şapte asemenea moţiuni, în fiecare fiind solicitată şi demiterea unor miniştri.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al preşedintelui Senatului, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
    Curtea a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 alin. (2), art. 11 lit. A.c), art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, şi este competentă să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    Obiectul sesizării îl constituie prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, ce au următorul cuprins: "Moţiunile simple adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate."
    Dispoziţiile constituţionale considerate ca fiind încălcate prin textele criticate sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 106 din Constituţie, al căror cuprins este următorul:
    - Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.";
    - Art. 106: "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege."
    În esenţă, autorii sesizării consideră că sunt neconstituţionale prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, deoarece prevăd că moţiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate".
    Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că regulamentele Camerelor Parlamentului, fiind aprobate prin hotărâri care reglementează organizarea internă, proprie Camerei respective, prevederile acestora nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru parlamentari, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. (De exemplu: deciziile nr. 45 şi 46 din 17 mai 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Curtea Constituţională a declarat prevederile art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului ca fiind contrare dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Constituţie, pentru că "stabileşte obligaţii pentru alte subiecte de drept decât cele la care se referă organizarea şi funcţionarea acestei Camere a Parlamentului".
    Cele statuate în jurisprudenţa menţionată, în legătură cu regulamentele parlamentare, îşi menţin valabilitatea cu privire la orice hotărâre sau la orice moţiune simplă adoptată ca act juridic al Camerei Deputaţilor sau Senatului, în conformitate cu art. 67 din Constituţie.
    Curtea reţine că Guvernul se află în raporturi constituţionale cu Parlamentul şi cu cele două Camere ale acestuia. În ceea ce priveşte moţiunea simplă, aceasta este reglementată de Constituţie, în Titlul III - "Autorităţile publice", Capitolul IV - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", ca fiind o formă a controlului parlamentar asupra Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice. Condiţiile şi formele de exercitare a funcţiei de control parlamentar, precum şi limitele controlului rezultă din prevederile art. 111 şi 112 din Constituţie, potrivit cărora:
    - Art. 111. - "(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
    (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.";
    - Art. 112. - "(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
    (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări."
    Curtea constată că din aceste reglementări constituţionale rezultă obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice ca, în cadrul controlului parlamentar, să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. De asemenea, este prevăzută obligaţia Guvernului şi a fiecăruia dintre membrii săi de a răspunde la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Regulamentele parlamentare pot să prevadă condiţiile în care trebuie să fie date răspunsurile, însă nu pot să stabilească şi obligaţia Guvernului sau a membrilor săi de a lua anumite măsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.
    Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moţiuni simple, Camera Deputaţilor sau Senatul îşi exprimă poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Curtea reţine însă că textul constituţional menţionat nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moţiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odată cu exprimarea poziţiei sale, să dispună şi luarea unor măsuri concrete obligatorii pentru Guvern, cum ar fi revocarea din funcţie a unui ministru, şi nici nu abilitează Camerele să prevadă în regulament o atare posibilitate.
    Curtea reţine că în sistemul constituţional al României, ca şi în majoritatea celorlalte ţări, controlul parlamentar, în general, este fără sancţiune. Unica excepţie când controlul parlamentar are şi sancţiune este cea în care acest control se exercită prin moţiunea de cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului.
    Curtea Constituţională constată că noţiunea de "moţiune simplă" a fost introdusă în Constituţie cu prilejul revizuirii acesteia, când, prin noua redactare a art. 112 alin. (2), s-a lărgit şi conţinutul moţiunii, Camera care o adoptă putând să îşi exprime poziţia nu numai cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări, ci şi cu privire la alte probleme ale politicii interne sau externe.
    Prin moţiunea simplă s-a pus la dispoziţia parlamentarilor un instrument mai eficient de realizare a funcţiei de control a Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei moţiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea unui membru al acestuia. Moţiunea simplă are însă efecte în plan politic, marcând o victorie a forţelor politice care au iniţiat-o şi susţinut-o, cu un ecou corespunzător în opinia publică. Aşadar, lipsa unui asemenea efect juridic a moţiunii simple nu atrage consecinţa anihilării efectelor sale politice, deoarece, în situaţia în care executivul ignoră moţiunea simplă, cele două Camere ale Parlamentului au posibilitatea să recurgă, dacă se impune, la moţiunea de cenzură.
    Curtea Constituţională reţine că, sub aspectul efectelor asupra Guvernului şi membrilor săi, există deosebiri substanţiale între cele două tipuri de moţiune. Astfel, învestirea Guvernului are loc, potrivit art. 103 alin. (3) din Constituţie, prin acordarea încrederii Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în urma dezbaterii, în şedinţa comună a celor două Camere, a programului şi listei Guvernului. Retragerea încrederii acordate Guvernului se face, potrivit art. 113 alin. (1) din Constituţie, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Spre deosebire de moţiunea simplă, adoptarea moţiunii de cenzură are ca efect juridic direct demiterea Guvernului în întregul său.
    Cel de-al treilea tip de moţiune, cunoscut în legislaţia şi practica mai multor ţări, respectiv moţiunea individuală, nu este prevăzut de Constituţia României. Moţiunea individuală are efecte juridice similare celor ale moţiunii de cenzură, dar nu asupra întregului Guvern, ci numai asupra unor membri ai acestuia individualizaţi. Ca atare, introducerea unei cereri privitoare la demiterea unui membru al Guvernului într-o moţiune simplă nu poate crea obligaţii juridice pentru Guvern, primul-ministru sau alte persoane.
    În ceea ce priveşte însă revocarea unui membru al Guvernului în caz de remaniere guvernamentală, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 85 alin. (2) din Constituţie, acesta poate fi revocat sau numit exclusiv de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.
    Art. 106 din Constituţie prevede, printre situaţiile în care încetează funcţia de membru al Guvernului, şi "alte cazuri prevăzute de lege". Nici Constituţia şi nici o altă lege nu prevede încetarea funcţiei de membru al Guvernului prin revocarea obligatorie pe baza unei moţiuni simple. Moţiunea simplă este un act juridic, dar nu produce un astfel de efect.
    Considerentele expuse în cele ce preced nu duc la concluzia că moţiunea simplă nu are nici un fel de efecte juridice şi că nu ar avea caracter obligatoriu. Este incontestabil că moţiunea simplă nu produce efecte juridice ipso iure, ci efecte juridice ipso facto. Printr-o asemenea moţiune, Camera care o adoptă îşi exprimă poziţia asupra unor probleme importante ale politicii interne şi externe şi poate să constate deficienţe în diverse domenii ale activităţii Guvernului, a organelor administraţiei publice, a conducătorilor ori a membrilor acestora. Guvernul şi organele administraţiei publice sunt obligate să ţină seama de conţinutul moţiunii şi să acţioneze în sensul poziţiei exprimate de Cameră, în vederea remedierii deficienţelor semnalate. Caracterul obligatoriu nu înseamnă însă că Guvernul sau vreun alt organ al administraţiei publice ar fi obligat să execute dispoziţii cuprinse în moţiune cu privire la luarea unor măsuri cu caracter organizatoric, cum sunt numirea şi eliberarea din funcţie, care prin Constituţie sau prin alte legi sunt date în competenţa lor exclusivă.
    Curtea observă că în sensul acestor considerente sunt şi dispoziţiile art. 164 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora, "În cazul în care o moţiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul respectivei moţiuni", întrucât sintagma "va ţine cont" determină caracterul ipso facto al efectelor juridice.
    Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi prevederile art. 10 alin. (2), ale art. 11 lit. A.c) şi ale art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, sunt constituţionale în măsura în care adoptarea unei moţiuni simple de către Senat nu îl obligă pe primul-ministru să propună revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul moţiunii.
    Definitivă şi obligatorie.
    Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    prof. univ. dr. IOAN VIDA
    Prim-magistrat-asistent,
    Claudia Miu
    OPINIE CONCURENTĂ
    Decizia la care se referă prezenta opinie concurentă a fost adoptată cu votul unanim al membrilor Curţii Constituţionale participanţi la dezbaterea cauzei, toţi fiind de acord cu constatarea că dispoziţiile cuprinse în cea de-a doua teză a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului sunt în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei condiţionat de modul de interpretare a efectelor juridice determinate de caracterul obligatoriu al unei moţiuni simple adoptate de una dintre Camerele Parlamentului.
    Am considerat necesară formularea acestei opinii concurente pentru a ne exprima şi pe această cale părerea că efectele juridice ale moţiunii simple presupun o examinare complexă, în mod abstract, a textului din Regulamentul Senatului menţionat, iar nu numai cu referire la o dispoziţie concretă a unei anumite moţiuni adoptate în baza acestui text, cum este, în speţă, obligarea Guvernului să demită un membru al său.
    Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie priveşte exclusiv controlul constituţionalităţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu şi controlul constituţionalităţii hotărârilor şi măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate şi de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe căi şi prin proceduri parlamentare.
    În cauza de faţă obiectul controlului de constituţionalitate l-a constituit teza a doua a art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, potrivit căreia moţiunile simple adoptate de Senat "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate".
    Chiar dacă sesizarea pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a fost determinată de o dispoziţie concretă din moţiunea simplă, adoptată de Senat la 13 februarie 2007, autorii sesizării au criticat temeiul juridic regulamentar al dispoziţiei respective, considerând ca fiind neconstituţională prevederea din Regulamentul Senatului care a fost invocat drept temei juridic al dispoziţiei cuprinse în moţiune. În această situaţie, Curtea Constituţională trebuia să examineze natura şi întinderea efectelor moţiunii simple prevăzute de art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, prin raportare la dispoziţiile Constituţiei.
    Moţiunea simplă constituie un instrument important al controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului şi organelor administraţiei publice, control ale cărui condiţii, forme şi limite de exercitare, precum şi efecte juridice sunt reglementate în capitolul IV din titlul III al Constituţiei.
    Spre deosebire de formele de control parlamentar care implică obligaţia de natură juridică a Guvernului de a îndeplini măsurile adoptate de Parlament - şi anume, moţiunea de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului şi delegarea legislativă - formele de control parlamentar prevăzute de art. 111 şi 112 din Constituţie nu implică efecte de această natură. Astfel, prin art. 111 şi 112 din Constituţie s-a prevăzut obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice ca, în cadrul controlului parlamentar, să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. De asemenea, s-a prevăzut obligaţia Guvernului şi a fiecăruia dintre membrii săi de a răspunde la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. În aplicarea acestor prevederi constituţionale, regulamentele parlamentare pot stabili condiţiile în care trebuie date răspunsurile, iar nu şi obligaţia Guvernului sau a membrilor săi de a lua anumite măsuri concrete, considerate de parlamentari ca fiind necesare.
    Potrivit alin. (2) al art. 112, prin adoptarea unei moţiuni simple, Camera Deputaţilor sau Senatul îşi exprimă poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Textul constituţional nu prevede posibilitatea ca, printr-o asemenea moţiune, oricare dintre Camerele Parlamentului, odată cu exprimarea poziţiei sale, să dispună şi luarea unor măsuri organizatorice concrete care obligă Guvernul şi nici nu abilitează Camerele să reglementeze prin regulament o atare posibilitate.
    Noţiunea de "poziţie exprimată" semnifică părerea susţinătorilor moţiunii simple şi a Camerei care o adoptă cu majoritate de voturi prevăzută de Constituţie, cu privire la anumite probleme importante ale politicii interne sau externe, cu privire la modul cum au fost tratate şi rezolvate acestea sau cu privire la modul cum ar trebui gestionate şi soluţionate. Exprimarea poziţiei poate să cuprindă şi aprecieri cu privire la necesitatea ori oportunitatea unor măsuri concrete ce ar urma să fie luate de Guvern sau de alte organe ale administraţiei publice, dar nu şi obligarea acestora la executarea măsurilor în privinţa cărora Constituţia şi alte legi stabilesc atribuţia ori competenţa lor exclusivă.
    Suntem de acord, fără rezerve, că moţiunea simplă, ca instrument al controlului parlamentar şi ca un act politico-juridic, adoptat de oricare dintre Camerele Parlamentului, trebuie să aibă o finalitate concretizată prin măsuri cu caracter de obligativitate. Această obligativitate, de natură politică, înseamnă că Guvernul, organele administraţiei publice şi celelalte persoane vizate, în măsura în care se află în raporturi constituţionale cu Parlamentul, trebuie să ţină cont de poziţia Camerei care a adoptat moţiunea, de măsurile considerate ca fiind necesare sau oportune în direcţionarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii pentru rezolvarea problemelor ce au constituit obiectul moţiunii.
    Moţiunea simplă are o forţă juridică inferioară legii. De aceea, aceasta nu poate conţine dispoziţii prin care să fie modificate atribuţiile sau competenţele Guvernului ori ale organelor administraţiei publice, să oblige aceste autorităţi publice să ia măsuri ale căror apreciere şi realizare intră, potrivit Constituţiei sau legii, în competenţa lor exclusivă. În asemenea chestiuni Camera Parlamentului, prin conţinutul moţiunii simple, poate face aprecieri cu privire la necesitatea, utilitatea şi eficienţa prevăzute ale anumitor măsuri concrete, poate să formuleze recomandări de care autorităţile publice vizate trebuie să ţină cont, dar decizia le aparţine. Fără îndoială, ignorarea acestor aprecieri şi recomandări, în raport cu consecinţele pe planul realizării politicii generale a programului de guvernare pentru care Parlamentul a acordat încredere Guvernului, poate atrage după sine răspunderi şi sancţiuni politice mergând până la retragerea încrederii.
    În lumina considerentelor expuse, apreciem că limitele caracterului obligatoriu al moţiunii simple nu pot fi extinse, spre exemplu, asupra problemelor privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice vizate, înfiinţarea sau desfiinţarea unor ministere, înfiinţarea, organizarea sau desfiinţarea unor organe de specialitate în subordinea Guvernului ori a ministerelor, numirea sau eliberarea din funcţie a unor persoane sau alte probleme similare. Credem de asemenea că, printr-o moţiune simplă, Guvernul nu poate fi obligat nici la elaborarea unor proiecte de lege cu conţinut şi sens de reglementare considerate necesare de susţinătorii moţiunii. Potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie, Guvernul are drept de iniţiativă legislativă, drept pe care îl exercită din propria-i voinţă în vederea înfăptuirii programului de guvernare aprobat de Parlament. Acelaşi drept de iniţiativă îl au deputaţii şi senatorii, care în cadrul procesului de legiferare pot propune şi adopta amendamente şi la proiectul de lege iniţiat de Guvern, neavând nici un sens ca printr-o moţiune simplă să oblige Guvernul să elaboreze un proiect de lege cu conţinut prestabilit.
    Acceptarea depăşirii acestor limite ar însemna să se permită imixtiunea unei autorităţi publice aparţinând uneia dintre puterile din stat în competenţele şi atribuţiile unor autorităţi publice aparţinând altei puteri din stat, contrar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    Judecător,
    Kozsokar Gabor
    Judecător,
    Nicolae Cochinescu
    OPINIE CONCURENTĂ
    Suntem de acord cu soluţia pronunţată în Decizia nr. 148/2007, în sensul că prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului României nr. 28 din 24 octombrie 2005, sunt constituţionale în măsura în care însă, adăugăm noi, adoptarea unei moţiuni simple de către Senat nu îl obligă pe primul-ministru să propună necondiţionat revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul moţiunii.
    Aşa după cum se cunoaşte, Constituţia revizuită, în art. 112 alin. (2), reglementează dreptul Camerei Deputaţilor sau al Senatului de a putea adopta o moţiune simplă prin care să îşi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Or, dacă legiuitorul constituant a considerat că trebuie reglementată şi moţiunea simplă alături de moţiunea de cenzură, înseamnă că a avut în vedere, mai ales, efectele pe care le produce fiecare dintre acestea. Dacă moţiunea de cenzură adoptată de Parlament duce la căderea Guvernului, se poate pune întrebarea ce efecte produce moţiunea simplă introdusă în faţa unei singure Camere, ce are ca obiect analizarea activităţii unui minister, prin care se cere şi revocarea din funcţie a ministrului.
    În opinia noastră, adoptarea unei moţiuni simple poate produce şi efecte juridice, nu numai politice, ce constau şi în dreptul primului-ministru de a revoca, dar nu necondiţionat, din funcţie ministrul în cauză, ţinând seama de recomandările cuprinse în moţiunea simplă adoptată de către Senat sau Camera Deputaţilor.
    În acest sens, socotim că Regulamentul Camerei Deputaţilor, în art. 164, este mult mai explicit, în sensul că, "în cazul în care o moţiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va transmite Guvernului care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul respectivei moţiuni".
    De aceea, dispoziţiile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului care prevăd că moţiunile simple "sunt obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate" sunt constituţionale, dând posibilitatea acestuia de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii avută în vedere de moţiune şi nu exclude posibilitatea revocării din funcţie a ministrului (art. 106 din Constituţie), urmare a controlului parlamentar exercitat prin moţiunile simple.
    Judecător,
    Aspazia Cojocaru
    -----